Cereri. Decizia nr. 211/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 211/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-02-2013 în dosarul nr. 52500/3/2011
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 211R
Ședința publică de la data de 01.02.2013
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE - C. M. STELUȚA
JUDECĂTOR - Z. D.
JUDECĂTOR - I. L. - M.
GREFIER - D. L.
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurentul – revizuient Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 562A/28.05.2011, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a civilă în dosarul nr._ și de recurenta-intervenientă U. S. din România împotriva încheierii din 12.03.2011, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele – pârâte A. I. și A. M. N. G., cauza având ca obiect „revocare donație - revizuire împotriva dec.civ. nr. 1965A/06.12.2006, pron. de Tribunalul București – Secția a IV-a civilă în dosarul nr._/299/2005”.
Dosarul se află la primul termen în recurs și a fost strigat la ordinea listei de recursuri.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimatele – pârâte A. I. și Angescu M. N. G. – reprezentate de avocat C. E. în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2013, lipsind recurentul-revizuent Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și recurenta-intervenientă U. S. din România.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că, la data de 21.01.2013, la registratura secției s-a înregistrat cererea formulată de recurenta-intervenientă U. S. din România prin care solicită judecarea cauzei în lipsă.
La data de 28.01.2013, s-a înregistrat cererea formulată de intimatele – pârâte A. I. și A. M. N. – G. prin care au arătat că și-au schimbat domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la SCPA „C., Gaube”. Totodată, au precizat că au comunicat atât schimbarea domiciliului ales, cât și întâmpinarea la recursurile declarate, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, atât către revizuentul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice cât și Uniunii S. din România și au anexat întâmpinarea formulată.
Reprezentanta intimatelor-pârâte depune la dosar împuternicirea avocațială a avocatului titular și, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, dovezile de comunicare a întâmpinării către cei doi recurenți, constând în recipisele poștale și confirmările de primire precum și delegația de substituire a domnului avocat G. G. și arată că nu are de formulat cereri noi, probe de administrat sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat cereri noi, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea ambelor recursuri declarate în cauză.
Reprezentanta intimatelor-pârâte A. I. și A. M. N.-G. prin avocat solicită respingerea ambelor recursuri ca nefondate. Unul privește decizia civilă nr. 562A/28.05.2012, prin care Tribunalul București a respins ca neîntemeiată excepția tardivității formulată de intimatele – pârâte și ca inadmisibilă cererea de revizuire. Celălalt recurs vizează încheierea din 12.03.2012, prin care Tribunalul București a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție formulată de U. S. din România.
Atât încheierea cât și decizia recurate sunt temeinice și legale și solicită a fi păstrate în întregime.
Cu privire la recursul declarat împotriva încheierii pronunțată de Tribunalul București, formulat de U. S. din România, consideră că în mod corect s-a făcut aplicarea dispozițiilor legale cu privire la cererea de intervenție și s-a considerat că este inadmisibilă, motivându-se soluția pe dispozițiile art. 51 și 326 alin.3 C.pr.civ.
Pe fondul recursului declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, de asemenea consideră că este nefondat, întrucât în mod corect Tribunalul București a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile art. 322 pct.5 teza I C.pr.civ.; fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă sub nr._, revizuientul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat, în contradictoriu cu intimatele A. I. si A. M. N. G., revizuirea deciziei civile nr. 1965/06.12.2006 pronunțata de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._/299/2005, invocând cazul prevăzut de art. 322 pct. 5 C.pr.civ.
În motivarea cererii, revizuientul a arătat că au fost descoperite înscrisuri noi, determinante pentru soluționarea cauzei.
În acest sens s-a arătat că la data de 15.06.2011 pe adresa Uniunii S. din România este înregistrată o corespondență reprezentata de o scrisoare si un articol din ziarul „Scânteia" din 25.02.1946, care se afla la Biblioteca Academiei Române, care relatează într-un articol de presa despre deplasarea unei delegații ARLUS la Moscova in anul 1946. Se arată că din articol rezultă că delegația persoanelor care s-a Deplasat la Moscova era alcătuita in parte din membrii marcanți din A.R.LU.S. si guvern: profesor P., Ministrul B., rector A. O., V. E., Ministrul Babes si LASCAR C..
Revizuientul menționează că U. S. din România a făcut demersuri în iunie 2011 la Arhivele Statului pentru a identifica alte înscrisuri de natura a ajuta la elucidarea condițiilor în care s-a încheiat actul de donație în privința imobilului situat în calea Victoriei, nr. 115, ocazie cu care la Arhivele Statului s-au descoperit următoarele documente:
- Sentința Civila nr. 2 a Tribunalului Ilfov din 17 ianuarie 1945;
- Lista Consiliului General de Conducere ARLUS;
- Act constitutiv al ARLUS;
- Cererea numiților Eilza G., nepoata E. C., E. Valimareanu nepoți din ziua de 3 iulie 1972, adresata S. din R. S. R
Se precizează de către revizuient faptul că Documentul nr.1 este o Sentința judecătoreasca a Tribunalului Ilfov din 1947 în care se constata faptul ca în anul 1944, luna noiembrie, ARLUS avea sediul in Calea Victoriei nr. 115 în imobilul familiei C.. Documentul nr.2 este Lista Consiliului General de Conducere al societății ARLUS si care menționează că „ fac parte din Consiliul General al conducerii ARLUS, A. Pauker, G. E., G. G. D., generalul V., Lascar C.” si alții.
