Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 331/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 331/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-12-2013 în dosarul nr. 35063/3/2012
Dosar nr._
(850/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.331 A
Ședința publică de la 12.12.2013.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - MARI ILIE
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelantul reclamant T. G., împotriva sentinței civile nr.144 din 24.01.2013, pronunțată de Tribunalului București – Secția a V a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți V. D., C. G. V., C. M. și Ș. S..
P. are ca obiect – acțiune în răspundere contractuală.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 5.12.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la data de 12.12.2013, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, la data de 27.04.2010, reclamantul T. G. a chemat în judecată și personal la interogatoriu pe pârâții V. D., C. G.-V., C. M. si Ș. S., solicitând obligarea pârâților la restituirea sumei de 775.242 lei, sumă ce reprezintă obligație solidară de plată a acestora în baza contractului de împrumut din data de 09.07.2009; dobânda legală bancară, actualizarea sumei în funcțiune de inflație, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea cererii, reclamantul a susținut că, în fapt, aflându-se într-o relație de prietenie cu pârâții, a fost rugat de aceștia să le împrumute o sumă de bani, întrucât erau obligați să facă investiții într-o fermă de creștere a porcilor, proprietatea societății la care sunt asociați, fermă aflată în .. Călărași.
Datorită relației de prietenie dintre părți, pârâții au cunoscut faptul că avea depozitată în bancă o sumă mare de bani obținută din vânzări de bunuri imobiliare dobândite pe cale succesorală.
Pentru pârâți era mult mai ușor să solicite și să primească banii necesari investiției sus amintite de la reclamant decât de la o bancă, mai ales că un împrumut de la o bancă presupune, pe lângă venituri doveditoare, și garanții asupra unor bunuri cu valoare mare de circulație.
Pentru că banii împrumutați pârâților îi aduceau venituri permanente, întrucât la banca erau într-un cont purtător de dobândă, i-a rugat pe pârâți să-i înapoieze banii până în data de 15.10.2009, așa cum rezultă și din contract.
Astfel, a acceptat să împrumute chiar fără dobânda legală, fără să se prezinte în fața notarului, ca actul de împrumut să constituie titlu executoriu și în cele din urma să constituie în favoarea sa o ipoteca convențională asupra unui imobil.
Cu toate că a dat banii aceștia din prietenie și cu toate că prietenii săi din contract și pârâții din acest dosar cunoșteau faptul că banii împrumutați erau singura sursă de venit a sa, au refuzat să înapoieze banii de bună-credința fără intervenția instanței, chiar și după ce au fost notificați amiabil de avocat la data de 09.11.2009.
Reclamantul a arătat că prin contractul de împrumut pârâții erau obligați să restituie suma împrumutată fără dobândă și fără un drept real la data de 15.10.2009. La data de 15.03.2010, pârâții au fost notificați, în raport de dispozițiile art.1079 C.c., prin executor judecătoresc, fiind somați să achite suma împrumutată fără intervenția instanței de judecată sau a executorului judecătoresc, așa cum au și primit banii împrumutați.
In drept, au fost invocate dispozițiile art.969 și 907 C.c., raportat la art.1576 și art. 1584 C.c., art.1039 C.c.; art. 1073 C.c.; art. 1079 C.c.; art.1587 C.c.; art.1176 C.c. și O.U. nr.9/2000 actualizata.
Prin întâmpinarea formulată la data de 22.10.2010, pârâții C. M. și V. D. au arătat că au împrumutat suma de 715.892 lei de la reclamant în data de 09.07.2009, cu termen de restituire la data de 15.10.2009, înțelegând să garanteze restituirea împrumutului cu părțile sociale deținute în societatea comercială în care sunt asociați, convenind, totodată, că dacă unul dintre debitori nu achita suma la data scadenței, creditorul va dobândi proprietatea asupra părților sociale ale debitorului rău platnic.
Pârâții C. M. și V. D. au recunoscut pretențiile reclamantului în ce privește debitul principal, arătând că nu sunt de acord cu plata dobânzii, întrucât împrumutul a fost acordat fără dobânda, reactualizarea creanței putând fi făcută pe calea executării silite și au solicitat acordarea unui termen de grație în vederea stingerii obligației de plată.
