Pretenţii. Decizia nr. 848/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 848/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-04-2013 în dosarul nr. 8537/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.848R
Ședința publică de la 19 aprilie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - P. A.
JUDECĂTOR - S. G.
JUDECĂTOR - G. D. M.
GREFIER - V. G.-M.
**************
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror B. D..
Pe rol soluționarea recursurilor civile formulate de recurentul-reclamant B. D. și de recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 1951/26.10.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții – despăgubiri Legea nr.221/2009”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul-reclamant reprezentat de avocat cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind recurentul-pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care;
Apărătorul recurentului-reclamant arată că a solicitat prin motivele de recurs proba cu înscrisuri, martori și expertiză. Conform art.315 C.pr.civ., în recurs se poate administra orice probă, dacă admițând recursul instanța va reține cauza spre rejudecare. Solicită efectuarea unei expertize pentru identificarea imobilului care face obiectul cauzei și evaluarea acestuia, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată a solicitat despăgubiri constând în contravaloarea imobilului.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că până la soluționarea capătului de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative luate față de autoarea reclamantului și a înscrierii în anexele Decretului nr.92/1950 a imobilului ce face obiectul litigiului, nu se poate discuta cererea de acordare a daunelor materiale.
Curtea, deliberând respinge ca inadmisibilă proba cu efectuarea expertizei imobiliare, având în vedere dispozițiile art.305 C.pr.civ.
Apărătorul recurentului-reclamant invederează că nu are alte cereri de formulat.
Reprezentantul Ministerului Public invederează că nu are cereri de formulat.
Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul recurentului-reclamant solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și reținerea cauzei spre rejudecare, având în vedere dispozițiile art.315 C.pr.civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr.202/2010. Arată că motivele de recurs vizează respingerea de către instanța de fond a dreptului la despăgubire. Depune la dosar practica judiciară.
Cu privire la recursul declarat de recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicită respingerea acestuia ca nefondat.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea sentinței recurate, ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1951/26.10.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B. D., în contradictoriu cu pârâtul S. R., reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative constând în ridicarea de la domiciliu, la care a fost supus tatăl reclamantului, B. C., precum și caracterul politic al măsurilor administrative constând în reținere, internarea în lagărul de la Caracal și al arestării, la care au fost supuși bunicul reclamantului, Ghebercoff D., și unchiul reclamantului, Ghebercoff C.. Totodată, s-au respins, ca neîntemeiate cererea de constatare a caracterului politic al măsurilor administrative luate față de B. A. și cererea de constatare a caracterului politic al înscrierii în anexele Decretului nr. 92/1950 a imobilului din Constanta, ., precum și cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata unor despăgubiri constând în contravaloarea imobilului situat în C., ..
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Analizând materialul probator administrat în cauză, Tribunalul reține următoarele:
Potrivit art. 1 al. 1 din Legea 221/2009 constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 06.03.1945 – 22.12.1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 06.03.1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 06.03.1945.
Potrivit art. 3 din același act normativ constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul din actele normative enumerate expres în cuprinsul legii.
Conform prevederilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, persoanele (sau urmașii lor) care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora.
Din analiza declarațiilor martorului audiat în cauză ( fila 188 din dosar ), Tribunalul reține că B. C., tatăl reclamantului, a fost ridicat de la domiciliu de către organele fostei securități și reținut pentru mai multe zile, reținerea acestuia având legătură cu activitatea desfășurată de către Ghebercoff D. și Ghebercoff C., la acea vreme toți membrii familiei fiind anchetați, fiind considerați dușmani ai poporului întrucât dețineau o mică afacere și realizau venituri din activitatea desfășurată.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse, Tribunalul urmează să constate că măsura luată față de autorul reclamantului, respectiv aceea de a fi ridicat de la domiciliu și reținut pentru mai multe zile fără a exista vreun act oficial în sensul dispunerii acestei măsuri sau vreo acuzație oficială împotriva acestuia, reprezintă o măsură administrativa cu caracter politic, aceasta fiind similară cu cele prezumate prin lege astfel, ea fiind dispusă împotriva tatălui reclamantului ca urmare a apartenenței sale la o anumită categorie socio - profesională, și ca urmare a legăturilor de rudenie existente între acesta și familia Ghebercoff, cercetată la rândul ei de către organele securității de la acea vreme.
