Uzucapiune. Decizia nr. 308/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 308/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-11-2013 în dosarul nr. 702/3/2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 308 A
Ședința publică de la 4 noiembrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - A. C. B.
JUDECĂTOR - C. M. S.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de apel formulată de apelantul M. C. ȘI PATRIMONIULUI NAȚIONAL, cu sediul în București, ., sector 3, împotriva sentinței civile nr. 2401/21.12.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă P. „D.”, cu sediul în București, Calea Victoriei nr. 28, sector 3, intimații-pârâți M. București prin Primarul General, cu sediul în Splaiul Independenței nr. 291-293, sector 6 și S. ROMÂN M. C. și Patrimoniului Național, cu sediul în București, ., sector 2, având ca obiect: uzucapiune.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 28.10.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 4.11.2013.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la data de 11.01.2010, pe rolul Tribunalului București, sub nr._, repartizată spre soluționare Secției a V-a Civilă, reclamanta P. „D.”, în contradictoriu cu pârâții M. București, reprezentat prin Primarul General și S. Român, reprezentat prin M. C. și cultelor, a solicitat constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra terenului situat în .. 28, sector 3, București în suprafața totală, de 615 mp și a dreptului de proprietate dobândit prin accesiune imobiliară asupra construcțiilor identificate și delimitate pe acest teren, conform raportului de expertiză extrajudiciara atașat acțiunii: C1-Biserica construită pe o suprafață de 247/80 mp; C2-casa parohială pe o suprafață de 87.90 mp; C3-glasvand pe o suprafață de 14.73 mp; C4-trepte pe o suprafață de 2.06 mp; C5-trepte și platforma de beton construite pe o suprafață de 27/05 mp.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în fapt, P. „D." a dobândit terenul susmenționat, împreună cu biserica zidită pe acesta, după anul 1677 prin dania domneasca a Doamnei M. și a Domnitorului Munteniei, Ș. C., act care însă nu se mai găsește în materialitatea lui.
Biserica Doamnei este situată la intersecția Căii V. cu . București, a fost ctitorită mai întâi din lemn, pe locul unui locaș mai vechi. Ea fost rectitorită de M. D., a doua soție a lui Ș. C., înainte de 19 februarie 1677, când e amintita mahalaua din jur „a lui popa I.”, aceasta fiind de altfel, cea mai veche mențiune cunoscută a parohiei și, indirect, a bisericii. La 11 mai 1684, mahalaua se numea "La biserica Doamnei", dovedind ca aici exista deja o biserică, cea a principesei M..
A mai arătat reclamanta că Biserica fusese destinată de la început drept paraclis, nu doar al unei case boierești, ci al unei viitoare reședințe domnești, că lăcașul a suferit din cauza cutremurelor din 1802, 1827, 1829, 1838, ea fiind reparată radical înainte de 1868, când este dărâmat turnul clopotniței, acesta fiind înlocuit cu altul din lemn și tablă, urmând a fi renovată iarăși în anul 1906.
Fresca originară, realizată de Constantinos M. și I. a fost restaurată de către parohie în anii 1970, apoi din nou deteriorată și înnegrită de timp, fiind curățată și parțial refăcută în anii 2002-2005, iar la ultima restaurare, din anul 2003, fațadele au fost acoperite cu un strat subțire de tencuială și zugrăvite în alb, lăsând vizibile cele două registre, despărțite printr-un brâu (un tor) prins între două șiruri de cărămizi dispuse în "dinți de fierăstrău".
S-a susținut de către reclamantă că, deși vatra bisericească exista de peste 30 de ani, nu are un înscris constatator al dreptului de proprietate, fapt care este, de altfel, frecvent și în ceea ce privește alte numeroase vetre bisericești.
Acest lucru a determinat, de altfel, și pe legiuitor să creeze prin Legea nr. 455/2006 un cadru propice pentru promovarea unor astfel de acțiuni de către parohiile care, deși nu au înscrisuri doveditoare ale dreptului lor de proprietate, au totuși o posesiune utilă, publică, netulburată și sub nume de proprietar asupra terenurilor pe care se află lăcașurile de cult și construcțiile anexă, posesie care se întinde de cele mai multe ori pe mai mult de treizeci de ani, cum este și în speța de față.
