Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1489/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1489/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-10-2013 în dosarul nr. 12190/4/2010
Dosar nr._
(1340/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1489
Ședința publică de la 3.10.2013.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - MARI ILIE
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
JUDECĂTOR - I. D.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurenta intervenientă F. G. G., împotriva încheierii de suspendare din 11.03.2013, cât și împotriva încheierii de îndreptare eroare materială din data de 10.06.2013, ambele pronunțate de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă V. E. C., cu intimata pârâtă O. M. (decedată pe parcursul procesului) și cu intimații intervenienți B. R. M. și B. R. D..
P. are ca obiect – revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta intervenientă F. G. G. personal, intimatul intervenient B. R. D. personal, lipsind intimata reclamantă V. E. C. și intimata intervenientă B. R. M..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea la dosar, prin serviciul registratură al instanței, la data de 26.09.2013, a unei întâmpinări formulate de către intimații intervenienți B. R. M. și B. R. D., la care a anexat un set de înscrisuri, acte procedurale acte care au fost comunicate recurentei interveniente și intimatei reclamante, potrivit dovezilor aflate la dosarul cauzei.
La solicitarea instanței, părțile prezente se legitimează după cum urmează: F. G. G. prezintă C.I., . nr._, eliberată de SPCEP S4 biroul nr. 1 la data de 14.05,2008, având CNP_; B. R. D. prezintă C.I., . nr._, eliberată de SPCEP S ,,biroul nr. 1 la data de 05.08._, având CNP_.
Recurenta intervenientă solicită încuviințarea administrării probei cu înscrisuri, constând în încheierea nr._, pronunțată de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 4 în dosarul nr._/25.03.2009, încheiere care i-a fost comunicată în calitate de titular al dreptului de proprietate, înscris pe care îl comunică și părții adverse.
Intimatul intervenient arată că nu are alte probe de administrat în afara celor deja existente la dosarul cauzei.
Deliberând în ceea ce privește proba cu înscrisuri solicitată de către recurentă, Curtea urmează să o încuviințeze în considerarea dispozițiilor art.305 din Codul de procedură civilă. raportat la art. 167 din Codul de procedură civilă, urmând a aprecia utilitatea înscrisului depus în raport de criticile cu care a fost legal sesizată.
Curtea, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Recurenta intervenientă solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat cu consecința trimiterii cauzei pentru continuarea judecății.
Consideră că în mod nelegal instanța tribunalului a dispus suspendarea pricinii în temeiul dispozițiilor art. 243 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, întrucât intimata O. M. nu mau deținea bunul în proprietate, fiind radiată din cartea funciară încă din anul 2009.
În opinia sa, apelul exercitat în cauză este întemeiat având în vedere faptul că instanța de apel nu a înțeles să verifice calitatea procesuală pasivă a pârâtei O. M. și să o scoată din proces după înstrăinarea bunului, pronunțând o hotărâre judecătorească în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Pe de altă parte, urmează a se avea în vedere faptul că în situația în care ar exista moștenitori de pe urma defunctei O. M. apreciază că nici aceștia nu ar avea calitate procesuală pasivă, întrucât bunul litigios nu se mai afla în patrimoniul defunctei.
Intimatul intervenient B. R. D. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală. Arată că, din punctul său de vedere, recurenta de astăzi nu are calitate procesuală, având în vedere că prin hotărârea pronunțată în dosarul nr._ a fost respinsă cererea de intervenție formulată de recurenta F. G. G..
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 02 august 2007, pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub nr._ , astfel cum a fost precizată la fila 30 și la fila 77 din dosar, reclamanta V. E. C. a chemat în judecată pârâții O. M., personal și în calitate de moștenitoare a pârâtului O. M., B.-R. M. și B.-R. D., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate prevalența titlului de proprietate al reclamantei față de titlul în baza căruia pârâții dețin părți din imobilul său situat în București, .. 46, sector 4, respectiv apartamentul 1 din corp A, parter, compus din cameră + bucătărie, baie, pivniță în exclusivitate, baie vestibul, culoar, antreu, culoar pod în comun, în suprafață utilă de 49,14 mp., părți comune 32,65% din imobil corp A reprezentând o cotă indiviză de 32,65% din imobil și 42,42 mp. teren aflat sub construcție, să dispună obligarea pârâților să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul descris mai sus, asupra căruia pârâții exercită posesia, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că imobilul a aparținut autoarei sale Z. Gh. Sumbasacu, care l-a dobândit prin cumpărare conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._ din 20 aprilie 1945 de fostul Tribunal Ilfov – Secția notariat, fiind transcris sub nr. 6248 din 20 aprilie 1945.
Imobilul a fost trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 92/1950.
A precizat reclamanta că își legitimează calitatea procesuală activă prin sentința civilă nr. 8228/1997 pronunțată în dosarul nr. 5495/1997 al Judecătoriei Sectorului 2 București, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 2129/1998 a Curții de Apel București – Secția a IV a Civilă, pronunțată în dosarul nr. 3938/1998, prin care s-a respins ca tardiv recursul formulat împotriva deciziei civile nr. 859/A din 30 martie 1998 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă în dosarul nr. 7276/1997, prin care s-a constatat existența titlului de proprietate în patrimoniul reclamantei și faptul că nu a intrat niciodată în proprietatea statului, aplicarea greșită a dispozițiilor Decretului nr. 92/1950 și ca atare lipsa de valabilitate a titlului statului, și a dispus obligarea pârâților să restituie imobilul reclamantei.
Cu prilejul punerii în executare a sentinței, a precizat reclamanta, a constatat că pârâții O. dețin imobilul și posedă un contract de vânzare-cumpărare încheiat cu un neproprietar, respectiv SCAVL Berceni SA în calitate de vânzător, sub nr. 901 din 11 noiembrie 1996.
Astfel, a arătat reclamanta, titlul de proprietate al pârâtei, constând în contractul de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995 emană de la un neproprietar, în timp ce reclamanta nu a pierdut niciodată dreptul de proprietate dobândit în baza unui titlu cu o dată certă mai veche și legal transcris cu mult înaintea titlului pârâtei.
A arătat reclamanta că titlul de proprietate al pârâtei este afectat de frauda la lege, decurgând din cunoașterea inexistentei titlului statului, viciu ce s-a încercat a fi acoperit prin intermediul legilor de restituire, fiind elementar că nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are, nu s-a putut reține nici măcar aparența titlului de proprietate al pârâtei, aceasta fiind perfect conștientă de precaritatea titlului statului ca și de precaritatea titlurilor dobânditorilor subsecvenți, care emană de la un neproprietar.
Referitor la familia B., reclamanta a arătat că au cumpărat imobilul ce face obiectul cereri, de la familia O., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3621 din 19 octombrie 2007.
Reclamanta a estimat valoarea obiectului cererii șa 200.000 lei/ron.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 480 și următoarele Cod civil.
La termenul de judecată din 07 februarie 2008, B.-R. M. și B.-R. D., soți, au formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând instanței ca în contradictoriu cu reclamanta V. E. C. să constate interesul legitim, născut și actual al acestora de a interveni în proces în calitate de pârâți (filele 54 – 55, 79 și filele 96 – 99 din dosarul de fond).
