Succesiune. Decizia nr. 71/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 71/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-01-2013 în dosarul nr. 18907/303/2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECTIA A IV A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 71 R
Ședința publică de la 16.01.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - A. M.
JUDECĂTOR - F. P.
JUDECĂTOR - V. A.
GREFIER - F. V.
************
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurenții-reclamanți N. A. și N. S., împotriva deciziei civile nr. 624 A din 06.06.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți V. P. și STATUL R. PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, având ca obiect” anulare act- nulitate absolută contract vânzare cumpărare, succesiune”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenții reclamanți N. A. și N. S., ambii prin avocat Gherasa D. cu împuternicire avocațială la fila 4 dosar și intimatul pârât Statul R. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, prin consilier juridic fără delegație la dosar, lipsind intimata pârâtă V. P..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Apărătoarea recurenții reclamanților N. A. și N. S., depune la dosar dovada achitării taxei de timbru în sumă de 8 lei și timbru judiciar de 0,5 lei. Solicită îndreptarea erorii constând în faptul că obiectul cauzei este menționat succesiune. Arată că este nulitate absolută a contractului de vânzare cumpărare ce a fost semnat de autoarea sa.
Curtea, verificând actele dosarului constată că așa a fost înregistrat și la instanța de apel.
Apărătoarea recurenților reclamanți N. A. și N. S., solicită să se ia act că obiectul cauzei este nulitate act vânzare cumpărare semnat de autoarea sa.
Curtea, deliberând respinge cererea formulată de apărătoarea recurenților reclamanți întrucât la fond s-a dezbătut o succesiune.
Apărătoarea recurenților reclamanți N. A. și N. S., solicită să se menționeze accesoriu cererii principale obiectul invederat.
Curtea, constată că obiectul principal al dosarului este constatare nulitate absolută a contractului de vânzare cumpărare, iar capătul 2 de cerere este succesiune, urmând a fi corectat în Ecris.
Apărătoarea recurenților reclamanți N. A. și N. S. solicită în aprecierea excepțiilor ce au fost ridicate și dovedite probe pentru a dovedi vacanța succesorală și anume emiterea unei adrese la Camera Notarilor Publici din care să rezulte nulitatea acestei cereri. Arată că a fost la Camera Notarilor Publici și i s-a comunicat că nu se înregistrează aceste cereri.
La întrebarea adresată de reprezentanta intimatei pârâte Statul R. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București de a preciza apărătoarea recurenților reclamanți ce dorește să dovedească prin aceasta, apărătoarea recurenților reclamanți N. A. și N. S. învederează instanței că apelul i-a fost respins față de faptul că nu a putut face dovada vacanței succesorale. A fost la Camera Notarilor Publici și i s-a spus că nu există, nu se înregistrează această cerere întrucât nu există nici un bun în patrimoniul defunctei.
Curtea, deliberând, respinge cererea de emitere a unei adrese la Camera Notarilor Publici.
Apărătoarea recurenților reclamanți N. A. și N. S. pune concluzii de admitere a recursului modificarea în tot a deciziei recurate și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond. Solicită menținerea hotărârii primei instanțe și să se țină cont de principiul neretroactivității față de decizia ICCJ. Solicită să se constate inaplicabilitatea deciziei în cazul în care nu se ține cont de principiul neretroactivității. Arată că nu solicită nici o pretenție asupra bunurilor statului. Arată că s-a vândut un bun proprietatea sa. Nu există moștenitori ai autoarei sale. Solicită introducerea în cauză a Statului R.. În cazul în care i s-a îngrădit accesul la justiție, arată că aceasta s-a făcut cu încălcarea art. 6 din CEDO. Pune concluzii de admitere a recursului și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond.
Reprezentanta intimatei pârâte Statul R. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București pune concluzii de respingere a recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de instanța de apel.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 20.09.2010, reclamanții N. S. și N. A., au chemat în judecată pe pârâții V. P. și Statul R. prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâta V. P. cu defuncta vânzătoare S. M., autentificat sub nr._ din 05 08 1997 la BNP T. G. B. din București, cu număr de înregistrare 4567, înscris în registrul de transcripțiuni al Judecătoriei Sectorului 6 sub nr._ din 06.08.1997, pentru nevalabilitatea obiectului contractului, cauză ilicită și imorală, fraudarea legii și a intereselor reclamanților.
