Obligaţie de a face. Decizia nr. 228/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 228/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-02-2013 în dosarul nr. 7179/302/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 228R
Ședința publică de la 4 februarie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - DIANA FLOREA-BURGAZLI
JUDECĂTOR - C. M. S.
JUDECĂTOR - I. P.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții intervenienți M. I. și M. M. N. împotriva deciziei civile nr. 598A/11.06.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă . SA și intimații pârâți A. G. C. și P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI având ca obiect: obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenții intervenienți personal și asistați de avocat G. G. cu împuternicire avocațială la dosar, intimata reclamantă reprezentată de avocat F. P. cu împuternicire avocațială la dosar și intimata pârâtă A. G. C. reprezentată de avocat M. I. cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimatul pârât P. G. al Municipiului București.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Curtea pune în discuția părților inadmisibilitatea cererii de recurs invocată de către intimata reclamantă, prin întâmpinarea formulată.
Reprezentantul intimatei reclamante având cuvântul în susținerea excepției arată că instanța de apel a respins apelul intervenienților ca neavenit întrucât intimata reclamantă, în folosul căreia s-a intervenit, nu a declarat apel, astfel că solicită admiterea excepției și respingerea recursului ca inadmisibil.
Reprezentantul recurenților intervenienți solicită unirea excepției cu fondul recursului.
În susținerea recursului arată că potrivit art. 26 alin.3 din Lg. 10/2001 competența de soluționare pe fond a cauzei revine Tribunalului București, astfel că instanța a calificat greșit cererea de intervenție în interes alăturat, deși este vorba despre o cerere de intervenție principală prin care se invocă un drept propriu.
În susținerea motivelor de recurs arată că intervenienții sunt cumpărători de bună credință ai construcției edificată pe terenul în litigiu, au interese contradictorii cu reclamanta și cu pârâta A. G. C., astfel că cererea de intervenție nu poate fi calificată ca fiind în interes alăturat și precizează că nu există o cale de atac separată a încheierii prin care a fost calificată cererea de intervenție.
Precizează că pe rolul instanței a existat o cerere de revendicare a terenului, acțiune ce a fost respinsă, irevocabil, anterior emiterii Dispoziției Primarului G. al Municipiului București.
De asemenea, arată că în cauză a fost efectuată o expertiză tehnică privind suprafața de teren în litigiu, însă instanța nu a luat în considerare această expertiză.
Solicită respingerea excepției inadmisibilității recursului și pe fond admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, în scris, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Reprezentanta intimatei reclamante solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a deciziei pronunțată de către instanța de apel.
Reprezentantul intimatei pârâte A. G. C. solicită admiterea excepției inadmisibilității recursului, iar pe fond arată că, în mod corect cauza a fost soluționată în fond, de către Judecătorie întrucât reclamanta și-a modificat temeiul de drept în sensul că acțiunea se întemeiază pe dispozițiile dreptului comun și nu pe dispozițiile Lg. 10/2001.
Solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a deciziei recurată, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
În deliberare asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a IV-a Civilă, la data de 05.04.2006, sub nr._/3/2006, reclamanta S.C. B. T. Group S.A. a chemat în judecată pe pârâții P. G. al Municipiului București și A. G. C., solicitând anularea dispoziției Primarului G. nr. 5546/13.03.2006.
La termenul din data de 28.06.2006, M. I. și M. M. au formulat cerere de intervenție in interes propriu prin care au solicitat constatarea nulității absolute a dispoziției Primarului general nr. 5546/2006 prin care i-a fost restituit în natură pârâtei A. G. C. terenul în suprafață de 154,61 mp situat în București, sector 1, . D. nr. 10, constatarea nulității absolute a dispoziției primarului prin care a fost respinsă cererea pârâtei de restituire în natură a imobilului mai sus menționat, acesta fiind vândut în condiții legale în baza Legii nr. 112/1995, acordându-i-se despăgubiri, constatarea calității de proprietari a intervenienților în raport de imobilul în litigiu, obligarea părților să le respecte dreptul de proprietate și posesie asupra imobilului.
La termenul de judecată din data de 22.11.2006, intervenienții au depus la dosar o precizare a cererii, solicitând să se constate dobândirea dreptului lor de proprietate asupra imobilului în litigiu prin uzucapiune.
