Legea 10/2001. Decizia nr. 472/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 472/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-03-2013 în dosarul nr. 44655/3/2011
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 472R
Ședința publică de la data de 01.03.2013
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE - C. M. STELUȚA
JUDECĂTOR - Z. D.
JUDECĂTOR - I. L.- M.
GREFIER - D. L.
Pe rol pronunțarea asupra cererilor de recurs formulate de recurenții – reclamanți T. M., T. M. și T. I. împotriva sentinței civile nr. 1748/12.10.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a civilă în dosarul nr._ și de recurentul – pârât M. București prin P. G. împotriva sentinței civile nr. 1192/15.06.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți P. G. S. O. în nume propriu și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cauza având ca obiect „Legea nr.10/2001”.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 22.02.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, pentru a oferi părților posibilitatea depunerii concluziilor scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 01.03.2013, când a decis următoarele:
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București –Secția a III-a Civilă sub nr._ /2001, astfel cum a fost precizată la data de 24.02.2012, reclamanții Tabla M., Tabla M. și Tabla I. au chemat în judecată pe pârâtul M. București prin P. G., solicitând pronunțarea unei hotărâri judecătorești, prin care să se dispună:
1.anularea Dispozițiilor nr._/23.01.2012 și nr._/23.01.2012 emise de pârât, în sensul menționării ca persoană îndreptățită, alături de T. I. și T. M. și pe T. M. și restituirea în natură/acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafață totală de teren de 269 mp situată în București, ., sector 5.
2.obligarea Municipiului București să transmită dosarul de notificare direct la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, având în vedere efectuarea controlului de legalitate de către instanța de judecată,
prin hotărâre judecătorească;
3. obligarea la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului cert actual creat datorită refuzului nejustificat de a soluționa notificarea prin emiterea unei dispoziții, despăgubire care se compune din:
a) prejudiciu efectiv reprezentat de lipsa de folosință a terenului din București, ., sector 5;
b) câștigul nerealizat reprezentând dobânda legală aplicată la suma menționată la pct. a);
4. cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin Dispoziția nr._/23.01.2012 s-a restituit în natură în proprietatea lui T. M. și a lui T. I. terenul în suprafață de doar 131 mp situat în București, . sector 5, iar reclamanta T. Mandița nu este menționată ca proprietară deși prin procura autentificată cu nr.5598/26.11.2001 l-a mandatat pe T. C. să formuleze notificarea care a fost depusă cu nr.24 în data de 22.01.2002.
Mai mult, în Dispoziția nr._/23.01.2012 se menționează că se respinge notificarea formulată de T. C. decedat ulterior formulării notificării, având ca moștenitori pe T. M. și T. I. privind restituirea în natură a cotei de 1/2 din suprafața totală a terenului de 296 mp situat în București, ., sector 5, cotă ce aparținea autoarei T. M., ca nedovedită.
Astfel că este evident că prin folosirea sintagmei „cotă ce aparținea autoarei T. M." M. București consideră că T. M. este decedată, când de fapt aceasta trăiește și se impune să i se recunoască cota sa din suprafața totală a terenului de 296 mp situat în București, ., sector 5.
S-a mai arătat că imobilul din București, . sector 5, în suprafață de 269 mp, a fost dobândit de către numiții T. Mandița și T. S., prin actul de vânzare-cumpărare transcris sub nr.260 din 03.09.1953 la Tribunalul Popular al Raionului N. B..
Numiții T. Mandița și T. S. au stăpânit imobilul până la data preluării abuzive, când în baza decretului de expropriere nr. 271/1962 și respectiv a decretului de expropriere nr.991/1962, imobilul compus din teren în suprafață totală de 269 mp și construcție, au trecut în mod abuziv în proprietatea statului.
In anul 1996, numitul T. S. a decedat, singurii moștenitori ai acestuia fiind T. Mandița și T. C. conform certificatului de moștenitor nr. 21/26.02.2003.
La data de 25.04.2006, a decedat și T. C., singurii moștenitori ai acestuia fiind T. M. și T. I. conform certificatului de moștenitor nr. 72/14.06.2006.
