Anulare act. Decizia nr. 750/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 750/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-04-2013 în dosarul nr. 531/2/2013
Dosar nr._
(153/2013)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 750
Ședința publică de la 22.04.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - FĂNICA PENA
JUDECĂTOR - C. M. T.
JUDECĂTOR - D. A.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra revizuirii formulate de revizuenții S. N. A., B. M. A., împotriva deciziei civile nr.1219/11.10.2011, pronunțată de Curtea de Apel București-Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr._/300/2009, în contradictoriu cu intimații C. I., C. L. M. și C. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
Dezbaterile în cauză și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 15.04.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea - având nevoie de timp pentru a delibera și pentru ca părțile să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 22.04.2013, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:
1. La data de 15 iulie 2009, pe rolul Judecătoria Sectorului 2 București s-a înregistrat cererea formulată de reclamanții C. I. și C. L. M. care au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții S. A. N., S. M. O. A. și B. A. M., să constate nulitatea absolută a cererii de chemare în judecată formulată de B. R. și S. D. D. în calitate de moștenitori ai autoarei B. P. ca urmare a săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzut de art. 290 Cod penal, prin semnarea cererii de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Sectorului 2 București de către avocatul Ț. D., la data de 18 februarie 1994, nulitatea și a celorlalte acte de procedură conform art.106 Cod de procedură civilă, cu repunerea părților în situația anterioară.
Prin sentința civilă nr. 9619 din 09 decembrie 2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București – Secția Civilă în dosarul nr._/300/2009 – în esență – s-a respins ca inadmisibilă cererea privind constatarea nulității absolute a cererii de chemare în judecată formulată la data de 18 februarie 1994 de B. R. și S. D. D., s-a anulat cererea de repunere a părților în situația anterioară ca netimbrată, s-a luat act de renunțarea reclamanților la constatarea nulității actelor procedurale următoare, concomitente, anterioare.
2. Prin decizia civilă nr. 161 din 21 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 9619 din 09 decembrie 2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._/300/2009, de reclamanții C. I. și C. M..
3. Prin decizia civilă nr. 1219 din 11 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie în dosarul nr._/300/2009 (în format vechi 2083/2011), s-a admis recursul formulat de reclamanții C. I. și C. M., împotriva deciziei civile nr. 161/2011 sus-menționate, a fost casată decizia recurată și sentința apelată nr. 9619 din 09 decembrie 2009 a Judecătoriei Sectorului 2 București, cauza fiind trimisă în rejudecare primei instanței – Judecătoria Sectorului 2 București în esență pentru următoarele considerente:
Curtea a apreciat ca fiind întemeiată cea de-a doua critică a recursului, îndreptată împotriva modului de soluționare a cauzei de către instanțele de fond, prin respingerea cererii ca fiind inadmisibilă, critică prin care s-a susținut că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă).
În acest sens, Curtea a reținut că reclamanții au învestit instanțele judecătorești cu soluționarea unei cauze având ca obiect (în urma restrângerii cererii inițiale) - constatarea nulității absolute a unei cereri de chemare în judecată ce a stat la baza formării dosarului nr. 1944/1994 pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București și pronunțării sentinței civile nr. 999/1995 prin care acțiunea în revendicarea apartamentelor nr. 203 și 215 din imobilul situat în București, .. 7 – 9, sector 2, a fost admisă, fiind obligat pârâtul C. G. al Municipiului București să lase reclamanților B. R. și S. D. D., în deplină proprietate, aceste apartamente.
Cauza acțiunii reclamanților a fost dată de constatarea falsului săvârșit în legătură cu acest înscris, în privința semnăturilor titularilor cererii, despre care s-a stabilit în dosarul penal nr. 9282/P/2002 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 2, pe baza concluziilor raportului de expertiză criminalistică, faptul că nu aparțin celor indicați ca reclamanți, ci că au fost executate prin falsificare de numitul Ț. D., ce a figurat ca avocat al acestora în dosar. Acest fals a fost constatat prin Ordonanța nr. 707/II din 30 martie 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, reținându-se totodată incidența art. 10 lit. g Cod de procedură penală – prescripția răspunderii penale – față de autorul falsului, învinuitul Ț. D..
Întrucât au dorit să înlăture consecințele civile ce au decurs din săvârșirea acestei infracțiuni de fals și cum aceste consecințe nu au putut fi înlăturate în cadrul procesului penal, ca urmare a intervenirii unei cauze ce a înlăturat răspunderea penală a autorului falsului, reclamanții au solicitat instanțelor civile constatarea nulității înscrisului falsificat, constând în cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 18 februarie 1994 sub nr.1944/1994.
