Anulare act. Decizia nr. 889/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 889/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-05-2013 în dosarul nr. 22163/299/2009*
Dosar nr._
(304/2013)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.889
Ședința publică de la 20 mai 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
GREFIER - LUCREȚIA C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenții-reclamanți B. V., M. E. și Z. I., împotriva deciziei civile nr. 876 A din 04.10.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți N. E., B. DE C. FUNCIARĂ SECTOR 1, cu intimatul-reclamant B. O. și cu intimata-intervenientă P. I..
Cauza are ca obiect – anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat S. D., în calitate de reprezentant al recurenților-reclamanți B. V., M. E. și Z. I., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 15.03.2013, emisă de Baroul București, depusă la dosar fila 29, avocat A. M., în calitate de reprezentant al intimatei-pârâte N. E., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 08.05.2013, emisă de Baroul București, depusă la dosar fila 33 și avocat I. G. A., în calitate de reprezentant al intimatei - interveniente P. I., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 28.03.2013, emisă de Baroul București, depusă la dosar fila 30, lipsind intimatul-reclamant B. O. și intimatul-pârât B. de C. Funciară Sector 1 și
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează depunerea la dosar, prin serviciul registratură, a unei întâmpinări formulate de intimata –pârâtă N. E., la data de 16.05.2013.
Părțile, prin reprezentanți, având pe rând cuvântul arată că nu mai au cereri de formulat și probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea recursului.
Apărătorul recurenților-reclamanți susținând oral motivele de recurs solicită admiterea recursului, modificare în tot a deciziei civile atacate în sensul de a se constata că cererea de rectificare a Cărții funciare nu este prescrisă și trimiterea dosarului la Judecătoria Sectorului 1 București, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Menționează că instanța de apel a pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea dispozițiilor art.304 pct.8 din Codul de procedură civilă, în sensul că a interpretat greșit Dispoziția Primarului General și a schimbat înțelesul vădit neîndoielnic al acesteia, concluzionând că nu există nici o concordanță între Dispoziția Primarului și înscrierea în Cartea funciară.
Arată că instanța de recurs în prima etapă procesuală a dispus să se verifice prescripția dreptului la acțiune sub aprecierea dispozițiilor art.31 din Legea nr.7/1996 și, sub acest aspect, între titlul de proprietate al numitului O. C., înscrierea în Cartea funciară și situația juridică reală există neconcordanțe majore, în sensul că, în titlul de proprietate care a emis dispoziția pârâtelor terțe dobânditoare sunt de rea credință.
Reaua credință constă în faptul că, pârâtele nu au efectuat minime diligențe pentru a analiza această neconcordanță și nu au pus în aplicare dreptul de proprietate în platitudinea sa, în sensul că, nu au pus în practică cele 3 atribute, respectiv, folosința, posesia și dispoziția sa. În acest sens dispozițiile art.391 din noul cod civil face referire la uzucapiunea tabulară, în sensul că neagă această înscriere a posesiei în Cartea funciară. Or, reaua credință în baza art.31 din Legea nr.7/1996 se manifestă prin nestudierea neconcordanței dintre titlul Cărții funciare și situația juridică reală și neintrarea în posesie mai mult de 10 ani de zile.
Apărătorul intimatei-pârâte N. E. învederează că recurenții-reclamanți formulează critici întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.8 din Codul de procedură civilă, în sensul în care instanța de apel, în rejudecare ar fi interpretat eronat dispozițiile Deciziei Primarului nr.1647/2003. Acest motiv de recurs vizează actul juridic dedus judecății, iar această dispoziție nu este actul juridic dedus judecății, având în vedere că pârâta deține un alt titlu de proprietate, un contract de vânzare-cumpărare încheiat cu intervenienta P. I. și înscris în Cartea funciară.
Menționează că, actul de vânzare-cumpărare al intervenientei P. I. a avut la bază această dispoziție și nu s-au formulat critici nici la instanța de fond și nici în apel vizavi de nelegalitatea acestei dispoziții și nici o acțiune separată în anularea acestei Dispoziții a Primarului.
Mai arată că toate susținerile recurenților sunt referitoare la situația de fapt care nu poate fi analizată în recurs și, sub acest aspect invocă excepția nulității recursului cu privire la toate criticile invocate în recurs.
În ceea ce privește buna sau reaua credință instanța de recurs a stabilit în rejudecare că instanța de apel trebuie să respecte chestiunile de drept dezlegate prin decizia de casare, cu privire la dobânditorul de bună credință raportat la termenul de prescripție.
Instanța de apel a constatat din actele depuse la dosar că de la momentul înregistrării Dispoziției Primarului din 23.03.2004 până la momentul formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 14.07.2009 au curs 3 ani referitor la prescripția dreptului la acțiune. Raportat la buna credință, nici un moment nu a fost răsturnată prezumția bunei credințe, nu s-a făcut nici o dovadă că înscrierea în Cartea funciară nu a fost corespunzătoare realității actelor; există un contract de vânzare-cumpărare a înscrierii și nu a fost notat nici un litigiu sau acțiuni împotriva vânzătorului. Reclamanții au susținut că s-a manifestat un dezinteres imputabil în ceea ce privește faptul că nu s-a efectuat o constatare la fața locului, iar acesta este rolul Cărții funciare de a observa care este situația juridică și situația de fapt.
În concluzie, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile atacate ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Apărătorul intimatei-interveniente solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile atacate ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Menționează că recurenții repun în discuție situația de fapt, ca premisă a interpretării greșite a actului dedus judecății, ceea ce nu poate fi acceptat față de conținutul specific al motivelor de recurs.
În ceea ce privește buna sau reaua credință a intervenientei pentru raționamentul prescripției; în acest sens recurenții pretind că aceasta a fost de rea credință dar nu contestă buna credință a achizitoarei în raport de conținutul titlului său de proprietate.
Or, legea prevede că termenul de prescripție a acțiunii în rectificare de 3 ani privește ipoteza terțului de bună credință fiind irelevant dacă autorul acestuia a fost sau nu de bună sau rea credință.
Cu privire la susținerea referitoare la împrejurarea că nu s-a verificat la fața locului situația imobilului, conținutul normei legale care definește buna sau reaua credință, situația de fapt rezultată din cercetarea la fața locului este nerelevantă, buna credință presupunând doar că neregularitatea să nu rezulte din cuprinsul Cărții funciare, respectiv, din titlul autorului, ceea ce recurenții nu au susținut.
De asemenea, arată că recurenții nu au contestat norma juridică stabilită de către instanța de apel drept aplicabilă .
În concluzie, arată că partea pe care o reprezintă a fost de bună credință la dobândirea imobilului ce a aparținut autorului său, iar împrejurarea că s-a pus în discuție exclusiv irelevanța bunei sau relei credințe nu are semnificația unei acceptări a relei credințe.
Cu privire la criticile pe care se încadrează recursul reclamanților apreciază că parte din aceste critici se încadrează în dispozițiile prevăzute de art.304 din Codul de procedură civilă.
Apărătorul recurenților-reclamanți solicită respingerea excepției nulității recursului, având în vedere că motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art.304 din Codul de procedură civilă.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata la data de 14.07.2009 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, reclamanții B. O., Z. I., M. E. și B. V. au chemat în judecata pe pârâții N. E. și B. de C. Funciară Sector 1 București, solicitând pronunțarea unei hotărâri judecătorești, prin care sa se constate nulitatea absoluta a înscrierii în CF nr._, nr. cadastral 3816/3/2 a podului aparținând corpului A de clădire situat în . și sa se dispună radierea înscrierii în CF nr._, nr. cadastral 3816/3/2 a podului aparținând corpului A de clădire, situat în ..
In motivarea cererii reclamanții au arătat, în esență, ca imobilul situat în . este compus din corpurile de clădiri A și B, iar corpul A a fost cumpărat în totalitate (subsol, parter, etaj și pod) de foștii chiriași, în baza Legii 112/1995.
