Cereri. Decizia nr. 130/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 130/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 13235/302/2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IV A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 130 R
Ședința publică de la 23.01.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE:- D. Y.
JUDECĂTOR:- P. F.
JUDECĂTOR:- M. A.
GREFIER:- F. J.
----------------
Pe rol pronunțarea asupra cererii de recurs formulată recurentul-pârât M. FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva Deciziei civile nr. 386 A/13.04.2012 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Ș. M. DOINIȚA și intimata-chemată în garanție . ca obiect, Legea 10/2001, pretenții și alte cereri.
Dezbaterile orale și concluziile pe fond, au avut loc în ședința publică din data de 09.01.2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea de a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 16.01.2013 și apoi la 23.01.2013, când a hotărât următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a civilă, la data de 02.05.2008, reclamantele Lila G. și S. M. D. au chemat în judecată pe pârâții M. Economiei și Finanțelor și Primăria Municipiului București, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâților la restituirea sumei plătite cu titlu de preț al imobilului din care au fost evacuate, actualizată la zi, ținând seama de indicele de creștere al prețurilor de pe piața imobiliară, raportat la valoarea actuală a imobilelor similare din zonă, precum și obligarea pârâților la plata valorii îmbunătățirilor aduse imobilului, a valorii consolidărilor și a sporului de valoare adus imobilului prin aceste lucrări, cu cheltuieli de judecată.
Prin cererea precizatoare depusă la dosar la data de 02.06.2008, reclamantele au evaluat primul capăt de cerere privind plata prețului actualizat raportat la valoarea actuală a imobilelor din zone similare la suma de 370 000 lei și al doilea capăt de cerere la 37 000 lei – îmbunătățiri, 50 000 lei – consolidări și 100 000 lei - spor de valoare adus imobilului prin aceste îmbunătățiri.
Prin sentința civilă nr. 1005/02.06.2008 a Tribunalului București – Secția a IV-a civilă a fost admisă excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și declinată competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 01.07.2008.
Prin sentința civilă nr. 9749/22.12.2008 a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune pe capătul de cerere privind plata prețului actualizat și a sporului de valoare, a fost respinsă cererea de chemare în garanție a . neîntemeiata și a fost disjuns capătul de cerere având ca obiect plata contravalorii îmbunătățirilor și consolidărilor aduse imobilului.
Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel, care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, sub nr._/3/2009.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București sub același număr, la data de 23.07.2010.
Prin sentința civilă nr. 4977/08.06.2011, pronunțată de Judecătoria Sector 5 București – Secția a II-a Civilă în dosarul nr._, s-a admis acțiunea astfel cum a fost precizată formulată de reclamanta S. M. D. în contradictoriu cu pârâtul M. Economiei și Finanțelor; a fost obligată pârâta Ministerul Finanțelor Publice (Economiei și Finanțelor) să plătească reclamantei suma de_ euro echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de preț de circulație pentru apartamentul 3 situat în București, ., .. și s-a respins totodată, cererea de chemare în garanție formulata de pârât în contradictoriu cu chemata în garanție S.C. A. S.A., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că acțiunea, astfel cum a fost precizata, are ca obiect obligarea pârâtului M. Economiei și Finanțelor (Finanțelor Publice) la plata prețului de circulație pentru imobilul din București, ., ..
Prin sentința civilă nr._/24.06.1998 pronunțata în dosarul nr._/1997, devenita irevocabila s-a admis acțiunea formulata de Ț. I., fiind obligat Consiliul General al Municipiului București sa lase în deplina proprietate imobilul din ., sector 2 format din construcție – apartamentele de la etaj 1, cota de teren aferenta acestora în suprafața de 40,50 mp și terenul ieșit din aliniere de 88 mp.
Prin sentința civila nr. 9205/24.06.1999 a Judecătoriei Sector 2, pronunțata în dosarul nr. 3212/1999 s-a lămurit dispozitivul hotărârii de mai sus în sensul ca imobilul ce a făcut obiectul acțiunii în revendicare este alcătuit din apartamentul nr. 3, etaj 1, format din trei camere, vestibul, hol, bucătărie, baie, debara, balcon, boxa în suprafață utila de 82,79 mp și apartamentul nr. 4, iar suprafața de teren aferenta celor doua locuințe este de 10,29 mp (pentru . mp (pentru .> Prin sentința civila nr. 761/21.06.2000 pronunțata de Tribunalul Bucuresti în dosarul nr. 5579/1999, numita Lila G. M., Consiliul General al Municipiului Bucuresti și . fost obligați să lase în deplină proprietate și posesie apartamentul nr. 3 din Bucuresti, ., sector 2 către numita Ț. I..
