Evacuare. Decizia nr. 1726/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1726/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-10-2013 în dosarul nr. 17665/302/2011
Dosar nr._
(1924/2013)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1726
Ședința publică din 30.10.2013
Curtea constituită din:
Președinte - A. DorisTomescu
Judecător - M. G. R.
Judecător - E. V.
Grefier - E. C.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul pârât M. M. M., împotriva deciziei civile nr.544 A din 24.05.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți R. G. și R. R..
Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru evacuare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocatul M. V. în calitate de reprezentant al recurentului pârât M. M. M., în baza împuternicirii avocațiale eliberate de Baroul București, pe care o depune la dosar și intimata reclamantă R. R. asistată de avocatul Fălcuțescu E., în baza împuternicirii avocațiale eliberate de Baroul București; lipsește intimatul reclamant R. G..
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Avocatul recurentului depune la dosar chitanța în cuantum de 5 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei, pe care instanța le anulează, constatând că recursul este legal timbrat.
Avocatul intimatei arată că, pe data de 28.09.2013, recurentul a părăsit locuința proprietatea intimatei, de bună voie și nesilit de nimeni.
Avocatul recurentului arată că nu cunoaște aceste aspecte, singura informație pe care o deține fiind afirmația clientului său, făcută cândva în cursul lunii septembrie, aceea că este jignit și este pe străzi, neavând unde să se ducă.
Părțile arată că nu au alte cereri sau probe de solicitat, împrejurare față de care, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul recurentului pârât M. M. M. solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat evacuarea pârâtului pentru violență și pentru lipsa titlului pentru partea de imobil pe care chiar el a construit-o împreună cu fiica părților. Or, reclamanții nu au adus probe cu privire la violență, nici cu privire la acordul lor pentru consolidarea locuinței de către fiica și ginerele acestora.
Susține că instanța de apel nu a avut o opinie proprie, decizia nefiind motivată suficient pentru a convinge părțile că solicitările acestora au fost analizate.
Avocatul intimatei reclamante R. R. solicită respingerea recursului ca netemeinic și nelegal.
Susține că, în mod greșit se invocă prin motivele de recurs analizarea titlului reclamanților, atâta vreme cât temeiul de drept și obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie evacuarea pârâtului pentru lipsa titlului acestuia de la momentul divorțului, aspect care ar fi trebuit analizat, în raport de probele administrate în cauză ce demonstrează temeinicia acțiunii și faptul că pârâtul nu a plătit chirie și nu a contribuit la achitarea utilităților.
Arată că, pe rolul instanțelor, s-a aflat și un dosar având ca obiect partaj bunuri comune, finalizat irevocabil, potrivit hotărârii aflate în copie la dosar.
În legătură cu faptul că, la 28.09.2013, recurentul a considerat că este necesar să elibereze locuința proprietate a reclamanților, arată că acesta are un alt domiciliu; nu poate aduce dovezi la acest moment, dar indică adresa: ..24 – 26.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 20.09.2011, sub nr._, reclamanții R. G. și R. R. au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună evacuarea pârâtului M. M. M. din imobilul situat în București, ..53, sector 5 pentru lipsa titlului locativ, precum și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
În motivare, reclamanții au arătat că sunt proprietarii imobilului menționat mai sus, pe care îl dețin în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1459/_ de BNP L. C.. Se mai arată faptul că, după căsătoria fiicei lor, R. M. M. și după nașterea nepoților, pârâtul împreună cu fiica și cei doi copii s-au mutat în casa reclamanților. În anul 2010 căsătoria dintre fiica reclamanților și pârât a fost desfăcută și de atunci i-au pus în vedere pârâtului în nenumărate rânduri să părăsească proprietatea lor, însă acesta a refuzat de fiecare dată. Mai arată faptul că de mai multe ori pârâtul s-a comportat violent atât cu reclamanții, cât și cu fosta soție și nu plătește nimic din cheltuielile de întreținere ale imobilului. Reclamanții au mai arătat faptul că în prezent pârâtul nu are carte de identitate la adresa imobilului în cauză.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.1436 C.civ.