Astfel că, în urma formulării notificării nr.24/21.01.2002 T. MANDIȚA, T. M. și T. I. sunt singurele persoane îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii, pentru suprafața de teren de 269 mp situată în București, ., sector 5.
Reclamanții au precizat că s-a solicitat în natură suprafața integrală de teren de 269 mp și deoarece s-a restituit în natură doar suprafața de 131 mp aceasta este prea mică pentru a putea fi valorificată și deci se impune a se acorda măsuri reparatorii în echivalent pentru întreaga suprafață de 269 mp.
Solicită anularea Dispozițiilor nr._/23.01.2012 și nr._/23.01.2012, emise de M. BUCUREȘTI prin P. G., în sensul menționării ca persoană îndreptățită, alături de T. I. si T. M. si pe T. Mandița si restituirea în natură/acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața totală de teren de 269 mp situată în București, ., sector 5.
Solicită obligarea Municipiului București să transmită dosarul de notificare direct la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, având în vedere efectuarea controlului de legalitate de către instanța de judecată, prin hotărâre judecătorească.
In drept, cererea a fost întemeiază pe dispozițiile legii 10/2001, Decizia XX a ÎCCJ, art. 1 din Primul Protocol Adițional CEDO, art. 25, art.6 din CEDO, art. 16 cap.V, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, art. 1073 din vechiul Cod civil, art. 1523 alin. 2 lit. a, art. 1373 C. Civ. și celelalte acte normative menționate în cuprinsul cererii.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
Prin încheierea din data de 24.02.2012 instanța a constatat că S. român prin Ministerul Finanțelor Publice nu mai figurează în proces în calitate de pârât.
Prin încheierea din data de 22.03.2012 instanța a dispus disjungerea capătului de cerere privind obligarea la plata despăgubirilor materiale ca urmare a prejudiciului creat ca urmare a nesoluționării notificării și s-a format un alt dosar.
Prin sentința civilă nr. 1192/15.06.2012 Tribunalul București Secția a III-a civilă a admite cererea modificată formulată de reclamanții T. M., T. M. și T. I., în contradictoriu cu pârâtul M. București prin P. G., a dispus anularea dispoziției nr._/23.01.2012 și nr._/23.01.2012 emise de Primăria Municipiului București în sensul că va fi inclusă în calitate de persoană îndreptățită și reclamanta T. M., alături de ceilalți reclamanți, iar acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent va fi pentru suprafața totală de 296 mp teren, situat în București, ., sector 5; a obligat pârâtul la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată în sumă de 1400 lei.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că, motivele contestației împotriva dispozițiilor emise îl reprezintă neincluderea reclamantei T. M. ca persoană îndreptățită la restituire și restituirea în natură a unei suprafețe de teren prea mici, care nu poate fi folosită corespunzător ca urmare a dimensiunii, astfel că solicită și pentru această suprafață acordarea de despăgubiri.
Imobilul compus din teren în suprafață totală de 269 mp și construcție, situat în București, ., sector 5 a fost preluat de stat în baza decretului de expropriere nr. 271/1962 și respectiv a decretului de expropriere nr.991/31.12.1962, de la T. Mandița și T. S..
In anul 1996, numitul T. S. a decedat, singurii moștenitori ai acestuia fiind T. Mandița și T. C. conform certificatului de moștenitor nr. 21/26.02.2003, la data de 25.04.2006, a decedat și T. C., singurii moștenitori ai acestuia fiind T. M. și T. I. conform certificatului de moștenitor nr. 72/14.06.2006, aceștia formulând notificarea nr.24/21.01.2002 .
Prin Dispoziția nr._/23.01.2012 s-a restituit în natură în proprietatea doamnei T. M. și a domnului T. I. terenul în suprafață de doar 131 mp situat în București, . sector 5,.
Prin Dispoziția nr._/23.01.2012 s-a menționat că se respinge notificarea formulată de domnul T. C. decedat ulterior formulării notificării, având ca moștenitori pe doamna T. M. și domnul T. I. privind restituirea în natură a cotei de 1/2 din suprafața totală a terenului de 296 mp situat în București, ., sector 5, cotă ce aparținea autoarei T. M., ca nedovedită.