În motivarea cererii intervenienții B.-R. au arătat că au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului 1 din . A, sector 4, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3621 din 19 octombrie 2007 la Biroul Notarilor Publici „M. P. și Silvana B. T.”, la baza căruia au stat: contractul de comodat autentificat sub nr. 1859 din 11 mai 2005 la Biroul Notarilor Publici „M. P. și Silvana B. T.”, contractul de mandat autentificat sub nr. 1860 din 11 mai 2005 la Biroul Notarilor Publici „M. P. și Silvana B. T.”, antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3621 din 19 octombrie 2007. Prin contractul de vânzare-cumpărare au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului, ca bun principal și în cote părți asupra bunurilor secundare, respectiv a bunurilor de folosință comună și perpetuă asupra holurilor de la intrare, a grupului sanitar cât și a pivniței și a podului.
Pe cale de excepție, intervenienții au solicitat anularea acțiunii ca netimbrată, dispozițiile art. 15 din Legea nr. 146/1997 fiind inaplicabile în revendicările întemeiate pe dispozițiile dreptului comun; respingerea acțiunii ca inadmisibilă – fiind introdusă în temeiul unei dispoziții de drept comun, atât vreme cât legiuitorul a prevăzut expres prin dispoziții speciale reglementarea litigiilor ce au ca obiect imobilele preluate abuziv de stat; respingerea acțiunii ca prematur introdusă, reclamanta formulând acțiune înainte de soluționarea cererilor formulate de însăși reclamanta în temeiul Legilor speciale nr. 112/1995 și Legii nr. 10/2001 ce reglementează aceste spețe, iar pe fond respingerea acțiunii ca nefondată și neîntemeiată, aceștia fiind cumpărători de bună credință ai imobilului în care locuiesc, al căror drept de proprietate este înscris în Cartea funciară cu nr._ a localității București, sector 4.
În drept, cererea a de intervenție a fost întemeiată pe dispozițiile art. 49 alin. 2 și 3 Cod de procedură civilă, art. 50 alin. 2 și art. 51 Cod de procedură civilă.
La termenul de judecată din 07 februarie 2009 instanța a constatat admisibilă cererea de intervenție formulată de B.-R. M. și B.-R. D..
La termenul de judecată din 10 ianuarie 2008, numita F. G. G. a formulat cerere de intervenție în interes propriu, arătând că apartamentul 1 a fost cumpărat în coproprietate pe cote părți indivize de către mama sa, a cărei moștenitoare este, împreună cu soții O. M. și M., dobândind un drept de proprietate comună asupra întregului apartament, astfel că este evident interesul său pentru soluționarea cauzei în care intervine. A arătat intervenienta că dreptul de proprietate al părților contractante este determinat în mod abstract, sub forma unei fracțiuni matematice, dar bunul nu este fracționat corespunzător acestor cote, fiecare copărtaș este titularul exclusiv numai asupra cotei părți ideale, abstracte din dreptul de proprietate, drept care este fracționat între coproprietarii comuni dar nu și bunul în materialitatea lui. A precizat că suprafețele utile ocupate și evaluate la 100,09 mp. și 49,14 mp. au fost individualizate încă din contractele de vânzare-cumpărare de către SCAVL Berceni, deși apartamentul se află și în prezent în indiviziune, nu poate fi divizat corespunzător drepturilor proprietarilor comuni întrucât în componența suprafețelor utile evaluate de află și încăperile ce asigură unicul acces dinspre exterior și circulația în interiorul apartamentului, respectiv încăperile antreu, vestibul, culoar și culoar pod.
A solicitat intervenienta că atâta timp cât dreptul de proprietate al lui O. M. este reprezentat de o cotă ideală de 32,65% din întregul apartament 1, care nu se materializează asupra camerei sau dependințelor cumpărate, întrunirea pricinii cu cea din dosarul nr._ al căror obiect și cauză au între dânsele o strânsă legătură. A solicitat de asemenea, suspendarea judecării cauzei.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 49 și următoarele Cod de procedură civilă, art. 164 Cod de procedură civilă, art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod de procedură civilă.
Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție formulată de F. G. G., instanța a dispus respingerea acesteia (fila 79 dosar fond) constatând că drepturile dobândite de F. G. G. în calitate de moștenitoare a mamei sale s-a referit la o unitate locativă distinctă, cu o situație juridică diferită de aceea care constituie obiectul litigiului, cu privire la revendicarea căreia există pe rolul instanței un alt litigiu. Pentru aceleași motive au fost neîntemeiate și cererile de conexare a celor două pricini cât și de suspendare.
Referitor la excepția de netimbrare invocată de intervenienții B.-R. M. și D., instanța a dispus respingerea ca neîntemeiată (fila 110 din dosarul de fond).
Prin sentința civilă nr. 7020 din 19 decembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._ , s-a respins excepția lipsei calității procesuale active, excepția inadmisibilității și excepția de prematuritate invocate de pârâții intervenienții B.-R. D. și B.-R. M. referitor la cererea principală, ca neîntemeiate; s-a admis cererea astfel cum a fost precizată e precizată (filele 30 și 77 din dosar) formulată de reclamanta V. E. C. în contradictoriu cu pârâții O. M. personal și ca moștenitoare a pârâtului O. M. decedat și pârâții intervenienți în interes propriu B.-R. M. și B.-R. D.; s-a constatat prevalența titlului de proprietate al reclamantei față de titlul pârâtei și al pârâților intervenienți asupra imobilului situat în București, .. 46, sector 4, apartament 1 din corp A, parter, compus din 1 (una) cameră, bucătărie, oficiu și pivniță, baie, vestibul, culoar, antreu, pod – în comun, cu o suprafață utilă de 49,14 mp., împreună cu cota indiviză de 32,65% din părțile și dependințele comune ale imobilului care prin natura și destinația lor sunt în folosința tuturor proprietarilor și teren aflat sub construcție în suprafață de 41,42 mp.; au fost obligați pârâta și pârâții intervenienți să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilului situat în București, .. 46, sector 4, apartament 1 din corp A, parter, compus din 1 (una) cameră, bucătărie, oficiu și pivniță,baie, vestibul, culoar, antreu, pod – în comun, cu o suprafață utilă de 49,14 mp., împreună cu cota indiviză de 32,65% din părțile și dependințele comune ale imobilului care prin natura și destinația lor sunt în folosința tuturor proprietarilor și teren aflat sub construcție în suprafață de 41,42 mp.; au fost obligați pârâta și pârâții intervenienți să achite reclamantei 500 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei soluții, în termen legal și motivat, au formulat recurs, calificat în funcție de valoarea pretențiilor apel, la data de 07 decembrie 2009, pârâții, intervenienții în interes propriu B., precum și F. G. G., criticând sentința civilă pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București – Secția a III a Civilă sub nr._ la data de 26 martie 2009.
În apel, la data de 20 martie 2009, pârâta O. M. a depus cerere reconvențională și cerere de chemare în garanție în contradictoriu cu V. E. C., Municipiul București – Administrația Fondului Imobiliar prin Primarul General, ., Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin care a solicitat să se constate un drept de creanță asupra apartamentului din București, . A, parter, ., creanță ce reprezintă sporul de valoare adus imobilului împreună cu familia B.-R.; să se dispună obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să restituie prețul reactualizat și cheltuielile făcute la imobilul în litigiu, în sumă de aproximativ 20.000 lei, inclusiv toate cheltuielile ivite cu acest proces, având în vedere prevederile art. 39 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, cât și potrivit art. 51 alin. 3 din OUG nr. 184/2002, pentru completarea Legii nr. 10/2001, coroborat cu dispozițiile art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995 (fila 22 dosar apel).