In baza Legii 10/2001, prin dispoziția primarului general nr.1647/30.10.2003, i-au fost restituite fostului proprietar O. T. C., terenul în suprafața de 507,16 mp din totalul de 622 mp, iar acesta a intabulat o magazie și un pod, pod pe care l-a înstrăinat lui P. M., care, la rândul său, l-a înstrăinat intimatei N. E.. Aceasta din urma a intabulat podul în cartea funciară, fără sa aibă titlu de proprietate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 34 alin. 1, 36, 45 și 51 din Legea nr. 7/1996.
La data de 19.11.2009, intimata N. E. a depus prin serviciul Registratură, întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, în temeiul art. 36 din Legea nr. 7/1996, excepția lipsei calității procesuale active a petenților, iar, pe fond, respingerea cererii în rectificarea cărții funciare nr._, ca neîntemeiata, cu cheltuieli de judecată.
La data de 17.11.2009, P. I., a depus cerere de intervenție în interesul intimatei N. E., cerere admisa de instanța prin încheierea din data de 24.11.2009.
În ședința publică din 02.03.2010, instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a B. de C. Funciară Sector 1 Bucuresti.
Prin sentința civilă nr._/19.10.2010 Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția lipsei calității procesule pasive a intimatului B. de C. Funciară Sector 1 București, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune a petenților, a respins cererea privind rectificarea înscrierii în CF nr._, nr. cadastral 3816/3/2 a podului aparținând corpului A de clădire situat în ., formulata de către petenți, ca fiind prescrisa, a respins cererea privind radierea înscrierii în CF nr._, nr. cadastral 3816/3/2 a podului aparținând corpului A de clădire situat în ., ca inadmisibila și a obligat petenții la plata cheltuielilor de judecata în cuantum de 3.200 lei, reprezentând onorariu de avocat, fata de intimata N. E..
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Petenții au formulat plângere împotriva unei încheieri de carte funciara și au înțeles să se judece în contradictoriu și cu B. de C. Funciară Sector 1 București, în calitate de intimat. Față de decizia nr. LXXII/15.10.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că, în cauzele ce au ca obiect plângerile privind Cartea Funciară întemeiate pe dispozițiile art. 50 din Legea nr. 7/1996, republicată, Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară nu are calitate procesuală pasivă, s-a admis excepția lipsei calității procesul pasive a B. de C. Funciară Sector 1 București.
A fost calificată cererea prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a înscrierii în CF nr._, nr. cadastral 3816/3/2 a podului aparținând corpului A de clădire situat în ., ca fiind o cerere privind rectificarea cărții funciare, constatând ca temeiul de drept al cererii de chemare în judecata îl constituie art. 34 din Legea nr.7/1996, republicata.
Analizând excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de către parata N. E., s-au avut în vedere dispozițiile art. 35 și 36 din Legea nr. 7/1996, republicata și s-a reținut ca intimata N. E. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului pod în suprafața de 131,41 mp, situat în București, ., sector 1, înscris în CF nr._, nr. cadastral 3816/3/2, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare aut. sub nr. 2730/29.11.007 al BNP L. B., încheiat cu intervenienta P. I.-M., care, la rândul ei a cumpărat acest imobil de la O. T.-C., căruia i-a fost restituit imobilul în baza Legii 10/2001, prin dispoziția primarului general nr. 1647/30.10.2003, în urma încheierii contractului de vânzare-cumpărare aut. sub nr. 223/05.02.2004 al BNP Enise E..
Dreptul de proprietate al intimatei a fost înscris în CF_, în urma formulării cererii de înscriere din data de 30.11.2007.
Fostul proprietar, O. T. C. si-a înscris dreptul de proprietate în CF nr._, prin cererea înregistrata sub nr. 3960/23.03.2004
Instanța a constatat, astfel, că dreptul material la acțiunea în fond a petenților s-a prescris la data de 23.03.2007 și față de momentul investirii instanței cu prezenta cerere privind rectificarea CF_, respectiv 14.07.2009, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune.
Cât privește cererea privind radierea înscrierii în CF nr._, nr. cadastral 3816/3/2 a podului aparținând corpului A de clădire situat în ., a respins-o ca inadmisibila, ca efect al necompetentei generale a instanțelor judecătorești.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții Z. I., M. E. și B. V..
În motivare se arată că, în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea ca prescrisă. Se solicită a se observa că acțiunea formulată are ca prioritate apărarea dreptului de proprietate asupra unei părți din imobilul proprietatea lor, respectiv dreptul de proprietate comună forțată și perpetuă asupra podului, parte comună a imobilului cumpărat în totalitate de ei.
Astfel de acțiuni sunt imprescriptibile prin efectul legii. De altfel, instanța de fond a fost investită cu o acțiune în constatarea nulității absolute a înscrierii în CF, aceasta putând fi invocată oricând, neexistând un termen de prescripție aplicabil acestui temei de drept.
Prin înscrierea în Cartea funciară a podului, parte comună aflată în proprietatea lor s-a adus atingere dreptului lor de proprietate. Or, acțiunile având ca obiect astfel de atingeri, respectiv conservarea dreptului de proprietate, potrivit art. 21 din Decretul nr. 167/1954 sunt imprescriptibile.
Consideră că sub acest aspect art. 35 din legea nr. 7/1996 dispune că acțiunea în rectificare, sub rezerva prescripției dreptului material la acțiune în fond, va fi imprescriptibilă. De asemenea, sub aceeași condiție, art. 36 din legea nr. 7/1996 le dă posibilitatea de a se îndrepta și împotriva terțelor persoane.
Un alt motiv de apel, îl constituie faptul că, deși nu s-au administrat probe pe fondul cauzei, instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, dar s-a pronunțat pe fondul cauzei, respingând ca inadmisibilă cererea. Se arată că nu au putut face probe și nici apărări pe fond. Pronunțându-se pe fond și respingând cererea ca inadmisibilă, instanța le-a îngrădit dreptul la apărare.
Se mai arată că, instanța de fond a procedat în mod nelegal, admițând în totalitate cheltuielile de judecată solicitate de pârâtă, acestea fiind exagerate față de obiectul cauzei și față de termenele acordate până la pronunțarea sentinței.
În drept își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 115 Cod procedură civilă.
La data de 11.05.2011 intimata pârâtă N. E. a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului, ca nefondat.
Prin decizia civila nr. 658/ 22.06.2011 pronunțata de Tribunalul București, Secția a V-a civila a fost admis apelul declarat de reclamanții Z. I., M. E. și B. V. împotriva sentinței fondului, au fost respinse excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepția necompetentei generale a instanțelor și excepția lipsei calității procesuale active, a fost desființata sentința și trimisa cauza pentru rejudecare.
Pentru a pronunța aceasta decizie tribunalul a reținut următoarele:
Apelanții-reclamanți au învestit instanța de fond cu o acțiune având două petite: constatarea nulității absolute a înscrierii în CF nr._, nr. cadastral 3816/3/2 a podului aparținând corpului A de clădire situat în . și radierea înscrierii din această carte funciară a podului amintit, cu motivarea, în esență, că acesta reprezintă un spațiu de folosință comună aferent imobilului asupra căruia au devenit proprietari prin contractele de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, în timp ce numitul O. T. l-a intabulat fără a-și dovedi dreptul de proprietate.
1. Tribunalul a reținut, sub un prim aspect, că judecătorul fondului a cercetat greșit mai întâi excepția prescripției, când ordinea de soluționare corectă impunea verificarea cu prioritate a calității procesuale active, deoarece cursul prescripției dreptului la acțiune poate suferi o . modificări (întrerupere, suspendare), iar aceste modificări trebuie analizate și prin raportare la persoana împotriva căreia curge termenul de prescripție, deci o persoană care să aibă calitate procesuală.
Mai mult, instanța de fond avea, în primul rând, obligația de a da o calificare juridică corespunzătoare cererii de chemare în judecată.