Având în vedere actele de stare civilă, certificatele de moștenitor, persoanele ce au formulat notificare, tribunalul constată că în mod corect trebuie inclusă în calitate de persoană îndreptățită și T. M., această fiind atât moștenitoare de pe urma lui T. C., cât și în calitate de proprietar de la care imobilul a fost preluat de către stat, aceasta stăpânind bunul împreună cu T. C. la dat preluării.
Referitor la cel de-al doilea motiv de contestație, tribunalul l-a constatat, de asemenea întemeiat, având în vedere pe de o parte principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, iar pe de altă parte principiul restituirii cu prioritate în natură care nu trebuie să fie absolut, să prevaleze și în situațiile în care, dat fiind dimensiunile suprafeței restituite, să facă imposibilă folosința corespunzătoare a bunului, aducând atingere unuia dintre atributele dreptului de proprietate.
În consecință, tribunalul a modificat dispozițiile în sensul că și pentru suprafața restituită în natură să fie propuse despăgubiri, astfel încât restituirea să fie prin despăgubiri pentru întreg imobilul de 296 mp teren, situat în București, ., sector 5.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a III-a civilă sub nr._ la data de 7.08.2012, reclamanții Tabla M., Tabla M. și Tabla I. au solicitat să completeze dispozitivul sentinței civile nr. 1192/15.06.2012 a Tribunalului București – Secția a III-a civilă în sensul obligării Municipiului București să transmită dosarul de notificare direct la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, având în vedere efectuarea controlului de legalitate de către instanța de judecată.
În drept, cererea de completare a dispozitivului a fost întemeiată pe dispozițiile art. 2812 C.pr.civ.
Prin sentința civilă nr. 1748/12.10.2012 Tribunalul București Secția a III-a Civilă a admis cererea de completare a sentinței civile nr. 1192/15.06.2012, formulată de reclamanții Tabla M., Tabla M. și Tabla I., la . Vest SA, în contradictoriu cu pârâții M. București prin P. G., Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice în sensul că a respins capătul 2 din cerere privind obligarea pârâtului la înaintarea dosarului de notificare direct către CCSD.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, la pronunțarea sentinței civile nr.1192/15.06.2012 a omis soluționarea capătului de cerere privind obligarea Municipiului București să transmită dosarul de notificare direct la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, corelativ și obligarea Comisiei de a înregistra direct dosarul având în vedere efectuarea controlului de legalitate de către instanța de judecată, astfel că va admite cererea de completare a dispozitivului sentinței civile.
Asupra acestui capăt de cerere, tribunalul a reținut că Legea nr. 247/2005 a reglementat o procedură ulterioară etapei administrative derulată conform Legii nr.10/2001 care se finalizează prin emiterea dispoziției ori deciziei motivate,după transmiterea acestora cu întreaga documentație conform art. 16 alin 2 din Titlul VII.
În cazul soluționării pe fond de către instanță a notificării persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea formulată, se stabilește calitatea de persoană îndreptățită dreptul de proprietate asupra bunului imposibil de restituit în natură și existența dreptului reclamantului la despăgubiri, în urma stabilirii acestor elemente de către instanțele judecătorești, entitatea deținătoare urmează a emite a o dispoziție motivată cu propunere de acordare de despăgubiri. Această decizie are caracter administrativ fiind supus controlului de legalitate al prefectului, acesta nefăcând verificări asupra elementelor stabilite cu putere de lucru judecat de către instanțele judecătorești, ci asupra modului de îndeplinire practic, a cerințelor dispuse prin hotărârea judecătorească.
Față de aceste considerente și de prevederile art. 16 din Titlul VII din legea nr. 247/2005 care stabilește în mod clar etapele pe care procedura o urmează în fața Comisie Centrale, rațiunea pentru care legiuitorul a stabilit modalitatea de desfășurare a acestei etape administrative, tribunalul a respins capătul 2 din cerere privind obligarea Municipiului București să transmită dosarul de notificare direct la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, corelativ și obligarea Comisiei de a înregistra direct dosarul.
Împotriva sentinței civile nr. 1192/15.06.2012 a declarat recurs pârâtul M. București.