La termenul de judecată din data de 07.02.2011, reclamanții au depus la dosar o cerere precizatoare prin care au evaluat imobilul la suma de 140.528 de lei.
Prin serviciul registratură, la data de 15.02.2011, reclamanții au depus o cerere precizatoare completatoare a cererii introductive, solicitând să se constate vacanța succesorală de pe urma defunctei S. M., decedată la data de 19.04.1999.
La data de 01.03.2011, prin serviciul registratură, pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a arătat că recunoaște drepturile pretinse de reclamanți, în sensul că este de acord cu constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare autentificat de BNP T.G. B. sub nr. 2340/05.08.1997, încheiat între numita S. M., în calitate de vânzătoare și pârâta, în calitate de cumpărătoare, cu privire la imobilul compus din teren și construcție, situat în București, ., sector 6 și, în consecință, să se facă aplicarea dispozițiilor art. 275 Cod procedură civilă, în sensul că aceasta, în calitate de pârâtă, a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului, astfel că nu va putea fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. De asemenea, pârâta a solicitat scoaterea sa din cauză, ca urmare a recunoașterii drepturilor reclamanților, în temeiul dispozițiilor art. 58 și 66 Cod procedură civilă.
La data de 29.03.2011, prin serviciul registratură, pârâtul Statul R. prin Ministerul Finanțelor Publice a depus la dosar întâmpinare la acțiunea introdusă de reclamanți, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice, arătând că, în conformitate cu dispozițiile art. 6 și art. 12 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia „fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat”. Potrivit art. 12 „Bunurile din domeniul public pot fi date, după caz, în administrarea regiilor autonome, a prefecturilor, a autorităților administrației publice centrale și locale, a altor instituții publice de interes național, județean sau local. Darea în administrare se realizează după caz, prin hotărâre a Guvernului sau a consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București sau a consiliului local. Titularul dreptului de administrare poate să posede, să folosească bunul și să dispună de acesta, în condițiile actului prin care i-a fost dat bunul în administrare. Dreptul de administrare va putea fi revocat numai dacă titularul său nu-și exercită drepturile și nu-și execută obligațiile născute din actul de transmitere. În litigiile privitoare la dreptul de administrare, în instanță titularul acestui drept va sta în nume propriu. [...]”.
Prin încheierea de ședință din 07.03.2011 instanța a admis excepția lipsei calității de reprezentant a Statului a Ministerului de Finanțe, dispunând citarea pârâtului prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Municipiul București.
Prin încheierea de ședință din data de 04.04.2011 instanța a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității cererii invocate de pârâtul Statul R., cu motivarea cuprinsă în încheierea de ședință de la acea dată.
Prin încheierea de ședință din data de 04.04.2011 instanța a încuviințat pentru reclamanți și pârâta V. P. proba cu înscrisuri, luând act că pârâtul Statul R. nu a solicitat probe.
Prin sentința civilă nr. 3149/02.05.2011, Judecătoria Sectorului 6 București a admis cererea formulată de reclamanții N. S. și N. A. în contradictoriu cu pârâții V. P. și Statul R. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, așa cum a fost completată; a constatat deschisă succesiunea defunctei S. M., decedată la data de 18.04.1999, cu ultimul domiciliu în București, sector 6; a constatat vacanța succesorală în ceea ce privește succesiunea defunctei S. M.; a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2340/05.08.1997 la BNP G. B., nr. de înregistrare 4567 și a luat act că reclamanții nu solicită cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Statul R. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, cerere înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 17.06.2011.
În motivarea apelului, apelantul a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, referitor la capătul de cerere prin care acesta solicita instanței să se constate existența vacanței succesorale de pe urma defunctei S. M., în mod direct, ca urmare a lipsei certificatului de vacanță succesorală, motiv pentru care a reiterat-o motivat de faptul că în speță, calitate procesuală activă pentru a formula o astfel de cerere în instanță are reprezentantul Statului, în conformitate cu dispozițiile art. 85 din Legea nr. 36/1995, care dispune că: „În lipsa moștenitorilor legali sau testamentari, la cererea reprezentantului statului, notarul public constată că succesiunea este vacantă, eliberând certificat de vacanță succesorală, după expirarea termenului legal de acceptare a moștenirii”.
Această dispoziție se întemeiază chiar pe regula instituită de art. 680 Cod civil, consacrând dreptul statului de a solicita constatarea vacanței succesorale pe cale notarială, în virtutea dreptului său de moștenire la succesiunea vacantă.
