Anulare act. Decizia nr. 54/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 54/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-03-2013 în dosarul nr. 31483/3/2010
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ,
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.54A
Ședința publică de la 12.03.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. A. B.
JUDECĂTOR - M. G. R.
GREFIER - E. D. C.
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelanta-reclamantă T. T. M. împotriva sentinței civile nr.1019/24.05.2012, pronunțate de Tribunalul București-Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți G. GHENADII, G. D. și ..
Dezbaterile de fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 05.03.2013, consemnate în încheierea de ședință la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunțarea în cauză la data de 12.03.2013, când a hotărât următoarele.
CURTEA,
Asupra apelului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a III-a Civilă, la data de 29.06.2010, sub nr._, reclamanta T. T. M. ( fostă C.) a chemat în judecată și personal la interogatoriu pe pârâții G. GHENADII, G. D. și S.C. M. H. CO S.R.L. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
- constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.3091/26.06.2007, in temeiul art.953, 966, 968 c.civ., art.1303c.civ.;
-constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.331/3.07.2007 in virtutea principiului de drept quod nullum est, nullum producit efectum;
-obligarea paraților la plata cheltuielilor de judecata, in temeiul art.274/c.p.c.
În motivare, se arată că, în fapt, reclamanta (fosta C.), in calitate de vânzătoare a încheiat cu paratul G. GHENADII, in calitate de cumpărător, contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.3091/26.06.2007 la BNPA TOTIS A. M. SI TOTIS E. A., contract ce a avut ca obiect transferul dreptului de proprietate asupra terenului extravilan in suprafața de 2.100 mp (2015 mp din măsurătorile cadastrale) situat in Otopeni, jud. Ilfov, tarlaua 87, . cartea Funciara nr.6282 a localității Otopeni, nr. cadastral 3901, având următoarele vecinatati: la N-drum proiectat pe o lungime de 24,80 ml, la s-institutul de Geriatrie pe o lungime de 24,80 ml, la E-P. M. pe o lungime de 85,00ml si la V-I. I. pe o lungime de 85,00 ml. Pretul aceste vanzari-terenul in suprafața de 2.100 mp situat in localitatea Otopeni, jud. Ilfov a fost de 400.000 euro echivalentul in lei a 1271.280 lei.
La momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.3091/26.06.2007, susține reclamanta, suferea de afecțiuni degenerative care afectau memoria, judecata si discernământul asa cum atesta actele medicale emise de medici specialiști.
În aceste condiții, având in vedere ca consimțământul, ca element obligatoriu al voinței juridice-vointa care reunește in structura sa doua elemente consimțământul si cauza - pentru a fi valabil trebuie sa provină de la o persoana cu discernământ, nu a fost exprimat lipsește manifestarea de voință in vederea încheierii actului juridic ceea ce atrage nulitatea absoluta a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.3091/26.06.2007.
Având in vedere starea reclamantei, paratul G. GHENADII a profitat de starea acesteia de boala, pentru a obține avantaje disproporționate, respectiv achiziționarea unui teren in suprafața de 2100 mp cu prețul de mai puțin de 200 euro/mp, in condițiile in care prețul de vânzare a unui teren in zona era de peste 1000 euro/mp, prețul impus si plătit de acesta fiind mult sub nivelul la care se vindeau terenurile asemănătoare pe piața imobiliara.
În consecința, în temeiul dispozițiilor art. 966, 968 c.civ. cauza pentru care paratul Cavajuc Ghenadii a încheiat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.3091/26.06.2007 este ilicita, fiind contrara legii si bunelor moravuri, întrucât motivul determinant pentru care acesta a semnat actul juridic îl constituie tocmai faptul ca a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului extravilan in suprafața de 2100 mp situat in Otopeni, jud. Ilfov, tarlaua 87, . suma derizorie, profitând de starea de boala a reclamantei, de starea de neputinată a acesteia, de lipsa consimțământului acesteia la încheierea actului.
F. de cele invocate, a solicitat, in temeiul prevederilor art.966,963/c.civ. sa se constate nulitatea absoluta a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.3091/26.06.2007 întrucât s-a întemeiat pe o cauza ilicita, aceasta fiind contrara legii si bunelor moravuri.
Toate aceste aspecte sunt dovedite si de împrejurarea ca la 8 zile după încheierea actului parații Cavajuc Ghenadii si Cavajuc D. au vândut mai departe terenul cu prețul de 1.200.000 euro către o alta persoana.