În motivarea recursului, pârâtul a susținut că, analizând în mod greșit probatoriul administrat în cauză și interpretând în mod eronat dispozițiile Legii nr. 10/2001 republicată, instanța de fond a admis în parte contestația și a obligat pârâtul să emită dispoziție în sensul că va fi inclusă în calitate de persoană îndreptățită și reclamanta T. M. alături de ceilalți reclamanți, iar acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent va fi pentru suprafața totală de 296 m.p. teren situat în București, nr. 25, sector 5.
Hotărârea instanței de fond este criticabilă în primul rând sub aspectul nemotivării acesteia.
Hotararea pronuntata în solutionarea fondului nu contine argumentele de fapt si de drept care au justificat adoptarea solutiei date.
Instanta de judecata în considerentele hotararii pronuntate face o ampla prezentare a situatiei de fapt - 20 de pagini, face trimitere la texte de lege, dar motivarea o reprezinta doar doua fraze prin care ca si in dispozitiv instanta de judecată doar dispune, fara a arata care sunt motivele de fapt si de drept care au format convingerea acesteia
Recurentul-pârât susține că, doua paragrafe respectiv paragraful 2 si 3 din fila 20 a hotărararii nu pot constitui motivarea hotararii instantei de fond deoarece in aceste doua fraze instanta nu arata care sunt efectiv actele de stare civila, certificatele de moștenitor care atesta calitatea de mostenitoare a lui Tabla M..
Nu se poate ca printr-o singura fraza, generic, "avand in vedere actele de stare civilă, certificatele de mostenitor..." instanta sa constate atat calitatea de persoana îndreptatita cat si de mostenitor a lui Tabla M..
Mai mult, instanta de judecata face confuzie intre calitatea de persoana îndreptatita in sensul legii si cea de mostenitor.
Persoana indreptatita este, potrivit legii, persoana care a formulat notificare în termenul si conditiile prevazute de legea nr. 10/2001 si care este, potrivit art. 3, proprietar al imobilului la data preluarii în mod abuziv a acestuia sau persoana care era asociat al persoanei juridice care detinea imobilul si alte active in proprietate la data preluarii acestuia in mod abuziv.
In speta, notificarea a fost formulata de Tabla C. in calitate de moștenitor a lui Tabla S. care avea o cota de 1/2 din imobil.
In urma deschiderii succesiunii lui Tabla C. ii revine cota de 1/2 deoarece Tabla M. (mama) nu a formulat notificare, iar suprafata de teren de care beneficiaza este doar cea de 134,50 mp.
De asemenea nu se poate retine ca si motivare a celui de-al doilea motiv al contestatiei, respectiv suprafata de teren avuta în vedere, ca se justifica a acorda măsuri reparatorii in echivalent pentru 296 mp "avand in vedere pe de o parte principiul disponibilitatii ce guverneaza procesul civil, iar pe de alta parte principiul restituirii cu prioritate in natura care nu trebuie sa fie absolut, sa prevaleze si in situatii in care, dat fiind dimensiunile suprafetei restituite, sa facă imposibila folosinta corespunzatoare a bunului, aducand atingere unuia din atributele dreptului de proprietate".
Motivarea este cel putin absurda, instanta de judecata fiind obligata sa solutioneze cauza in raport de dispozitiile legale in materie, respectiv prevederile speciale ale Legii nr. 10/2001, iar nu pe considerente de ordin general sau umanitar.
Asadar, este lesne de observat ca motivarea hotararii lipseste cu desavarsire, considerentele hotararii redand pe 20 de file doar situatia de fapt si citate ale unor texte de lege ce nu au legatura cu speta, motivarea in fapt si in drept neregasindu-se in cuprinsul hotararii.
F. de cele invederate recurentul-pârât solicită admiterea recursului, modificarea in tot a hotarării recurate, iar pe fond respingerea contestatiei ca neintemeiata.
In drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.304 pct. 9 C.p.civ.
Intimații-reclamanți au formulat concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 1192/15.06.2012, arătând că terenul în litigiu a fost proprietatea lui T. Mădița și a fostului său soț T. S., decedat, care a fost moștenit de T. M. în calitate de soție și de T. C. în calitate de fiu, conform certificatului de moștenitor nr. 21/2003.
