Servitute. Decizia nr. 236/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 236/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-02-2013 în dosarul nr. 11664/301/2011
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 236 R
Ședința publică de la 05.02.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – D. F. G.
JUDECĂTOR – F. C.
JUDECĂTOR – D. L. M.
GREFIER – S. V.
………………….
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P.M.B., împotriva deciziei civile nr.792A/12.09.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant F. S., având ca obiect „servitute”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul reclamant F. S. reprezentat de avocat C. C., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind recurentul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P.M.B.
Procedura este nelegal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Apărătorul intimatului reclamant F. S. arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul intimatului reclamant F. S. solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea deciziei atacate ca legală și temeinică. Cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucuresti sub nr._/301/17.09.2008, astfel cum a fost modificata ulterior, reclamanta FINKELSTEIN S. a chemat in judecata pe paratul Municipiul Bucuresti prin Primar General, Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice si Ministerul Dezvoltării Regionale si Locuințelor, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța sa dispună obligarea paratului sa ii permită accesul la calea publica prin trecerea pe proprietatea sa din Bucuresti, . virtutea servituții de trecere, prevăzuta de art.616 C.civ., cu cheltuieli de judecata.
Prin sentința civilă nr._/20.11.2009 Judecătoria Sectorului 3 a admis excepția lipsei calității procesuale a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor, respingând acțiunea în contradictoriu cu acesta, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul București prin Primar General ca neîntemeiată, admițând cererea în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin Primar General și Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuințelor, obligând pârâții să permită reclamantului accesul la calea publică pe proprietatea MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, din București, . suprafața de 85,54 mp delimitată de punctele 11, 5, 12, 13, descrisă în raportul de expertiză întocmit de expert O. I.; de asemenea pârâții au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată.
Prin decizia civilă nr. 976A/28.09.2010 Tribunalul București – Secția a III-a Civilă a respins, ca nefondat, apelurile declarate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului succesor al Ministerului Dezvoltării Regionale și Locuinței și de Municipiul București prin Primar General, precum și cererea de aderare la apel formulată de F. S..
Prin decizia civilă nr. 160R/17.02.2011 a Curții de Apel București – Secția a IV-a Civilă s-au admis recursurile declarate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului și de Municipiul București prin Primar General, modificându-se în tot decizia recurată - nr. 976A/28.09.2010 în sensul admiterii apelurilor, desființării sentinței apelate și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
Pentru a pronunta aceasta decizie instanta de recurs a retinut in esenta urmatoarele:
Conform art. 616 Cod civil, în situația în care, unul dintre cele două fonduri învecinate, în mod obiectiv nu are ieșire la calea publică, datorită așezării în spațiu, proprietarul fondului înfundat va putea cere proprietarului fondului învecinat cu ieșire la calea publică, să îi recunoască posibilitatea de a avea o asemenea ieșire. Așadar, reiese că o acțiune prin care se solicită o servitutea de trecere asupra unui imobil, trebuie exercitată doar în contradictoriu cu proprietarul terenului aservit, și nu cu administratorul acestuia.
Textul de lege invocat și anume prevederile art. 12 alin. 4 teza I din Legea nr. 213/1998 nu își găsește aplicarea în speță, fiind aplicabil imobilelor aflate în proprietatea publică, în timp ce terenul aflat în administrarea Ministerului Dezvoltării Regionale și turismului cu privire la care se solicită restituirea servituții, se află în proprietatea privată a statului conform art. 1 din HG nr. 937/2003.
Această parte nu poate fi menținută în cauză, ca având calitate procesuală pasivă, nici pentru opozabilitate, deoarece conform art. 19 din Legea nr. 7/1996 servituțile se înscriu în cartea funciară, devenind astfel opozabile erga omnes. Reiese astfel, lipsa de calitate procesuală pasivă a recurentei pârâte.
Și critica din cel de-al doilea motiv de recurs este întemeiata, ca o consecință a constatării lipsei calității procesuale pasive a pârâtei-recurente.
În ceea ce privește recursul declarat de Municipiul București prin Primarul General, Curtea de Apel constată că imobilul în cauză se află în proprietatea privată a statului, Municipiul București prin Primarul General neavând calitate procesuală pasivă în cauză, nefiind o persoană ce ar putea fi obligată prin raportul juridic născut între părți, fondat pe un act sau un fapt juridic.