Având in vedere aceasta situație, instanța a reținut si aspectul potrivit căruia prețul contractului de vânzare cumpărare nu este serios, fiind atât de disproporționat fata de valoarea terenului instrainat, incat acesta nu exista, neputand constitui obiectul obligației cumparatorului-paratul G. Ghenadii si deci nefiind o cauza suficienta a obligației asumate de vanzator-reclamanta T. T. M., de a transmite dreptul de proprietate asupra terenului in suprafața de 2100 mp situat in OTOPENI, jud. ILFOV, tarlaua 87, . niciodată nu a vrut sa vândă acest teren, nu și-a exprimat consimțământul pentru aceasta vânzare, niciodată nu a fost oferit spre vânzare acest teren.
În concluzie, in temeiul prevederilor art.1303/c.civ., solicită sa se constate nulitatea absoluta a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.309l/26.06.2007, pentru lipsa cauzei.
Referitor la contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.331/3.07.2007 in virtutea principiului de drept quod nullum est, nullum producit efectum solicită sa se constate nulitatea actului subsecvent, acesta fiind încheiat la numai 8 zile după încheierea actului dintre reclamanta T. Talol M. si paratul Cavajuc Ghenadii.
În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile art.948, 953, 966, 968, 1303/c.civ.,art.112c.p.c.
În probațiune, reclamanta a solicitat înscrisuri, martori, interogatoriu, expertiza medico-legala.
La data de a depus 2.02.2011, pârâta . a depus întâmpinare prin care a invocat excepția insuficientei timbrări și a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii.
Au fost administrate următoarele mijloace de probă; înscrisuri, interogatorii, martori, expertiză judiciară evaluatorie.
Prin sentința civilă nr. 1019/24.05.2012, Tribunalul București a respins cererea ca neîntemeiată. Cererea pârâtei . SRL, de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, a fost respinsă, de asemenea, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.3091/26.06.2007 la BNPA TOTIS A. M. SI TOTIS E. A., reclamanta în calitate de vânzătoare a înstrăinat paratului G. GHENADII, in calitate de cumpărător, terenul extravilan in suprafața de 2.100 mp (2015 mp din măsurătorile cadastrale) situat in Otopeni, jud. Ilfov, tarlaua 87, . cartea Funciara nr.6282 a localității Otopeni, nr. cadastral 3901, în schimbul unui preț de 400.000 euro echivalentul in lei a 1271.280 lei.
Ulterior încheierii acestui act, cumpărătorul G. Ghenadii a înstrăinat același teren prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 331/3.07.2007 de către BNP I. G. către .. SRL în schimbul prețului de 595.000 euro.
Reclamanta invocă nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.3091/26.06.2007 din cauza lipsei discernământului vânzătoarei care suferă de o . tulburări psihice grave, pe care paratul G. GHENADII le-a cunoscut și a profitat de starea acesteia de boală, pentru a obține avantaje disproporționate, având în vedere prețul derizoriu achitat în cauză.
Tribunalul a observat, cu titlu preliminar, că se impune a face distincție între capacitatea de a încheia un act juridic și discernământ. În timp ce capacitatea civilă care reprezintă aptitudinea a deveni titular de drepturi și obligații civile prin încheierea unor acte juridice civile, constituind o stare de drept, în timp ce discernământul (ca element al consimțământului, condiție de fond a actului juridic) este o stare de fapt, de natură psihologică. În plus, discernământul poate exista izolat, chiar la o persoană incapabilă, după cum o persoană capabilă se poate găsi vremelnic într-o situație în care să nu aibă discernământ.
În ceea ce privește condiția de fond a consimțământului care reprezintă exteriorizarea hotărârii de a încheia un act juridic, tribunalul a reținut că una din condițiile de valabilitatea ale consimțământului o reprezintă aceea de a proveni de la o persoană cu discernământ, lipsa discernământului fiind sancționată cu nulitatea relativă. Întotdeauna se impune ca existența sau inexistența discernământului, ca stare de fapt, să fie dovedită în legătură cu momentul încheierii actului juridic pretins a fi lovit de nulitate.