La data de 08.11.2011 pârâtul a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei de interes în promovarea prezentei acțiuni, motivat de faptul că nu locuiește în imobilul proprietatea reclamanților.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii, arătând că în timpul căsătoriei cu fiica reclamanților a achiziționat o garsonieră, pe care ulterior au vândut-o și, prin înțelegere cu reclamanții s-au mutat la aceștia, unde, în anul 2007, au consolidat casa veche și au construit fără autorizație de construire etaj și mansardă, totodată, realizând la partea de jos a imobilului vechi numeroase îmbunătățiri.
Pârâtul a mai arătat faptul că pentru a definitiva această construcție a realizat pe numele său un credit la BCR pe 10 ani, unde fosta soție era coplătitoare, pentru care a fost nevoit să facă refinanțare în vederea achitării acestui credit și altor datorii realizate de cele două părți, în prezent el achitând aceste rate. De asemenea, arată faptul că, fiind angajat la Distrigaz, a încasat la plecarea din această societate prin ordonanță suma de 9.700 lei, bani care au fost investiți tot în construcție.
Totodată, pârâtul a solicitat suspendarea cauzei, conform art.244 alin.1 pct.1 Cod de procedură civilă, până la soluționarea irevocabilă a dosarului civil nr._/302/2011, cu termen de judecată la data de 21.11.2011, aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, având ca obiect constatarea dreptului de proprietate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.115-118 Cod de procedură civilă.
Prin încheierea de ședință din data de 21.12.2011, instanța a respins excepția lipsei de interes a reclamanților în promovarea acțiunii, precum și cererea de suspendare a cauzei, ca neîntemeiate, motivele fiind expuse pe larg în încheierea de la acea dată.
Prin sentința civilă nr. 1493/17.02.2012, Judecătoria Sectorului 5 București a admis acțiunea formulată de reclamanții R. G. și R. R., în contradictoriu cu pârâtul M. M. M., a dispus evacuarea pârâtului din imobilul situat in București, . nr. 53, sector 5; a obligat pârâtul la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată in cuantum de 710,3 lei, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat, a taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare nr. 1459/30.09.1997, reclamanții sunt proprietarii terenului situat în București, . nr. 53, sector 5, în suprafață de 166 mp.
Pe terenul mai sus menționat este edificată o construcție care la data cumpărării era din paiantă, compusă din patru camere și magazii. Din probele administrate în cauză (interogatorii, planșe foto), construcția inițială a fost extinsă și modernizată, fără însă ca pentru lucrările efectuate să existe o autorizație de construire.
Conform dispozițiile art. 492 C.civ., orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala și că sunt ale lui, până ce se dovedește în contra.
În prezenta cauză, pârâtul a susținut și încercat să dovedească faptul că partea din imobil pe care o ocupă nu se află în proprietatea pârâților, ci în proprietatea sa, fiind ridicată prin contribuție proprie.
Această susținere nu are, în opinia instanței, consecințe asupra dreptului de folosință a construcției, întrucât nu poate atrage decât existența unui drept de creanță în sarcina proprietarilor terenului, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 494 C.proc.civ.
Astfel, în situația în care construcția a fost edificată de către un terț, proprietarul terenului are dreptul fie să o păstreze, cu consecința plății valorii materialelor și a prețului muncii către constructor, fie, în situația în care constructorul a fost de rea-credință, să îl oblige pe acesta la ridicarea construcțiilor, pe propria cheltuială.
Rezultă, deci, că faptul edificării unei construcții pe un teren proprietatea altei persoane nu poate conduce pentru persoana constructorului la dobândirea unui drept real (drept de proprietate) asupra construcției astfel edificate, ci doar la existența unui drept de creanță constând în despăgubirile aferente.
În aceste condiții, simplul fapt al dovedirii, de către reclamanți, a calității de proprietar al terenului, conferă acestora, în opinia instanței, dreptul de a cere eliberarea construcțiilor aflate pe el, oricare ar fi autorul lor, câtă vreme acesta nu a solicitat și obținut recunoașterea unui drept de retenție până la plata despăgubirilor.
Această concluzie se impune în prezenta cauză cu atât mai mult cu cât spațiul pe care pârâtul îl apreciază ca fiind al său nu reprezintă o construcție de sine stătătoare, ci doar o parte componentă din întregul imobil.