În ceea ce privește măsurile administrative la care se susține că ar fi fost supusă mama reclamantului, respectiv B. A., Tribunalul reține că nu s-a făcut dovada dispunerii împotriva acesteia a vreunei măsuri cu caracter politic ( din adresa emisă de către C.N.S.A.S. rezultând că nu există date în legătură cu aceasta ), disconfortul suferit de către aceasta ca urmare a ridicării de la domiciliu a soțului său, respectiv ca urmare a închiderii în lagăr a tatălui și a fratelui său, nefiind suficiente pentru a se aprecia că aceasta a fost la rândul său victima unor măsuri administrative cu caracter politic, motiv pentru care cererea de constatare a caracterului politic al măsurilor dispuse față de aceasta urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
Cu privire la cererea reclamantului de constatare a caracterului politic al includerii imobilului proprietatea părinților săi, situat în C., . în anexele Decretului nr. 92/1950, Tribunalul constată că aceasta este neîntemeiată, măsurile cu caracter politic la care face referire Legea 221/2009 în art. 2 și 3, respectiv 4 fiind măsuri care au vizat integritatea fizică și libertatea persoanei și nu bunurile acesteia, pentru recuperarea bunurilor ce au fost preluate de către stat în perioada comunistă sau a unor despăgubiri reprezentând contravaloarea acestora, fiind adoptate alte acte normative, respectiv Legea 10, care în art. 2 lit. a consacră de drept caracterul abuziv al preluării de către stat a bunurilor în temeiul Decretului 92/1950.
Reținând că nu în procedura prevăzută de legea 221/2009 se poate analiza caracterul preluării unui bun în patrimoniul statului, existând o dispoziție specială în materia imobilelor preluate abuziv de către stat în perioada comunistă, care se aplică cu prioritate, Tribunalul urmează să respingă ca neîntemeiată cererea reclamantului de constatare a caracterului politic al includerii în anexele Decretului 92/1950 a bunurilor ce au aparținut părinților săi.
Din analiza înscrisurilor aflate la filele 114 – 140 din dosar Tribunalul reține că Ghebercoff D., bunicul reclamantului pe linie maternă și Ghebercoff C., au fost închiși la data de 27.05.1945 în lagărul de la Caracal din considerente politice, aceștia fiind cunoscuți la vremea respectivă ca membrii ai mișcării legionare și considerați dușmani ai regimului comunist instaurat la 1945, aceștia fiind duși în stare de arest la P. militar la data de 19.12.1945, potrivit adresei aflate la fila 128 din dosar, și încarcerați în baza adresei cu nr. 1667/06.02.1946 emisă de către Comitetul Curții Marțiale a Garnizoanei G. ( fila 130 dosar ).
Astfel, în nota din 31.05.1945 emisă de către Direcțiunea Generală a Poliției se reține că Ghebercoff D. ar fi subvenționat mișcarea legionară și că ar fi ținut ședințe ale acesteia la domiciliul său, la acestea participând și Ghebercoff C.. ( fila 127 din dosar ), acesta fiind trimis în judecată prin ordinul nr. 490/13.04.1946 întrucât ar fi activat într-un partid politic neautorizat și pentru delictul de a aduce crime și ofense armatei sovietice.
Față de aspectele de fapt reținute, făcând aplicarea dispozițiilor legale anterior enunțate, Tribunalul urmează să constate caracterul politic al măsurilor dispuse împotriva lui Ghebercoff D. și Ghebercoff C., respectiv al reținerii, a internării acestora în lagărul de la Caracal și al arestării dispuse împotriva lor.
În ceea ce privește cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata unor daune materiale, reprezentând contravaloarea imobilului situat în C., . și ., Tribunalul urmează să constate că, potrivit art. 5 al. 1 lit. b din Legea 221/2009 « Orice persoana care a suferit condamnări cu caracter politic in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia pana la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecata, in termen de 3 ani de la data intrării in vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent in condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicata, cu modificările si completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietății si justiției, precum si unele masuri adiacente, cu modificările si completările ulterioare».