În prezenta cauză, deși reclamanta a depus o . acte medicale din care rezultă că a suferit în 2000, ca urmare a unui TBC de „deficiență globală accentuată prin tulburări de echilibru, tulburări paroxistice, de conștiență, tulburări de sensibilitate și motricitate, tulburări de personalitate” (fila 42), în 2007, 2008 de depresie de involuție (fila 4), sau în 2008 prezenta o tulburare depresivă recurentă cu tulburări organice de personalitate și de comportament (fila 41), tribunalul a constatat că nu poate concluziona în sensul lipsei discernământului reclamantei la data încheierii actului juridic în cauză, la 26.06.2007.
Deși reclamanta însăși a solicitat ca probă expertiză psihiatrică care ar fi fost un mijloc de probă apt să probeze existența sau inexistența discernământului la data încheierii actului juridic în cauză, pe parcursul prezentului litigiu, reclamanta, refuzând să se prezinte la Institutul Național de Medicină – Legală M. Minovici, a fost decăzută din probă. Tribunalul a mai arătat că nu poate fi primită alegația acesteia că expertiza medico – legală psihiatrică se realizează pe baza actelor medicale deja depuse de aceasta la dosar, având în vedere prevederile art. 28 din Normele procedurale de efectuare a expertizelor, a constatărilor și a altor lucrări medico-legale care prevăd că expertiza medico-legala psihiatrica se face numai prin examinarea nemijlocita a persoanei, in cadrul unei comisii alcătuite dintr-un medic legist, care este președintele comisiei si 2 medici psihiatri. Alineatul 2 prevede că expertizele medico-legale psihiatrice se efectuează la sediul institutiilor medico-legale, reclamanta neîncadrându-se, față de motivul refuzului de a se prezenta la INML, anume existența unor suficiente acte medicale la dosar pentru ca medicii legiști să efectueze expertiza, în ipotezele de excepție de la lit. a) – c).
În plus, art. 28 alin 4 din același act normativ prevede că expertiza medico-legala psihiatrica se efectuează numai pentru o anumita fapta sau circumstanta, avand ca obiective principale stabilirea capacitatii psihice la momentul comiterii unei fapte prevazute de legea penala sau al exercitarii unui drept, a capacitatii psihice la momentul examinarii si aprecieri asupra periculozitatii sociale si necesitatii instituirii masurilor de siguranță cu caracter medical.
Nici prin coroborarea cu celelalte mijloace de probă administrate în dosar, interogatorii, depoziții de martori, tribunalul a reținut că nu poate aprecia ca dovedit acest motiv de nulitate relativă a contractului, nerezultând că la data de 26.06.2007 la care reclamanta a încheiat contractul în cauză, ar fi fost lipsită de discernământ.
În ceea ce privește motivul de nulitate privind cauza ilicită, s-a constat că în cauză scopul imediat (causa proxima) este valid deoarece se urmărește înstrăinarea imobilului contra unui preț, iar scopul mediat, (causa remota) reprezintă motivul determinant al încheierii actului juridic.
În actele juridice tipice, precum este contractul de vânzare – cumpărare a cărei nulitate se solicită, doar scopul mediat poate fi ilicit, dacă se dovedește incidența art. 968 C civ. Cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice. Argumentul invocat în acțiune, potrivit căruia este evident că acest act juridic este afectat de o cauză ilicită cât timp reclamanta suferea de boli psihice cunoscute de pârâtul G. Ghenadii care a profitat de starea vânzătoarei pentru a obține avantaje de ordin patrimonial, nu a fost acceptat de instanță, din următoarele considerente:
Din întreg probatoriul administrat, interogatorii, proba testimonială, înscrisuri nu rezultă că prin încheierea contractului a cărui nulitate se solicită s-ar fi urmărit, din prisma scopului mediat o altă finalitate decât cea a transferului dreptului de proprietate în patrimoniul cumpărătorului, cu atât mai mult cu cât, cu mult anterior încheierii acestui act juridic prin reclamanta a purtat discuții cu cumpărătorul, s-a ocupat de unele formalități necesare pentru încheierea contractului, (certificat fiscal, documentație cadastrală etc). Din răspunsurile la interogatoriile administrate și din proba testimonială nu rezultă că pârâtul G. Ghenadii ar fi avut cunoștință de tulburările depresive de care suferea vânzătoarea.
Având în vedere prezumția de validitate a cauzei conform art. 967 alin 1 și 2 C civ, întregul material probator administrat în cauză, tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea de constatare a nulității acestui act juridic.
