Pretenţii. Decizia nr. 1556/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1556/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-09-2013 în dosarul nr. 9866/300/2008**
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1556 R
Ședința publică de la 27 septembrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - AGLAIA VĂLAN
JUDECĂTOR - R. P.
JUDECĂTOR - D. F. G.
GREFIER - G.-M. V.
***********
Pe rol soluționarea recursului civil formulat de recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr.217A/ 05.03.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă P. E., intimații-pârâți M. București prin Primarul General, . intimații-chemați în garanție Ministerul Finanțelor Publice și . ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata-reclamantă personal și asistată de avocat G. A., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind recurentul-pârât, intimații-pârâți și intimații-chemați în garanție.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care invederează faptul că intimata-reclamantă a depus întâmpinare, prin serviciul registratură.
Apărătorul intimatei-reclamante invocă excepția nulității recursului, având în vedere că motivele de recurs sunt diferite de apărările formulate în apel. Arată că prin aceste motive s-au adus critici noi, care nu au fost avute în vedere de instanța de apel, fiind invocate omisso medio și, ca atare, recursul este nul conform art.3121 lit.c C.pr.civ. coroborat cu art.306 C.pr.civ..
Curtea, acordă cuvântul și pe fondul cauzei.
Apărătorul intimatei-reclamante solicită respingerea recursului ca nefondat, conform motivelor invocate în întâmpinare și menținerea deciziei recurate, ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată. Depune la dosar note de ședință.
CURTEA
Prin cererea din 4 septembrie 2008, astfel cum a fost modificată ulterior, reclamanta P. E. i-a chemat în judecată pe pârâții S. R., reprezentat prin M. Economiei și Finanțelor, M. București prin Primarul General și . ca prin hotărârea ce se va pronunța aceștia să fie obligați, în solidar, la plata valorii de circulație (prețul plătit și sporul de valoare conform art. 1344 Cod civil) a apartamentului nr. 2 și cotei indivize din teren, imobil situat în București, .. 34, ..
În motivare, a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 692/20.01.1997, M. M. și M. G. au cumpărat apartamentul susmenționat cu plata în rate în baza Legii nr. 112/1996. M. Gherghița a decedat la data de 28.05.1998 și este moștenită de către ea, reclamanta, iar M. M. a decedat la data de 24.08.1998 și are ca moștenitori pe L. C. și M. Ș..
Prin decizia civilă nr. 2703 A din 20 noiembrie 1996, Tribunalul București Secția a III-a Civilă, a constatat nulitatea operațiunii de înscriere în lista imobilelor naționalizate anexă la Decretul nr. 92/1950 a imobilului teren plus construcție, situat în București, .. 36, sector 2 și, pe cale de consecință, a constatat validitatea dreptului de proprietate al reclamantei Aslan M. S. asupra acestui imobil.
Ulterior, prin decizia civilă nr. 491 A din 24.04.2007 a Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă, rămasă definitivă și irevocabilă, a fost admisă acțiunea în revendicare formulată de reclamanta Aslan M. în contradictoriu cu pârâtele R. E. și P. E., în sensul că s-a dispus obligarea acestora să-i predea reclamantei Aslan M. în deplină proprietate și posesie apartamentul nr. 2, situat în București, din .. 36, . 2. În consecință, a fost evinsă în condițiile art. 1341 cod civil și este îndreptățită, conform art. 1344 Cod civil, să primească prețul plătit și sporul de valoare al imobilului.
Prin sentința civilă nr. 2584 din 19 martie 2009, Judecătoria Sectorului 2 București, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, prin decizia civilă nr. 242 A din 24.03.2011 a admis apelul declarat de reclamantă, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare, primei instanțe.
Reluând judecata prin sentința civilă nr. 640 de la 19.01.2012, Judecătoria Sectorului 2 București, a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. București prin Primar General, și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiate.