Față de considerentele arătate, instanța, apreciind că acțiunea este întemeiată, a admis-o și a dispus evacuarea pârâtului din imobilul ce face obiectul cauzei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul M. M. M., cerere înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 16.07.2012, solicitând admiterea apelului, schimbarea in tot a sentinței civile nr. 1493/17.02.2012 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București in dosarul nr._ si pe fond respingerea acțiunii ca fiind nelegală si netemeinică.
În motivarea apelului, pârâtul a arătat că pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București a fost înregistrat dosarul nr._/302/2011, aflat având ca obiect constarea existenței dreptului de proprietate si superficie al reclamantului M. Marinei M. si al pârâtei R. M.-M. asupra imobilului construcție compus din etajul 1 (1 dormitor, living format din camera de zi si bucătărie, baie) si mansardă pe terenul situat sub construcție de 55 mp din suprafață totală de 260 mp situat in București, ., nr. 53, sector 5, aparținând pârâților R. G. si R. R. si constatarea dreptului de servitute al reclamantului M. Marinei M. si al pârâtei R. M.-M. asupra imobilului teren in suprafața de 260 mp pe o lățime de 3 m între poarta de acces amplasată spre calea publică si ușa de acces in clădire către etajul 1 si mansardă; ieșirea din indiviziune in natură asupra imobilului; partajarea bunurilor mobile, cu obligarea pârâtei R. M.-M. la plata unei sulte compensatorii reprezentând 1/2 din valoarea acestor bunuri mobile, sumă care urmează a fi stabilită pe baza de expertiză; partajarea creditului bancar nr._.B02.0._.0300 RON NR. 1 realizat la BCR prin refinanțare in anul 2008 pe numele reclamantului M. Marinei M., prin atribuirea in lotul reclamantului M. Marinei M. a acestui credit cu obligarea pârâtei R. M.-M. la plata către reclamantul M. Marinei M. a ½ din valoarea acestui credit.
In temeiul art. 244 alin (1) pct. 1 Cod de procedură civilă, apelantul-pârât a solicitat suspendarea judecații prezentei cauze până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._/302/2011, aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București având ca obiect constarea existenței dreptului de proprietate, superficie si servitute deoarece prezenta cauză atârnă întrutotul de existența dosarului civil nr._/302/2011 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București.
Mai mult, reclamanții nu au făcut dovada existenței dreptului de proprietate asupra imobilului in care locuiesc de la etaj si mansardă corp stânga, imobil care nu este proprietatea reclamanților solicitând instanței de apel să admită excepția lipsei calității procesual active si a lipsei de interes in promovarea prezentei acțiuni.
Astfel, in imobil există 3 intrări separate: una a reclamanților pentru imobil parter, una in partea stângă cu acces direct către etaj si mansardă către proprietatea sa si a fostei soții (fiica reclamanților) si una mai in spate lateral dreapta cu acces spre cea de a doua mansardare separată proprietatea fiului reclamanților.
Pe de altă parte, reclamanții și-au intabulat dreptul de proprietate doar in ceea ce privește parterul imobilului.
Instanța de fond nu a ținut cont de faptul că pârâtul nu a adus numai îmbunătățiri unui imobil pentru a se încadra in situația unui drept de creanță, ci pe banii săi a construit etaj si mansardă, cu intrare separată.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 - 298 Cod de procedură civilă, precum si orice alte dispoziții legale in materie.
La data de 08.02.2013, intimata-reclamantă R. R., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 si urm. Cod de procedură civilă.
La termenul de judecată din data de 08.03.2013, apelantul pârât, prin avocat, a solicitat proba cu interogatoriu, iar intimata reclamantă a solicitat proba cu înscrisuri. Tribunalul a respins proba cu interogatoriu si a încuviințat proba cu înscrisuri, pentru considerentele indicate in încheierea de ședință de la termenul respectiv.
Prin decizia civilă nr.544 A/24.05.2013, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-pârât M. M. M., împotriva sentinței civile nr. 1493/17.02.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți R. G. și R. R. și a obligat apelantul la plata către intimați a sumei de 100 lei, cheltuieli de judecată.
