Legea 10/2001. Decizia nr. 57/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 57/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-02-2013 în dosarul nr. 36438/3/2010
Dosar nr._
(2440/2012)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECTIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 57-A
Ședința publică de la 25.02.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - FĂNICA PENA
JUDECĂTOR - C. M. T.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra cererilor de apel formulate de apelanții-reclamanți Ș. C. R., Ș. A., precum și de apelantul-pârât M. FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 1063/11.05.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă în dosarul nr._ .
P. are ca obiect – contestație la legea nr. 10/2001.
Dezbaterile în cauză și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 11.02.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea - având nevoie de timp pentru a delibera și pentru ca părțile să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 18.02.2013, 25.02.2013, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra apelurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1063 din 11 mai 2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă în dosarul nr._, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții Ș. A. și Ș. C. R. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice; a fost obligat pârâtul să achite reclamanților suma de 26.350 lei, reprezentând prețul de cumpărare al imobilului situat în ., parter, . indicele de inflație; a fost obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 1.200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu expert).
Pentru a se pronunța astfel, instanța de judecată a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 29 iulie 2010, pe rolul Tribunalului București – Secția a V a Civilă sub nr._, reclamanții Ș. A. și Ș. C. R., au chemat în judecata pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea pârâtului la restituirea prețului de piața al imobilului din ., parter, . standardelor internaționale de evaluare, învederând că actul de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995 ce reprezenta titlul lor de proprietate a fost declarat nul de către instanță.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 2179/_ din 16 decembrie 1996 încheiat de ei, în calitate de cumpărători și Primăria Municipiului București reprezentată prin mandatar ., în calitate de vânzător, au cumpărat locuința din București, ., . trei camere și dependințe, în care locuiau din 1973 în calitate de chiriași, prin schimb de locuința cu familia C. cu prețul de 15.170.118 lei achitat integral la data de 28 martie 1997, potrivit chitanței nr._ din 28 martie 1997.
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, C. M. și Counecot N. S. au solicitat în contradictoriu cu parații Consiliul Local al Municipiului București, Consiliul Local Sector 1 și . pronunțarea unei sentințe prin care să se constate nulitatea titlului Statului referitor la imobilul situat în București, ., sector 1, și retrocedarea în natura a imobilului naționalizat prin D92/1950, dosar în care reclamanții au susținut că au formulat cerere de intervenție în interes propriu, în calitate de proprietari ai apartamentului nr. 1 din imobil.
Prin decizia civila nr. 1113 din 24 iunie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV a Civilă, s-a admis recursul formulat de C. M. D., moștenitor al M. C. și Counescot N. S., s-a modificat decizia nr. 1624 din 03 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți Municipiul București prin Primarul General, . și intervenienții Ș. A. și Ș. C. R.; s-a modificat decizia recurată, s-a admis apelul, s-a schimbat în parte sentința civila nr. 398 din 07 mai 2002, în sensul admiterii acțiunii, constatării nulității contractelor de vânzare-cumpărare nr. 2179/_ din 16 decembrie 1996 și a obligării intervenienților Ș. A. și Ș. C. R. să lase în deplina proprietate și liniștita posesie reclamanților apartamentul care face obiectul acestui contract – apartamentul nr. 1, parter, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.
Reclamanții au susținut că au predat apartamentul către proprietari conform procesului-verbal de predare-primire din 18 decembrie 2008, fiind practic evacuați fără a primi din partea Statului nici un fel de despăgubire și nici o alta locuință.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 501 și următoarele din Legea nr. 10/2001, completată și modificată.
