Cereri. Decizia nr. 982/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 982/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-05-2013 în dosarul nr. 9962/3/2011
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 982 R
Ședința publică de la 14.05.2013
Curtea compusă din :
PREȘEDINTE – DANIELA LAURA MORARU
JUDECĂTOR – D. F. G.
JUDECĂTOR – F. C.
GREFIER – S. V.
…………………..
Din partea Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București participă procuror D. B..
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurentele reclamante C. L. M. și R. H. P., decedată pe parcursul procesului prin moștenitoare G. A. C., împotriva sentinței civile nr. 2086/16.11.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect „pretenții – despăgubiri Legea nr. 221/2009”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta reclamantă G. A. C. personal, lipsind recurenta reclamantă C. L. M. și intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Se prezintă numita G. A. C. care depune la dosar certificatul de moștenitor nr. 6 din 2.01.2013 de pe urma defunctei R. H. P., care atestă calitatea de moștenitoare a recurentei G. A. C. și în care se menționează că recurenta C. L. M. este renunțătoare la succesiunea de pe urma acestei defuncte. Mai depune la dosar copii ale actelor de stare civilă.
Curtea dispune introducerea în cauză a numitei G. A. C., în calitate de recurentă reclamantă.
Recurenta reclamantă G. A. C. personal solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate și rejudecând cauza să se admită acțiunea. Solicită analizarea hotărârii atacate sub toate aspectele. Să se constate că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii. Instanța de fond nu a intrat pe fondul cauzei și a respins acțiunea, deoarece a considerat că ei, în calitate de moștenitori nu puteau introduce această acțiune. Să se constate că la nici un termen nu s-a ridicat excepția lipsei calității procesuale active pentru care a fost respinsă acțiunea. Au indicat ca temei de drept dispozițiile art. 13 pct. 2 din Legea nr. 202/2010. acest articol a intrat în vigoare la data de 25.11.2010 și prevede că se modifică art. 5 din Legea nr. 221/2009, în sensul că orice persoană care a suferit o condamnare cu caracter politic poate solicita în instanță obligarea statului la daune.
Curtea de Apel București – Secția a IV a Civilă prin decizia civilă nr. 1323/28.10.2011 a arătat că prin art. XIII din legea nr. 202/2010 a fost reintrodus art. 5 cu același cuprins al articolului care a fost declarat neconstituțional. Arată că și-au întemeiat acțiunea pe aceste noi prevederi legale, iar reprezentantul Parchetului a solicitat admiterea acțiunii. Să se contate că instanța de fond nu a motivat și nu a avut în vedere prevederile legale invocate.
Având în vedere motivarea hotărârii recurate vedem că instanța de fond nu s-a pronunțat pe aspectele învederate. Instanța de fond s-a pronunțat în sensul inadmisibilității cererii și în nici un caz în sensul netemeiniciei cererii. În ceea ce privește caracterul politic au solicitat constatarea acestuia. Din probele administrate în cauză rezulta caracterul politic al măsurilor luate. Să se constate că R. G. nu a fost niciodată condamnat, aspect ce reiese și din dosarul comunicat de CNSAS. Precizează că nu a formulat nici o cerere de acordare de despăgubiri. Nu se solicită cheltuieli de judecată. Depune la dosar note scrise.
Reprezentantul Parchetului solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
CURTEA
Soluționând recursul civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a V-a Civilă sub nr._, la data de 09.02.2011, reclamantele C. L.-M. și R. H. P. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, sa se constate caracterul politic al măsurilor administrative aplicate asupra autorului lor, R. N. G., prin internarea în colonia de muncă „Peninsula”, localitatea Valea N., Medgidia, în perioada 10.07._53 și prin stabilirea domiciliului obligatoriu între anii 1953-1957 și să fie obligat pârâtul la plata sumei de_ euro sau echivalentul în lei al acestei sume, în lei la cursul din data efectuării plății, reprezentând prejudiciul moral suferit de autorul lor prin aplicarea măsurilor de mai sus.