Reclamanta a mai susținut că posesia exercitată asupra terenului este confirmată și de procesul-verbal de înscriere a dreptului de proprietate provizorie nr._, ea fiind, fără îndoială, una continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar și exercitată pe perioadă mult mai lungă de 30 de ani, iar toate construcțiile au fost edificate de-a lungul timpului pe acest teren stăpânit de peste 350 de ani, fiind întrunite condițiile privitoare la accesiunea imobiliară, respectiv art. 482 și art.492 Cod civil, deoarece aceste dispoziții legale instituie o prezumție legală, care izvorăște cu prisosință din conținutul celor două texte legale.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1847, art. 48 art. 492 din Codul civil și Legea nr. 455/2006.
Prin întâmpinarea formulată la 09.02.2011, M. C. și Patrimoniului Național a arătat că, în cadrul acțiunii prin care reclamanta P. "D." București a solicitat constatarea dobândirii dreptului de proprietate, prin uzucapiune, asupra terenului situat în .. 28, sector 3, București în suprafață totală de 615 mp și a dreptului de proprietate dobândit prin accesiune imobiliară, asupra construcțiilor identificate și delimitate pe acest teren, conform raportului de expertiză extrajudiciară, astfel cum acestea au fost enumerate și descrise în petitul cererii de chemare în judecată, nu are calitate procesuală pasivă, solicitând astfel, respingerea acțiunii introduse împotriva sa, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În susținerea excepției invocate a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 4 din O.U.G. nr. 115/2009 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale, s-a înființat M. C. și Patrimoniului Național, prin reorganizarea Ministerului C., Cultelor și Patrimoniului Național, iar în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 90/2010, privind organizarea și funcționarea Ministerului C. și Patrimoniului Național, cu modificările și completările ulterioare, M. C. și Patrimoniului Național, înființat prin reorganizarea Ministerului C. Cultelor și Patrimoniului Național, este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care elaborează și asigură aplicarea strategiei și politicilor în domeniul culturii și patrimoniului național".
Potrivit prevederilor art. 1, alin. 1, art. 2 și art. 4, pct. 1, 2 și 5, art. 7 alin. 1 din H.G. nr. 22/2010 privind organizarea și funcționarea Secretariatului de Stat pentru Culte „Secretariatul de Stat pentru Culte se organizează și funcționează ca structură cu personalitate juridică, în cadrul aparatului de lucru al Guvernului.
În activitatea sa, Secretariatul de Stat pentru Culte asigură respectarea și promovarea drepturilor și libertăților fundamentale, consacrate de Constituția României, republicată, și de Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, precum și de tratatele și convențiile internaționale la care România este parte, în ceea ce privește libertatea conștiinței și a credințelor religioase, și se conduce după principiul fundamental conform căruia cultele recunoscute de lege sunt libere, autonome și egale în fața autorităților statului.
M. C. și Patrimoniului Național a arătat și care sunt atribuțiile Secretariatul de Stat pentru Culte și a susținut că, din economia prevederilor legale invocate mai sus, rezultă faptul că Secretariatul de Stat pentru Culte are personalitate juridică proprie, putând sta singur în proces, cu atât mai mult cu cât acesta a preluat întregul patrimoniu aferent atribuțiilor în domeniul cultelor.
În temeiul dispozițiilor art. 11 din O.U.G. nr. 115/2009 și ale art. 9 din H.G. nr. 22/2010, Secretariatul de Stat pentru Culte a preluat de la M. C. și Patrimoniului Național toate drepturile și obligațiile ale activității din domeniul cultelor, inclusiv personalul și bunurile mobile și imobile.