Față de aceste înscrisuri, revizuientul consideră că sunt îndeplinite condițiile pentru promovarea cererii de revizuire întrucât, în opinia sa:
1. S. roman prin Ministerul Finanțelor Publice este în posesia unor înscrisuri noi doveditoare. Acest lucru este evident în raport de actele descoperite la Arhivele Naționale si Academia R..
2. Actele noi nu au fost folosite în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată.
3. La data la care s-a pronunțat decizia a cărei revizuire se solicită, actele existau (acest lucru este cert întrucât toate înscrisurile sunt datate începând cu anii 1944, 1945, 1946, 1972).
4. Înscrisurile sunt opozabile părții adverse în sensul ca acesta nu a participat la cele relatate prin înscrisurile depuse și ele au data certă.
5. Aceste înscrisuri nu au putut fi invocate si prezentate instanței care a pronunțat hotărârea care face obiectul cererii de revizuire datorita unor motive mai presus de voința revizuentului.
6. Înscrisurile sunt determinante pentru soluționarea litigiului, întrucât, dacă ar fi fost cunoscute de instanța care a evocat fondul, soluția ar fi fost de respingere a apelului.
Revizuientul a mai arătat că în decizia care face obiectul revizuirii s-a reținut, pentru anularea donației din anul 1949, în primul rând declarația martorei D. I., care relatează ca E. C. a fost obligata sa cedeze locuința sub amenințarea pistolului având politia la ușa ca nu avea ce manca ani de-a rândul, instanța mai reținând ca aceasta mărturie se coroborează cu declarația numitei Dmio M. dată în fata notarului si ca, prin urmare, nu a existat intenția de a gratifica și voința a fost viciata.
Consideră ca dacă înscrisurile noi ar fi fost cunoscute, instanța ar fi înlăturat ca nesinceră depoziția martorei D. I. si declarația martorei Dimo M., deoarece rezulta ca încă din anul 1944 familia C. a consimțit într-o forma legala si acceptata conștient crearea în imobilul lor a societății ARLUS, că Lascar C. era un apropiat al noului regim ce se instaura si ca era coleg în Asociația ARLUS cu G. G. D. secretar al Partidului Comunist si A. Pauker Ministrul de interne si membra importanta a Partidului Comunist la acea epoca, prin urmare este imposibil de acceptat ca cineva să fi îndrăznit să facă asemenea acte de violență psihică (descrisă de martori) unor apropiați ai conducătorilor de partid și stat din acea vreme.
În concluzie, revizuientul susține că cererea de revizuire a hotărârii pronunțate de Tribunalul București în dosarul nr._/299/2005, în baza art. 322 pct. 5 C.pr.civ. îndeplinește condițiile de admisibilitate: înscrisul invocat a existat în momentul judecării procesului terminat prin hotărârea atacată, înscrisul a fost necunoscut pentru revizuent si instanță. S. R. a fost împiedicat a-l prezenta din motive ce se pot asimila cu forța majoră; înscrisul este determinat pentru soluționarea litigiului; înscrisul îl prezentăm instanței odată cu cererea de revizuire în cel mult o lună de la descoperirea lui.
Intimatele A. I. și A. M. N. G. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, arătând că înscrisurile invocate de revizuient se aflau la Arhivele Naționale și puteau fi obținute oricând și de oricine; precum și faptul că înscrisurile noi invocate nu au relevanță juridică deoarece nu schimbă cu nimic situația de fapt și de drept reținută prin hotărârea a cărei revizuire se solicită.
Petenta U. S. din România a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul revizuientului, prin care au solicitat admiterea cererii de revizuire formulată de revizuientul S. R..
Prin încheierea de la 12.03.2012 instanța a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție accesorie, pe considerentul că prin admiterea ei s-ar ajunge la schimbarea cadrului procesual față de litigiul inițial având ca obiect revocare donație. Or, revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare, iar nu de reformare, astfel că schimbarea cadrului procesual nu este posibilă, potrivit art. 326 alin. 2 C.pr.civ. dezbaterile fiind limitate la admisibilitatea revizuirii și a faptelor pe care se întemeiază.
Prin decizia civilă nr. 562A/28.05.2011 Tribunalul București Secția a V-a civilă a respins excepția tardivității cererii de revizuire, ca neîntemeiată; a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva deciziei civile nr. 1965A/6.12.2006, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă în dosarul nr._/299/2005, în contradictoriu cu intimații A. I. și A. M. N.-G..
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut, cu privire la excepția tardivității cererii de revizuire, că în cauză se invocă descoperirea înscrisurilor după data de 15.06.2011.
Examinând cererea de revizuire prin prisma admisibilității, în raport de motivarea în fapt și în drept a acesteia și de dispozițiile art.322 pct.5 C.pr.civ., tribunalul a reținut, din istoricul dosarului nr._/299/2005, că acesta a avut ca obiect cererea formulată de reclamantele A. I. și A. M. N. G. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect constatarea nulității absolute a actului de donație încheiat între numita E. L. C., în calitate de donator, și Asociația Română pentru Strângerea Legăturilor cu URSS (ARLUS) în calitate de donatară, act autentificat sub nr.4929/3.05.1949, de Tribunalul Ilfov - Secția l Civilă și Comercială, precum constatarea preluării fără titlu valabil a imobilului situat în București, Calea Victoriei nr. 115, sector 1 compus din teren și construcție.
