Legea 10/2001. Decizia nr. 396/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 396/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-02-2013 în dosarul nr. 9405/2/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.396R
Ședința publică de la 22 februarie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - R. P.
JUDECĂTOR - A. P.
JUDECĂTOR - A. V.
GREFIER - G.-M. V.
***********
Pe rol pronunțarea asupra recursului civil formulat de recurentul-reclamant P. M. București împotriva sentinței civile nr.1653/04.10.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._/3/2011, în contradictoriu cu intimații-pârâți B. V. F. și P. G. al M. București, având ca obiect „Legea nr.10/2001”.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică de la 15 februarie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 22 februarie 2013.
CURTEA
Prin cererea din 1 aprilie 2011, P. M. București a chemat în judecată pe pârâții P. G. al Municipiul București și B. V. F., solicitând anularea dispoziției nr. 9376 din 16.01.2008, modificată prin dispoziția nr._ din 16.06.2009, prin care prim pârâtul a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în baza Legii nr. 10/2001, pentru imobilul teren în suprafață de 286 mp, situat în ., sector 4 București.
Pârâta B. V. F. a invocat excepția de necompetență materială funcțională a secției de contencios-administrativ a Tribunalului București și excepția tardivității cererii de chemare în judecată.
Prin încheierea din 07.03.2012, Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal a admis excepția de necompetență materială, a scos cauza pe rol și a înaintat-o conducerii Tribunalului București în vederea repartizării aleatorii la o secție civilă.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că obiectul cererii astfel formulate nu se întemeiază pe prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004, ci pe prevederile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, așa încât, competența de soluționare a acesteia revine secției civile a Tribunalului București.
Pe rolul Secției a III-a Civilă a Tribunalului București, cauza a fost înregistrată sub nr._/3/2011** la 27 aprilie 2012 și a fost soluționată prin sentința civilă nr. 1653 din 04.10.2012, în sensul că a fost respinsă acțiunea, ca tardiv formulată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, potrivit art. 38 din Legea nr. 10/2001, atribuțiile prefectului sunt limitate la activitatea de control și constatarea și aplicarea sancțiunilor pentru contravențiile prevăzute de lege. De asemenea, conform Titlului VII cap. V art. 16 al. 2 indice 1 din Legea nr. 247/2005, prefectul exercită controlul de legalitate, instituția prefectului emite referatul conținând avizul de legalitate și transmite dosarul către secretarul Comisiei centrale.
Așadar, în condițiile legii speciale prefectul are o cale specială de atac împotriva dispoziției date de primar, calea controlului de legalitate.
Ca urmare, în exercitarea controlului de legalitate prefectul poate pe calea contestației la instanța civilă competentă material, să ceară anularea dispoziției emisă de primar, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001, în termen de 30 de zile de la data comunicării către prefect a acestei dispoziții.
Or, din examinarea actelor depuse la dosar și chiar din susținerile cuprinse în acțiune, rezultă că acest termen a fost depășit, dispozițiile atacate fiind comunicate prefectului la data de 01.11.2010. P. nu a exercitat acțiunea în anulare în termenul de 30 de zile de la data înregistrării, astfel încât cererea este tardivă în conformitate cu prevederile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva sentinței a declarat recurs P. M. București, care, în susținerea motivelor de recurs întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 3, 7, 8 și 9 Cod procedură civilă, a pretins că hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței altei instanțe, câtă vreme, prin dispozițiile art. 25 pct. 6 din HG nr. 250/2007 s-a prevăzut în mod expres că actul administrativ emis în baza Legii nr. 10/2001, poate fi contestat de către prefect la instanța de contencios-administrativ.
În plus de aceasta, cererea nu este tardivă în conformitate cu prevederile art. 3 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, iar termenul de 30 de zile reglementat prin Legea nr. 10/2001, curge numai în favoarea părții notificatoare nu și în favoarea unei terțe persoane.
În opinie majoritară, Curtea reține că recursul este întemeiat în raport de motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă.
Astfel, conform textului de lege suscitat, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii.
Or, la termenul de astăzi, Curtea a pus în discuție motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, dar sub aspectul excepției de necompetență materială a tribunalului de a soluționa procesul în primă instanță, în raport de împrejurarea că terții ce se consideră prejudiciați de deciziile primarilor date în baza Legii nr. 10/2001, pot intenta acțiune numai pe calea dreptului comun.
În acest sens, își au aplicare dispozițiile art. 159 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, conform cu care, necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad.
Astfel, conform art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității investite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Prima instanță și-a motivat soluția de respingere a cererii ca tardive, pe considerentul nerespectării de către prefect a termenului de 30 de zile de la comunicarea dispoziției emisă de primar, astfel cum este el reglementat prin dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
Or, din examinarea textului de lege suscitat rezultă că persoana care poate ataca dispoziția emisă de primar în justiție, este persoana care se pretinde îndreptățită, iar dispoziția care face obiectul notificării trebuie să cuprindă soluția de respingere a acesteia sau a cererii de restituire în natură.