Notificarea nr. 24/2002 a fost formulată de T. C., ca moștenitor al fostului proprietar T. S., care deținea o cotă de ½ din teren, atât în nume propriu, cât și ca mandatar al intimatei T. M., care a deținut cealaltă cotă de ½ din terenul expropriat de stat, conform procurii nr. 5598/26.11.2001. Rezultă că prin notificare a fost solicitat întregul teren situat în București, ., sector 5, nu doar suprafața de 134,55 m.p.
Intimata-reclamantă T. M. a mai arătat că are calitatea de persoană îndreptățită în temeiul art. 3 din lege, în calitate de proprietar, cât și în temeiul art. 4 alin. 2, în calitate de moștenitor al fostului proprietar T. S..
În consecință, intimații consideră că nu este întemeiată critica privind lipsa motivării, deoarece instanța de fond a făcut trimitere la actele de stare civilă și la certificatele de moștenitor prin care s-a probat calitatea de persoană îndreptățită.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, intimații au arătat că în mod corect instanța de fond a stabilit că au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru întregul teren, deoarece prin raportul de expertiză tehnică topografie efectuat în cauză s-a stabilit faptul că terenul este afectat în întregime de elemente de sistematizare, fiind ocupat de un . și spațiu verde, astfel că nu este posibil a fi restituit în natură, conform art. 10 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 rep.
Împotriva sentinței civile nr. 1748/12.10.2012 au declarat recurs reclamanții T. Măndința, T. M. și T. I..
În motivarea recursului, reclamanții au susținut următoarele critici:
Măsura luată de instanța de fond, de a respinge cererea de obligare a Municipiului București de a înainta dosarul administrativ aferent notificării direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor este nelegală, pentru următoarele motive:
Este adevărat că art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel cum a fost modificat și completat prin OUG nr. 81/2007, stabilește circuitul dosarelor aferente dispozițiilor emise de primarii unităților administrative deținătoare ale imobilelor preluate abuziv, care nu pot să fie restituite în natură, în sensul că după trecerea termenului de contestație stabilit de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, dispozițiile/deciziile împreună cu dosarul aferent se înaintează Instituției Prefectului, în vederea realizării controlului de legalitate, cât și faptul că prefectul, după ce verifică din punct de vedere legal dispozițiile, emite un ordin cu propuneri de acordare de despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv, pe care îl înaintează pe bază de proces - verbal către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea evaluării imobilelor și emiterii titlului de despăgubiri.
In speța prezentă însă, controlul de legalitate cu privire la calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în echivalent, pentru imobilul preluat abuziv, cât și la dreptul de proprietate asupra imobilului și faptul că acesta nu poate să fie restituit în natură, s-a realizat de instanța judecătorească competentă, în urma acestui control de legalitate stabilindu-se că recurenții au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, astfel că nu se mai impune ca Prefectul Municipiului București să efectueze un asemenea control de legalitate.
Instanța de judecată are plenitudine de competentă în ceea ce privește controlul de legalitate asupra tuturor măsurilor dispuse atât de P. G. al Municipiului București, cât și de Prefectul Municipiului București, astfel că un nou control de legalitate din partea Instituției Prefectului ar fi excesiv și ar prelungi în mod inutil termenul final de soluționare a notificării noastre, constând în derularea procedurii de stabilire a cuantumului despăgubiri lor și emiterea titlului de despăgubiri de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Se solicită instanței de recurs să aibă în vedere că nu ar fi încălcată nici o dispoziție imperativă a legii speciale privind stabilirea și plata despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv și care pot să fie restituite în natură, instanța de fond apreciind în mod greșit că se impune înaintarea dosarului administrativ către prefect, pentru verificarea modului în care M. București se va conforma dispozitivului hotărârii instanței judecătorești, care a soluționat pe fond notificarea, deși o asemenea măsură nu ar fi de natură să scurteze termenul de soluționare a notificării noastre, având în vedere și faptul că termenul rezonabil de soluționare a notificării, de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a fost de mult depășit, din culpa exclusivă a pârâtului M. București, care a refuzat să soluționeze notificarea noastră, chiar dacă dosarul administrativ aflat la acest recurent - pârât este complet de peste 3 ani de zile.