Astfel, verificând textele legale incidente motivelor de fapt ce sprijină pretențiile reclamanților, se observă că Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, nu reglementează decât trei categorii de acțiuni de carte funciară: acțiunea în prestație tabulară, în justificare și acțiunea în rectificare. Nu există, așadar, o acțiune de sine-stătătoare care să aibă ca obiect constatarea nulității absolute a unei înscrieri în cartea funciară, așa cum s-a intitulat primul petit al acțiunii introductive de instanță.
În aceste condiții, susținerile reclamanților referitoare la dreptul lor de proprietate asupra podului imobilului în discuție, în timp ce persoana înscrisă inițial în cartea funciară, O. T. C. și, ulterior, pârâta N. E., nu ar justifica vreun asemenea drept, vizează, în realitate, promovarea unei veritabile acțiuni de drept comun, în revendicare, însoțită de o cerere accesorie de rectificare carte funciară, în temeiul art. 34 din Legea nr. 7/1996, prin radierea înscrierii inexacte sau nevalabile.
2. Asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților, invocată de intimata-pârâtă și intimata-intervenientă:
Reclamanții sunt proprietarii unor locuințe din imobilul situat în ., inclusiv asupra unor părți de folosință comună și au, prin prisma susținerilor lor, calitatea de „persoane interesate”, despre care vorbește art. 34 din Legea nr. 7/1996, ce le permite promovarea unei acțiuni în rectificare a cărții funciare.
Este adevărat și că art.89 alin.2 din Regulamentul de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară, definește „persoana interesată” ca fiind aceea care are ori a avut un drept înscris în cartea funciară, drept ce a fost lezat prin noua înscriere, dar astfel sunt excluse nejustificat acele persoane care nu și-au înscris vreun drept în cartea funciară, dar care ar fi îndreptățite la a și-l înscrie, spre exemplu, tocmai în situația admiterii unei acțiuni în revendicare promovate de o persoană interesată împotriva celui ce și-a înscris dreptul în cartea funciară.
Iar verificarea existenței în concret și a întinderii dreptului pretins, prin raportare la apărările pârâtei asupra excepției, presupune a se statua, de fapt, asupra fondului cererii, operațiune ce nu este însă posibilă în calea de atac a apelului, față de dispozițiile art. 297 alin. 1 teza I C. proc. civ.
De aceea, se impune respingerea excepției lipsei calității procesuale active, invocate prin întâmpinare, ca neîntemeiată.
3. Cât privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, se constată că aceasta a fost admisă cu motivarea că dreptul material la acțiunea în fond a pretențiilor s-a prescris la data de 23.03.2007, prin raportare la momentul învestirii instanței, 14.07.2009.
Soluția apare, însă, ca fiind greșită, câtă vreme nu s-a stabilit care este acțiunea de drept comun a reclamanților, iar art. 36 din Legea nr. 7/1996 dispune în sensul că: „acțiunea în rectificare, întemeiată pe nevalabilitatea înscrierii, a titlului ce a stat la baza acesteia sau pe greșita calificare a dreptului pretins, se va putea îndrepta împotriva terțelor persoane care și-au înscris un drept real, dobândit cu bună-credință și prin act juridic cu titlu oneros, bazându-se pe cuprinsul cărții funciare, în termen de trei ani de la data cererii de înscriere formulată de dobânditorul nemijlocit al dreptului a cărui rectificare se cere, afară de cazul în care dreptul material la acțiunea de fond nu s-a prescris”.
D. fiind că reclamanții au înțeles să-și apere chiar dreptul de proprietate, după cum s-a reținut anterior, ar însemna că acțiunea în rectificare este una reală - latto sensu și, prin urmare, imprescriptibilă.
Se impune, așadar, respingerea și a excepției prescripției dreptului material la acțiunea în rectificare, invocată de pârâtă prin întâmpinare, ca neîntemeiată.
4. Mai a constatat tribunalul că prin sentința civilă apelată s-a respins cererea reclamanților privind radierea înscrierii în CF, ca inadmisibilă, pe considerentul că o asemenea solicitare nu intră în competența generală a instanțelor.
Referitor la această problemă, se impun următoarele observații: primul petit al cererii de chemare în judecată, privind constatarea nulității absolute a înscrierii în CF nr._, nr. Cadastral 3816/3/2 a podului aparținând corpului A de clădire situat în ., nu reprezintă o acțiune în rectificarea cărții funciare, după cum s-a concluzionat anterior de către tribunal, ci al doilea petit, vizând radierea înscrierii, are o asemenea natură, deoarece prin „rectificare” se înțelege radierea, îndreptarea sau menționarea înscrierii oricărei operațiuni susceptibilă a face obiectul unei înscrieri în cartea funciară.
Instanța de fond respinge cel de-al doilea capăt al cererii fără a observa, așadar, calificarea corectă din punct de vedere juridic, fără motivare și fără a se pune în discuția părților această excepție a necompetenței instanțelor judecătorești. Din acest punct de vedere s-a încălcat reclamanților dreptul la apărare, așa cum s-a susținut și în motivarea apelului.
Oricum, excepția nu poate fi primită, întrucât nu s-a dedus soluționării o cerere care să fie de competența unui organ fără activitate jurisdicțională, singurul caz în care devine incidentă o asemenea excepție, ci o acțiune în rectificare carte funciară, pentru care competența aparține instanței judecătorești și se determină potrivit art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a-c și art. 3 pct. 1 C. proc. civ., combinat cu art. 17 C. proc. civ., dispoziții specifice în situația valorificării acesteia pe cale accesorie, cum este cazul în speță.
5. Se privește însă ca nefondată critica referitoare la obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocat, în cuantum de 3200 lei, pentru că, în primul rând, instanța nu poate proceda din oficiu la apărarea intereselor părții obligate la plata acestei sume, ci numai în măsura în care este sesizată cu o eventuală cerere de reducere a onorariului, potrivit principiului disponibilității, iar, pe de altă parte, deoarece onorariul s-a justificat, dată fiind complexitatea cauzei și munca avocatului. În orice caz, față de soluția tribunalului, asupra acestora va hotărî instanța de fond după rejudecare.
Tribunalul a stabilit și ca, cu ocazia rejudecării, se vor verifica pe fond pretențiile reclamanților, prin raportare la corecta încadrare a acestora din punct de vedere juridic, respectiv prin prisma dispozițiilor incidente în cazul unei acțiuni în revendicare (cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor Legii nr. 146/1997), bineînțeles și cu condiția ca reclamanții să-și manifeste disponibilitatea pentru această încadrare, respectiv cu o corectă calificare și soluționare a capătului de cerere accesoriu, referitor la rectificarea cărții funciare, în funcție de soluția ce se va da cu privire la primul petit.
În situația în care reclamanții vor înțelege să-și mențină cererea numai cu privire la rectificarea cărții funciare, se vor avea în vedere dispozițiile art. 34 din Legea nr. 7/1996 conform cărora „orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă, printr-o hotărâre judecătoreasă definitivă și irevocabilă s-a constatat că…”.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs parata N. E. și intervenienta P. I..
Prin decizia civilă nr. 586 R/20.03.2012 pronunțată în dosar nr._, Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă au fost admise recursurile declarate de recurenta pârâtă N. E. și de recurenta-intervenentă P. I. împotriva deciziei civile nr. 658A/22.06.2011 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, a fost casată în parte decizia recurată și trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul București, fiind menținute dispozițiile privind respingerea excepției lipsei calității procesuale active și privind excepția necompetenței generale a instanțelor.
Soluționând recursurile formulate, în raport de criticile dezvoltate, Curtea a constatat următoarele:
Sunt nefondate criticile în sensul ca Tribunalul a săvârșit un exces de putere contestând puterea legala a art. 89 din Regulamentul de organizare și funcționare a biroului de cadastru și publicitate imobiliara aprobat prin Ordinul nr. 633/2006 al directorul general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, fiind așadar nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C.pr.civ..