În susținerea cererii de chemare în judecată au fost depuse următoarele înscrisuri: decizia civilă nr. 1113 din 24 iunie 2008, pronunțată de către Curtea de Apel București, contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 2179/_ din 16 decembrie 1996, încheierea nr. 3376 pronunțată de Biroul de Carte Funciară din cadrul Judecătoriei Sectorului1 București, chitanțe de achitare a ratelor pentru apartament, procesul-verbal de predare primire al apartamentului către Counescot N. S. și C. M. D., adrese emise de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
La data de 24 februarie 2011 reclamanții au depus la dosar o cerere precizatoare, solicitând în principal obligarea Ministerului Finanțelor Publice să restituie prețul de piață al imobilului, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, iar în subsidiar obligarea pârâtului la restituirea prețului actualizat pentru apartamentul cumpărat în bază Legii nr. 112/1995, învederând totodată că prețul de piață al apartamentelor din zonă este de 150.000 euro.
În drept, cererea precizatoare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
În cauză, instanța, în temeiul art. 167 Cod de procedură civilă a încuviințat pentru reclamanți administrarea probei cu înscrisuri și a probei cu expertiză tehnică, specialitatea construcții, având ca obiective: stabilirea valorii de piață a imobilului ce face obiectul acțiunii, stabilirea prețului actualizat al imobilului, fiind depus la dosar raportul de expertiză întocmit de către expert Ș. E. V. (filele 30 – 54 dosar fond) și răspunsul la obiecțiuni (filele 82 – 85 și 103 – 113 dosar fond).
Analizând materialul probator administrat în cauză, tribunalul a reținut următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate cu nr. 2179/_ din 16 decembrie 1996 reclamanții Ș. A. și Ș. C. R. au dobândit de la Primăria Municipiului București reprezentată prin . dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 1 situat pe ., parter, sector 1, compus din trei camere, hol, două culoare, vestibul, baie, bucătărie și trei boxe la subsol, în suprafață utilă de 122,04 mp.
Prin sentința civilă nr. 398 din 07 mai 2002 pronunțată de Tribunalul București acțiunea reclamantelor C. M. și Counescot M. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului București, Consiliul Local sector 1 București, . și intervenienții A. Ș., C. R. Ș. și M. I. și M. G., prin care au solicitat constatarea nulității titlului statului cu privire la imobilul situat în București, ., sector 1 și obligarea pârâților la retrocedarea în natură a imobilului precum și anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 de către Primăria Municipiului București cu intervenienții în nume propriu a fost admisă în parte, fiind constatată nulitatea titlului statului asupra imobilului, pârâtele Municipiul București și . fiind obligat să lase în deplină proprietate și posesie imobilul, mai puțin apartamentul nr. 1 situat la parter și apartamentul nr. 2 situat la etaj împreună cu terenul aferent acestora, fiind respinse ca neîntemeiate capetele de cerere privind constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare ce reprezentau titlurile de proprietate ale intervenienților.
Prin decizia nr. 1624 din 03 decembrie 2007 pronunțată de către Tribunalul București a fost admis apelul formulat împotriva sentinței mai sus menționată, a fost schimbată sentința apelată în parte, în sensul respingerii acțiunii în revendicare formulată în contradictoriu cu intervenienții M. I., M. G., Ș. A. și Ș. R. C., fiind menținute celelalte dispoziții.
Prin decizia nr. 1113 din 24 iunie 2008, pronunțată de către Curtea de Apel București – Secția a IV a Civilă în dosarul cu nr._/3/2007, a admis recursul formulat împotriva deciziei nr. 1624 din 03 decembrie 2007 pronunțată de către Tribunalul București, a fost modificată decizia recurată în sensul admiterii apelului, a schimbării în parte a sentinței nr. 398 din 07 mai 2002 pronunțată de Tribunalul București, respectiv a admiterii acțiunii, a constatării nulității contractelor de vânzare-cumpărare nr. 2179/_ din 16 decembrie 1996 și nr. 2070/_ din 10 decembrie 1996, intervenienții fiind obligați să lase reclamantelor în deplină proprietate și posesie apartamentul nr. 1, respectiv apartamentul nr. 2 din imobilul situat în ., sector 1, București, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de recurs a reținut că la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare cu nr. 2179/_ din 16 decembrie 1996 și nr. 2070/_ din 10 decembrie 1996 au fost nesocotite dispozițiile art. 9 din Legea nr. 112/1995, ele fiind perfectate după ce foștii proprietari, respectiv moștenitorii acestora inițiase demersul de recuperare al imobilului în justiție.
