Legea 10/2001. Decizia nr. 979/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 979/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-05-2013 în dosarul nr. 26334/3/2011
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 979 R
Ședința publică de la 14.05.2013
Curtea compusă din :
PREȘEDINTE – DANIELA LAURA MORARU
JUDECĂTOR – D. F. G.
JUDECĂTOR – F. C.
GREFIER – S. V.
…………………..
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul pârât M. București prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr. 2026/19.11.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți Z. A. și Z. M., având ca obiect „Legea nr. 10/2001”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul pârât M. București prin Primarul General prin consilier juridic M. E. L. și intimații reclamanți Z. A. și Z. M. reprezentanți de avocat C. A. B., cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că s-au depus la dosar de către recurentul pârât M. București prin Primarul General relații privind stadiul soluționării notificării nr. 154/25.01.2002, aceasta fiind conexată la notificarea nr. 994/03.07.2001, ambele soluționate prin Dispoziția Primarului General nr. 7621/05.04.2007.
Apărătorii părților arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Reprezentantul recurentului pârât M. București prin Primarul General solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată și menținerea Dispoziției Primarului General nr. 7621/05.04.2007. Să se constate că reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate, nedepunând nici un înscris în acest sens.
Apărătorul intimaților reclamanți Z. A. și Z. M. solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală. Arată că Dispoziția Primarului General nr. 7621/05.04.2007 le recunoaște dreptul de proprietate asupra acestui teren și li se propune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent. Să se constate că din probatoriul administrat în cauză s-a stabilit că terenul poate fi restituit în natură, neavând nici un element de sistematizare. Nu se solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Soluționând recursul civil de față, constată următoarele
Prin acțiunea înregistrată la data de 13.04.2011 la Tribunalul București, reclamanții Z. A. și Z. M. au formulat în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primar General, contestație împotriva Dispoziției nr. 7621/05.04.2007 emisă de Primarul General și au solicitat anularea acesteia și obligarea pârâtului la restituirea în natură a terenului în suprafață de 130 mp., situat în București, ., sector 2.
În motivarea contestației s-a arătat de către reclamanți că au achiziționat la data de 14.05.1970 pe bază de înscris sub semnătură privată imobilul situat în București, ., sector 2, alcătuit din construcție și terenul aferent în suprafață de 130 mp., ulterior contestatorii demolând construcția veche și edificând apoi o nouă construcție, însă imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului Consiliului de Stat nr. 112/1989. Reclamanții au mai arătat că imobilul menționat a fost expropriat și demolat, fără ca reclamanții să fie despăgubiți conform legii.
Contestatorii au formulat în baza Legii nr. 10/2001 notificarea nr. 994/2001 solicitând restituirea în natură a terenului care în prezent este liber, însă fără rezultat.
A fost atașat dosarul administrativ constituit ca urmare a notificării depuse de petenți la Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei Municipiului București, dosar în care a fost emisă dispoziția contestată nr. 7621/ 05.04.2007, act prin care s-a respins cererea notificatorilor privind retrocedarea în natură, cu motivarea că terenul este afectat de elemente de sistematizare, propunându-se acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.
Prin sentința civilă nr. 2026 din 19.11.2012, Tribunalul București – Secția a III-a Civilă a admis contestația, a anulat Dispoziția nr. 7621/05.04.2007 emisă de Primarul General și a obligat pârâtul să restituie în natură către contestatori terenul în suprafață de 130 mp situat în București, ., sector 2, precum și la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de expertiză.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că la data de 14.05.1970 contestatorii Z. au cumpărat de la vânzătorul P. V., pe bază de înscris sub semnătură privată imobilul situat în București, ., sector 2, alcătuit din construcție și terenul aferent în suprafață de 130 mp., după care au demolat construcția veche și au ridicat o nouă construcție, însă potrivit Decretului Consiliului de Stat nr. 1112/1989 imobilul a fost expropriat, construcția fiind demolată.
Potrivit notificării nr. 994/2001, contestatorii Z. au solicitat pârâtului restituirea în natură a terenului în suprafață de 130 mp., însă cererea le-a fost respinsă prin dispoziția ce se contestă în prezenta cauză.