Soluționând cauza, prima instanță a apreciat că prezenta acțiune este inadmisibilă, dat fiind că cererea de chemare în judecată nu reprezintă un act juridic civil în sensul Codului civil, respectiv acea manifestare de voință făcută cu intenția de a produce efecte juridice, pentru a-i fi aplicabile regulile ori regimul juridic al nulităților absolute.
La rândul său, instanța de apel a reținut că cererea de chemare în judecată, ca act de procedură, este strict supusă regimului nulităților actelor de procedură, reglementat de dispozițiile art. 105 Cod de procedură civilă, iar cu referire la cererile de chemare în judecată, de dispozițiile art. 133 Cod de procedură civilă, nulitatea sa putându-se declara exclusiv în cursul judecății de instanța învestită pe baza ei ori în căile de atac prevăzute de lege.
Judecând astfel cauza, ambele instanțe au nesocotit faptul că acțiunea de față nu constituie altceva decât un reflex în plan procesual civil al dispozițiilor din procedura penală, respectiv al celor prevăzute de art. 14 alin. 3 lit. a – potrivit cu care, în procesul penal, în cadrul acțiunii civile, repararea pagubei se face potrivit dispozițiilor legii civile în natură prin (…) restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, prin desființarea totală ori parțială a unui înscris și prin orice alt mijloc de reparare, al celor prevăzute de art. 348 – potrivit cu care, în caz de condamnare, instanța trebuie să se pronunțe prin hotărâre și cu privire la restituirea lucrului, desființarea totală sau parțială a unui înscris și restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, dar mai ales al celor prevăzute de art. 245 alin. 1 lit. c1 – potrivit cu care, prin ordonanța de încetare a urmăririi penale se dispune totodată asupra sesizării instanței civile competente cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris.
Curtea a mai arătat că, în legătură cu legitimarea procesuală activă a procurorului de a formula acțiunea civilă pentru desființarea totală sau parțială a unui înscris falsificat atunci când acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală printr-o soluție de netrimitere în judecată, au fost pronunțate două recursuri în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv decizia nr. XV din 21 noiembrie 2005 și decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2011.
Astfel, prin decizia nr. XV din 21 noiembrie 2005 privind recursul în interesul legii referitor la organul judiciar competent să dispună desființarea totală sau parțială a unui înscris falsificat în cauzele în care acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală printr-o soluție de netrimitere în judecată adoptată de procuror (Monitorul Oficial nr. 119 din 08 februarie 2006), Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite, în aplicarea dispozițiilor art. 14 alin. 3 lit. a Cod de procedură penală și a dispozițiilor art. 184 Cod de procedură civilă, a stabilit: 1. în cauzele în care acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, printr-o soluție de netrimitere în judecată, adoptată de procuror, acesta are calitatea de a exercita în fața instanței civile acțiunea pentru desființarea totală sau parțială a unui înscris falsificat, numai în cazurile prevăzute de art. 45 alin. 1 Cod de procedură civilă; 2. în celelalte cazuri, aceeași acțiune aparține părților.
De asemenea, prin decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 372 din 27 mai 2011), aceeași Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii promovat de Procurorul G. al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 45 alin. 1 teza finală Cod de procedură civilă combinat cu dispozițiile art. 245 alin. 1 lit. c1 Cod de procedură penală și a stabilit că „Procurorul are legitimare procesuală activă de a formula acțiunea civilă pentru desființarea, în tot sau în parte, a unui înscris falsificat, atunci când acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală printr-o soluție de netrimitere în judecată.