Curtea constata ca art. 34 din Legea nr. 7/ 1996 prevede ca acțiunea în rectificare poate fi formulata de orice persoana interesata, iar acest Ordin nr. 633/ 2006, ca și cel anterior, nr. 2371/ 1997, restrânge în mod clar sfera persoanelor care pot promova o asemenea acțiune, prin definiția pe care o da noțiunii de persoana interesata (art. 89 alin. 2 „ Rectificarea unei înscrieri în cartea funciară poate fi cerută de orice persoană interesată. Prin persoană interesată se înțelege acea persoană care a avut sau are un drept referitor la imobilul înscris în cartea funciară, drept ce a fost lezat prin înscrierile anterioare„).
Acest ordin este un act normativ cu valoare evident inferioara legii, astfel ca în măsura în care contravine legii instanța de judecata are posibilitatea legala de a ignora textul în discuție, fără ca prin aceasta sa săvârșească un abuz de putere, cum susține parata recurenta. F. de aceasta, apreciind ca nu poate fi avuta în vedere dispoziția din Regulament, pentru ca aceasta restrânge textul legii însăși, Curtea apreciază ca prin noțiunea de persoana interesata, în contextul art. 34 din Legea nr. 7/ 1996 se înțelege în egala măsura și persoana care nu are și nu a avut un drept înscris în cartea funciara, dar care invoca un drept extratabular vătămat prin înscrierea contestata.
In ce privește susținerea recurentei parate ca reclamanții nu au o hotărâre judecătoreasca care sa fi admis o acțiune în fond, Curtea a constatat ca aceasta chestiune vizează chiar fondul cauzei (sau cel mult condițiile de admisibilitate ale cererii, raportat la textul art. 36 din Legea nr. 7/1996), iar nu calitatea procesuala activa.
In ce privește critica paratei în sensul ca instanța de apel a schimbat calificarea cererii de chemare în judecata și a făcut aceasta cu încălcarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare, întrucât nu a pus în discuție acest aspect, Curtea a constatat ca . făcut aceasta calificare a cererii fără sa pună în discuția parților acest aspect, ceea ce reprezintă fără îndoiala o încălcare a art. 129 alin. 4 C.pr.civ., a principiului contradictorialității și a dreptului la apărare (aceeași încălcare fiind apreciata de către tribunal în raport de hotărârea judecătoriei).
Curtea a apreciat așadar incident sub acest aspect motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C.pr.civ..
In ce privește insa motivul de recurs invocat în contextul art. 304 pct. 6 C.pr.civ., față de faptul ca tribunalul a dat o calificare greșita cererii, Curtea a constatat ca acest text nu poate fi considerat incident, întrucât acest text vizează pronunțarea pe fond asupra unor pretenții care nu au făcut obiectul judecații, or tribunalul nu s-a pronunțat asupra fondului cererii, pentru a „da” ceva ce nu s-a cerut sau mai mult decât s-a cerut, ci s-a pronunțat asupra unor excepții.
Curtea a apreciat ca aceasta critica referitoare la greșita calificare a cererii și pronunțarea asupra apelului în consecința se încadrează mai degrabă în dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., și a fost analizata ca atare în cele ce urmează.
. evoluția cauzei, prima problema care se impune în cauza este calificarea cererii de chemare în judecata formulata.
Curtea a constatat greșite, sub acest aspect, ambele hotărâri ale instanțelor de fond.
Astfel, Curtea a constatat ca obiectul cererii a fost formulat de către reclamanți sub forma a doua petite, primul privind constatarea nulității absolute a înscrierii în CF, iar al doilea sa se dispună radierea acestei înscrieri. F. de motivele invocate în cuprinsul cererii și temeiul de drept invocat, cererea se constituie în mod clar . rectificare de carte funciara, în modalitatea concreta a radierii, astfel cum aceasta este reglementata de art. 33 alin. 2 din Legea nr. 7/1996 (astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 247/ 2005). Nu este vorba de doua cereri diferite, cu obiect diferit, astfel cum au apreciat instanțele de fond, faptul ca reclamanții au înțeles sa formuleze doua așa zise capete de cerere care insa în mod esențial conturează o acțiune în rectificare carte funciara neschimbând natura cererii.
Prima instanța a calificat corect primul capăt de cerere ca reprezentând o acțiune în rectificare, insa a considerat greșit ca în al doilea „capăt de cerere” s-ar cere ceva distinct, anume s-ar cere ca instanța de judecata sa efectueze propriu-zis operațiunea de radiere, deci a considerat ca se are în vedere de către reclamanți operațiunea tehnica de efectuare propriu-zisa a radierii (care constituie practic punerea în executare a dispoziției judecătorești data în acțiunea în rectificare). Considerând aceasta, a respins aceasta pretenție ca inadmisibila, întrucât nu ar fi de competenta generala a instanțelor de judecata, operațiunea propriu-zisa a radierii cazând, . registratorului de carte funciara. Este corecta reținerea tribunalului sub acest aspect ca judecătoria nu a motivat propriu-zis soluția privind acest „capăt de cerere”, insa Curtea apreciază ca din ansamblul considerentelor judecătoriei reiese ca aceasta a fost interpretarea data de instanța.
Insa, Curtea a constatat ca nu astfel a fost formulata cererea de chemare în judecata și ca, în mod esențial, dincolo de modul în care reclamanții au înțeles sa își redacteze pretențiile în doua capete de cerere distincte, cererea formulata reprezintă în mod cert o acțiune în rectificare prin radiere a înscrierii de carte funciara.
Acțiunea în rectificare de carte funciara reprezintă acțiunea prin care se cere îndreptarea sau suprimarea unei înscrieri necorespunzătoare realității, pentru a pune de acord starea tabulara cu situația juridica reala a unui imobil. Operațiunea rectificării se poate concretiza, în raport de natura neconcordantei existenta, în mai multe forme: radiere, menționare sau îndreptare, aceste forme reprezentând doar modalitățile concrete ale rectificării.
In cauza prin acest al doilea capăt de cerere s-a solicitat sa se dispună radierea, chestiune care este de esența și natura acțiunii în rectificare și care cade în competenta instanței de judecata, conform art. 33 alin. 4 din Legea nr. 7/ 1996.
Pentru aceste motive, Curtea a menținut ca fiind corecta soluția tribunalului, de respingere a excepției inadmisibilității pentru necompetenta generala a instanțelor, excepție admisa de prima instanța, în mod greșit prima instanța soluționând aceasta excepție prin raportare la o calificare greșita a cererii reclamanților. Au fost respinse în consecința criticile recurentelor în acest sens.
In ce privește tribunalul, și calificarea data de acesta cererii este fundamental greșita si, mai departe, soluționarea cauzei de către tribunal s-a făcut greșit, prin raportare la o calificare greșita a cererii.
Astfel, tribunalul pleacă în mod corect de la constatarea ca Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare nu reglementează o acțiune în constatarea nulității absolute a unei înscrieri în cartea funciară, așa cum s-a intitulat primul petit al acțiunii introductive de instanță, însă extrage de aici consecințe absolut incorecte.
Astfel, în loc sa constatate ca de fapt aceasta pretenție de constatare a nulității ( nelegalitatii înscrierii) se califica ca o acțiune în rectificare, prin care se invoca practic nelegalitatea („nulitatea”) înscrierii, tribunalul a apreciat, neavând nici un sprijin în economia dosarului, ca acțiunea reclamanților „vizează, în realitate, promovarea unei veritabile acțiuni de drept comun, în revendicare, însoțită de o cerere accesorie de rectificare carte funciară, în temeiul art. 34 din Legea nr. 7/1996, prin radierea înscrierii inexacte sau nevalabile.”
Aceasta concluzie este total greșita, fără nici un suport în cererea de chemare în judecata și în ansamblul dosarului.
O acțiune în revendicare reprezintă o acțiune prin care se solicita direct ca instanța sa dispună restituirea bunului în materialitatea sa către reclamanți, pretinși proprietari, punându-se în discuție fondul dreptului de proprietate al parților.
