Legea 10/2001. Decizia nr. 944/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 944/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-05-2013 în dosarul nr. 1770/3/2012
Dosar nr._
(828/2013)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.944
Ședința publică de la 27 mai 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
GREFIER - LUCREȚIA C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-pârât, M. BUCUREȘTI PRIN P. G., împotriva sentinței civile nr. 2001 din 14.11.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți P. E., . SA și cu intimații-pârâți S. R. PRIN COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR și P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
Cauza are ca obiect – Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic I. M., în calitate de reprezentant al recurentului-pârât M. București prin P. G. și al intimatului-pârât P. G. al Municipiului București, în baza delegației pe care o depune la dosar și avocat Toia P., în calitate de reprezentant al intimatei-reclamante P. E., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 22.05.2013, emisă de Baroul București, pe care o depune la dosar, lipsind intimata-reclamantă . SA și intimatul-pârât S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și P. G..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează depunerea la dosar, prin serviciul registratură, a unei întâmpinări formulate de intimatul-pârât S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și P. G., la data de 21.05.2013.
Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea recursului.
Reprezentantul recurentului-pârât solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile pronunțată de instanța de fond în ceea ce privește acordarea măsurilor reparatorii.
De asemenea, solicită a se avea în vedere și critica referitoare la cheltuielile de judecată care sunt modice și urmează a fi cenzurate.
Apărătorul intimatei-reclamante depune la dosar concluzii scrise și solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței civile atacate ca temeinică și legală, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței pe care o depune la dosar.
Solicită a se avea în vedere că la momentul la care a fost declarat recursul erau în vigoare prevederile legale și se impuneau a fi respectate.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă sub nr._, petentele P. E. și S.C. R. G. INVEST S.A. au chemat în judecată pe pârâții M. BUCUREȘTI PRIN P. G., P. G. și S. R. PRIN COMISIA CENTRALĂ DE STABILIRE A DESPĂGUBIRILOR, solicitând instanței pronunțarea unei sentințe prin care să se soluționeze pe fond notificarea transmisă prin B.E.J. sub nr.3115/30.04.2001, în sensul de a dispune acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 260 m.p. situat în București, Calea Griviței nr.267 C, sector 1, constatând calitatea reclamantei P. E. de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent, stabilite potrivit valorii de piață a imobilului, de la momentul soluționării acțiunii, să fie obligat M. București prin P. G. să transmită imediat și direct către C.C.S.D. dosarul nr._ aferent notificării mai sus menționate, însoțit de hotărârea judecătorească ce se va pronunța în prezenta cauză, să fie obligat S. R. prin C.C.S.D. să înregistreze dosarul transmis, să fie obligat pârâtul M. București în solidar cu P. la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului cert și actual creat datorită refuzului nejustificat de a soluționa notificarea prin emiterea unei dispoziții, cu cheltuieli de judecată.
Motivându-și acțiunea, reclamanta a susținut că prin notificarea nr.3115/30.04.2001, înregistrată la Primăria Municipiului București sub nr._, a solicitat, în baza Legii nr.10/2001 acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 260 m.p. situat în București, Calea Griviței nr.267 C, sector 1, preluat abuziv de stat.
A susținut că acest teren a fost dobândit de P. N. prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3004/107/10.12.1954 de notariatul de Stat București Raionul Grivița Roșie, iar în anul 1980 a fost preluat abuziv de stat în baza Decretului de expropriere nr.138/1983, fără plata vreunei despăgubiri.
La decesul soțului reclamantei, P. N., produs în anul 1989, a rămas ca unic succesor fiul acestora, P. S. M., care la data de 1991 a decedat, unica succesoare a acestuia fiind reclamanta, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr.399/30.03.1992, întocmit de Notariatul de Stat al Sectorului 6 București.
Calitatea procesuală a reclamantei S.C. R. G. INVEST S.A. a fost susținută prin contractul de cesiune nr.2856/21.12.2011, prin care P. E. a cesionat acestei societăți 33% din drepturile sale la măsuri reparatorii prin echivalent privind imobilul în litigiu.
S-a mai susținut de reclamantă că în prezent terenul nu este liber și, deci, nu poate fi restituit în natură, situație în care se consideră îndreptățită, alături de societatea reclamantă, la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Deoarece pârâta Primăria Municipiului București refuză să-i soluționeze notificarea, reclamanta susține că a fost nevoită să intenteze prezenta acțiune, prin care înțelege să invoce și dispozițiile obligatorii ale deciziei nr.XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.
La termenul de judecată din data de 24.10.2012, reclamantele au depus la dosar cerere precizatoare de acțiune, prin care au arătat că renunță la soluționarea capetelor 3 și 4 din acțiune, iar calitate de pârât în cauză urmează să aibă numai M. București.