Pornind de la această reglementare legală, Tribunalul reține că o primă condiție ce trebuie analizată pentru a se putea acorda despăgubiri materiale pentru bunurile confiscate este aceea dacă bunurile au fost confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al acesteia, respectiv dacă măsura confiscării este rezultatul opoziției manifestate față de regimul comunist instalat la 1945.
În cauza de față se reține că nu s-a făcut dovada împrejurării că naționalizarea imobilului pentru care se pretinde despăgubiri este rezultatul opoziției manifestate de către autorii reclamanților împotriva regimului comunist, decretul de naționalizare făcând referire la mii de imobile, adoptarea lui fiind rezultat al concepțiilor comuniste de la acea vreme în ceea ce privește proprietatea privată și nu al opoziției care ar fi fost manifestată de către posesorii respectivelor imobile împotriva regimului comunist.
Din interpretarea dispozițiilor legale mai sus enunțate, Tribunalul mai reține că, din condiția impusă de legiuitor pentru acordarea despăgubirilor reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate, și anume aceea ca bunurile respective să nu fi fost restituite sau să nu se fi obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr.10/2001 și ale Legii nr.247/2005, rezultă că numai echivalentul bănesc al bunurilor ce intră în domeniul de reglementare al legii de reparație nr.10/2001, modificată și completată prin Legea nr.247/2005, poate fi solicitat în temeiul art.5 alin.(1) lit. b din Legea nr.221/2009, cu condiția îndeplinirii formalităților prevăzute de aceste acte normative.
Numai în acest fel se justifică trimiterea expresă făcută de legiuitor, în cuprinsul normei citate, la prevederile Legii nr.10/2001 și ale Legii nr.247/2005, o interpretare contrarie fiind de natură a institui o cale de a eluda dispozițiile speciale ale Legii 10/2001 care a impus o . condiții restrictive în ceea ce privește posibilitatea de o obține despăgubiri pentru bunurile ce au fost preluate abuziv de către stat (formularea notificării într-o anumită formă și într-un anumit termen, parcurgerea procedurii administrative, etc.).
O astfel de interpretare este susținută și de art. 5 al. 5 din Legea 221/2009 potrivit căruia acordarea de despăgubiri în condițiile prevăzute de al. 1 lit. b atrage încetarea de drept a procedurilor de soluționare a notificărilor depuse în temeiul Legii10/2001.
Din examinarea cererii de chemare în judecată Tribunalul reține că reclamantul nu a formulat notificare în temeiul Legii 10/2001 în termenul prevăzut de lege cu privire la imobilul situat în C., . și ., fiind decăzut astfel din dreptul de a mai beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de acest act normativ, neputând astfel să mai solicite contravaloarea imobilului naționalizat în cadrul procedurii instituite de Legea 221/2009, o interpretare contrarie echivalând cu recunoașterea unei reglementări paralele, aspect inadmisibil, mai ales în condițiile în care Legea 10/2001 este cea care reglementează procedura acordării de măsuri reparatorii pentru imobilele preluate în mod abuziv în perioada comunistă, aceasta urmând a se aplica cu prioritate, potrivit principiului specialia generali derogant.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, tribunalul a respins ca neîntemeiată și cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata unor daune constând în contravaloarea imobilului ce a aparținut părinților săi.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs părțile.
Recurentul-reclamant invocă nelegalitatea hotărârii recurate sub aspectul înlăturării măsurii includerii imobilului în anexele Decretului nr. 92/1950, exclusiv pe considerentul că măsurile administrative vizate de Legea nr. 221/2009 se refereau la integritatea fizică și libertatea persoanei, nu și la bunurile sale, or, actul normativ nu dispune o astfel de limitare.
Sunt evocate de către recurentul-reclamant prevederile art. 3 și 4 din Legea nr. 221/2009, iar în opinia părții, în practica instanțelor de judecată măsura confiscării abuzive a unor bunuri a fost considerată ca intrând sub incidența Legii nr. 221/2009.
Nu se poate reține că măsura includerii în anexele Decretului nr. 92/1950 nu poate intra sub incidența Legii nr. 221/2009, fiind o măsură administrativă vădit politică, părinții săi provenind din familii de negustori care, după instaurarea regimului comunist, au fost supuși unor măsuri de constrângere.
De altfel, instanța de fond a recunoscut caracterul politic al măsurilor administrative îndreptate împotriva autorului reclamantului.