. rectificare de carte funciara nu se pune în discuție niciodată fondul drepturilor parților, nu se tranșează niciodată ca o parte sau alta este proprietar în defavoarea alteia și în nici un caz nu se dispun masuri efective referitoare la obiectul material al proprietarii ( ca în cazul revendicării), ci doar se verifica situația „aparentei” acestor drepturi rezultata din actele de proprietate, pentru a se stabili daca înscrierile făcute în cartea funciara corespund sau nu situației, „aparenței”, rezultate din aceste acte. Ceea ce constituie obiectul discuției . revendicare îl constituie însuși fondul dreptului de proprietate, stabilindu-se daca situația de fapt a posesiei bunului este conforma cu realitatea dreptului, în timp ce . rectificare de carte funciara se discuta doar situația tabulara, înscrierea în cartea funciara, analizându-se daca aceasta este conforma situației rezultata din titlurile de proprietate exhibate (fără importanta care dintre aceste titluri este preferabil).
Așadar, este cu neputința a face confuzie intre cele doua categorii de acțiuni, iar în cauza, cererea formulata de reclamanți se califica în mod cert și fără dubiu ca o acțiune în rectificare de carte funciara, prin care se urmărește exclusiv radierea înscrierii dreptului de proprietate al paratei asupra podului, aspect rezultat din modul de formulare a petitelor cererii, din motivarea cererii, din aspectele puse în discuție și din textele legale invocate.
Niciodată reclamanții nu au solicitat instanței sa compare drepturi de proprietate, sa constate preferința dreptului lor, sa dispună restituirea bunului, ci au susținut doar ca înscrierea dreptului de proprietate al paratei asupra podului s-a făcut nelegal în raport de situația actelor de proprietate ale părților și de situația imobilului.
Faptul ca prin aceasta cerere reclamanții își invoca propriul drept de coproprietate și tind sa si-l apere nu determina câtuși de puțin ca aceasta acțiune ar fi una în revendicare, atâta timp cat nici un moment, prin nici o susținere, prin nici un petit, prin nici un text de lege invocat reclamanții nu solicita instanței sa compare titlurile părților și sa oblige pârâții sa restituie reclamanților vreun bun. Prin definiție, în mod inevitabil, orice acțiune în rectificare pune în discuție susțineri referitoare la drepturile înscrise în cartea funciara (care sunt reale în majoritatea cazurilor, cu excepția notarilor care pot privi drepturi personale), la titlurile partilor, dar aceasta nu reprezinta decat motivarea cererii, care decurge logic în raport de obiectul actiunii.
Trebuie distins intre conceptele de actiune reala și actiune în revendicare. Actiunea în rectificare poate avea natura juridica a unei actiuni reale sau personale în functie de natura reala sau personala a insusi dreptului supus inscrierii în discutie. Asadar, atunci cand este vorba de inscrierea unui drept real actiunea în rectificare este una reala, iar atunci cand este vorba de inscrierea unui drept personal (in cazul notarilor) actiunea este personala. Asadar, simpla imprejurare ca inscrierea în discutie în cauza priveste un drept real (dreptul de proprietate) nu atrage consecinta ca actiunea nu ar mai fi una în rectificare, ci una de drept comun, de revendicare, guvernata de Codul civil, ci atrage doar consecinta ca actiunea în rectificare este una reala.
De altfel, tribunalul este contradictoriu, pentru ca daca initial afirma ca primul petit are aceasta natura a unei cereri în revendicare și acuza în consecinta de gresita calificare instanta de fond, în final să arate că „cu ocazia rejudecării, se vor verifica pe fond pretențiile reclamanților, prin raportare la corecta încadrare a acestora din punct de vedere juridic, respectiv prin prisma dispozițiilor incidente în cazul unei acțiuni în revendicare (cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor Legii nr. 146/1997), bineînțeles și cu condiția ca reclamanții să-și manifeste disponibilitatea pentru această încadrare”. Asadar, cererea era deja sau doar urma sa fie în urma unei precizari a reclamantilor o cerere în revendicare.
Curtea a respins și sustinerea reclamantilor facuta în fața sa conform careia primul petit al cererii reprezinta o cerere în constararea nulitatii actului care este inscrierea în CF, în conditiile dreptului comun, aceasta pentru doua motive: în primul rand nu asa a fost formulata cererea de reclamanti, anume în conditiile dreptului comun, ci în conditiile art. 34, 36, 45 și 51 din Legea nr. 7/ 1996 expres invocate în cerere, iar în al doilea rand nu poate fi aplicat dreptul comun referitor la nulitatea actelor juridice atunci cand se invoca nulitatea unei inscrieri în cartea funciara, pentru simplul motiv ca aceasta inscriere în CF nu este un act juridic civil supus nulitatii prevazute de Codul civil, actiunea specifica în acest caz fiind actiunea în rectificare.
In cauza reclamantii invoca „nulitatea absoluta” a inscrierii în cartea funciara a dreptului de proprietate al paratei asupra podului corpului A de cladire pentru urmatoarele motive: inscrierea s-a facut fara existenta unui titlu de proprietate asupra podului, nu s-au respectat prevederile art. 45 din Legea nr. 7/ 1996 referitoare la situatia spatiilor comune indivize ale unui condominiu, ca în dispozitia PMB prin care s-a restituit catre O. T. nu se specifica podul ca unitate de sine statatoare, ci acesta este mentionat pentru a face referire la tipul constructiei; podul, alaturi de alte spatii, reprezinta spatii comune aflate în coproprietatea proprietarilor de locuinte, proprietate . tuturor, astfel ca nu se putea intabula dreptul de proprietate al altei persoane; biroul de carte funciara nu are competenta de a interpreta actul ce i se prezinta pentru intabulare, or în cauza nu se mentioneza nicaieri ca podul a fost restituit prin dispozitia PMB.
In concluzie, Curtea a constatat că cererea formulata se califica corect ca o acțiune în rectificare de carte funciara prin radierea înscrierii dreptului paratei asupra podului.
In ce priveste calitatea procesuala activa, Curtea a constatat ca nu pot fi primite criticile recurentelor referitor la acest aspect, fiind corecta soluția tribunalului de a respinge aceasta excepție.
In ce privește prescripția dreptului la acțiune, Curtea constata următoarele:
Potrivit art. 35 alin. 1 din Legea nr. 7/ 1996 „Acțiunea în rectificare, sub rezerva prescripției dreptului material la acțiunea în fond, va fi imprescriptibilă.”
Situația este diferita în ce ii privește pe terții subdobanditori de buna credința, cărora legea le oferă protecție în raporturile cu adevăratul titular al dreptului, protecția fiind diferita insa după cum subdobanditorul a dobândit cu titlu oneros sau gratuit.
Astfel, art.35 alin.2 din Legea nr.7/1996 prevede ca „Față de terțele persoane care au dobândit cu bună-credință un drept real prin donație sau legat, acțiunea în rectificare nu se va putea porni decât în termen de 10 ani, socotiți din ziua când s-a înregistrat cererea lor de înscriere, cu excepția cazului în care dreptul material la acțiunea în fond nu s-a prescris mai înainte.”
Iar art. 36 prevede ca „Acțiunea în rectificare, întemeiată pe nevalabilitatea înscrierii, a titlului ce a stat la baza acesteia sau pe greșita calificare a dreptului înscris, se va putea îndrepta și împotriva terțelor persoane care și-au înscris un drept real, dobândit cu bună-credință și prin act juridic cu titlu oneros, bazându-se pe cuprinsul cărții funciare, în termen de trei ani de la data înregistrării cererii de înscriere formulată de dobânditorul nemijlocit al dreptului a cărui rectificare se cere, afară de cazul când dreptul material la acțiunea de fond nu s-a prescris.”
Așadar, în privința subdobanditorului cu titlu oneros și de buna credința legea instituie condiții derogatorii, anume pe de o parte restrânge cazurile în care este admisibila rectificarea numai la trei dintre cele prevăzute de art. 34 din lege, iar pe de alta parte instituie un termen de prescripție de 3 ani în care adevăratul titular al dreptului înscris se poate îndrepta cu acțiunea în rectificare împotriva subdobanditorului.