Prin sentința civilă nr.2001/14.11.2012, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis acțiunea reclamantelor, astfel cum a fost precizată, a obligat pârâtul M. București prin P. G. să emită în favoarea reclamantei P. E. dispoziție motivată cu propunere de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 260 m.p. situat în București, Calea Griviței nr.267 C, sector 1, a respins capătul 2 de cerere din acțiune ca neîntemeiat, a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea capetelor de cerere 3 și 4 din acțiune și a obligat pârâtul M. București prin P. G. la plata sumei de 600 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin notificarea înregistrată sub nr.3115/30.04.2001, reclamanta P. E. a solicitat, în baza Legii nr.10/2001, acordarea de drepturi bănești pentru terenul în suprafață de 260 m.p. situat în Calea Griviței nr.267 C, sector 1, București.
S-a reținut că imobilul solicitat prin notificare a fost dobândit de fostul soț al reclamantei, P. N., prin act autentic de vânzare-cumpărare, iar ulterior a fost expropriat în baza Decretului nr.138/1983, în vederea realizării obiectivului de investiții „Tronsonul de legătură a Gării de Nord cu Magistrala 1 de metrou”.
Din actele de stare civilă depusă la dosar și din certificatul de moștenitor nr.399/30.03.1992, instanța de fond a reținut că reclamanta este unica succesoare a fostului proprietar al terenului expropriat și are, conform Legii nr.10/2001, calitatea de persoană îndreptățită la restituire.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză s-a reținut că terenul este afectat în prezent, în întregime, de zona de protecție a S.N.C.F.R., precum și de șantierul S.C. Metroul S.A., situație în care s-a apreciat că reclamanta este îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul, imposibil de restituit în natură.
Întrucât reclamantele au renunțat la judecarea cererii în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, tribunalul a apreciat că se impune și respingerea capătului 2 de cerere din acțiune ca neîntemeiat.
Prin cererea înregistrată la 14.01.2013, petentele P. E. și S.C. R. G. INVEST S.A. au solicitat instanței de fond lămurirea dispozitivului sentinței civile nr.2001/14.11.2012, în sensul de a se preciza în favoarea cărei reclamante urmează a fi emisă dispoziția de către pârâtul M. București prin P. G., precum și cerere de îndreptare eroare materială a dispozitivului aceleiași sentințe, în sensul de a trece „renunță” în loc de „recurentă”, cum din eroare s-a consemnat.
Prin încheierea pronunțată în ședința din Camera de consiliu din 6.03.2013, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis cererea de lămurire dispozitiv, a dispus lămurirea dispozitivului sentinței civile nr.2001/14.11.2012, în sensul că pârâtul M. București prin P. G. va emite dispoziție motivată în favoarea reclamantei P. E., a admis cererea de îndreptare eroare materială și a dispus îndreptarea erorii strecurate în dispozitivul aceleiași sentințe, în sensul că la alin.3 al acestuia se va trece „renunță” în loc de „recurentă”, cum din eroare s-a consemnat.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a constatat că, în speță, numai reclamanta P. E. are calitatea de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii, în condițiile Legii nr.10/2001. Numai persoana care invocă și justifică un drept de proprietate asupra bunului, fie în calitate de proprietar, fie în calitate de moștenitor, poate contesta modul de soluționare sau refuzul de soluționare a notificării ce are drept obiect cererea sa de restituire a unui bun preluat abuziv sau de acordare de despăgubiri.
Cu privire la eroarea materială invocată în cerere de către petente, instanța a apreciat că aceasta se subscrie dispozițiilor art.281 C.proc.civ., fiind vorba de o simplă greșeală de dactilografiere evidentă.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs pârâtul M. București prin P. G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de recurs, s-a susținut că unitatea deținătoare este singura abilitată de legiuitor să emită o decizie sau, după caz, dispoziție de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent sau de restituire în natură. Unitatea deținătoare nu poate, însă, să emită un astfel de act decât dacă este învestită cu soluționarea unei notificări formulată în condițiile art.22 și urm. din lege.
S-a susținut că dreptul exclusiv al unității deținătoare de a soluționa o astfel de notificare nu încalcă prevederile art.21 din Constituție, care consacră accesul liber la justiție și nici jurisprudența C.E.D.O.
Mai mult de atât, Normele metodologice fac vorbire de necesitatea existenței, alături de notificare, și a unei precizări din partea persoanei îndreptățite la restituire, în sensul că nu mai deține alte probe, precizare ce condiționează pârâtul în a se pronunța asupra notificării.
În continuare, recurentul a invocat dispozițiile art.274 alin.3 C.proc.civ., care reglementează dreptul instanței de judecată de a micșora onorariul de avocat, dacă este nepotrivit de mare în raport de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat, susținând că nu este nici etic, nici moral și nici legal să fie obligat la plata unor sume nejustificate, din bani publici, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Analizând sentința instanței de fond, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod Procedură Civilă și de criticile dezvoltate în scris de recurentul pârât, Curtea va reține că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Recurentul pârât a contestat în primul rând natura termenului de 60 de zile prevăzut de Legea nr. 10/2001 pentru soluționarea notificării, susținând că este un simplu termen de recomandare, așa încât depășirea lui nu putea atrage obligarea unității deținătoare la emiterea deciziei de restituire.
Teza susținută de recurent nu poate fi primită, întrucât caracterul imperativ al termenului de soluționare a notificării rezultă, în mod neîndoielnic, din chiar modul de redactare a normei care îl reglementează; „în termen de 60 de zile (…) unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe (…)”.