Prin sentința civilă nr. 4627/21.03.2006 Judecătoria sector 1 București a respins acțiunea sub ambele capete de cerere. Prin decizia civilă nr. 1965/6.12.2006 Tribunalul București Secția a IV-a Civilă a admis apelul declarat de apelantele-reclamante A. I. și A. M. N. G. împotriva acestei sentinței civile; pe care a schimbat-o în totalitate, a admis cererea formulată de reclamante, a constatat nulitatea absolută a contractului de donație autentificat sub nr.4929/3.05.1949 de fostul Tribunal Ilfov - Secția l Civilă și Comercială; a constatat că imobilul situat în București, ..115, sector 1 care a făcut obiectul contractului de donație a fost preluat de stat fără titlu și a luat act că apelantele reclamante nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a avut în vedere declarația martorei D. Nona.
Față de proba testimonială administrată în apel, cu privire la care s-a apreciat că se coroborează și cu proba cu înscrisuri administrată în fața instanței de fond (declarațiile extrajudiciare autentificate la BNP F. B. sub nr.6291, 6292/12.08.1999) tribunalul a constatat că în mod indubitabil, actul de donație a fost încheiat cu lipsa intenției de a gratifica din partea donatoarei (animus donandi), lipsind astfel scopul imediat (cauza proxima), ceea ce duce la sancțiunea nulității absolute, în condițiile art. 948 pct. 2, 966 și 968 Cod civil.
Sub acest aspect, tribunalul a apreciat că în nici un caz scopul imediat, urmărit de donatoare, nu putea fi intenția de gratificare a statului, în condițiile în care, în acest mod și-a micșorat substanțial patrimoniul, fără a primi vreo contra prestație și ajungând în situația de a nu mai avea posibilități financiare să-și asigure hrana zilnică, ci doar s-a supus condițiilor socio-politice ale perioadei respective, acceptând o situație fără ieșire; nu se poate reține nici un motiv rezonabil pentru ca donatoarea să fi dorit cu adevărat să-și micșoreze într-un mod atât de substanțial patrimoniul, fără a urmări obținerea altui folos patrimonial în schimb, acționând astfel în detrimentul interesului său și al familiei și în favoarea unui stat care i-a transformat din persoane înstărite și cu un standard de viață excelent, în niște oameni pentru care asigurarea mijloacelor de subzistență era o problemă de fiecare zi.
Recursul declarat împotriva acestei decizii de pârât, prin care a susținut faptul că titlul statului îl constituie decizia nr. 293/1964 a Comitetului Executiv al Sfatului popular al capitalei și că oferta de donație autentificată îndeplinește condițiile art. 948 Cod civil, fiind încheiată și cu respectarea condițiilor de formă, conform art. 813 Cod civil, a fost respins prin decizia civilă nr. 1849/6.11.2007 de Curtea de Apel București – Secția a IV a Civilă.
Analizând în continuarea admisibilitatea cererii de revizuire, tribunalul a mai reținut că, potrivit art. 322 alin. 1 pct. 5 teza I C.pr.civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel în cazul în care „după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților…”.
Interpretarea gramaticală și logică a acestei norme juridice, în concordanță cu doctrina și jurisprudența constantă, conduce la concluzia că înscrisurile la care face referire textul citat (și în baza cărora se formulează cererea de revizuire) trebuie să fie noi, adică să nu fi fost prezentate ca probă în proces, să fi existat la momentul soluționării litigiului, dar să nu fi fost prezentate în proces fie pentru că au fost reținute de partea adversă, fie pentru că nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.
În concret, în motivarea căii extraordinare de atac de retractare pe care a formulat-o, revizuentul a invocat ca înscrisuri noi mai multe documente, despre care afirmă că au fost identificate de U. S. din România (deținătorul imobilului) în iunie 2011, în urma demersurilor acesteia la Arhivele Statului, pentru elucidarea condițiilor în care s-a încheiat actul de donație în privința imobilului situat în calea Victoriei, nr.115, respectiv:
- Sentința Civila nr. 2 a Tribunalului Ilfov din 17 ianuarie 1945;
- Lista Consiliului General de Conducere ARLUS;
- Act constitutiv al ARLUS;
- Cererea numiților Eiliza G., nepoata E. C., E. Valimareanu nepoți din ziua de 3 iulie 1972, adresata S. din R. S. R.
Întrucât a rezultat că toate aceste înscrisuri sunt noi, deoarece nu au fost prezentate ca probe în litigiu, fiind totodată evident că existau la data soluționării cauzei, tribunalul a analizat în ce măsură neprezentarea acestora în proces s-a datorat faptului de a fi fost reținute de partea potrivnică, or împiedicării revizuentului să le înfățișeze, de o împrejurare mai presus de voința sa.
Din această perspectivă, Tribunalul a reținut că în cererea de revizuire nu s-a arătat care sunt cauzele obiective, care ar putea fi încadrate în sfera forței majore, pentru care nu au putut fi prezentate aceste înscrisuri și nu s-a prezentat nici un argument din care să reiasă că înscrisurile ar fi fost reținute de partea adversă, ori măcar că revizuentul s-ar fi aflat pe parcursul întregului proces într-o situație mai presus de voința sa, care l-a împiedicat să înfățișeze înscrisurile.