In privința bunei credințe, aceasta este definita prin disp. art. 31 alin. 2 din lege, astfel: „Dobânditorul este considerat de bună-credință dacă, la data înregistrării cererii de înscriere a dreptului în folosul său, nu a fost notată nici o acțiune prin care se contestă cuprinsul cărții funciare sau dacă din titlul transmițătorului și din cuprinsul cărții funciare nu reiese vreo neconcordanță între aceasta și situația juridică reală.”
Redactarea acestor texte nu este departe de critici, căci în fiecare ipoteza se face referire la rezerva prescripției dreptului material la acțiunea în fond” sau la excepția „cazului când dreptul material la acțiunea de fond nu s-a prescris.”
Curtea a apreciat ca interpretarea acestor texte conduce la concluzia ca acțiunea în rectificare împotriva subdobanditorului cu titlu oneros și de buna credința este prescriptibila în 3 ani, indiferent de caracterul prescriptibil sau imprescriptibil al acțiunii în fond, deci chiar și în situația în care acțiunea de fond ar fi imprescriptibila. Iar mențiunea de la finalul textului „afară de cazul când dreptul material la acțiunea de fond nu s-a prescris” semnifica faptul ca nu se poate beneficia de un nou termen de prescripție de 3 ani daca dreptul material la acțiunea în fond s-a prescris deja.
Altfel spus, Curtea a constatat ca aceasta mențiune („afară de cazul când dreptul material la acțiunea de fond nu s-a prescris” ) poate fi privita în doua sensuri total diferite: un prim sens este cel dat de tribunal prin hotărârea recurata, anume ca daca acțiunea în fond este imprescriptibila și acțiunea în rectificare este imprescriptibila, iar al doilea sens ar fi acela ca termenul de prescripție de 3 ani nu se mai aplica în cazul în care acțiunea în fond s-a prescris deja, în acest caz nemaicurgand un nou termen de 3 ani, ci actiunea în rectificare este la randul ei paralizata.
Daca s-ar interpreta în sensul primei concluzii enunțate mai sus, aceasta ar semnifica întoarcerea la regula instituita de art. 35, anume ca daca actiunea în fond este imprescriptibila la fel devine și actiunea în rectificare impotriva subdobanditorului de buna credinta și cu titlu oneros. Or, aceasta ar semnifica faptul ca pentru subdobanditorului de buna credinta și cu titlu oneros nu s-a creat o situatie juridica mai favorabila, ci s-a creat o situatie juridica identica ca pentru subdobanditorii de rea credinta și pentru dobanditorul nemijlocit, anume: daca actiunea în fond este imprescriptibila și actiunea în rectificare impotriva sa este imprescriptibila, iar daca actiunea în fond este prescriptibila actiunea în rectificare este prescriptibila în 3 ani. Aceasta ar semnifica deci faptul ca nu s-ar crea subdobanditorului de buna credinta și cu titlu oneros o situatie juridica de protectie, ci i s-ar aplica regulile aplicabile și subdobanditorilor de rea credinta și dobanditorului nemijlocit. Or, intentia legiuitorului a fost în mod evident și fara dubiu aceea ca pe subdobanditorul de buna credinta și cu titlu oneros sa il protejeze în mod special, pana la efectul de pierdere pentru totdeauna de catre adevaratul proprietar a dreptului, prin aplicarea principiului publicitatii materiale reglementat de art. 31 alin. 1 din lege.
Asadar, Curtea tranșează ca este nefondata interpretarea data de tribunal acestor texte referitoare la prescripție, interpretarea corecta fiind aceea ca daca suntem în situația unui subdobanditor cu titlu oneros și de buna credința acțiunea în rectificare este prescriptibila în 3 ani (de la data menționata în art. 36), indiferent de caracterul prescriptibil sau imprescriptibil al acțiunii în fond, iar daca acțiunea în fond era prescriptibila și s-a prescris deja, nu mai curge un nou termen de prescriptie pentru actiunea în rectificare.
Actiunea în rectificare de carte funciara poate fi considerata una reala lato senso, dar aceasta nu semnifica imprescriptibilitatea ei, caci legea nu declara imprescriptibile generic toate actiunile reale (care apara drepturi de proprietate), ci trateaza diferitele actiuni reale în parte, iar pe de alta parte tribunalul ignora ca legiuitorul a inteles sa prevada un termen special pentru acest tip de actiune în art. 36 din Legea nr. 7/1996. Asadar, acestei actiuni în rectificare lato senso nu i se aplica regulile generale, ci regulile speciale prevazute în art. 36 din Legea nr. 7/ 1996.
Curtea a constatat pe de alta parte următoarele:
Tribunalul a soluționat chestiunea prescripției dreptului la actiune prin raportare la o calificare a cererii greșita, dupa cum s-a aratat mai sus. Anume, a calificat cererea ca fiind o actiune în revendicare, a apreciat apoi ca asa fiind este imprescriptibila, și mai departe a concluzionat ca nu a operat prescriptia dreptului la actiune.
Asadar, solutionarea exceptiei prescriptiei dreptului la actiune nu s-a facut prin raportare la calificarea corecta a cererii, ci prin raportare la o calificare gresita, exceptia ramanand practic nesolutionata raportat la actiunea în rectificare de carte funciara care constituia obiectul judecatii.
Pentru aceste motive, Curtea a constatat ca tribunalul nu a solutionat practic apelul cu care a fost investita – sub acest aspect al prescriptiei, solutionand cauza sub aspectul unei cereri care nu a facut obiectul judecatii.
Altfel spus, obiectul judecatii în apel l-a constituit legalitatea solutiei primei instante asupra chestiunii prescripției, iar aceasta chestiune nu a fost soluționata de tribunal raportat la obiectul judecații, ci raportat la o cerere care nu facea obiectul judecatii. Aceasta echivaleaza nesolutionarii apelului de catre tribunal, motiv de recurs care atrage și el casarea deciziei cu trimitere spre rejudecare.
Pentru toate aceste motive, Curtea a constatat fondate în cauza motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C.pr.civ. si, în baza art. 312 C.pr.civ., admis recursurile și a casat în parte decizia tribunalului, trimițând cauza pentru rejudecarea apelului tribunalului, cu menținerea soluțiilor asupra excepțiilor lipsei calității procesuale active și necompetentei generale a instanțelor.
Prin decizia de casare s-a stabilit că în rejudecare instanța de trimitere trebuie sa respecte chestiunile de drept dezlegate prin aceasta decizie de casare, iar pe de alta parte în soluționarea excepției prescripției trebuie sa verifice și daca parata reprezintă un subdobanditor de buna credința, din perspectiva art. 31 alin. 2 din lege („Dobânditorul este considerat de bună-credință dacă, la data înregistrării cererii de înscriere a dreptului în folosul său, nu a fost notată nici o acțiune prin care se contestă cuprinsul cărții funciare sau dacă din titlul transmițătorului și din cuprinsul cărții funciare nu reiese vreo neconcordanță între aceasta și situația juridică reală”).
Curtea a constatat ca niciuna dintre instanțele de fond nu a analizat aceste condiții ale art. 31 alin. 2 din Legea nr. 7/ 1996, în condițiile în care prescripția de 3 ani reglementata de art. 36 operează numai sub condiția bunei credințe, în materia în discuție nu operează prezumția de buna credința instituita în dreptul comun de Codul civil, ci aplicabil este textul special care definește buna credința în materie de carte funciara. Se impunea în acest context analiza actelor de proprietate ale paratei și ale autorilor lor (nedepuse la dosar) și administrarea oricărei probe concludente sub acest aspect.
Astfel, cererea a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă la data de 12.04.2012 sub nr._ .