Instanța de recurs a reținut că chiriașii cumpărători nu au fost de bună credință la momentul perfectării contractelor de vânzare-cumpărare, aceștia nedepunând minime diligențe în vederea aflării situației juridice a imobilelor ce au format obiectul contractului, fapt ce este asimilat relei credințe în materia dobândirii dreptului de proprietate.
Potrivit art. 501 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilului, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.
Din interpretarea acestor dispoziții legale, tribunalul a reținut că o condiție esențială pentru ca titularii titlului desființat să beneficieze de însăși valoarea de piață a imobilului, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare, este aceea ca actul ce reprezintă titlul lor de proprietate să fi fost încheiat cu respectarea legii, împrejurare ce este analizată în hotărârea judecătorească prin care s-a constatat nulitatea absolută a respectivului act juridic, ale cărei considerente se impun cu putere de lucru judecat și care nu mai pot fi reluate într-o altă judecată.
Întrucât norma nu distinge, se impune ca prevederile Legii nr. 112/1995 să fie respectate în totalitate, atât sub aspect substanțial cât și sub aspect procedural, orice încălcare a prevederilor actului normativ enunțat determinând inaplicabilitatea art. 501 din Legea nr. 10/2001.
Această constatare este confirmată prin interpretarea sistematică a Legii nr. 10/2001, care reglementează distinct situația contractelor care au fost încheiate cu eludarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, legiuitorul instituind un regim de dezdăunare diferit în raport de respectarea ori nerespectarea legii în baza căreia s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare.
Prin decizia nr. 1113 din 24 iunie 2008, pronunțată de către Curtea de Apel București – Secția a IV a Civilă în dosarul cu nr._/3/2007, a fost anulat contractul de vânzare-cumpărare cu nr. 2179/_ din 16 decembrie 1996 ce reprezintă titlul de proprietate al reclamanților din cauză, reținându-se că au fost încălcate dispozițiile art. 9 din Legea nr. 112/1995 la încheierea acestuia precum și reaua credință a cumpărătorilor, determinată de lipsa de diligență în ceea ce privește identificarea situației juridice reale a imobilului ce a format obiectul contractului.
Având în vedere aspectele statuate în decizia de anulare a titlului de proprietate a reclamanților din prezenta cauză, tribunalul a reținut că nu sunt întrunite condițiile art. 501 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, reclamanții nefiind îndreptățiți la obținerea prețului de piață al imobilului, evaluat potrivit standardelor internaționale.
Reținând așadar aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 50 alin. 2, tribunalul a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la obținerea prețului de cumpărare a imobilului, actualizat cu indicele de inflație, motiv pentru care a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 26.350 lei, reprezentând prețul de cumpărare al imobilului, actualizat de la data achitării ratelor și până la momentul întocmirii raportului de expertiză, cu rata inflației comunicată de Institutul Național de S. pentru categoria „Total Economie” (varianta II din răspunsul la obiecțiuni, depus de către expertul Ș. E. V. – fila 107 dosar fond).
Tribunalul a avut în vedere această modalitate de actualizare a prețului achitat pentru apartamentul situat în ., sector 1, București, apreciind că în situația prețului unui imobil se va avea în vedere indicele prețurilor de consum, respectiv rata inflației pentru categoria „Total Economie” (pentru mărfuri alimentare, mărfuri nealimentare, respectiv servicii) și nu indicele prețurilor de consum, respectiv rata inflației pentru servicii, potrivit solicitării reclamanților, imobilul fiind considerat un bun ce poate fi tranzacționat pe piață (făcând parte din categoria mărfuri nealimentare, potrivit clasificărilor INS), indicele prețurilor de consum pentru categoria servicii putând fi aplicat doar în cazul prețului încasat pentru activitatea de intermediere a vânzării imobilului, respectiv pentru comisionul ce se încasează pentru activitățile de intermediere a tranzacțiilor imobiliare (această activitate putând fi considerată un serviciu, potrivit clasificărilor INS).