Totodată, a admis în parte acțiunea în raport de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în sensul că a obligat pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantei suma de 67.827 lei, reprezentând prețul actualizat al apartamentului nr. 2, situat în București, .. 36, . 2, care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 692/20.01.1997 și a respins în tot acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu S.C. F. S.A., ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. A respins acțiunea privind obligarea pârâtului M. București, prin Primar General, la plata prețului actualizat al apartamentului și în ceea ce privește obligarea pârâților M. București, prin Primar General, și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata diferenței dintre prețul actualizat al apartamentului și valoarea actuală a apartamentului, ca neîntemeiată.
De asemenea, a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul M. București prin Primar General în contradictoriu cu chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice, ca rămasă fără obiect, cât și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice în contradictoriu cu chemata în garanție S.C. F. S.A., ca neîntemeiată.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să plătească reclamantei suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu achitat pentru expertiza în specialitatea contabilitate.
Instanța a respins și cererile reclamantei de obligare a pârâtului M. București prin Primar General și a Statului R., prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiate.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în legătură cu imobilul situat în .. 34, sector 2, București au existat mai multe litigii. Prin decizia civilă nr. 2703A/20.11.1996 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă s-a constatat nulitatea operațiunii de înscriere în lista imobilelor naționalizate, conform Decretului 92/195, a imobilului, din București, .. 36, sector 2 și pe cale de consecință validitatea dreptului de proprietate al numitei Aslan M. S., iar prin decizia civilă nr.491 A/24.04.2007 pronunțată de Tribunalul București- Secția a IV a Civilă, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a admis acțiunea în revendicare formulată de Aslan M. S. în contradictoriu cu P. E. și R. E., acestea din urmă fiind obligate să lase în deplină proprietate și posesie imobilul, reclamantei din acea cauză.
La data de 03.04.1996, Aslan M. S. l-a notificat pe autorul reclamantei, defunctul M. M., cu privire la faptul că are calitatea de proprietară a imobilului și că a solicitat pe cale judecătorească restituirea acestuia.
La data de 20.01.1997 între . M. M., căsătorit cu M. Gherghița a intervenit contractul de vânzare cumpărare nr. 692 prin care acesta din urmă a cumpărat imobilul situat în București, .. 36, ., sector 2 compus din construcție alcătuită din vestibul, degajament, baie, cămară, wc, cameră, debara, mansardă, sas, bucătărie, cămară, cameră, boxă, pod, boxă (subsol) în suprafață utilă de 118,13 mp și 78,60 mp teren situat sub construcție.
Autorii reclamantei M. M. și M. Gherghița au decedat, primul la data de 24.08.1998 având ca moștenitori pe Lebăda C. și M. Ș. în calitate de fii (conform certificatului de moștenitor nr. 229/16.09.2003 autent. de BNP Mentor) și cea de a doua la data de 28.05.1998, având ca moștenitori pe M. M., în calitate de soț supraviețuitor și P. E., în calitate de fiică.
În înțelesul art. 50 și art. 501 din Legea nr. 10/2001, prin „contracte de vânzare cumpărare desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile” se înțeleg nu numai acele situații în care s-a constatat nulitatea actelor juridice, ci și situația în care acele acte juridice au rămas fără efect din diverse cauze, iar în prezenta pricină o astfel de cauză de desființare o constituie faptul că reclamanta a fost deposedată de bun printr-o acțiune în revendicare întemeiată pe dreptul comun, astfel că această condiție este îndeplinită.