Prin sentința civilă nr.332 din 18.02.2011, cererea de chemare în judecată a fost anulată ca netimbrată, sentința fiind desființată prin decizia civilă nr.624/17.06.2011 pronunțată de Curtea de Apel București.
La reluarea judecății în fond a cererii, reclamantul a renunțat la capetele 2 si 3 ale cererii de chemare în judecată vizând obligarea pârâților la plata dobânzii legale bancara și actualizarea sumei în funcție de inflație.
Prin sentința civilă nr.144/24.01.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins cererea formulată de reclamant ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din conținutul înscrisului sub semnătură privată denumit „contract de împrumut”, datat 09.07.2009, rezultă că obiect al acestui contract a fost reprezentat de acordarea unei sume de bani de către reclamant pârâților cu obligația acestora din urmă de a restitui suma la data de 15.10.2009.
Înscrisul sub semnătură privată este întocmit de părți, fără concursul unui organ al statului.
Deși în acest înscris încheiat sub semnătură privată sunt menționați ca împrumutați toți pârâții din prezenta cauza, este semnat doar de pârâții V. D. si C. M..
Acest înscris, pentru a produce efecte, trebuie să îndeplinească o condiție generală, acea de a fi semnat (subscris) de toate părțile de la care emană înscrisul, semnătura scrisă de mâna părților, astfel cum dispune art.1176 c.civ.
Totodată, înscrisul sub semnătură privată trebuie să îndeplinească și condițiile speciale de valabilitate, respectiv condiția multiplului exemplar întrucât constată o convenție sinalagmatică, din conținutul contractul de împrumut datat 09.07.2009 rezultând că acesta a fost încheiat în 5 exemplare.
Mențiunea „bun și aprobat”, lipsește înscrisului pe care se întemeiază reclamantul, astfel cum impune art.1179 c.civ., potrivit cu care actele sub semnătură privată care conțin convenții sinalagmatice, nu sunt valabile dacă nu s-au făcut în atâtea exemplare originale câte părți cu interes contrar sunt. Potrivit art.1180 c.civ. actul sub semnătură privată prin care o parte se obliga către alta a plăti o sumă de bani trebuie să fie scris în întregul lui de cel care l-a subscris sau la finele actului să se adauge cuvintele „bun și aprobat”.
Mai mult, prin acest act mai mulți debitori se obligau față de același creditor, ceea ce înseamnă că mențiunea „bun si aprobat”, trebuia adăugată pe înscris de fiecare debitor.
Absența semnăturii și a mențiunii „bun i aprobat”, nu atrage în mod singular concluzia că raportul juridic nu a fost încheiat dacă acest aspect s-ar putea dovedi cu alte probe.
Constatând că înscrisul sub semnătură privată exhibat de reclamant nu este semnat de toții pârâții, nu cuprinde mențiunea „bun și aprobat”, acesta a fost reținut ca un început de dovada scrisă.
Totuși, pârâții V. D. și C. M. au recunoscut prin întâmpinare existența obligației și înscrisul ce li se opune, astfel că față de aceștia tribunalul a apreciat că actul sub semnătură privată are același efect ca actul autentic.
Cu privire la obligația asumată, tribunalul a constatat că între pârâți exista un raport de solidaritate, suma pretins împrumutată a fost dată tuturor pârâților fără a se specifica suma acordată fiecăruia dintre ei, obligația de restituire fiind solidară, în înscrisul sub semnătură privată fiind menționați toți pârâții, reclamantul arătând ca la data de 09.07.2009 a împrumutat suma tuturor pârâților, astfel cum este consemnat în acest înscris.
Prin răspunsurile la interogatoriu, toți pârâții au negat existența convenției din data de 09.07.2009, în sensul că la această dată nu au împrumutat de la reclamant sume de bani și deci nu au obligația corelativă în a o restitui.
Din examinarea probatoriului administrat, instanța a constatat acțiunea reclamantului ca neîntemeiata, pentru următoarele considerente:
Așa cum s-a arătat înscrisul sub semnătură privată pe care reclamantul își întemeiază pretențiile nu poate constitui decât un început de dovadă scrisă în ce privește pe pârâții C. G.-V. și Ș. S. acest înscris și obligația de restituire a sumelor primite cu titlu de împrumut fiind recunoscută de V. D. și C. M. prin întâmpinare, deși prin răspunsurile la interogatoriu aceștia arată că nu au primit suma și precizând că sumele pretinse în prezenta cauză sunt de fapt dobânzi pentru împrumuturile anterioare care au avut loc între părți.