Reținând culpa procesuală a pârâtului, potrivit dispozițiilor art. 274 Cod de procedură civilă, l-a obligat pe acesta la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată efectuate în litigiu, respectiv 1.200 lei, reprezentând onorariul expertului desemnat în cauză.
Împotriva sentinței civile nr. 1063 din 11 mai 2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă în dosarul nr._, au formulat apel reclamanții Ș. C. R. și Ș. A. și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
1. În apelul formulat de reclamanții Ș. C. R. și Ș. A. s-a arătat că în mod greșit a reținut prima instanță varianta a II-a din raportul de expertiză de la fond, lăsându-se cu ușurință influențată de opinia expertului, cu privire la actualizarea prețului de cumpărare al apartamentului solicitat, avându-se în vedere indicele prețurilor de consum, respectiv rata de inflație pentru categoria „Total economie – pentru mărfuri alimentare, mărfuri nealimentare, respectiv servicii” – și nu indicele prețurilor de consum, respectiv rata inflației pentru servicii, potrivit solicitării reclamanților, imobilul fiind considerat un bun ce poate fi tranzacționat pe piață (făcând parte din categoria mărfuri nealimentare, potrivit clasificărilor INS) – cu aprecierea că indicele prețurilor de consum pentru categoria de servicii poate fi aplicat, doar în cazul prețului încasat pentru activitatea de intermediere a vânzării imobilului, respectiv pentru comisionul ce se încasează pentru activitățile de intermediere a tranzacțiilor imobiliare (această activitate putând fi considerată un serviciu, potrivit clasificării INS).
S-a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței atacate, în sensul obligării pârâtului la plata prețului apartamentului în litigiu, actualizat cu indicele prețurilor de consum și rata inflației – pentru „servicii”, astfel cum este comunicat de INS (varianta I a raportului de expertiză – tehnică judiciară – supliment – fila 106 dosar fond).
2. În apelul formulat de către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, s-au invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului București atrasă doar de valoarea de peste 500.000 lei a litigiului conform art. 2 alin. 1 lit. b Cod de procedură civilă, față de faptul că dimpotrivă, sentința l-a obligat pe apelant la plata către reclamanți a sumei de 26.350 lei – fapt ce atrage competența judecătoriei conform art. 1 pct. 1 Cod de procedură civilă, excepția lipsei calității procesuale pasive, avându-se în vedere că Ministerul Finanțelor Publice este terț față de contractul de vânzare-cumpărare nr. 2179/_ din 16 decembrie 1996 dintre reclamanți și Primăria Municipiului București încheiat prin mandatar . în baza Legii nr. 112/1995, Ministerul Finanțelor Publice având doar calitate de depozitar al fondului extrabugetar în care se vărsau sumele încasate de Primăria Municipiului București, aceasta din urmă având calitate procesuală pasivă, fiind răspunzătoare de evicțiune, contractul fiind constatat apoi nul, în instanță.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, reiterând apoi incidența art. 1337 – 1341 și următoarele cod civil privind răspunderea vânzătorului pentru evicțiune totală sau parțială din partea unui terț – așadar a Primăriei Municipiului București prin mandatar.
S-a criticat sentința și pentru greșita aplicare a prevederilor art. 274 Cod de procedură civilă, Ministerul Finanțelor Publice nefiind culpabil de declanșarea prezentului litigiu, astfel încât să fie răspunzător de plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul de expertiză de 1.200 lei – achitat la fond. În plus, instanța trebuia să facă aplicarea art. 274 alin. 3 Cod de procedură civilă, în sensul de a cenzura inclusiv onorariul de expert cuvenit, proporțional cu complexitatea activității depuse, astfel încât să se diminueze cheltuielile de judecată acordate.