În motivarea cererii, reclamantele au arătat că au calitatea de fiică și, respectiv, soție a defunctului R. N. G., că acesta a fost ridicat de la domiciliul său din ., de către forțele de securitate la 10 iulie 1952, și internat într-o colonie de muncă, fiind eliberat la 15.08.1953, fără a fi fost condamnat. Ulterior, mai arată reclamantele, defunctului i-a fost stabilit domiciliul obligatoriu, urmând trei ani în care nu și-a găsit loc de muncă și a fost ocolit chiar și de rude și repudiat de societate, fond pe care s-a îmbolnăvit de inimă.
În aceeași motivare, reclamantele expun condițiile de trai din colonia Peninsula, conform raportului Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, arătând că această condamnare a cauzat autorului lor un prejudiciu moral ce a constat în consecințele dăunătoare ce au rezultat din atingerile și încălcările dreptului personal nepatrimonial la libertate, cu consecința unor inconveniente de ordin fizic, datorate pierderii libertății unei ființe umane, fiind afectate totodată în mod implicit acele atribute ale persoanei care influențează relațiile sociale.
De asemenea, au mai arătat reclamantele că, pe parcursul măsurii administrative a stabilirii domiciliului obligatoriu, între anii 1953-1957, defunctul nu a putut părăsi localitatea de domiciliu, respectiv . nu și-a putut găsi un loc de muncă și a supraviețuit muncind ca ziler, fiindu-i afectate viața familială, imaginea și sursele de venit.
Au mai arătat reclamantele că măsurile luate împotriva autorului au avut consecințe și asupra lor, soția pierzându-și locul de muncă și fiind apoi reintegrată ca simplă învățătoare, iar fiica fiind exclusă din Facultatea de Medicină iar ulterior neputând avansa profesional, ceea ce a atras venituri reduse și, ulterior, o pensie mică.
În drept, reclamantele au invocat prevederile L 221/2009.
La data de 25.01.2012, reclamantele au depus o cerere modificatoare, arătând că își întemeiază în drept acțiunea pe prevederile art. XIII din L 202/2010, art. 1 și 2 din L 221/2009, art. 504 alin.1 C.pr. pen., art. 505-509 din C.pr.pen., în ceea ce privește daunele morale solicitate, Rezoluția Parlamentului European din 2.04.2009 privind conștiința europeană și totalitarismul, Rezoluția nr. 1481 (2006) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, art. 6, 14 din Convenția EDO, precum și pe jurisprudența Curții EDO.
Reclamantele susțin, în esență, că prin constatarea neconstituționalității art. 5 alin.1 lit. a teza I din L 221/2009 au fost înlăturate efectele acestora doar pentru acțiunile formulate după expirarea termenului de 45 de zile de la data publicării Deciziilor Curții Constituționale nr. 1354 și 1360/2010 în Monitorul Oficial.
Au mai invocat reclamantele Declarația Prezidențială din 8 Decembrie 2006.
De asemenea, reclamantele au invocat prevederile art. 504 alin. 2 C.pr.pen., susținând aplicabilitatea acestui text, cu motivarea că autorului lor i s-a restrâns în mod nelegal libertatea prin internarea în colonia de muncă. Arată reclamantele că inițial art. 504 alin. 1 C.pr.pen. cuprindea, în vechea reglementare, numai 2 situații în care se puteau acorda despăgubiri, în 1998 Curtea Constituțională arătând însă că aceste dispoziții sunt constituționale numai în măsura în care nu limitează cazul în care statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare sau în procesele penale. În opinia reclamantelor, întrucât anterior adoptării L 221/2009 nu exista cadrul legal pentru constatarea caracterului politic al măsurilor aplicate autorului lor, prin L 221/2009 operează o repunere în termenul de prescripție prevăzut de art. 506 alin. 2 C.penal.