Or, potrivit art.1169 cod civil și 129 alin. 1 C.pr.civ., proba reținerii înscrisului de către partea adversă, ori existența împiedicării de a prezenta mijlocul de dovadă trebuia să fie făcută tot de către revizuent.
Nu mai puțin, probele administrate în cauza de față conduc la concluzia că revizuentul cunoștea încă din 2002-2004 articolul din ziarul „Scânteia" din 25.02.1946, întrucât acesta a fost depus într-un alt dosar în care este parte - nr.3419/2001 – recurs, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, așa cum rezultă din înscrisurile certificate de intimate, depuse în cauză odată cu întâmpinarea – filele 54-70.
Față de vechimea procesului anterior menționat, în care figurează ca părți atât revizuentul din cauză, cât și U. S. din România, deținătorul imobilului, față de împrejurarea că articolul de presă despre care se susține că ar fi generat demersurile de „lămurire” a condițiilor în care imobilul a fost donat a fost încă de la acel moment cunoscut revizuentului și față de împrejurarea că înscrisurile invocate s-au aflat tot timpul la Arhivele Statului, la dispoziția permanentă a părților, Tribunalul a apreciat că acestea nu au fost depuse la dosar la data soluționării cauzei în fond nu datorită unei împrejurări mai presus de voința revizuentului, ci datorită neglijenței acestuia.
Astfel, deși avea posibilitatea, deosebit de facilă de altfel, de a-și procura actele de la o instituție publică, revizuentul - statul român - a omis să-și formuleze o apărare în sensul celei invocate în cererea de revizuire.
În consecință, tribunalul a reținut că înscrisurile respective nu au fost reținute de partea adversă, iar revizuentul nu a fost împiedicat de vreo împrejurare de natura forței majore să le înfățișeze, ci, mai degrabă, se poate vorbi despre o culpă procesuală în ce privește administrarea probatoriului, culpă ce nu poate fi imputată altor persoane.
D. consecință, Tribunalul a apreciat că re-analizarea în fond a procesului în baza acestor acte noi nu este admisibilă, deoarece nu sunt întrunite condițiile cerute de art.322 pct. 5 teza I Cod Procedură Civilă.
Pentru aceste considerente, cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă.
Împotriva deciziei civile nr. 562A/28.05.2011 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă, au declarat recursuri revizuentul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și petenta U. S. din România.
În motivarea recursului, revizuentul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a învederat următoarele critici de nelegalitate:
1. Instanța a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire motivat de faptul că "nu s-au arătat care sunt cauzele obiective care ar putea fi încadrate în sfera forței majore, pentru care nu au putut fi prezentate aceste înscrisuri și nu s-a prezentat nici un argument din care să reiasă că revizuentul s-ar fi aflat pe parcursul întregului proces într-o situație mai presus de voința sa, care l-ar fi împiedicat să înfățișeze înscrisurile".
Contrar acestor argumente, recurentul-revizuent învederează că prin cererea de revizuire a arătat că înscrisurile prezentate nu au putut fi invocate și prezentate instanței care a pronunțat hotărârea ce face obiectul cererii de revizuire datorită unor motive mai presus de voința sa, ce pot fi asimilate cu forța majoră.
Astfel, la data de 15.06.2011 pe adresa Uniunii S. din România a fost înregistrată o corespondență reprezentată de o scrisoare și un articol din ziarul "Scânteia" din 25.02.1946 care relatează într-un articol de presă despre deplasarea unei delegații ARLUS la Moscova în anul 1946.
Totodată, a arătat instanței faptul că U. S. din România a făcut demersuri în iunie 2011 la Arhivele Statului pentru a identifica alte înscrisuri de natură a ajuta la elucidarea condițiilor în care s-a încheiat actul de donație în privința imobilului situat în Calea Victoriei nr. 115, ocazie cu care la Arhivele Naționale s-au descoperit următoarele documente:
- sentința civilă nr. 2 a Tribunalului Ilfov din 17 ianuarie 1945;
- lista Consiliului General de Conducere ARLUS;
- act constitutiv al ARLUS
- cererea numiților E. G., nepoata E. C., E. Valimăreanu nepoți, din ziua de 3 iulie 1972 adresată S. din R.S.R.
Recurentul învederează că motivarea instanței este contradictorie, întrucât admițând că ne aflăm în prezența unor înscrisuri noi, cu toate acestea a dat eficiență argumentelor părților adverse care au susținut faptul că revizuentul cunoștea încă din 2002-2004 articolul din ziarul "Scânteia" din 25.02.1946, întrucât acesta a fost depus într-un alt dosar în care este parte – nr. 3419/2001 – recurs aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Recurentul arată în continuare că ne aflăm într-un caz asimilat forței majore întrucât primirea pe adresa Uniunii S. din România a corespondenței invocate a survenit din motive independent de voința sa, actele descoperite la Arhivele Naționale și Academia Română sunt acte noi, descoperite de U. S. din România, aspecte ce nu au fost ignorate de către instanță.
Mai mult, se invocă faptul că ar fi cunoscut acel articol din ziar din dosarul nr. 3419/2001, care însă nu este dosarul de față, în raport cu împrejurările căruia a solicitat revizuirea hotărârii definitive.
Recurentul-revizuent arată că nu și-a fundamentat demersul exclusiv pe articolul din ziarul „Scânteia”, ci a nominalizat înscrisurile doveditoare, prin urmare, apreciază părtinitoare opinia instanței.
