Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1380/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1380/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 3913/2/2013
Dosar nr._
(1060/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.1380
Ședința publică de la 19.09.2013
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - GEORGETA STEGARU
JUDECĂTOR - I. S.
JUDECĂTOR - C. G.
GREFIER - S. R.
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul T. T. – C., împotriva deciziei civile nr. 2157 din 03.12.2012, pronunțate de către Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și Pentru cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr._/2/2005, în contradictoriu cu intimatul – reclamant M. I. S..
Obiectul cauzei – contestație în anulare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat B. Grabowski, în calitate de apărător al contestatorului T. T. – C., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013, emisă de baroul București (pe care o depune) și intimatul – reclamant M. I. S., personal și asistat de apărător, în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013, emisă de Baroul București (pe care o depune).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea procedează la legitimarea intimatului – reclamant, acesta prezentând CI . nr._ – CNP_.
Contestatorul, prin apărător, face dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 10 lei, potrivit chitanței nr._/1 din 19.09.2013 și timbru judiciar de 1,5 lei, aferentă contestației în anulare.
Contestatorul, prin apărător, având cuvântul, solicită proba cu înscrisuri.
Intimatul – reclamant, prin apărător, având cuvântul, susține că lasă la aprecierea instanței utilitatea și pertinența acestei probe.
Curtea, raportat la motivele contestației în anulare, pune în vedere părții contestatoare să precizeze relevanța înscrisurilor ce urmează a fi depune.
Contestatorul, prin apărător, având cuvântul, în susținerea probei cu înscrisuri, învederează că dispoziția nr. 711/2002 a modificat articolul 1 al dispoziției nr. 393/2002 în sensul că garajul nu a fost restituit, sens în care depune Dispoziția nr. 711 din 11.12.2002 și Dispoziția nr. 393 din 05.07.2002, emise de Primarul General al Municipiului București.
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, susțin că nu mai au de formulat alte cereri, probe de propus și administrat, ori excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat, ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea contestației în anulare.
Contestatorul T. T. – C., prin apărător, având cuvântul, solicită admiterea contestației în anulare astfel cum a fost formulată și anularea deciziei civile nr. 2157 din 03.12.2012, și fixarea unui termen pentru rejudecarea recursului, având în vedere următoarele argumente:
Principala critică din recurs a vizat faptul că Dispoziția nr.711/2002 a modificat articolul 1 al Dispoziției nr. 393/2002. Prin Dispoziția nr. 393/2002 intimatului i-a fost restituit terenul și garajul, iar prin Dispoziția nr. 711/2002, s-a modificat art. 1, dispunându-se restituirea terenului liberă, fără apartamentele vândute în baza Legii nr. 112, respectiv apartamentele 1 și 2 și cu excepția garajului revendicat de intimat; la această critică instanța de recurs nu a răspuns.
Mai mult, în considerentele deciziei se menționează că actul de proprietate al intimatului este Dispoziția nr. 393/2002, or, această dispoziție a fost modificată pe acest aspect, respectiv nerestituirea garajului.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Intimatul – reclamant M. I. S., prin apărător, având cuvântul, solicită respingerea contestației în anulare, față de următoarele argumente:
Susține că, au fost invocate trei motive de recurs în temeiul dispozițiilor pct. 8, 9, 10 al art. 304 din Codul de procedură civilă, or, instanța a analizat toate cele trei motive de recurs, pronunțându - se chiar și asupra motivului întemeiat pe art. 10, articol abrogat la momentul invocării. Nu se menționează în motivele de recurs o critică de nelegalitate a deciziei pronunțate în apel referitoare la faptul că nu au fost avute în vedere efectele unei dispoziții.
De altfel, efectele unei dispoziții ține de aprecierea probelor, or, exista un recurs după apel, un recurs nedevolutiv, motiv pentru care nu se putea invoca aprecierea sau nu asupra probelor.
Solicită cheltuieli de judecată, în cuantum de 2.000 lei, potrivit chitanței nr._ din 02.09.2013 și facturii nr._ din 02.09.2013 pe care le depune.