Prin sentința civilă nr. 1612/06.12.2006, Tribunalul București a admis excepția de necompetență materială invocată de reclamantă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, cererea fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.03.2007 sub nr._/3/2006.
Prin încheierea din data de 25.05.2007, instanța a admis în principiu cerere de intervenție voluntară accesorie, astfel cum a fost recalificată de instanță din oficiu, respectiv primul capăt de cerere având ca obiect anularea dispoziției nr. 5546/13.03.2006 și a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenție privind constatarea calității de proprietari a intervenienților prin uzucapiune, revendicare imobiliară.
Pentru a pronunța această încheiere, Judecătoria a reținut că primul capăt de cerere având ca obiect anularea dispoziției nr. 5546/13.03.2006 este formulat în susținerea obiectului cererii deduse judecății de reclamant, situație în care a calificat cererea ca fiind o intervenție voluntară accesorie în interesul reclamantului și a admis-o în principiu. Celelalte trei capete de cerere, care au fost considerate ca reprezentând o intervenție voluntară principală, au fost respinse ca inadmisibile, întrucât capătul doi a fost formulat doar împotriva pârâților și nu are legătură cu acțiunea principală, iar constatarea dreptului de proprietate și revendicarea imobiliară nu au legătură cu obiectul cererii principale.
La termenul de judecată din 16.10.2008, instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Sectorului 5 București.
Prin sentința civilă nr. 7512/16.10.2008, Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. B. T. Group S.A. și pe pârâții P. G. al Municipiului Bucuresti, A. G. Constanta, intervenienții M. I. și M. M., în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, apreciindu-se că sunt aplicabile dispozițiile art. 13 din Codul de procedură civilă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr._/299/2008.
Prin sentința civilă nr._/09.12.2008, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția de necompetență teritorială a instanței, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, a constatat conflict negativ de competenta și a înaintat cauza la Tribunalul București, Secția Civilă, pentru soluționarea conflictului negativ de competență.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul București – Secția a IV-a Civila sub nr._/3/2009, la data de 17.04.2009, iar prin sentința civilă nr. 633/24.04.2009, s-a stabilit competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București sub nr._, la data de 18.06.2009.
Reclamanta a formulat cerere precizatoare la data de 15.10.2009 în sensul că solicită ca instanța să constate nulitatea parțială a Dispoziției nr. 5546/13.03.2006, având în vedere că, prin această dispoziție, a fost restituită și suprafața de 57 mp, care îi aparține în proprietate și care face parte din suprafața restituită soțului pârâtei prin Dispoziția nr. 1586/2001 a Primarului G. al Municipiului București.
La termenul din data de 14.01.2010, reclamanta a precizat oral, că, prin prezenta acțiune, contestă dispoziția emisă sub aspectul faptului că vizează o suprafață de 57 mp cu destinație de grădină care ar aparține imobilului reclamantei.
Prin sentința civilă nr. 5118/09.07.2010, Judecătoria sectorului 5 București a admis cererea principală formulată de reclamanta S.C. B. T. Group S.A., a dispus nulitatea absolută parțială a Dispoziției nr. 5546/13.03.2006 emisă de P.M.B. în ceea ce privește suprafața de 63 mp teren din imobilul situat în . N. nr. 12-14, sector 1, identificat prin raportul de expertiză topo întocmit de expert A. I. (anexa 1) și a respins cererea de intervenție accesorie, ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. 598 A/11.06.2012, Tribunalul București, Secția a III-a Civilă, a respins ca neavenit apelul declarat de intervenienții Mșnescu I. și M. M. N. și a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâții A. G. C. și P. G. al Municipiului București.
Pentru a decide astfel, tribunalul a constatat că intervenienții M. I. și M. M., prin motivele de apel inițial formulate, au criticat sentința primei instanțe sub aspectul greșitei respingeri pe fond a cererii lor de intervenție, pentru ca ulterior, prin precizările depuse la data de 28.03.2012, să solicite anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru ca aceasta să se pronunțe asupra cererii lor de intervenție principală și nu asupra cererii de intervenție accesorie cum greșit a fost calificată de instanță prin încheierea din data de 25.05.2007.