Procedând la analiza sentinței apelate prin raportare la motivele de apel formulate, Tribunalul a constatat că apelul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse mai jos.
Astfel, din titlul de proprietate atașat la fila 7 dosar fond, rezultă că R. G. și R. R. sunt proprietarii unui imobil situat in București, . nr. 53, sector 5, compus din teren in suprafață de 166 mp si construcția formată din 4 camere.
Apelantul a învederat că a contribuit la etajarea si mansardarea imobilului construcție, motiv pentru care a formulat cerere de chemare în judecată, având ca obiect constatarea existenței dreptului de proprietate si superficie al sau si al fostei soții R. M.-M. asupra imobilului construcție compus din etajul 1, constatarea dreptului de servitute al său si al fostei soții asupra imobilului teren in suprafață de 260 mp pe o lățime de 3 m între poarta de acces amplasată spre calea publică si ușa de acces in clădire către etajul 1 si mansardă si ieșirea din indiviziune.
Prin sentința civilă nr. 7160/17.09.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București in dosarul nr._/302/2011, au fost respinse capetele de cerere având ca obiect constatarea unui drept de superficie, precum și cererea de ieșire din indiviziune asupra imobilului construcție compus din etajul 1 si mansardă. Etajul 1 și mansarda imobilului nu au fost reținute în masa partajabilă.
Prin raportare la aspectele reținute anterior, Tribunalul a constatat că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 492 C.civ., conform cărora: „Orice construcție, plantație sau lucru făcut in pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa si că sunt ale lui, până ce se dovedește din contră”.
Ca atare, aplicând această prezumție legală la situația speței de față, Tribunalul a constatat că, în baza acesteia, R. G. și R. R. sunt proprietarii construcției edificate pe terenul proprietatea lor.
Pe de altă parte, conform art. 494 C.civ., „Dacă plantațiile, construcțiile si lucrările au fost făcute de către o a treia persoană cu materialele ei, proprietarul pământului are dreptul de a le ține pentru dânsul, sau de a îndatora pe acea persoană să le ridice.
Dacă proprietarul pământului cere ridicarea plantațiilor si a construcțiilor, ridicarea va urma cu cheltuiala celui ce le-a făcut; el poate chiar, după împrejurări, fi condamnat la daune-interese pentru prejudiciile sau vătămările ce a putut suferi proprietarul locului.
Dacă proprietarul voiește a păstra pentru dansul acele plantații si clădiri, el este dator a plăti valoarea materialelor si prețul muncii, fără ca să se ia in considerație sporirea valorii fondului, ocazionată prin afacerea unor asemenea plantații si construcții. Cu toate acestea, dacă plantațiile, clădirile si operele au fost făcute de către o a treia persoană de bună-credință, proprietarul pământului nu va putea cere ridicarea sus-ziselor plantații, clădiri si lucrări, dar va avea dreptul sau de a înapoia valoarea materialelor si prețul muncii, sau de a plăti o sumă de bani egală cu aceea a creșterii valorii fondului”.
Din aplicarea acestor prevederi legale la situația speței de față, rezultă că apelantul pârât este îndreptățit să solicite doar un drept de creanță, iar nu un drept de proprietate, astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond.
De altfel, concluzia instanței de fond a fost confirmată de sentința civilă nr. 7160/17.09.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București in dosarul nr._/302/2011, care nu a reținut în masa partajabilă etajul și mansarda construcției, respingând cererea de ieșire din indiviziune asupra acestora.
Față de aspectele reținute anterior, atât timp cât dosarul la care face referire apelantul în susținerea cererii de suspendare a fost soluționat în mod definitiv, iar soluția pronunțată este în defavoarea apelantului pârât, Tribunalul a constatat că nu se impunea suspendarea judecății cauzei în baza art. 244 alin. 1 Cod de procedură civilă, astfel cum în mod corect a apreciat și instanța de fond.
În ceea ce privește celelalte susțineri ale apelantului pârât din prezenta cerere de apel, acestea au fost găsite nefondate, prin raportare la prevederile art. 492 și 494 C.civ., ca și prin raportare la soluția adoptată prin sentința civilă nr. 7160/17.09.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București in dosarul nr._/302/2011, definitivă.