Raportul de expertiză topo întocmit de expert I. I. D. individualizează terenul în litigiu, concluzionându-se în sensul că acest teren nu este afectat de utilități publice și dotări tehnico-edilitare subterane, putând fi restituit în natură.
Legea nr. 10/2001 care constituie o lege specială cu caracter reparatoriu, reglementând regimul juridic al imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist stabilește ca regulă generală restituirea în natură a acestor bunuri către persoanele îndreptățite care au urmat procedura prealabilă instituită de acest act normativ, formulând în acest sens notificare în termenul prevăzut de lege, doar în subsidiar stabilindu-se că se vor acorda măsuri reparatorii în echivalent în situația în care nu este posibilă restituirea în natură.
În cauza de față, prin raportul de expertiză tehnică topometrică depus la dosar s-a dovedit împrejurarea că terenul în discuție este în prezent liber, nefiind afectat de utilități publice și dotări tehnico-edilitare subterane, ori în aceste circumstanțe suprafața de teren ce constituie obiectul notificării poate fi retrocedată în natură către contestatori în calitate de persoane îndreptățite, în raport de prev. art. 25 din Legea nr. 10/2001, modificată.
În termenul legal prevăzut de art. 301 C.proc.civ., împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul M. București prin Primar General.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că, așa cum rezulta din dispozitiile art. 21-23 din Legea nr. 10/2001 notificarea formulata înăuntrul termenului legal de persoana ce se considera îndreptățita la restituire trebuie insotita de actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și în cazul mostenitorilor fostilor proprietari, de acte doveditoare privind calitatea de mostenitor a acestor persoane – aceste acte putând fi depuse și ulterior, în conditiile legii.
În aplicarea acestor texte legale, art. 21.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003 prevede – în concordanta, de altfel cu dreptul comun în materia actiunii în revendicare imobiliara (Legea nr. 10/2001 nederogand sub acest aspect de la normele generale, respectiv normele cuprinse în Codul Civil) – ca prin acte doveditoare a dreptului de proprietate se intelege „orice acte juridice translative de proprietate, care atesta detinerea proprietatii de catre o persoana fizica sau juridica”.
Același articol arată ce acte sunt considerate potrivit Legii nr. 10/2001 ca fac dovada calitatii de mostenitor, respectiv certificat de mostenitor, testament, acte de stare civila care atesta filiatia sau rudenia cu titularul initial al dreptului de proprietate
Totodata, în Capitolul 1 pct. 1 lit e din acelasi act normativ se arata ca sarcina probei proprietatii și a detinerii legale a acesteia la momentul deposedarii abuzive revine persoanei care se pretinde a fi indreptatita.
Față de dispozitiile legale mentionate anterior se constata că, desi instanta de judecata retine ca dovedit dreptul de proprietate al reclamantei cu privire la imobilul în litigiu, actele depuse și avute în vedere de catre Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001 la pronuntarea deciziei contestate nu pot constitui o dovada în acest sens.
Astfel, se constata ca notificatorii au dobandit terenul printr-un act sub semnatura privata incheiat, ulterior intrarii în vigoare a Decretului nr. 221/1950, conform caruia impatirile sau instrainerile intre vii, de orice fel, ale terenurilor cu sau fara constructii nu se pot face decat prin acte autentice.
Asadar, analizand inscrisul la care s-a facut anterior referire rezulta fara putinta de tagada ca, principala conditie ceruta de Legea nr. 10/2001 în ceeea ce priveste dovada dreptului de proprietate nu este indeplinita, în sensul respectarii conditiei obligatorii privind forma autentica a actului de proprietate.
În aceste conditii vorbim de nerespectarea unor conditii expres și limitativ prevazute de lege și de dreptul comun.
Or, prin raportare la dispozitii legale, arată recurentul-pârât, se constată ca actul sub semnatura privata nu are aptitudinea de a produce efectul translativ al dreptului de proprietate în favoarea dobanditorului, iar în lumina principiului conversiunii actelor juridice, desi nul absolut ca act autentic de vanzare-cumparare, inscrisul sub semnatura privata are valoarea juridica a unui antecontract de vanzare-cumparare în privinta imobilului mentionat.
Astfel, înscrisurile avute în vedere de catre instanta de judecata la solutionarea cauzei și considerate de catre instanta de fond ca acte doveditoare a dreptului de proprietate nu fac aceasta dovada și nu suplinesc necesitatea probarii dreptului, inclusiv în ceea ce priveste intinderea acestuia și a raporturilor dintre autorii reclamantilor referitor la proprietatea imobilului în litigiu precum și determinarea precisa a imobilului ce a facut obiectul acestui drept.