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 și următoarele Codul de procedura civilă, art. 1337 cod civil și dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Prin întâmpinarea formulată, intimata S.C. A. S.A. a solicitat respingerea apelului formulat de Ministerul Finanțelor Publice ca neîntemeiat și menținerea ca temeinica și legala a hotărârii apelate.
În drept, au fost invocate Legea nr. 112/1995 art. 115-118 Cod procedura civila, Legea 10/2001.
Prin decizia civilă nr. 386A/13.04.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, s-a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul-pârât, Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 4977/08.06.2011 pronunțată de Judecătoria Sector 5 București – Secția a II-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Ș. M. Doinița și intimata chemată în garanție ..
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
În condițiile în care legea specială reglementează fără echivoc condițiile și situațiile în care foștii chiriași cumpărători ai imobilelor în baza Legii 112/1995 au dreptul la restituirea prețului achitat la încheierea contractului, respectiv a valorii de piață a imobilelor de care au fost evinși, stabilind obligația de restituire a acestora sume în sarcina Ministerului Finanțelor Publice – art. 50 alin. 3 din legea 10/2001 restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (21) se face de către M. Economiei și Finanțelor (Ministerul Finanțelor Publice) din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare - excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de apelantul pârât este vădit neîntemeiată, fiind în mod corect și argumentat respinsă de prima instanță.
În situația dedusă judecății generale ale Codului civil privind răspunderea pentru evicțiune reglementă de sunt înlăturate de la aplicare de prevederile legii speciale, niciunul din argumentele invocate de către apelantul pârât nefiind de natură să conducă la o soluție contrară.
Pe fondul cauzei, apelantul pârât critică sentința primei instanțe sub aspectul neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 50 ind. 1 alin. 1 din Legea 10/2001 care dispun că proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, apelantul susținând că nu există nicio hotărâre judecătorească prin care să se constate buna credință a cumpărătorilor la încheierea contractului și, pe de altă parte, că nu s-a făcut dovada constatării nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare ce constituie titlul reclamantei.
Lipsa de diligenta asupra condiției esențiale ca lucrul vândut sa fie în circuitul civil, nu poate fi imputata cumpărătorilor, cu atât mai mult cu cât cererea de cumpărare a imobilului s-a făcut în contextul legislativ de la data respectiva (Legea nr. 112/1995 - art. 9 și HG nr. 20/1996, art. l alin. 2 în conformitate cu care imobilele cu destinația de locuința preluate în baza Decretului nr. 223/1974, erau considerate ca fiind preluate cu titlu). Verificarea îndeplinirii acestei condiții obliga vânzătorul să cerceteze dacă imobilul pentru care chiriașul și-a exprimat opțiunea de cumpărare în condițiile art. 9 din Legea nr. 112/1995 este în circuitul civil și poate fi dobândit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 112/1995 sau intră sub incidența altor legi speciale de reparație cu o reglementare viitoare în condițiile art. 25 din Legea nr. 112/1995.
De vreme ce s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare (sub imperiul HG nr. 20/23 ian. 1996) rezulta că vânzătorul a acceptat oferta făcuta de cumpărător (chiriașul), iar lucrul vândut a fost considerat ca fiind în circuitul civil și proprietatea vânzătorului, ambele părți având deopotrivă drepturi și obligații contractuale, ce țin inclusiv de garanția contra evicțiunii.
În consecință, Statul și-a încălcat obligația pozitivă de a reacționa în timp util și cu coerență față de chestiunea de interes general pe care o reprezenta restituirea sau vânzarea unor imobile intrate în posesia sa în temeiul decretelor de naționalizare (paragraful 112 din Hoț. P. c/a României, aceeași hotărâre sesizează incoerența practicii judiciare în analizarea titlului statului - paragraful 95 și 96). Acceptarea ofertei de cumpărare a creat o speranță legitimă pentru reclamantă în exercitarea dreptului de proprietate asupra bunului dobândit, iar privarea ca urmare a invalidării contractului de vânzare-cumpărare poate fi compensată prin obținerea valorii de înlocuire a bunului la prețul de circulație.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 24.03.2009 în cauza T. c/a României a apreciat pozitiv și "se declară mulțumită" (paragr.42) de jurisprudența instanțelor naționale din România, prin faptul ca în situația în care în urma pierderii dreptului de proprietate de către foștii chiriași aceștia pot solicita despăgubiri din partea vânzătorului (Statul) în temeiul Codului civil pentru evicțiune, despăgubiri care nu se rezumă numai la prețul de cumpărare pentru proprietatea pierdută, ci, dimpotrivă, includ valoarea de piața actuala a proprietății de care au fost lipsiți, precum și rambursarea oricăror costuri angajate în limite rezonabile pentru întreținerea casei (paragraful 37-42).