Față de aceste considerente în fapt și în drept, în baza art. 296 Cod de procedură civilă, Tribunalul a respins apelul ca nefondat.
În baza principiului culpei procesuale, Tribunalul a obligat apelantul la plata către intimați a sumei de 100 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Au fost avute în vedere și prevederile art. 299 și 301 Cod de procedură civilă.
Împotriva deciziei instanței de apel a formulat recurs pârâtul M. M. M., pe care o consideră nelegală si netemeinică, solicitând in baza art.312 Cod de procedură civilă admiterea recursului, modificarea deciziei recurate in sensul admiterii apelului si respingerii acțiunii reclamanților.
În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă - hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, recurentul – pârât face următoarele precizări:
Prin cererea de chemare in judecată intimații reclamanți au solicitat evacuarea recurentului - pârât din imobilul situat in Cap.I. B. nr.53, sector 5 pentru comportament violent si pentru lipsă titlu.
Din probatoriul aflat la dosarul cauzei, fond si apel, recurentul – pârât apreciază că nu s-au produs probe in fața instanței de fond si nici in fața instanței in apel, nici in ceea ce privește comportamentul violent al recurentului – pârât, nici cu privire la titlul reclamanților asupra apartamentului situat Ia etaj si mansardă, construit prin contribuția exclusivă a recurentului – pârât si a fiicei reclamanților cu acordul acestora, ocupat in prezent de recurent, (fosta soție) fiica reclamanților R. M. M. si copii acestora minori M. A. R., născut Ia 10.04.2003 si M. M. G., născut la 04.07.2007.
Primul motiv de recurs vizează faptul că instanța de apel in analiza
criticilor formulate de pârât își motivează soluția in mod identic,
ca si instanța de fond, fără a avea o proprie opinie si fără a analiza si
motiva in fapt si in drept, așa cum prevăd dispozițiile art.261 Cod
procedură civilă.
Potrivit dispozițiilor art. 261 pct. 5 C.proc.civ., hotărârea trebuie să cuprindă, ca o garanție a caracterului echidistant al procedurii judiciare și a respectării dreptului la apărare al părților, „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". Motivarea hotărârii judecătorești, care trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, este indispensabilă pentru controlul exercitat de jurisdicția ierarhic superioară și constituie, printre altele, o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile litigante, întrucât le furnizează dovada că cererile și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător.
Instanța de fond si cea de apel au apreciat in mod greșit că este admisibilă acțiunea reclamanților, fiind titularii dreptului de proprietate asupra imobilului din . nr.53, sector 5, recurentul – pârât fiind constructor de bună-credință, fiind îndreptățit să solicite instanței un drept de creanță si nu un drept de proprietate.
Prin constructor de rea-credință se înțelege persoana care ridică o construcție, face o plantație sau o altă lucrare știind că terenul respectiv se află în proprietatea altei persoane. Dovada relei-credințe este în sarcina proprietarului, în sensul tezei reglementate de art-494, conform literaturii de specialitate s-a statuat ca instanțele nu vor putea deduce reaua-credință numai din faptul că cel care a construit, plantat sau executat lucrări pe un teren ce nu-i aparține nu are titlu asupra terenului ci vor cerceta condițiile în care s-au făcut respectivele construcții, etc. a căror desființare se cere. De asemenea, instanțele vor cerceta dacă acțiunea proprietarului fondului nu îmbracă aspectele unui abuz de drept prin pasivitatea sau acceptarea acestuia de a face lucrările făcând opunerea sau acțiunea pentru demolare numai după terminarea acestora. Instanțele vor caută să înlocuiască soluția neeconomicoasă a dărâmării sau desființării construcțiilor, plantațiilor sau a altor lucrări prin despăgubire în bani ori de câte ori această soluție este mai echitabilă.
În această ultimă situație, proprietatea construcției aparține celui care construiește, adică fie soții, fie, în speță, soții împreună cu proprietarii terenului, în patrimoniul comun intrând un drept de superficie care conține în tiparul său dreptul de proprietate (sau coproprietate, după caz) asupra construcției.