Chiar dacă, potrivit dispozitivelor acestor două decizii, scopul pronunțării lor a fost acela de a statua, cu titlu obligatoriu și exclusiv – prin decizia nr. 2/2011 și cu titlu principal – prin decizia nr. XV/2005 (întrucât prin această din urmă decizie, la punctul 2 al dispozitivului s-a arătat că, pentru celelalte cazuri, adică altele decât cele prevăzute de art. 45 alin. 1 Cod de procedură civilă, când legitimarea procesuală activă a fost recunoscută procurorului, aceeași acțiune aparține părților) asupra legitimării procesuale active a procurorului de a exercita în fața instanței civile acțiunea pentru desființarea înscrisului falsificat, pentru ipotezele în care acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală printr-o soluție de netrimitere în judecată adoptată de procuror, Curtea a apreciat că implicit, prin acestea, s-a statuat asupra admisibilității acestui gen de acțiune, fără nici o distincție după natura înscrisului asupra căruia s-a săvârșit falsul (de altfel, în opoziție cu dispozitivul pronunțat, totuși titlul și considerentele deciziei nr. XV din 21 noiembrie 2005 își propun să tranșeze problema organului judiciar competent să dispună desființarea totală sau parțială a unui înscris falsificat în cauzele în care acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, printr-o soluție de netrimitere în judecată adoptată de procuror, stabilindu-se că acest organ ar trebui să fie instanța civilă).
În alte cuvinte, de vreme ce, prin două recursuri în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a manifestat o preocupare de unificare a practicii instanțelor asupra problemei organului competent să dispună desființarea înscrisului falsificat atunci când acțiunea penală s-a stins, reținându-se o cauză de nerăspundere penală, și asupra celei privind legitimarea procesuală activă a subiectelor de drept ce pot cere instanțelor civile desființarea înscrisului falsificat, nu s-ar mai putea pune în discuție o problemă de inadmisibilitate a unei acțiuni având un obiect identic, respectiv constatarea nulității absolute a unui înscris falsificat, și a cărei introducere a avut aceeași cauză juridică.
Mai mult, judecând cererea de față prin ruperea sa din contextul cauzal ce a stat la baza promovării ei – respectiv falsul săvârșit asupra înscrisului a cărui desființare s-a cerut – și prin analiza pur formală raportată la dispozițiile de ordin substanțial aplicabile actelor juridice civile ori a celor de ordin procedural aplicabile actelor de procedură îndeplinite în cursul judecății civile, instanțele de fond au pronunțat o soluție cu încălcarea implicită a deciziei nr. XV din 21 noiembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – ce recunoaște în același timp, competență instanțelor civile de a dispune desființarea înscrisurilor falsificate pentru cazurile în care acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, printr-o soluție de netrimitere în judecată adoptată de procuror, legitimare procesuală părților din procesul penal, de a sesiza instanța civilă cu o acțiune având un asemenea obiect și, indirect, admisibilitate unei astfel de acțiuni, indiferent care ar fi natura înscrisului falsificat (reclamanții C. fiind părți vătămate în procesul penal soluționat prin Ordonanța nr. 707/II-2/2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 2 București) – și cu încălcarea explicită a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului ce consacră și garantează dreptul de acces la instanțe (reclamanții din cauză neavând acces la procedura extraordinară a revizuirii sentinței civile pronunțată pe baza cererii de chemare în judecată falsificate, ei nefiind părți în acel proces).
Deoarece, incontestabil, cererea de chemare în judecată constituie un înscris sub semnătură privată, susceptibil de a fi alterat prin săvârșirea unei infracțiuni de fals, ceea ce s-a și săvârșit în cazul de față, după cum s-a reținut în mod definitiv prin Ordonanța nr. 707/II-2/2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, și întrucât nici o măsură complementară în legătură cu acest înscris nu mai poate fi dispusă în cadrul procesului penal de procuror ori de instanța de judecată, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale a făptuitorului, acțiunea de față, având ca obiect desființarea acestui înscris prin constatarea nulității sale absolute în nici un caz nu poate fi considerată inadmisibilă, ci ei îi sunt deplin aplicabile decizia nr. XV din 21 noiembrie 2005 a Înaltei Curte de Casație și Justiție, ca și dispozițiile de drept substanțial ale Codului civil în materie de nulități.
Întrucât prin respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată formulată de recurenții reclamanți, instanțele au soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 3 și alin. 5 Cod de procedură civilă, a admis recursul și a casat decizia recurată și sentința apelată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe – Judecătoria Sectorului 2 București.
Cu ocazia rejudecării, instanța de trimitere urmează să aibă în vedere și aspectele decurgând din emiterea Ordonanței nr. 988/III-5/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București și din pronunțarea sentinței civile nr. 3732 din 18 martie 2011 a Judecătoriei Sectorului 2 București dată în dosarul nr._/300/2010 (înscrisuri noi depuse în recurs) prin care, la sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, s-a constatat deja nulitatea absolută a înscrisului – cerere de chemare în judecată formulată de B. R. și S. D. D. introdusă la data de 08 februarie 1994 și înregistrată sub nr. 1944/1994 la Judecătoria Sectorului 2 București, soluție nedefinitivă însă la data judecării recursului.