În ceea ce privește motivul legat de caracterul derizoriu al prețului mai ales prin raportare la prețul cu care ulterior se vindeau imobilele similare pe piața imobiliară și prin comparație cu prețul la care ulterior, cumpărătorul G. Ghenadii a înstrăinat imobilul către pârâta . SRL:
În principiu, contractul de vânzare – cumpărare este valabil chiar dacă prețul este inferior valorii reale a lucrului vândut întrucât părțile sunt libere să determine prețul sub valoarea lucrului, iar echivalența este relativă, fiind raportată nu numai la valoarea lucrului vândut dar și la subiectivismul părților.
Astfel cum rezultă din raportul de expertiză tehnică evaluatorie efectuat în cauză de expert tehnic D. C., din cercetarea pieței imobiliare în perioada iunie – iulie 2007 se constată (pentru terenuri situate în intravilan, dar în apropiere de amplasamentul terenului în discuție) că prețurile variau între 80 euro/ mp – 170 euro/mp. Expertul a indicat o valoare medie de 91,25 euro/mp, pe care a corectat-o cu marja de negociere de aproximativ 10%, ceea ce semnifică o valoare medie de 82 euro/mp.
Prețul la care reclamanta a înstrăinat terenul în cauză, 190, 47 euro/mp depășește atât media indicată de către expert, precum și alte valori pentru terenuri situate în intravilan, având utilități, situate mult mai aproape de DN 1 (fila 74 – 75, 190 – 209 volum 2).
Faptul că la data de 3.07.2007, cumpărătorul G. a înstrăinat terenul cumpărat la 26.06.2007 de la reclamantă cu prețul de 595.000 euro către pârâta . SRL nu a fost considerat de instanță ca fiind de natură a dovedi caracterul derizoriu al prețului din contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 3091/26.05.2007, ci doar faptul că în perioada de referință, 2007, dată fiind efervescența pieții imobiliare, erau de notorietate operațiunile imobiliare constând în cumpărarea unui teren la un anumit preț cu unicul scop de a proceda ulterior la înstrăinarea acestuia pentru un preț mai mare. Acest gen de operațiuni de cumpărare și vânzare ulterioară a aceluiași imobil la un alt preț se efectuau în aceea perioadă în mod frecvent, în baza abilității vânzătorului de a identifica în piață un cumpărător dispus să plătească un preț negociat mai mare decât cel cu care anterior vânzătorul achiziționase imobilul, fără însă a se putea concluziona în mod generic asupra caracterului derizoriu al prețului inițial de achiziție.
Tribunalul a considerat, față de întreg materialul probator administrat în cauză, raport de expertiză tehnică, anunțuri imobiliare, copii contracte de vânzare – cumpărare, că acest motiv de nulitate nu este întemeiat.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 331/3.07.2007 autentificat de BNP I. G. ca urmare a aplicării principiului nemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipse habet, tribunalul, având în vedere soluția dată cererii reclamantei de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 3091/26.06.2007, ținând seama și de faptul că nu a fost invocat un alt motiv de nulitate proprie a contractului subsecvent, a constatat că și acest capăt de cerere este neîntemeiat.
În ceea ce privește solicitarea pârâtei . SRL de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, s-a considerat neîntemeiată, nefiind depusă dovada la dosar a existenței și cuantumului acestor pretinse cheltuieli.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta T. T. M., invocând greșita constatare a situației de fapt și aplicare a legii de către prima instanță.
În motivare, se arată de către apelantă că în temeiul art.295 Cod procedură civilă, solicită stabilirea situației de fapt și să se constate aplicarea greșită a legii de către prima instanță cu privire la respingerea acțiunii privind lipsa discernământului acesteia la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare. Arată că, deși instanța a admis că sunt acte doveditoare cu privire la tulburarea psihică a apelantei, în perioada respectivă, argumentează respingerea acestei probe pe refuzul acesteia de a se prezenta la I.M.L. Instanța de fond a omis, însă, să precizeze și motivele pentru care nu s-a prezentat la I.M.L.
