Pretenţii. Decizia nr. 87/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 87/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-01-2013 în dosarul nr. 32752/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.87R
Ședința publică de la 18 ianuarie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - A. P.
JUDECĂTOR - A. V.
JUDECĂTOR - R. P.
GREFIER - G.-M. V.
***********
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, este reprezentat de procuror B. M..
Pe rol soluționarea recursurilor formulate de recurentele-reclamante C. N. și T. V. și de recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.995/03.05.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții – despăgubiri Legea nr.221/2009”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Curtea, având în vedere că atât recurentele-reclamante, cât și recurentul-pârât au solicitat prin motivele de recurs judecarea cauzei în lipsă, o reține spre soluționare.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea sentinței recurate, ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Prin cererea din 05.05.2011, reclamantele C. N. și T. V. (fosta C.) au chemat în judecată pe pârâtul Statului R., reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând constatarea caracterul politic al dislocării lor și părinților C. V. și B. M., din satul Săgeata, ., Raionul T., în localitatea Viișoara, județul Ialomița, și obligarea pârâtului la plata contravalorii bunurilor confiscate în cuantum de 50.000 lei.
În motivare, au arătat că, la data de 04.08.1957, tatăl lor, C. V., a fost cercetat și arestat pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare la constituirea în bandă în scop terorist, în temeiul dispozițiilor art. 6 alin. 1 coroborat cu dispozițiile art. 1 lit. d și c și art. 7 din Decretul nr. 199/1950, coroborat cu dispozițiile art. 107, art. 157 art. 25 pct. 1, art. 58 pct. 1 - 5 din Codul Penal din 02.02.1948, infracțiune grațiata prin Decretul nr. 310/1964, privind infracțiunile politice. Prin decizia nr. 146/31.05.1958 a Tribunalului M. Cluj a fost condamnat la 18 ani de muncă silnică pentru comiterea infracțiunilor mai sus arătate, constând în aceea că tatăl lor a favorizat banda contrarevoluționară condusă de Susman, care activa în munți, acordând acesteia găzduire și ajutoare materiale.
De asemenea, prin aceeași decizie nr. 146/31.05.1958 a Tribunalului M. Cluj, s-a dispus confiscarea totala a averii tatălui reclamantelor, din satul Săgeata, raionul T., astfel cum reiese și din procesul-verbal de confiscare încheiat la data de 12.12.1958. În urma acestei condamnări, tatăl reclamantelor a executat o pedeapsa privativa de libertate de 6 ani, 11 luni și 5 zile în perioada 04.08._64.
Ele, reclamantele, împreună cu mama lor, B. M., au avut stabilit domiciliul obligatoriu din ., județul A. în ., în perioada 11.11._64, în baza Ordinului M.A.I. nr._/1958, astfel cum reiese din adresa nr. T-4264/2407.1991 eliberata de Ministerul Justiției – Direcția Instanțelor Militare și Hotărârea nr. 333/29.11.1990 a Comisiei pentru Aplicarea Prevederilor Decretului - Lege nr. 118/1990, din județul A..
La data de 12.03.1964, după o perioada de 5 ani, 4 luni și 1 zi, prin Ordinului M.A.I. nr._/1964, pentru reclamante și mama acestora, au fost ridicate restricțiile domiciliare.
Reclamantei C. N. și reclamantei T. V. le-a fost recunoscuta calitatea de luptători în rezistența anticomunista prin decizia nr. 1740/17.07.2008 și decizia nr. 1042/08.05.2008, ambele emise de Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistenta Anticomunistă.
De asemenea, prin hotărârea nr. 3968/10.09.1991 a Comisiei Municipiului București pentru Aplicarea Prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990, reclamantei T. V. i-a fost recunoscuta ca vechime în munca perioada de detenție 11.11._64, respectiv 5 ani, 4 luni și 1 zi, iar prin hotărârea nr. 170/26.07.1990 a Comisiei pentru Aplicarea Prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990, din județul A., tatălui reclamantelor i-a fost recunoscuta ca vechime în munca perioada de detenție.