Tribunalul a apreciat că obligația de restituire este o obligație solidară, câtă vreme nu s-a cerut obligarea fiecăruia dintre pârâți la o anumită sumă, iar înscrisul din data de 09.07.2009 face mențiunea că împrumutul este acordat „debitorilor” fiind astfel în situația unui raport juridic cu o pluralitate de subiecte în plan pasiv, creanța neputând fi împărțita între subiectele acestui raport obligațional.
Potrivit art.1039 c.civ., obligația este solidară din partea debitorilor, când toți s-au obligat la același lucru, astfel că fiecare poate fi constrâns pentru totalitate și că plata făcuta de unul dintre debitori liberează și pentru ceilalți față de creditor.
In speță, solidaritatea fiind prevăzută expres în convenția părților, creditorul nu a dovedit-o, deși a invocat-o.
Cum pârâții debitori au fost chemați a executa aceeași prestație, obligația solidară pasivă are un singur obiect.
Deși creditorul poate chema pe oricare dintre debitori să execute întreaga obligație în speță, reclamantul creditor a chemat în judecată toți pârâții debitori și oricum existența datoriei față de pârâții C. G.-V. și Ș. S. nu a fost dovedită, aceasta nerezultând din nicio probă administrată în cauză, astfel că s-a apreciat că nu poate fi reținută existența unei solidarități obligaționale pasive între pârâți.
In același timp, având în vedere și principiul disponibilității care guvernează procesul civil, chemarea în judecată a celor 4 pârâți, împiedica posibilitatea a stabili un raport obligațional doar între pârâții care au recunoscut pretențiile reclamantului, pentru întreaga obligație, sau obligarea acestora ca și codebitori la plata întregii sume.
Față de cele reținute, de dispozițiile legale invocate, tribunalul a respins acțiunea ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul T. G., solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate și obligarea pârâților V. D. și C. M. la plata sumei de bani datorată în contractul de împrumut din data de 09.07.2009, obligație solidară, în raport de art.1039 C.civ.
În motivare, apelantul reclamant a susținut că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, prin aplicarea greșită a legii și prin interpretarea eronată a normei juridice.
Instanța de fond s-a mulțumit să critice condițiile întocmirii contractului de împrumut ce formează obiectul cauzei, nesocotind dispozițiile art.129 alin.5 C.proc.civ., privind prevenirea oricărei greșeli în aflarea adevărului.
Apelantul a arătat că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că pârâții V. D. și C. M. au recunoscut contractul de împrumut din data de 09.07.2009, respectiv prin răspunsul la notificarea reclamantului din data de 09.11.2009 și întâmpinarea formulată de aceștia în cauză, răspunsul la întrebarea nr.1 din interogatoriu, cât și din răspunsul la întrebarea suplimentară din interogatoriu în care pârâții recunosc că semnătura de pe contract le aparține.
D. urmare, toate aceste mijloace de probă în raport de art. 1169 Cod
civil duc inevitabil la îndeplinirea condițiilor generale astfel cum dispune art.1176 Cod civil.
În privința condiției multiplului exemplar, apelantul a susținut că și această condiție a fost îndeplinită, întrucât rezultă din contract că a fost încheiat în 5 (cinci) exemplare, pentru fiecare parte câte un exemplar. Oricum, nerespectarea formalității multiplului exemplar nu afectează valabilitatea convenției.
Mijloacele de proba din categoria înscrisurilor, prevăzute în art. 1176 și urm. cod civil cuprind pe lângă conținut, iscălitura părților, acestea fiind elementele necesare pentru valabilitatea lui.
Apelantul a susținut că pe acest aspect, față de pârâții V. D. și C. M., contractul de împrumut din data de 09.07.2009 (încheiat sub semnătura privată) are același efect ca actul autentic, fapt recunoscut și de instanța de judecată.
Cu privire la concluziile instanței care au condus la respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată, respectiv, inexistența unei probe administrate în cauză care să conducă la existența datoriei față de pârâții C. G.-V. și Ș. S., apelantul reclamant a invocat din nou pasivitatea instanței față de dispozițiile art. 129 alin. 5 C..