Tribunalul a constatat că interpretarea dată de prima instanță dispozițiilor legale suscitate este corectă, nemaiavând a fi reluate în considerentele prezentei decizii argumentele referitoare la accepțiunea și limitele noțiunii de desființare a contractelor de vânzare cumpărare încheiate în temeiul Legii 112/1995.
Cu referire la noțiunea folosită de legiuitor de „desființare „ a contractului de vânzare cumpărare, drept condiție necesară pentru dobândirea prețului de piață, Tribunalul a avut în vedere, așa cum s-a arătat, considerațiile primei instanței, subliniind că noțiunea este folosită în sens larg, nu doar în situația constatării nulității absolute a contractului (ce presupune de altfel neîndeplinirea cerințelor legale pentru valabila sa încheiere) ci și în situația în care este incidentă orice altă cauză de ineficacitate a contractului, cum ar fi de pildă lipsirea de eficiență juridică în cadrul unei acțiuni în revendicare în care se acordă preferabilitate titlului exhibat de partea adversă.
Pentru toate considerentele ce preced, Tribunalul a respins ca nefondat apelul formulat de Ministerul Finanțelor Publice menținând sentința civilă atacată, ca fiind legală și temeinică.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, se susține că hotărârea este netemeinică și nelegală, având în vedere că în mod greșit s-a menținut obligarea recurentului pârât la plata valorii de piață a imobilului, deși acesta nu are calitate procesuală în cauză, deoarece contractul produce efecte numai între părți, neputând nici profita, nici dăuna unui terț.
Susține recurentul că, Primăria Municipiului București are calitate procesuală în cauză, deoarece aceasta a avut calitatea de vânzătoare în contractul cu autorii reclamantei.
Mai susține recurentul, că reclamanții nu au făcut dovada unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, prin care să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, situație în care nu se circumscriu dispozițiilor imperative ale art. 50 din Legea nr. 10/2001.
Astfel, textul sus menționat prevede îndeplinirea cumulativă a două condiții, și anume: încheierea contractelor să se fi făcut cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, și aceste contracte să fi fost desființate printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Ori, în speță, reclamanții nu au făcut dovada unei hotărâri judecătorești definitivă și irevocabilă prin care să se rețină buna credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, În considerentele deciziei civile nr. 2122/2006 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, se reține că, cumpărătoarea putea cunoaște cu minime diligențe că titlul statului era contestat.
În speță, reaua credință a cumpărătorilor nu poate fi pusă la îndoială, astfel că, condiția prevăzută de textul art. 50 pentru ca Ministerul Finanțelor Publice să poată fi obligat la plata prețului de piață nu este îndeplinită.
Pe de altă parte, nici cea de-a doua condiție privind desființarea titlului reclamanților, nu este îndeplinită, deoarece deposedarea acestora de imobilul în litigiu, s-a realizat în urma unei acțiuni în revendicare, contractul nefiind anulat printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Examinând criticile formulate, Curtea constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:
Intimatele-reclamante au dobândit imobilul în litigiu, prin moștenire de la autorii lor, Lila Z. și Lila G. M., în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 2108/15.01.1997.
Prin sentința civilă nr. 761/21.06.2000 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, definitivă și irevocabilă, prin decizia civilă nr. 1903/31.10.2006 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă, a fost admisă acțiunea în revendicare a numitei Ț. I. cu privire la imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare al autorilor reclamantelor din prezentul dosar, fiind obligate pârâtele să lase reclamantei imobilul în deplină proprietate și liniștită posesie.
Contrar susținerilor recurentului, situația reclamantei se încadrează în dispozițiile legale ale art. 50 din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 1/2009, titlul reclamantelor nefiind anulat, iar despăgubirea acestora urmând a se face la valoarea de piață a imobilului.
Nu poate fi reținută neîndeplinirea condițiile prevăzute de textul de lege, deoarece, pe de o parte, contractul a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, nefiind anulat, aceasta fiind tocmai premisa de la care s-a pornit în soluționarea acțiunii în revendicare, respectiv aceea a comparării a două titluri valabile asupra aceluiași imobil.
Condiția desființării titlului este de asemenea îndeplinită, deoarece ca efect al acțiunii în revendicare, reclamantele au pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului, titlul acestora fiind implicit desființat.
Sub aspectul calității procesuale pasive, critica este de asemenea nefondată, în condițiile în care textul art. 50 instituie în mod expres obligația de plată în sarcina Ministerului Finanțelor din fondul extra bugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995 cu modificările ulterioare.
În raport de aceste considerente, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul,ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București împotriva Deciziei civile nr. 386 A/13.04.2012 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Ș. M. Doinița și intimata-chemată în garanție .>
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.01.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. Y. P. F. M. A.
GREFIER
F. J.
Red. D.Y.
Tehnored. T.I/GC 2 ex.
14.03.2013
Jud. apel: S. C.
A. M.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 396/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 57/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
