Anulare act. Decizia nr. 19/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 19/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-01-2013 în dosarul nr. 24262/3/2006
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.19 A
Ședința publică din data de 31.01.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: S. G.
JUDECĂTOR: G. D. M.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelantul reclamant P. M. – decedat pe parcursul procesului, prin moștenitori P. O. G., P. G. L., domiciliați în Mun. Calafat, ..8, jud. D., și P. M. D., domiciliat în București, ., ., împotriva sentinței civile nr.2313/ 22.11.2011, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți D. G., D. N., domiciliați în București, ., parter, ., E. G. R. A. – decedată pe parcursul procesului, prin moștenitor E. I. C., cu domiciliul ales la av. C. L., în București, ., ., ., și intimatele pârâte M. (G.) M.-L., domiciliată în București, ., demisol, ., P. M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.291-293, sector 6, cauza având, ca obiect, „revendicare imobiliară; anulare act”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns: apelanții reclamanți P. O. G., P. M. D. și P. G. L., prin avocat B. M. D., cu împuternicire avocațială la fila 49 dosar, intimații pârâți D. G., D. N., prin avocat G.-S., cu împuternicire avocațială la fila 39 dosar, intimatul pârât E. I. C., reprezentat de avocat G. D., cu delegație de substituire la fila 38 dosar, din partea doamnei avocat L. C., cu împuternicire avocațială la fila 12 dosar, lipsind intimatele pârâte M. (G.) M.-L. și P. M. București Prin Primarul General.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că apărătorul apelanților reclamanți a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, note scrise pe excepția tardivității declarării apelului.
Apărătorul apelanților reclamanți precizează că în notele scrise s-a strecurat o eroare materială, respectiv data de 5 mai indicată este greșită, în realitate fiind vorba despre 5 iunie 2012.
Curtea pune în discuția părților excepția tardivității declarării apelului, invocată din oficiu la termenul anterior.
Apărătorul apelanților reclamanți P. O. G., P. M. D. și P. G. L., arată că a luat legătura cu clienții săi, care i-au comunicat faptul că sentința le-a fost comunicată la data de 18.05.2012, într-o zi de vineri, prima zi liberă a fost 19.05.2012, dar fiind o zi de sâmbătă, nelucrătoare, apreciază că prima zi ar fi fost în data de 21.05.2012, astfel încât apelul declarat în data de 05.06.2012 a fost formulat în termenul legal motiv pentru care solicită respingerea excepției.
Apărătorul intimatului pârât E. I. C. solicită admiterea excepției, având în vedere faptul că legiuitorul a statuat, în disp. art.101 C.pr.civ., faptul că termenele se calculează pe zile libere, fără prima zi și ultima, ci doar zilele libere dintre cele două termene presupun prorogarea termenului după o zi de sărbătoare legală. Apreciază că prima zi de curgere a termenului este 19.05.2012 și doar dacă ultima zi a termenului ar fi fost într-o zi de sărbătoare legală, s-ar fi prorogat împlinirea termenului în prima zi lucrătoare după acea dată. În opinia sa, apelul a fost declarat tardiv, iar în rap. de disp. art.104 C.pr.civ., întrucât actul de procedură nu a fost transmis prin poștă, nu poate fi luată în calcul excepția instituită de acest text de lege. Prin urmare, față de disp. art.103 C.pr.civ., intervine sancțiunea decăderii, motiv pentru care solicită admiterea excepției, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Apărătorul intimaților pârâți D. G. și D. N. solicită admiterea excepției, având în vedere că disp. art.101 C.pr.civ. stabilesc un termen de 15 zile libere, fără luarea în calcul a primei și ultimei zile. Mai arată că alin. ultim al acestui text de lege vorbește despre ultima zi a termenului și ziua de sărbătoare legală, astfel încât nu se poate vorbi despre o derogare, despre o excepție sau despre vreo altă interpretare a textului legal. Apreciază că apelul este tardiv și, având în vedere că nu a fost transmis prin poștă, nu poate fi vorba despre vreo altă probă pe acest aspect. Solicită admiterea excepției, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 04.07.2006, pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă, sub nr._, reclamantul P. M. a chemat în judecată pe pârâții D. N., Dățnilă G. și G. M. L., solicitând restituirea în natură, în deplină proprietate și netulburată folosință a imobilului situat în București, ., sectorul 1, compus din construcție casă cu trei apartamente și dependințele aferente, terenul în suprafață de 430 m.p., din care 246 m.p. curte liberă, cât și garajul situat la subsolul clădiri; anularea contractelor de vânzare cumpărare încheiate de pârâți în baza Legii nr. 112/1995 cu P. M. București, prin reprezentantul său S.C. Herăstrău Nord S.A., respectiv: nr. 437/_/04.10.1996 încheiat de D. N. și G. pentru apartamentul nr. 2, de la parter și nr. 3463/_/27.02.1997 încheiat de G. M. L. pentru apartamentul nr. 1 de la demisol.