Astfel, s-a susținut că instanța, dacă era interesată în aflarea adevărului și la respectarea dreptului reclamantului la un proces echitabil, avea la îndemână instituția excepției lipsei calității procesuale pasive față de frații C. G.-V. și Ș. S., excepție care putea fi invocată din oficiu în virtutea rolului activ al judecătorului.
Rațiunea introducerii celor doi pârâți în cererea de chemare în judecată a fost ca obligația de plată stabilită în contractul de împrumut din 09.07.2009 să le fie opozabila, chiar daca semnătura lor nu apare pe contract si drept urmare nu sunt părți contractuale.Apelantul a arătat că aceștias-au bucurat de sumele de bani împreuna cu ceilalți pârâții care au recunoscut datoria, bani împrumutați pentru o afacere comună, pe de o parte, iar pe de alta parte, au recunoscut că datorează reclamantului sume de bani, în baza unui alt contract neachitat.
În consecință, instanța de fond putea invoca lipsa calității procesuale pasive, întrucât pârâții C. G.-V. și Ș. S., deși apar în contract, nu au semnat contractul. Astfel, aceștia nu au calitatea de parte contractuală, obligația stabilită în contract nu le este opozabila și drept urmare nu au nici calitate procesuală pasivă.
Aceștia nu au semnat contractul din 2009, nu pentru ca au refuzat conținutul și obligațiile ce decurg din contract, ci pentru că nu au fost prezenți la data semnării, din diferite motive, iar ceilalți doi care sunt părți contractuale, aveau nevoie de bani, solicitând urgentarea încheierii actului.
Apelantul reclamant a solicitat a se avea în vedere că prin întâmpinarea formulată de pârâții C. M. și V. D., aceștia au recunoscut că datorează suma de bani în valoare de 715,892 lei, ce face obiectul contractului de împrumut semnat la data de 09.07.2009.
În urma administrării interogatoriului, aceștia au recunoscut la întrebarea nr.1 că nu contestă obligația de plată stabilită în contractul de împrumut din 2009 și mărturisesc că datorează bani în baza altui contract.
Cei doi pârâți nu au contestat semnătura de pe contractul invocat, arătând că semnătura le aparține și drept urmare față de aceștia, actul sub semnătură privată denumit contract de împrumut are același efect ca actul autentic.
În concluzie, apelantul a invocat lipsa calității procesuale pasive a pârâților C. G.-V. și Ș. S., întrucât nu sunt părți în
contractul de împrumut din data de 09.07.2009, obligația stabilită în
contract nu le este opozabila și drept urmare nu au calitate procesuală pasivă.
Prin întâmpinarea formulată la data de 27.05.2013, intimații pârâți solicita respingerea apelului ca nefondat. În motivare, acesteia au susținut în esență că nu se impunea admiterea excepției lipsei calități procesuale pasive a pârâților C. G.-V. și Ș. S., câtă vreme reclamantul este cel care a stabilit cadrul procesual, astfel că acesta nu își poate invoca propria culpa .
Se mai arată că înscrisul exhibat de reclamant în dovedirea pretențiilor formulate nu îndeplinește condiția multipolului exemplar, iar lipsa inserării în cuprinsul său a mențiunii bun și aprobat denotă o data în plus, lipsa unei condiții de validitate a contractului de împrumut dar și neînsușirea de către pârâți a raportului obligațional, respectiv neremiterea de către reclamant a sumei de bani împrumutate.
Sancțiunea nerespectării art. 1180 din Codul civil este aceea că înscrisul este lipsit de putere probatorie ceea ce nu afectează convenția ca act juridic care însă se impune a fi dovedită prin alte mijloace de probă.
Suma pretinsă de reclamant nu a fost acordată niciodată pârâților, fapt consemnat și în răspunsurile la interogatoriu ale acestora, fapt care denota că reclamantul nu a probat remiterea sumei pretins împrumutate.
În realitate intre părți s-a încheiat un contract de împrumut în anul 2006, pentru suma de 180.000 lei, iar un altul în data de 15.03.2007, având ca obiect suma de 320.000 lei, din totalul sumei împrumutate pârâții neputând restitui decât suma de 175.000 lei.