Caracterul politic al măsurii de naționalizare se desprinde și din enumerarea din art. 2 a Legii nr. 10/2001, referitoare la actele de preluare abuzivă a imobilelor de către stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Cu martorul audiat în cauză s-a dovedit că familia reclamantului a fost persecutată politic de către regimul comunist.
În ce privește acordarea despăgubirilor materiale pentru imobilul situat în C., sentința recurată este nelegală și netemeinică, întrucât instanța a limitat accesul la justiție și a refuzat să constate caracterul politic al includerii autorilor reclamantului pe listele Decretului nr. 92/1950, fiind evidentă legătura de cauzalitate între măsura includerii abuzive în anexe și confiscarea efectivă a imobilului din C..
Judecătorul nu poate ignora finalitatea Legii nr. 221/2009, dar nici nu poate distorsiona realitatea istorică, respectiv acțiunile întreprinse de către autoritățile timpului asupra familiei reclamantului.
În ce privește petitul în sensul că despăgubirea materială prevăzută de Legea nr. 221/2009 este condiționată de existența notificării în baza Legii nr. 10/2001, instanța restrânge nelegal efectele legii, încălcând accesul la justiție și dreptul de proprietate al reclamantului.
În cuprinsul Legii nr. 221/2009 nu este reglementată vreo condiție privind parcurgerea obligatorie a Legii nr. 10/2001, singura cerință fiind că statul nu poate răspunde civil de două ori, astfel încât pot apela la această cale, doar cei cărora nu le-a fost restituită proprietate, ori care nu au primit despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001.
Trimiterea făcută de lege la înlăturarea dublei despăgubiri, nun poate constitui temei al limitării dreptului de a solicita daune morale, cauzate prin măsurile administrative cu caracter politic, or, dacă legiuitorul nu a prevăzut expres parcurgerea procedurii Legii nr. 10/2001, pentru aplicarea Legii nr. 221/2009, judecătorul nu poate interpreta norma legală într-o manieră restrictivă.
Efectul Legii nr. 221/2009 a fost acela de a crea o altă cale de solicitare a recunoașterii dreptului și nu o procedură paralelă de obținere preferențială a despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Imobilul situat în C., în prezent în ., este înstrăinat către persoane fizice, iar o parte nevândută, în care sunt chiriași, se află la adresa poștală, ., imobil care a fost dobândit de autorii reclamantului, B. A. și C., în baza Ordonanței de Adjudecare nr. 869/14.02.1938 emisă de Tribunalul Județului C. Secția I, ulterior imobilul fiind trecut abuziv în patrimoniul statului.
În consecință, se solicită admiterea recursului în temeiul art. 3041 C.pr.civ., art. 4 alin. 2 și art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009.
Intimatul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice nu a depus întâmpinare și nu a solicitat probe.
Pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice a declarat recurs împotriva sentinței de fond în temeiul art. 3041 C.pr.civ. și art. 304 pct. 9 C.pr.civ., întrucât sentința de fond este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, astfel că se invocă excepția lipsei de interes în ce privește capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurilor administrative luate față de autorii reclamantului.
Se precizează în susținerea criticii că în enumerarea de la art. 3 din Legea nr. 221/2009, se regăsesc măsurile administrative la care au fost supuși autorii reclamantului, iar instanța nu mai poate constata altceva decât ceea ce prevede legea.
În consecință, se solicită admiterea recursului, modificarea parțială a sentinței de fond și admiterea excepției lipsei de interes a capătului de cerere privind constarea caracterului politic al măsurilor administrative luate față de autorii reclamantului și respingerea cererii ca atare.
În ce privește recursul recurentului-reclamant, Curtea reține următoarele:
De necontestat, părinții reclamantului, B. C. și A., proprietarii imobilului situat în C., compus din teren în suprafață de 285,70 mp și construcțiile aferente, respectiv o casă cu etaj și parter, cu câte 4 camere și sală, nu au fost despăgubiți, neurmând procedura instituită de Legea nr. 10/2001, astfel cum aceștia recunosc atât prin acțiunea dedusă judecății, cât și în faza recursului.
În anexa la Decretul nr. 92/1950, cei doi figurează în calitate de proprietari ai imobilului naționalizat la poziția 35.