Textul art. 85 din Legea nr. 36/1995 nu exclude constatarea existenței succesiunii vacante de către instanța judecătorească, fie pe cale principală, fie pe cale incidentală. Însă, o astfel de solicitare, atunci când este formulată pe calea cererii de chemare în judecată, trebuie să îndeplinească toate condițiile de exercițiu a acțiunii civile, inclusiv calitatea procesuală activă.
Astfel cum s-a menționat mai sus, titularul dreptului de moștenire afirmat în cererea de chemare în judecată este statul, reclamanții neavând calitatea de subiect de drept îndrituit să solicite constatarea vacanței succesorale. Reclamanții nu au vocație la moștenirea lăsată de defunctă, astfel încât, nu justifică legitimarea procesuală activă pentru a solicita dezbaterea succesiunii de pe urma defunctului.
De asemenea, apelantul a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pe capătul de cerere prin care reclamanții solicită instanței să se constate existența vacanței succesorale de pe urma defunctei S. M..
Astfel, s-a solicitat a se avea în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 680 Cod civil, „în lipsă de moștenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului”.
Pe de altă parte, Legea nr. 36/1995 privind notarii publici și activitatea notarială, prevede în art. 85 o procedură specială privind constatarea vacanței succesorale, la inițiativa reprezentantului statului, după expirarea termenului de prescripție a dreptului de opțiune succesorală, procedură ce se finalizează cu eliberarea certificatului de vacanță succesorală de către notarul public.
Procedura succesorală indiferent că aceasta privește o succesiune vacantă sau o succesiune cu privire la care există succesibili care îndeplinesc condițiile cerute de lege pentru a moșteni, este prin natura ei, o procedură necontencioasă.
Prin excepție, atunci când există unul din cazurile prevăzute la art. 78 lit. b) din Legea nr. 36/1995, respectiv atunci când moștenitorii își contestă unul altora calitatea sau nu se înțeleg cu privire la compunerea masei succesorale ori cu privire la întinderea drepturilor care li se cuvin, procedura succesorală dobândește caracter contencios, între părți existând un litigiu pentru a cărui soluționare competența revine instanțelor judecătorești, spre care notarul trebuie să îndrume părțile, conform art. 78 alin. 3 din Legea nr. 36/1995.
Având în vedere cele menționate, precum și dispozițiile art. 680 Cod civil, apelantul-pârât a apreciat că procedura succesorală ce are ca obiect constatarea vacanței succesorale este întotdeauna necontencioasă, dreptul statului asupra unei succesiuni vacante putând coexista cu drepturile persoanelor care invocă un legat cu titlu universal sau cu titlu particular asupra unei astfel de moșteniri, fără a veni în conflict cu acestea, fapt ce exclude posibilitatea existenței unui litigiu cu privire la întinderea drepturilor succesorale între stat, în calitate de titular al dreptului de a culege moștenirea vacantă și legatarii cu titlu universal sau particular.
Conform art. 331 Cod procedură civilă, pentru soluționarea cererilor necontencioase, instanțele judecătorești sunt competente numai atunci când intervenția lor este necesară. Întrucât legea prevede o competență specială în favoarea notarilor publici pentru soluționarea cererilor de constatare a vacanței succesorale, intervenția instanțelor judecătorești pentru soluționarea unor astfel de cereri nu este necesară.
Prin decizia civilă nr. 624A/06.06.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, s-a admis apelul declarat de apelantul-pârât Statul R. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, împotriva sentinței civile nr. 3149/02.05.2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, în contradictoriu cu intimații-reclamanți N. S. și N. A. și cu intimata-pârâtă V. P.; s-a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că s-a admis excepția inadmisibilității și s-a respins în tot cererea, ca inadmisibilă.
Analizând sentința apelată prin prisma motivelor de apel, tribunalul a reținut următoarele:
Motivul de apel de ordine publică a lipsei calității procesuale pasive a Statului R. și, pe cale de consecință, a inadmisibilității întregii cereri, este fondat pentru cele ce succed.
Prin decizia nr. 2/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recurs în interesul legii s-a statuat că, în cadrul acțiunilor ce au ca obiect constatarea calității reclamantului de unic moștenitor al unei succesiuni, formulată în contradictoriu cu Statul R., acesta din urmă nu justifică legitimarea procesuală pasivă decât în prezența unui certificat de vacanță succesorală.