În raport de motivul de apel astfel cum a fost precizat de către intervenienții M., tribunalul a constatat că, deși inițial susnumiții au formulat în cauză o cerere de intervenție principală având două capete de cerere respectiv constatarea nulității absolute parțiale a Dispoziție nr. 5546/2006 dar și constatarea dobândirii de către ei a dreptului de proprietate asupra imobilului din . nr. 10 ca efect al uzucapiunii, prin încheierea din 25.05.2007, instanța de fond a recalificat din oficiu respectiva cerere ca fiind una de intervenție voluntară accesorie. Pentru primul capăt de cerere judecătoria a admis în principiu cererea de intervenție, respingând ca inadmisibilă cererea în privința celui de al doilea capăt de cerere pentru motivele arătate în respectiva încheiere.
În aceste condiții, cererea intervenienților a fost soluționată conform calificării date de instanță prin încheierea din 25.05.2007, încheiere ce nu a fost atacată prin prezentul apel, astfel încât în cauză nu pot fi aplicabile prevederile art. 297 din Codul de procedură civilă, invocate de aceștia prin motivele de apel, ci dispozițiile art. 56 din Codul de procedură civilă, dispoziții care prevăd că apelul sau recursul făcut de cel care intervine în interesul uneia din părți se socotește neavenit, dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăși apel sau recurs. Cum în prezenta cauză, reclamanta nu a înțeles să uzeze de calea de atac a apelului, tribunalul a respins apelul declarat de intervenienții accesorii, ca neavenit.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs intervenienții M. I. și M. M.. Recurenții au invocat excepția de necompetență materială a Judecătoriei sectorului 5 București și a Tribunalului București ca instanță de apel, calificarea greșită a cererii de intervenție formulată în cauză de către recurenții M. I. și M. M., arătând că în mod greșit instanța de fond a calificat cererea de intervenție în interes propriu formulată în cauză de către intervenienți ca fiind o cerere de intervenție în interes alăturat, în condițiile în care în mod evident în această cerere reprezintă o cerere de intervenție principală prin care intervenienții invocă un drept propriu.
Recurenții au invocat caracterul nelegal al deciziei atacate raportat la expertiza efectuată în cauză.
Intimata S.C. B. T. Group S.A. a formulat întâmpinare solicitând respingerea ca inadmisibil a recursului și, în subsidiar, ca nefondat, în conformitate cu dispozițiile art. 137 din codul de procedură civilă și art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că intervenienții nu au declarat recurs împotriva încheierii de ședință din data de 25.02.2007, astfel încât această încheiere a intrat în puterea lucrului judecat cu privire la calitatea de intervenienți accesoriu a numiților M. I. și M. M. N. în prezentul dosar. Intimata a solicitat respingerea recursului formulat de intervenienții accesoriu ca inadmisibil, având în vedere că recursul formulat de recurenții intervenienți accesoriu este condiționat de exercitarea acestei căi de atac de către partea în folosul căreia s-a intervenit, iar intimata în calitate de reclamantă nu a înțeles să declare recurs împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel.
Analizând excepția inadmisibilității cererii de recurs, Curtea reține următoarele:
La data de 28.06.2006, intervenienții M. I. și M. M. au formulat cerere de intervenție in interes propriu prin care au solicitat constatarea nulității absolute a dispoziției Primarului general nr. 5546/2006 prin care i-a fost restituit în natură pârâtei A. G. C. terenul în suprafață de 154,61 mp situat în București, sector 1, . D. nr. 10, constatarea calității de proprietari a intervenienților asupra imobilului în litigiu, obligarea părților să le respecte dreptul de proprietate și posesie asupra imobilului. La termenul de judecată din data de 22.11.2006, intervenienții au depus la dosar o precizare a cererii, solicitând să se constate dobândirea dreptului lor de proprietate asupra imobilului în litigiu prin uzucapiune.
Prin încheierea din data de 25.05.2007, Judecătoria Sectorului 5 București recalificat din oficiu primul capăt din cererea de intervenție, având ca obiect anularea dispoziției nr. 5546/13.03.2006, ca fiind o intervenție voluntară accesorie, pe care a admis-o în principiu, având în vedere că respectiva cerere tinde să susțină obiectul cererii deduse judecății de reclamant.
Prin aceeași încheiere, judecătoria a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenție voluntară principală privind constatarea calității de proprietari a intervenienților prin uzucapiune și revendicare imobiliară, întrucât acestea nu au legătură cu obiectul cererii principale.