Susține că așa cum a argumentat și în fața primei instanțe din 2007 și până în prezent, s-a supus mai multor tratamente care au îmbunătățit starea sa de sănătate. Astfel, expertiza pe care a solicitat-o trebuia să se bazeze pe actele medicale pe care le-a prezentat și care priveau perioada în care a încheiat actul de vânzare-cumpărare. Instanța a refuzat să încuviințeze expertiza medico-legală doar pe actele medicale existente la data încheierii actului de vânzare-cumpărare, argumentând că normele procedurale prevăd că expertiza medico-legală psihiatrică se face numai prin examinarea nemijlocită a persoanei.
Apelanta susține că afirmația nu este adevărată, întrucât în cazul contestării actelor încheiate în timpul vieții de către persoane care, ulterior, au decedat, expertizele se efectuează doar pe lipsa de acte, cum este și firesc, deoarece mortul nu mai poate fi examinat nemijlocit în nici un caz. În plus, în speță este vorba despre o deficiență psihică existentă la data încheierii actului de vânzare-cumpărare. Susține că în prezent, starea sănătății sale s-a îmbunătățit, ca urmare a tratamentelor la care s-a supus.
Pentru argumentele prezentate, apelanta solicită admiterea acestui capăt de cerere și să încuviințeze efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice pe baza actelor medicale depuse la dosar, fără examinarea sa, întrucât în prezent nu mai prezintă afecțiunile evidențiate în actele depuse la dosar.
În temeiul art.295 Cod procedură civilă, apelanta solicită ca instanța să stabilească situația de fapt și aplicarea greșită a legii de către prima instanță cu privire la respingerea acțiunii ce se referă la motivul de nulitate privind cauza ilicită.
Chiar dacă pârâtul G. Ghenadii nu avea cunoștință de actele medicale, din comportamentul său a înțeles prin propunerea sa de cumpărare poate obține ușor un chilipir, iar dovada că a cumpărat de la apelantă terenul, mult sub prețul pieții este că același teren vândut după doar 7 zile i-a adus pârâtului un profit de 200.000 Euro. Arată că atâta vreme cât Codul Civil prevede expres că la baza oricărei convenții să stea buna-credință, totuși pârâtul a prejudiciat-o cu 200.000 Euro.
De asemenea, solicită admiterea și acestui capăt de cerere și să se constate că în speță, pârâții G. au avut o cauză ilicită la încheierea contractului, așa încât se impune constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare atacat.
Arată apelanta că se impune să se stabilească situația de fapt și aplicarea greșită a legii de către prima instanță cu privire la respingerea acțiunii în ceea ce privește motivul legat de caracterul derizoriu al prețului. Solicită ca instanța să constate că peste doar 7 zile, pârâții G. au vândut terenul, obținând un profit de 200.000 euro, dar instanța argumentează că prețul este valabil, chiar dacă este inferior pieții, întrucât părțile sunt libere să determine prețul sub valoarea lucrului.
Susține că prețul terenului (sub prețul real al pieții) nu a fost stabilit prin înțelegere cu ea, ci a fost stabilit doar de către pârâtul G., cu intenția vădită de a o induce în eroare. În opinia sa este limpede intenția pârâtului de a se îmbogăți fără justă cauză, câtă vreme în doar 7 zile a obținut 700.000 euro.
Este absurd ca în 7 zile să fi crescut valoarea terenului cu 200.000 euro și tot la fel de absurd ca în deplină sănătate psihică să admită să piardă 200.000, pe care cu voința sa să-i dăruiască cumpărătorilor.
Apelanta solicită, de asemenea, să se stabilească situația de fapt și aplicarea greșită a legii și cu privire la nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.3091/26.06.2007. Constatând nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr.331/03.07.2007, autentificat de BNP I. G., solicită ca instanța să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3091/26.06.2007.
În drept, s-au invocat prevederile art. 295 C.pr.civ.
Intimații G. Ghenadii și G. D. au formulat întâmpinare. În ce privește excepția netimbrării cererii de apel, intimații au renunțat la susținerea acesteia, dată fiind îndeplinirea de către apelantă a obligației de a timbra cererea, pe parcursul judecății. S-a solicita respingerea ca nefundat a apelului, susținându-se că situația de fapt a fost corect stabilită de către prima instanță, în condițiile în care pe baza probelor administrate nu s-a dovedit lipsa discernământului apelantei la încheierea contractului de vânzare cumpărare. De asemenea, s-a reținut corect de prima instanță că nu sunt incidente prevederile art. 968 C.civil. Nici susținerea privind prețul derizoriu nu poate fi considerată întemeiată, prin raportare la concluziile expertizei judiciare efectuate în cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate, Curtea constată că apelul nu este fondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare:
În ce privește critica vizând aprecierea greșită pe care prima instanță a făcut-o referitor la existența discernământului la încheierea contractului, rezultând în esență din refuzul instanței de a încuviința efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice numai pe baza actelor medicale aflate la dosar, iar nu pe baza examinării nemijlocite a apelantei reclamante, Curtea consideră neîntemeiate susținerile apelantei.