S-a solicitat admiterea apelului, admiterea uneia sau alteia dintre cele două excepții invocate și în consecință, declinarea de competență în baza art. 158 Cod de procedură civilă, ori respingerea acțiunii ca fiind formulată față de o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă – Ministerul Finanțelor Publice, în subsidiar, respingerea acțiunii ca neîntemeiată și respingerea cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată de către apelantul – pârât.
În sprijinul apelului reclamanților s-a depus practică judiciară privind acordarea prețului reactualizat în cuantumul calculat potrivit solicitării apelanților – reclamanți pentru apartamente similare, respectiv din același imobil cu cel cumpărat, din pricina pendinte, noi indici 4751.73 și 2570.31 pentru perioada 1996 –_ și respectiv iulie 2012, o prețurilor de consum și rata inflației „pentru servicii” ca răspuns la o cerere din august 2012 adresată INS, pentru a se menționa de către INS, în scris, „în ce categorie de activități este cuprinsă vânzarea de imobile pe Legea nr. 112/1995” – răspuns necesar indexării cu rata inflației a prețului de vânzare al imobilului.
1. Apelul reclamanților este nefondat, pentru următoarele considerente:
Curtea constată că prețul achitat de cumpărători pentru imobil în baza Legii nr. 112/1995 – și reactualizat vizează, astfel cum a reținut în mod legal expertul tehnic la fond în expertiza – tehnică efectuată în cauză, respectiv în varianta a II-a din raportul – supliment (efectuat la solicitarea reclamanților în obiecțiuni), aplicarea indicelui de inflație pe total economie, și nu cel „pentru servicii”, întrucât actualizarea nu are în vedere un aspect fluctuant de valori de pe piața liberă imobiliară rezultată din tranzacționarea bunului, bazat pe cerere – ofertă, la care indicii sunt diferiți, având criterii distincte de stabilire.
Dimpotrivă, un preț plătiti la un anumit moment, indiferent de tranzacție – va avea indici de actualizare pe total economie, aplicabili pentru orice sume de bani achitați (bunuri nealimentare), întrucât nu vizează o activitate de întreprindere, de „servicii” ca în cazul de mai sus.
Adresa din august 2012 pe care reclamanții au formulat-o către INS nu viza indicele de inflație al sumei de bani achitate la un moment dat pentru actualizare (fila 22 dosar apel), ci activitatea de servicii – „în ce categorie de activități este cuprinsă vânzarea de imobile pe Legea nr. 112/1995 …”, aspecte care însă exced situației privind actualizarea prețului achitat în 1997 pentru imobil, la zi.
Înscrisurile sus-menționate administrate de către apelanții – reclamanți nu prezintă relevanță în cauză, astfel încât să conducă la o reformare a sentinței primei instanțe, tot astfel, nici practica judiciară privind prețul apartamentelor din același imobil ori zonă, obținut printr-o actualizare în sensul susținut de apelanții – reclamanți.
2. Apelul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice este fondat în parte, cu privire doar la criticile pe aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată la care a fost obligat la fond, nu și cu privire la celelalte critici.
Astfel, excepția de necompeteneță materială în raport de valoarea litigiului nu este fondată, întrucât competența după valoare este dată, nu de valoarea pretențiilor admise prin sentința apelată, ci pe valoarea pretențiilor deduse judecății prin cererea introductivă de instanță. Or, prin acțiune reclamanții au solicitat prețul de piață al imobilului, apreciat în acțiune la 150.000 euro, valoare care depășește limita de 500.000 lei și care atrage competența de soluționare a tribunalului conform art. 2 alin. 1 lit. b Cod de procedură civilă, în primă instanță.