Prin decizia civilă nr. 1184/A din 07 decembrie 2009, astfel cum a fost îndreptată prin Încheierea de Cameră de consiliu din 03 septembrie 2010, Tribunalul București a admis apelurile formulate de apelanții intervenienți F. G. G., B.-R. D. și B.-R. M. în contradictoriu cu intimata-reclamantă V. E. C., împotriva sentinței civile nr. 7020 din 19 decembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, a desființat sentința civilă apelată în tot și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând în esență că este evident interesul apelantei F. pentru soluționarea cauzei în care intervine.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub nr._ .
Față de dispozițiile deciziei de apel și ale art. 49, art. 52 Cod de procedură civilă, instanța a constatat admisibilă cererea de intervenție formulată de F. G. G. (fila 65 vol. 1).
La termenul de judecată din 01 martie 2011, instanța a admis excepția tardivității cererii reconvenționale și a cererii de chemare în garanție formulate de pârâta O. M. în apel, excepții invocate de reclamantă în întâmpinarea depusă în dosarul Tribunalului București, sens în care a dispus judecarea separată a cererii reconvenționale și a cererii de chemare în garanție, înaintarea acestora Serviciului registratură pentru înregistrarea sub un alt număr de dosar; a respins ca neîntemeiată excepția netimbrării cererii și excepția autorității de lucru judecat și în temeiul art. 137 alin. 2 Cod de procedură civilă, a unit cu fondul cauzei excepția lipsei calității procesuale active, excepția inadmisibilității și excepția prematurității cererii, apreciind că pentru soluționarea acestora este necesară administrarea de dovezi comune cu fondul cauzei (fila 211 dosar fond).
Prin sentința civilă nr. 9587 din 20 decembrie 2011, Judecătoria Sectorului 4 București a respins excepția lipsei calității procesuale active, excepția inadmisibilității și excepția prematurității cererii, invocate de pârâții intervenienți B.-R. D. și B.-R. M. referitor la cererea principală, ca neîntemeiată; a admis cererea precizată formulată de reclamanta V. E. în contradictoriu cu pârâții O. M. personal și ca moștenitoare a pârâtului O. M. – decedat și pârâții intervenienți în interes propriu B.-R. M. și B.-R. D.; a constatat prevalența titlului de proprietate al reclamantei față de titlu pârâtei și al pârâților intervenienți asupra imobilului situat în București, .. 46, apartament 1 din Corpul A, parter, sector 4, compus din o cameră, bucătărie, oficiu și pivniță, baie, vestibul, culoar, antreu, pod – în comun, cu o suprafață utilă de 49,14 mp., împreună cu cota indiviză de 32,65% din părțile și dependințele comune ale imobilului care prin natura și destinația lor sunt în folosința tuturor proprietarilor și teren aflat sub construcție în suprafață de 41,42 mp.; a obligat pârâtă și pârâții intervenienți să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, .. 46, apartament 1 din corp A, parter, sector 4, compus din o cameră, bucătărie, oficiu și pivniță, baie, vestibul, culoar, antreu, pod – în comun, cu o suprafață utilă de 49,14 mp., împreună cu cota indiviză de 32,65% din părțile și dependințele comune ale imobilului care prin natura și destinația lor sunt în folosința tuturor proprietarilor și teren aflat sub construcție în suprafață de 41,42 mp.; a respins cererile de intervenție în interes propriu, formulate de intervenienții B.-R. M., B.-R. D. și F. G. G., ca neîntemeiate; a obligat pârâta și intervenienții la plata sumei de 1.300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorească, instanța de fond a analizat actele dosarului cu prioritate pe aspecte privind excepțiile invocate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. 1 Cod de procedură civilă, reținând următoarele:
Conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._ din 20 aprilie 1945 de fostul Tribunal Ilfov – Secția Notariat și transcris sub nr. 6248 din 20 aprilie 1945 (filele 175 – 176 dosar fond), Z. Gh. V. Sumbasacu, în timpul căsătoriei cu Sumbasacu Gh. V., a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, . Poetului nr. 46), compus din teren în suprafață de 553 mp. și clădirea construită pe acest teren, compusă din patru apartamente.
Din certificatul de moștenitor nr. 53/1958 de pe urma defunctului Sumbasacu Gh. Decedat în anul 1957, a rezultat că Sumbasacu J. Z., soția, este unica moștenitoare (fila 181 din dosarul nr._ ). Dovezi privind încheierea căsătoriei acestora și privind decesul sunt depuse la filele 84 și 85 din dosarul nr._ .
De asemenea, de pe urma defunctei Sumbasacu J. (Z.), decedată la 27 iunie 1973 s-a eliberat certificat de calitate de moștenitor, nr. 348 din 15 octombrie 1996 (fila 182 dosar nr._ ) din care a rezultat că unica moștenitoare este sora acesteia, Sumbasacu E., decedată la data emiterii certificatului.
De pe urma defunctei Sumbasacu E. a fost emis certificatul de moștenitor nr. 1734/29 septembrie 1992 de către Notariatul de Stat sector 2 București, prin care s-a constatat calitatea de unic moștenitor a numitului P. D., văr primar al defunctei (filele 183 – 184 dosar nr._ ).
Prin sentința civilă nr. 8228 din 07 iulie 1997, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr. 5495/1997, definitivă prin respingerea apelului conform deciziei civile nr. 859 din 30 martie 1998 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 2129 din 03 decembrie 1998 (filele 8 – 13 din dosarul nr._ ) s-a admis cererea reclamantei V. E. C. în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Municipiul București prin Primarul General al Municipiului București, Consiliul General al Municipiului București și P. D., s-a constatat nulitatea absolută a trecerii imobilului în proprietatea statului, nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. 1754 din 29 septembrie 1992, s-a constatat că reclamanta este proprietara imobilului situat în București, . ., compus din teren în suprafață de 553 mp. și construcție și s-a dispus obligarea pârâților să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie și folosință.
Sentința civilă sus menționată a constatat că imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950 care a fost aplicat greșit în cazul imobilului în litigiu, deoarece proprietara imobilului era casnică iar soțul era lucrător la CFR, fiind excluși de la naționalizare, iar în anexa decretului numele proprietarei nu a fost indicat corect. În aceste condiții, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că imobilul a trecut fără titlu în proprietatea statului și nu intră sub incidența Legii nr. 112/1995, s-a constatat că reclamanta este proprietara imobilului și s-a dispus obligarea pârâților, reprezentanți ai statului, la restituire.
S-a reținut că hotărârea judecătorească sus menționată justifică în cauză legitimarea procesuală a reclamantei în revendicarea imobilului, motiv pentru care instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active, ca neîntemeiată.
Prin notificarea formulată de reclamantă în baza Legii nr. 10/2001 înregistrată la Primăria Municipiului București sub nr. 2108/2001, s-a solicitat restituirea în natură a imobilului. Conform Dispoziției Primarului General al Municipiului București nr. 2602 din 25 februarie 2004 s-a respins notificarea, cu motivarea că nu a făcut dovada dreptului de proprietate și nici a calității de moștenitoare (filele 130 – 131 din dosarul nr._ ).
