Legea 10/2001. Decizia nr. 1706/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1706/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 48254/3/2011
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.1706 R
Ședința publică din data de 17.10.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: S. G.
JUDECĂTOR: G. D. M.
JUDECĂTOR: M. A. M.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de recurenții reclamanți D. M., D. V. Ș. și D. M. S. împotriva sentinței civile nr.2214/10.12.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, O. S., cauza având, ca obiect, „Legea nr.10/2001; obligație de a face; pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, părțile au lipsit.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că intimata pârâtă C. Națională Pentru Compensarea Imobilelor a depus la dosar, la datele de 14.10.2013, 16.10.2013 și 17.10.2013, note scrise, precum și faptul că recurenții reclamanți au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau acte de depus și văzând că recurenții reclamanți au solicitat, prin motivele de recurs, judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu disp. art. 242 alin. 2 C.pr.civ., Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2214/10.12.2012 pronunțată de Tribunalul București- Secția a IV-a Civilă în doar nr._, s-a admis în parte acțiunea precizată, completată și modificată, formulată de reclamanții D. M., D. V. Ș. și D. M. Ș., în contradictoriu cu pârâții M. București prin Primarul General și S. român prin Ministerul Finanțelor Publice, s-a constatat că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, pentru imobilul din București, . – actual . -, sector 6, compus din teren în suprafață de 300 mp și construcție în suprafață de 117, 3 mp, a fost obligat pârâtul M. București prin Primarul General să emită dispoziție cu propunere de acordare de despăgubiri ce vor fi stabilite în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, avându-se în vedere și despăgubirea încasată, a fost obligat pârâtul M. București prin Primarul General să transmită dosarul de notificare împreună cu dispoziția la Prefectul Municipiului București pentru a se obține referatul con ținând avizul de legalitate al instituției prefectului, în urma controlului de legalitate exercitat conform art. 16 din Legea nr. 247/2005, Titlul VII. Cap. 5 și a fost admisă în parte cererea reclamanților de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, onorariul de avocat fiind redus proporțional cu capetele de cerere admise.
În motivarea sentinței s-a reținut că prin notificarea nr. 3549/2001, numiții D. A. și D. M. au solicitat despăgubiri bănești pentru imobilul compus din teren în suprafață de 304 mp, situat în București, ., sector 6, preluat abuziv de către stat. Tribunalul a constatat că reclamanții au făcut dovada calității de persoane îndreptățite la obținerea de măsuri reparatorii în sensul art. 3 și 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 (imobilul a fost dobândit de către autorii lor prin act de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 716/1960, a fost preluat de către stat în baza Decretului Consiliului de Stat nr. 437/1978, construcția fiind ulterior demolată, pe o parte din teren, ridicându-se alte construcții, în perioada anterioară anului 1990, iar pe cealaltă parte existând spațiu verde adiacent unui . trotuar pietonal.
Tribunalul a reținut că în speță, nu s-a solicitat oferirea de bunuri ori servicii în compensare și nici nu s-a dovedit că primăria ar deține astfel de bunuri, astfel că s-au acordat măsuri reparatorii în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, reținându-se că la momentul preluării imobilului de către stat (19.05.1980) s-a achitat numiților D. A. și D. M. suma de 15.932 lei.
Împotriva sentinței tribunalului au declarat recurs reclamanții, criticând faptul că prima instanță nu a dispus înaintarea dosarului aferent notificării (inclusiv sentința) direct către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ci a dispus înaintarea acestuia către Prefectul Municipiului București. Recurenții reclamanți au mai criticat faptul că prima instanță nu a acordat integral cheltuielile de judecată reprezentate de onorariul de avocat, în condițiile în care, era evidentă culpa procesuală a Municipiului București.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții arată în esență că, Prefectul Municipiului București nu poate exercita controlul de legalitate asupra unei hotărâri judecătorești, că notificarea a fost soluționată pe fond de către instanță și prin urmare comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor trebuie să execute hotărârea judecătorească, fără a prelungi termenul de soluționare definitivă a notificării, deoarece în acest fel sunt prejudiciate drepturile reclamanților.
Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă rap. la art. 3041 Cod procedură civilă.