CURTEA
Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub nr.2882/2003, reclamantul M. I. S. a chemat în judecată pe pârâtul T. T. C., solicitând instanței pronunțarea unei sentințe prin care pârâtul să fie obligat să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie garajul în suprafață de 24 mp. situat în București, . nr.24, sector 1.
Motivându-și acțiunea, reclamantul a susținut că proprietarul garajului mai sus menționat în baza dispoziției nr.393/05.07.2002 emisă de Primăria Municipiului București, în baza Legii nr.10/2001, iar pârâtul folosește acest garaj fără nici un titlu.
La termenul de judecată din data de 17.06.2003 pârâtul, prin apărător, a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, susținând că, potrivit adresei depusă la fila 33 din dosar, emisă de AFI, punerea în posesie a reclamantului cu privire la garaj a fost anulată.
Prin încheierea pronunțată la acest termen de judecată, instanța a respins excepția invocată de pârât ca nefondată, reținând că reclamantul își dovedește calitatea procesuală activă cu dispoziția nr.393/2002 emisă în temeiul Legii nr.10/2001, adresa invocată de către pârât făcând referire la modificarea unui proces – verbal ce privea executarea dispoziției și nu la modificarea dispoziției în sine.
Prin sentința civilă nr.5692/23.09.2003, Judecătoria Sectorului 1 București a respins acțiunea reclamantului ca fiind neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că ambele părți dețin titluri de proprietate pentru garajul revendicat prin acțiune, respectiv reclamantul deține dispoziția nr.393/05.07.2002 a Primarului General al Municipiului București, prin care i-a fost restituit în temeiul Legii nr.10/2001 garajul în suprafață de 24 mp situat în ..48, iar pârâtul deține contractul de vânzare – cumpărare nr.N 116/22.01.1997, încheiat în baza Legii nr.112/1995 de autoarea sa J. M. Ernestina și actul adițional la acest act de vânzare – cumpărare încheiat la 06.03.2003, prin care art.1 din contract a fost completat în sensul înstrăinării către pârât și a garajului în litigiu.
Comparând cele două titluri de proprietate, instanța de fond a apreciat că titlul autoarei pârâtului este preferabil, deoarece este anterior celui invocat de reclamant, iar pe de altă parte, Primăria Municipiului București nu mai putea restitui către reclamant garajul, în baza Legii nr.10/2001, întrucât nu mai avea în patrimoniu acest bun pe care îl vânduse anterior pârâtului.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel a susținut că garajul revendicat prin acțiune a fost proprietatea autoarei sale, a fost preluat în mod abuziv de către stat și a fost restituit apelantului – reclamant în procedura administrativă reglementată de Legea nr.10/2001, astfel cum rezultă din dispoziția de restituire nr.393/2002.
În opinia apelantului – reclamant, titlul său de proprietate este în mod evident preferabil titlului de proprietate invocat de către pârât, fiind mai vechi și provenind de la adevăratul proprietar. Contractul de vânzare – cumpărare încheiat între Primăria Municipiului București și autoarea pârâtului nu a inclus și garajul, situație în care în mod eronat instanța de fond a apreciat că actul de proprietate al pârâtului ar fi mai vechi.
Prin decizia civilă nr.72/23.01.2004, Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă a admis apelul, a schimbat sentința instanței de fond, iar pe fond, a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâtul să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie garajul în suprafață de 24 mp situat în București, . nr.48, sector 1.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că garajul revendicat prin acțiune a trecut în patrimoniul statului din proprietatea autoarei reclamantului în mod abuziv, încadrându-se în categoria celor prevăzute de art.2 alin.1 lit.d din Legea nr.10/2001, iar potrivit dispozițiilor art.2 alin.2 din acest act normativ, persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei de restituire.
În această situație, instanța de apel a apreciat că atâta timp cât în cuprinsul dispoziției de restituire nr.393/2002 este menționat în mod expres garajul în litigiu, iar dispoziția nu a făcut obiectul contestației în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr.10/2001, titlul mai vechi îl reprezintă titlul inițial al autoarei apelantului – reclamant, respectiv contractul de vânzare – cumpărare încheiat la 18.10.1947.