Prin sentința civilă nr. 995 din 03.05.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, s-a admis acțiunea restrânsă, formulată de reclamante, s-a constatat caracterul politic al dislocării reclamantelor și părinților acestora și a fost obligat pârâtul, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamanți a sumei de 5500 lei reprezentând despăgubiri materiale pentru bunurile confiscate.
Instanța a reținut că la data de 04.08.1957, tatăl reclamantelor, C. V. a fost cercetat și arestat pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare la constituirea în bandă în scop terorist, în temeiul art. 6 alin 1 coroborat cu art. 1 lit. d și c și art. 7 din Decretul 199/1950, coroborat cu art. 107, 157, 25 pct. 1, 58 pct. 1-5 din Codul penal din 1948. Prin decizia 146/31.05.1958 a Tribunalului M. Cluj, acesta a fost condamnat la 18 ani de muncă silnică pentru comiterea infracțiunii suscitate, reținându-se că a favorizat banda contrarevoluționară condusă de Susman care activa în munți. Prin aceeași decizie, s-a dispus confiscarea totală a averii tatălui reclamantelor, astfel cum rezultă din procesul-verbal de confiscare încheiat la 12.12.1958.
Reclamantele și mama acestora, B. M., au avut stabilit domiciliu obligatoriu din . județul A. în ., în perioada 11.11.1958 – 12.03.1964, în baza Ordinului MAI nr._/1958.
Potrivit art. 1 alin. 3 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, constituie condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse din motive politice măsuri administrative abuzive, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare.
În baza art. 1, alin. 2, constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute (i) în Decretul nr. 199/1950 pentru modificarea Legii nr. 16/1949 pentru sancționarea unor crime care primejduiesc securitatea statului și propășirea economiei naționale, iar potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative … pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora.
În raport de aceste dispoziții legale, instanța a admis primul capăt de cerere și a constatat caracterul politic al dislocării reclamantelor în localitatea Viișoara, județul Ialomița, precum și al părinților acestora C. V. și B. M..
În ceea ce privește cererea de acordare a despăgubirilor materiale reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate, instanța a reținut că potrivit art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 06.03.1945 – 22.12.1989 sar care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-a inclusiv, pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii, obligarea statului la: … b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.
În cauză, s-a dispus efectuarea unei expertize contabile pentru evaluarea bunurilor confiscate familiei reclamantelor în vederea stabilirii despăgubirilor la care sunt îndreptățite potrivit dispozițiilor legale la care s-a făcut referire mai sus. Prin această expertiză, întocmită în cauză de expert contabil D. P. s-a stabilit valoarea despăgubirilor pentru bunurile confiscate la data de 12.12.1958, conform procesului-verbal de inventariere și evaluare a patrimoniului bunurilor confiscate la suma de 31.000 lei.
La termenul din 3 mai 2012, reclamantele și-au restrâns acțiunea, astfel că instanța le-a acordat despăgubiri doar pentru bunurile mobile confiscate, în valoare de 5.500 lei.
În consecință, tribunalul a obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata acestei sume, reprezentând despăgubiri materiale conform raportului de expertiză întocmit în cauză.
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamantele și pârâtul.
Pârâtul a susținut nelegalitatea sentinței, sub aspectul admiterii primului capăt de cerere, care era lipsit de interes, în raport de dispozițiile art. 3 din Legea nr. 221/2009, cât și a obligării sale la plata sumei de 5.500 lei despăgubiri materiale, deși bunurile mobile nu fac obiectul Legii nr. 221/2009, neintrând sub sfera de incidență a dispozițiilor Legii nr. 10/2001.
Reclamantele au invocat motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 6 și 8 Cod procedură civilă, reproșându-i, în concret, instanței că a dat o interpretare greșită raportului de expertiză efectuat în cauză, din care rezultă că valoarea bunurilor confiscate este de 15.600 lei și nu de 5.500 lei, la cât a fost obligat pârâtul.
