Legea 10/2001. Decizia nr. 1722/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1722/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-10-2013 în dosarul nr. 5141/2/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.1722R
Ședința publică de la 18 octombrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - AGLAIA VĂLAN
JUDECĂTOR - R. P.
JUDECĂTOR - D. Y.
GREFIER - G.-M. V.
***********
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenții-reclamanți G. D., G. M. E., G. R. Ș. și Ș. A. D. împotriva încheierii din camera de consiliu de la data de 21.02.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._/3/2010, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. București prin Primarul General.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenții-reclamanți reprezentați de avocat L. N., cu împuternicire avocațială la dosar și intimatul-pârât reprezentat de consilier juridic M. E. L., cu delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care invederează faptul că numitul N. N. a depus cerere prin care solicită completarea citativului cu numele său și a celorlalți pârâți din dosarul nr._, din care provine prezentul dosar, care are ca obiect recurs la încheierea de rectificare de dispozitiv.
Apărătorul recurenților-reclamanți solicită respingerea cererii formulată de numitul N. N.. Arată că la instanța de fond s-au format 2 dosare, care privesc două imobile diferite, situate în ..177 și respectiv . nr.13. Dosarul privind imobilul din . nr.13, în care figura în calitate de pârât N. N., a fost soluționat irevocabil. Prezenta cauză privește imobilul situat în ..177 și numitul N. N. nu are calitate de parte în acest dosar.
Reprezentantul intimatului-pârât M. București lasă la aprecierea instanței cererea de completare a citatitvului.
Curtea, deliberând respinge cererea formulată de N. N. de completare a citativului, întrucât prezenta cauză se referă la imobilul situat în ..177, iar numitul N. N. a avut calitate de pârât în raport de imobilul situat în . nr.13.
Apărătorul recurenților-reclamanți invederează că nu are cereri de formulat.
Reprezentantul intimatului-pârât invederează că nu are cereri de formulat.
Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbaterea recursului.
Apărătorul recurenților-reclamanți solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea încheierii recurate în sensul lămuririi dispozitivului sentinței civile pronunțată în cauză, astfel cum a solicitat. Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatului-pârât solicită respingerea recursului și menținerea încheierii recurate, ca fiind temeinică și legală. Arată că încheierea recurată nu conține dispoziții potrivnice și cererea formulată de reclamanți nu se încadrează în dispozițiile art.281 C.pr.civ.
CURTEA
Prin cererea din 04._, M. București, prin Primarul General, a solicitat în contradictoriu cu reclamanții G. D., G. M. E., G. R.-Ș. și Ș. A. D., lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 348/15.02.2012 a Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, în sensul de a se constata că Corpul C2 identificat de către expertul C. N. ca având o amprentă la sol de 136 mp (clădire, birouri P + 3 etaje) reprezintă o construcție nouă care se suprapune pe o mică parte, respectiv pe suprafața de 25 mp, teren din fosta proprietate a autorilor reclamanților edificată în anul 1983 și nu poate fi restituită în natură.
Astfel fiind, se impune a se constata că reclamanții au calitate de persoane îndreptățite la restituirea în natură a imobilului situat în București, .. 177, sector 1, compus din teren în suprafață de 935 mp și un corp de clădire C1, fiind exceptat actualul corp C2 de clădire și la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru fostul corp de clădire format dintr-o cameră și pentru terenul în suprafață de 173 mp.
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 2811 alin. 1 Cod procedură civilă.
Prin încheierea din 21.02.2013 pronunțată în Cameră de consiliu, Tribunalul București- Secția a V-a Civilă a admis cererea și a lămurit dispozitivul sentinței civile nr. 348/15.02.2012 a Tribunalului București- Secția a V-a Civilă, în sensul că sunt exceptate de la restituire, parterul clădirii C1 și clădirea C2, și se restituie în natură restul clădirii C1 și terenul în suprafață de 935 mp.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în raport de considerentele sus menționatei sentințe, potrivit cărora, corpul C2 ocupă doar 25 mp din terenul revendicat de reclamanți, și că nu face parte din proprietatea autoarei reclamanților, precum și că parterul clădirii C1 fusese înstrăinat de G. P. în anul 1948, este evident că tribunalul a exceptat de la restituirea în natură aceste construcții.