Mai mult, prin acceptarea unei asemenea teze, s-ar nesocoti intenția legiuitorului dedusă din întreaga economie a Legii nr. 10/2001, aceea de soluționare cu celeritate a cererilor de restituire ce intră sub incidența acestei legi, ceea ce a impus și stabilirea unui termen imperativ scurt de rezolvare a procedurii prealabile administrative de restituire.
A admite că termenul de soluționare a notificării este un termen de recomandare ar însemna, în plus, a se lăsa exclusiv la latitudinea unității deținătoare durata soluționării cererilor de restituire, putându-se astfel ajunge ca, prin atitudinea culpabilă a unității deținătoare, determinată fie de neglijență, fie de rea-credință, să fie grav afectate interesele persoanelor îndreptățite la restituire, lipsindu-le, în fapt, de posibilitatea de a-și apăra drepturile recunoscute de lege.
Concluzia este impusă în prezent și de decizia nr. XX/19.03.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite, în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit, cu putere obligatorie pentru celelalte instanțe, că, în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite împotriva refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificare. Instanța Supremă a considerat că, în acest caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. 2, că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime .
A doua critică formulată de recurentul pârât privește data de la care începe să curgă acest termen, teza susținută de apelant fiind că, în speța dedusă judecății, termenul nu a expirat deoarece apelantul reclamant nu a depus la dosarul de notificare toate actele solicitate de unitatea deținătoare și nici cerere prin care să învedereze că nu mai deține alte acte.
Din dispozițiile articolului 23 din Legea nr.10/2001, rezultă, în mod cert, că termenul de 60 de zile, în care unitatea deținătoare trebuie să răspundă notificării, curge de la data depunerii acestei notificări, cu excepția cazului în care notificarea nu a fost însoțită de actele doveditoare sau de cazul în care actele doveditoare depuse sunt apreciate de unitatea deținătoare, ca insuficiente, în fundamentarea și emiterea dispoziției de restituire . În aceste din urmă situații, operează o prorogare a termenului de 60 zile, care va începe să curgă de la data depunerii actelor doveditoare, respectiv, de la data completării actelor doveditoare sau de la data comunicării de către persoana îndreptățită că nu posedă actele solicitate, în completarea celor depuse odată cu notificarea, cu condiția, însă, ca solicitarea completării dosarului de restituire să se fi făcut, în scris, de către unitatea deținătoare în termen de 60 de zile de la primirea notificării.
În speță, este cert dovedit faptul că intimata – reclamantă P. E. a depus, odată cu notificarea de restituire, actele doveditoare de care a înțeles să se prevaleze în soluționarea acesteia.
Din actele dosarului nu rezultă, însă, că unitatea notificată ar fi comunicat titularei notificării, în termen de 60 de zile de la primirea notificării, necesitatea completării actelor doveditoare, așa cum prevăd dispozițiile pct. 25.1 alin. 4 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, situație în care, potrivit acelorași dispoziții, prorogarea termenului legal de îndeplinire a obligației de soluționare a notificării nu poate opera, cu consecința că acest termen trebuia calculat, în speță, de la data depunerii notificării, el fiind expirat la data declanșării prezentului litigiu .
De aceea, în mod corect, instanța de fond a concluzionat că termenul prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001 nu a fost respectat de recurentul pârât M. București prin P. G., care nu a răspuns, nici până în prezent notificării intimatei – reclamante .
Nefondată este și critica prin care recurentul susține că instanța de apel ar fi ignorat dispozițiile art. 274 Cod Procedură Civilă, deoarece nu a cenzurat cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate de reclamante.
Conform dispozițiilor art. 274 alin. 3 Cod Procedură Civilă, judecătorul are dreptul să micșoreze motivat cheltuielile de judecată solicitate de parte de câte ori vor constata că acestea sunt nepotrivit de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Prin sentința recurată instanța a admis acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtului M. București prin P. G., situație în care a apreciat că se impune, în baza art. 274 alin. 1 Cod Procedură Civilă și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă, în cuantum de 600 lei, reprezentând onorariu de avocat.
În fața instanței de fond, pârâtul nu a solicitat instanței să facă aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 3 Cod Procedură Civilă, privind micșorarea onorariului de avocat, iar o reducere din oficiu nu se impunea, onorariul de avocat în cuantum de 600 lei neputând fi considerat prea mare față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat.
In consecință, apreciind că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a legii, Curtea va dispune, în baza articolului 312 Cod Procedură Civilă respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât, M. BUCUREȘTI PRIN P. G., împotriva sentinței civile nr. 2001 din 14.11.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți P. E., . SA și cu intimații-pârâți S. R. PRIN COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR și P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
Obligă recurentul la 300 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27.05.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. B. I. B. DOINIȚA M.
GREFIER
LUCREȚIA C.
Red.I.B.
Tehnored.B.I.
2 ex/4.06.2013
-----------------------------------------
T.B.-Secția a III-a – C.P.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 979/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 118/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