În cauză, sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate impuse de art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, și anume, invocă existența unor înscrisuri, aspect reținut și de instanță; înscrisurile au fost descoperite după pronunțarea hotărârii a cărei revizuire a fost solicitată, este, de asemenea, admis de către instanță; înscrisurile au existat la data pronunțării hotărârii – aspect reținut de instanță și, dacă erau cunoscute, din punctul său de vedere aveau un rol definitoriu pentru pronunțarea unei alte soluții, de respingere a apelului declarat de intimate la momentul de referință și pe fond, de respingere a cererii de constatare a nulității absolute a contractului de donație; înscrisurile nu au putut fi înfățișate în cauza soluționată definitiv prin decizia civilă nr. 1965/06.12.2006, întrucât recurentul s-a aflat în imposibilitatea obiectivă de a le cunoaște și de a avea acces la ele; înscrisurile sunt determinante, în sensul că sunt înscrisuri doveditoare ale unei alte situații de fapt decât cea relevată prin decizia civilă nr. 1965/06.12.2006, ce nu rezultă din niciun alt document ce s-a aflat în cercetarea instanței la pronunțarea deciziei a cărei revizuire o solicită.
2. Nu poate fi apreciată ca fiind o neglijență a revizuentului neprezentarea înscrisurilor menționate, așa cum reține în mod nejustificat instanța, la data soluționării apelului intimatelor din cauza de față, atâta timp cât, arată revizuentul, că urmare a corespondenței primite la data de 15.06.2011, USR a făcut demersuri în iunie 2011 la Arhivele Statului pentru a identifica alte înscrisuri de natură a elucida condițiile în care s-a încheiat actul de donație, subliniind că nu îi poate fi imputată destinația aleasă de persoana anonimă din Paris care la 02.06.2011 a expediat pe adresa Uniunii S. din România corespondența invocată, iar nu Ministerului Finanțelor Publice.
Dimpotrivă, arată recurentul, de îndată ce a luat cunoștință de aceste înscrisuri, în termenul procedural admis de instanță, a demarat acțiunile procedurale reglementate de art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă.
Recurentul susține că instanța a preluat în mod exclusiv apărarea părții adverse, prin referirea la o așa-zisă "culpă procesuală în ceea ce privește administrarea probatoriului, culpă ce nu poate fi imputată altor persoane", ceea ce determină critica vizând incidența motivului de nelegalitate al art. 304 pct. 5 C.pr.civ. privind nemotivarea soluției pronunțate, raportat la art. 261 alin. 1 pct. 5 C.pr.civ., în sensul că hotărâre a instanței va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Recurentul apreciază motivarea instanței ca fiind contradictorie, întrucât reține că "deși avea posibilitatea, deosebit de facilă de altfel, de a-și procura actele de la o instituție publică, revizuentul – statul român – a omis să-și formuleze o apărare în sensul celei invocate în cererea de revizuire".
Recurentul consideră că, atât timp cât preocuparea sa de a întreprinde toate diligențele pentru aflarea adevărului s-a concretizat tocmai prin promovarea cererii de revizuire pe baza înscrisurilor constatate ca fiind "noi" și prezentarea lor în fața instanței în termenul procedural – fiind respinsă excepția tardivității, este superfluu și lipsit de relevanță juridică a imputa statului român că nu și-a procurat actele.
Actele au fost procurate dar instanța a ținut seama de aspectele de fapt și de drept invocate de recurent, pentru a evita a se pronunța pe fondul cererii de revizuire, motivat de o inadmisibilitate ce nu subzistă câtă vreme a arătat deja că sunt îndeplinite toate condițiile impuse de art. 322 pct. 5 C..
Dimpotrivă, recurentul apreciază că fiind în prezența înscrisurilor noi, așa cum le-a calificat însăși instanța, condițiile de admisibilitate sunt întrunite pentru toate argumentele dezvoltate, putându-se cerceta cauza din perspectiva noilor împrejurări de fapt și de drept relevate în baza acestor înscrisuri.
Pentru toate aceste motive, recurentul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii cererii de revizuire formulată împotriva deciziei civile nr. 1965/A/06.12.2006 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._/299/2005, anulării acestei decizii și trimiterea cauzei spre judecarea apelului declarat de către A. I. și A. M. N. G..
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 312 C.pr.civ. raportat la art. 304 pct. 5, 7 și 9 C.pr.civ.
În motivarea recursului, petenta U. S. din România a învederat următoarele critici de nelegalitate:
Petenta arată că a declarat recurs împotriva încheierii din 12.03.2011 pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a Civila în dosarul nr._, prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție formulata în interesul revizuentului S. R..
Petenta U. S. din România arată că a formulat o cerere de intervenție în interesul statului, pentru a susține cererea de revizuire formulată de acesta împotriva deciziei civile nr. 1965 din 06.12.2006 – pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă.
Instanța de revizuire a respins cererea de intervenție ca fiind inadmisibilă, invocând dispozițiile art. 51 și art. 326 alin. 3 C.pr.civ.
Interpretarea dată de instanță acestor texte este în sensul că cererea de revizuire ar fi rezervată strict părților care au stat în proces, fiind exclusă oricărei alte persoane, ca urmare a faptului că prin aceasta s-ar modifica cadrul procesual de la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere.
Recurenta apreciază că această motivare este nelegală, ea nu respectă nici litera și nici spiritul legii.
Astfel, art. 51 C.pr.civ. precizează că cererea de intervenție în interesul unei părți se poate formula «chiar» înaintea instanței de recurs.