Conform contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 901 din 11 noiembrie 1996, astfel cum a fost rectificat ulterior prin aplicarea ștampilei și semnătura reprezentantului SCAVL Berceni SA (depus în copie la fila 39 dosar nr._ ) cât și prin încheierea de rectificare nr. 483 din 04 august 2003 care nu este depusă la dosar însă este menționată în actul depus la fila 41, încheiat cu Primăria Municipiului București prin SCAVL Berceni SA în calitate de vânzătoare, O. M. și O. M. (chiriași în imobil în baza contractului de închiriere nr._ din 20 februarie 1995) au dobândit în calitate de cumpărători în baza Legii nr. 112/1995, dreptul de proprietate asupra locuinței situate în București, .. 46, Corp A, parter, apartament 1, sector 4, compus dintr-o cameră + bucătărie, oficiu, pivniță, baie, vestibul, culoar, antreu, culoar pod – în comun, în suprafață utilă de 49,14 mp. reprezentând o cotă indiviză de 32,65% din imobil, cât și dreptul de folosință asupra cotei indivize de 32,65% din părțile de folosință comune ale imobilului și 41,42 mp. teren situat sub construcție în conformitate cu art. 33 din HG nr. 20/1996.
Conform contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 730 din 31 octombrie 1996 (depus în copie la fila 14), încheiat cu Primăria Municipiului București prin SCAVL Berceni SA în calitate de vânzătoare, P. F. E. (chiriașă în imobil în baza contractului de închiriere nr._ din 17 iunie 1996) a dobândit în calitate de cumpărător în baza Legii nr. 112/1995, dreptul de proprietate asupra locuinței situate în București, .. 46, Corp A, parter, apartament 1, sector 4, compusă din: două camere + hol, bucătărie, bucătărie, cămară, vestibul, (vestibul, antreu, culoar, baie, culoar pod – în comun); pivniță – în exclusivitate, în suprafață utilă de 100,09 mp. reprezentând o cotă indiviză de 0,70% din imobil, cât și dreptul de folosință asupra cotei indivize de 0,70% din părțile de folosință comune ale imobilului și 138,12 mp. teren situat sub construcție în conformitate cu art. 33 din HG nr. 20/1996.
Întregul apartament 1 situat în Corp A, compus din trei camere, hol, cămară, bucătărie, vestibul, baie, cămară, bucătărie, vestibul, baie, patru holuri, scara de acces, pod, pivniță, în suprafață construită de 169,6 mp. a fost identificat cu numărul cadastral provizoriu 3159/1;0;1 și înscris în Cartea funciară individuală nedefinitivă nr._ la Biroul de Carte funciară sector 4 București.
Dreptul de proprietate dobândit de O. M. și O. M. a fost înscris și precizat la PII/3, 4, 5 în Cartea funciară (fila 74 dosar nr._ ).
Dreptul de proprietate dobândit de F. G. G., moștenitoarea defunctei P. F. E., a fost înscris și precizat la PI/1 în Cartea funciară (fila 85 vol. 1).
Din extrasul de Carte funciară pentru informare cât și din expertiza tehnică judiciară efectuată în cauză de expert B. A. (filele 66 – 91 vol. 2) a rezultat că apartamentul 1 a fost divizat de către SCAVL Berceni SA în două unități locative, folosit astfel de către chiriașii la stat, fiecare diviziune având spații separate cât și spații în folosință comună. În acest mod au fost vândute de stat locuințele către chiriași, respectiv către mama numitei F. G. G. (în prezent decedată) și O. M. și M., referitor la spațiile comune fiind calculate și înstrăinate cote părți din întregul apartament 1, ambele diviziuni cumpărate de chiriași fiind individualizate cu același număr de apartament, respectiv 1.
Între O. M. și O. M. în calitate de promitenți vânzători și B.-R. M., promitentă cumpărătoare s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1858 din 11 mai 2005 la Biroul Notarilor Publici „M. P.” și contractul de comodat autentificat sub nr. 1859/2005 la Biroul Notarilor Publici „M. P.” privind imobilul în litigiu (filele 61 – 66 din dosarul nr._ ), urmare cărora B.-R. M. și-a stabilit domiciliul în imobil, a realizat racorduri separate de gaze, instalații electrice, zugrăveli, iar familia O. s-a mutat. O. M. are și în prezent domiciliul înscris în acte ca fiind în imobilul în litigiu.
O. M. a decedat, de pe urma acestuia fiind eliberat certificatul de moștenitor nr. 12/2007 emis de Biroul Notarilor Publici „M. P.”, care a constatat ca unic moștenitor soția supraviețuitoare, O. M..
La împlinirea termenului de interdicție stabilit de art. 9 din Legea nr. 112/1995, între O. M. și B.-R. M., căsătorită, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3621 din 19 octombrie 2007 (filele 41- 42 dosar nr._ ). Dreptul de proprietate dobândit a fost înscris provizoriu în Cartea funciară, conform încheierii nr._ din 13 decembrie 2007 (fila 43 dosar nr._ ).
Releveul întregului apartament 1 este depus la fila 69 vol. 2 din dosarul de fond, cu precizarea de către expertul judiciar a spațiilor care fac obiectul litigiului, a spațiilor comune cât și a spațiilor proprietatea pârâtei și a intervenienților în interes propriu.
Prin sentința civilă nr._ din 12 decembrie 2001 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr. 5267/2001, menținută de Tribunalul București – Secția a III a Civilă prin decizia civilă nr. 1050/A din 28 martie 2002, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 2079 din 07 octombrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV a Civilă, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta P. F. E. împotriva pârâților O. M. și O. M., având ca obiect ieșirea din indiviziune asupra părților comune ale imobilului situat în .. 46, Corp A, parter, .. În motivare, s-a reținut cu putere de lucru judecat, că în ceea ce privește imobilul în litigiu, există două drepturi de proprietate distincte, respectiv proprietatea exclusivă ce aparține fiecărui titular de contract asupra bunului principal și dreptul de proprietate comună pe cote părți forțată și perpetuă asupra bunurilor considerate ca accesorii pe lângă bunurile principale.
În raport de această hotărâre, prin sentința civilă nr. 4248 din 04 iulie 2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._, s-a admis excepția autorității de lucru judecat și s-a respins acțiunea formulată de reclamanta F. G. G. în contradictoriu cu pârâții O. M. și O. M. constatându-se autoritate de lucru judecat. A reținut instanța că la momentul încheierii contractelor de vânzare- cumpărare, . a identificat în mod corect pentru fiecare dintre cumpărători ceea ce se transmite din apartamentul nr. 1 către reclamantă, respectiv două camere, hol, două bucătării, cămară, vestibul intrare, două culoare de circulație interioară, antreu, baie, culoar pod, pivniță în comun și ce anume din apartamentul nr. 1 se transmite către pârâți, respectiv o cameră, bucătărie, oficiu, pivniță, baie, vestibul intrare, două culoare de circulație, antreu, culoar pod în comun. Întrucât apartamentul a fost divizat prin voința vânzătorului, iar la momentul încheierii contractelor s-au identificat în concret încăperile din imobil ce constituie obiectul contractelor, instanța a apreciat că pentru fiecare dintre părți se află în prezența a două drepturi de proprietate distincte, respectiv proprietatea exclusivă ce aparține fiecărui titular de contract asupra încăperilor pe care le-a folosit în exclusivitate și dreptul de proprietate comună pe cote părți forțată și perpetuă asupra părților comune, care figurează în ambele contracte (baie, vestibul, culoar, antreu, culoar pod, pivniță). Hotărârea a rămas irevocabilă prin decizia nr. 57/R din 18 aprilie 2007 a Tribunalului București – Secția a III a Civilă (filele 67 – 72 dosar nr._ ).
