Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 34/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 34/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-02-2013 în dosarul nr. 19099/3/2012
Dosar nr._
(26/2013)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECTIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.34-A
Ședința publică de la 11.02.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. M. T.
JUDECĂTOR - D. A.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de apel formulată de apelantul-reclamant M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr. 2224/10.12.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă în dosarul nr._ /2010, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. FINANȚELOR PUBLICE .
P. are ca obiect – acțiune în răspundere delictuală.
Dezbaterile în cauză și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 28.01.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea - având nevoie de timp pentru a delibera și pentru ca părțile să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 04.02.2013, 11.02.2013, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra apelului civil de față, deliberând reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2224 din 10 decembrie 2012 Tribunalul București – Secția a IV a Civilă a respins acțiunea formulată de reclamantul M. București prin Primarul General în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată; a luat act de faptul că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 09 septembrie 2011, pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București sub nr._/302/2011, reclamantul M. București prin Primarul General a chemat în judecată pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 668.355,65 lei, ca urmare a constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 504 din 14 ianuarie 1997 încheiat de reclamant, prin Administrația Fondului Imobiliar, cu G. M. și G. M. cu privire la apartamentul nr. 24, situat în București, Calea Dorobanților nr. 135 – 145, ., ., prin decizia civilă nr. 1020/R din 17 februarie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că prin decizia civilă nr. 1020/R din 17 februarie 2010 pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus obligarea instituției reclamante la plata sumei de 652.574 lei, valoarea de circulație a apartamentului în litigiu.
A mai arătat reclamantul că potrivit dispozițiilor Legii nr. 112/1995, a HG nr. 20/1996 și a Normelor de punere în aplicare a legii, sumele obținute din vânzarea apartamentului nu au fost însușite de instituția reclamantă, ci s-au constituit venit extrabugetar aflat la dispoziția Ministerului Finanțelor.
A subliniat reclamantul că deși a figurat parte în contract, prețul efectiv al vânzării nu a fost încasat de Primărie ci de către o altă instituție prevăzuta de lege. De fapt, reclamantul a fost mandatat în numele statului să încheie contractul de vânzare-cumpărare, dar sumele au fost virate la bugetul de stat prin intermediul ministerului.
S-a mai adaugat că prin ordinele de plată anexate acțiunii se face dovada că suma menționată a fost plătită de către Primărie, iar potrivit art. 14 pct. 6 din Ordonanța nr. 119 din 31 august 1999, privind auditul intern și controlul financiar preventiv, aceste sume trebuiau recuperate de la instituția publică în contul căreia s-au vărsat, respectiv Ministerul Finanțelor Publice.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 998 – 999 Cod civil; Legea nr. 112/1995; HG nr. 11/1996, Normele de aplicare a Legii nr. 112 și OUG nr. 184/2002.
Prin sentința civilă nr. 1580 din 21 februarie 2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._/302/2011, a fost admisă excepția necompetenței materiale a judecătoriei, competența de soluționare a cauzei fiind declinată în favoarea Tribunalului București.
Dosarul a fost înaintat Tribunalului București unde a fost înregistrat la data de 25 mai 2012 pe rolul Secției a III a Civilă sub nr._ .
În cauză s-a admis și administrat, pentru reclamant, proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Prin sentința civilă nr. 34 din 13 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă în dosarul nr._/3/2008, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții G. M. și G. M. în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București prin Primarul General, iar pârâta a fost obligată la plata către reclamanți a sumei de 684.051 lei, reprezentând 31.477 lei, prețul actualizat achitat de reclamanți prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 504/1997 și 652.574 lei – valoarea de circulație a imobilului, plus 600 lei cheltuieli de judecată.
Soluția tribunalului a fost modificată, în recurs, prin decizia civilă nr. 1020 din 17 februarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._/3/2008, hotărâre prin care a fost admis recursul declarat de pârâtul M. București prin Primarul General, iar pe fond a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată, pârâtul fiind obligat numai la plata sumei de 652.574 lei, valoarea de circulație a imobilului.