Prin aceste texte s-a instituit obligația Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice de a plăti prețul actualizat al imobilului în cazul în care contractul de vânzare-cumpărare desființat a fost încheiat cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995 și prețul de piață al imobilelor, în cazul în care contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 112/1995, fac obiectul acestei legi, deci pot fi vândute chiriașilor doar imobilele care au trecut cu titlu în proprietatea statului. Or, imobilul situat în București, .. 36 nu făcea obiectul acestei legi, fiind trecut în proprietatea statului fără titlu. Nulitatea operațiunii de înscriere în lista imobilelor naționalizate conform Decretului 92/1950 a fost constatată definitiv prin decizia civilă nr. 2703/A/20.11.1996, deci cu mult înainte de încheierea contractului de vânzare-cumpărare, astfel că nu putea fi vândut autorului reclamantei, care a cunoscut cine este adevăratul proprietar și că există cerere de restituire. Așa fiind, instanța a constatat că, contractul de vânzare-cumpărare nr. 692/20.01.1997 a fost încheiat cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995 și, în consecință, că reclamanta nu are dreptul de a pretinde prețul de piață al imobilului.
Prin urmare, având în vedere modul în care reclamanta a formulat petitul cererii sale, precizând în mod expres că solicită cele două componente ale valorii de circulație, adică prețul plătit actualizat și sporul de valoare reprezentat de diferența până la prețul de piață, ținând seama de faptul că, contractul de vânzare-cumpărare nr. 692/20.01.1997 a fost încheiat cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, instanța a constatat că acțiunea reclamantei este întemeiată doar în parte, aceasta având dreptul de a pretinde doar prețul plătit actualizat, care este în sumă de 67.827 lei, conform raportului de expertiză contabilă efectuat în apel de expertul contabil A. G..
În ceea ce privește art. 1 din Protocol 1 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța a reținut că reclamanta nu a făcut dovada deținerii unui bun în sensul art. 1 din Protocol 1 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nedeținând nicio hotărâre judecătorească prin care să i se recunoască vreun drept asupra imobilului, aceasta având dreptul doar la o creanță de despăgubire cu privire la care legislația română asigură căile de realizare astfel cum au fost utilizate de reclamantă și analizate mai sus, iar această legislație internă nu contravine în nici un fel convenției, astfel că nu se pune problema de a da prevalență normelor convenționale.
În consecință, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. București prin Primar General, ca neîntemeiată, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta P. E., și a obligat pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantei suma de 67.827 lei, reprezentând prețul actualizat al apartamentului nr. 2 situat în București, .. 36, . 2, care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 692/20.01.1997. A respins în tot acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu S.C. F. S.A., ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, dată fiind admiterea acestei excepții în cursul judecății și a respins restul acțiunii în ceea ce privește obligarea pârâtului M. București prin Primar General la plata prețului actualizat al apartamentului și în ceea ce privește obligarea pârâților M. București, prin Primar General, și S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata diferenței dintre prețul actualizat al apartamentului și valoarea actuală a apartamentului, ca neîntemeiată.
Întrucât a fost respinsă acțiunea în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primar General, instanța a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul M. București prin Primar General în contradictoriu cu chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice, ca rămasă fără obiect. În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice în contradictoriu cu chemata în garanție S.C. F. S.A., instanța a respins-o ca neîntemeiată, având în vedere că această chemată în garanție a acționat ca și mandatar, în temeiul unui contract valabil de mandat, deci comisionul încasat este justificat, faptul că pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice este obligat la plata despăgubirii, conform legii, neconstituind un temei suficient pentru a pretinde restituirea comisionului.
Împotriva sentinței a declarat apel S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, care a invocat lipsa calității sale procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, pe considerentul că reclamanta a fost evinsă de către vânzător, respectiv de către M. București.
Sentința a fost atacată cu apel și de către reclamantă, care a pretins că instanța a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 50 și art. 501 din Legea nr. 1/2009 ce a modificat Legea nr. 10/2001.
Prin decizia civilă nr. 217 A din 05.03.2013, Tribunalul București Secția a V-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă P. E., a schimbat, în parte, sentința în sensul că: a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților M. București, prin Primarul General și . a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acești pârâți, ca fiind îndreptată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesual pasivă. Totodată, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice și a obligat pe pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata sumei de 559.250 lei, reprezentând valoarea de piață a imobilului. Restul dispozițiilor sentinței au fost menținute.