În concluzie, situația dreptului de proprietatea asupra apartamentului nr. 1 din .. 46, Corp A, a fost în mod irevocabil lămurită în cadrul litigiilor anterioare dintre părți, instanțele reținând în esență că ceea ce familiile B. și F. dețin în comun (în coproprietate forțată) sunt încăperile: baie, vestibul, culoar, antreu, culoar pod, pivniță și nu întregul apartament ce a constituit la momentul edificării lui o singură unitate locativă, dar care în prezent se constituie în două unități locative distincte care aparțin unor proprietari diferiți cu drept de proprietate exclusivă asupra încăperilor evidențiate cu acest titlu în contractele de vânzare cumpărare încheiate cu .>
Referitor la excepția inadmisibilității și excepția de prematuritate instanța a constatat că, dispozițiile art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 consacră expres consecința păstrării calității de proprietar avută la data preluării imobilului în proprietatea statului, ceea ce dă vocația titularului dreptului de proprietate de a recurge la toate mijloacele legale, administrative sau judiciare, pentru a obține recunoașterea acestui drept.
În situația în care imobilul a fost înstrăinat de către stat, fostul proprietar are deschisă nu numai calea prevăzută de Legea nr. 10/2001 ci și calea acțiunii directe în revendicarea imobilului, deoarece prevederile legii speciale nu exclud nici expres nici implicit acțiunea în revendicare împotriva cumpărătorului posesor al imobilului preluat abuziv de către stat.
În acest sens se reține că deși art. 18 lit. d (actualmente lit. c) din Legea nr. 10/2001 prevede că măsurile reparatorii se stabilesc numai prin echivalent, în cazul în care imobilul a fost vândut chiriașului cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, această normă legală nu poate fi aplicată în raporturile dintre proprietarul deposedat și cumpărătorul de la stat, în cadrul acțiunii în revendicare, întrucât Legea nr. 10/2001 nu reglementează aceste raporturi.
Pentru considerentele arătate instanța a respins excepția de prematuritate și excepția de inadmisibilitate invocate de pârâții intervenienți.
Instanța a reținut că Decretul nr. 92/1950 nu putea produce niciun efect juridic asupra dreptului de proprietate cu privire la imobilele preluate de stat de la cetățeni, actul normativ fiind, sub acest aspect, un act normativ neconstituțional și, în consecință, fără efecte juridice.
Astfel, dispozițiile art. 18 din Constituția României din 1948, în vigoare la data emiterii Decretului nr. 92/1950 dispun „proprietatea particulară și dreptul de moștenire sunt recunoscute și garantate de lege” iar dispozițiile art. 10 prevăd că „pot fi făcute exproprieri pentru cauză de utilitate publică în baza unei legi și cu o dreaptă despăgubire stabilită în justiție”.
Prin Decretul nr. 92/1950 s-a dispus trecerea în mod gratuit în proprietatea statului a imobilului ce face obiectul litigiului de față, ceea ce, în mod vădit contrazicea dispozițiile Constituției din 1948, act normativ cu forță juridică superioară Decretului nr. 92/1950 și în consecință, Decretul nr. 92/1950 dreptul de proprietate asupra imobilului nu s-a transmis în mod valabil în proprietatea statului, consecința fiind aceea că statul nu a avut un titlu valabil asupra acestui imobil niciodată.
Mai mult, potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, se prevede că fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării de către stat, iar bunurile preluate de stat fără titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unei legi speciale de reparație și că instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului.
Potrivit art. 2 alin. 1 lit. a din Legea nr. 10/2001 preluarea imobilelor în temeiul Decretului nr. 92/1950 este considerată o preluare abuzivă iar potrivit alin. 2, persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire, conform prevederilor respectivei legi.
Reținând că imobilul în litigiu nu a trecut în mod valabil în proprietatea statului se recunoaște, cu efect retroactiv, dreptul de proprietate al reclamantei, în calitate de moștenitoare a autoarei sale care a cumpărat imobilul.
Mai mult, la data încheierii contractului era în vigoare HG nr. 20 din 17 ianuarie 1996 (republicată) care prevedea expres în art. 1 alin. 4 „locuințele care au fost preluate de stat cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare la data respectivă – sunt considerate ca fiind trecute fără titlu în posesia acestuia și nu intră sub incidența Legii nr. 112/1995”.
Ca urmare, s-a apreciat că reclamanta deține un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Cu privire la principiul aparenței de drept și a principiului bunei credințe invocat de pârâții intervenienți privind aprecierea titlului lor de proprietate, principiu prevăzut și de art. 45 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, instanța a reținut următoarele:
În materia actelor juridice translative de proprietate încheiate între vii este recunoscut principiul validității actelor juridice încheiate de subdobânditorul de bună credință, potrivit căruia, un act juridic nul pentru lipsa calității de proprietar a înstrăinătorului unui bun este considerat valabil, cu îndeplinirea anumitor condiții, în mod excepțional, pentru a se asigura stabilitatea circuitului civil.
Condițiile necesare pentru aplicarea acestui principiu sunt: buna credință a cumpărătorului, eroarea comună în care s-a aflat cumpărătorul; eroarea comună să fie invincibilă.
Trebuia reținut că admiterea instituției error comunis facit jus are drept consecință o ingerință în dreptul de proprietate al unei persoane, astfel că aplicarea principiului erorii comune și invincibile trebuie să țină seama și de criteriile stabilite de jurisprudența Curții Europene cu privire la justificarea ingerinței în dreptul fundamental de proprietate al unei persoane.
Pentru a reține caracterul invincibil al erorii subdobânditorul de bună credință cumpărătorul trebuie să întreprindă toate acțiunile și formalitățile posibile, apte de a confirma existența dreptului vânzătorului, în lipsa acestor diligențe, subdobânditorul nu poate datora situația sa erorii invincibile, ci neglijenței sale.
În acest caz, nu s-a reținut apărarea pârâților intervenienți conform căreia titlul acestora este preferabil deoarece este încheiat cu bună credință și cu respectarea prevederilor legale la data perfectării contractului, deoarece buna sau reaua credință a chiriașilor cumpărători are relevanță numai în privința raporturilor dintre aceștia și vânzător și în nici un caz nu are efecte constitutive de drepturi.
În speță, instanța a apreciat că eroarea în care s-au aflat pârâții cumpărători nu poate avea un caracter invincibil. Chiar dacă titlul asupra imobilului provenea de la stat, nu putea reprezenta pentru pârâți o garanție suficientă că acesta este un adevărat proprietar, aceștia trebuind să efectueze toate diligențele posibile pentru a cerceta temeinicia aparenței titlului prezentat de vânzătoare. Astfel, printr-o simplă verificare a Decretului nr. 92/1950 cumpărătorii puteau să identifice persoana de la care a fost preluat imobilul pe care doreau să îl cumpere, iar ulterior să cerceteze titlul acestora, demers pe care dacă l-ar fi făcut ar fi constatat că imobilul fusese preluat de pe numele unei persoane al cărei nume este diferit de titularul dreptului de proprietate, titularii dreptului de proprietate asupra imobilului erau persoane exceptate de la aplicarea dispozițiilor de naționalizare în condițiile art. 2 din Decretul nr. 92/1950, împrejurări care erau suficiente pentru a trage concluzia că titlul prezentat de stat nu era unul legal. Mai mult, așa cum a rezultat din adresa nr. 2185 din 19 aprilie 1994 emisă de ., la data cumpărării nu era soluționată notificarea formulată de P. D., care a acționat în numele reclamantei, privind restituirea imobilului din .. 46, sector 4, astfel încât nu s-a putut reține buna credință a chiriașilor cu interese în ceea ce privește dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului în care locuiau cu chirie, în sensul în care ar fi avut încredere că preluarea bunului la stat, realizată în perioada comunistă, a fost legală.