La insistentele reclamantului, la data de 09.07.2009, s-a încheiat contractul de împrumut din data de 15.10.2009, suma inserată în cuprinsul acestuia reprezentând de fapt restul de împrumut din cele două contracte anterior încheiate, la care reclamantul a calculat dobânzi, coeficient de inflație și alte cheltuieli.
În apel, la solicitarea intimaților, au fost încuviințate probele cu interogatoriul reclamantului și înscrisuri.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței civile apelate prin prisma criticilor formulate de apelant cu care a fost legal investită, a apărărilor formulate de intimații pârâți și a prevederilor legale incidente cauzei, în limitele stabilite prin art. 294 și art. 295 din codul de procedură civilă de la 1865, Curtea retine următoarele:
Preliminar, în ceea ce privește normele de procedură aplicabile în prezenta cauză, Curtea reține că în raport de data sesizării cu acțiunea introductivă a Tribunalului București – 27.04.2010 prezenta acțiune este supusă normelor înscrise în Codul de procedură civilă de la 1865, conform dispozițiilor art.3 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Totodată, în ceea ce privește normele de drept substanțial aplicabile în cauză, Curtea reține că potrivit art. 6 alin. 2 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil: „ actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor”.
Teza juridică susținută de reclamant este aceea că a încheiat la data de 09.07.2009 un contract de împrumut cu pârâții chemați în judecată, astfel că este îndreptățit să solicite restituirea sumei împrumutate de la aceștia.
Sub acest aspect, Curtea retine că în dovedirea pretențiilor formulate reclamantul a anexat la dosarul de fond (fila 4) un înscris încheiat sub semnătură privată, înscris care, deși în partea introductivă menționează calitatea de părți atât a reclamantului cât și a celor patru pârâți chemați în judecată, este semnat doar de către reclamant și respectiv de către pârâții V. D. și C. M..
Potrivit clauzelor inserate în cuprinsul acestui înscris constatator, reclamantul a acordat cu titlu de împrumut pârâților suma de 715.892 lei iar pârâții s-au obligat la restituirea sumei menționate cel mai târziu la data de 15.10.2009.
Așa cum susține și apelantul, una dintre condițiile pentru valabilitatea, ca și mijloc de probă a înscrisului sub semnătură privată, este reprezentată de semnarea acestuia de către partea sau, după caz, părțile de la care emană.
Or, în cauză, de vreme ce acest înscris nu este semnat de către pârâții C. G.-V. și Ș. S., acesta nu poate face dovada existenței și încheierii unei convenții de împrumut între reclamant și aceștia.
În ceea ce îi privește pe pârâții sus menționați, Curtea nu poate primi, în raport de statuările anterioare, critica în sensul că se impunea ca în acest caz instanța de fond să admită excepția lipsei calității procesuale pasive a acestora. Aceasta deoarece, potrivit literaturii de specialitate și practicii judiciare constante calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, cum acesta este dedus judecății astfel că existența sau inexistența drepturilor de creanță și a obligațiilor corelative afirmate, constituie o chestiune de fond, iar în prezenta acțiune, reclamantul a pretins recunoașterea și protecția unui drept de creanță în contradictoriu cu acești pârâți, iar în raport de aceștia instanța avea a se pronunța pe fondul raportului juridic stabilind temeinicia sau netemeinicia pretențiilor deduse judecății.
Prin urmare, nedovedirea de către reclamant a existenței unui raport juridic obligațional între acesta și pârâții C. G.-V. și Ș. S., date fiind circumstanțele factuale ale cauzei la care s-a făcut anterior referire, nu putea conduce la concluzia lipsei calității procesuale pasive a acestora, ci la respingerea pe fond a pretențiilor reclamantului îndreptate împotriva lor, neputându-se retine, așadar, o aplicare greșită a legii de către prima instanța sub acest aspect.
În ceea ce îi privește pe pârâții V. D. și C. M., în raport de care apelantul reclamant a înțeles să formuleze apărări de fond, susținând temeinicia acțiunii sale, Curtea reține că aceștia au semnat înscrisul sub semnătură privată datat 09.07.2009, recunoscând la interogatoriu această împrejurare.