Motivarea instantei de judecata în sensul ca se impune restituirea în natura nu poate fi interpretata decat ca neintemeiata și superficiala, cata vreme instanta ar fi trebuit sa analizeze daca terenul este afectat de elemente de sistematizare care sa duca la o imposibilitate de restituire de natura celei enumerate la art. 10.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. Aceste aspecte nu rezulta cu claritate nici dintr-o adresa emisa de Directia Patrimoniu, ce are atributii în administrarea bunurilor municipalitatii, în raport de concluziile raportului de expertiza care identifica în mod efectiv imobilul.
A imbratisa opinia instantei de judecata insemna a nesocoti dispoziile legale în materie și a solutiona cauza în afara legii fara a avea temeiul legal necesar.
În cazul unei astfel de contestatii instanta nu poate acorda mai mult decat ar fi putut-o face entitatea investita cu solutionarea notificarii și nu poate ignora dispozitiile, la fel de obligatorii, ale Legii nr. 10/2001.
Recurentul pârât a criticat soluția primei instanțe și sub aspectul cheltuielilor de judecată, arătând că nu sunt incidente dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă.
Totodată, recurentul-pârât invocă jurisprudența C.E.D.O. care prevede că partea care a castigat procesul nu va putea obtine rambursare a unor cheltuieli, decat în masura în care se constata realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
În cazul onorariului de avocat nepotrivit de mare sanctiunea este reglementata de art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă și consta în dreptul suveran al instantei de judecata de a micsora onorariul, daca este nepotrivit de mare în raport de valoarea pricinii sau de munca indeplinita de avocat.
Cheltuielile de judecata sunt o suma de bani în are se regasesc toate cheltuielile pe care partea care a castigat procesul le-a facut cu ocazia litigiului solutionat prin hotarare judecatoreasca, fundamentul fiind culpa procesuala a partii care cade în pretentii.
Legiuiorul a prevazut posibilitatea practicarii unor onorarii incadrate în anumite limite, însă în mod cert a avut în vedere complexitatea cauzei și a actelor de executare, reflectate în demersurile efectuate și munca prestata.
Prin urmare, arată recurentul-pârât, nu este nici etic, nici moral și nici legal să fie obligat la plata unor sume nejustificate din banii publici cu titlu de cheltuieli de judecata.
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În aplicarea dispoziții legale prevăzute de Legea nr. 10/2001, Normele Metodologice de aplicare a acestei legi, astfel cum au fost modificate prin H.G. nr. 250/2007, prevăd la art. 23.1 lit. d că prin acte doveditoare a dreptului de proprietate se înțeleg „orice acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau ascendentul/testatorul acesteia la data preluării abuzive (extras carte funciară, istoric de rol fiscal, proces-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea persoanei respective; pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol)”.
Or, intimații contestatori au depus la dosar actul sub semnătură privată încheiat la data de 14.05.1970, din care rezultă că au cumpărat de la numita G. L. imobilul din București ., compus din 2 camere, 2 magazii și terenul de 130 mp, pe care sunt amplasate construcțiile.
Contractul de vânzare-cumpărare are la bază principiul consensualismului, astfel încât actul sub semnătură privată din anul 1970 produce efecte sub aspectul transferului dreptului de proprietate asupra bunului ce a constituit obiectul său, de la momentul încheierii acordului de voință dintre părți.
Mai mult, nerespectarea cerinței solemnității actului de înstrăinare nu este sancționată cu nevalabilitatea actului, întrucât el valorează ca un antecontract de vânzare-cumpărare, iar executarea sau nu a obligațiilor asumate printr-un asemenea act juridic poate fi invocată doar de partea interesată, respectiv de către vânzător. Această valoare juridică a fost recunoscută și prin sentința civilă nr. 945 din 05.03.1991 pronunțată de Judecătoria Sectorului II a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții din prezenta cauză și s-a constatat că aceștia sunt constructori de bună credință ai imobilului demolat din București, ..