De asemenea, se solicită instanței de recurs să aibă în vedere că măsura dispusă de instanța de fond care a respins cererea de obligare a Municipiului București de a înainta dosarul aferent notificării formulată de autorul subsemnaților, direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, îi prejudiciază întrucât prelungește și mai mult termenul de soluționare definitivă a notificării, soluționare care include în mod obligatoriu și procedura de stabilire efectivă a despăgubirilor pentru un imobil care nu poate să fie restituit în natură, procedură care se află în competența Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Astfel cum Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit prin Decizia nr. 33/2008, pronunțată în interesul legii, atunci când este încălcat art. 6 alin 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin depășirea termenului rezonabil în care trebuie soluționată notificarea formulată în temeiul Legii 10/2001, instanța judecătorească competentă, care a fost sesizată cu soluționarea efectivă a acestei notificări, poate să aprecieze și asupra faptului că unele dispoziții ale legii speciale, cum cazul cu dispozițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în dosarul prezent, care dispun că dosarul aferent notificării și dispoziția/ decizia emisă de unitatea deținătoare a imobilului preluat abuziv, se înaintează Instituției Prefectului, în vederea efectuării controlului de legalitate asupra măsurilor dispuse de primar, pot să nu fie aplicate, dacă această măsură este menită să preîntâmpine producerea unui prejudiciu pentru persoana îndreptățită, urmare întârzierii nejustificate de soluționare efectivă a notificării.
Atât timp cât recurenți reclamanți s-au adresat instanței judecătorești cu cererea de soluționare pe fond a notificării, această instanță a verificat toate aspectele privind legalitatea măsurilor reparatorii solicitate, pentru imobilul preluat abuziv, astfel că nu se mai impune trimiterea dosarului către prefect, în vederea efectuării controlului de legalitate, fie și în forma simplificată apreciată ca fiind necesară de către instanța de fond, dosarul aferent notificării, însoțit de hotărârea judecătorească pronunțată de instanță, putând să fie înaintat direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea evaluării imobilului și emiterii titlului de despăgubiri.
Solicită să se aibă în vedere că în situația dosarelor soluționate de alte unități deținătoare (ministere, alte instituții centrale) sau de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, dosarele aferente notificărilor, însoțite de deciziile emise, sunt înaintate direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea evaluării imobilelor care nu pot să fie restituite în natură și emiterii titlurilor de despăgubire.
În concluzie, recurenții-reclamanți solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței civile nr. 1748/12.10.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în sensul admiterii capătului de cerere ce face obiectul recursului și obligării pârâtului M. București prin P. G. de a înainta dosarul administrativ aferent notificării nr.24/2002, împreună cu hotărârea irevocabilă pronunțată în prezenta cauză, direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea evaluării imobilului notificat și emiterii titlului de despăgubiri, conform procedurii stabilite de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.p.civ.
Intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare la recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 1748/12.10.2012.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată următoarele:
În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul M. București împotriva sentinței civile nr. 1192/15.06.2012:
Într-o primă critică, recurentul-pârât susține că în mod greșit a fost stabilită calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei T. M., alături de ceilalți reclamanți.
Critica este nefondată, Curtea constatând că tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 3 alin. 1 lit. a) și art. 4 alin. 2 din lege, având în vedere că intimata-reclamantă T. M. are atât calitatea de codevălmașă asupra terenului în litigiu cât și calitatea de moștenitor a celuilalt codevălmaș T. S., așa cum reiese din actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3369/1953 de notariatul de stat Raionul N. B. și din certificatul de moștenitor nr. 21/2003 eliberat de BNP D. S. de pe urma defunctului T. S..
Notificarea nr. 24/21.01.2002 a fost formulată de T. C. atât în nume propriu, în calitate de moștenitor al coproprietarului T. S., cât și în calitate de mandatar al mamei sale, conform procurii autentificate sub nr. 5598/26.11.2001 de BNP D. Ș., ce a fost atașată notificării.