Curtea are în vedere art. 1179 din Codul civil de la 1864 ( Codul civil) potrivit cu care: „actele sub semnătură privată, care cuprind convenții sinalagmatice, nu sunt valabile dacă nu s-au făcut în atâtea exemplare originale câte sunt părți cu interes contrar”.
Prin urmare, această formalitate este cerută în cazul înscrisurilor sub semnătură privata care constată convenții sinalagmatice. Or, în cauză pretențiile reclamantului se întemeiază pe încheierea unui contract de împrumut, contract unilateral, întrucât dă naștere la obligații numai în sarcina împrumutatului, împrumutătorul neavând obligații câtă vreme predarea lucrului face parte din momentul încheierii contractului și nu din cel al efectelor contractului. Astfel, prin esența sa contractul de împrumut este un contract real, încheierea sa valabilă presupunând atât acordul de voință al părților cât și predarea lucrului.
Prin urmare, argumentul primei instanțe în sensul că înscrisul sub semnătură privată, anterior menționat nu are valoare probantă nefiind îndeplinită cerința multiplului exemplar, urmează a fi înlăturat, în cauză nefiind incident art. 1179 din Codul civil.
Referitor la cerința formalității „ bun și aprobat”, Curtea reține că potrivit art. 1180 alin. 1 din Codul civil: „Actul sub semnătură privată, prin care o parte se obligă către alta a-i plăti o sumă de bani sau o câtime oarecare, trebuie să fie scris în întregul lui de acela care l-a subscris, sau cel puțin acesta, înainte de a subsemna, să adauge la finele actului cuvintele bun și aprobat, arătând totdeauna în litere suma sau câtimea lucrurilor și apoi să iscălească”.
O atare mențiune este, așadar cerută de lege în cazul înscrisurilor sub semnătură privata care constată obligații unilaterale, or, în cauză, așa cum s-a arătat anterior contractul pe care reclamantul își fundamentează pretențiile este un contract de împrumut de folosință, așadar un contract unilateral.
Astfel, în acord cu instanța de fond, Curtea constată că înscrisul sub semnătură privata invocat de reclamant în dovedirea pretențiilor deduse judecății nu îndeplinește această condiție, câtă vreme în cuprinsul său nu se regăsește nici o atare formulă și niciuna similara, iar înscrisul nu este scris în întregime de cei care se obligă.
Curtea nu poate reține incidența art. 1180 alin. 2 din Codul civil în cauză, câtă vreme, din cuprinsul înscrisului constatator al convenției nu rezultă în mod indubitabil că împrumutul a fost încheiat în considerarea calității de comercianți a acestor pârâți. Calitatea pârâților de asociați ai unei societăți comerciale cu răspundere limitată nu echivalează cu desfășurarea de către aceștia a unei activități comerciale, în sensul art. 7 din Codul Comercial, în vigoare la data încheierii actului, pentru a putea avea drept consecință dobândirea unei asemenea calități de către chiar persoanele fizice asociate. Pe de altă parte, textul face referire la calitatea debitorului obligației unilaterale de comerciant, astfel că nu prezintă relevanță din acest punct de vedere eventualele raporturi juridice create ulterior între asociați și respectiva societate comercială, decurgând din modul de utilizare al sumei împrumutate.
Curtea apreciază, însă, că sancțiunea nerespectării formalității cerute de art. 1180 alin. 1 din Codul civil atrage nevalabilitatea înscrisului sub semnătură privată ca mijloc de probă cu acest titlu, fără a fi afectată însă valabilitatea convenției care, va putea fi dovedită prin alte mijloace de probă, însuși înscrisul respectiv constituind un început de dovadă scrisă, în considerarea faptului că semnăturile părților sub același text denotă intenția și voința lor de a-și însuși conținutul înscrisului semnat.
Curtea nu poate primi argumentul reclamantului în sensul că prin întâmpinarea formulată în fata primei instanțe cei doi pârâți semnatari ai înscrisului sub semnătură privata au recunoscut pretențiile sale, câtă vreme acest act procedural este întocmit de apărătorului acestora, nefiind semnat de pârâți. Or, recunoașterea pretențiilor reclamantului este un act de dispoziție care nu poate fi formulat decât de partea însăși sau de către mandatarul acesteia cu procură specială, emisă în condițiile stabilite de art. 69 alin. 1 din Codul de procedură civilă. În cauză însă, această condiție nu poate fi apreciată ca fiind îndeplinită, în raport de mențiunile din cuprinsul împuternicirii avocațiale aflate la fila 23 dosar fond, din care rezultă că apărătorul angajat de acești pârâți avea dreptul de a semna și depune întâmpinare, iar nu de a formula acte procedurale de dispoziție în numele mandanților.