Referitor la apelul formulat de pârât, tribunalul a reținut că legitimarea procesuală pasivă reprezintă traducerea procesuală a calității de subiect obligat în raportul de drept material dedus judecății. Întrucât reclamantul este acela care declanșează procedura judiciară, acestuia îi revine obligația de a justifica atât calitatea sa procesuală, cât și calitatea procesuală a pârâtului. Această obligație își are temeiul în dispozițiile art. 112 pct. 3 și 4 Cod procedură civilă, care prevede că cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă, printre alte elemente, obiectul, precum și motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea reclamantului. Prin indicarea pretenției sale, precum și a împrejurărilor de fapt și de drept pe care se bazează aceasta, reclamantul justifică îndreptățirea de a introduce cererea împotriva unui anumit pârât.
În cauză sunt incidente dispozițiile art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 1/2009, potrivit cărora restituirea prețului se face de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare. Prevederile legale anterior menționate reprezintă o reglementare cu caracter special, prin care legiuitorul a înțeles să deroge de la prevederile dreptului comun în materia răspunderii pentru evicțiune (art. 1337 și urm. Din Codul civil) impunând în sarcina unei alte persoane decât vânzătorul bunului, respectiv M. Economiei și Finanțelor - în prezent Ministerul Finanțelor Publice, obligația de restituire a prețului vânzării.
Titularul unei asemenea obligații nu poate fi decât statul, căruia îi revine răspunderea pentru dezdăunarea persoanelor evinse în urma admiterii acțiunilor în revendicare, despăgubirile stabilite pe cale judecătorească urmând a fi plătite ulterior din fondul prevăzut de art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, gestionat de către Ministerul Finanțelor Publice.
Această constatare este confirmată de împrejurarea că fondul extrabugetar anterior menționat nu este constituit din venituri proprii ale Ministerului Finanțelor Publice, ci din venituri publice cu destinație specială, expres prevăzută de legiuitor (prin art. 13 din Legea nr. 112/1995 și art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001).
Din dispozițiile art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, la care trimite art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, rezultă că fondul extrabugetar se constituie la dispoziția Ministerului Finanțelor Publice, ceea ce înseamnă că acest organ de specialitate al administrației publice centrale are doar prerogativa de a dispune de aceste venituri, potrivit destinației stabilite prin lege, acestea păstrând caracterul de venituri ale statului.
În consecință, reglementarea acordării de despăgubiri persoanelor în categoria cărora se încadrează și reclamanții din cauză din venituri ale statului, echivalează cu asumarea obligației de dezdăunare în sarcina statului, situație în care se constată că raportul juridic dedus judecății în cauză implică statul, ca subiect de drepturi și obligații, în persoana acestuia fiind întrunită calitatea procesuală pasivă în cererea de față.
Ministerul Finanțelor Publice are, într-un asemenea raport juridic, doar calitatea de reprezentant al statului, în temeiul art. 3 alin. 1 pct. 81 din HG nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice.
În privința celui de-al doilea motiv de apel formulat de către pârât, instanța a reținut că antrenarea regulilor răspunderii pentru evicțiune (fie în forma specială prevăzută de Legea nr.10/2001, fie în condițiile Codului Civil) nu privește și contractul de mandat încheiat între Primăria Municipiului București și . raport juridic fiind unul distinct de cel dedus judecății.
O eventuală încălcare a contractului de mandat, cu consecința rezoluțiunii, ori o eventuală nulitate a acestuia, odată dispusă sau constatată, ar putea atrage obligarea . restituirea comisionului încasat către cocontractantul Primăria Municipiului București (și nu a procentului de 1% din valoarea actuală a imobilului, în nici un caz), însă față de apelantul pârât, acest intimat chemat în garanție nu are vreo obligație, motiv pentru care nu se impunea reținerea procentului de 1% din preț către acesta.