Obiectul de reglementare al Legii nr. 112/1995 îl constituie imobilele care au trecut în proprietatea statului după 06 martie 1945 cu titlu, astfel încât chiriașii puteau cumpăra de la stat doar această categorie de imobile iar în speță, așa cum s-a reținut și prin sentința civilă nr. 8228 din 07 iulie 1997 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului fără titlu, astfel încât nu putea fi vândut chiriașului în baza Legii nr. 112/1995.
În condițiile în care imobilul a fost preluat de stat fără titlu, a rezultat că autoarele reclamantei și, în prezent reclamanta, nu au pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra acestuia, reclamanta având în patrimoniul său un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, act normativ ce face parte din dreptul intern încă din anul 1994.
În raport de sentința civilă nr. 8228 din 07 iulie 1997 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, instanța a constatat, prin același raționament juridic, că reclamanta V. E. C. deține în patrimoniul ei un ”bun actual”, confirmat printr-o hotărâre definitivă și executorie, de recunoaștere a calității de proprietar a acesteia, în condițiile în care, prin dispozitivul hotărârii s-a dispus în mod expres și restituirea bunului deținut de pârâta F. G. G..
Refuzul administrației de a se conforma acestei hotărâri integral, constituie o ingerință în dreptul la respectarea „bunului”, cu atât mai mult cu cât la momentul pronunțării sentinței civile nr. 7286 din 13 decembrie 2005 nu s-a reținut decât că imobilul din București, . Poietului) nr. 46, sector 4, inclusiv apartamentul nr. 1, figura în proprietatea statului.
Pe de altă parte, instanța a reținut că pârâta F. G. G. deține și ea un „bun”, în sensul Convenției, titlul de proprietate al acesteia nefiind anulat în nicio procedura de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 730 din 31 octombrie 1996.
În raport de această situație, instanța a apreciat că restituirea în natură se impune drept unică măsură reparatorie posibilă pentru privarea de proprietate suferită prin vânzarea imobilului reclamantei către autoarea chiriașei pârâte F. G. G., vânzare ce reprezintă o ingerință în dreptul de proprietate al reclamantei, ingerință lipsită de bază legală, câtă vreme obiectul Legii nr. 112/1995 îl constituie numai imobilele preluate cu titlu de către stat, constatare ce interesează cererea în revendicare prin prisma argumentelor din prezenta hotărâre.
Circumstanțele concrete ale cauzei, decurgând din constatarea nevalabilității titlului statului asupra imobilului în litigiu, împiedică a se avea în vedere buna credință cu care autoarea pârâtei ar fi acționat în momentul cumpărării apartamentului revendicat, ca reprezentând un criteriu de păstrare a bunului în patrimoniul acesteia, pentru că numai imobilele preluate cu titlu valabil ar fi putut face obiectul Legii nr. 112/1995, ipoteză ce nu se regăsește în speță.
Instanța a reținut, astfel, că buna credință a pârâtei cumpărătoare, ca atitudine subiectivă manifestată la momentul perfectării contractului de vânzare-cumpărare pentru apartamentul în litigiu, deși poate salvgarda, în anumite condiții, actul juridic, apare ca irelevantă în materia revendicării, neputând valora, per se, un titlu de proprietate de natură să anihileze forța juridică a titlului reclamantei, care provine de la vechiul proprietar al imobilului în litigiu.
Convingerea pârâtei cu privire la calitatea statului de veritabil proprietar, deci buna credință a acesteia, poate constitui un argument pentru salvarea contractului de vânzare-cumpărare de la sancțiunea nulității absolute pentru inexistența calității de proprietar a vânzătorului și pentru modul în care cumpărătorul evins, prin efectul admiterii acțiunii în revendicare, va avea dreptul la plata prețului reactualizat sau a valorii de circulație a bunului (a se vedea R. împotriva României), însă nu poate produce efecte juridice în planul acțiunii în revendicare.
Față de aceste considerente, instanța a apreciat mai bine caracterizat titlul de proprietate al reclamantei față de titlul pârâtei și al pârâților intervenienți asupra imobilului situat în București, .. 46, apartament 1 din Corp A, parter, sector 4, compus din o cameră, bucătărie, oficiu și pivniță, baie, vestibul, culoar, antreu, pod – în comun, cu o suprafață utilă de 49,14 mp., împreună cu cota indiviză de 32,65% din părțile și dependințele comune ale imobilului care prin natura și destinația lor sunt în folosința tuturor proprietarilor și teren aflat sub construcție în suprafață de 41,42 mp.
A obligat pârâta și pârâții intervenienți să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, .. 46, apartament 1 din Corp A, parter, sector 4, compus din o cameră, bucătărie, oficiu și pivniță, baie, vestibul, culoar, antreu, pod – în comun, cu o suprafață utilă de 49,14 mp., împreună cu cota indiviză de 32,65% din părțile și dependințele comune ale imobilului care prin natura și destinația lor sunt în folosința tuturor proprietarilor și teren aflat sub construcție în suprafață de 41,42 mp.
A respins cererile de intervenție în interes propriu ca neîntemeiate, pentru considerentele arătate.
În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod de procedură civilă instanța a obligat pârâta și intervenienții B.-R. D., B.-R. M. și F. G. G. să achite reclamantei 1.300 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de expert achitat în cauză.
La data de 22 martie 2012 a declarat apel intervenienții B.-R. D. și B.-R. M., împotriva sentinței civile nr. 9587 din 20 decembrie 2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._ , prin care au solicitat pe cale de excepție anularea acțiunii ca netimbrată, conform dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 146/1997 fiind inaplicabile în revendicările întemeiate pe dispozițiile dreptului comun; respingerea acțiunii ca inadmisibilă, această acțiune fiind introdusă în temeiul unei dispoziții de drept comun, atâta vreme cât legiuitorul a prevăzut expres prin dispoziții speciale reglementarea litigiilor ce au ca obiect imobilele preluate abuziv de stat; respingerea acțiunii ca prematur introdusă, reclamanta formulând acțiunea înainte de soluționarea cererilor formulate de însăși reclamantă în temeiul Legilor speciale nr. 112/1995 și nr. 10/2001, ca reglementează aceste spețe.
Pe fond, au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată și netemeinică, apelanții fiind cumpărători de bună credință a imobilul în care locuiesc, dreptul acestora de proprietate fiind înscris în Cartea funciară nr._ a localității București sector 4.
La data de 28 martie 2012 a declarat apel și intervenienta F. G. G., împotriva aceleiași sentințe civile, prin care solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul constatării lipsei calității procesuale pasive a pârâtei O. M., completarea dispozitivului hotărârii cu cele solicitate și respingerea cheltuielilor de judecată, cu menținerea tuturor celorlalte dispoziții ale sentinței față de pârâții B.-R. D. și B.-R. M..
