Expropriere. Decizia nr. 327/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 327/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-12-2013 în dosarul nr. 47140/3/2009
Dosar nr._
(2746/2012)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.327 A
Ședința publică de la 11.12.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - E. V.
JUDECĂTOR - I. A. H. P.
GREFIER - S. P.
* * * * * * * * * * *
M. P. - P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI a fost reprezentat de procuror I. E..
Pe rol se află soluționarea apelurilor declarate de apelantul M. P. - P. DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI și de către apelantul-pârât S. R. PRIN COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA (CNADNR SA), împotriva sentinței civile nr.1364 din 25.06.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți P. M. C. și P. M..
P. are ca obiect – expropriere.
Dezbaterile cauzei și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 20.11.2013, fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când, curtea, pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la 27.11.2013, apoi la 04.12.2013 și apoi la 11.12.2013, hotărând următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1364/25.06.2012 Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis în parte cererea formulată de reclamanții P. M. C. si P. M., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Compania Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România S.A. (C.N.A.D.N.R. S.A.); a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru terenul în suprafață de 3062 mp situat în Ștefăneștii de Jos, jud. Ilfov, ., având număr cadastral 1605/2/2 expropriat prin Hotărârea nr. 326/1 /30.08.2009 a Comisiei de Aplicare a Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului Local Ștefăneștii de Jos, la 129.771 lei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 326/1/30.08.2009 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, pentru terenul 3062 mp situat în Ștefăneștii de Jos, jud. Ilfov, ., având număr cadastral 1605/2/2, s-a stabilit un cuantum al despăgubirilor de 128.045 lei.
Expertiza efectuată în cauză de către comisia de experți desemnată potrivit prevederilor art. 9 din legea nr. 198/2004, a avut drept obiective stabilirea valorii de circulație a imobilului expropriat, stabilirea cuantumului complet al despăgubirilor, atât la data transferului dreptului de proprietate cât și la momentului efectuării expertizei, stabilirea prejudiciului cauzat proprietarilor ca urmare a exproprierii parțiale, respectiv dacă valoarea restului de teren rămas va scădea sau nu ca urmare a efectuării lucrării de utilitate publică.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză, la data transferului dreptului de proprietate-5.06.2009, valoarea de circulație a terenului expropriat era de 260.537 lei, iar la data efectuării raportului de expertiză - 4.02.2012 era de 129.771 lei.
Experții au concluzionat că în urma exproprierii, reclamanții au încercat un prejudiciu, neevaluat însă, din cauza nefolosinței terenului, care la acel moment avea categoria arabil extravilan, prejudiciul încercat fiind rezultat din venitul ce ar fi putut rezulta din exploatarea agricolă a terenului.
Tribunalul a procedat în conformitate cu dispozițiile art.27 din Legea nr.33/1994, potrivit căror primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și pretențiile formulate de părți și va hotărî. Despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată.
În privința modului de calcul al despăgubirilor, tribunalul a reținut că experții au calculat valoarea despăgubirii ținând cont de prețurile cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel cu cel expropriat, în acest sens fiind anexate raportului de expertiză oferte de vânzare ale unor terenuri similare celui expropriat.
Din concluziile raportului de expertiză s-a constatat că valoarea propusă de 129.771 lei, se încadrează între cea stabilită de expropriator și cea solicitată de reclamanți.
Cu privire la prejudiciul invocat de contestatori, constatat de experți, însă neevaluat, tribunalul a constatat această pretenție neîntemeiată.
Astfel cum rezultă din chiar cuprinsul cererii de chemare în judecată, motivul pentru care reclamanții au dobândit terenul în cauză a fost reprezentat de dezvoltarea unui proiect imobiliar, urmând ca imobilele rezultate să le valorifice prin închiriere sau vânzare.