Și împotriva acestei decizii a declarat recurs, la data de 17.03.2004, pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, recurs înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr._/2004.
Prin motivele de recurs a susținut că instanța de apel nu a ținut seama de procesul verbal depus la dosar și de adresa nr._/26.05.2003 eliberată de DAFI, din care rezultă că garajul în litigiu nu a fost restituit în proprietate reclamantului.
În continuare a arătat că reclamantul nu are calitatea de proprietar invocată în acțiune și pentru faptul că, într-un alt dosar aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București numitul M. I. invocă dreptul său de coproprietate asupra garajului revendicat.
În finalul motivelor de recurs a invocat înscrisurile existente la filele 33 și 50 din dosar, susținând că au fost ignorate de instanța de apel, deși acestea dovedeau, fără putință de tăgadă, că reclamantul nu era în drept să solicite restituirea unor bunuri cu privire la care situația de fapt era evident contrară solicitărilor sale.
În drept, recurentul pârât a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 Cod Procedură Civilă.
La 12.03.2005 s-a depus la dosar cerere de intervenție în interes propriu de numitul M. I. prin care s-a solicitat suspendarea judecării recursului până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. 3712/2003 aflat pe rolul Curții de Apel București - Secția a IV-a Civilă, susținând că imobilul situat în București, . nr. 48, inclusiv garajul revendicat de reclamant prin acțiune, a fost proprietatea unchiului său M. N. L. și nu a soției acestuia M. Sorica, dreptul său asupra imobilului urmând a fi constatat de instanța de judecată în dosarul în raport cu care s-a solicitat suspendarea.
La data de 20.07.2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus în baza art.II alin.1-4 din OUG nr.138/2000, trimiterea cauzei spre competentă soluționare Curții de Apel București, recursul fiind înregistrat pe rolul Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă, sub nr. 3233/2005.
Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 27.02.2006 Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a dispus suspendarea judecării recursului până la soluționarea irevocabilă a dosarului ce avea ca obiect anularea dispoziției emisă în baza Legii nr.10/2001 în favoarea reclamantului și constatarea dreptului petentului M. I. asupra imobilului situat în București, . nr.48, inclusiv asupra garajului revendicat de reclamant prin acțiune, cauza fiind repusă pe rol la data de 26.11.2012.
La același termen de judecată, instanța a pus în discuția părților inadmisibilitatea în principiu a cererii de intervenție formulată de petentul M. I., excepție pe care urmează să o admită, având în vedere următoarele considerente:
Conform dispozițiilor 50 Cod Procedură Civilă, cererea de intervenție în interes propriu poate fi făcută numai în forma prevăzută de lege pentru cererea de chemare în judecată în fața instanței de fond, până la închiderea dezbaterilor, sau la instanța de apel, dar numai dacă există acordul părților în acest sens.
Din interpretarea per a contrario a acestui text de lege rezultă că cererea de intervenție în interes propriu nu poate fi făcută în faza procesuală a recursului.
Cererea de intervenție formulată de petentul M. I. (filele 14 - 18 din dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție) a fost formulată depusă în recurs și nu are cuprinsul unei cereri de chemare în judecată, astfel cum acesta este reglementat de art. 112 Cod Procedură Civilă (nu are un obiect propriu), motiv pentru care, Curtea va dispune în baza art. 52 Cod Procedură Civilă respingerea cererii ca inadmisibilă.
Prin decizia civilă nr. 2157/03.12.2012 Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenție în interes propriu formulată de M. I. și, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-pârât T. T. C..
Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că prin acțiune intimatul reclamant revendică de la recurentul pârât garajul situat în București, ., nr. 48, sector 1.