Împotriva încheierii, au declarat recurs reclamanții G. M. E., G. R. Ș., S. A. D. și G. D. care au arătat că în principiu sunt de acord cu admiterea cererii de lămurire a dispozitivului hotărârii, în raport de considerentele invocate, dar că dispozitivul trebuia lămurit în sensul că sunt exceptate de la restituire parterul clădirii C1 și clădirea C2, precum și suprafața de teren de 25 mp, ocupată de clădirea C2. Se restituie în natură restul clădirii C1 și terenul în suprafață de 910 mp. Dispune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 198 mp (173 mp ocupați ca urmare a lărgirii arterei . 25 mp ocupați de clădirea C2) și pentru fosta clădire C2 demolată (corp de la stradă având o cameră), despăgubiri ce urmează a fi acordate în condițiile legii speciale - Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Au pretins că se impune lămurirea dispozitivului în termenii sus menționați, datorită faptului că într-adevăr corpul de clădire C2 a fost demolat și în locul lui s-a construit un corp de clădire C2, care ocupă 25 mp teren, astfel încât, nici corpul de clădire C2 și nici suprafața de 25 mp aferentă, nu poate fi restituită în natură. Însă, pentru aceste imobile, sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent.
Recursul este întemeiat.
Astfel, Curtea constată că prin dispozitivul sentinței civile nr. 348/15.02.2012 a Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, se reține că reclamanții G. R. Ș. G. M. E., S. A. D. și G. D. au calitate de persoane îndreptățite la restituirea în natură și la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București, .. 177, sector 1 compus din suprafața de 1080,40 mp teren și două corpuri de clădire: Clădirea C1 – Service Ciclop – parter + 4 etaje, Clădirea C2 – parter + 3 etaje, rampa aferentă clădirii C1.
Totodată, s-a dispus restituirea în natură a clădirii C1, cu excepția parterului, a clădirii C2 și a terenului aferent în suprafață de 935 mp, și acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 173 mp, ocupat ca urmare a lărgirii arterei, . ce urmează a fi acordate în condițiile legii speciale Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Aceste din urmă dispoziții fac obiectul cererii de lămurire a dispozitivului, ca urmare a faptului că sentința nu a putut fi pusă în executare, de vreme ce, clădirea C2, compusă din parter cu trei etaje, amplasată pe suprafața de 25 mp, din suprafața de 1080 mp teren, este o clădire nouă, ce nu a aparținut autorilor reclamanților, iar pentru vechea clădire demolată și terenul aferent noii clădiri, reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent.
Astfel, se impune restituirea în natură a suprafeței de 910 mp, în loc de 935 mp, și acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de 198 mp (173 cât s-a acordat prin sentință + 25) și pentru fosta clădire demolată C2.
Cum prima instanță a admis cererea unității deținătoare - M. București, de lămurire a dispozitivului sentinței, iar prin cererea de recurs, reclamanții s-au declarat de acord cu soluția de admitere a cererii, dar au solicitat precizarea conținutului în alți termeni, Curtea, în recurs nu va mai putea verifica îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii, în sensul dat prin prevederile art. 2811 Cod procedură civilă.
Cum însă se impune explicitarea întinderii și aplicarea dispozitivului hotărârii, în sensul solicitat de reclamanți prin motivele de recurs, urmează ca acesta să fie admis în sensul că:
Modifică încheierea din 21.02.2013 a Tribunalului București- Secția a V-a Civilă, în sensul că lămurește dispozitivul sentinței civile nr. 348/15.02.2012 a Tribunalului București- Secția a V-a Civilă, în modul următor:
Sunt exceptate de la restituire, parterul clădirii C1 și clădirea C2, precum și suprafața de 25 mp teren ocupată de clădirea C2.
Se restituie în natură restul clădirii C1 și terenul în suprafață de 910 mp.
Dispune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 198 mp (173 +25) și pentru fosta clădire demolată C2, ce urmează a fi acordate, în condițiile legii speciale – Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți G. D., G. M. E., G. R. Ș. și Ș. A. D. împotriva încheierii din camera de consiliu de la data de 21.02.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._/3/2010, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. București prin Primarul General.
Modifică încheierea din 21.02.2013 a Tribunalului București- Secția a V-a Civilă, în sensul că lămurește dispozitivul sentinței civile nr. 348/15.02.2012 a Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, în modul următor:
Sunt exceptate de la restituire, parterul clădirii C1 și clădirea C2, precum și suprafața de 25 mp teren ocupată de clădirea C2.
Se restituie în natură restul clădirii C1 și terenul în suprafață de 910 mp.
Dispune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 198 mp (173 +25) și pentru fosta clădire demolată C2, ce urmează a fi acordate, în condițiile legii speciale – Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.10.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. V. R. P. D. Y.
GREFIER
G.-M. V.
Red. AV
Tehnored. GC – 2 ex
31.10.2013
Jud. fond E. P. J.
← Obligaţie de a face. Decizia nr. 228/2013. Curtea de Apel... | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1380/2013. Curtea de Apel... → |
---|