Prin Încheierea din ședința publică din data de 11 martie 2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă în dosarul nr._ , în temeiul art. 243 alin. 1 pct. 1 Cod de procedură civilă a suspendat cauza privind soluționarea apelului formulat apelanții intervenienții B.-R. D., B.-R. M. și F. G. G., împotriva sentinței civile nr. 9587 din 20 decembrie 2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă V. E. C. și cu intimata pârâta O. M. – decedată, până la introducerea în cauză a moștenitorilor intimatei O. M..
Pentru a pronunța această încheiere instanța de apel a avut în vedere că intimata O. M. a decedat la data de 01 februarie 2012, conform extrasului din Registrul de decese pentru uz oficial nr._ din 21 decembrie 2012, eliberat de Primăria Sectorului 4 București și având în vedere că apelanții nu au indicat moștenitorii acesteia, în temeiul art. 243 alin. 1 pct. 1 Cod de procedură civilă, potrivit căruia judecata se suspendată de drept prin moartea uneia din părți, instanța a suspendat judecata cauzei până la introducerea în cauză a moștenitorilor intimatei O. M..
Prin Încheierea din Camera de consiliu din data de 10 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, prin care a admis cererea formulată de intimata reclamantă V. E. C., a dispus îndreptarea erorii materiale din încheierea de ședință din data de 11 martie 2013 în sensul că intimata V. E. C. nu a fost prezentă personal sau prin reprezentant, concluziile asupra cererii de suspendare aparținând apelantei F. G. G.; îndreptarea se va face pe ambele exemplare originale ale încheierii.
Pentru a pronunța această încheiere instanța de apel a arătat că, prin cererea înregistrată la data de 02 mai 2013, intimata reclamantă V. E. C. a solicitat îndreptarea mențiunilor cuprinse în încheierea de ședință din data de 11 martie 2013 cu privire la prezența intimatei reclamantei în ședință și cu privire la formularea concluziilor referitoare la suspendarea judecății cauzei. De asemenea, intimata reclamantă a precizat că nu a fost prezentă la termenul din data de 11 martie 2013 nici personal și nici prin avocat.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 281 alin. 1 Cod de procedură civilă.
Instanța de apel analizând înscrisurile existente la dosarul cauzei, a constatat că în practicaua încheierii de ședință din data de 11 martie 2013, pronunțată în dosarul nr._, s-a consemnat că intimata V. E. C. a fost prezentă la acel termen și că, referitor la cererea de suspendare a judecății în temeiul art. 243 alin. 1 cpt. 1 Cod de procedură civilă, a arătat că este de cord cu această măsură întrucât intimata O. M. nu are moștenitori.
După verificarea citativului termenului din data de 11 martie 2013, precum și caietul de note al grefierului de ședință și înregistrarea ședinței de judecată, instanța a constatat că intimata V. E. C. nu a fost prezentă la acel termen, nici personal, nici prin reprezentant, mențiunile din încheierea de ședință privind prezența și susținerile acesteia fiind făcute din eroare.
Având în vedere și dispozițiile art. 281 Cod de procedură civilă, portivit cărora erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitate și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice ale erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate la cerere sau din oficiu, instanța a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în încheierea de ședință din data de 11 martie 2013 în sensul că intimata V. E. C. nu a fost prezentă personal sau prin reprezentant, concluziile asupra cererii de suspendare aparținând apelantei F. G. G..
La data de 29 aprilie 2013 a declarat recurs F. G. G., împotriva Încheierii din ședința publică din data de 11 martie 2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, prin care s-a suspendat judecarea cauzei în baza art. 243 alin. 1 pct. 1 Cod de procedură civilă, solicitând totodată admiterea acestuia și repunerea dosarului pe rol.
În motivare a arătat că un prim aspect al nelegalității acestei încheieri trebuie arătat faptul că reclamanta Vasiliul E. C. nu s-a prezentat niciodată în instanță, în citativ fiind trecută de grefier lipsă, deoarece aceasta are domiciliul în G. și domiciliul ales la un cabinet de avocatură care o reprezintă și care a cerut judecarea în lipsă, iar dacă ar fi fost prezentă personal instanța avea obligația să o legitimeze, ceea ce nu reiese din cuprinsul încheierii.
Din aceleași motive, reclamanta Vasiliul E. C. nu putea să fie de acord cu suspendarea.
Prin încheierea din ședința publică de la data de 14 ianuarie 2013 pe care a anexat-o, instanța a pus în vedere apelanților să facă demersuri privind moștenitorii pârâtei O. M., sub sancțiunea prevăzută de art. 1551 Cod de procedură civilă.
Apelanta B.-R. M. personal a învederat instanței că intimata O. M. nu are moștenitori.
Termenul legal pentru dezbaterea unei succesiuni este de șase luni conform vechiului cod civil și de un an conform Noului Cod civil.
Din conținutul certificatului emis de Camera Notarilor Publici pe care l-a depus la dosar în ședința din data de 11martie 2013, rezultând că procedura succesorală privind pe defuncta O. M. nu a fost înregistrată pe rolul vreunui Biroul Notarilor Publici și cu toate acestea instanța a suspendat cauza.
În acest sens, tot în această ședință și apelantul B.-R. D. arată că pârâta O. M. nu are moștenitori.
Această suspendare nu face decât să blocheze judecarea unui dosar, deoarece reclamanta Vasiliul E. C. în ședința publică de la termenul din data de 07 februarie 2008 depuse cerere precizatoare la cererea de chemare în judecată cu privire la cadrul procesual (pe care o depune alăturat, fila 77 dosar nr. 7466) în sensul că înțelege să se judece în acest dosar cu B.-R. D. și B.-R. M. întrucât aceștia au cumpărat, după înregistrarea cererii de chemare în judecată, imobilul ce face obiectul cauzei, de la familia O., conform contractului de vânzare-cumpărare depus la dosarul cauzei, ei fiind actualii proprietari ai imobilului.
Recurenta menționează și faptul că, o eventuală întoarcere a imobilului în patrimoniul moștenitorilor nu este posibilă deoarece pârâta O. M. din viață, prin procură specială autentificată nr. 3248 din 21 septembrie 2007 (fila 25 dosar nr. 7466 și pe care a anexat-o), deci tot în timpul judecării acestui litigiu, a împuternicit-o pe B.-R. M. să vândă în numele său și pentru ea oricui va crede de cuviință, chiar și sie însăși, imobilul în litigiu.
Deoarece defuncta O. M. nu mai deține bunul în litigiu, în situația în care ar exista moștenitori, nici aceștia nu ar putea avea calitate în acest proces.
Faptul că instanța de fond nu a înțeles să verifice calitatea procesuală pasivă a pârâtei O. M. și să o scoată din proces după înstrăinarea bunului și a pronunțat o hotărâre judecătorească în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală, este primul motiv al apelului pe care l-a formulat.
Pentru aceste motive recurenta solicită admiterea recursului și repunerea dosarului pe rol.
La data de 20 iunie 2013 a declarat recurs F. G. G., împotriva Încheierii din Camera de Consiliu din data de 10 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă.
În motivare arată că, deși instanța a fost obligată de reclamată să-și recunoască greșeala semnalată de recurentă în motivele de recurs la încheierea de suspendare, comite o nouă greșeală afirmând că recurenta personal a fost de acord cu suspendarea fără a reciti în prealabil încheierea de suspendare în care este menționat, „apelanta-interveninetă F. G. G., prin avocat, arată că nu se impune suspendarea cauzei …” motiv pentru care a și atacat încheierea cu recurs.