În speță, prefectul nu este persoana îndreptățită, ci un terț în raport de raportul juridic dedus judecății, iar dispoziția emisă de primar nu cuprinde soluția de respingere a notificării, ci de admitere a acesteia.
În consecință, cererea intentată de către prefect pentru anularea dispoziției suscitate, nu se încadrează în calea de atac a contestației întemeiată pe dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, pentru a putea atrage competența de soluționare a secției civile a tribunalului în primă instanță.
D. urmare, cererea astfel formulată, având ca obiect anularea dispoziției emise de primar, atrage competența materială a judecătoriei în primă instanță, în baza art. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, conform cu care judecătoriile judecă în primă instanță toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe.
Dispozițiile emise în baza Legii nr. 10/2001 de către primar nu sunt acte administrative, ci acte juridice producătoare de drepturi subiective civile și nu creează un raport juridic de drept public, ci un raport juridic de drept privat, așa încât nu sunt supuse nici controlului instanței de contencios-administrativ, în condițiile Legii nr. 554/2004.
Așa fiind, în majoritate, urmează a se admite recursul, a se casa sentința și a se trimite cauza Judecătoriei Sectorului 5 București, spre competentă soluționare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul-reclamant P. M. București împotriva sentinței civile nr. 1653/04.10.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._/3/2011, în contradictoriu cu intimații-pârâți B. V. F. și P. G. al M. București.
Casează sentința.
Trimite cauza spre soluționare la Judecătoria Sectorului 5 București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.02.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
R. P. A. V.
GREFIER,
G.-M. V.
Red. AV
Tehnored. PS 2 ex.
27.02.2013
Jud. fond: M. P.
Cu opinia separată a doamnei judecător A. P.
Opinăm pentru respingerea recursului ca nefondat.
Prin sentința civilă nr.1653/04.10.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a III a Civilă în dosarul nr._/3/2011 a fost respinsă ca tardiv formulată acțiunea prin care reclamantul P. M. București a chemat în judecată pe pârâții P. G. al M. București și B. V. F. pentru a se dispune anularea Dispoziției nr.9376/16.01.2008 modificată prin Dispoziția nr._/16.06.2009 emise în baza Legii nr.10/2001 de P. G. al M. București.
În esență s-a constatat că potrivit Legii nr.247, Titlul VII cap.V art.161 alin.2 P. exercită controlul de legalitate, instituția Prefectului fiind abilitată să emită aviz de legalitate și să transmită dosarul administrativ constituit în baza Legii nr.10/2001 către Secretariatul Comisie Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
P. nu a exercitat acțiunea în anulare în termenul de 30 zile prevăzut de art.26 alin.3 și 4 din Legea nr.10/2001calculat de la data comunicării către Prefect a Dispoziției emisă de Primar, ci a retrimis dosarul către Primăria M. București și ca atare instanța de fond a respins cererea ca tardiv formulată.
P. M. București a declarat recurs în temeiul motivelor prevăzute de art.304 pct.7 C.pr.civ. iar la termenul din 15.02.2013 Curtea, reținând că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă a reținut dosarul spre soluționare pe motivul de recurs de ordine publică vizând necompetența materială a tribunalului în soluționarea procesului de fond, apreciind că instanța competentă din punct de vedere material este judecătoria, în raport de împrejurarea că terții ce se consideră prejudiciați de deciziile primarilor emise în baza Legii nr.10/2001 pot acționa numai pe calea dreptului comun.
În raport de dispozițiile Legii nr.10/2001 P. poate modifica sau anula dispoziția emisă în baza Legii nr.10/2001 pe calea contestației la instanța de judecată competentă, contestație formulată în termenul de 30 de zile de la comunicarea acestuia în conformitate cu art.26 din Legea nr.10/2001.
Deși s-a susținut prin excepția invocată din oficiu ca fiind aplicabile în cauză normele de drept comun, în realitate atât în cererea introductivă de instanță cât și din analiza fondului cauzei rezultă că dispozițiile Legii nr.10/2001 sunt incidente în cauză, ca dispoziții cu caracter special care au o aplicarea prioritară față de normele dreptului comun.
Potrivit art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001 „Decizia sau după caz, dispoziția motivată de respingere a modificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz al entității investite cu soluționarea notificării în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului care este de competența Curții de Apel”.
Pentru aceste considerente în raport de temeiul de drept dedus judecății și de excepția necompetenței materiale invocate în cauză recursul va fi respins ca nefondat în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ.
JUDECĂTOR
A. P.
RED...MȘ/ 2 ex.
20.03.2013
| ← Pretenţii. Decizia nr. 849/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Cereri. Decizia nr. 130/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