Referitor la recursul declarat de pârât, Curtea, în majoritate, reține că este întemeiat, din următoarele considerente:
Din actele dosarului rezultă că reclamantele și mama acestora, B. M., au fost dislocate din ., județul A. și li s-a fixat domiciliul obligatoriu în ., regiunea București, în baza Ordinului MAI nr._/1958. Măsura a încetat în baza Ordinului MAI nr._/1964.
Prin art. 3 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 06.03.1945 – 22.12.1989, au fost enumerate actele normative prin care s-au dispus măsuri administrative cu caracter politic având drept obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu în perioada de referință a legii.
Ordinul MAI nr._/1958 nu figurează printre actele normative în baza cărora s-au luat măsuri administrative declarate prin textul de lege suscitat ca având de drept caracter politic, astfel încât capătul de cerere formulat în acest sens nu este lipsit de interes.
Însă, prin prevederile art. 4 alin. 2 s-a stipulat că, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora.
Întrucât dislocarea reclamantelor și a mamei acestora din localitatea de domiciliu a reprezentat consecința condamnării tatălui și respectiv, soțului lor, C. V., la pedeapsa de 18 ani închisoare, muncă silnică, pentru comiterea unor infracțiuni cu caracter politic, pe bună-dreptate, instanța a constatat caracterul politic al acestei măsuri administrative.
Astfel fiind, primul motiv de recurs declarat de către pârât este neîntemeiat.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea reține că, într-adevăr, potrivit art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 06.03.1945 – 22.12.1989, se prevede că, (1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, prin art. 5 alin. 5 din Legea nr. 221/2009, (5) Acordarea de despăgubiri în condițiile prevăzute la alin. (1) lit. b) atrage încetarea de drept a procedurilor de soluționare a notificărilor depuse potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare.
Din examinarea textelor de lege suscitate rezultă că evidență că acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor preluate la stat ca efect al măsurii administrative în baza art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, este condiționată de formularea notificării în temeiul Legii nr. 10/2001.
Dar nu este suficient să fi emis pretenții prin notificarea intentată în temeiul Legii nr. 10/2001, cu privire la aceleași bunuri, ci este necesar ca aceste bunuri să facă obiectul Legii nr. 10/2001.
Or, prin art. 1 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, se instituie dreptul la restituirea în natură sau măsuri reparatorii în echivalent, doar pentru imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 06.03.1945 – 22.12.1989, nu și pentru bunurile mobile, cum ar fi inventarul agricol, mobilierul, sumele de bani, animale etc..
Astfel, prin art. 6 Legea nr. 10/2001, se stipulează că, prin imobile în sensul prezentei legi se înțeleg terenurile cu sau fără construcții, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și bunurile mobile devenite imobile prin incorporare în aceste construcții.
Ca urmare, Curtea reține că bunurile mobile, cum ar fi: cele din gospodărie și de uz personal confiscate de la tatăl reclamantelor prin procesul-verbal din 12.12.1950, în baza deciziei de condamnare la pedeapsa închisorii, nu fac obiectul Legii nr. 10/2001.
Atâta vreme cât aceste bunuri nu fac obiectul Legii nr. 10/2001, nu intră nici în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, pe care reclamantele și-au întemeiat acțiunea.
Așa fiind, greșit prima instanță a admis în parte acest capăt de cerere și l-a obligat pe pârât la plata de despăgubiri reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate.
În consecință, în baza art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă, urmează a se admite recursul pârâtului, a se modifica în parte sentința și a se respinge, ca nefondat, capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata contravalorii bunurilor mobile confiscate.
Pentru aceleași considerente, recursul declarat de reclamante ce vizează majorarea cuantumului acelorași despăgubiri, urmează a fi respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În majoritate,
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentele-reclamante C. N. și T. V. împotriva sentinței civile nr. 995/03.05.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._ .
Admite recursul formulat de recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva aceleiași sentințe.
Modifică în parte sentința în sensul că respinge, ca nefondat, capătul de cerere privind obligarea pârâtului la contravaloarea bunurilor mobile confiscate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.01.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. P. A. V.
GREFIER,
G.-M. V.