Referitor la fondul cauzei deduse judecății, a învederat că în Lista monumentelor istorice 2010 la nr. crt. 849 Cod .LMI B-ll-m-A-_, figurează Biserica -". Biserică"- D., adresa . 3, Calea Victoriei nr. 28 sector 3 București "Vatra Târgului" și că, din verificările efectuate în Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului, la data de 27.07.2011, aflate în administrarea Ministerului C. și Patrimoniului Național, P. "D." București (imobilul situat la adresa indicată mai sus) nu figurează înscrisă în acest inventar.
Față de cererea de chemare în judecată a arătat că aceasta nu poate fi admisă, decât în măsura în care instanța va constata, în baza probatoriului administrat în cauză, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1890 și 1847 cod civil (în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată) pentru uzucapiunea de lungă durată, respectiv să existe o posesie a reclamantei asupra imobilului construcții și teren de peste 30 de ani și această posesie să fie continuă, neviciată și utilă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 și următoarele Cod procedură civilă, precum și pe dispozițiile O.U.G. nr. 115/2009 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale, dispozițiile H.G. nr. 90/2010, privind organizarea și funcționarea Ministerului C. și Patrimoniului Național, cu modificările ulterioare și pe prevederile H.G. nr. 22/2010 privind organizarea și funcționarea Secretariatului de Stat pentru Culte.
La data de 03.06.2011, reclamanta a depus la dosar o cerere precizatoare, arătând că terenul ce face obiectul acțiunii și asupra căruia solicită constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune este în suprafață de 608,85 mp, astfel cum acesta a fost identificat prin raportul de expertiză tehnică specialitatea topografie efectuat în cauză.
La data de 06.04.2012, reclamanta a depus la dosar o altă cerere precizatoare, învederând că imobilul teren ce face obiectul acțiunii este situat în București, Calea Victoriei, nr. 28, sector 3, iar casa parohială este situată pe .. 1, sector 3.
În cauză a fost încuviințată reclamantei proba cu înscrisuri, proba testimonială și proba cu expertiză tehnică de specialitate.
În cadrul probei cu înscrisuri au fost depuse la dosar: adresă emisă de către Direcția Juridic din cadrul Primăriei Municipiului București în legătură cu notificările formulate în temeiul Legii 10/2001, istoricul de rol fiscal al imobilului situat în București, . Calea Victoriei, nr. 28, sector 3, adresa emisă de către Direcția Patrimoniu – Serviciul cadastru din cadrul Primăriei Municipiului București, relații de la Direcția Juridic din cadrul Primăriei Municipiului București cu privire la notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, adresa emisă de către Direcția Patrimoniu din cadrul P.M.B cu privire la imobilul în litigiu, dispozițiile de Primar General nr. 1749/2003 și 2139/2003, istoricul de adresa poștală emis de către Serviciul Cadastru din cadrul P.M.B., ordinul nr. 2361/12.07.2010 emis de către Ministrul C. privind Lista monumentelor istorice, actualizată și lista monumentelor istorice dispărute și anexele la acest ordin, adresă emisă de către Direcția pentru Cultură și Patrimoniu Național a Municipiului București, adresă emisă de către Direcția Patrimoniu din cadrul P.M.B., răspuns din partea Administrației Fondului Imobiliar, răspunsul formulat de către Arhiepiscopia Bucureștilor, Sectorul Bunuri Imobile Bisericești, relații de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 3 cu privire la imobilul intabulat la adresa din Calea Victoriei, nr. 28.
În cauză au fost efectuate și depuse, raportul de expertiză specialitatea topografie, întocmit de expert B. I. D. și raportul de expertiză specialitatea construcții, evaluarea proprietății imobiliare întocmit de expert F. S., a fost audiat martorul A. G., declarația acestuia fiind consemnată în scris, semnată și atașată la dosarul cauzei.