Au fost încuviințate și administrate proba cu înscrisuri, adresă la CNSAS și Ministerul de Interne, precum și proba testimonială. La dosar a fost depus și punctul de vedere al Asociației foștilor deținuți politici.
Prin sentința civilă nr. 2086 din 16.11.2012, Tribunalul București – Secția a V-a Civilă a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
În privința capătului de cerere având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurilor administrative luate împotriva autorului reclamantelor, instanța de fond a reținut că din coroborarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 221/2009 rezultă că doar în situația condamnărilor penale din perioada menționată cererea de chemare în judecată pentru constatarea caracterului politic al acestora poate fi introdusă și după decesul persoanei condamnate. În ceea ce privește măsurile administrative, însă, altele decât cele prevăzute la art. 1 alin. 3, legiuitorul a înțeles să limiteze posibilitatea introducerii cererii la persoana care a făcut obiectul măsurii care o poate introduce în timpul vieții sale, cererea neputând fi formulată și după decesul persoanei vizate, astfel cum în cazul condamnărilor legiuitorul a înțeles să prevadă în mod expres. Acțiunea în constatarea caracterului politic al măsurii are caracter personal nepatrimonial, astfel încât pentru a putea fi exercitată de moștenitori era necesară o prevedere expresă a legii, prevedere pe care însă legiuitorul nu a înțeles să o instituie decât pentru situația condamnărilor politice.
În speță, astfel cum chiar reclamantele arată în acțiune, nu a avut loc o condamnare a defunctului, primul capăt de cerere având ca obiect constatarea caracterului politic al unor masuri administrative.
În privința capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata de despăgubiri, tribunalul a avut în vedere că, prin Decizia nr. 1354/21.10.2010 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial nr. 761/15.11.2010 s-a stabilit că dispozițiile art. I pct. 1 și art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sunt neconstituționale, iar, prin Decizia nr. 1358/2010 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 761 din_ s-a reținut că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Conform art. 31 alin. 3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale dispune că „dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept”.
Pe cale de consecință, efectele art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, atât în forma sa inițială, cât și în cea modificată potrivit O.U.G. nr. 62/2010, fiind suspendate timp de 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziilor instanței de control constituțional, înseamnă că acestea nu se produc în intervalul de timp menționat. Efectul suspendării constă în suprimarea temporară a acțiunii normei juridice, astfel încât tribunalul urmează a nu se raporta în soluționarea cauzei la respectiva normă juridică. În plus, constatând că, la împlinirea termenului de 45 de zile de la publicarea deciziilor Curții Constituționale, dispozițiile constatate neconstituționale nu au fost puse în acord cu prevederile Constituției, acestea și-au încetat efectele juridice.
Cu referire la prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului care au aplicabilitate directă în conformitate cu dispozițiile art. 20 din Constituția României, tribunalul reține că legiuitorul roman a acordat o atenție deosebita reglementarilor referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, astfel încât nu se poate reține că dispozițiile naționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului sunt mai puțin favorabile decât cele internaționale.
În acest sens, instanța de control constituțional a reținut că, în ceea ce privește reabilitarea persoanelor condamnate din motive de ordin politic, prin O.U.G. nr. 214/1999, persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme si de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat in România li s-a recunoscut calitatea de luptător in rezistenta anticomunista, decizia pentru constatarea calității de luptător in rezistenta anticomunista putând fi folosita ca proba in fata instituțiilor abilitate, in ceea ce privește aprecierea caracterului politic al infracțiunilor a caror săvârșire a atras măsura confiscării bunurilor.