Cu toate acestea, Curtea constată că, deși inițial în cuprinsul interogatoriilor care au fost administrate acestor pârâți, aceștia nu au înțeles să recunoască împrumutul solicitat a fi restituit prin acțiunea introductivă, nu poate face abstracție de împrejurarea că atât în cadrul acestor probe, cât și în cuprinsul concluziilor scrise, aflate la filele 80-81 dosar fond, aceștia au recunoscut că au primit cu titlu de împrumut de la reclamant, în cursul anului 2006 și respectiv în anul 2007, suma totală de 500. 000 lei, că au restituit doar parțial împrumutul, respectiv suma de 175.900 lei, recunoscând expres că datorează reclamantului, cu titlu de împrumut, suma de 324.100 lei.
De asemenea Curtea va avea în vedere mărturisirea expresă a acestora, din cadrul ultimului act de procedură anterior menționat (intitulat concluzii scrise și care poartă semnătura acestora), în sensul că înscrisul datat 09.07.2009, confirmă recunoașterea unei datorii a pârâților cu privire la o sumă totală împrumutată de la reclamant de 324.100 lei.
Având în vedere și faptul că în cuprinsul înscrisului datat 09.07.2009, părțile au prevăzut ca data scadentei împrumutului data de 15.10.2009, dată distinctă și ulterioară celor menționate în înscrisurile care atestă contractele de împrumut încheiate între aceleași părți anterior –aflate la filele 18, 55, 58-59, Curtea va reține că în cauză erau incidente prevederile înscrise în art. 1128 pct.1 din Codul civil, care reglementează instituția juridică a novației.
În raport de cele anterior reliefate, în aplicarea art. 1584 din Codul civil, ținând seama de recunoașterea parțială a pretențiilor reclamantului de către pârâții V. D. și C. M. și de natura raportului juridic născut între părți, Curtea, în temeiul art. 296 din Codul de procedură civilă, va dispune admiterea apelului declarat de apelantul reclamant, împotriva sentinței civile nr.144/24.01.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul că va admite în parte cererea formulată de reclamant și va obliga pârâții V. D. și C. M. la plata sumei de 162.050 lei, fiecare, către reclamant, respingând cererea în ceea ce privește pretențiile formulate împotriva pârâților C. G. V. și Ș. S. și a pretențiilor în suma de 451.142 lei, formulate împotriva pârâților V. D. și C. M., ca nefondată.
În aplicarea art. 274 coroborat cu art. 276 din Codul de procedură civilă, Curtea va dispune obligarea pârâților V. D. și C. M. la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în sumă de 1.830,50 lei, fiecare, reprezentând parte din taxa de timbru și timbrul judiciar achitate de reclamant în cauză, corespunzător pretențiilor încuviințate reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelantul reclamant T. G., domiciliat în București, ., sector 1 și cu domiciliul ales la S.C.A. G. & Asociații nr.10, ., ., împotriva sentinței civile nr.144/24.01.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți V. D., domiciliat în București, ., ., ., sector 2, C. G. V., domiciliat în București, ., ., ., C. M., domiciliat în București, .-15, ., sector 5 și Ș. S. cu domiciliul ales la mandatar C. M., în .-15, ., sector 5.
Schimbă în tot sentința apelată, în sensul că admite în parte cererea formulată de reclamant.
Obligă pârâții V. D. și C. M. la plata sumei de 162.050 lei, fiecare, către reclamant.
Obligă pârâții V. D. și C. M. la plata cheltuielilor de judecată către reclamant – 1.830,50 lei, fiecare.
Respinge, în rest, cererea, ca nefondată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 12.12.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. I. M. A.
N.-G.
GREFIER
M. C.
Red.M.I.
Tehnored.M.I/B.I.
8 ex/10.01.2014
T.B.- Secția a V-a – F.L.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1522/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 1261/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