Pentru orice teoretician al dreptului, este clar că legiuitorul a dorit să nu limiteze în timp posibilitatea unei terțe persoane de a interveni într-o cauză care se desfășoară între alte persoane, de aceea a folosit expresia «chiar» și în recurs.
S-a dorit astfel, să se dea o garanție în plus actului de justiție, prioritate acordându-se aflării adevărului.
Este cu totul neadevărat că prin formularea unei cereri de intervenție în interesul uneia din părțile din dosarul de revizuire s-ar schimba cadrul procesual.
Este notoriu ca intervenientul în interesul unei din părți nu dobândește drepturi procesuale proprii; cererea lui este subordonată părții în favoarea căreia a intervenit; astfel, cererea lui rămâne fără obiect și fără interes în cazul în care partea pe care o sprijină renunță la judecată sau la căile de atac.
De asemenea, arată că o cerere de intervenție accesorie nu poate schimba obiectul judecății și deci, nu modifică cadrul procesual al judecații. Intervenția accesorie prezintă natura juridică a unei simple apărări prezentate în interesul uneia din părți.
În acest sens s-au pronunțat de-a lungul timpului magistrați de la Înalta Curte de Casație și Justiție (decizia civila nr. 424/1999).
În ceea ce privește art. 326 alin. 3 C.pr.civ., invocat de instanță pentru motivarea respingerii cererii de intervenție, petenta-recurentă arată că acest text este irelevant, el nu conține nici o dispoziție care să limiteze admisibilitatea cererii de intervenție accesorie.
Recurenta-petentă consideră că această problemă trebuie rezolvată cu respectarea principiilor generale de drept, care permit numai legiuitorului să fixeze limitele exercitării drepturilor civile. Legiuitorul a înțeles să permită intervenția accesorie în orice fază procesuală, ținând cont tocmai de caracterul său subsidiar.
În consecință, recurenta solicită modificarea încheierii și constatarea că cererea de intervenție formulată este admisibilă, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Intimatele-pârâte A. I. și A. M. N.-G. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea ambelor recursuri, ca nefondate. În ceea ce privește recursul declarat de U. S. din România împotriva încheierii din data de 12.03.2011, intimatele au arătat că s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 51 C.pr.civ. Dacă legiuitorul ar fi dorit să dea posibilitatea unui terț să intervină într-o contestație în anulare sau revizuire, ar fi prevăzut în mod expres acest lucru, făcând referire generic la toate căile extraordinare de atac, iar nu numai la recurs. Cererea de revizuire tinde la reformarea hotărârii pronunțată anterior, astfel că se judecă în contradictoriu cu cei care au avut calitatea de parte în acea pricină, neputându-se modifica cadrul procesual. În ceea ce privește recursul declarat de S. R., intimatele au arătat că niciuna din critici nu se circumscrie cazului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C.pr.civ. deoarece recurentul nu a indicat care sunt formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 C.pr.civ. și care ar fi fost încălcate de instanță. Hotărârea nu este contradictorie, deoarece în motivarea respingerii excepției de tardivitate tribunalul a reținut că data de 15.06.2011 este data la care se pretinde că s-a luat cunoștință de înscrisurile noi. În mod corect a reținut tribunalul că revizuentul nu a arătat și dovedit care au fost cauzele obiective, mai presus de voința revizuentului, pentru care acesta nu a putut prezenta aceste înscrisuri pe tot parcursul (fond, apel, recurs) al judecății cauzei. Intimatele au mai arătat că prin hotărâre irevocabilă au obținut restituirea în natură a imobilului.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată că recursurile declarate în cauză nu sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Cu privire la recursul declarat de revizuientul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice:
Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 5 C.pr.civ. revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel se poate cere în următoarele cazuri:
pct. 5 „dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților (…)”.
Potrivit dispozițiilor art. 326 alin. 3 C.pr.civ. dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.
În aplicarea celor două texte de lege enunțate mai sus, tribunalul a analizat îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 322 pct. 5 C.pr.civ. pentru admisibilitatea cererii de revizuire:
1. revizuientul să invoce un înscris;
- înscrisul să fie doveditor;
3. înscrisul să fie nou;
- înscrisul să fi existat la data pronunțării hotărârii;
- înscrisul să nu fi putut fi înfățișat în procesul în care a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire se cere, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții;
- înscrisul să fie determinant.
Prin hotărârea recurată, tribunalul a reținut că nu este îndeplinită condiția referitoare la existența unei cauze obiective, mai presus de voința revizuentului, care ar putea fi încadrată în sfera forței majore, pentru care revizuentul nu a putut prezenta aceste înscrisuri pe parcursul procesului în care s-a pronunțat decizia a cărei revizuire se solicită.
Prin recursul formulat, revizuentul arată că înscrisurile enumerate în cererea de revizuire au fost descoperite de U. S. din România ca urmare a demersurilor făcute în iunie 2011 la Arhivele Statului pentru a identifica alte înscrisuri de natură a elucida condițiile în care s-a încheiat actul de donație privind imobilul din Calea Victoriei nr. 115, ocazie cu care a identificat aceste înscrisuri.
Curtea constată că această critică este nefondată.
În mod constant, în jurisprudență și doctrina de specialitate s-a arătat că prin „împrejurare mai presus de voința părții” în accepțiunea art. 322 pct. 5 C.pr.civ. se înțelege forța majoră, care trebuie dovedită.