Prin urmare, câtă vreme reclamanții nu au înțeles să dea o destinație agricolă terenului în cauză, este neîntemeiată solicitarea acestora privind repararea unui prejudiciu ce ar fi rezultat din imposibilitatea desfășurării unei activități pe care nu au desfășurat-o pe acel teren și nici nu intenționau să o desfășoare în viitor.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel M. P. – P. DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI și pârâta COMPANIA NAȚIONALA DE AUTOSTRĂZI SI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. - C.N.A.D.N.R. S.A., criticând-o ca nelegală și netemeinică.
MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Tribunalul București critică sentința apelată pentru următoarele motive:
- Sub aspectul stabilirii cuantumului despăgubirilor pentru imobilul expropriat în funcție de concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză:
Instanța de judecată nu putea omologa raportul de expertiză și majora cuantumul despăgubirilor acordate reclamanților de către expropriator prin Hotărârile de stabilire a despăgubirilor nr.326/1 din 30.08.2009 și nr.326 din 11.06.2009, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art.26 din Legea nr.33/1994, „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții (…) vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză (…)”.
Sintagma „prețurile cu care se vând în mod obișnuit”, în interpretarea Înaltei Curți de casație și Justiție, în spețe asemănătoare, reprezintă prețurile de vânzare (tranzacționare) reale și nu ofertele de vânzare inserate în anunțuri publicate. Singurele valori certe de tranzacționare sunt cele evidențiate de Primărie și de către Camera Notarilor Publici, conform contractelor de vânzare-cumpărare autentice încheiate în aceeași perioadă.
În cauză, experții nu au avut în vedere aceste valori la stabilirea cuantumului despăgubirilor.
Pârâta C.N.A.D.N.R. S.A. critică sentința apelată pentru următoarele motive:
- Prin propunerea de către experți și însușirea de către instanță a valorii terenului în suprafață de 3062 m.p. la prețul de 42,36 lei/m.p. s-au încălcat dispozițiile art.26 alin.2 din Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru utilitate publică, în sensul că la stabilirea despăgubirilor, nici experții și nici instanța nu s-au raportat la prețurile obișnuite de tranzacționare a altor imobile de același fel cu cel supus exproprierii.
De altfel, interpretarea de mai sus se regăsește și în practica instanței supreme, care a stabilit că sintagma „prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele” utilizată de legiuitor în art.26 din Legea nr.33/1994 are semnificația de preț plătit efectiv și consemnat ca atare în contractele autentice de vânzare-cumpărare, neputând reprezenta oferte de preț ale agențiilor imobiliare ori prețurile de tranzacționare extrase de la rubricile de vânzări de pe internet și din anunțurile de mică publicitate.
Având în vedere cele arătate mai sus, apelanta pârâtă consideră că indiferent de valoarea stabilită ca despăgubire (mai mare sau mai mică), cel mai important este ca această valoare să fie stabilită conform criteriilor prevăzute de art.26 din Legea nr.33/1994, de care trebuie să țină seama atât experții desemnați, cât și instanța de judecată.
Potrivit dispozițiilor art.296 C.proc.civ., Curtea va găsi fondat recursul formulat de MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Tribunalul București și neîntemeiat apelul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. S.A, pentru următoarele considerente:
Principala critică îndreptată împotriva hotărârii apelate, formulată de ambii apelanți vizează faptul că expertiza de stabilire a valorii despăgubirii cuvenite reclamanților în urma exproprierii terenului în suprafață de 3062 m.p. situat în Ștefăneștii de Jos, județ Ilfov, nu a avut în vedere prețurile de tranzacționare pe piața liberă a terenurilor similare la data efectuării expertizei, ci ofertele de vânzare a unor terenuri similare.
În baza rolului devolutiv, instanța de apel a dispus efectuarea unei noi expertize evaluatoare în cauză, având ca obiectiv stabilirea valorii de circulație a terenului expropriat la momentul efectuării expertizei, urmând a se avea în vedere de către experții desemnați contractele de vânzare-cumpărare depuse ca înscrisuri noi în dosar de către apelanta pârâtă.