Pentru a pronunța această soluție Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut cu putere de lucru judecat faptul că dreptul de proprietate al reclamanților G. asupra imobilului a fost pierdut în urma admiterii acțiunii în revendicare formulată de fostul proprietar, contractul de vânzare-cumpărare nr. 504/1997, prin care reclamanții, în calitate de chiriași, au devenit proprietari în temeiul Legii nr. 112/1995, nefiind anulat de instanță, iar acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1337 și art. 1341 alin. 1 Cod civil.
Prin urmare, a mai arătat instanța de recurs, în cauza nu sunt incidente dispozițiile art. 50 alin. 2, 21 și 3 din Legea nr. 10/2001, ci dreptul comun în materie, situație în care calitate procesuală pasivă în cauză are partea care a perfectat contractul care nu a fost desființat, respectiv vânzătorul.
Reținând aplicabilitatea dispozițiilor dreptului comun în materie de evicțiune Înalta Curte a apreciat că reclamanții sunt îndreptățiți numai la restituirea prețului de piață al imobilului, adică a valorii sale de circulație, însă nu în temeiul Legii nr. 10/2001, motiv pentru care solicitarea de obligare a pârâtei și la plata prețului actualizat al imobilului este neîntemeiata.
Sentința civilă nr. 34 din 13 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă în dosarul nr._/3/2008, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 1020 din 17 februarie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost pusă în executare de numiții G. M. și G. M., fiind format dosarul de executare nr. 437/2010 al Biroul Executorului Judecătoresc „Raportorul G.”.
În urma executării silite reclamantul M. București prin Primarul General, a achitat creditorilor G. suma totală de 668.355 lei, compusă din: 652.574 lei – valoare de circulație a imobilului, 600 lei – cheltuieli de judecată și 15.181,65 lei – cheltuieli de executare, la data de 29 august 2011, conform extrasului de cont prezentat, iar prin acțiunea de față solicită restituirea sumei plătite de către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
Examinând temeinicia cererii, prin raportare la temeiul de drept indicat de reclamant, instanța a reținut că, în conformitate cu art. 998 – 999 Cod civil, „orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara”, omul fiind responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa, astfel că pentru angajarea răspunderii civile delictuale a unei persoane fizice sau juridice pentru fapta proprie este necesar să fie îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții: existența unei fapte ilicite, existența vinovăției celui căruia i se impută fapta ilicită, existența unui prejudiciu, a unei legături de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.
În cauza de față sunt nu îndeplinite în mod cumulativ toate condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, astfel cum se desprind din interpretarea prevederilor legale menționate mai sus, atât timp cât reclamantul nu a dovedit săvârșirea vreunei fapte ilicite de către pârât.
Fapta ilicită este definită ca a fi orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane, or în cauza de față nu a fost invocată și nici dovedită săvârșirea vreunei fapte ilicite de către pârât. Simplul fapt că sumele de bani încasate de reclamant au fost virate într-un fond extrabugetar aflat la dispoziția pârâtului nu este suficient pentru a dovedi existența unei fapte ilicite cazatoare de prejudicii săvârșite de către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
În opinia instanței soluția este aceeași și prin raportare la temeiul juridic al acțiunii indicat în pagina doi a cererii de chemare în judecată. În acest sens s-a reținut că potrivit art. 13 din Legea nr. 112/1995 pentru plata despăgubirilor cuvenite foștilor proprietari cărora nu li se restituie în natură imobilele „la dispoziția Ministerului Finanțelor se constituie fondul extrabugetar pentru asigurarea punerii în aplicare a prevederilor prezentei legi, care se va alimenta din: sumele obținute din vânzarea apartamentelor care nu s-au restituit în natură, reprezentând plăți integrale, avansuri, rate și dobânzi, după deducerea comisionului de 1% din valoarea apartamentelor; sumele obținute din lansarea unor împrumuturi de stat cu această destinație, în condițiile prevăzute de Legea nr. 91/1993 privind datoria publică”, iar potrivit art. 51 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 184/2002 „Restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările și completările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile se face de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare”.