Astfel, este de observat că motivul de nulitate invocat de apelantă, anume lipsa consimțământului acesteia la încheierea contractului de vânzare cumpărare decurgând de lipsa discernământului ca urmare a afecțiunilor medicale de care aceasta suferă presupunea în mod necesar ca susținerile apelantei reclamante în acest sens să fie dovedite potrivit dispozițiilor procedurale.
Aceasta, întrucât discernământul este o stare de fapt, care se apreciază de la persoană la persoană, în raport de aptitudinea și puterea psiho-intelectivă ale acesteia. Tocmai pentru aceste motive însă, evaluarea acestor aspecte nu se poate de regulă efectua de către instanța de judecată pe baza acelor medicale pe care le-ar avea la dispoziție, fiind necesare cunoștințe de specialitate pentru analiza capacității psiho-intelectuale a unei persoane, analiză efectuată în cadrul unei expertize medico-legale psihiatrice și în temeiul prevederilor legale speciale ce stabilesc competențele și procedura de desfășurare a unei astfel de expertize. Astfel, prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 1134/C-255 din 25 mai 2000 au fost aprobate Normele procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatărilor și a altor lucrări medico-legale, ordin emis în temeiul prevederilor art. 31 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală.
Curtea constată, în acord cu prima instanță că, atâta vreme cât dispozițiile art. 28 alin. 1 din normele procedurale menționate stabilesc cu claritate că expertiza medico-legală psihiatrică se face numai prin examinarea nemijlocită a persoanei, iar potrivit alin. 4 al aceluiași articol, expertiza medico-legală psihiatrică se efectuează numai pentru o anumită faptă sau circumstanță, având ca obiective principale stabilirea capacității psihice la momentul comiterii unei fapte prevăzute de legea penală sau al exercitării unui drept, a capacității psihice la momentul examinării și aprecieri asupra periculozității sociale și necesității instituirii măsurilor de siguranță cu caracter medical, instanța de judecată nu are posibilitatea să dispună efectuarea expertizei medico-legale numai pe baza unor înscrisuri medicale, această ipoteză echivalând cu nesocotirea prevederilor la care s-a făcut referire, inclusiv de comisia medicală ce ar efectua o astfel de expertiză.
De altfel, interpretarea dispozițiilor art. 28 alin. 4 din Norme, al căror conținut a fost redat anterior, conduce la concluzia că stabilirea capacității psihice a unei persoane la momentul exercitării unui drept se poate realiza de către comisia medico-legală ulterior acestui moment (în mod logic aceasta fiind ipoteza cea mai frecventă), inclusiv pe baza actelor medicale, însă nu numai prin analizarea acestora, ci în mod obligatoriu ca urmare examinării nemijlocite a persoanei.
Ca atare, susținerile apelantei în calea de atac în sensul că examinarea medicală nu ar fi utilă dat fiind că în prezent starea sa de sănătate s-a îmbunătățit ca urmare a tratamentelor urmate în perioada ulterioară încheierii contractului de vânzare cumpărare sunt fără relevanță, nefiind de natură a conduce la concluzia încălcării de către prima instanță a vreunei prevederi legale, date fiind cele arătate anterior.
De altfel, pentru aceleași considerente, Curtea a apreciat ca nefiind întemeiată cererea apelantei de administrare în calea de atac a unei expertize medico-legale care să stabilească existența sau inexistența discernământului său la încheierea contractului de vânzare cumpărare, expertiză ce urma a se realiza exclusiv pe baza actelor medicale depuse de apelantă la dosar, aceasta susținând expres că nu se va prezenta în fața comisie medico-legale pentru examinare.