Față de considerentele expuse, Curtea a modificat în tot decizia recurată, și admițând apelurile principale și incident a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru ca instanța să se pronunțe cu privire la cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Dupa casare cu trimitere, prin sentința civilă nr._/11.10.2011, Judecătoria Sectorului 3 a admis cererea, a obligat pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor să permită reclamantului accesul la calea publică pe proprietatea Statului R., din București, . suprafața de 85,54 mp delimitată de punctele 11, 5, 12, 13, descrisă în raportul de expertiză întocmit de expert O. I. și a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor să plătească reclamantului suma de 4020 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Dispoziția nr.7352/_ a Primarului General s-a atribuit reclamantului folosința speciala a unui teren in suprafața totala de 547 mp, in Bucuresti, ..3 si 7 sector 3.
Potrivit raportului de expertiza topo întocmit de expert. O. I. in cauza rezulta ca imobilul folosit de reclamant este un loc înfundat, fiind înconjurat de teren viran neamenajat, proprietatea PMB. Expertul stabilește calea de acces la drumul public ca fiind in suprafața de 84,54 mp, fiind delimitata de punctele 11,5,12,13 (f.49-58 dosar nr._/301/2008).
Prin decizia civilă nr. 160R/17.02.2011 a Curții de Apel București – Secția a IV-a Civilă s-a stabilit că imobilul se află în proprietatea privată a Statului.
Instanța a constatat ca suprafața de teren aflata in folosința reclamantului are natura unui loc înfundat, fără ieșire la calea public din cauza așezării în spațiu, iar ieșirea se poate realiza pe terenul aflat in proprietatea pârâtului, văzând dispozițiile art. 576 si urm Cciv.
Prin decizia civilă nr.792A/ 12.09.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a V a Civilă s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice impotriva acestei sentinte.
Pentru a pronunta aceasta decizie tribunalul a retinut in esenta urmatoarele:
În ceea ce privește primul motiv de apel, referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive, Tribunalul reține că această chestiune a fost tranșată definitiv și irevocabil de către instanța de recurs, prin decizia nr. 160 R/17.02.2011, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă, prin care s-a dispus admiterea apelului incident (care viza tocmai această chestiune) și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, urmând ca instanța să se pronunțe cu privire la cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul S. R..
Având în vedere această împrejurare, primul motiv de apel nu mai poate fi analizat, existența calității procesual pasive a apelantului pârât fiind stabilită cu putere de lucru judecat de către instanța de recurs.
În ceea ce privește al doilea motiv de apel, Tribunalul îl apreciază ca fiind neîntemeiat.
Astfel, potrivit art. 274 al. 1 Cod procedură civilă – partea care a căzut în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.
Având în vedere că apelantul pârât a căzut în pretenții, în mod corect instanța de fond a admis cererea reclamantului de obligarea a acestuia la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul dispozițiilor legale de mai sus, apărările apelantului pârât referitoare la faptul că nu a dat dovadă de rea credință sau neglijență, neavând relevanță față de cuprinsul dispozițiilor art. 274 al. 1 Cod procedură civilă.
Impotriva acestei decizii s-a formulat, in termen legal, prezentul recurs de catre pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, invocandu-se disp. art. 304 pct. 9 C.pr.civ. si sustinandu-se urmatoarele critici:
La emiterea Dispozitiei de dare în folosinta speciala, odata cu transmiterea dreptului de proprietate, Primaria Municipiului Bucuresti trebuia sa stabileasca reclamantului si calea de acces la drumul public.
Pentru a concluziona asupra dreptului pretins de catre reclamant de a i se constitui un drept de servitute asupra terenului vecin aflat in proprietatea statului este esentiala determinarea situatiei terenului.
Astfel, imobilul identificat de expert este in proprietatea privata a statului, fiind in administrarea Ministerului Transportului, Constructiilor si Turismului, astfel cum rezulta din situatia juridica solicitata de catre instanta Primariei Municipiului Bucuresti - Evidenta Proprietatii (filele 62-63 din dosarul cauzei). Asa cum in mod corect a retinut si instanta, in urma transferului de sarcini suferite intre ministere, in prezent, atributiile apartin paratului Ministerul Dezvoltarii Regionale si Locuintelor, potrivit H.G. nr. 33/2009.
Solicitarea reclamantului privind stabilirea in favoarea acestora a unui drept de servitute pe un teren aflat in administrarea statului atrage incidenta art. 36 alin.(1) din Legea nr. 18/1991, republicata, conform caruia: "Terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localitătilor si care sunt în administrarea primăriilor Ia data prezentei legi trec în proprietatea comunelor, orașelor sau a municipiilor, urmând regimul juridic al terenurilor prevăzute la art. 26."