Red. AV
Tehnored. PS 2 ex.
23.01.2013
Jud. fond: M. S.
Cu opinia separată a doamnei judecător R. P.
Opinie separată
Opinia separată a fost generată de modul diferit de interpretare a dispozițiilor art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009 cu privire la bunurile confiscate prin hotărârea de condamnare, punctul meu de vedere fiind acela că, Legea nr. 221/2009 nu condiționează atribuirea despăgubirilor pentru imobilele confiscate de depunerea notificărilor în baza Legii nr. 10/2001 și nici nu limitează acordarea despăgubirilor pentru bunurile imobile.
Aceasta deoarece, nu numai că despăgubirile prevăzute de Legea nr. 221/2009 au un alt regim juridic și acordarea lor este supusă unei alte proceduri, unor alte condiții și termene, și anume celor prevăzute de Legea nr. 221/2009, care face trimitere la Legea nr. 10/2001 numai în mod limitat, iar trimiterea nu trebuie să fie considerată a fi făcută la întreaga lege, deoarece o lege specială nu se completează cu o altă lege specială, dar, mai mult decât atât, interpretarea recurentului S. R., susținută de instanța de recurs, lipsește de orice efect art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009 or, legea trebuie interpretată în sensul în care poate produce un efect și nu în sensul în care nu ar produce nici unul.
Astfel, Legea nr. 10/2001 prevede în mod expres la art. 1 litera b) că imobilele preluate prin confiscarea averii ca urmare a unei hotărâri de condamnare pentru infracțiuni de natură politică sunt considerate a fi fost trecute abuziv în proprietatea statului. Și dacă legea veche în materia măsurilor reparatorii (Legea nr. 10/2001) prevede posibilitatea despăgubirii pentru persoanele condamnate, interpretarea legii noi în materia măsurilor reparatorii (Legea nr. 221) în sensul că pentru aplicarea ei sunt necesare îndeplinirea condițiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001, lipsește de orice efect noua lege, deoarece pentru accesarea noii legi este nevoie de îndeplinirea condițiilor din legea veche, caz în care, persoana interesată nu mai are nici un beneficiu din aplicarea legii noi, iar edictarea ei pare să fi fost inutilă. Consider că această interpretare este greșită, deoarece singurul beneficiu al legii noi în materia restituirii bunurilor și a măsurilor reparatorii este acordarea posibilității unor persoane condamnate politic, de a obține despăgubiri pentru bunurile confiscate, indiferent dacă au formulat sau nu notificare în baza Legii nr. 10/2001, singura condiție a Legii nr. 221/2009 fiind aceea ca bunurile să nu fi fost restituite deja, în baza Legii nr. 10/2001.
De asemenea, interpretarea este greșită, deoarece conduce la o limitare echivalentă cu imposibilitatea aplicării legii, inclusiv în cazul moștenitorilor persoanei condamnate, cărora, probabil, li se va cere ca o condiție de aplicare a art. 5 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 221/2009 ca autorul lor să fi formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, ceea ce obstrucționează accesarea legii de către moștenitori, aspect care reprezintă o consecință absurdă a acestei modalități de interpretare a Legii nr. 221/2009, deoarece legea se adresează inclusiv moștenitorilor persoanelor care au fost supuse măsurilor cu caracter politic.
De aceea, interpretarea corectă a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 221/2009 este aceea că nu limitează acordarea de despăgubiri reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare, indiferent dacă bunurile confiscate sunt mobile sau imobile, singurele condiții de acordare fiind respectarea termenului de prescripție de 3 ani și lipsa indemnizării persoanelor îndreptățite până la data pronunțării hotărârii instanței.
De aceea, am susținut opinia separată în sensul respingerii recursului, cu consecința menținerii hotărârii instanței de fond care a stabilit valoarea despăgubirilor pentru bunurile mobile confiscate prin hotărâre de condamnare.
JUDECĂTOR,
R. P.
Red. RP
Tehnored. PS 2 ex.
11.01.2013
| ← Cereri. Decizia nr. 309/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 839/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