În consecință, în mod corect tribunalul a stabilit că reclamanta T. M. are calitatea de persoană îndreptățită la obținerea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru terenul ce a fost solicitat prin notificarea nr. 24/2002, în suprafață de 269 m.p. situat în București, ., sector 5.
Cea de-a doua critică, prin care se susține faptul că hotărârea este nemotivată, este nefondată, Curtea constatând că sentința recurată respectă cerințele prevăzute de art. 261 alin. 1 pct. 5 C.pr.civ., întrucât instanța de fond a arătat în considerentele hotărârii care au fost motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea în sensul că acțiunea dedusă judecății este parțial întemeiată.
În situația în care recurentul-pârât a emis Dispoziția nr._/2012 prin care a reținut că s-a făcut dovada calității de moștenitori a reclamanților T. M. și T. I., precum și a calității de persoane îndreptățite, în mod corect instanța de fond nu a mai reanalizat aceste probe, ci a analizat doar criticile formulate în cadrul contestației, stabilind faptul că și reclamanta T. M. avea calitatea de persoană îndreptățită.
Nu este întemeiată nici critica potrivit căreia instanța de fond în mod greșit a acordat măsuri reparatorii în echivalent pentru întregul teren, deoarece se constată că în primă instanță a fost administrată proba constând în expertiza tehnică specialitatea topografie de expert C. V., ale cărei concluzii au fost în sensul că terenul în litigiu este afectat de blocul 12 din . de acces, iar o suprafață de 131 m.p. este ocupată de spațiu verde aferent .> Deși i-a fost comunicat odată cu citația pentru termenul din data de 15.06.2012, pârâtul nu a formulat obiecțiuni împotriva acestui raport de expertiză.
În consecință, Curtea constată că în cauză erau incidente dispozițiile art. 11 alin. 4 din Legea nr. 10/2010, potrivit cărora, în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.
În ceea ce privește critica potrivit căreia instanța de fond a analizat în mod greșit probatoriul administrat în cauză și a dispus ca acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent să se facă pentru o suprafață de 296 m.p. teren, Curtea constată că este întemeiată, având în vedere faptul că din probele administrate în cauză reiese că T. M. și T. S. au dobândit dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafață de 269 m.p., după cum reiese din actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3369/1953 de Notariatul de stat; iar prin notificarea nr. 24/2002 s-au solicitat acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru suprafața de teren de 269 m.p., iar nu de 296 m.p., așa cum a dispus instanța de fond prin hotărârea recurată.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.pr.civ. rap. la art. 3041 și art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea va admite recursul declarat de recurentul – pârât M. București prin P. G., va modifica în parte sentința civilă recurată, nr. 1192/2012, în sensul acordării măsurilor reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 269 m.p., și nu de 296 m.p., și va menține celelalte dispoziții ale sentinței.
În ceea ce privește recursul declarat de reclamanții T. Măndința, T. M. și T. I. împotriva sentinței civile nr. 1748/12.10.2012:
Pentru a respinge capătul 2 al cererii de chemare în judecată așa cum a fost precizată, prin care reclamanții solicitau obligarea pârâtului Municipiului București să înainteze direct dosarul către Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor, tribunalul a reținut din dispozițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, că se impune ca dosarul administrativ să fie înaintat Prefectului Municipiului București, pentru efectuarea controlului de legalitate asupra modului de îndeplinire de către pârâtul M. București a dispozițiilor cuprinse în hotărârea judecătorească prin care a fost soluționată notificarea.
Recurenții-reclamanți susține că respingerea capătului 2 al cererii de chemare în judecată este urmarea aplicării greșite a legii, întrucât, în speța de față, controlul de legalitate cu privire la calitatea acestora de persoane îndreptățite la obținerea măsurilor reparatorii în echivalent a fost realizat de instanța judecătorească, care are plenitudinea de competență.
Critica este întemeiată.
Astfel, Curtea reține greșita aplicare de către tribunal a dispozițiilorart. 16 alin. (2^1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, potrivit cărora “Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta”.
În cauza de față, nu suntem în ipoteza soluționării notificării în procedura administrativă, ci în ipoteza soluționării notificării în procedura judiciară, ca urmare a refuzului entității investite cu soluționarea ei, de a-i da un răspuns timp de 11 ani de la înregistrarea notificării.