Raportul de expertiză a fost depus de experți la data de 15.05.2013, din cuprinsul lui rezultând că valoarea de piață a terenului expropriat reclamanților la data efectuării expertizei, față de contractele de vânzare-cumpărare a unor terenuri similare, este de 179.917 lei.
Curtea constată că experții au respectat dispozițiile art.26 din Legea nr.33/1994 care prevăd că la calcularea cuantumului despăgubirilor experții vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
La termenul de judecată din data de 26.06.2013, instanța de apel a încuviințat ca experții să răspundă obiecțiunilor formulate de către apelanta pârâtă la raportul de expertiză, solicitând experților să verifice un număr de 10 noi contracte de vânzare-cumpărare prezentate de apelantă, provenind de la O.C.P.I.
Prin răspunsul la obiecțiuni de la fila 135 dosar apel, experții, motivat, rețin un singur contract de vânzare-cumpărare din cele 10, respectiv contractul nr.403/22.03.2012 și, coroborând acest contract cu cele avute în vedere la efectuarea expertizei, mențin valoarea despăgubirilor cuvenite reclamanților intimați la suma de 179.917,21 lei.
Motivele înlăturării de către experți a celorlalte 9 contracte de vânzare-cumpărare au fost cenzurate și acceptate de către instanța de apel, întrucât parte din contracte aveau date de tranzacționare îndepărtate de data efectuării expertizei (anul 2010 și 2011), iar contractul nr.37/18.01.2012 se referă la vânzarea unei fâșii de teren cu o lățime de doar 4 m, situație care nu este similară cu terenul în litigiu.
Față de această situație de fapt, Curtea constată că valoarea legală a despăgubirilor cuvenite reclamanților intimați este de 179.917 lei, sens în care va admite recursul Ministerului P. – P. de pe lângă Tribunalul București, așa cum acesta a solicitat în ședința publică din data de 20.11.2013, chiar dacă reclamanții nu au înțeles să formuleze apelul în cauză.
Curtea, în baza art.296 teza a II-a C.proc.civ., va respinge apelul pârâtei C.N.A.D.N.R. S.A, întrucât chiar dacă această pârâtă a solicitat prin apel recalcularea valorii despăgubirilor în funcție de valoarea de piață stabilită prin comparație cu alte contracte de vânzare-cumpărare a unor terenuri similare, i s-ar crea acesteia o situație mai grea în propria cale de atac, având în vedere valoarea mai mare a despăgubirilor stabilită de experți.
În consecință, față de considerentele de mai sus, Curtea va respinge apelul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. S.A., ca nefondat, va admite apelul Ministerului P. – P. de pe lângă Tribunalul București, va schimba în parte sentința apelată, în sensul că va stabili cuantumul despăgubirilor la care a fost obligată pârâta pentru imobilul expropriat la suma de 179.917 lei către reclamanți și va menține restul dispozițiilor sentinței apelate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta pârâtă COMPANIA NAȚIONALA DE AUTOSTRĂZI SI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. - C.N.A.D.N.R. S.A., cu sediul ales la S.C.P.A. T. D. și Asociații, în București, ..31, ., ., împotriva sentinței civile nr.1364 din 25.06.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți P. M. C. și P. M., domiciliați în București, ., sector 1.
Admite apelul declarat de apelantul M. P. – P. DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, cu sediul în București, .-3, sector 3, împotriva aceleiași sentințe.
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că stabilește cuantumul despăgubirilor la care a fost obligată pârâta pentru imobilul expropriat la suma de 179.917 lei către reclamanți.
Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică din 11.12.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. A. H. E. V.
P. GREFIER
Ș. P.
Red.I.A.H.P.
Tehnored.B.I.
6 ex./23.04.2014
-----------------------------------------
T.B.-Secția a IV-a – A.P.
← Acţiune în constatare. Decizia nr. 2021/2013. Curtea de Apel... | Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 2727/2013. Curtea... → |
---|