Prinsentința civilă nr. 2401/21.12.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului C. și Cultelor, ca fără obiect, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta P. „D.”, în contradictoriu cu pârâții M. București, reprezentat prin Primarul General și S. Român, reprezentat prin M. C. și Cultelor și s-a constatat că reclamanta, P. „D.”, a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani, asupra terenului în suprafață de 608, 85 mp, identificat prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expertul specialitatea topografie-cadastru B. I. D. (anexele 1 și 2) și dreptul de proprietate, prin accesiune imobiliară asupra următoarelor imobile: C1 – biserică în suprafață de 247,80 mp, C2 – casa parohială în suprafață de 87,90 mp, C3 – glasvand – terasa în suprafață de 14,73 mp, C4 – trepte în suprafață de 2.06 mp, C5 – trepte și platformă de beton construite pe o suprafață de 27,05 mp, identificate prin raportul de expertiză efectuat în cauză de către expertul specialitatea construcții civile și industriale S. F., precum și prin raportul de expertiză specialitatea topografie efectuat în cauză de către expert B. I. D., imobil ce figurează înregistrat în evidențele Primăriei Municipiului București la nivelul anului 1986 cu adresa poștală Calea Victoriei, nr. 28 și .. l, respectiv cu adresa Calea Victoriei, nr. 28 bis la nivelul anului 1940.
Pentru a hotărî astfel, potrivit art. 137 al. 2 Cod procedură civilă, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos cercetarea fondului cauzei deduse judecății.
Având în vedere aceste dispoziții legale și apărările formulate prin întâmpinarea depusă la dosar, tribunalul a analizat cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului C. și Cultelor.
Examinând cauza, în vederea soluționării acestei excepții, tribunalul a constatat că, într-un litigiu, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana chemată în judecată și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății, aceasta aparținând celui față de care se poate realiza interesul reclamantului, acesta din urmă fiind cel care trebuie să justifice atât calitatea procesuala activă, cât și calitatea procesuală pasivă a persoanei pe care a chemat-o în judecată.
Obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de constatarea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate asupra unui teren, respectiv a unor clădiri prin accesiune, o astfel de acțiune putând fi formulată în contradictoriu cu adevăratul proprietar sau fostul proprietar, astfel cum rezultă prin interpretarea coroborată a art. 1890 și art. 1895 Cod civil, uzucapiunea, ca mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra unui imobil, respectiv accesiunea, reprezentând în mod indirect și o sancțiune a celui care, prin pasivitatea lui, a lăsat timp îndelungat ca bunul să se afle în posesia altei persoane ce s-a comportat ca un adevărat proprietar.
În cauza de față, reclamanta a formulat acțiunea în contradictoriu cu M. București și S. Român, învederând că acesta este reprezentat de M. C. și Cultelor. Or, față de acest cadru procesual fixat de către reclamantă, în baza principiului disponibilității, care guvernează procesul civil, M. C. și Cultelor nu poate invoca lipsa calității sale procesuale pasive, o astfel de excepție fiind lipsită de obiect, întrucât această entitate nu a fost chemată în judecată în calitate de pârât, ci în calitate de reprezentant al Statului Român.
Cum în cauză, deși tribunalul a pus în vedere pârâtului să facă precizări sub acest aspect, nu au fost aduse lămuriri în sensul de a se susține dacă se invocă o lipsă a calității de reprezentant al Statului Român și cum acest pârât nu a făcut nicio altă precizare referitoare la reprezentarea sa în cadrul acestui litigiu, tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului C. și Cultelor, ca lipsită de obiect.
În ceea ce privește fondul cererii deduse judecății, tribunalul a reținut că, în sistemul Codului civil de la 1864, uzucapiunea este considerată ca fiind un mod originar de dobândire a dreptului de proprietate asupra unui bun imobil, ca efect al exercitării posesiei utile asupra acelui bun un interval de timp determinat de lege.
Pentru dobândirea dreptului de proprietate imobiliară prin uzucapiunea de 30 de ani, astfel cum aceasta este reglementată de art. 1890 Cod civil, este necesar să fie întrunite cumulativ două condiții: posesia propriu-zisă să fie utilă, neafectată de niciun viciu, și aceasta să fie exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani, neavând relevanță dacă posesorul este de bună-credință sau de rea-credință.
Pentru ca posesia să fie considerată utilă se cere ca aceasta să întrunească condițiile la care fac referire dispozițiile art. 1846-1847 Cod civil.