Dreptul de proprietate al reclamantului asupra garajului a fost dovedit în cauză cu dispoziția nr.393/05.07.2002 emisă de Primăria Municipiului București în procedura administrativă reglementată de Legea nr. 10/2001, prin care s-a restituit acestuia, în natură, imobilul situat în București, ., nr. 48, sector 1, format din teren în suprafață de 405 mp și construcție, precum și garajul având o suprafață grafică de 24 mp (mai puțin . la parter și apartamentul nr.2 situat la etajul 1, vândute în baza aceleiași legi).
Dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară, astfel cum se menționează expres în art. 25 alin. 4 din Legea nr. 10/2001.
Prin procesul - verbal nr._/18.07.2002 încheiat de Consiliul General al Municipiului București, reclamantul a fost pus în posesie cu privire la imobilul restituit prin dispoziție, inclusiv cu privire la garajul în litigiu.
Față de aceste înscrisuri (dispoziție de restituire în natură și proces verbal de punere în posesie), critica recurentului, prin care se susține că reclamantul nu a dovedit în cauză dreptul său de proprietate asupra garajului și că nu ar fi fost pus în posesie cu privire la acesta, este, în mod evident, nefondat.
Forța probantă a dispoziției de restituire în natură, expres prevăzută în lege, nu poate fi înfrântă de adresele emise de Administrația Fondului Imobiliar, cum ar fi cele de la filele 33 și 55 din dosarul instanței de fond, invocate de recurent.
Nefondată este și critica prin care se invocă faptul că adevăratul proprietar al garajului revendicat prin acțiune ar fi numitul M. I., actele depuse la dosar în vederea repunerii pe rol a cauzei, dovedind că acțiunea prin care acesta solicitase instanței anularea dispoziției emisă în favoarea reclamantului și constatarea dreptului său de proprietate asupra imobilului situat în București, ., nr. 48, sector 1, inclusiv asupra garajului în litigiu, a fost respinsă irevocabil.
Dreptul de proprietate al reclamantului asupra garajului este astfel dovedit cu dispoziția emisă în baza Legii nr.10/2001, confirmată și de instanța de judecată în litigiul ce s-a purtat separat și care a stat la baza suspendării prezentei cauze, fiind preferabil în raport cu titlul de proprietate invocat de recurentul pârât, cum în mod corect a apreciat și instanța de apel.
Aceasta deoarece este un titlu valabil, ce provine de la adevăratul proprietar, în timp ce titlul invocat de recurentul pârât este reprezentat de un act de vânzare - cumpărare (actul adițional nr. 1 din 06.03.2003) încheiat cu o persoană juridică care a preluat abuziv imobilul și care la data înstrăinării garajului nu mai avea nici un drept asupra acestuia, deoarece fusese restituit în baza Legii nr. 10/2001 reclamantului.
Preferabilitatea actului invocat de recurentul - pârât se analizează prin raportare la momentul încheierii actului adițional și nu la momentul formulării de către acesta a cererii de cumpărare, motiv pentru care, apreciind că decizia instanței de apel este legală, Curtea a dispus, în baza art. 312 Cod procedură civilă, respingerea recursului ca nefondat.
Împotriva acestei decizii reclamantul T. T. C., a formulat contestație în anulare care a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la data de 30.05.2013.
În motivarea contestației, contestatorul a arătat că instanța de recurs a omis sa analizeze modificarea titlului invocat de reclamant, respectiv dispoziția nr.393/05.07.2002, modificată prin Dispoziția nr.711/11.12.2002 emisă de PMB, prin care a fost exceptat de la restituire garajul, ce face obiectul prezentei revendicări.
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr.116/22.01.1997, autoarea sa M. Emestina J. a cumpărat imobilul compus din apartamentul nr.2, suprafața de teren de 26,37 mp. situată sub construcție, cota de 24,19% din părțile comune și garaj, situat În București, ..48, sector 1.
Conform certificatului de moștenitor nr.3/26.0 1.2000, contestatorul arată că este unicul moștenitor al defunctei M. Ernestina J..
Prin Dispoziția nr.393/05.07.2002, PMB a restituit în baza Legii nr.10/2001 reclamantului o suprafață de teren liber și garajul situate în București, ..48, sector 1.