În drept, au fost invocate prevederile art. 112 și 177 Cod procedură civilă, art. 948, 960-961, 966 și urm cod civil cu referire la art. 1897 alin. 2 și art. 1900 Cod civil de la 1864.
Prin întâmpinarea formulată, pârâții Dănila N., Dănila G. și G. M.-L. au solicitat respingerea cererii de chemare în judecata formulata de reclamantul P. M.. În motivarea întâmpinării, pârâții au arătat că în privința primului capăt de cerere vizând restituirea în natura, în deplina proprietate și netulburata folosința a imobilului situat în București, ., sector 1, compus din construcție - casa cu trei apartamente și dependințe aferente, terenul în suprafața de 430 m.p, din care 246 m.p. curte libera, cât și garajul situat la subsolul clădirii, invocă excepția autorității de lucru judecat.
Puterea de lucru judecat presupune că o cerere nu poate fi judecata în mod definitiv decât o singura data iar hotărârea este prezumata a exprima adevărul și nu trebuie contrazisa de o alta hotărâre, conform adagiului res iudicata pro veritate habetur.
Unul dintre efectele puterii de lucru judecat este exclusivitatea care presupune ca partea care a pierdut procesul nu mai poate repune în discuție dreptul său într-un alt litigiu.
In concluzie, pârâții au solicitat admiterea excepției autorității de lucru judecat cu privire la acest capăt de cerere.
In subsidiar, au solicitat respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat, arătând că există o hotărâre definitiva și irevocabila prin care s-a respins cererea de revendicare formulata de către P. M., hotărâre pe care reclamantul o critica prin intermediul noii acțiuni formulate.
Raportat la termenul general de prescripție (3 ani), aceasta cerere de anulare, este prescrisa, având în vedere ca termenul de prescripție a început sa curgă cel mai târziu la data de 20.03.2002 când pârâții au formulat cereri de intervenție în interes propriu în cadrul primei cereri de revendicare formulata de către P. M.. Prin aceste cereri de intervenție s-a solicitat constatarea valabilității contractelor de vânzare cumpărare încheiate de aceștia în baza Legii nr. 112/1995.
Așadar, solicită admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune și respingerea acesteia ca prescrisă.
La data de 01.11.1007, pârâții D. N. și D. G. au depus note de ședință invocând excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare întemeiată pe prevederile art. 480 Cod civil în raport de dispozițiile legii speciale, nr.10/2001.
În ședința publică de la data de 01.11.2007, tribunalul a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâta E. R. A., referitor la cererea de anulare a contractului de vânzare cumpărare nr. 3273/_/11.02.1997, reținându-se că această cerere a fost formulată cu depășirea termenului prevăzut de disp. art. 45 din legea nr. 10/2001.
Totodată, tribunalul a respins ca neîntemeiată, excepția autorității de lucru judecat invocată de aceeași pârâtă, pentru considerentele expuse în încheierea de ședință de la acea dată.
De asemenea, tribunalul a dispus prorogarea soluționării excepției inadmisibilității, până la soluționarea recursului în interesul legii.
Prin sentința civilă nr. 2313/22.12.2011 Tribunalul București- Secția a V-a Civilă a respins ca neîntemeiate, excepția inadmisibilității și excepția lipsei calității procesuale active, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea în revendicare formulată de reclamant și a respins ca prescrise capetele de cerere având ca obiect nulitatea contractelor de vânzare cumpărare.
Analizând excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare întemeiată pe prevederile art. 480 Cod civil de la 1864 după . legii nr.10/2001, tribunalul a avut în vedere că potrivit prevederilor art. 3307 alin 4 Cod procedură civilă, dezlegarea data problemelor de drept judecate in recursul in interesul legii este obligatorie pentru instanțe.