În aceasta fază procesuală a fost administrată proba cu înscrisuri, depunându-se la dosar încheierea nr._/2007 a OCPIB sector 1, extras de carte funciară, încheierea nr._/2008 a PCPIB sector 1, releveu imobil, fișa corpului de proprietate, contract de vânzare – cumpărare încheiat între P. I. – M. și N. E., declarație autentificată sub nr. 2410/21.11.2008, contract de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 223/25.02.2004, act de dezmembrământ autentificat sub nr. 221/25.02.2004, certificat de urbanism nr. 648/80/B/6429/20.03.2009, încheierea nr. 4886/2004 a Judecătoriei Sector 1 – B. de carte funciară, contract de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 222/25.02.2004, încheierea nr. 3960/23.03.2004 emisă de B. de carte funciară – Judecătoria Sectorului 1 București, certificat nr._/15.03.2004 emis de Primăria Municipiului București, dispoziția Primarului General nr. 1647/30.10.2003, certificat de moștenitor nr. 59/15.10.2001 emis de BNP Liuba A., certificat de moștenitor nr. 58/15.10.2001 emis de BNP Liuba A., certificat de moștenitor nr. 57/15.10.2001 emis de BNP Liuba A., certificat de moștenitor nr. 34/12.05.1997 emis de BNP Liba Alaxandrescu, contract de vindere – cumpărare autentificat sub nr._/12.07.1945, adresa nr. CM/_/08.06.2001 a Primăriei Municipiului București, proces verbal nr._/08.12.2003 a Consiliului General al Municipiului București, copiile înscrisurilor care au stat la baza înscrierilor în cartea funciară de către O. T. C. și P. I. M. a imobilului situat în București, ., sector 1, înscrisuri comunicate de către OCPI (filele 59 -90).
Prin decizia civilă nr.876 A din 04.10.2012, Tribunalul București - Secția a V a Civilă a admis apelul formulat de apelanții reclamanți, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea (ambele capete de cerere), ca prescrisă și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că un prim aspect care trebuie subliniat este faptul că problemele de drept dezlegate de către instanța de recurs, sunt obligatorii, potrivit art. 315 al. 1 Cod de procedură civilă.
Astfel, Curtea a constatat ca, în mod esențial, dincolo de modul în care reclamanții au înțeles sa își redacteze pretențiile în doua capete de cerere distincte, cererea formulata reprezintă în mod cert o acțiune în rectificare prin radiere a înscrierii de carte funciara.
Pe de altă parte s-a statuat că Tribunalul, în rejudecare, în soluționarea excepției prescripției trebuie sa verifice și daca parata reprezintă un subdobanditor de buna credința, din perspectiva art. 31 alin. 2 din lege („Dobânditorul este considerat de bună-credință dacă, la data înregistrării cererii de înscriere a dreptului în folosul său, nu a fost notată nici o acțiune prin care se contestă cuprinsul cărții funciare sau dacă din titlul transmițătorului și din cuprinsul cărții funciare nu reiese vreo neconcordanță între aceasta și situația juridică reală”).
Verificând aceste aspecte, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, Tribunalul a apreciat că intimata pârâtă este un subdobânditor de bună credință, din perspectiva dispozițiilor art. 31 al. 2 din Legea nr. 7/1996..
Astfel, s-a reținut că intimata pârâtă N. E. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului pod în suprafața de 131,41 mp, situat în București, ., sector 1, înscris în CF nr._, nr. cadastral 3816/3/2, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare aut. sub nr. 2730/29.11.007 al BNP L. B., încheiat cu intervenienta P. I.-M., care, la rândul ei a cumpărat acest imobil de la O. T. - C., căruia i-a fost restituit imobilul în baza Legii 10/2001, prin dispoziția Primarului General nr. 1647/30.10.2003, în urma încheierii contractului de vânzare-cumpărare aut. sub nr. 223/05.02.2004 al BNP Enise E..
Dreptul de proprietate al intimatei a fost înscris în CF_, în urma formulării cererii de înscriere din data de 30.11.2007.
Fostul proprietar, O. T. C. si-a înscris dreptul de proprietate în CF nr._, prin cererea înregistrata sub nr.3960/23.03.2004, la acel moment deschizându-se carte funciară pentru acest imobil.
Pe de altă parte din titlul transmițătorului nu reiese nicio neconcordanță între aceasta și situația juridică reală. Astfel, prin dispoziția primarului general nr. 1647/30.10.2003 s-a dispus restituirea către O. T. C. a imobilului situat în București, ., sector 1, format din teren în suprafață de 507,16 mp din totalul de 622 mp și care reprezintă teren aferent construcției ce se restituie și liber de curte și construcțiile de tip B (S+P+1E+ pod); P și magazie (mai puțin apartamentele vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, conform contractelor de vânzare – cumpărare, respectiv: apartament - subsol – contract de vânzare – cumpărare nr. 5579/_/1998, apartament – subsol contract de vânzare – cumpărare nr. 2935/_/1997, apartament –parter contract de vânzare – cumpărare nr. 1141/_/1996 și contract de vânzare cumpărare nr. 567/_/1997 pentru apartamentul 2 etaj 1 cu cotele de teren aferente, care se identifică conform planului topografic scara 1:500, ce face parte din dispoziție cu obligația respectării dreptului de servitute pentru ceilalți coproprietari. La data de 08.12.2003 s-a încheiat de PMB procesul verbal de predare – primire a imobilului restituit.
Ulterior prin actul de dezmembrare autentificat sub nr.221/25.02.2004 imobilul restituit a fost dezmembrat în două loturi: Lotul 1 – având număr cadastral 3816/3/1, format din teren exclusiv în suprafață de 237,20 mp, împreună cu construcția magazie – parter din cărămidă format din cameră (16,72 mp), bucătărie (6,04 mp), baie (3,90 mp) și hol (6,05) și lotul 2 – având număr cadastral 3816/3/2, format din teren indiviz, în suprafață de 376,15 mp, împreună cu magazia din lemn în suprafață de 12,87 mp, precum și podul în suprafață de 131,41 mp din construcția principală.
În baza acestor titluri, la data de 23.03.2004 a fost înscris dreptul de proprietate asupra imobilului în cauză.
Astfel, Tribunalul a constatat că prin probatoriul administrat în cauză nu s-a dovedit că dobânditorul este de rea credință, motiv pentru care față de data înscrierii în cartea funciară (23.03.2004) și data formulării cererii de chemare în judecată (14.07.2009), dreptul la acțiune al reclamanților este prescris.
Față de calificarea dată de către instanța de recurs a cererii de chemare în judecată, respectiv faptul că ambele capete de cerere reprezintă în faptul unul și anume o acțiune în rectificare prin radiere a înscrierii de carte funciara, ținând cont și de faptul că decizia pronunțată de către instanța de apel a fost casată în parte (menținându-se practic soluția de admitere a apelului, prin menținerea dispozițiilor de respingere a excepției lipsei calității procesuale active și excepției necompetenței generale a instanțelor), precum și față de considerentele expuse mai sus, asupra chestiunii supuse analizei instanței în rejudecare, Tribunalul a dispus admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul că a respins acțiunea (ambele capete de cerere), ca prescrisă, menținând celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții Z. I., M. E. și B. V., invocând dispozițiile art.304 pcvt.8 C.proc.civ., în sensul că s-a interpretat greșit dispoziția Primarului General nr.1647/3.10.2003 și schimbând înțelesul vădit neîndoielnic al acesteia, a concluzionat că nu există nici o neconcordanță între dispoziția Primarului General, situația juridică reală și înscrierea în cartea funciară.
În acest sens, se susține că potrivit actului de dezmembrare, la data emiterii dispoziției nr.1647/2003, la adresa din București, . existau următoarele imobile: corpul A de clădire notat în planul de amplasament cu C1, având suprafața construită la sol de 178 m.p. și destinația de locuință (S+P+1E+P.); magazia notată în planul de amplasament cu C2 cu o suprafață la sol de 13 m.p.; corpul B de clădire notat în plan cu 1Cc având suprafața construită la sol de 40 m.p., iar destinația trecută în mod fraudulos în plan – magazie, în loc de locuință.