Prin urmare, Curtea apreciază că înscrisul sub semnătură privată, încheiat la data de 14.05.1970, face dovada dreptului de proprietate al intimaților reclamanți în condițiile art. art. 23.1 lit. d din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 24 din Legea nr.10/2001 modificată și republicată, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
În speță, astfel cum rezultă din adresa nr._/28.10.2008 emisă de Primăria Sector 2 – Direcția de Urbanism și Gestionare Teritoriu (fila 68 – dosar fond), imobilul situat în București, ., constând în suprafața de teren de 130 mp, a fost preluat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 112/26.04.1989, anexa 1, poziția 291, de la foștii proprietari Z. A. și Z. M..
Față de mențiunile din actul prin care s-a dispus măsura preluării, Curtea apreciază că intimații reclamanți au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu în condițiile art. 24 din Legea nr.10/2001.
De altfel, în faza administrativă a procedurii prevăzută de Legea nr. 10/2001, recurentul pârât nu a contestat calitatea de proprietari a intimaților contestatori, recunoscând că sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în baza acestui act normativ chiar prin Dispoziția contestată în prezentul litigiu, al cărui obiect nu îl formează recunoașterea acestei calități ci restituirea în natură, iar nu acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent astfel cum a propus recurentul pârât prin Dispoziția nr. 7621/05.04.2007.
Sub acest aspect, Curtea reține, în acord cu prima instanță, că Legea nr. 10/2001, care constituie o lege specială cu caracter reparatoriu, reglementând regimul juridic al imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist, stabilește ca regulă generală restituirea în natură a acestor bunuri către persoanele îndreptățite care au urmat procedura prealabilă instituită de acest act normativ, formulând în acest sens notificare în termenul prevăzut de lege, doar în subsidiar stabilindu-se că se vor acorda măsuri reparatorii în echivalent în situația în care nu este posibilă restituirea în natură.
În speță, din raportul de expertiză tehnică topometrică întocmit în fața primei instanțe și din schița anexă la acesta rezultă că terenul în discuție este în prezent liber, nefiind afectat de utilități publice și dotări tehnico-edilitare subterane. În această situație, în mod corect instanța de fond a apreciat că suprafața de teren ce constituie obiectul notificării poate fi retrocedată în natură către contestatori în calitate de persoane îndreptățite.
În ceea ce privește critica recurentului pârât sub aspectul cheltuielilor de judecată acordate de către prima instanță, Curtea reține că potrivit art.274 alin.1 Cod procedură civilă „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.
Textul art. 274 din Codul de procedură civilă, instituie prezumția de culpă procesuală a celui ce cade în pretenții, pentru că dacă debitorul din raportul juridic ce face obiectul judecății și-ar fi respectat obligația, creditorul obligației nu ar fi trebuit să suporte sarcinile pecuniare ale unui proces.
Prin urmare, la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, care impune ca partea care a pierdut procesul ori din vina căreia s-a purtat litigiul să suporte cheltuielile făcute de partea care a triumfat.
În speță, instanța de fond a admis acțiunea formulată împotriva pârâtului M. București prin Primarul General, constatând încălcarea de către acesta a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, prin nerestituirea în natură a terenului solicitat prin notificarea formulată de intimații reclamanți în baza acestui act normativ, soluție în raport de care recurentul pârât are calitatea de parte căzută în pretenții. Culpa sa procesuală nu ar fi existat doar dacă pretențiile intimaților reclamanți cu privire la imobilul notificat ar fi fost recunoscute de bună voie de către recurentul pârât, în cadrul procedurii administrative ori, cel mai târziu, până la prima zi de înfățișare. Cum în cauză nu se regăsește niciuna dintre aceste situații, în mod corect s-a apreciat de către instanța de fond că recurentului pârât M. București prin Primar General îi revine obligația de a suporta cheltuielile făcute de reclamanți cu acest proces.
Față de cele reținute, Curtea apreciază că nu există motive prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, care să atragă modificarea sau casarea deciziei și nici motive prevăzute de art.306 Cod procedură civilă, astfel încât, în baza art.312 alin.1 din Codul de procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-pârât M. București prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr. 2026/19.11.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți Z. A. și Z. M..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.05.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. L. M. D. F. G. F. C.
GREFIER,
S. V.
Red. DLM
Tehnored. DLM/PS 2 ex.
13.06.2013
Jud. fond: C. T.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 34/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 944/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