Raționamentul ales de instanțele de fond, acela că imobilul edificat de soți aparține întotdeauna proprietarului terenului, este unul simplist și care se aplică doar în perioada în care Legile nr.58/1974 si nr.59/1974 erau în vigoare. Potrivit acestor acte normative, abrogate în prezent, constituirea dreptului de superficie nu putea avea loc deoarece ar fi însemnat că a avut loc o înstrăinare a terenului, ceea ce nu era permis. Chiar si în perioada de timp respectivă, se acceptă ideea constituirii unui drept de proprietate al soților asupra construcției atunci când terenul era proprietatea părinților unuia dintre soți, deoarece într-o asemenea ipoteză se exclude ideea unei speculații cu terenul și recunoașterea dreptului constituia continuarea unei tradiții.
În dovedirea recursului, recurentul – pârât solicită completarea probatoriului cu înscrisuri.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente.
Primul motiv de recurs încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 7 C. pr. civ. cu referire la art. 261 pct. 5, nu este întemeiat.
Exercitând controlul de legalitate al deciziei civile recurate, din perspectiva acestui motiv de recurs, Curtea apreciază că se impune a fi în prealabil precizat că acest motiv de recurs sancționează acele vicii ale motivării unei hotărâri, care pot consta fie într-o lipsă a motivării fie într-o motivare insuficientă, în sensul că instanța nu răspunde tuturor criticilor formulate iar nu tuturor argumentelor prezentate în susținerea cererilor de către părțile din proces.
Pe de altă parte, din verificarea considerentelor deciziei civile recurate, Curtea constată că instanța de apel a răspuns punctual tuturor chestiunilor invocate prin apel, făcând trimitere la dispozițiile legale apreciate ca fiind incidente cauzei și care au condus la formarea convingerii, în raport de situația de fapt stabilită, de admitere a acțiunii în evacuare .
Așa fiind, întrucât din expunerea de motive rezultă cu evidență structurarea argumentelor avute în vedere de instanța de apel cu referire la netemeinicia susținerilor apelantului - pârât, Curtea apreciază că pe temeiul art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă, nu poate fi reținută nici o neregularitate procedurală relativă la motivarea hotărârii atacate.
Pe de altă parte, nu sunt întemeiate nici susținerile recurentului privind nedovedirea titlului intimaților – reclamanți asupra imobilului în litigiu din care aceștia au solicitat evacuarea sa. Astfel, curtea constată că, potrivit contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1459/30.09.1997 intimații – reclamanți sunt proprietarii imobilului situat în București, . nr.53, sector 5, imobil compus din teren și construcție din paiantă compusă din patru camere și magazii.
În realitate, recurentul susține că, la imobilul ce aparține intimaților – reclamanți a edificat din venituri proprii un etaj și mansardă, asupra acestora invocând dreptul său de proprietate.
Sub un prim aspect, curtea reține că, în mod corect tribunalul a reținut incidența dispozițiilor art. 492 Cod civil, dispoziții legale în raport de care și aceste construcții aparțin tot intimaților - reclamanți.
Sub un al doilea aspect, curtea reține că, prin sentința civilă nr. 7160/2012 pronunțată în dosarul nr._/302/2011, irevocabilă Judecătoria sectorului 5 a respins cererea recurentului din prezentul litigiu de constatare a dreptului său de superficie asupra construcției de la etajul 1 și mansardă, astfel că aceste aspecte nu mai pot fi repuse în discuție în prezentul litigiu întrucât se opune puterea de lucru judecat a acestei hotărâri.
Pe de altă parte, criticile recurentului privind nedovedirea caracterului său violent nu prezintă nici o relevanță în cauză, întrucât instanțele au dispus evacuarea sa din imobil reținând lipsa titlului său locativ, decizia tribunalului fiind legală și temeinică.
Pentru aceste considerente în baza dispozițiilor art. 312 C.pr.civ. curtea respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul - pârât M. M. M., împotriva deciziei civile nr.544 A din 24.05.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații - reclamanți R. G. și R. R..
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 30.10.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A.-D. T. M. G. R. E. V.
GREFIER
E. C.
Red.A.D.T.
Tehdact.R.L.
2 ex./02.12.2013
TB-S.4 – A.M.V.; S.E.P.
Jud.S.5 – M.C.A.
| ← Servitute. Decizia nr. 236/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 1012/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