Potrivit art. 52 alin. 2 din Codul de procedură civilă, această încheiere poate fi atacată numai cu fondul.
Astfel, cel interesat trebuie să aștepte pronunțarea hotărârii finale în etapa procesuală în care se află judecata și apoi să formuleze critici atât împotriva încheierii cât și asupra fondului.
Prin apelul declarat, apelanții M. I. și M. M. au criticat exclusiv hotărârea pronunțată asupra fondului, fără a formula nicio critică față de încheierea din 25.05.2007. Astfel, declarația de apel de la fila 3 din dosarul tribunalului vizează sentința pronunțată în cauză iar motivele de apel depuse la filele 28 – 34 din dosarul tribunalului nu conțin nicio critică referitoare la soluția pronunțată prin încheierea din 25.05.2007. Precizările din 28.03.2012, fiind formulate cu depășirea termenului prevăzut de art. 287 alin. 2 din Codul de procedură civilă, în mod corect nu au fost reținute de instanța de apel, față de prevederile art. 292 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
În această situație, în mod corect tribunalul a reținut că o consecință a naturii juridice a cererii de intervenție este cea prevăzută de art. 56 din Codul de procedură civilă conform căruia apelul sau recursul făcut de cel care intervine în interesul uneia din părți se socotește neavenit dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăși apel sau recurs. Sancțiunea rezultă din faptul că, potrivit art. 49 alin. 3 din Codul de procedură civilă, intervenientul accesoriu sprijină numai apărarea părții în folosul căreia intervine, iar potrivit art. 54 din Codul de procedură civilă, el nu poate să săvârșească decât acte de procedură care nu sunt potrivnice interesului părții pentru care a intervenit.
Declarând apel doar împotriva sentinței și formulând doar critici împotriva acesteia, fără a ataca soluția cu privire la cererea de intervenție pronunțată prin încheierea din 25.05.2007, această soluție trece în puterea lucrului judecat. Astfel, instanța de apel poate proceda la o nouă judecată numai în limitele criticii formulate de apelant, astfel cum impune art. 297 alin. 1 din Codul de procedură civilă. Neatacând, prin apelul declarat, încheierea din 25.05.2007, pentru a supune controlului judiciar pretinsa greșită calificare a cererii de intervenție ca fiind accesorie sau greșita respingere ca inadmisibilă a intervenției principale, în mod corect a considerat tribunalul că această încheiere a intrat în puterea lucrului judecat cu privire la calitatea de intervenienți accesoriu a numiților M. I. și M. M. N. în prezentul dosar.
În consecință, având în vedere că în mod corect a fost respins ca neavenit apelul intervenienților, față de prevederile art. 56 din Codul de procedură civilă, reținând că intervenientului accesoriu nu i se recunoaște dreptul de a declara recurs dacă partea care a intervenit nu a făcut ea însăși apel sau recurs, Curtea va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenții-intervenienți M. I. și M. M. împotriva deciziei civile nr. 598 A/11.06.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă. Respingerea recursului ca inadmisibil determină necercetarea motivelor de recurs invocate de recurenți.
Întrucât recursul urmează a fi respins ca inadmisibil, recurenții fiind astfel părțile căzute în pretenții, reținând culpa procesuală a acestora, în temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă, Curtea îi va obliga la plata cheltuielilor de judecată. În ceea ce privește cuantumul acestor cheltuieli, constând în onorariul de avocat, Curtea va face aplicarea art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, având în vedere gradul redus de complexitate a cauzei, soluționată prin admiterea excepției inadmisibilității căii de atac, la al doilea termen de judecată, și va stabili cuantumul cheltuielilor de judecată datorate de recurenții-intervenienți intimatei-reclamante S.C. B. T. Group S.A. la suma de 1000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenții-intervenienți M. I. și M. M. împotriva deciziei civile nr. 598 A/11.06.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. B. T. Group S.A. și intimații-pârâți A. G. C. și P. G. al Municipiului București.
Obligă pe recurenții-intervenienți la plata sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă S.C. B. T. Group S.A., în baza art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.02.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. F. B. C. M. S. I. P.
GREFIER
V. Ș.
Red. DF
Tehnored. GC – 2 ex
05.02.2013
Jud. apel M. P.
C. T.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1660/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 1722/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