Curtea Constituțională a mai reținut că, în materia acordării altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist, exista o . acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atat din punct de vedere moral, cat si social, ca urmare a persecuției politice la care au fost supuse in regimul comunist, legiuitorul fiind preocupat constant de imbunatatirea legislației cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice si etnice, acte normative care stabilesc o . drepturi, cum ar fi: dreptul la o indemnizație lunara; scutire de plata impozitelor si a taxelor locale; asistenta medicala si medicamente, in mod gratuit si prioritar, atat in tratament ambulatoriu, cat si pe timpul spitalizărilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport in comun apartinand societatilor cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); douasprezece calatorii gratuite, anual, pe calea ferata romana, la clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale; sotul (sotia) celui decedat, din categoria celor disparuti sau exterminati in timpul detentiei, internati abuziv in spitale de psihiatrie, deportati, prizonieri sau carora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum si sotul (sotia) celui decedat dupa iesirea din inchisoare, din spitalul de psihiatrie, dupa intoarcerea din stramutare, din deportare, din prizonierat sau dupa incetarea masurii de stabilire a domiciliului obligatoriu au dreptul la o indemnizatie lunara de 200 lei, neimpozabila, daca ulterior nu s-au recasatorit; restituirea bunurilor sau despagubiri reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotarare de condamnare sau ca efect al masurii administrative, in conditiile Legii nr. 10/2001.
Prin urmare, tribunalul a constatat că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate in perioada comunista este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate . cu cea avuta anterior - ceea ce este si imposibil - ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea si condamnarea măsurii contrare drepturilor omului. Astfel, Curtea Constituțională a reținut că nu poate exista decât o obligație "morala" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate in perioada comunista, făcând trimitere în acest sens chiar la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a statuat, prin Hotararea din 12 mai 2009 in Cauza Ernewein si altii impotriva Germaniei si prin Hotararea din 2 februarie 2010 in Cauza Klaus si Iouri Kiladze contra Georgiei, ca dispozitiile Conventiei pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligatie specifica de a repara nedreptatile sau daunele cauzate de predecesorii lor. Totodata, instanta de la Strasbourg are o jurisprudenta constanta in sensul ca art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie nu garanteaza dreptul de a dobandi un bun (Hotararea din 23 noiembrie 1983 in Cauza V. der Mussele contra Belgiei, Hotararea din 9 octombrie 2003 in Cauza Slivenko contra Letoniei, Hotararea din 18 februarie 2009 in Cauza Andrejeva contra Letoniei).
Problema aplicării în timp a deciziei Curții Constituționale citate a fost tranșată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 14/2011 pronunțată în recurs în interesul legii, potrivit cu care dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial. Potrivit art. 3307 C.pr. civ., decizia pronunțată în recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanțe. Prin urmare, este neîntemeiată susținerea reclamantelor în sensul că textele constatate neconstituționale ar fi aplicabile în continuare acțiunilor introduse înaintea pronunțării deciziilor Curții Constituționale în Monitorul Oficial.
În ceea ce privește prevederile art. 504 și 505-509 C.pr.penală, acestea nu sunt aplicabile pretențiilor reclamantelor.
Astfel, C.pr. penală a fost publicat în Buletinul Oficial nr. 145-146 din 12 noiembrie 1968 și republicat în Buletinul Oficial nr. 58-59 din 26 aprilie 1973, în temeiul art. III din Legea nr. 7/1973, publicată în Buletinul Oficial nr. 49 din 6 aprilie 1973 iar ulterior în anul 1997 în temeiul art. IV din Legea nr. 141/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 14 noiembrie 1996. Or, faptele invocate de reclamante sunt anterioare intrării în vigoare a C.pr.penală, astfel încât nu intră sub incidența acestuia.
Nici prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului nu pot constitui o bază pentru pretențiile reclamantelor, întrucât faptele invocate sunt anterioare momentului ratificării Convenției de către S. R. (1994).
În fine, Rezoluția Parlamentului European șui Rezoluția Adunării Parlamentare a Consiliului Europei sunt documente internaționale cu caracter de recomandare, neavând aplicabilitate directă în dreptul intern și neputând,prin urmare,constitui temei pentru înlăturarea acestuia de la aplicare.