Deși cauza de față nu are un asemenea obiect, cererea de constatare a vacanței succesorale fiind formulată pe cale incidentală, alături de cererea principală de constatare a nulității absolute a unui contract de vânzare-cumpărare în care una dintre părți era decedată, iar succesiunea acesteia nu a fost dezbătută, tribunalul a apreciat că aceleași considerente care au condus la soluția adoptată în recursul în interesul legii se impune și în cauza de față.
Astfel, în cuprinsul considerentelor deciziei anterior menționată s-a arătat că „O vocație succesorală generală, abstractă a statului nu îi poate legitima acestuia calitatea de pârât, întrucât nu are nicio legătură cu dreptul subiectiv care este supus dezbaterii judiciare, iar reclamantul nu poate justifica atragerea în procedura jurisdicțională a unei părți căreia nu are motive să îi opună dreptul afirmat și nici aceasta din urmă, motive de a contesta dreptul pretins de către reclamant.
Așadar, pentru ca statului să i se recunoască legitimare procesuală pasivă în litigii de genul celor analizate este necesar să fi fost eliberat certificat de vacanță succesorală, fie privitor la întreaga masă succesorală, prin nesocotirea drepturilor moștenitorului legal rezervatar (cel care se pretinde unic succesor), fie să existe vacanță succesorală pentru parte din moștenire, atunci când defunctul, deși lasă moștenitori (legali sau testamentari), aceștia nu au vocație la întreaga moștenire, ci doar la parte din ea, restul revenind statului cu titlu de moștenire vacantă”. S-a mai arătat că „statului nu îi poate fi legitimată poziția procesuală de pârât în astfel de litigii decât în măsura în care pe seama acestuia a fost emis certificat de vacanță succesorală pentru tot sau parte din moștenire, în sensul dispozițiilor art. 680 din Codul civil, cererea de constatare a calității de unic moștenitor având în acest caz și valoarea de contestare a valabilității unui asemenea certificat și asigurând astfel interesul atragerii în proces a statului (iar legat de acest interes, calitatea procesuală pasivă).
În absența unui asemenea certificat, nu există conflict între părți aflate pe poziții de contrarietate juridică și deci, statului nu i se poate opune, în calitate de pârât, pretenția reclamantului asupra unei moșteniri față de care statul este terț.”
Revenind la cauza de față, tribunalul a apreciat că după pronunțarea deciziei menționate, în toate litigiile în care se indică în calitate de pârât Statul român, ca titular al moștenirii vacante, este necesar ca această calitate să fie dovedită printr-un certificat de vacanță succesorală.
Împotriva deciziei tribunalului au declarat recurs reclamanții care au invocat faptul că instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut, în condițiile în care, prin apelul declarat de către Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București nu a invocat ca motiv de apel lipsa calității procesuale a Statului R., ci a fost invocată excepția lipsei calității procesuale active a recurenților referitor la capătul de cerere privind existența vacanței succesorale, de pe urma defunctei S. M., excepție care nu a fost soluționată de instanță.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Statul R., a fost motivată de instanța de apel, însă, lipsește cu desăvârșire din dispozitivul hotărârii și există, astfel, dispoziții contradictorii între motivare și dispozitiv.
În condițiile în care motivarea hotărârii recurate este făcută pe admiterea excepției, neinvocate în apel și nedezbătute de părți, a lipsei calității procesuale pasive a Statului R., instanța de apel ar fi trebuit să pronunțe o hotărâre de respingere a acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală și nu ca fiind inadmisibilă.
Pentru a pronunța o astfel de soluție instanța de apel, cu încălcarea principiului neretroactivității legii a făcut legal și retroactiv aplicarea deciziei nr. 2/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Decizia nr. 2/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 365 la data de 25.05.2011, ulterior pronunțării sentinței civile nr. 3149/02.05.2011 de către Judecătoria Sectorului 6 București.
Pentru legalitatea și temeinicia deciziei sale instanța de apel era obligata doar să verifice dacă hotărârea apelată a fost legal și temeinic pronunțată, dar prin raportare la legislația și jurisprudența aplicabilă la data pronunțării sale, dată la care R.I.L.-ul invocat de instanța de apel era inaplicabil.
La pag. 7 alin. 3-4 din decizia recurată instanța de apel recunoaște că obiectul prezentei cauze este diferit de cel al Deciziei nr. 2/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar, cu toate acestea, face aplicabilitatea sancțiunilor prevăzute de aceasta.