În ceea ce privește obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata, tribunalul a reținut ca sunt incidente dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă pentru a se retine culpa procesuala, din moment ce reclamanții aveau ca unica opțiune declanșarea litigiului pentru recuperarea valorii de piața a imobilului.
Tribunalul a reținut însă, temeinicia apelului formulat de apelanta-reclamantă.
Astfel, în ceea ce privește greșita aplicare a dispozițiilor art. 1336 Cod civil, instanța a apreciat că într-adevăr, potrivit regulilor generale din materia contractului de vânzare-cumpărare, obligația de evicțiune revine vânzătorului, care în speță este M. București.
Pe de altă parte, contractele de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, au o situație specială, ele neconstituind pentru unitatea deținătoare, în speță . expresie a libertății contractuale, ci executarea unei obligații legale exprese, cea corelativă dreptului chiriașului de a cumpăra. Faptul că unitățile deținătoare acționau ca mandatari fără reprezentare ai vânzătorului, rezultă și din împrejurarea că sumele încasate din aceste vânzări nu intrau în patrimoniul lor, ci într-un fond extrabugetar la dispoziția Ministerului Finanțelor, constituit prin dispozițiile art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995.
Tocmai de aceea, prin art. 50 alin. 3 și 501 din Legea nr. 10/2001 republicată, s-a adoptat o reglementare cu caracter special, prin care legiuitorul a înțeles să deroge de la prevederile dreptului comun în materia răspunderii pentru evicțiune (art. 1337 Codul civil) impunând în sarcina unei alte persoane decât vânzătorul bunului, respectiv M. Economiei și Finanțelor - în prezent Ministerul Finanțelor Publice, obligația de restituire a prețului vânzării.
Reprezentând o aplicare specială a dreptului comun în materie, prevederile evocate vor beneficia de regimul juridic instituit de regula de drept conform căreia specialia generalibus derogant – normele speciale derogă și au prioritate față de cele generale, cum este cazul dispozițiilor art. 1227-1351 din Codul Civil, referitoare la răspunderea pentru evicțiune sau principiul repunerii în situația anterioară, în cazul incidenței sancțiunii nulității, astfel că o greșită aplicare a normelor de drept comun nu poate fi reținută în cauză.
Soluția instanței de fond apare nelegală din perspectiva analizării combinate a normelor de drept comun și a normelor speciale, fără a ține cont de principiul enunțat anterior. Instanța de fond a analizat, conform principiului disponibilității, acțiunea din perspectiva temeiurilor invocate, dar fără a face o delimitare clară între norma generală și cea specială (dat fiind faptul că în speță, norma specială are caracter derogator și nu permite o completare cu cea generală) a analizat întrunirea celor trei condiții prevăzute de Codul civil pentru obligația de garanție a vânzătorului, prin coroborarea nepermisă cu normele speciale.
În cauză sunt incidente dispozițiile art. 501 din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost reglementate prin modificările din Legea nr. 1/2009, care consacră dreptul reclamantei de a fi despăgubită cu o sumă reprezentând valoarea de piață (de circulație) a imobilului de care a fost evinsa.
În privința persoanei căreia îi incumbă obligația de plată a respectivei despăgubiri, aceasta este prevăzută de art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 1/2009 și este Ministerul Finanțelor Publice.
Instanța a reținut că prin această reglementare, cu caracter special, legiuitorul a înțeles să deroge de la dreptul comun în materia evicțiunii (art. 1337 și urm. Cod civil) impunând altei persoane (M. Economiei și Finanțelor – în prezent M. Finanțelor) decât vânzătorul bunului, obligația de restituire a prețului vânzării, astfel ca sub aspectul reținerii calității procesuale pasive a paraților M. București și . instanței de fond apare nelegală.