In mod corect instanta de fond, prin sentinta civila nr._/20.11.2009, a retinut ca imobilul se afla in proprietatea Municipiului Bucuresti si in administrarea Ministerului Dezvoltarii Regionale si Locuintelor.
Mai mult decat atat, conform prevederilor art. 25 din Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice: "S. este persoana juridica in raporturile in care participa nemijlocit in nume propriu ca subiect de drepturi si obligatii. EI participa în astfel de raporturi prin Ministerul Finantelor, afara de cazurile în care legea stabileste anume alte organe in acest scop. "
Coroborand aceste texte de lege, in speta dedusa judecatii, in mod gresit instanta a retinut ca Municipiul Bucuresti prin Primar General nu are calitate procesuala pasiva. In speta, ne aflam . exceptie, in care interesele Statului R. nu sunt reprezentate in instanta de catre Ministerul Finantelor Publice, ci, de catre unitatea administrativa-teritoriala in care se afla imobilul-teren, respectiv Primaria Municipiului Bucuresti.
In ceea ce priveste cheltuielile de judecata, in mod gresit instanta de fond a dispus obligarea Statului R. prin Ministerul Finantelor Publice la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 4020 lei.
Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice nu a dat dovada de rea credinta, neglijenta, nu se face vinovat de declansarea litigiului si, prin urmare, aceasta institutie nu poate fi sanctionata procedural prin obligarea la plata cheltuielilor de judecata.
Primaria Municipiului Bucuresti avea obligatia sa stabileasa reclamantului si calea de acces la drumul public, atunci cand a atribuit acestuia folosinta speciala a terenului in suprafata de 547 mp, prin Dispozitia nr.7352/30.01.2007.
Solutionand recursul formulat, in raport de criticile dezvoltate, Curtea il constata nefondat si il va respinge ca atare.
Astfel, Curtea constata ca prin recursul formulat se aduc trei categorii de critici: se sustine ca S. R. nu ar avea calitate procesuala pasiva, ci aceasta calitate ar reveni Municipiului Bucuresti, se arata pe de alta parte ca PMB ar fi trebuit sa prevada si calea de acces la momentul atribuirii terenului catre reclamant si in final se critica sub aspectul obligarii la cheltuieli de judecata.
Curtea constata ca este total nefondata critica referitoare la calitatea procesuala pasiva a Statului R., in conditiile in care calitatea procesuala pasiva a partilor a fost transata in ciclul procesual anterior prin decizia civila nr. 160R/17.02.2011 a Curții de Apel București – Secția a IV-a Civilă.
Prin aceasta decizie s-a transat irevocabil ca terenul aflat în administrarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului asupra caruia se solicită constituirea servituții, se află în proprietatea privată a statului, S. avand calitate procesuala pasiva in raport de art. 616 C.civ., in vreme ce Municipiul București prin Primarul General nu are aceasta calitate procesuală, nefiind o persoană ce ar putea fi obligată prin raportul juridic născut între părți, fondat pe un act sau un fapt juridic.
Asadar, avand in vedere disp. art. 315 C.pr.civ. aceasta chestiune nu mai poate fi repusa discutiei la acest moment.
Este total nefondata si critica referitoare la faptul ca PMB ar fi trebuit sa prevada si calea de acces la momentul atribuirii terenului, aceasta sustinere ramanand total irelevanta in ce priveste deznodamantul juridic al cauzei, esential fiind ca terenul reclamantului este fond infundat, care impune constituirea unei servituti de trecere, conform art. 616 C.civ., iar S. este proprietarul fondului invecinat.
In final, Curtea respinge si critica referitoare la obligarea recurentului parat la cheltuieli de judecata, Curtea constatand ca tribunalul a facut o corecta aplicare a art. 274 C.pr.civ., de vreme ce paratul, prin apararile formulate, a prilejuit judecata in apel.
Pentru toate aceste motive, in baza art. 312 C.pr.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat, iar in baza art. 274 C.pr.civ. va obliga pe recurent si la plata cheltuielilor de judecata facute de intimatul reclamant in recurs (onorariu de avocat ), iarasi recurentul S. R., prin formularea acestei cai de atac, pentru a sustine critici total nefondate, fiind in culpa procesuala.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P.M.B., împotriva deciziei civile nr.792A/12.09.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant F. S..
Obligă pe recurent la 1500 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 5 februarie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. F. G. F. C. D. L. M.
GREFIER
S. V.
RED.DFG
Tehnored,DFG/MȘ/ 2 ex.
8.02.2013
| ← Succesiune. Decizia nr. 71/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Evacuare. Decizia nr. 1726/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