Astfel, posesia trebuie să fie continuă, posesorul trebuie să o fi exercitat în mod regulat, fără intermitențe anormale, posesia să fie neîntreruptă, posesia să fie netulburată, în sensul de a nu fi fondată sau conservată prin acte de violență în contra sau din partea adversarului, posesia trebuie să fie publică și exercitată sub nume de proprietar.
În ceea ce privește durata posesiei, Codul civil impune o perioadă de 30 de ani, recunoscându-se astfel, că uzucapiunea reprezintă nu numai un mod de dobândire a dreptului de proprietate, ci în același timp și o sancțiune îndreptată împotriva adevăratului proprietar, care, prin pasivitatea lui, a făcut ca timp îndelungat bunul să se afle în posesia altei persoane, ce s-a comportat ca un adevărat proprietar.
Dacă cel ce dorește să invoce beneficiul uzucapiunii nu a stăpânit imobilul timp de 30 de ani, legea îi recunoaște acestuia posibilitatea de a uni durata posesiei pe care el a exercitat–o cu posesia exercitată de către autorii săi.
Tribunalul a considerat că sunt întrunite în persoana reclamantei condițiile dobândirii prin uzucapiunea de 30 de ani a dreptului de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 608, 85 mp, identificat prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expertul specialitatea topografie, cadastru B. I. D. (anexele 1 și 2), fiind făcută dovada faptului că aceasta a stăpânit timp de 30 de ani în mod continuu, neîntrerupt, public, pașnic și sub nume de proprietar terenul ce face obiectul acțiunii.
Astfel, din cuprinsul procesului verbal întocmit la data de 10.01.1940 de către Comisiunea pentru Înființarea Cărților Funciare București, tribunalul a reținut că a fost înscris în favoarea Statului Român, prin M. Cultelor, Biserica D. dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 220 mp, asupra bisericii și casei parohiale cu trei camere, antreu, bucătărie și pod situate în București, Calea Victoriei, nr. 28 bis, colț cu . Stradă, între nr. 1 și 3, reținându-se că acesta a fost dobândit ca danie de la M. D. și Ș. C., Domn al Munteniei, din 1654.
Biserica și casa parohială împreună cu terenul aferent, descrise în cuprinsul acestui act apar menționate în lista de inventar întocmită la nivelul reclamantei din anul 1971, acestea fiind stăpânite de către reclamanta Biserica D. de aproximativ 40 – 50 de ani, fără a fi tulburată de vreo persoană fizică sau juridică, astfel cum rezultă din declarațiile martorului A. G. audiat în cauză.
Posesia exercitată de către reclamantă a fost una continuă, fără intermitențe anormale, pașnică, publică, exercitată sub nume de proprietar, din materialul probator administrat în cauză rezultând că terenul ce formează obiectul acțiunii este îngrădit și delimitat de proprietățile vecine, iar construcțiile au fost reparate și consolidate de către reclamantă.
Din punct de vedere al identificării imobilului ce face obiectul dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, s-a reținut de către instanță că terenul și construcțiile ce fac obiectul acestei acțiuni figurează în evidențele Municipiului București ca fiind situate la adresa poștală Calea Victoriei, nr. 28, sector 3, în evidențele cadastralo-topografice casa parohială figurând însă la adresa din .. 1, sector 3 (conform precizărilor expertului B. I. D.), aspect susținut și de adresa nr._/8431 din 30.05.2011 emisă de către Direcția Patrimoniu – Serviciu Cadastru din cadrul Primăriei Municipiului București.
Tot din relațiile furnizate de către Primăria Municipiului București, tribunalul a reținut că imobilul în suprafață de 65 mp (terenul pe care se află casa parohială) figura la nivelul anului 1948 ca având adresa pe .. 1, iar anterior, la nivelul anului 1940 figura ca având adresa pe Calea Victoriei, nr. 28 bis.
De asemenea, prima instanță a mai reținut că imobilul format din teren și construcții, identificate prin cele două rapoarte de expertiză efectuate în cauză, nu se identifică cu cele care au făcut obiectul unor notificări în temeiul Legii nr. 10/2001 și care au fost respinse prin dispozițiile Primarului General nr. 2092/2003, nr. 2139/2003 și nr. 1749/2003.