4. Prin decizia civilă nr. 625 din 05 aprilie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie în dosarul nr._/2/2011, s-a respins ca tardiv formulată la data de 28 noiembrie 2011 cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 1 Cod de procedură civilă împotriva deciziei din recurs nr. 1219 din 11 octombrie 2011 sus-menționată, a Curții de Apel București – Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, de revizuenții – intimați – pârâți B. M. A. și S. N. A..
5. În rejudecarea fondului – cauza a fost reînregistrată la Judecătoria Sectorului 2 București cu numărul de dosar_/300/2009 (atașat) – fiind suspendată judecata prin Încheierea de ședință din data de 15 februarie 2012, în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod de procedură civilă – până la rămânerea irevocabilă a sentinței civile nr. 3732 din 18 martie 2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._/300/2010.
În considerentele Încheierii de ședință susmenționate, s-a reținut că în dosarul nr._/300/2010 s-a formulat o cerere de chemare în judecată cu același obiect – constarea nulității absolute a aceleiași cereri de chemare în judecată formulată la data de 08 februarie 1994 de B. R. și S. D. D. – ca în cauza pendinte, iar Judecătoria Sectorului 2 București în acel dosar, deja a pronunțat sentința civilă nr. 3732 din 18 martie 2011 (apelată) prin care s-a admis cererea și s-a constatat nulitatea absolută a actului respectiv din 08 februarie 1994 al Judecătoriei Sectorului 2 București în dosarul nr. 1944/1994.
6. La data de 22 ianuarie 2013, s-a formulat o nouă cerere de revizuire de către revizuenții – intimați – pârâți B. M. A. și S. A. N., împotriva deciziei din recurs nr. 1219 din 11 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie în dosarul nr._/300/2009, întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 5 Cod de procedură civilă, solicitând în baza probelor ce vor fi administrate, să se retracteze decizia revizuită și să fie respins recursul ca nefondat.
În motivarea cererii de revizuire, s-au prezentat datele ce rezultă din dosarul de fond și s-a arătat că înscrisul nou potrivit art. 322 pct. 5 Cod de procedură civilă invocat, îl constituie Rezoluția nr. 1879 din 12 noiembrie 2007, pronunțată de P. de pe lângă Curtea de Apel București, în declinarea de competență a noului dosar format nr. 4367/2005 de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr. 9282/2002.
Prin această Rezoluție s-a dispus reînceperea urmăririi penale față de numitul Ț. D., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de mărturie mincinoasă și uz de fals prevăzute de art. 260 și 291 Cod penal, în baza următoarele constatări:
- prin Ordonanța nr. 9282/P/2002 din 18 ianuarie 2005, P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București a dispus reținând incidența art. 10 lit. g și d Cod de procedură penală – scoaterea de sub urmărirea penală a învinuitului Ț. D. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de fals – prevăzute de art. 291 Cod penal și fals în declarații prevăzute de art. 292 Cod penal – întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni, dar și cu privire la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzute de art. 290 Cod penal – întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale și respectiv, nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.
Prin infirmarea Ordonanței nr.707/31.05.2005 rămâne definitivă Ordonanța din 18.01.2005 care în privința faptei de fals în înscrisuri sub semnătură privată constând în semnarea cererii de către avocatul D. Ț. în locul reclamanților, se constată neînceperea urmăririi penale, pentru intervenirea prescripției răspunderii penale, dar și pentru neîntrunirea condițiilor de existență ale infracțiunii.
Or, tocmai această Ordonanță nr.707/31.03.2005 a stat la baza soluționării hotărârii ce se atacă pendinte cu cererea de revizuire, care ar fi constatat săvârșirea infracțiunii de fals, dar care a fost informată prin Rezoluția nr.1879/12.11.2007, astfel că nu mai putea constitui temei pentru soluția reținută în decizia civilă nr.1219/11.10.2011 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie în dosarul nr._/300/2009 privind admiterea recursului, casarea și trimiterea spre rejudecare la Judecătoria Sectorului 2 București (a cererii formulată de reclamanții C. I. și C. L. M., având ca obiect anularea cererii de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 18.02.1994 – nota red.).
