Întoarcere executare. Decizia nr. 1843/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1843/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-10-2013 în dosarul nr. 1169/300/2011

ROMÂNIA

Dosar nr._

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.1843 R

Ședința publică din data de 31.10.2013

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE – MEDIAN ANCA-MIHAELA

JUDECĂTOR: S. G.

JUDECĂTOR: G. D. M.

GREFIER: M. D.

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul pârât P. I. M. împotriva încheierii de ședință din data de 23.05.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă A. P. VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și intimatul pârât B.E.J. M. D., cauza având, ca obiect, „întoarcere executare – recurs împotriva încheierii de respingere a cererii de suspendare”.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurentul pârât, personal, lipsind intimata reclamantă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se procedează la verificarea identității recurentului pârât P. I. M., pe baza C.I. . nr._ eliberată de SPCLEP s2 biroul nr.1 la data de 13.07.2010, acesta procedând la semnarea cererii de recurs. Totodată, depune extras de pe portalul instanțelor de judecată cu privire la dosarul la care a făcut referire în cererea de suspendare a judecății.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau acte de depus, Curtea acordă cuvântul pe recurs și pune în discuție și admisibilitatea recursului din perspectiva disp. art.2441 C.pr.civ., fiind vorba despre un recurs formulată împotriva unei încheieri pronunțată în recurs, prin care a fost respinsă o cerere de suspendare a judecății.

Recurentul pârât, personal, solicită admiterea recursului, conform motivelor scrise, arătând că pe rolul instanțelor de judecată există dosarul nr._, care are ca obiect lămurirea sentinței civile nr.1396/2001, prin care se solicită precizarea drepturilor salariale pe care trebuie să le recupereze de la A., iar raportat la obiectul prezentului dosar, în care se solicită restituirea unor sume de bani ca urmare a întoarcerii executării silite, apreciază că pentru a se pronunța o hotărâre corectă, ar trebui suspendată judecata în cauza de față până la soluționarea dosarului nr._ .

Cu privire la admisibilitatea recursului raportat la disp. art.2441 C.pr.civ., arată că acest text de lege cenzurează calea de atac a recursului împotriva unei încheieri de suspendare, însă având în vedere că motivul suspendării a apărut ulterior formulării recursului, ar fi o inechitate de a nu avea acces la o cale de atac, la un ciclu procesual total. Mai arată că prin noul Cod de procedură civilă legiuitorul a completat această dispoziție legală, astfel încât atacarea încheierilor se poate face și dacă sunt pronunțate în recurs.

P. aceste motive, recurentul pârât solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.2321/2012 s-a dispus întoarcerea executării silite, ca urmare a anulării tuturor actelor de executare din dosarul de executare nr. 205/2012 înregistrat la B. M. D..

Se solicită suspendarea soluționării prezentului recurs, formulat împotriva sentinței civile de mai sus, având ca obiect întoarcerea executări silite până la soluționarea cererii având ca obiect lămurirea și întinderea sentinței civile nr. 1396/2001, respectiv lămurirea și întinderea titlului executoriu.

Prin încheierea din ședința publică de la 23.05.2013 Tribunalul București- Secția a IV-a Civilă a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a judecății recursului formulată de recurentul pârât P. I. M., în contradictoriu cu intimata reclamantă A. pentru Valorificarea Activelor Statului și cu intimatul pârât B. M. D., în temeiul art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă.

P. a hotărî astfel, tribunalul a reținut că potrivit art. 244 alin 1 pct. 1 c.pr.civ instanța poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existența sau neexistenta unui drept care face obiectul unei alte judecăți;

Suspendarea soluționării unui proces este facultativă și nu imperativă, impunându-se atunci când fără soluționarea anterioară a unui litigiu ce se poartă asupra unui drept conex, instanța nu ar putea pronunța o hotărâre sau aceasta ar fi supusă dubiului. În speță, actele de executare au fost anulate irevocabil, astfel că stabilirea unor criterii de determinare a debitului datorat sau chiar în concret a unui debit, prin cererea de lămurire a titlului atrage începerea unui noi executări, nefiind necesară în acest sens suspendarea în condițiile art. 244 alin. 1 pct. 1 c.pr.civ a prezentului recurs.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate.

În ședința publică din 31.10.2013 Curtea de Apel a invocat excepția inadmisibilității recursului din perspectiva art. 2441 Cod procedură civilă.

Asupra acestei excepții, Curtea de Apel reține următoarele considerente:

În cauză, tribunalul, având de soluționat cererea de recurs formulată de pârât, în ședința publică de la 23.05.2013 a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a judecării recursului formulată în temeiul art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă.

Potrivit art. 2441 alin.1 Cod procedură civilă, asupra suspendării judecării procesului, instanța se pronunță printr-o încheiere care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, cu excepția celor invocate în recurs.

Așadar, în cazul încheierilor pronunțate în recurs, acestea nu pot fi atacate cu recurs, motiv pentru care, Curtea de Apel față de considerentul expus urmează să respingă ca inadmisibil recursul conform art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.

P. ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul pârât P. I. M. împotriva încheierii de ședință din data de 23.05.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă A. pentru Valorificarea Activelor Statului și intimatul pârât B.E.J M. D..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 31.10.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

M. A. M. S. G. G. D. M.

GREFIER

M. D.

Red. SG

Tehnored. GC – 2 ex

06.11.2013

Jud. recurs: S. E. P.

A. M. V.

M. I. L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întoarcere executare. Decizia nr. 1843/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI