Cereri. Decizia nr. 239/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 239/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-07-2013 în dosarul nr. 45357/3/2011
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 239A
Ședința publică din data de 03.07.2013
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE - M. A. M.
JUDECĂTOR - S. G.
GREFIER - D. L.
Pe rol soluționarea cererilor de apel declarate de apelanta reclamantă D. A. și de apelantul pârât Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 784/04.04.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a civil, în contradictoriu cu intimatul pârât M. București prin Primarul General, cauza având ca obiect „ pretenții – Legea nr.10/2001.
Dezbaterile cauzei și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 27.06.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 03.07.2013, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 02.06.2011 pe rolul Tribunalului București – Secția a V-a Civilă, reclamanta D. A. a chemat în judecată pe pârâții M. București prin Primar General și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea în solidar a pârâților la plata sumei de 500.000 lei reprezentând prețul de piață al imobilului situat în București, .. Rosetti nr. 6, ., sector 2, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a fost proprietara unui imobil apartament, situat în București, Piața Rosetti nr. 6, ., apartament dobândit prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1838 din 20.02.2007, în temeiul Legii nr. 112/1995.
Fostul proprietar al imobilului, A. G. M., în prezent decedat, a promovat în instanță o acțiune în revendicare întemeiata pe prevederile art. 480 și următoarele din Codul civil de la 1864, prin care a solicitat să fie obligată cumpărătoarea D. A. să îi lase în deplină proprietate și posesie acest imobil, având în vedere faptul că titlul statului nu era un titlu valabil și în consecință vânzarea apartamentului către reclamantă nu îi este opozabilă.Acțiunea civilă a fost continuată de moștenitorul reclamantului, G. A. D..
Dosarul a avut nr._/3/2008 și a fost soluționat irevocabil de Înalta Curte de Casație și Justiție. Acțiunea a fost respinsă de instanța de fond prin sentința civilă nr. 1300 din 16.09.2008, însă apelul și respectiv cererea de chemare în judecată promovate de către reclamant au fost admise de Curtea de Apel București prin decizia nr. 316A din 19 mai 2009. Recursul reclamantei a fost respins prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În concluzie, prin hotărârea instanțelor judecătorești a fost invalidat titlul de proprietate al reclamantei reprezentat de contractul de vânzare - cumpărare nr. 1838 din 20.02.2007 și, în consecință, imobilul situat în București, sectorul 2, Piața C.A. Rosetti nr. 6, ., a trecut în proprietatea domnului G. A. D., reclamanta având obligația să îl lase în deplină proprietate și posesie.
Conform prevederilor Legii nr. 10/2001 „proprietarii ale căror contracte de vânzare - cumpărare, încheiate în baza Legii nr. 112/1995 cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.”.
Reclamanta a estimat provizoriu obiectul acțiunii la suma de 500.000 lei.
În drept, cererea a fost întemeiată pe Legea nr. 10/2001.
În susținerea cererii, scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 51 din Legea nr. 10/2001, și a timbrului judiciar, potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995, reclamanta a solicitat probele cu înscrisuri și expertiză evaluatoare; au fost depuse înscrisuri.
Prin cererea depusă la data de 09.11.2011 reclamanta a evaluat provizoriu imobilul la 789.474 lei, valoare față de care tribunalul a constatat că este competent material să soluționeze cererea. Ulterior, în ședința publică de la 07.12.2011 reclamanta a precizat temeiul de drept al cererii – art. 501 din legea nr. 10/2001.
Pârâții M. București prin Primar General și Ministerul Finanțelor Publice nu au formulat întâmpinare.
În cauză au fost administrate probele cu înscrisuri și expertiză tehnică imobiliară. Concluziile expertizei, întocmite de expert S. S., au fost în sensul că valoarea de piață a apartamentului în litigiu la momentul efectuării expertizei – ianuarie 2012 este de 432.330 lei, echivalent al 99.755 euro.
Prin sentința civilă nr. 784/04.04.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta D. A., în contradictoriu cu pârâții M. București prin Primar General, și M. FINANȚELOR PUBLICE, a fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamantă a prețului de 17.523.629 lei (ROL), achitat pentru imobilul situat în București, Piața Rosetti nr. 6, ., sector 2, conform contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 1838/23.12.1996 și actului adițional la contract din 20.02.1997, actualizat cu rata inflației pe perioada cuprinsă între data plății la zi. S-a respins cererea reclamantei privind obligarea în solidar a pârâților la plata prețului de piață al imobilului situat în București, Piața Rosetti nr. 6, ., sector 2, ca neîntemeiată. S-a respins cererea reclamantei privind cheltuielile de judecată ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că prin contractul de vânzare - cumpărare cu plata în rate nr. 1838/23.12.1996, încheiat în temeiul Legii 112/1995 cu Primăria Municipiului Bucuresti, reprezentat prin mandatar S.C. F. S.A., reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 1 situat în Bucuresti, Piața Rosetti nr. 6, ., în schimbul plății sumei de 16.351.842 lei (ROL) cu titlu de preț.
Prin decizia civilă nr. 316A/19.05.2009, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și Familie, irevocabilă prin decizia nr. 5964/11.11.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, a fost admisă cererea formulată de fostul proprietar, A. G. M., și continuată de moștenitorul acestuia, G. A. D., și a fost obligată pârâta D. A. să lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul dobândit prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 1838/23.12.1996, reținându-se nevalabilitatea titlului statului, instanța apreciind, totodată, ca titlul invocat de reclamant este preferabil celui deținut de pârâtă.
Tribunalul a reținut că, deși contractul de vânzare-cumpărare ce a constituit titlul reclamantei nu a fost desființat pe calea unei acțiuni în constatarea nulității, prin decizia civilă nr. 316A/19.05.2009 a Curții de Apel București – Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și Familie s-a constatat că numai imobilele preluate cu titlu valabil ar fi putut face obiectul Legii nr. 112/1995 și deci înstrăinate, și s-a apreciat că această ipoteză nu se regăsește în speță; în consecință, acest contract a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995.
Potrivit dispozițiilor art. 501 coroborat cu art. 50 alin. 21 din Legea nr. 10/2001, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.
Din examinarea textului legal evocat, tribunalul a observat că ipoteza acestuia vizează exclusiv situația acelor contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor legii nr. 112/1995, desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, reținând totodată, o reglementare defectuoasă a normei menționate, apreciind că, în realitate s-a avut în vedere situația în care, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, foștii chiriași proprietari au fost obligați să lase imobilul în deplină proprietate și liniștită posesie foștilor proprietari, titlul acestora din urmă fiind considerat preferabil în urma comparării titlurilor de proprietate ale părților.
Așa fiind, tribunalul a considerat că acesta este singurul sens ce poate fi dat textului legal evocat și de natură a produce efecte juridice, întrucât, raportând dispoziția legală menționată la principiile și regulile generale de drept, niciuna dintre acestea nu susțin o asemenea soluție juridică, astfel încât o altă interpretare a normei legale ar fi de natură să o lipsească de orice efect util, ceea ce ar contraveni intenției legiuitorului avută în vedere la edictarea respectivei norme juridice.
În consecință, față de cele expuse și reținând că în prezenta cauză s-a constatat prin hotărâre judecătorească irevocabilă că titlul reclamantei – contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, tribunalul apreciază că ipoteza textului legal invocat de reclamantă și analizată în cele ce preced, nu este îndeplinită.
Tribunalul nu a primit susținerea reclamantei referitoare la realizarea condițiilor cumulative prevăzute de dispozițiile art. 501 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, vizând existența unui contract de vânzare-cumpărare încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
Astfel, tribunalul a constatat că această cerință nu este îndeplinită, atât timp cât s-a reținut cu putere de lucru judecat prin hotărâre judecătorească irevocabilă că imobilul nu putea fi înstrăinat în conformitate cu prevederile legii nr. 112/1995, întrucât nu îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 112/1995.
În acest sens, au fost avute în vedere considerentele deciziei civile nr. 316A/19.05.2009 a Curții de Apel București – Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și Familie, în cuprinsul cărora s-a menționat că imobilul nu a fost preluat cu titlu, deci nu îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 112/1995 și în consecință acesta nu putea fi înstrăinat în temeiul acestei legi.
În consecință, s-a constatat, contrar susținerii reclamantei, că încheierea contractului de vânzare-cumpărare s-a făcut cu încălcarea unei condiții esențiale prevăzută de Legea nr. 112/1995, astfel că aceasta nu este îndreptățită la restituirea prețului de piață al imobilului, ci doar a prețului actualizat circumstanțiat ipotezei prevăzute de art. 50 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 și care se regăsește în cauză.
Potrivit art. 13 punctul 6 lit. a din legea nr. 112/1995, la dispoziția Ministerului Finanțelor se constituie fondul extrabugetar pentru asigurarea punerii în aplicare a prevederilor prezentei legi, care se va alimenta din sumele obținute din vânzarea apartamentelor care nu s-au restituit în natură, reprezentând plăți integrale, avansuri, rate și dobânzi, după deducerea comisionului de 1% din valoarea apartamentelor. De asemenea în conformitate cu dispozițiile art. 41 din Hotărârea de Guvern nr. 20/1996, unitățile specializate în evaluarea și vânzarea apartamentelor în temeiul legii 112/1995, vor reține din prețul vânzării un comision de 1% iar restul sumei va fi virat la Trezoreria Statului.
În consecință, prețul imobilului vândut către reclamantă a intrat în conturile Ministerului Finanțelor unde s-a constituit un fond extrabugetar a cărui destinație a fost stabilită, prin art. 50 alin. 3 din legea nr. 10/2001, ca fiind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare - cumpărare au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Față de dispozițiile art. 50 alin. 3 din Legea 10/2001, potrivit cărora obligația de restituire a prețului imobilului vândut în baza Legii 112/1995, cu respectarea dispozițiilor acestei legi, revine Ministerului Finanțelor Publice, tribunalul a constatat că a fost instituită o răspundere specială pentru evicțiune, derogatorie de la dispozițiile art. 1337 din Codul civil de la 1864, astfel că potrivit principiului specialia generalibus derogant s-a reținut în cauză doar obligația Ministerului Finanțelor Publice de a restitui prețul imobilului, neexistând temei pentru răspunderea Municipiului București, și cu atât mai puțin pentru răspunderea solidară a pârâților.
Așa fiind, tribunalul a reținut că, în cauză, contractul de vânzare-cumpărare nr. 1838/23.12.1995 a fost încheiat cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, motiv pentru care s-a admis în parte cererea și a fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamantă a prețului de 17.523.629 lei (ROL), achitat pentru imobilul situat în București, Piața Rosetti nr. 6, ., sector 2, conform contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 1838/23.12.1996 și actului adițional la contract din 20.02.1997, actualizat cu rata inflației pe perioada cuprinsă între data plății fiecărei rate la zi.
S-a respins cererea reclamantei privind obligarea în solidar a pârâților la plata prețului de piață al imobilului situat în București, Piața Rosetti nr. 6, ., sector 2, ca neîntemeiată.
În privința cheltuielilor de judecată, s-a cerut instanței ca pârâții să fie obligați la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de expert. Potrivit chitanței depuse la dosar reclamanta a achitat onorariul expertului tehnic judiciar în sumă de 600 lei, însă tribunalul a constatat că reclamanta nu este îndreptățită la plata prețului de piață al imobilului, stabilit prin expertiză, cererea sa fiind respinsă sub acest aspect.
În consecință, tribunalul a respins și cererea reclamantei privind cheltuielile de judecată constând în onorariul de expert ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, au declarat apel reclamanta D. A. și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
În motivarea apelului declarat de reclamanta D. A., aceasta a arătat că motivarea instanței în sensul că în prezenta cauză s-a constatat prin hotărâre judecătorească irevocabilă că titlul reclamantei - contract de vânzare-cumpărare – a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, este în totală contradicție cu probatoriul administrat în cauză.
Astfel, susține apelanta, contractul de vânzare-cumpărare prin care a dobândit imobilul a fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, fapt necontestat nici măcar de către fostul proprietar al imobilului, reclamant în acțiunea în revendicare.
De asemenea, decizia civilă nr. 316 A/19.05.2009 pronunțată de Curtea de Apel București prin care s-a dat câștig de cauză moștenitorului fostului proprietar, nu a cuprins nici o statuare referitoare la o rea credință a reclamantei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, așa cum nu s-a făcut referire nici la o încălcare a prevederilor Legii nr. 112/1995 la data încheierii contractului. La baza soluției instanței a stat exclusiv compararea titlurilor, fiind preferat titlul reclamantului, fost proprietar, în lumina practicii C.E.D.O în această perioadă.
Prin urmare, susține apelanta, în mod greșit a ajuns instanța la concluzia că titlul său a fost încheiat cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, în condițiile în care în nici unul dintre înscrisurile din dosarul cauzei nu se reține acest aspect.
În consecință, apelanta reclamantă a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii atacate și admiterea cererii, astfel cum a fost precizată.
În motivarea apelului declarat de apelantul Ministerul Finanțelor Publice,acesta a arătat că în mod greșit instanța a apreciat că Ministerul Finanțelor Publice are legitimare procesuală pasivă în cauză, stabilind în sarcina sa obligația de restituire a prețului, în temeiul dispozițiilor art. 50 alin . 3 din Legea nr. 10/2001.
Apelantul a arătat că potrivit principiului relativității efectelor contractului, acesta produce efecte numai între părțile contractante, neputând nici profita, nici dăuna unui terț
Apelantul a arătat că stabilirea calității procesuale pasive implică, în speță, clarificarea prealabilă a unei probleme de drept substanțial, anume natura obligației sumei de bani reprezentând prețul actualizat, mai precis izvorul acestei obligații. În acest sens, apelantul susține că obligația de restituire a prețului actualizat nu poate fi întemeiată, decât pe principiile efectelor nulității actelor juridice, anume al retroactivității, astfel încât părțile să ajungă în situația în care acel act nu s-ar fi încheiat, principiu având la bază și regula îmbogățirii fără justă cauză.
În aceste condiții, susține apelantul, calitate procesuală pasivă nu poate avea într-o astfel de acțiune decât vânzătorul (în speță Primăria Municipiului București), nicidecum Ministerul Finanțelor Publice, care nu a fost parte contractantă în raportul juridic dedus judecății.
Apelantul a arătat că prevederile art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 nu sunt norme cu caracter procesual, prin care să se acorde calitate procesuală pasivă Ministerului Finanțelor Publice. Într-adevăr, în cadrul Legii nr. 10/2001, legiuitorul a intervenit în acest sens, când a considerat necesar instituind prevederi cu caracter procesual și în plus referindu-se numai la efectele faptului juridic licit (îmbogățirea fără justă cauză), și nu ale unui act juridic (contractul fiind conform art. 969 Cod civil, legea părților).
Prin modificarea alin. 3 din art. 50 din Legea nr. 10/2001, s-a urmărit determinarea sursei din care vor fi restituite sumele de natura celor solicitate de reclamantă, fără însă ca prin aceasta să se creeze un raport obligațional direct între persoanele îndreptățite la restituirea prețului și M.F.P., care numai administrează fondul cu această destinație. Pentru a reține opinia contrară, în sensul că ex lege s-a stabilit calitatea procesuală pasivă a M.F.P., ar însemna că prin lege s-ar realiza o novațiune de debitor conform art. 1128 pct. 2 C.civ., or, în acest caz novațiunea nu operează fără consimțământul expres al creditorului (art. 1132 Cod civil) și în plus novațiunea nu se prezumă (art. 1130 Cod civil). Legiuitorul a procedat în alte situații când a urmărit în interes general schimbarea unui debitor prin novațiune, la respectarea normelor dreptului comun, prevăzând expres în actul normativ respectiv, novațiunea.
În consecință, apelantul a susținut că în cauză, M. București prin Primarul General are calitate procesuală pasivă și a solicitat respingerea acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, apelantul a arătat că în mod greșit instanța a admis acțiunea, având în vedere dispozițiile art. 1337 cod civil, care instituie răspunderea vânzătorului pentru evicțiune totală sau parțială prin fapta unui terț.Această dispoziție de drept comun, susține apelantul, nu poate fi înlăturată prin nici o dispoziție specială contrară, fiind așadar pe deplin aplicabilă în cauză, mai ales în situația în care contractul a fost desființat cu reținerea, în cazul cumpărătorilor, a relei credințe la momentul încheierii contractului.
Nici dispozițiile art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, nu sunt de natură să determine introducerea în cauză a Ministerului Finanțelor Publice, cât timp obligația de garanție pentru evicțiune are un conținut mai larg decât simpla restituire a prețului. Deposedarea reclamanților de imobil întrunește condițiile unei tulburări de drept prin fapta unui terț, iar aceasta este de natură să angajeze răspunderea contractuală pentru evicțiune totală a vânzătorului, în cauză neexistând culpa Ministerului Finanțelor Publice.
Apelantul a mai invocat și dispozițiile art. 1344 Cod civil, potrivit cu care, „dacă lucrul vândut se afla, la epoca evicțiunii, de o valoare mai mare, din orice cauză, vânzătorul (M. București) este dator să plătească cumpărătorului, pe lângă prețul vânzării, excedentele valorii în timpul evicțiunii.
În consecință apelantul a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței, în sensul respingerii cererii ca neîntemeiată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 și următoarele Cod procedură civilă, Legea nr. 10/2001, art. 1337 și următoarele Cod civil.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor expuse mai sus, având in vedere dispozițiile art. 295 alin. 1 C.pr. civ., Curtea reține următoarele :
Cererea dedusă judecății are ca obiect restituirea prețului de piață al imobilului - apartament nr. 1, situat în Bucuresti, Piața Rosetti nr. 6, ., dobândit de apelanta reclamantă în baza contractului de vânzare - cumpărare cu plata în rate nr. 1838/23.12.1996, încheiat în temeiul Legii 112/1995 cu Primăria Municipiului Bucuresti, reprezentat prin mandatar S.C. F. S.A.
Prin decizia civilă nr. 316A/19.05.2009, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și Familie, irevocabilă prin decizia nr. 5964/11.11.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, a fost admisă cererea formulată de fostul proprietar, A. G. M., și continuată de moștenitorul acestuia, G. A. D., s-a constatat nevalabilitatea titlului statului de preluare a imobilului (Decretul 92/1950) și a fost obligată pârâta D. A. să lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul dobândit prin contractul de vânzare – cumpărare menționat mai sus.
Prima instanță a reținut în cauză legitimarea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, a admis în parte acțiunea formulată și a obligat pârâtul la plata prețului achitat pentru imobil, actualizat cu rata inflației, în temeiul art. 50 alin. 2 din Legea 10/2001.
Apelantul pârât a criticat sentința, susținând că nu justifică legitimare procesuală pasivă în cauză, în timp ce apelanta reclamantă a susținut că este îndreptățită la plata prețului de piață al imobilului, conform art. 50 ind. 1 din Legea 10/2001, iar nu doar a prețului actualizat.
În ceea ce privește apelul declarat de apelantul pârât Ministerul Finanțelor Publice, Curtea constată ca fiind nefondată critica referitoare la legitimarea procesuală pasivă a pârâtului în raportul juridic dedus judecății.
Astfel, potrivit art. 50 din Legea 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea 1/2009.
(2) Cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile sunt scutite de taxe de timbru.
(2^1) Cererile sau acțiunile în justiție având ca obiect restituirea prețului de piață al imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sunt scutite de taxele de timbru.
(3) Restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (2^1) se face de către M. Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 221/2008, activitatea și structurile specializate pe domeniul economic au fost preluate de la M. Economiei și Finanțelor de către M. Economiei, iar activitatea și structurile specializate pe domeniul finanțelor au fost preluate de la M. Economiei și Finanțelor de către Ministerul Finanțelor Publice.
Așadar, în ambele situații prevăzute de lege (restituirea prețului actualizat sau restituirea prețului de piață), Ministerul Finanțelor Publice justifică legitimarea procesuală pasivă, diferită fiind doar întinderea despăgubirilor datorate.
Prin urmare, calitatea procesuala pasivă a Ministerului Finanțelor Publice în litigiul de față este conferită de dispozițiile exprese ale art. 50 alin. 3 din Legea 10/2001.
Aceste prevederi legale au caracter de norme speciale și derogă de la dreptul comun în materie, conform principiului "specialia generalibus derogant" astfel încât, în cauză nu-și mai găsesc aplicarea, în privința legitimării procesuale pasive în restituirea prețului(de piață sau actualizat), prevederile Codului civil care reglementează obligația vânzătorului de garanție contra evicțiunii (art.1337 Cod civil), respectiv principiile efectelor nulității actelor juridice, invocate de apelant.
Pe de altă parte, susținerea apelantului pârât în sensul că obligația de garanție pentru evicțiune are un conținut mult mai larg, nu poate conduce la concluzia ca prevederile Legii 10/2001 nu își găsesc aplicabilitatea în speță, acestea fiind incidente strict în ipotezele pentru care legea specială conferă legitimare procesuală pasivă Ministerului Finanțelor Publice.
De asemenea, față de prevederile exprese ale textului legal menționat, care stabilesc legitimarea procesuală pasivă a apelantului pârât, sunt nefondate criticile referitoare la nerespectarea prevederilor Codului civil referitoare la novație.
Argumentul apelantului pârât în sensul că prin art. 50 alin. 3 din Legea 10/2001 s-a urmărit doar determinarea sursei din care vor fi restituite sumele de natura celei solicitate de reclamantă, fără ca prin aceasta să se creeze un raport obligațional direct între persoanele îndreptățite la restituire și Ministerul Finanțelor Publice, nu poate fi primit, deoarece textul menționat este clar, neechivoc și nu poate fi susceptibil de nici o interpretare în sensul celor susținute de apelant.
De altfel, prin adoptarea acestor dispoziții cu caracter special s-a urmărit tocmai evitarea în asemenea litigii a unui întreg șir de procese ce ar implica într-o prima fază participarea vânzătorului răspunzător de garanția contra evicțiunii, acesta la rândul său urmând să se regreseze pentru plata făcută, împotriva Ministerului Finanțelor Publice prin acțiune separată, în cazul in care nu formula în cadrul aceluiași proces cerere de chemare în garanție, dat fiind că, prin însuși efectul Legii 112/1995 prețul plătit de cumpărator la încheierea contractului de vânzare cumpărare perfectat în temeiul acestui act normativ nu se încasa de cel ce întocmea documentația și actul de vânzare, ci era virat direct Ministerului Finanțelor Publice(art. 13 alin 6).
Criticile intitulate de apelantul pârât ca fiind referitoare la fondul litigiului privesc în realitate tot legitimarea procesuală pasivă, fiind nefondate, pentru considerentele expuse mai sus.
În consecință, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de pâratul Ministerul Finanțelor Publice.
În ceea ce privește apelul declarat de apelanta reclamantă D. A., Curtea reține următoarele:
Prima instanță a apreciat că reclamanta este îndreptățită doar la restituirea prețului actualizat al imobilului, motivat de faptul că prin decizia civilă nr. 316A/19.05.2009, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și Familie, irevocabilă prin decizia nr. 5964/11.11.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală (prin care s-a constatat nevalabilitatea titlului statului și a fost admisă acțiunea în revendicare formulată de fostul proprietar), s-a reținut că numai imobilele preluate cu titlu valabil ar fi putut face obiectul Legii 112/1995, ipoteză ce nu se regăsește în speță; în consecință, a reținut tribunalul, actul de vânzare cumpărare a fost încheiat cu încălcarea Legii 112/1995, fiind încidente în cauză prevederile art. 50 alin. 2 din Legea 10/2001.
Apelanta reclamantă a criticat sentința, susținând că în cauză se regăsește ipoteza prevăzută de art. 50 ind. 1 din Legea 10/2001, deoarece hotărârea judecătorească menționată nu a făcut referire la încălcarea prevederilor Legii 112/1995 și nici nu a statuat reaua credință a reclamantei la încheierea contractului de vânzare cumpărare.
Potrivit art. 50 ind. 1 din Legea 10/2001, proprietarii ale căror contracte de vânzare cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.
Textul legal enunțat se referă la contracte de vânzare cumpărare, „încheiate cu respectarea prevederilor Legii 112/1995”, fiind vorba, așadar de acele contracte în privința cărora nu s-a constatat a fi lovite de vreun motiv de nulitate (spre exemplu, s-a respins acțiunea în constatarea nulității, nu s-a formulat un astfel de petit, ci s-a solicitat numai revendicarea), dar care au fost „desființate”, în sensul că au devenit ineficace în urma promovării acțiunii în revendicare de către verus dominus, instanța constatând că titlul acestuia din urmă este mai puternic față de cel reprezentat de contract.
În cauză, prin hotărârea judecătorească irevocabilă la care s-a raportat prima instanță, s-a admis cererea formulată de fostul proprietar și a fost obligată pârâta D. A. să lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul dobândit prin contractul de vânzare – cumpărare încheiat în temeiul Legii 112/1995.
Prin hotărârea respectivă nu s-a anulat contractul de vânzare cumpărare, acesta fiind însă desființat implicit prin efectul admiterii acțiunii în revendicare, ceea ce atrage incidența în cauză a prevederilor art. 50 ind. 1 din Legea 10/2001.
Admiterea acțiunii în revendicare a avut la bază o analiză întemeiată pe dispozițiile convenționale din perspectiva deciziei pronunțate în interesul legii nr. 33/2008, pornind de la premisa existenței a două titluri valabile.
Astfel, în considerentele deciziei instanței de recurs s-a reținut că ” în mod corect instanța de apel, constatând preluarea fără titlu valabil a imobilului în cauză și nedesființarea contractului de vânzare cumpărare încheiat în temeiul Legii 112/1005 (titlu exhibat de D. A. și nedesființat în instanță), a făcut referire ... la decizia nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație în recurs în interesul legii”.
”În speță, întrucât părțile litigante dețin fiecare un titlu de proprietate recunoscut ca valabil și au un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în mod corect a reținut instanța de apel dreptul reclamantului de a i se restitui bunul imobil asupra căruia i s-a recunoscut de către instanțele judecătorești, cu efect retroactiv și irevocabil dreptul de proprietate”.
S-a reținut că,” în aceste condiții, restituirea în natură se impune drept unică măsură reparatorie posibilă pentru privarea de libertate suferită prin vânzarea imobilului reclamantului către chiriașa cumpărătoare, vânzare ce reprezintă o ingerință în dreptul de proprietate al reclamantului, ingerință lipsită de bază legală, câtă vreme obiectul Legii nr. 112/1995 îl constituiau numai imobilele preluate cu titlu de către stat.”
În opinia Curții, considerentele din cuprinsul deciziei din apel la care s-a raportat tribunalul în fundamentarea soluției de admitere în parte a acțiunii, referitoare la faptul că” numai imobilele preluate cu titlu valabil ar fi putut face obiectul Legii 112/1995, ipoteză ce nu se regăsește în speță”, nu atrag incidența în cauză a prevederilor art. 50 alin. 2 din Legea 10/2001, deoarece textul legal menționat se referă la contracte încheiate cu eludarea prevederilor Legii 112/1995, respectiv a dispozițiilor art. 9-14 din această lege, iar nu a condiției prevăzute de art. 1, care vizează domeniul de aplicare al legii. Dacă s-ar interpreta astfel, ar însemna că norma prevăzută de art. 50 ind. 1 nu ar mai produce nici un efect, deoarece toate contractele ar fi nelegale câtă vreme titlul statului, în accepțiunea Legii 112/1995 nu poate fi considerat ca fiind unul valabil din perspectiva prevederilor art. 6 alin. 1 din Legea 213/1998. Or, legea civilă trebuie interpretată în sensul aplicării ei, iar nu în sensul neaplicării: actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat, regulă de interpretare conținută de art. 978 Cod civil, pentru interpretarea convențiilor, aplicabilă pentru identitate de rațiune și în cazul interpretării normei de drept civil.
În consecință, Curtea constată că prima instanță a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 50 alin.2 din Legea 10/2001, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 50 ind 1 care îndreptățesc apelanta reclamantă la restituirea prețului de piață al imobilului cumpărat în baza Legii 112/1995.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, Curtea va admite apelul declarat de apelanta reclamantă, va schimba în parte sentința apelată în sensul că, urmare a admiterii în parte a acțiunii, va obliga pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 432.330 RON reprezentând prețul de piață al imobilului situat în București, Piața Rosetti nr. 6, ., conform raportului de expertiză efectuat în primă instanță de expert S. S..
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, dat fiind că prin admiterea cererii, pârâtul a căzut în pretenții, în sensul textului legal enunțat, Curtea va obliga pe acesta la plata către reclamantă a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de expert.
Va menține soluția de respingere a acțiunii în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General.
Văzând și disp. art. 377 alin. 1 pct. 3 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul pârât Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 291-293, Sector 6 împotriva sentinței civile nr. 784/04.04.2012 pronunțată de Tribunalul București- Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu apelanta-reclamantă D. A., domiciliată în București, .. 6, ., sector 2, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la SCPA „O. și Asociații”, ., ., sector 5 și cu intimatul pârât M. București prin Primarul General, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.291-293, sector 6..
Admite apelul declarat de apelanta reclamantă D. A., împotriva aceleiași sentințe, în contradictoriu cu apelantul pârât Ministerul Finanțelor Publice și cu intimatul pârât M. București prin Primarul General.
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că, urmare a admiterii în parte a acțiunii, obligă pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 432.330 RON reprezentând prețul de piață al imobilului situat în București, Piața Rosetti nr. 6, ., sector 2.
Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Menține soluția de respingere a acțiunii în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.07.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. A. M. S. G.
GREFIER
D. L.
Red./Tehnored MAM
Tehnored. TI/GC/5 ex.
Jud. fond E. D.
| ← Evacuare. Decizia nr. 949/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 474/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