În condițiile în care Decizia nr. 2/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție analizează situațiile acțiunilor ce au ca obiect stabilirea în contradictoriu cu Statul R. a calității reclamantului de unic moștenitor al unei succesiuni, deci a unei revendicări de bunuri dintr-un patrimoniu litigios dezbătut prin proceduri succesorale, fie ele notariale sau judiciare, în contradictoriu cu Statul R., în cazul de față nu se pretinde nici un drept asupra bunurilor deținute de Statul R. sau transmise acestuia prin succesiune.
Cererea de anulare ce formează obiectul prezentei cauze nu afectează în nici un fel vreun drept al statului deoarece bunul ce formează obiectul contractului de vânzare-cumpărare a cărei nulitate se cere era la data semnării acestuia în proprietatea recurenților-reclamanți, autoarea vânzării decedând fără a lăsa bunuri.
În speță, R.I.L.-ul este inaplicabil și datorita inexistenței masei succesorale rămase de pe urma defunctei S. M., neputându-se obține certificat de vacanță succesorală în condițiile în care autoarea vânzării a decedat fără a lăsa bunuri în urma sa.
Hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, preluate din apărările invocate de apelantă, pe care instanța nu le-a înlăturat ca fiind fără legătură cu cauza, ci le-a apreciat în cadrul procesului decizional.
Decizia recurată încalcă drepturile recurenților-reclamanți la liber acces la justiție și la judecarea echitabilă a cauzei potrivit dispozițiilor constituționale și ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Condiționarea, obligarea și sancționarea recurenților-reclamanți prin inadmisibilitatea acțiunii în condițiile în care certificatul de vacanță succesorală notarială se obține conform art. 85 din Legea nr. 36/1995 la cererea reprezentantului Statului, echivalează cu îngrădirea liberului acces la justiție, justiție care ar trebui să asigure și să protejeze cetățenii de abuzurile statului.
Această soluție se impune și prin aprecierea jurisprudenței care a dat naștere precedentului judiciar ce se impune și în prezenta cauză" ... orice persoană interesată poate solicita să se constate" – prin cerere accesorie în fața instanței de judecată – "vacanța succesorală atunci când reprezentantul statului rămâne în pasivitate și nu cere el însuși să se constate acest lucru.
În prezenta cauză, Statul R. a rămas în pasivitate față de demersurile la care era obligat prin lege a întreprinse în vederea eliberării certificatului de vacanță succesorală invocând în apărarea sa propria turpitudine prin ridicarea excepției lipsei calității sale procesual pasive cât și a lipsei calității procesuale active.
Instanța de apel a ignorat principiul potrivit căruia nimeni nu poate invoca în apărarea sa propria culpa și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. pe motivul de apel arătat de apelant în cererea sa la pagina 1 aliniatul ultim și arătat în pag. 7 alin. 8 și 9 din decizia recurată, potrivit căruia nu s-a făcut dovada obținerii certificatului de vacanță succesorală.
Mai arată recurenții-reclamanți că, Judecătoria Sectorului 6 București a stabilit în mod corect prin sentința nr. 3149/02.05.2011 faptul că ei pot solicita constatarea vacanței succesorale a defunctei S. M., acest fapt impunându-se ca o "condiție de stabilire a cadrului procesual, întrucât, în cererea privind constatarea nulității unui act juridic se impune a fi chemate în judecată toate părțile contractante.
Învederează că nu sunt pretinși moștenitori și nu au formulat acțiunea ca și persoane cu vocație la succesiunea defunctei S. M., ci ca terțe persoane care justifică un interes în a se stabili faptul că defuncta, decedată fără moștenitori și bunuri în patrimoniu, a semnat un alt contract de vânzare-cumpărare asupra bunului vândut anterior lor. În atare condiții, invocă jurisprudența, care susține admisibilitatea cererii lor în lipsa certificatului de vacanță succesorală.
Doctrina și jurisprudența în unanimitate a reținut faptul că "reclamantul care nu are vocație succesorală, dar care are interes în deschiderea succesiunii vacanțe poate solicita în baza principiului liberului acces la justiție, constatarea vacanței succesorale, iar instanța, chiar în lipsa unui certificat de vacanță succesorală, eliberat de notarul public, poate constata vacanța succesorală pe cale incidentală, pornind de la interpretarea art. 85 din Legea nr. 36/1995 și nu se poate reține că legiuitorul a instituit o competență absolută și exclusivă în sarcina notarilor publici, cu privire la constatarea vacanței succesorale.