Prin dispoziția nr.711/11.12.2002, PMB a modificat Dispoziția nr.393/0S.07.2002, fiind exceptat de la restituire garajul. Dispoziția nr.711/11.12.2002 nu a fost niciodată contestata de către reclamantul M. I. S..
Prin actul adițional din data de 06.03.2003, s-a corectat eroarea lipsei mențiunii garajului din obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr.N116/22.01.1997.
Actul aflat la fila 33 din dosarul cauzei este Adresa nr.EGI12._.05.2003 emisa de Consiliul General al Municipiului București în care i se comunica contestatorului faptul că: « în conformitate cu Dispoziția Primarului General nr. 711/11.12.2002, va facem cunoscut ca a fost întocmit proces-verbal de predare-primire modificator nr.31.032/03.02.2003, în sensul ca a fost exceptat de la restituire și garajul la care faceți referire ».
Instanța, deși avea îndatorirea sa verifice titlul de proprietate al reclamantului care promovează o acțiune în revendicare, prin Decizia Civila nr. 2157/03.12.2012 nu analizează sub niciun aspect existenta modificării Dispoziției nr.393/05.07.2002 prin Dispoziția Primarului General nr.711/11.12.2002.
Modificarea titlului contestatului, care a condus practic la lipsa titlului de proprietate asupra garajului a fost invocată pe cale motivelor de recurs promovat de acesta, dar instanța de recurs a omis să se pronunțe și să motiveze respingerea acestuia.
În cazul în care veți admite contestația în anulare, să se constate ca fata de conținutul Deciziei nr.33/2008 pronunțata de către Înalta Curte de Casație și Justiție, se impune admiterea recursului, modificarea Deciziei Civile nr.72A/23.01.2004 și respingerea acțiunii. În condițiile în care titlul său de proprietate îl constituie contractul de vânzare-cumpărare nr.N 116/1997, încheiat în baza legii 112/1995, în situația în care se promovează o acțiune în revendicare după apariția legii 10/2001, câștig de cauza nu poate avea decât cumpărătorul în baza legii 112/1995.
Prezenta acțiune a fost înregistrata la data de 06.03.2003.
Pe de alta parte, reclamantul nu deține un titlu de proprietate asupra garajului. Acesta nu poate invoca ca titlu de proprietate Dispoziția nr.393/2002 întrucât aceasta a fost modificată prin Dispoziția nr.711/2002 prin care a fost exceptat de la restituire garajul.
Contestatorul arată că deține un titlu de proprietate, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr.N 116/1997. La stabilirea prețului s-a avut în vedere și valoarea garajului. Prețul a fost integral achitat. Insa, din eroare, deși autoarea sa deținea contract de închiriere a garajului, aceasta nu a fost menționat în mod expres în contractul de vânzare-cumpărare. Aceasta eroare a fost îndreptată prin actul adițional din 06.03.2003. Garajul nu a ieșit niciodată din posesia autoarei sale și a contestatorului. A avut rol deschis încă din 1997. În certificatul de moștenitor nr.3/2000, în masa succesorala rămasă de pe urma autoarei sale este menționat în mod expres și garajul.
În drept au fost invocate dispozițiile art.318 Cod procedură civilă.
Constatându-se legal investită și competentă să soluționeze calea de atac promovată, Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea apreciază că este nefondată contestația în anulare ca nefondată.
Contestația în anulare este reglementată de legiuitor drept o cale de atac extraordinară de retractare, comună și nesuspensivă de executare, putând fi exercitată numai împotriva hotărârilor irevocabile, exclusiv pentru motivele prevăzute expres și limitativ de normele procedurale.