Prioritar la îndeplinirea cerințelor legale, s-a solicitat a se constata că înscrisul nou exista la data soluționării deciziei sus-menționate, revizuenților nu le-a fost comunicat, nici măcar avocatului Ț. D. care a luat la cunoștință de înscris, abia în toamna anului 2012, astfel cum reiese din adresa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, revizuenții aflând însă de înscris abia la data de 05.01.2013 când S. A. N. a luat legătura cu avocatul D. Ț. pentru o altă problemă litigioasă a revizuenților.
S-a solicitat admiterea cererii, anularea deciziei din recurs, rejudecarea recursului, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la Judecătoria Sectorului 2 București.
S-au depus înscrisuri în copie la dosar: Rezoluția nr.1879/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, decizia nr.1219/11.10.2011 a Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie ce face obiectul revizuirii și extrase de practică judiciară.
S-a timbrat legal cererea de revizuire și s-a atașat dosarul de fond.
Intimații C. I. și C. L. M. au depus întâmpinare la dosar prin care au solicitat, în esență, respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă potrivit art.322 alin.1 Cod de procedură civilă, care statuează că poate fi revizuită o hotărâre pronunțată în recurs, doar atunci când aceasta evocă fondul, or decizia în speță împotriva căreia s-a formulat cerere de revizuire nu evocă fondul.
Pe fond, s-a solicitat respingerea cererii de revizuire, decizia din recurs fiind temeinică și legală, fiind atașată și Ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București nr.988/III-5/2010 din 25.05.2010 privind sesizarea formulată de C. I. referitoare la săvârșirea de fapte penale de către revizuenți, prin care s-a dispus sesizarea Judecătoriei Sectorului 2 București, desființarea în întregime a cererii de chemare în judecată din 18.02.1994 în dosarul nr.1944/1994 al Judecătoriei Sectorului 2 București.
S-au administrat și hotărâri judecătorești din mai multe litigii care au avut loc între părți.
La termenul de judecată din 15.04.2013, Curtea a pus în discuția părților excepția de inadmisibilitate invocată de intimați prin întâmpinare, luând concluziile părților, inclusiv pe fondul cauzei, dar și cu privire la tardivitatea formulării cererii de revizuire invocată de către intimați.
Examinând cu prioritate excepția de tardivitate privind formularea cererii de revizuire, Curtea o constată ca nefiind fondată, în condițiile în care, Rezoluția nr.1879/12.11.2007 dată de P. de pe lângă Curtea de Apel București nu a făcut obiectul vreunei comunicări către cei trei revizuenți personal, iar în cauză, din probele administrate, nu s-a dovedit că revizuenții ar fi luat cunoștință de înscrisul nou invocat, cu mult peste termenul de o lună prevăzut de art.324 alin.1 pct.4 Cod de procedură civilă, calculat în urma datei formulării cererii de revizuire la 21.01.2013.
Pe cale de consecință, excepția de tardivitate va fi respinsă ca nefondată.
Curtea constată însă, că excepția privind inadmisibilitatea cererii de revizuire invocată de către intimați este fondată, urmând a fi admisă, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.322 alin.1 Cod de procedură civilă, hotărârile pronunțate în recurs sunt supuse revizuirii, doar în cazul în care acestea evocă fondul pretențiilor deduse judecății.
Or, prin decizia nr.1219/11.10.2011, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie în dosarul nr._/300/2009 nu s-a evocat fondul pretențiilor deduse judecății, întrucât s-a admis recursul formulat de C. I. și C. L. M., a fost casată în tot decizia civilă nr.161/21.02.2011 a Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, a fost casată și sentința civilă nr.9619/09.12.2009, cauza - pe fond – fiind trimisă spre rejudecare primei instanțe – Judecătoria Sectorului 2 București.
Urmează astfel a fi admisă excepția privind inadmisibilitatea și respinsă cererea de revizuire ca inadmisibilă, potrivit considerentelor reținute mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția privind tardivitatea formulării cererii de revizuire întemeiată pe art.322 pct.5 Cod de procedură civilă – ca nefondată.
Admite excepția privind inadmisibilitatea cererii de revizuire formulată de către intimații C. I. și C. L. M..
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenții S. N. A. și B. M. A., împotriva deciziei civile nr.1219/11.10.2011, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în contradictoriu cu intimații C. I., C. L. M. și C. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 22.04.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
F. P. C. M. T. D. A.
GREFIER
RĂDIȚA I.
Red.F.P.
Tehdact.C.F./R.L.
2 ex./10.05.2013
C.A.B.-S.3 – L.D.; M.A.N.-G.; M.V.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1012/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 747/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