În atare condiții s-a reținut că sumele de bani încasate de M. București din vânzarea imobilelor în baza Legii nr. 112/1995 au fost vărsate într-un cont extrabugetar aflat la dispoziția Ministerului Finanțelor pentru achitarea despăgubirilor cuvenite foștilor proprietari, iar art. 51 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 modificat vizează situația contractelor de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, dispoziție inaplicabilă în speța de față.
După cum a reținut cu putere de lucru judecat Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia civilă nr. 1020 din 17 februarie 2010 reclamantul a fost obligat la restituirea prețului actualizat în temeiul art. 1344 Cod civil, în calitate de vânzător, și nu în temeiul art. 50 din Legea nr. 10/2001, caz în care ar obligația de despăgubire ar fi revenit Ministerului Finanțelor Publice.
Pe cale de consecință, constatând că temeiurile de drept indicate de reclamant nu pot fi reținute drept temei pentru obligația de restituire a sumei executate silit de numiții G. M. și G. M., având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse anterior instanța a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant ca neîntemeiată.
În temeiul art. 274 alin. 1 Cod de procedură civilă și a principiului disponibilității instanța a luat act de faptul că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată în cauza de față.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat apel M. București prin Primarul General.
În esență și-a motivat apelul în sensul că, a fost făcută o aplicarea greșită a art. 1344 cod civil raportat al pct. 14 și 17 din Legea nr. 1/2009 și art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată, cât și a art. 13 alin. 6 lit. a din Legea nr. 112/1995. în Legea nr. 112/1995 s-a arătat clar că prețul este plătit de chiriașii cumpărători într-un fond extrabugetar de la Ministerul Finanțelor Publice (și nu apelantei) trebuie să le fie restituită suma de 668.355 lei, chiar dacă este vorba de evicțiune se ignoră că prețul plătit de către apelant a fost încasat efectiv de către Ministerul Finanțelor Publice (OUG nr. 221/2008). Așa prevăd și dispozițiile art. 13 alin. 6 lit. a din Legea nr. 112/1995 și solicită restituirea sumei de 668.355 lei (motive de apel – filele 3 – 9 dosar).
Apelul este nefondat.
Motivele de apel au fost amplu și corect argumentate, numai că, apelanta nu a invocat și faptul că s-a ajuns la această situație, nu din neaplicarea textelor de lege arătate în apel, ci așa cum rezultă din situația de fapt reținută la fond, ca urmare a deciziei civile nr. 1020 din 17 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (care a fost pusă în executare, a se vedea fila 11 dosar fond).
Or, datele problemei sunt cu totul altele, suma nu a fost plătită ca urmare a unor raționamente juridice proprii fondului, în baza unor texte legale, ci tot conform legii (hotărârea judecătorească este lege a aplicată la speță) pe baza unei decizii ale instanței supreme.
A se însuși argumentele din apel și a acorda suma solicitată, practic ar însemna modificarea unei hotărâri judecătorești irevocabile (hotărâre dată de Înalta Curte de Casație și Justiție) ceea ce nu este posibil.
Ca atare motivul de apel nu poate fi primit și este neîntemeiat.
Ca atare, potrivit art. 296 Cod de procedură civilă apelul va fi respins ca nefondat.
Văzând și art. 298 Cod de procedură civilă;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apel formulată de apelantul – reclamant M. București Prin Primarul General cu sediul în București, .. 291 – 293, sector 6, împotriva sentinței civile nr. 2224 din 10 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă în dosarul nr._ /2010, în contradictoriu cu intimatul – pârât Ministerul Finanțelor Publice cu sediul la Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București în București, . Gerota nr. 13, sector 2, ca nefondat.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 februarie 2013.
Președinte, Judecător, Grefier,
C. M. T. D. A. Rădița I.
Red.C.M.T.
Tehnodact.C.F.
4ex./12.03.2013
T.B.-S.3.-I.C.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1380/2013. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 848/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