Curtea constată neîntemeiate și susținerile apelantei din cuprinsul celui de-al doilea motiv de apel, prin care aceasta critică aprecierea primei instanțe privind validitatea cauzei contractului de vânzare cumpărare, susținând apelanta nulitatea absolută a acestuia decurgând din reaua credință a intimatului pârât care a urmărit (profitând de lipsa starea de boală) să o prejudicieze, prin actul încheiat acesta obținând în fapt „un chilipir” .
Astfel, în condițiile în care, astfel cum s-a reținut corect de către prima instanță, validitatea cauzei unui act juridic se prezumă, contrariul fiind necesar a fi dovedit, Curtea constată că o astfel de dovadă, în sensul susținut de apelantă, a cauzei ilicite decurgând din scopul pe care cumpărătorul, intimatul pârât l-a urmărit la încheierea contractului, nu a fost dovedit. Aceasta, întrucât nu a rezultat din probele administrate că afecțiunile de care suferă apelanta au afectat capacitatea sa de a contracta, pe de o parte, iar pe de altă parte, dată fiind această constatare nu se poate reține încălcarea de către intimat a vreunei dispoziții legale.
Cât privește motivul de apel referitor la prețul pentru care imobilul a fost înstrăinat, considerat de apelantă ca fiind derizoriu, Curtea constată, de asemenea, că nu pot fi reținute ca având vreun temei susținerile apelantei.
Aceasta, întrucât, sub nici o formă o astfel de apreciere cu privire la un preț stabilit într-un contract de vânzare cumpărare, în sensul că acesta prin cuantumul disproporționat față de valoarea bunului, practic ar echivala cu lipsa unui preț, nu s-ar putea face în condițiile în care, raportat la expertiza de evaluare efectuată în cauză, a rezultat că terenul s-a vândut de către apelanta reclamantă la un preț chiar superior celui practicat la acel moment pe piața imobiliară pentru terenuri cu aceleași caracteristici.
Curtea observă că în stabilirea caracterului serios al prețului criteriul ce trebuie luat în considerare, dată fiind natura sa ușor determinabilă, este cel la care s-a raportat și instanța de fond, respectiv valoarea bunului prin raportare la bunuri de aceeași natură.
Împrejurarea că ulterior înstrăinării de către apelantă, dobânditorul l-a vândut pentru un preț mult superior, nu poate să conducă la concluzia susținută de apelantă privind caracterul derizoriu al prețului din primul contract, în condițiile determinării valorii în modalitatea arătată (prin efectuarea unei expertize tehnice). Aceasta, având în vedere și faptul că prețul cu care se vinde un anumit bun reprezintă rezultatul mai multor factori, o parte dintre aceștia de natură subiectivă, deci fără o legătură directă și necesară cu valoarea bunului. Pentru aceleași din urmă considerente, legate de componenta subiectivă a stabilirii prețului într-un contract de vânzare cumpărare, nu poate fi primită susținerea apelantei, analizată în cadrul motivului de apel anterior, potrivit cu care fraudarea intereselor sale rezultă din prețul mult superior obținut de intimatul pârât din înstrăinarea imediată a terenului.
În fine, cât privește ultimul motiv de apel, Curtea constată că nu reprezintă în sine o critică, ci o solicitare de a se consta nulitatea contractului de vânzare cumpărare subsecvent, încheiat între cei doi intimați pârâți. Or, în condițiile în care nu s-a reținut că este incidentă vreo cauză de nulitate dintre cele invocate de apelanta reclamantă cu privire la contractul de vânzare cumpărare încheiat de aceasta din urmă, nu se poate aprecia că cel de-al doilea contract de vânzare cumpărare, subsecvent primului ar fi afectat de nulitate absolută, ca urmare a aplicării regulii quod nullum est, nullum producit efectum.
În consecință, ținând seama de considerentele arătate, Curtea constată că apelul nu este fondat, motiv pentru care, în temeiul art. 296 C.pr.civ, îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta-reclamantă T. T. M. cu domiciliul în sector 6, București, .. 139 împotriva sentinței civile nr.1019/24.05.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți G. GHENADII, G. D. ambii cu domiciliul în sector 2, București, .. 45 și . cu sediul ales în sector 1, București, .. 77, ., ca nefondat.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la data de 14.03.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. C. B. M. G. R.
GREFIER
E. D. C.
Red. MR/Tehnored. .> 6 ex.
Tribunalul București – Secția a III-a Civilă
Judecător: B. Ramașcanu
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 766/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Validare poprire. Decizia nr. 1677/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