În termenul legal prevăzut de art. 301 C.proc.civ., împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele C. L.-M. și R. H. P..
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că este incident motivul prevăzut de art.304 pct. 2 Cod proc.civ, sentinta fiind dată de alt judecător decât cei care au luat parte la dezbaterea in fond a pricinii
Astfel, desi, la toate dezbaterile pe fond, incuviintarea si administrarea probatoriului au fost făcute de către completul constituit din P.: judecător C. S., sentința atacata a fost pronunțata de completul constituit din P.: judecător N. S. G., care nu a luat parte la dezbaterile la nici unul din cele 4 termene de judecata, ci doar a pronunțat dosarul pe fond. S-a încălcat astfel principiul continuitatii completului prevăzut in Regulamentul de organizare si funcționare al instantelor, iar schimbarea componentei completului a condus la o analiza superficiala a cauzei, ajungându-se ca după, administrarea unui probatoriu laborios in cauza ( inscrisuri, audiere de martori), acțiunea sa fie respinsa ca neintemeiata pe fond, pe o motivare precara ce se nu face referire nici măcar un rând la probatoriul administrat in cauza.
Recurentele au invocat și motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct. 7 Cod proc.civ, apreciind că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
Astfel, în cele câteva rânduri de motivare a Sentinței, se constată ca judecătorul care a pronunțat sentința nici măcar nu a intrat in analiza pobatoriului administrat pe fond, ci, respinge primul capăt al cererii ( si in consecința si pe al doilea) motivând ca, recurentele nu puteau promova aceasta acțiune desi nu pusese in discutie exceptia lipsei calitaii procesuale active si acesta nici nu fusese invocată de vreuna din parti.
Or, conform 137 Cod proc civ, in acest caz trebuia a pună in discuție mai întâi excepția lipsei calitatii procesualce active a reclamantelor si sa se pronunțe pe aceasta excepție, nu sa respingă acțiunea pe fond ca neîntemeiata.
Prin urmare, instanța nu si-a motivat pe fond sentința in sensul netemeiniciei in baza probatoriului administrat, neintrand in cercetarea fondului cauzei. De altfel, exceptia lipsei calitatii procesuale active este motivul pentru care a fost respinsa actiunea ca neintemeiata. Or, această excepție este un incident procedural si nicidecum o ratiune de fond.
De altfel, reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea primului capat al cererii, așa cum rezulta din încheierea ( ce face parte din sentinta) din ședinta publica din 09.11.2012, când s-au pus concluziile pe fond.
Recurentele au invocat și motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct. 9 Cod proc.civ, apreciind că hotărârea a fost data cu încălcarea legii si aplicarea greșita a acesteia.
Astfel, pe langa faptul ca nu a pus in discuție excepția lipsei calitatii procesuale active a recurentelor si a respins pe un incident procedural acțiunea pe fond, instanța nici măcar nu a luat in seama prevederile legale pe care a fost intemeiată acțiunea si anume punctul 2, art. XIII din Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor.
Or, la momentul introducerii actiunii, respectiv in februarie 2011, erau in vigoare de mai bine de 3 luni ( respectiv 26 octombrie 2010) prevederile art. XIII din Legea nr. 202/2010, care modificau Legea_ in sensul ca prevad expres ca sotul si descendentii (respectiv in cauza R. H. P.- sotie si fiica- Cotisel L.-M.) aveau dreptul sa formuleze aceasta actiune dupa decesul autorului lor.
Este inadmisibil ca un judecator sa nu cunoasca prevederile legale in vigoare la momentul introducerii si judecarii actiunii si sa-si faca o motivare in baza unor prevederi legale ce nu mai sunt in vigoare.
In ce privește respingerea capătului de cerere privind acordarea de daune morale, acesta a decurs din respingerea primului capăt de cerere, urmand din nou o motivare sumara. Instanta nu numai ca face o interpretare si aplicare incorecta a legii dar se opune si jurisprudentei Înaltei Curți de Casație si Justiție dar si a Curții de Apel București
Pe de altă parte, pana in prezent prevederile art. XIII legea_ nu au făcut obiectul nici unei excepții de neconstitutionalitate, astfel că acest text este aplicabil si nu art.5 alin 1 lit a) in forma declarata, anterior neconstitutionala.
Pe fondul pretențiilor, recurentele au arătat că au calitatea de fiică și, respectiv, soție a defunctului R. N. G., că acesta a fost ridicat de la domiciliul său din ., de către forțele de securitate la 10 iulie 1952, și internat într-o colonie de muncă, fiind eliberat la 15.08.1953, fără a fi fost condamnat. Ulterior, mai arată recurentele, defunctului i-a fost stabilit domiciliul obligatoriu, urmând trei ani în care nu și-a găsit loc de muncă și a fost ocolit chiar și de rude și repudiat de societate, fond pe care s-a îmbolnăvit de inimă.
În aceeași motivare, recurentele expun condițiile de trai din colonia Peninsula, conform raportului Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, arătând că această condamnare a cauzat autorului lor un prejudiciu moral ce a constat în consecințele dăunătoare ce au rezultat din atingerile și încălcările dreptului personal nepatrimonial la libertate, cu consecința unor inconveniente de ordin fizic, datorate pierderii libertății unei ființe umane, fiind afectate totodată în mod implicit acele atribute ale persoanei care influențează relațiile sociale.
De asemenea, au mai arătat recurentele că, pe parcursul măsurii administrative a stabilirii domiciliului obligatoriu, între anii 1953-1957, defunctul nu a putut părăsi localitatea de domiciliu, respectiv . nu și-a putut găsi un loc de muncă și a supraviețuit muncind ca ziler, fiindu-i afectate viața familială, imaginea și sursele de venit.
Au mai arătat recurentele că măsurile luate împotriva autorului au avut consecințe și asupra lor, soția pierzându-și locul de muncă și fiind apoi reintegrată ca simplă învățătoare, iar fiica fiind exclusă din Facultatea de Medicină iar ulterior neputând avansa profesional, ceea ce a atras venituri reduse și, ulterior, o pensie mică.
Recurentele apreciază că, prin aplicarea masurilor administrative cu caracter politic asupra sotului si tatalui lor, precum si familiei, s-a adus atingere valorilor care definesc personalitatea umana, valori care se refera la existenta fizica a omului, sensibilitatea fizica si psihica, la cinste, demnitate, onoare si alte valori similare.
Internarea suferita de defunct si consecintele acesteia s-au rasfrânt în mod negativ asupra lui și familiei, afectând - onoarea, prestigiul si reputatia acesteia, având consecinte pe plan social si profesional, ceea ce justifica acordarea de daune morale.
Daune morale pentru prejudicii care aduc atingere onoarei, demnitatii, prestigiului sau cinstei unei persoane nu poate fi negata, dauna morala suferita de recurente si R. G. constând în lezarea drepturilor lor personale nepatrimoniale (reputatie, onoare etc.) sau ca urmare a provocarii unei suferinte morale prin atingerea unor elemente ale dreptului la viata privata, cu referire speciala la o viata familiala normala, libera si la adăpost de orice privatiuni injuste ori intruziuni, ale dreptului la pregătire si desavârsire școlara si profesionala, la un loc de munca stabil, valori morale ce sunt considerate importante si ocrotite juridic în orice societate civilizata.
Raportat la impactul psihic suferit de defunct si de recurente la consecințele negative create în plan familial si social si intensitatea cu care au fost percepute( mai ales de un copil de 10 ani ce-si vede tatăl scos din casa noaptea, cu pistolul la tâmpla), rezultate din aspectele mai sus, recurentele apreciază ca suma de 300.000 EURO cu titlu de daune morale este perfect întemeiata pentru o suferința de circa cea 38 de ani a unei familii, distruse practic de un regim terorist, cu atat mai mult cu cat R. G. nu a fost condamnat, prin urmare, a fost reținut si urmărit total abuziv.
Recurentele mai menționează că nu au solicitat și nici beneficiat de niciun fel de măsuri reparatorii acordate în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990, O.U.G. nr. 214/1999. Solicită ca acest aspect sa fie luat in considerare la acordarea cuantumului solicitat conform art. XIII din Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, Publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 714 din 26 octombrie 2010, care a modificat Legea nr._ privind condamnările cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronunțate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 .
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor invocate, Curtea urmează să admită recursul pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește primul motiv de recurs, Curtea apreciază că acesta este nefondat, sentința instanței de fond fiind pronunțată de judecătorul care a participat la dezbateri, când cauza a fost în stare de judecată. Nu poate fi reținută încălcarea principiului continuității completului, judecătorul care a administrat probatoriul în cauză fiind înlocuit ca urmare a desemnării acestuia la B.E.M., astfel cum rezultă din procesul verbal încheiat ca urmare a modificării planificării pe perioada noiembrie – decembrie 2012 (fila 182 – dosar fond).
În ceea ce privește legitimarea procesual activă a recurentelor reclamante în cauza de față, Curtea reține că aceasta reprezintă una din condițiile de exercitare a acțiunii civile și constituie identitatea dintre persoana reclamantului și titularul dreptului care se pretinde că a fost încălcat.
Dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 prevăd că „Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare”…
Textul de lege plasează, așadar, pe poziții de egalitate procesuală activă persoana condamnată (dar aflată în viață) și soțul sau descendenții persoanei condamnate, dar care a decedat, identitatea de tratament juridic acordată de legiuitor acestor categorii de persoane rezultând din folosirea conjuncției copulative ”precum și”, cu indicarea clară a momentului când soțul/descendenții dobândesc legitimare procesuală activă “dupa decesul acestuia (persoanei condamnate)”
Însă, potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 221/2009 “constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități având ca obiect dislocarea sau stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu” dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative enumerate de legiuitor, în mod expres, în cuprinsul textului (lit. a – f).
Prin urmare, legiuitorul a asimilat condamnărilor politice și măsurile administrative menționate în mod expres în textul art. 3 din Legea nr. 221/2009, prin raportare directă la rațiunile politice care au stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, la baza reglementărilor expres enumerate în art. 1 alin. 2 lit. a - j și art. 3 lit. a - f, dar și indirectă, prin trimiterea în egală măsură la dispozițiile art. 2 din OUG 214/1999, ca sistem de referință în procedura de constatare a caracterului politic al condamnării penale sau al măsurii administrative, prin raportare la scopul urmărit prin faptele săvârșite de persoanele care se adresează instanței potrivit art. 4 alin. 1 și 2 din lege.
Tot în categoria măsurilor administrative cu caracter politic intră și alte măsuri administrative decât cele enumerate expres de legiuitor, dacă scopul acestora a fost tot unul cu caracter politic, caracterul politic al acestor măsuri administrative putând fi solicitat în temeiul dispozițiilor art. 4 alin. 2 din același act normativ, potrivit cărora „persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora, iar prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător”.
Deși acest text legal nu cuprinde nicio precizare expresă referitoare la posibilitatea formularii actiunii de catre mostenitori, iar din economia lui ar rezulta ca o asemenea actiune nu ar putea fi formulata decat de catre persoanele care au facut obiectul masurilor administrative, totuși, pornind de la principiile si metodele de interpretare a legii civile, o astfel de abordare a textului legal nu poate fi primita.