Prin dispoziția cu nr. 2139/2003 a fost respinsă notificarea ce viza imobilul din Calea Victoriei, nr. 28, iar prin dispoziția cu nr. 1749/2003 a fost respinsă notificarea ce viza imobilul situat în ..
Imobilul ce face obiectul prezentului dosar nu este identic nici cu imobilul ce a fost restituit Așezămintelor N. Mitropolitul, deși acesta este înscris în evidențele funciare tot cu adresa din Calea Victoriei, nr. 28, fapt ce rezultă din înscrisurile comunicate de către Primăria Municipiului București, Serviciul Juridic și din relațiile furnizate de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Biroul de Carte Funciară Sector 3, imobilul restituit în natură Așezământului N. Mitropolitul având o altă structură decât cel ce face obiectul prezentei acțiuni.
În plus, din relațiile furnizate de către M. C. și Cultelor, întâmpinare și ordinul nr. 2361/12.07.2010 emis de către ministrul culturii privind Lista monumentelor istorice, actualizată și lista monumentelor istorice dispărute și anexele la acest ordin, emisă de Direcția pentru Cultură și Patrimoniu Național a Municipiului București, precum și de Arhiepiscopia Bucureștilor, tribunalul a reținut că, deși imobilul figurează pe lista monumentelor istorice, el nu face parte din categoria monumentelor ce fac parte din domeniul public al statului sau al unității administrativ-teritoriale, putând fi astfel dobândit pe calea prescripției achizitive, nefiind insesizabil prin efectul legii.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, instanța a admis acțiunea formulată de către reclamantă și a constatat că aceasta a dobândit prin efectul uzucapiunii de 30 de ani dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 608,85 mp identificat prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expertul specialitatea topografie, cadastru B. I. D. (anexele 1 și 2).
Cu privire la construcții, față de dispozițiile art. 488 și art. 492 din Codul civil, potrivit cărora, orice construcție făcută pe un teren este prezumată a fi făcută de către proprietarul acestui pământ, cu cheltuiala sa și că este a lui, până ce se dovedește din contră, tribunalul a constatat și dobândirea de către reclamantă a dreptului de proprietate asupra construcțiilor edificate pe acest teren, C1 – biserica în suprafață de 247,80 mp, C2 – casa parohială în suprafață de 87,90 mp, C3 – glasvand – terasa în suprafață de 14,73 mp, C4 – trepte în suprafață de 2.06 mp, C5 – trepte și platformă de beton, construite pe o suprafață de 27,05 mp, identificate prin raportul de expertiză efectuat în cauză de către expertul specialitatea construcții civile și industriale S. F., ca efect al accesiunii imobiliare artificiale.
Împotriva sentinței tribunalului, a declarat apel pârâtul M. C. și Patrimoniului Național,solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile apelate și, reținând cauza spre rejudecare, în fond, să se respingă acțiunea reclamantei ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, având în vedere următoarele considerente:
Sub un prim aspect, apelantul-pârât precizează necesitatea schimbării în tot a hotărârii judecătorești atacate în considerarea existenței elementelor contradictorii între considerentele și dispozitivul sentinței criticate, având în vedere următoarele argumente:
Instanța de fond, printr-o analiză superficială a materialului probator și cu nesocotirea flagrantă a mijloacelor de apărare formulate prin întâmpinare, a pronunțat sentința civilă nr. 2401 din 21.12.2012, prin care a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului C., ca fără obiect și a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta P. D. în contradictoriu cu pârâții M. București, reprezentat prin Primarul General și S. Român, reprezentat prin M. C. și Cultelor.
La fila 5 din cuprinsul hotărârii judecătorești criticate, instanța de judecată – pe fondul unui raționament eronat și în absența oricărui mijloc de probă concludent, a reținut că "față de cadrul procesual fixat de către reclamantă ( ... ), M. C. și Cultelor nu poate invoca lipsa calității sale procesuale pasive, o astfel de excepție fiind lipsită de obiect, întrucât această entitate nu a fost chemată în judecată în calitate de pârât, ci în calitate de reprezentant al Statului Român."