Întrucât modificarea se face în exemplarul original al încheierii atacate, recurenta solicită ca și acest motiv să fie avut în vedere la judecarea încheierii de suspendare.
La data de 26 septembrie 2013, au depus la dosarul cauzei întâmpinare B.-R. D. și B.-R. M., prin care au invocat, în esență, apărări de fond.
Intimați precizează totodată că în sentința civilă s-a hotărât să i se respingă cererea de intervenție în interes propriu formulată de F. G. G. ca neîntemeiată. Aceasta pierzându-și calitatea procesuală în acest proces de revendicare o dată cu hotărârea pronunțată la data de 20 decembrie 2011. Totodată nemaiavând calitate procesuală aceasta a formulat apel împotriva sentinței civile nr. 9587, aceasta numai avea dreptul de a face apel întrucât potrivit dispozițiilor art. 56 Cod de procedură civilă: „apelul sau recursul făcut de cel care intervine în interesul uneia din părți se socotește neavenit dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăși apel sau recurs”. La art. 50 alin. 3 Cod de procedură civilă cu învoirea părților intervenienta în interes propriu se face și în instanța de apel aceea ce F. G. G. nu a făcut-o.
Pierzându-și calitatea procesuală în dosarul nr._, conform legilor, F. G. G. nu putea declara recurs împotriva încheierilor date în apel din Ședința publică din data de 11 martie 2013 și din Camera de consiliu din data de 10 iunie 2013, fiind formulate de o persoană fără calitate procesuală în acest dosar.
Intimații precizează că, V. E. C. a arătat chiar prin întâmpinarea depusă în dosarul de apel, apel formulat de F. G. G., că solicită să i se respingă apelul ca neîntemeiat și nelegal.
Intimații arată că F. G. G. a recunoscut ea însăși că are procesul ei separat de revendicare în dosarul nr._, pe care l-a pierdut la Tribunalul București. Intimații solicită respingerea recursului ca fiind nefondat și neîntemeiat fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală.
Examinând criticile de recurs formulate în cauză în raport de prevederile legale incidente în cauză, Curtea constată următoarele:
Decesul uneia dintre părțile litigiului are ca rezultat suspendarea judecății în condițiile art. 243 alin. 1 pct. 1 C.proc.civ.. Conform acestui text legal, într-o asemenea situație, judecata pricinii se suspendă de drept, afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a moștenitorilor.
Toate dispozițiile legale cuprinse în art. 243 C.proc.civ. sunt destinate a garanta dreptul de apărare al părților în procesul civil și a asigura principiul contradictorialității, astfel încât apariția oricăreia din împrejurările prevăzute de acest text determină sistarea de drept a judecății – suspendarea fiind obligatorie.
De asemenea, Curtea constată că potrivit art. 298 C.prov.civ., dispozițiile privind judecata în primă instanță se aplică și în instanța de apel, în măsura în care nu st potrivnice celor cuprinse în titlul IV al Codului de procedură civilă care reglementează faza procesuală a apelului.
Analizând legalitatea încheierii de suspendare atacate din perspectiva acestor prevederi legale Curtea constată că sunt neîntemeiate criticile recurentei referitoare la „blocarea” judecării cauzei, în condițiile în care a învederat instanței de apel că defuncta O. M. nu ar avea moștenitori, instanța de recurs reținând că suspendarea operează în mod iremediabil, dacă partea interesată nu a solicitat introducerea în cauză a moștenitorilor.
Fără îndoială că lipsa moștenitorilor, care în plan succesoral reprezintă o situație de vacanță succesorală, poate fi invocată ulterior de oricare dintre părți printr-o cerere de repunere pe rol, redeschiderea judecății putându-se dispune în măsură în care o atare împrejurare este dovedită conform legii.
Curtea constată totodată că este lipsită de orice relevanță în ceea ce privește legalitatea încheierii atacate împrejurarea că în cursul judecății în fața primei instanțe s-ar fi pus în discuție printr-o cerere precizatoare legitimarea procesuală a părții care a decedat după pronunțarea sentinței civile apelate, hotărâre prin care nu s-a constatat însă această lipsă a calității procesuale, având în vedere că judecata în apel trebuie să se desfășoare între toate părțile dosarului, iar, în plus, acest aspect constituie – cum recunoaște chiar recurenta – un prim motiv al apelului formulat, apel ce are ca obiect sentința primei instanțe.
Efectele suspendării se răsfrâng asupra tuturor părților din proces, fără nicio considerare față de calitatea lor procesuală, precum și în privința cererilor incidente și accesorii, întrucât procesul civil nu poate fi menținut activ față de unele dintre părți și suspendat față de altele; procesul civil reprezintă un tot unitar, iar suspendarea, datorită acestui fapt are un caracter indivizibil.
Referitor la susținerea recurentei vizând mențiunile încheierii recurate legate de prezența părților la dezbateri și concluziile acestora, Curtea reține că acest aspect a făcut obiectul unor rectificări dispuse de tribunal conform art. 281 C.proc.civ., încheierea pronunțată în acest scop făcând obiectul celuilalt recurs declarat de aceeași parte, recurs ce urmează a fi analizat în continuare.
Curtea reține astfel că, prin încheierea din Camera de consiliu din data de 10 iunie 2013, instanța de apel a soluționat cererea intimatei-reclamante și a îndreptat eroarea materială referitoare la prezența acestei părți în ședința publică din data de 11.03.2013.
Prin aceeași încheiere s-a arătat că, față de eroarea materială reținută, concluziile asupra cererii de suspendare consemnate au aparținut apelantei F. S. G..
Curtea constată însă că în cuprinsul încheierii rectificate s-au consemnat distinct concluziile acesteia din urmă, concluzii prin care recurenta în speță a arătat că nu se impune suspendarea judecării cauzei, împrejurare în care nu se înțelege la care concluzii se referă tribunalul prin încheierea de îndreptare a erorilor materiale, fiind evident că aceeași parte nu a susținut în ședință publică atât suspendarea judecării pricinii, cât și o eventuală continuare a judecării.
Această aparentă contradicție din cadrul celor consemnate nu justifică însă un interes al recurentei în modificarea încheierii recurate, nefiind prejudiciată prin admiterea cererii de îndreptare a erorii materiale formulată de partea adversă în condițiile în care, indiferent de situația reținută, s-a dispus suspendarea judecății, iar Curtea a apreciat că această măsură este conformă prevederilor legale mai sus menționate.
In consecință, în baza art. 312 alin.1 C.proc.civ., Curtea va respinge ambele recursuri declarate de recurenta F. G. G..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de recurenta intervenientă în nume propriu F. G. G. împotriva Încheierii din ședința publică din data de 11 martie 2013 și a Încheierii din Camera de consiliu din data de 10 iunie 2013, pronunțate de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă V. E. C., intimata pârâtă O. M. și intimații intervenienți în nume propriu B.-R. D. și B.-R. M., ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 3 octombrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. I. M.-A. N.-G. I. D.
Grefier,
M. C.
Red.M.A.N.G.
Tehnodact.C.F./ M.A.N.G.
2ex./6.01.2014
T.B.-S.5.-S.V.;L.G.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1238/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 207/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