Astfel, este de observat ca art. 5 din lege, citat anterior, prevede dreptul persoanei care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, dupa decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia pana la gradul al II-lea inclusiv de a solicita instantei acordarea de despagubiri pentru prejudiciul moral sau de despagubiri reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate ca efect al masurii administrative.
Interpretarea din punct de vedere teleologic si structural a art. 4 si 5 din Legea 221/2009 duce la concluzia ca, de vreme ce mostenitorii persoanei fata de care s-au luat masuri administrative cu caracter politic, puteau solicita daune pentru prejudiciul cauzat de aceste masuri, trebuie recunoscut dreptul acestora de a solicita mai intai constatarea acestui caracter. Altfel, dreptul la daune, stabilit de legiuitor in beneficiul mostenitorilor acestor persoane prin art. 5, nu mai este unul efectiv, ci doar un drept iluzoriu, imposibil de realizat. Ca urmare, desi dispozitiile art. 4 din lege nu prevad dreptul mostenitorilor de a solicita constatarea caracterului politic al masurilor administrative, fata de prevederile art. 5 alin. (1) lit. a, care le dau acestora dreptul de a cere despagubiri, trebuie recunoscut dreptul mostenitorilor de a solicita inclusiv constatarea caracterului politic al masurii administrative.
Mai mult, în contextul în care dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1358/2010, simpla recunoaștere a caracterului politic al măsurii administrative luată față de o persoană, poate reprezenta pentru moștenitorii acesteia o reparație de ordin moral.
A interpreta altfel Legea 221/2009, sub aspectul analizat, inseamna a aduce atingere dreptului acestor persoane la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din CEDO, prin impiedicarea accesului la un proces efectiv si prin recunoasterea de catre S. R. a unor drepturi iluzorii.
Prin urmare, din coroborarea textelor legale arătate, rezultă că atât în cazul condamnărilor penale cu caracter politic, cât și în cazul măsurilor administrative al căror caracter politic este expres prevăzut de lege, dar și în cazul măsurilor administrative al căror caracter politic este constatat de instanța de judecată, legitimarea procesuală activă au atât persoana care a suferit de pe urma acestor condamnări/măsuri administrative cu caracter politic (atunci când aceasta mai este în viață), cât și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv.
Cum recurentele au calitatea de soție, respectiv fiică a persoanei ce a suferit de pe urma măsurii presupus a avea caracter politic, instanța de fond a apreciat în mod greșit că acestea nu justifică legitimare procesuală activă în temeiul Legii nr. 221/2009.
Pe de altă parte, reținerea de către prima instanță a lipsei calității procesuale active făcea de prisos analiza pretențiilor referitoare la prejudiciul moral solicitat în temeiul art. 5 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009. Prin urmare, analiza de către instanța de fond a capătului de cerere privind dreptul la măsuri reparatorii în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 și a incidenței deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 apare ca fiind pur formală și contradictorie, instanța analizând drepturile unor persoane cărora nu le-a recunoscut legitimare procesuală activă.
Față de cele reținute, Curtea apreciază că sunt incidente dispozițiile art.304 pct.9 coroborat cu art. 312 alin. (5) teza I din Cod procedură civilă, motiv pentru care va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza pentru rejudecare la Tribunalul București, rațiunea adoptării acestei soluții fiind și aceea de a se asigura o judecată unitară, instanța de rejudecare urmând a analiza dreptul la repararea prejudiciului moral solicitat în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, în contradictoriu cu persoanele care justifică calitate procesuală activă și pot pretinde aceste drepturi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentele-reclamante C. L. M. și R. H. P., decedată pe parcursul procesului prin moștenitoare G. A. C., împotriva sentinței civile nr. 2086/16.11.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Casează sentința recurată și trimite cauza pentru rejudecare la Tribunalul București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.05.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. L. M. D. F. G. F. C.
GREFIER,
S. V.
Red. DLM
Tehnored. DLM/PS 2 ex.
12.06.2013
Jud. fond: N. S. G.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1212/2013. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 1914/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