Recursul nu este fondat.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată că s-a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._ din 15.08.1997 încheiat la BNP T. G. Bosta, în contradictoriu cu pârâții V. P. și Statul R., prin Ministerul Finanțelor Publice.
Curtea constată că au fost încheiate două contracte de vânzare-cumpărare succesive și anume, contractul de vânzare-cumpărare nr._ din 19.07.1993 încheiat la notariatul de Stat al Sectorului 6 București, părți fiind S. M. în calitate de vânzătoare și N. S. în calitate de cumpărător și contractul de vânzare-cumpărare autentificat la nr._ din 15.08.1997 încheiat la BNP T. G. Bosta încheiat între aceeași vânzătoare S. M. în calitate de vânzător și V. P. în calitate de cumpărător, iar ambele contracte au ca obiect imobilul situat în București, ., sector 6, format din suprafața de teren de 300 mp și construcția existentă pe acest teren.
Vânzătoarea S. M. a decedat la data de 18.04.1999, iar recurenții-reclamanți au formulat cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu Statul R., prin Ministerul Finanțelor Publice.
Prin cererea completatoare formulată în fața instanței de fond la data de 15.02.2011, recurenții-reclamanți au solicitat constatarea vacanței succesorale de pe urma defunctei S. M., iar pârâtul Statul R., prin Ministerul Finanțelor Publice a invocat lipsa calității procesuale pasive.
Curtea constată că potrivit art. 19 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public și sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice.
Unitățile administrativ-teritoriale au în patrimoniu bunurile mobile și imobile care aparțin domeniului public al unității administrativ-teritoriale, domeniului privat al acesteia, precum și drepturile și obligațiile cu caracter patrimonial.
Potrivit Decretului nr. 31/1954 statul este persoana juridică în raporturile în care participă nemijlocit în nume propriu ca subiect de drepturi și obligații fiind reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, în afară de cazurile în care legea stabilește anume alte persoane în acest scop.
În prezenta cauză, imobilul nu a intrat în patrimoniul statului prin vacanța succesorală, iar potrivit deciziei nr. 2/2011 a Înalta Curte de Casație și Justiție pronunțată în recurs în interesul legii, vocația succesorală generală, abstractă a statului nu-i poate legitima acestuia calitatea de pârât, întrucât nu are nici o legătură cu dreptul subiectiv care este supus dezbaterii judiciare, iar reclamantul nu poate justifica atragerea în procedura jurisdicțională a unei părți care nu are motive să i se opună dreptul afirmat.
Prin aceeași decizie, s-a arătat că statului nu-i poate fi legitimată poziția procesuală de pârât în astfel de litigii, decât în măsura în care, pe seama acestuia, a fost emis certificat de vacanță succesorală pentru tot sau parte din moștenire în sensul prevederilor art. 680 Cod civil, iar în absența unui asemenea certificat nu există conflict între părți aflate pe poziții de contrarietate juridică și deci, statului nu i se poate impune în calitate de pârât, pretenția reclamantului asupra unei moșteniri față de care statul este un terț.
În prezenta cauză, statul este un terț în raport de contractul de vânzare-cumpărare nr._ din 05.08.1997 autentificat la BNP T. G. Bosta, iar din actele și lucrările dosarului, rezultă că pârâta V. P., prin întâmpinarea depusă la fila 36 dosar fond, a achiesat la cererea de chemare în judecată, fiind de acord cu cererea de constatare a nulității absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr._ din 05.08.1997 autentificat la BNP T. G. Bosta încheiat între aceasta și S. M.. În această situație, sunt aplicabile dispozițiile Deciziei nr. 2/1012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recurs în interesul legii, neexistând conflict între părțile contractante, putând fi soluționată cauza și pe cale necontencioasă.
Pentru considerentele arătate, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenții-reclamanți N. A. și N. S., împotriva deciziei civile nr. 624 A din 06.06.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți V. P. și Statul R. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. M. F. P. V. A.
GREFIER,
F. V.
RED. AM
Tehnored. MȘ/PS 2 ex.
29.01.2013
Jud. apel: A. P.
A. G. Țambulea
| ← Pretenţii. Decizia nr. 88/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Servitute. Decizia nr. 236/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