Această susținere este dovedită de adresa nr.9109/13.06.2001 emisă de Direcția Generală Administrare Fond Imobiliar, în care se precizează că „pentru apartamentul de la parter corp B, titular de contract este D. Ș.”.
Și, în fine, terenul în suprafață de 622 m.p.
Dintre aceste imobile, prin dispoziție s-au restituit fostului proprietar terenul în suprafață de 507,116 m.p. din totalul de 622,00 m.p. și care reprezintă terenul aferent construcției ce se restituie și liber curte și construcții de tip B (S+P+1E+P.): P+Magazie (mai puțin apartamentele vândute în temeiul Legii nr.112/1995, care se identifică conform planului topografic scara 1:500 ce face parte din dispoziție, cu obligația respectării dreptului de servitute pentru ceilalți coproprietari.
Astfel, dispoziția individualizează ce construcții se restituie,prin urmare nu se restituie construcția specificată în planul de amplasament cu simbolul C1 care este compusă din S+P+1E+P..
Cu privire la pod, se arată că în dispoziția Primarului General, singura specificație este la definirea tipului de construcții ce se restituie și această precizare este făcută în paranteză, respectiv „construcție de tip B (S+P+1E+P.) și nicidecum ca un imobil distinct, aprobat pentru a fi restituit.
Din cuprinsul art.3 din Legea nr.112/1995, rezultă cu claritate că podul este parte comună a clădirii aferentă spațiilor de locuit, respectiv apartamentelor, iar în înțelesul acestei legi, apartamentul este compus din una sau mai multe camere cu dependințe, garajele și anexele gospodărești aferente, poduri și alte asemenea, indiferent care sunt situate la același nivel sau la niveluri diferite și care constituie o singură unitate locativă de sine stătătoare, așa cum a fost determinată prin construcție.
Podul aparține corpului A de clădire, se află în proprietatea comună, forțată și perpetuă a cumpărătorilor apartamentelor în baza Legii nr.112/1995, astfel cum a reținut și Curtea de Apel, nefăcând parte din obiectul restituit.
Precizează recurenții că niciunde în dispoziția Primarului General nu se precizează că se restituie pod, dacă imobilul de restituit notat în dispoziție cu litera B a fost identificat ca fiind pod, este o eroare gravă, deoarece semnificația imobilului restituit notat cu litera P este apartamentul parter, în suprafață de 40 m.p., care reprezintă corpul B de clădire.
Instanța de apel nu a precizat care a fost demersul logic prin care a ajuns la concluzia că prin dispoziție s-a restituit podul aparținând corpului A de clădire.
În ceea ce privește magazia trecută în dispoziție, se arată că aceasta a existat, a avut suprafața la sol de 13 m.p. și nu a fost conexată niciunui spațiu locativ în corpul A de clădire. Din acest motiv a fost evidențiată distinct ca fiind restituită.
Prima înscriere în cartea funciară privește numărul 3816/3 și se referă la teren de 507,16 m.p. magazie și pod.
Trebuie observată neconcordanța dintre realitate, dispoziția Primarului General și înscrierea în cartea funciară. Astfel, se observă că a fost inclus fără temei podul și nu a fost întabulat corpul B, specificat în dispoziție cu litera P.
Continuând acțiunea frauduloasă, O. C. face dezmembrarea și înscrie la nr.3816/3/1 construcție de 40,48 m.p. sub denumirea de construcție magazie parter. Astfel, un spațiu cu destinație de magazie este schimbat prin dezmembrare spațiu de locuit. Această înscriere este frauduloasă, deoarece, așa cum a fost specificat încă din anul 2001 de către D.G.A.F.I., în realitate imobilul respectiv era construcție – parter apartament (corpul B de clădire) care a fost inclus în dispoziție sub simbolul P.
Totodată, se înscrie separat podul de la corpul A în suprafață de 131,41 m.p., fiind dezmembrat de magazie. Acest fapt reprezintă o altă neconcordanță față de realitatea juridică, deoarece podul nu formează o unitate locativă de sine stătătoare cu magazia, niciunul dintre acestea neavând destinația de spațiu de locuit. Deosebirea dintre pod și magazie este că podul este aferent spațiilor de locuit, apartamentelor cumpărate în baza Legii nr.112/1995 și nu poate face obiectul restituirii, iar magazia este imobil distinct, separat de corpul A de clădire și face obiectul restituirii.
Toate aceste neconcordanțe dintre realitatea juridică și înscrierea în cartea funciară fac incidente dispozițiile art.31 alin.2 din Legea nr.7/1996, prin urmare față de primul subdobânditor în persoana lui P. I., prescripția extinctivă nu curge, aceasta fiind de rea credință.
Reaua credință a subdobânditorului rezultă și din faptul că niciodată nu s-a interesat de așa-zisul imobil cumpărat, respectiv de podul corpului A de clădire, care timp de peste 10 ani a fost în posesia continuă și netulburată a recurenților, proprietari ai apartamentelor.
Este de notorietate și în interesul legitim al oricărui cumpărător ca cel puțin la perfectarea actelor de transfer a proprietății unui bun, noul proprietar să inspecteze bunul, să dorească să intre în posesia lui sau să prevadă un termen categoric pentru acest lucru.
Atât d-na P., cât și d-na N., au manifestat un dezinteres imputabil total sub acest aspect.
In opinia reclamanților, este de neconceput ca cineva să plătească 50.000 euro și să nu se intereseze ce a cumpărat, motiv pentru care acestea nu pot fi decât de rea credință, întrucât au așteptat să se prescrie dreptul recurenților la acțiune pentru a deveni proprietare, ceea ce justifică reaua lor credință.
Înscrierea dreptului de proprietate asupra podului corpului A de clădire nu le-a fost comunicată recurenților la niciuna din înscrieri, așa cum prevede art.50 alin.1 din Legea nr.7/1996, deși pârâții au avut tot timpul în cunoștință că recurenții sunt proprietarii tuturor apartamentelor ce constituie corpul A de clădire și, prin urmare, sunt persoane interesate cu privire la această parte a clădirii.
În acest sens, se invocă dosarul cadastral unde sunt atașate contractele de vânzare-cumpărare în baza Legii nr.112/1995, precum și actul de dezmembrământ unde se recunoaște că „restul construcției principale și anume, subsol, parter și etaj, împreună cu restul de teren fiind înstrăinate în baza Legii nr.112/1995”.
Încheierea prin care judecătorul a admis cererea de înscriere a dreptului de proprietate în cartea funciară este producătoare de efecte juridice, numai dacă s-a comunicat persoanelor interesate în drept a exercita căile de atac prevăzute de lege.
Timp de 10 ani recurenții au fost în posesia podului, ca proprietari, niciunul dintre intimați nu a pretins vreun drept asupra acestui corp al clădirii, ci abia în anul 2009 d-na N. și-a făcut cunoscută intenția de a intra în posesia podului, fapt ce a determinat introducerea prezentei acțiuni.
Timpul scurs de la data de 5.02.2004, când P. I. M. a dobândit așa-zisul drept de proprietate asupra podului din clădirea A, cu un etaj și pod, nu se cumulează cu timpul scurs de la a doua transmitere a dreptului de proprietate asupra podului către N. E. din 29.11.2007 și respectiv cu timpul trecut până la introducerea acțiunii, 14.07.2009, deoarece P. I. nu a fost dobânditor de bună credință.
Intimatele P. I. și N. E. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat, deoarece în speță nu sunt incidente dispozițiile art.304 pct.8 C.proc.civ.
În ședința publică de la 20.05.2013, intimata N. E. a invocat și excepția nulității recursului pentru neîncadrarea acestuia în motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.1-9 C.proc.civ.
Analizând cu prioritate excepția invocată, Curtea o va respinge ca neîntemeiată, având în vedere că o parte din criticile formulate, referitoare la incidența în cauză a dispoz.art.31 alin.2 din Legea nr.7/1996, precum și cele referitoare la art.50 alin.1 din același act normativ, pot fi subsumate unor critici de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport cu criticile de n
| ← Pretenţii. Decizia nr. 305/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 843/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
