Pretenţii. Decizia nr. 1347/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1347/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-09-2013 în dosarul nr. 12077/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1347R
Ședința publică de la 2 septembrie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - ION POPA
JUDECĂTOR - M. STELUȚA C.
JUDECĂTOR - C. M. S.
GREFIER - V. Ș.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror M. B..
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul reclamant L. M. împotriva sentinței civile nr. 40/11.01.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect: pretenții – pretenții, despăgubiri pe Lg. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile în proces.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul a fost repus pe rol pentru discutarea perimării.
Curtea pune în discuție excepția de perimare a prezentei cereri de recurs în raport de dispozițiile art. 248 C.pr.civ.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea excepției având în vedere că dosarul a stat în nelucrare mai mult de un an de zile.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 16.02.2011, astfel cum a fost precizată la data de 29.08.2011, reclamantul M. L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se acorde, în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2099 suma de 10.000 euro cu titlul de despăgubire pentru prejudiciul material și moral suferit de reclamant în urma deportării și obligării la muncă silnică în lagărul nr. 1023 Petrvka/URSS în perioada 14.01.1945 – 22.11.1949.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că măsura luată, deportarea în fostul URSS, are caracter politic, neputând fi vorba de o vină personală referitoare la pagubele cauzate pe teritoriul fostului stat sovietic în timpul celui de-al doilea război mondial, și neexistând un temei legal care să corespundă normelor ce caracterizează un stat de drept, care să justifice obligarea reclamantului la „lucrări de reconstrucție”.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 221/2009.
Prin sentința civilă nr. 40/11.01.2012 Tribunalul București secția a IV-a civilă a respins acțiunea, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin Legea nr.221/2009 s-a recunoscut dreptul la constatarea caracterului politic al condamnării sau al măsurii administrative precum și la despăgubiri, acelor persoane în sarcina cărora s-au reținut fapte care au avut ca scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat în România la 6 martie 1945.
Legea invocată de reclamant nu cuprinde în domeniul său de aplicare pe cei care au fost constituiți în prizonieri de către partea sovietică după data de 23 august 1944 ori, fiind constituiți ca atare, înainte de această dată, au fost reținuți în captivitate după încheierea armistițiului.
Domeniul de aplicare al acestei legi se suprapune cu cel al OG nr.214/1999, ambele acte normative vizând, în principal, recunoașterea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România.
Situația reclamantului este diferită, din adeverința nr._/16.02.1959 eliberată de Ministerul Afacerilor Interne rezultând că acesta a fost în U.R.S.S. la munca de reconstrucție din ianuarie 1945 până în 22 noiembrie 1949 când s-a întors în țară.
Măsura luată față de reclamant nu este prezumată de lege ca având caracter politic, tribunalul analizând dacă aceasta reprezintă o măsură administrativă cu caracter politic, prin aplicarea dispozițiilor art.4 din Legea nr.221/2009, care trimit la dispozițiile art. 1 alin.3 din același act normativ, potrivit cărora, pentru stabilirea caracterului politic al măsurii administrative se au în vedere criteriile stabilite de art. 2 alin.1 și art. 3 din OG nr.214/1999.
Tribunalul a reținut că reclamantul nu a suferit o măsură administrativă cu caracter politic, în sensul Legii nr.221/2009, astfel încât singurele drepturi de care poate beneficia sunt cele recunoscute de Decretul-lege nr.118/1990, încadrându-se în dispozițiile art. 1 alin.2 lit. b din Decretul-lege menționat.
Pentru aceste considerente, tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea, astfel cum a fost precizată de reclamant.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul M. L..
În motivarea recursului, recurentul-reclamant a arătat că adeverința nr._/16.02.1959 eliberată de Ministerul Afacerilor Interne trebuie considerată ca o dovadă a modului abuziv în care au fost dispuse măsurile administrative de deportare de către vechiul regim comunist.
Recursul nu a fost întemeiat în drept.
Prin încheierea din data de 7.05.2012 Curtea a dispus suspendarea judecării recursului, în temeiul art. 242 pct. 2 C.pr.civ., pentru lipsa părților.
Cauza a fost repusă pe rol pentru a se pune în discuția părților excepția de perimare a recursului.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că excepția de perimare a recursului este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 248 C.pr.civ. orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs și orice cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept dacă a rămas in nelucrare din vina părții timp de 1 an.
În speța dedusă judecății, a trecut mai mult de 1 an de când dosarul a rămas în nelucrare din vina recurentului, care s-a dezinteresat de soluționarea dosarului și nu a mai efectuat nici un demers după suspendarea cauzei.
În consecință, în temeiul art. 248 și urm. C.pr.civ. și întrucât nu există nici o cauză de suspendare sau de întrerupere a termenului perimării prevăzută de art. 249-250 C.pr.civ., Curtea va constata perimată cererea de recurs de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat recursul declarat de recurentul reclamant L. M. împotriva sentinței civile nr. 40/11.01.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 2.09.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
I. P. M. Steluța C. C. M. S.
Grefier,
V. Ș.
Red.dact.jud.MSC
2 ex./19.09.2013
Jud. fond – L.I.-C.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 2138/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act. Decizia nr. 142/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