Susținerea recurentului-reclamant în sensul că măsura prevăzută de Decretul nr. 92/1950 de naționalizare a avut caracter pur politic, situație ignorată de instanța de fond, nu poate fi primită în recurs, având în vedere că, într-adevăr, Legea nr. 221/2009 nu conține dispoziții de subsidiaritate față de prevederile Legii nr. 10/2001 în ce privește restituirea imobilelor preluate în mod abuziv.
Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6.03.1945 – 22.12.1989, sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-a inclusiv, pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv …”.
Însă, în art. 5 alin. 5 din Legea nr. 221/2009 se reglementează posibilitatea acordării de despăgubiri conform alin. 1 lit. b, prin încetarea de drept a procedurilor de soluționare a notificărilor depuse potrivit Legii nr. 10/2001.
În cauză, chiar recurentul-reclamant a recunoscut prin acțiune cât și prin motivarea recursului că nu a urmat procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001, în sensul formulării unei notificări pentru acordarea măsurilor reparatorii sau restituirea în natură a imobilului preluat abuziv de stat.
În cauză, nu i-a fost încălcat reclamantului dreptul de acces la justiție, ori dreptul de proprietate, în raport de dispozițiile în ansamblu ale Legii nr. 10/2001, iar pe de altă parte, ale prevederilor Legii nr. 221/2009.
Eludând parcurgerea procedurii speciale instituită de Legea nr. 10/2001, recurentul-reclamant nu poate invoca în speță aplicarea directă a Legii nr. 221/2009 sub aspectul acordării despăgubirilor materiale pentru imobilul preluat abuziv, întrucât reclamantul nu poate pretinde o reparație integrală și, în consecință, obținerea unor despăgubiri pentru imobilul pentru care, în opțiunea sa, nu a parcurs procedura prealabilă a Legii nr. 10/2001, cu respectarea principiului specialia generalibus derogant.
Pentru aceste considerente, recursul reclamantului va fi respins, ca nefondat, în condițiile art. 3041 C.pr.civ. corelat cu art. 304 pct. 9 C.pr.civ..
Asupra recursului declarat de recurentul-pârât S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, Curtea reține că, în esență, este invocată excepția lipsei de interes în ce privește constatarea caracterului politic al măsurilor administrative dispuse de autorități asupra autorilor reclamantului.
Critica este nefondată.
Prin sentința civilă recurată a fost admis în parte primul petit al acțiunii, în sensul că s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative constând în ridicarea de la domiciliu la care a fost supus tatăl reclamantului, B. C., și s-a constatat caracterul politic al măsurilor administrative constând în reținere, internarea în lagărul de la Caracal și al arestării la care au fost supuși bunicul reclamantului, Ghebercoff D., și respectiv Ghebercoff C., unchiul reclamantului.
În mod întemeiat, instanța de fond a acordat eficiență în cauză prevederilor art. 1 alin. 1, art. 3 și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, în sensul constatării caracterului politic al măsurilor dispuse față de tatăl reclamantului, B. C., ridicat de la domiciliu și reținut pentru câteva zile fără a se dovedi dispunerea măsurii în temeiul unui act oficial, situația fiind dovedită prin depoziții de martori, cât și caracterul politic al măsurii administrative luate în ce privește pe bunicul reclamantului Ghebercoff D. și respectiv unchiul acestuia, Ghebercoff C., ce au fost internați în lagărul de la Caracal și respectiv arestați, situații de fapt dovedite cu înscrisuri administrate în cauză.
Prin urmare, excepția lipsei de interes a măsurilor dispus de instanța de fond în ce privește admiterea parțială a acțiunii și constatarea caracterului politic al măsurilor administrative, astfel cum au fost enunțate anterior, urmează a fi respinsă ca nefondată și, în consecință, în temeiul art. 3041 și art. 304 pct. 9 C.pr.civ., recursul declarat de recurentul-pârât va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de recurentul-reclamant B. D. și de recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 1951/26.10.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.04.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
P. A. S. G. G. D. M.
GREFIER,
V. G.-M.
Red. .. PS 2 ex.
22.05.2013
Jud. fond: M. C. B.
| ← Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 34/2013. Curtea de... | Legea 10/2001. Decizia nr. 1770/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