Or, după cum se poate lesne observa, din întregul material probator, constând în înscrisuri, rezultă cu evidență că aceste concluzii reținute de instanță, sunt contrazise de chiar dispozitivul hotărârii atacate, când instanța, la punctul al doilea din cuprinsul acestuia, reține calitatea de pârât a apelantului-pârât.
Prin urmare, apelantul-pârât subliniază necesitatea schimbării în tot a sentinței civile apelate, în sensul înlăturării neconcordanțelor existente între considerente și dispozitiv.
Sub un alt aspect, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) Cod procedură civilă, apelantul-pârât reiterează excepția lipsei calității sale procesuale pasive, pentru argumentele învederate în cuprinsul întâmpinării, înțelegând să sublinieze, în plus, următoarele aspecte:
Din verificările efectuate în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului, aflate în administrarea Ministerului C., imobilul P. D. nu figurează înscris în acest inventar.
Arată, totodată, faptul că din cuprinsul sentinței civile criticate nu rezultă soluția instanței cu privire la introducerea în cauză a Secretariatului de Stat pentru Culte, structură cu personalitate juridică proprie, în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, după precizările dezvoltate în cuprinsul întâmpinării, solicitare asupra căreia instanța de fond a omis a se pronunța.
În sprijinul dovedirii temeiniciei apelului formulat și al admiterii acestuia, apelantul-pârât invocă practică unitară recentă în materie de uzucapiune, având obiect similar și anume, Decizia civilă nr. 441 din 23.10.2009 pronunțată de Curtea de Apel Iași și Decizia civilă nr. 1088 din 24.06.2009 pronunțată de Curtea de Apel București, prin care s-a admis lipsa calității procesuale pasive a unuia dintre pârâți, ca urmare a lipsei dovezii de proprietar a pârâtului asupra imobilului.
În acest context, amintește și sentința civilă nr. 2150/13.11.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, definitivă și irevocabilă, având obiect similar, prin care s-a admis lipsa calității procesuale pasive a Ministerului C..
Având în vedere argumentele legale expuse mai sus, apelantul-pârât solicită admiterea apelului, astfel cum a fost motivat, schimbarea în tot a sentinței civile apelate și, reținând cauza spre rejudecare, în fond, să se respingă acțiunea reclamantei față de instituția pârâtului ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În susținerea celor de mai sus, înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri și de orice alte probe ce se vor dovedi necesare pe parcursul dezbaterilor.
Examinând sentința apelată, prin prisma criticilor formulate, în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea a constatat că apelul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Critica referitoare la lipsa calității sale procesuale pasive nu poate fi reținută.
Obiectul cererii de chemare în judecată – formulată de reclamantă în contradictoriu cu M. București și S. Român, indicat ca fiind reprezentat de M. C. și Cultelor – este reprezentat de constatarea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate asupra unui teren, respectiv a unor clădiri prin accesiune, o astfel de acțiune putând fi formulată în contradictoriu cu adevăratul proprietar sau fostul proprietar.
Raportat la obiectul acțiunii reclamantei, instanța de apel constată că în mod corect a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. C. și Patrimoniului Național, ca lipsită de obiect, deoarece pretinsul posesor neproprietar al imobilului compus din terenul și construcțiile în litigiu, este S. Român reprezentat de pârât în litigiile referitoare la dreptul de proprietate și atributele acestuia.
Potrivit dispozițiilor art. 4 din O.U.G. nr. 115/2009 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale, s-a înființat M. C. și Patrimoniului Național, prin reorganizarea Ministerului C., Cultelor și Patrimoniului Național, iar în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 90/2010, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 116 din 22 februarie 2010, privind organizarea și funcționarea Ministerului C. și Patrimoniului Național, cu modificările și completările ulterioare, M. C. și Patrimoniului Național, înființat prin reorganizarea Ministerului C., Cultelor și Patrimoniului Național, este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care elaborează și asigură aplicarea strategiei și politicilor în domeniul culturii și patrimoniului național.