Deși textul art. 501 din Legea nr. 10/2001 vizează situația în care contractul de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 a fost desființat prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, tribunalul a reținut o reglementare defectuoasă a normei menționate, apreciind că, în realitate s-a avut în vedere ipoteza în care, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, foștii chiriași proprietari au fost obligați să lase imobilul în deplină proprietate și liniștită posesie foștilor proprietari, titlul acestora din urmă fiind considerat preferabil în urma comparării titlurilor de proprietate ale părților.
Acesta este singurul sens ce poate fi dat textului legal menționat pentru a produce efecte juridice, întrucât, raportând dispoziția legală menționată la principiile și regulile generale de drept, niciuna dintre acestea nu susțin o asemenea soluție juridică, astfel încât tribunalul a constatat că o altă interpretare a normei legale ar fi de natură să o lipsească de orice efect util, ceea ce ar contraveni intenției legiuitorului avută în vedere la edictarea respectivei norme juridice.
În plus, interpretarea unei norme juridice trebuie să se facă cu scopul producerii de efecte juridice, potrivit art. 978 Cod civil.
Este lipsit de relevanță faptul că prin decizia nr. 2703A/20.11.1996 s-a constatat nulitatea operațiunii de înscriere în lista imobilelor naționalizate conform Decretului nr. 92/1950, atâta timp cât contractul de vânzare-cumpărare nr. 692/20.01.1997 nu a fost desființat de către instanța în mod irevocabil, iar pronunțarea unei hotărâri în revendicare nu prezintă relevanță sub aspectul bunei-credințe, având în vedere că aceste considerente exced acțiunii în revendicare cu care a fost sesizată instanța, care se întemeiază strict pe comparare de titluri.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, care, în susținerea motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, a susținut că instanța a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 50 alin. 21 și art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, deoarece din examinarea acestor prevederi legale rezultă că pentru a putea fi obligat la restituirea prețului de piață al imobilelor ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, este necesar să fie întrunite cumulativ două condiții și anume: încheierea contractelor de vânzare-cumpărare să se fi făcut cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, iar acele contracte de vânzare-cumpărare să fi fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Or, în speță, din considerentele deciziei civile nr. 2122/2006 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, rezultă că la momentul încheierii contractului, cumpărătoarea putea cunoaște, cu minime diligențe, că titlul statului era contestat prin cererea de restituire în natură a imobilului depusă de moștenitorii foștilor proprietari, în temeiul Legii nr. 112/1995 și nesoluționată până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare. Cu toate acestea, autorul reclamantei a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, ceea ce denotă reaua-credință a acestuia și, deci, nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, la cumpărare.
Referitor la cea de-a doua condiție, se constată că, în speță, contractul de vânzare-cumpărare nu a fost anulat prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, astfel încât, reclamanta nu poate beneficia de prețul de piață al imobilului.
În plus de acesta, valoarea stabilită prin expertiză este prea mare, astfel încât se impune o diminuare a acesteia cu 30% pentru a se evita îmbogățirea fără justă cauză a reclamantei.
Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a invocat nulitatea ultimului motiv de recurs pe considerentul că acesta nu se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă.
Curtea, constată că recursul, în întregul său, este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, care vizează greșita aplicare și interpretare a legii, astfel încât urmează a respinge excepția nulității recursului, ca neîntemeiată.
Critica referitoare la greșita stabilire a valorii apartamentului urmează a fi analizată în cadrul analizei pe fond a motivelor de recurs.
Curtea reține că recursul nu este întemeiat.
Temeiul juridic al cererii precizate, îl reprezintă dispozițiile art. 50 alin. 21 și art. 501 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06.03.1945 – 22.12.1989.