Nu este fondată nici excepția lipsei de calitate procesuală pasivă invocată, având în vedere înseși prevederile art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 1/2009 potrivit cărora, restituirea prețului prevăzut la art. 2 alin. 21 se face de către Ministerul Finanțelor Publice, din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995 cu modificările ulterioare.
Ministerul Finanțelor Publice justifică astfel legitimare procesuală pasivă, potrivit legii și care acționează în calitate de reprezentant al Statului.
Dispozițiile art. 50 – 501 din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 1/2009 nu fac decât să aplice instituția răspunderii pentru evicțiune transpusă în prevederi ale legii speciale, într-un domeniu particular, cel al imobilelor preluate abuziv de stat în perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989 și înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, pierdute ulterior în disputa cu foștii proprietari, respectiv cu moștenitorii acestora.
Critica pe fond privind aplicarea evicțiunii de drept comun (art. 1337 și următoarele Cod civil) și legitimarea procesuală pasivă a Primăriei Municipiului București prin mandatar, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiată, nu poate fi primită, pentru considerentele deja expuse.
Privitor la critica vizând obligarea greșită a apelantului – pârât la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul de expert de 1.200 lei aferentă expertizei tehnice efectuate în cauză la fond și aplicarea greșită a prevederilor art. 274 Cod de procedură civilă – Curtea constată că ea este parțial fondată.
Mai întâi, Curtea constată că având calitatea procesuală pasivă în litigiul pendinte, Ministerul Finanțelor Publice – ca reprezentant al statului – în măsura în care el cade în pretențiile din acțiunea dedusă judecății, poate fi obligat și la cheltuieli de judecată, potrivit art. 274 – 276 Cod de procedură civilă.
Se constată astfel, că expertiza tehnică a avut ca obiectiv: 1. stabilirea valorii de circulație a imobilului în litigiu; 2. reactualizarea prețului achitat pentru cumpărarea imobilului în baza Legii nr. 112/1995.
Pretențiile din acțiune s-au admis în parte, potrivit unuia din cele două obiective din expertiza tehnică administrată la fond – respectiv, prețul achitat actualizat.
Pe cale de consecință, potrivit art. 276 Cod de procedură civilă, onorariul expertului de 1.200 lei nu poate sta în căderea pârâtului decât în parte, apreciat la ½, 600 lei din cei 1.200 lei stabiliți pentru întreaga expertiză și care justifică pretențiile admise din acțiune, cu precizarea, că art. 274 alin. 3 Cod de procedură civilă nu are incidență și asupra onorariilor de expert care se stabilesc de către instanță și se apreciază la momentul fixării cuantumului lor raportat la complexitatea lucrării, instanța neputându-le cenzura apoi, cu ocazia stabilirii cheltuielilor de judecată, textul referindu-se doar la onorariile de avocat supuse reducțiunii în anumite condiții.
Pentru considerentele reținute, potrivit art. 312 Cod de procedură civilă, va fi respins apelul reclamanților ca nefondat, va fi admis apelul Ministerul Finanțelor Publice și în consecință, va fi schimbată în parte sentința apelantă, în sensul că va obliga pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamanților cheltuieli de judecată în sumă de 600 lei reprezentând onorariu de expertiză și vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelantul – pârât Ministerul Finanțelor Publice cu sediul ales la Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București în București, . Gerota nr. 13, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 1063 din 11 mai 2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă în dosarul nr._ .
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că:
Obligă pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamanților suma de 600 lei cheltuieli de judecată (½ din onorariul de expert).
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Respinge apelul formulat de apelanții – reclamanți Ș. C. R. și Ș. A. ambii domiciliați în București, . – 19, ., sector 1, împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25 februarie 2013.
Președinte, Judecător, Grefier,
F. P. C. M. T. Rădița I.
Red.F.P.
Tehnodact.C.F.
5ex./05.03.2013
T.B.-S.5.-M.C.B.
| ← Cereri. Decizia nr. 130/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 1314/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