În considerentele deciziei dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, nr. 33/2008, obligatorie pentru instanțe, s-a reținut că, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială.
În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, și Convenția europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
Raportând aceste considerente în cauza dedusă judecății, tribunalul a apreciat că nu se poate concluziona că acțiunea în revendicare întemeiată pe dreptul comun, a fost de plano, declarată, drept inadmisibilă.
Astfel, tribunalul a observat că potrivit principiului general de drept, specialia generalibus derogant, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, însă cu amendamentul, că instanța învestită cu soluționarea unei cereri în revendicare fundamentată pe dreptul comun, este ținută să verifice, dacă această din urmă lege specială este în concordanță cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în caz contrar fiind prioritară urmând a examina dacă securitatea raporturilor juridice ori un alt drept de proprietate ar fi afectate.
Examinând excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâți, motivată de faptul că reclamantul nu a făcut dovada că a dobândit pe cale succesorală întregul imobil, respectiv că este și moștenitor al defunctului Francescu L. M., tribunalul a apreciat-o ca neîntemeiată.
Examinând probatoriul administrat, pe fondul cauzei, tribunalul a reținut următoarele:
Prin contractul de schimb autentificat de fostul Tribunal Ilfov - Secția notariat sub nr._/02.09.1932, E. P. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilul deținut de coschimbașa Francesco A., situat în București, ..
Potrivit relațiilor comunicate de . rezultă imobilul anterior menționat, proprietatea Paulei E., a trecut în proprietatea statului, în temeiul Decretului nr. 92/1950, la poziția 2552, figurând cu două apartamente la adresa din București, ..
Ca urmare a decesului fostei proprietare, E. P. survenit la data de 01.08.1959, masa succesorală, rămasă de pe urma acesteia, a revenit lui P. AngelaTeodora și Francescu L. M., în calitate de frați, astfel cum rezultă din cuprinsul certificatului de moștenitor nr. 472/1969 eliberat de fostul Notariat de Stat local sector 1. În ceea ce privește succesiunea defunctei P. A. T., tribunalul constată potrivit mențiunilor certificatului de moștenitor nr. 160/18.06.1996, că a fost culeasă de reclamantul P. M., în calitate de fiu al acesteia,
La data de 19.07.1996 a fost emis pentru defunctul Francescu L. M. decedat la data de 13.12.1972, certificatul de moștenitor nr. 179 prin care reclamantul P. M. a fost recunoscut drept moștenitor al acestuia.
Prin dispoziția nr. 6174/17.07.2006 emisă de Primarul general al M. București a fost respinsă notificarea formulată de reclamantul P. M. în temeiul prevederilor legii nr. 10/2001, în ceea ce privește restituirea în natură a imobilului situat în București, ., sector, fiind propusă acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru apartamentele înstrăinate în condițiile legii nr. 112/1995.
Ulterior, această dispoziție a fost modificată în ceea ce privește art. 1, astfel că prin Dispoziția nr. 7815/18.04.2007 s-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 246,48 m.p. din suprafața totală de 430,00 m.p., a garajului și a construcției de tip. A (S+P+1), cu excepția apartamentelor înstrăinate conform legii nr. 112/1995., fiind menținute dispozițiile anterioare referitoare la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Așa fiind, în raport de situația de fapt reținută și întrucât reclamantul a întemeiat cererea dedusă judecății pe prevederile art. 480 Cod civil, tribunalul consideră că solicitarea sa nu poate fi analizată decât în acord cu întreaga reglementare în materie și având în vedere desigur și decizia nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe, potrivit prevederilor art. 330 ind. 7 alin 4 Cod Procedură Civilă, precum și jurisprudența recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului, cu referire expresă la cauza M. A. si alții împotriva României.
Raportând aspectele rezultate din jurisprudența Curții Europene, la situația de fapt dedusă judecății, tribunalul a apreciat că reclamantul nu este îndreptățit la restituirea în natură a apartamentelor deținute de pârâți, ci doar la acordarea de despăgubiri, astfel cum s-a și stabilit prin cele două dispoziții emise de Primarul M. București, în condițiile legii speciale.