În ceea ce privește contestația în anulare specială, potrivit dispozițiilor art 318 cod procedură civilă( invocate de contestator drept temeiul juridic al căii de atac promovate), hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când soluția dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Pentru a fi incident acest motiv de contestație în anulate trebuie îndeplinite cumulativ anumite condiții, a căror existența rezultă din economia dispozițiilor care reglementează această cale extraordinară de atac. Astfel, contestația este admisibilă pentru acest motiv, numai dacă recursul a fost respins sau admis în parte și nu și în caz de casare sau modificare totală a hotărârii recurate. Cea de-a doua cerință evidențiază faptul că, prin această cale de atac, legiuitorul a intenționat să sancționeze omisiunea instanței de recurs de a se pronunța în limitele investirii sale, în sensul că a omis examinarea unui dintre motivele de modificare sau casare formulate, nu și în situația în care instanța de control judiciar procedează la analiza tuturor motivelor de critică, dar nu și le însușește. În caz contrar, contestația în anulare s-ar transforma în recurs și s-a încălca puterea de lucru judecat a deciziei irevocabile. A treia cerință se referă la condițiile în care a fost formulat motivul de critică, pretins a fi omis, în sensul că el trebuie formulat în termen și nu cu ocazia dezbaterilor în fond, chiar dacă motivul invocat este de ordine publică. De asemenea, trebuie precizat că neexaminarea tuturor argumentelor folosite pentru susținerea unui motiv de recurs sau gruparea acestora și cercetarea lor în . contestația în anulare specială. În egală măsură, neinvocarea de către instanța de recurs a motivelor de ordine publică nu poate deschide calea contestației în anulare, deoarece, instanța are această posibilitate și nu obligația de a le invoca. Contestația în anulare este admisibilă numai dacă dezvoltarea motivelor de critică formulate de parte face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art 304 cod procedură civilă. În cazul în care în cererea de recurs se face vorbire, la modul general, de nelegalitatea hotărârii,partea nu se poate plânge că instanța a omis să cerceteze un motiv determinat. În egală măsură, dacă din modul de redactare al considerentelor nu reiese cu claritate punctul de vedere al instanței asupra recursului, contestația în anulare nu este admisibilă, deoarece lipsa de claritate nu poate echivala cu nepronunțarea asupra unui motiv de recurs.
Făcând aplicarea acestor aspecte teoretice în speța de față și examinând cererii de declarare a căii de atac, Curtea constată că petentul invocă necercetarea unui motiv de recurs, constând în modificarea dispoziției nr 393/2002, emisă de Primăria Municipiului București, în soluționarea notificării fostului proprietar al imobilului, prin dispoziția nr 711/2002, în sensul exceptării garajului de la restituirea în natură.
Analizând cererea de recurs formulat de contestator, Curtea reține că acest motiv de critică nu a fost invocat prin cererea de recurs, contestatorul recurent nefăcând referire la cea de-a doua dispoziție și la efectul său modificator asupra primei dispoziții. Contestatorul recurent face referire expresă la această dispoziție modificatoarea abia prin concluziile scrise, astfel că nu se poate considera că motivul de critică a fost formulat în termen procedural, dacă ne raportăm la momentul depunerii notelor scrise, cu ocazia dezbaterilor pe fondul recursului.
Examinând comparativ cererea de recurs cu considerentele deciziei contestate, Curtea constată că instanța de recurs a analizat toate motivele de critică, răspunzând acestora cu argumente juridice, sprijinindu-se pe situația de fapt, astfel cum a fost stabilită de instanțele de fond. Astfel, instanța de recurs a examinat problema dreptului de proprietate de care se prevalează ambele părți, realizând o comparație a titlurilor invocate de acestea, operație specifică acțiunii în revendicare imobiliară.
Pentru toate aceste considerente, față de dispozițiile art 320-321 cod procedură civilă, curtea va respinge ca nefondată contestația în anulare formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul T. T. – C., împotriva deciziei civile nr.2157 din 03.12.2012, pronunțate de către Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și Pentru cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr._/2/2005, în contradictoriu cu intimatul – reclamant M. I. S..
Obligă contestatorul la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatului.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.09.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. S. I. S. C. G.
GREFIER
S. R.
Red. I.S.
Tehnored. C.S./IS
Ex.2/27.09.2013
C.A.B.Secția a III-a Civilă - I.B.
- D.M.
- D.A.B.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1722/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 34/2013. Curtea de... → |
|---|