Prin încheierea de la termenul din data de 26.09.2013, Curtea a luat act că, calitatea de intimată pârâtă, după apariția Legii nr. 165/2013 o are C. Națională pentru Compensarea Imobilelor (art. 18 alin. 3 din Legea nr. 165/2013).
Intimata pârâtă a formulat întâmpinare arătând că recursul reclamanților este nefondat și precizând că, urmare a publicării Legii nr. 165/2013, în M.Of nr. 178/17.05.2013, procedura de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 10/2001, se desfășoară în conformitate cu dispozițiile menționatului act normativ (art. 4 din noua lege).
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma și în limita motivelor de recurs, Curtea reține următoarele:
Calitatea recurenților reclamanți de persoane îndreptățite în sensul Legii nr.10/2001 și dreptul acestora de a obține despăgubiri în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 (cu deducerea sumei încasate de autorii reclamanților la momentul preluării imobilului de către stat) nu sunt contestate în cauză, astfel că cele stabilite de către prima instanță au intrat în puterea lucrului judecat.
Nemulțumirea recurenților vizează o chestiune formală, relativă la circuitul administrativ al dosarului format ca urmare a notificării (inclusiv a hotărârilor judecătorești) și constă în aceea că prima instanță a dispus ca după ce pârâtul va emite dispoziție cu propunere de acordare de despăgubiri, dosarul de notificare, împreună cu dispoziția, să fie înaintat Prefectului Municipiului București pentru a se exercita controlul de legalitate.
Curtea consideră că nu era necesar ca în dispozitivul hotărârii să se reia aspectele reglementate expres și punctual în art. 16 și urm. din Titlul VII, Cap. 5 al Legii nr. 247/2005. Cu toate acestea, Curtea nu primește criticile recurenților care sunt în sensul că trimiterea dosarului de notificare împreună cu dispoziția la Prefectul Municipiului București este nelegală, deoarece tocmai legea stabilește respectivul circuit administrativ al dosarului, astfel că nelegal ar fi să se procedeze altfel.
Nici cele stabilite de prima instanță, nici dispozițiile Legii nr. 247/2005, nu permit o concluzie de genul celei afirmate de către recurenți, și anume că după înaintarea dosarului Prefectul ar urma să controleze legalitatea hotărârii judecătorești. Tot fără o bază factuală în actele și lucrările dosarului este și supoziția recurenților conform căreia, C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va prelungi termenul de acordare a măsurilor reparatorii, după ce dispoziția va fi înregistrată la respectiva instituție. Dacă la un moment dat instituțiile abilitate nu își vor îndeplini atribuțiile, recurenții reclamanți vor putea să se adreseze instanței pentru asigurarea celerității procedurilor, dar aceasta nu înseamnă că în prezent Curtea ar trebui să speculeze cu privire la comportamentul viitor al Comisiei Centrale.
Oricum, toate cele arătate anterior, inclusiv din perspectiva circuitului administrativ al dosarelor, sunt aspecte care au fost rezolvate prin Legea nr. 165/2013, aplicabilă inclusiv în prezentul litigiu, de la momentul la care a intrat în vigoare, după cum se prevede expres în art. 4 din noua lege.
Cât privește critica recurenților relativă la neacordarea cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariul de avocat în integralitatea lor, Curtea nu o găsește întemeiată, deoarece prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 și art. 276 Cod procedură civilă, atunci când, urmare a admiterii în parte a acțiunii, a obligat partea care a căzut în pretenții la plata cheltuielilor de judecată proporțional cu ceea ce s-a admis.
Existența culpei procesuale este doar una dintre condițiile legale pentru acordarea cheltuielilor de judecată.
În privința capetelor de cerere respinse implicit (la prima instanță acțiunea a fost admisă în parte), M. București prin Primarul General nu a căzut în pretenții, chiar dacă s-ar putea susține că o culpă procesuală a existat.
Pentru motivele arătate,Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții reclamanți D. M., D. V. Ș. și D. M. S. împotriva sentinței civile nr.2214/10.12.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți M. București prin Primarul General, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, O. S..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.10.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
S. G. G. D. M. M. A. M.
GREFIER
M. D.
Red. GDM
Tehnored. GC – 2 ex
25.10.2013
Jud. fond L. F.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 843/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 1242/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