Or, descoperirea înscrisurilor indicate de revizuient în cererea de revizuire, la Arhivele Naționale, semnifică faptul că aceste înscrisuri s-au aflat la dispoziția permanentă a părților interesate, Arhivele Naționale fiind o arhivă publică, la dispoziția oricărei persoane interesate. Prin urmare, Curtea constată că acest motiv nu reprezintă o împrejurare mai presus de voința revizuentului, care să îl fi împiedicat să procure aceste înscrisuri în timpul procesului ce a făcut obiectul dosarului nr._/299/2005.
În al doilea rând, recurentul-revizuent arată că un alt motiv mai presus de voința sa, ce poate fi asimilat cu forța majoră, pentru care nu a putut prezenta instanței care a pronunțat decizia civilă nr. 1965A/6.12.2006, înscrisurile enumerate în cuprinsul cererii de revizuire, constă în aceea că, la data de 15.06.2011 a fost înregistrată pe adresa Uniunii S. din România o corespondență reprezentând un articol din ziarul „Scânteia” din 25.02.1946 care relatează într-un articol de presă despre deplasarea unei delegații ARLUS la M. în anul 1946.
Curtea nu va reține nici această critică, constatând că motivul pentru care tribunalul a înlăturat acest înscris constă în acela că articolul din ziarul „Scânteia” nu îndeplinește condiția de a fi „nou”, ci era cunoscut de revizuent întrucât a fost depus în dosarul nr. 3419/2001 în care revizuentul avea calitatea de parte.
Prin motivele de recurs, revizuentul nu contestă faptul că avea cunoștință de înscrisul reprezentat de articolul din ziarul „Scânteia” din dosarul menționat de tribunaolul, însă arată că dosarul nr. 3419/2001 nu este dosarul de față.
Curtea constată că în mod corect a reținut tribunalul neîndeplinirea condiției ca înscrisul invocat să fie nou, deoarece se constată că în dosarul nr. 3419/2001 al ICCJ Secția civilă, ce a avut ca obiect recursul declarat de reclamanții G. G., A. M. N. G. și A. I. împotriva deciziei civile nr. 192A/9.04.2011 a Curții de apel București Secția a III-a civilă, revizuentul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a avut calitatea de intimat-pârât (filele 54-72 din dosarul de fond nr._ ) și a fost reprezentat în acest proces de consilier juridic (fila 59 - dosar fond).
Nu este întemeiată nici critica potrivit căreia, fiind în prezența unor înscrisuri noi, erau îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 5 C.pr.civ., deoarece condițiile prevăzute de acest text de lege pentru admisibilitatea cererii de revizuire trebuie să fie îndeplinite în mod cumulativ.
Or, pentru motivele arătate în cele ce preced, Curtea a constatat că în mod corect a reținut tribunalul faptul că, în privința înscrisului reprezentând un articol din ziarul „Scânteia” din 25.02.1946 nu este îndeplinită condiția de a fi un înscris nou, iar în privința înscrisurilor reprezentând sentința civilă nr. 2 a Tribunalului Ilfov din 17 ianuarie 1945; lista Consiliului General de Conducere ARLUS; act constitutiv al ARLUS; cererea numiților E. G., nepoata E. C., E. Valimăreanu nepoți, din ziua de 3 iulie 1972 adresată S. din R.S.R. (despre care revizuentul a arătat că au fost descoperite la Arhivele Naționale), în mod corect s-a reținut că nu este îndeplinită condiția ca aceste înscrisuri să nu fi putut fi înfățișate în procesul în care a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire se cere, dintr-o împrejurare mai presus de voința revizuentului.
Pentru aceste motive, Curtea constată motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ. nu este întemeiat întrucât tribunalul a făcut o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 322 pct. 5 C.pr.civ.
Cu privire la cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.pr.civ., Curtea constată că hotărârea recurată nu cuprinde motive contradictoriu, așa cum susține recurentul-revizuent.
Pentru a respinge excepția tardivității, tribunalul a avut în vedere susținerea revizuientului conform căreia înscrisurile invocate în cererea de revizuire – constând în: sentința civilă nr. 2 a Tribunalului Ilfov din 17 ianuarie 1945; lista Consiliului General de Conducere ARLUS; act constitutiv al ARLUS; cererea numiților E. G., nepoata E. C., E. Valimăreanu nepoți, din ziua de 3 iulie 1972 adresată S. din R.S.R. - au fost descoperite după data de 15.06.2011. Se constată că, în motivarea respingerii excepției de tardivitate, tribunalul nu a făcut referire și la înscrisul reprezentat de articolul din ziarul „Scânteia”, astfel încât considerentul referitor la faptul că articolul din ziarul „Scânteia” nu este un înscris nou nu este în contradicție cu motivarea instanței cu privire la excepția de tardivitate.
Nu este întemeiată nici susținerea potrivit căreia hotărârea recurată nu cuprinde motivarea proprie a instanței, ci a preluat în mod exclusiv apărarea părții adverse, deoarece Curtea constată că au fost respectate dispozițiile art. 261 alin. 1 pct. 5 C.pr.civ. întrucât tribunalul a menționat în cuprinsul considerentelor care sunt motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea în sensul temeiniciei apărărilor formulate de intimate și al netemeiniciei apărărilor formulate de revizuent.