Conform art. 50 alin. 21 din Legea nr. 10/2001, cererile sau acțiunile în justiție având ca obiect restituirea prețului de piață al imobilelor privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sunt scutite de taxe de timbru, iar, conform art. 50 alin. 3 din această lege restituirea prețului prevăzut la alin. 1 și 21, se face de către M. Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Prevederile legale suscitate reprezintă norme juridice dintr-o lege specială, cu caracter derogator de la dispozițiile de drept comun, ce reglementează răspunderea pentru evicțiune instituită prin prevederile art. 1337 și art. 1341 Cod civil, în sarcina vânzătorului. Astfel fiind, just tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București și a menținut respinsă aceeași excepție în raport de Ministerul Finanțelor Publice, cum hotărâse prima instanță.
Pentru a se da o interpretare corectă dispozițiilor art. 50 alin. 21 din Legea nr. 10/2001 este necesar ca acestea să fie coroborate cu prevederile art. 501 din aceeași lege, conform cu care, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.
Prevederile legale suscitate nu au în vedere contractele de vânzare-cumpărare anulate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, la data încheierii lor, ci contractele de vânzare-cumpărare încheiate în baza aceleiași legi, cu respectarea ei, dar devenite caduce în urma operațiunii de comparare a titlurilor de proprietate.
Or, într-o astfel de ipoteză se află raportul juridic dedus judecății, de vreme ce, prin decizia civilă nr. 491 A din 24.04.2007 a Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului, reclamanta (pârâtă în acea cauză) a fost obligată să predea numitei Aslan M. S., apartamentul din litigiu, în deplină proprietate și liniștită posesie.
Obligația de restituire a imobilului are la bază compararea titlurilor de proprietate și nu constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat de autorii reclamantei cu statul, ca urmare a nerespectării dispozițiilor Legii nr. 112/1995.
Numai pentru cealaltă ipoteză a constatării nulității contractului, ca urmare a eludării prevederilor Legii nr. 112/1995, legiuitorul a prevăzut, în mod expres, doar dreptul la restituirea prețului actualizat, prin prevederile art. 50 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, situație în care nu se află raportul juridic dedus judecății.
Considerentele deciziei civile susmenționate referitoare la buna sau reaua credință a părților contractante, ce puteau face obiect de analiză doar în cazul acțiunii în anularea contractului de vânzare-cumpărare, nu au intrat în puterea lucrului judecat, deoarece nu susțin dispozitivul.
În puterea lucrului judecat au intrat doar considerentele deciziei prin care, reținându-se că atât reclamanta, cât și pârâții, exhibă titluri de proprietate valabile, este preferabil unul din titluri, respectiv cel al proprietarului inițial.
Întrucât contractul de vânzare-cumpărare nu a fost anulat, nu se poate reține că a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, instanța neputând constata acest aspect, în apărare, pe cale de excepție, după ce în cadrul unei judecăți intrate în puterea lucrului judecat, contractul de vânzare-cumpărare a fost considerat valid.
Același contract este caduc pentru o cauză ulterioară încheierii lui, respectiv, preferabilitatea unuia din titluri, și nu ca urmare a constatării nulității lui printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, în urma verificării îndeplinirii condițiilor de validitate a acestuia. Ca urmare, just a reținut tribunalul că, în cauză, reclamanta este îndreptățită la restituirea prețului de piață al imobilului, în temeiul art. 501 din Legea nr. 10/2001.
Valoarea imobilului a fost stabilită prin raportul de expertiză întocmit în apel de către expertul B. M. și nu a fost contestat de către recurent în termenul legal.
Susținerea din recurs precum că apartamentul ar avea o valoare reducă cu 30% față de cea stabilită prin raportul de expertiză, nu este susținută de probe, astfel încât nu poate fi luată în considerare.
Așa fiind, reținând netemeinicia tuturor motivelor de recurs, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează a respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului.
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 217A/05.03.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă P. E., intimații-pârâți M. București prin Primarul General, . intimații-chemați în garanție Ministerul Finanțelor Publice și .>
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. V. R. P. D. F. G.
GREFIER,
G.-M. V.
Red. AV
Tehnored. TI/PS 2 ex.
09.10.2013
Jud. apel: B. M. C.
L. F.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1261/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1441/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