Totodată, tribunalul a constatat că acțiunea acestuia de constare a nulității contractelor de vânzare cumpărare încheiate în temeiul prevederilor legii nr. 112/1995 și care reprezintă titlurile de proprietate ale pârâților, a fost respinsă în mod irevocabil prin decizia 1403/23.02.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în timp ce o solicitarea formulată în prezenta cauză a fost apreciată ca prescrisă, împrejurare care conduce la concluzia că dreptul de proprietate al acestora s-a consolidat și că dețin un bun, o speranță legitimă de a păstra bunul, în sensul avut în vedere de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție
Prin urmare, tribunalul a apreciat că în aceste circumstanțe reclamantul nu se poate prevala de existența unui bun în sensul art. 1 din Protocolului nr. 1 al CEDO și nici a unei speranțe legitime sub aspectul redobândirii proprietății asupra imobilului în litigiu, singurii care dețin un bun în sensul avut în vedere de art. 1 din Protocolului nr. 1 adițional la Convenție, fiind pârâții.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamantul P. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În cauză, au formulat întâmpinare, conform art. 115 Cod procedură civilă, intimații-pârâți D. N. și D. G., cât și intimatul E. I. C., în calitate de unic fiu al defunctei E. G. R. A., solicitându-se respingerea apelului ca fiind neîntemeiat.
La termenul acordat la 29.11.2012, în temeiul art. 243 Cod procedură civilă Curtea a dispus introducerea în cauză a moștenitorilor apelantului reclamant P. M., care a decedat, respectiv a numiților: P. O. G., P. M. D. și P. G. L., precum și a moștenitorului intimatei pârâte E. G. R. A., respectiv E. I. C., ce au preluat calitățile procesuale ale autorilor lor.
Din oficiu, instanța de apel a pus în discuția părților, excepția tardivității declarării apelului de față.
Asupra acestei excepții, Curtea de Apel reține următoarele considerente:
Conform art. 284 alin. 1 Cod procedură civilă, termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
În speța de față, comunicarea sentinței apelate, a fost făcută la data de 18.05.2012 într-o zi de vineri.
Potrivit art. 101 alin. 1 Cod procedură civilă, termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul.
Luând în considerare acest text procedural, și calculând cele 15 zile libere pentru declararea apelului, Curtea constată că ultima zi în care putea fi depusă cererea de apel este data de 04.06.2012, termenul sfârșindu-se, împlinindu-se astfel în această ultimă zi.
Interpretarea apelanților în sensul că s-ar exclude din calcul, zilele de sâmbătă și duminică ce au urmat zilei de comunicare de vineri - 18.05.2012, este una eronată, deoarece conform art. 101 alin. ultim Cod procedură civilă, numai în cazul în care termenul se sfârșește într-o zi de sărbătoare legală, sau când serviciul este suspendat, termenul se prelungește până la sfârșitul zilei de lucru următoare.
Cum nu există nici un temei legal pentru ca din intervalul menționat să se scadă zilele enumerate de către apelanți, iar cererea de apel a fost depusă la data de 05.06.2012, Curtea de apel constată că apelul este tardiv declarat și îl va respinge ca atare.
În ceea ce privește cererea intimaților-pârâți D. G. și D. N. de obligare a apelanților la plata cheltuielilor de judecată, formulată în baza art. 274 Cod procedură civilă, aceasta urmează a fi respinsă, deoarece nu au fost depuse la dosar dovezi ale cheltuielilor efectuate în acest sens, și anume chitanța de plată a onorariului avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca tardiv declarat, recursul formulat de apelantul-reclamant P. M. - decedat pe parcursul procesului, prin moștenitori P. O. G. și P. G. L., domiciliați în Mun. Calafat, ..8, jud. D. și P. M. D., domiciliat în București, ., ., sector 1, împotriva sentinței civile nr.2313/ 22.11.2011, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți D. G., D. N., domiciliați în București, ., parter, ., E. G. R. A. – decedată pe parcursul procesului, prin moștenitor E. I. C., cu domiciliul ales la Av. C. L., în București, ., ., ., sector 3, și intimatele pârâte M. (G.) M.-L., domiciliată în București, ., demisol, ., P. M. București Prin Primarul General, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.291-293, sector 6.
Respinge cererea intimaților pârâți D. G. și D. N. de obligare a apelanților la plata cheltuielilor de judecată, ca nedovedită.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 31.01.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
G. S. G. D.-M.
GREFIER
M. D.
Red. G.S.
Tehnored. C.G - 10 ex.
06.02.2013
Jud. fond E. P. J.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 95/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Acţiune în constatare. Decizia nr. 315/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