Nu este întemeiată nici critica potrivit căreia motivarea este contradictorie, reținând culpa procesuală a revizuentului în administrarea probatoriului, deși revizuentul arată că a depus înscrisurile respective cu respectarea termenului prevăzut de art. 322 pct. 5 C.pr.civ., deoarece Curtea constată că tribunalul nu a reținut culpa procesuală a revizuentului în cauza de față, având ca obiect revizuire; ci în cauza ce a format obiectul dosarului nr._/299/2009, în sensul că, deși avea posibilitatea de a solicita înscrisurile invocate în cererea de revizuire de la Arhivele Statului – pe tot parcursul judecății dosarului nr._/299/2009 având ca obiect nulitatea actului de donație autentificat sub nr. 4929/1949 - acesta nu a întreprins toate demersurile în acest scop.
Prin motivele de recurs revizuentul a invocat și cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C.pr.civ. raportat la art. 261 alin. 1 pct. 5 C.pr.civ ., susținând nemotivarea hotărârii recurate, critică ce a fost analizată de instanță din perspectiva cazului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.pr.civ., în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. 3 C.pr.civ.
Cu privire la recursul declarat de petenta U. S. din România:
Motivul de recurs privind aplicarea sau interpretarea greșită a dispozițiilor art. 51 și ale art. 326 alin. 3 C.pr.civ. nu este întemeiat.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 51 C.pr.civ. „cererea de intervenție în interesul uneia din părți se poate face chiar înaintea instanței de recurs”.
Având natura juridică a unei simple apărări, intervenția accesorie este admisibilă în principiu în primă instanță și în instanța de apel.
Cartea a II-a a Codului de procedură civilă reglementează „Procedura contencioasă”. Titlul III din Cartea a II-a reglementează „Procedura înaintea primei instanțe”, Titlul IV din Cartea a II-a reglementează „Apelul”, iar Titlul V din Cartea a II-a a Codului de procedură civilă reglementează „Căile extraordinare de atac”, respectiv recursul, contestația în anulare și revizuirea.
Prin urmare, codul de procedură civilă califică drept căi extraordinare de atac recursul, contestația în anulare și revizuirea.
Prin sintagma „chiar înaintea instanței de recurs” din cuprinsul art. 51 C.pr.civ. legiuitorul a avut în vedere faptul că o cerere de intervenție accesorie este admisibilă în principiu în căile ordinare de atac; iar în privința căilor extraordinare de atac, a menționat în mod expres doar calea de atac a recursului.
Rezultă că, în lipsa unei dispoziții exprese în sensul admisibilității în principiu a formulării unei cereri de intervenție accesorie și în celelalte două căi extraordinare de atac, în mod corect a constatat tribunalul că cererea de intervenție accesorie formulată de petenta U. S. din România nu este admisibilă în principiu în calea extraordinară de atac a revizuirii.
Nu va fi reținută susținerea petentei potrivit căreia tribunalul ar fi trebuit să acorde prioritate aflării adevărului, deoarece prin admiterea în principiu a unei cereri de intervenție accesorie într-o materie în care legiuitorul nu a menționat-o în mod expres, tribunalul ar fi adăugat la lege în mod nepermis.
Este nefondată și critica referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art. 326 alin. 3 C.pr.civ., care limitează dezbaterile la admisibilitatea cererii de revizuire și la faptele pe care se întemeiază.
În consecință, în prima etapă a cererii de revizuire instanța analizează admisibilitatea cererii de revizuire, în conformitate cu dispozițiile art. 322 alin. 1 C.pr.civ., care prevăd posibilitatea retractării unei hotărâri judecătorești numai în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege.
În această etapă, instanța sesizată cu soluționarea unei cereri de revizuire analizează motivele invocate prin intermediul acestei căi de atac numai în raport cu persoanele care au avut calitatea de parte în procesul în care s-a pronunțat hotărârea obiect al cererii de revizuire.
În conformitate cu dispozițiile art. 327 alin. 1 C.pr.civ., dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, hotărârea revizuită este desființată, urmând ca rejudecarea cauzei să aibă loc potrivit regulilor de la judecata în primă instanță, în apel sau în recurs, după cum s-a atacat o hotărâre pronunțată în această etapă procesuală. În consecință, s-ar fi putut pune problema admisibilității în principiu a cererii de intervenție accesorie formulată de petenta U. S. din România în interesul revizuentului S. R. doar în ipoteza în care instanța ar fi constatat admisibilitatea cererii de revizuire, ar fi admis această cale extraordinară de atac și ar fi dispus rejudecarea apelului.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că la pronunțarea încheierii din data de 12.03.2011 prin care a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție accesorie formulată de petenta U. S. din România, tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 51 și ale art. 326 alin. 3 C.pr.civ.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.pr.civ., constatând că nu sunt întemeiate cazurile de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9 C.pr.civ., Curtea va respinge ambele recursuri, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurentul-revizuent Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 562A/28.05.2011, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a civilă în dosarul nr._ și de recurenta – intervenientă U. S. din România împotriva încheierii din 12.03.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele – pârâte A. I. și A. M. N. G..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 01.02.2013.
Președinte, Judecător,Judecător,
C. M. Steluța Z. D. I. L.-M.
Grefier,
D. L.
Red.dact.jud.MSC
Tehnored. PS/2 ex.
20.02.2013
Jud. TB: G. R.
E. D.
| ← Conflict de competenţă. Decizia nr. 7/2013. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 1471/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