Instanța de apel nu va reține susținerile ministerului, conform cărora judecătorul fondului a respins greșit excepția lipsei calității sale procesuale pasive, ca fiind fără obiect, deoarece acesta a fost chemat în judecată, ca reprezentant al Statului, întrucât M. C. și Patrimoniului Național este structură a administrației publice centrale, cu atribuții generale și obligatorii în materia protecției patrimoniului cultural, inclusiv atunci când varii persoane ridică pretenții cu privire la aceste bunuri, dispozițiile legii privind atribuțiile stabilite în sarcina Ministerului C. nefiind limitative, ci doar enumerative.
Chiar și Legea 182/2000 prevede expres faptul că pârâtul reprezintă statul în relațiile interne și internaționale, legea nefăcând nicio distincție, după cum e vorba de relații juridice sau relații diplomatice sau relații de drept internațional public, nici după cum e vorba de relații de bună înțelegere sau relații litigioase.
S. este cel care garantează proprietatea, cel care asigură protejarea bunurilor care fac parte din patrimonial cultural național, nu alte instituții locale sau consilii, iar autoritatea administrației publice centrale deținătoare a imobilului, în speță apelantul M. C. și Patrimoniului Național, este doar un titular al dreptului de administrare.
Referitor la faptul că este necesară înlăturarea neconcordanțelor existente între considerente și dispozitiv, deoarece în dispozitivul hotărârii atacate, la punctul al doilea din cuprinsul acesteia, instanța de fond reține calitatea de pârât a apelantului, Curtea arată că o astfel de eroare poate fi îndreptată uzitând de dispozițiile art. 281 Cod procedură civilă, privind îndreptarea erorilor materiale.
În ceea ce privește solicitarea apelantului privind introducerea în cauză a Secretariatului de Stat pentru Culte, structură cu personalitate juridică proprie, în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, Curtea arată că acesta elaborează și asigură aplicarea strategiei și politicilor în domeniul vieții religioase și asigură respectarea și promovarea drepturilor și libertăților fundamentale, având ca obiectiv general dezvoltarea parteneriatului dintre autoritățile administrației publice centrale și locale și cultele religioase recunoscute de lege în domeniul social, cultural și educațional, prin promovarea în beneficiul întregii societăți a relației de respect și cooperare între cultele recunoscute de lege.
Ca atare, nu se justifică solicitarea apelantului, ca cererea cu care reclamanta a învestit instanța în această pricină să se soluționeze în contradictoriu cu Secretariatul de Stat pentru Culte.
Nefondată este și susținerea apelantului privitoare la faptul că în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului, aflate în administrarea Ministerului C., imobilul P. D. nu figurează înscrisă în acest inventar, deoarece din cuprinsul procesului verbal întocmit la data de 10.01.1940 de către Comisiunea pentru Înființarea Cărților Funciare București, rezultă că imobilul a fost înscris în favoarea Statului Român, prin M. Cultelor, Biserica D. având dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 220 mp, asupra bisericii și casei parohiale.
Trebuie menționat totodată că precedentul judiciar, sub forma unei practici judiciare invocate de către părți, nu poate avea pentru instanțe, decât valoare orientativă.
Ca urmare, având în vedere dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanții reclamanți, constatând că nu este afectată de nelegalitate și netemeinicie hotărârea instanței de fond, pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul M. C. și Patrimoniului Național, cu sediul în București, ., sector 3, împotriva sentinței civile nr. 2401/21.12.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă P. „D.”, cu sediul în București, Calea Victoriei nr. 28, sector 3, intimații-pârâți M. București, prin Primarul General, cu sediul în Splaiul Independenței nr. 291-293, sector 6 și S. Român prin M. C. și Patrimoniului Național, cu sediul în București, ., sector 2.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.11.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. C. B. C. M. S.
GREFIER,
V. Ș.
Red. ACB/ Tehnored. PS/ACB /6 ex.
Jud. fond: M. C. B.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 747/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Partaj judiciar. Decizia nr. 153/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