Or, din examinarea textului de lege enunțat mai sus, rezultă că prefectul exercită controlul de legalitate asupra dispozițiilor autorităților administrației publice locale, deci asupra dispozițiilor entităților investite cu soluționarea notificărilor emise în faza administrativă, iar nu și asupra hotărârilor judecătorești prin care instanța de judecată a soluționat pe fond notificarea persoanelor îndreptățite, în conformitate cu dispozițiile art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată, așa cum au fost interpretate prin decizia în interesul legii nr. XX/2007 a ICCJ – Secții Unite, obligatorie erga omnes de la data publicării ei în Monitorul Oficial.
Legalitatea unei hotărâri judecătorești poate fi verificată doar prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege.
Exercitarea controlului de legalitate de către prefect asupra hotărârii judecătorești ar echivala cu o veritabilă cale de atac împotriva acesteia, ceea ce este inadmisibil conform cadrului constituțional (art. 123 din Constituția revizuită) și legal (Legea nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului și Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ) care reglementează atribuțiile prefectului.
Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 rap. la art. 304 pct. 9 C.pr.civ. și art. 3041 C.pr.civ., Curtea va admite recursul declarat de reclamanții T. M., T. M. și T. I., va modifica în parte sentința civilă nr. 1748/12.10.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a civilă în dosarul nr._, în sensul că va admite capătul 2 al acțiunii și va obliga pârâtul M. București să înainteze dosarul aferent notificării nr. 24/2002 către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor; va menține celelalte dispoziții ale sentinței (privind admiterea cererii și dispoziția de completare a dispozitivului).
În ceea ce privește solicitarea recurenților-reclamanți de acordare a cheltuielilor de judecată, Curtea va reține culpa procesuală a recurentului-pârât din întreaga atitudine procesuală a acestuia atât pe parcursul fazei administrative de soluționare a notificării cât și pe parcursul fazei judiciare, pârâtul în calitate de entitate investită cu soluționarea notificării nr. 24/2002 fiind în culpă procesuală în înțelesul art. 274 alin. 1 C.pr.civ. deoarece a lăsat nesoluționată notificarea timp de 11 ani de la data înregistrării acesteia.
Conform jurisprudenței Curții europene a Drepturilor Omului (Vallee, hotărârea din 26.04.1994), în materie civilă, termenul pentru soluționarea unei cauze, în cazul în care sesizarea instanței este condiționată de epuizarea unei proceduri prealabile – în speță procedura administrativă declanșată prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 – va începe să curgă de la data declanșării acestor proceduri prealabile.
Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. 1 C.pr.civ. Curtea îl va obliga pe recurentul M. București la plata sumei de 250 lei către recurenții reclamanți cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând jumătate din onorariul de avocat dovedit cu chitanța nr. 588/20.02.2013 având în vedere că pentru cealaltă jumătate din onorariul de avocat, corespunzătoare recursului declarat de reclamanți împotriva sentinței de completare a dispozitivului sunt incidente dispozițiile art. 2813 alin. 2 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul – pârât M. București prin P. G. împotriva sentinței civile nr. 1192/15.06.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu recurenții – reclamanți T. M., T. M. și T. I. și cu intimații – pârâți P. G. S. O. în nume propriu și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Modifică în parte sentința civilă recurată, nr. 1192/2012, în sensul acordării măsurilor reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 269 m.p.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Admite recursul declarat de reclamanții T. M., T. M. și T. I. împotriva sentinței civile nr. 1748/12.10.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a civilă în dosarul nr._ .
Modifică în parte sentința civilă nr. 1748/2012, în sensul:
Admite capătul 2 al acțiunii și obligă pârâtul M. București să înainteze dosarul aferent notificării către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă recurentul M. București la plata sumei de 250 lei către recurenții reclamanți cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 01.03.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
C. M. Steluța Z. D. I. L.-M.
Grefier,
D. L.
Red.dact.jud.MSC/14.03.2013
Tehnored.MȘ/ 2 ex./11.02.2013
Jud. fond – I. N.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 34/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 662/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
