Conflict de competenţă. Sentința nr. 10/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 10/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-02-2013 în dosarul nr. 12369/301/2011
Dosar nr._
(261/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 10 F
Ședința din camera de consiliu de la 14.02.2013.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - MARI ILIE
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalului București – Secția a V a Civilă și Judecătoria Sectorului 3 București, în cauza civilă privind pe reclamanta R. AUTONOMĂ – ADMINISTRAȚIA PATRIMONIULUI PROTOCOLULUI DE STAT și pârâții A. Ș. S. A. și S.C. SUPERCOM S.A.
Cauza a fost soluționată în camera de consiliu, fără citare părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Curtea constatând cererea în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă sub nr._/3/20.05.2010, R. Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat în contradictoriu cu pârâtul A. Ș. S. A. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea Deciziei nr. 496/09.10.2002, prin care RA . în natură în temeiul notificării nr. 2054/ 19.2001, formulată în baza Legii nr. 10/2001, imobilul teren în suprafață de 8054 mp, situat în București, Sector 2, . nr.1; anularea procesului verbal nr. 373/09.04.2003, încheiat de R.A. A.P.P.S.- Sucursala Agroindustrială P." București și pârât la data de 09.04.2003, prin care acesta a fost pus în posesie cu terenul sus menționat și radierea înscrierii făcută în Cartea Funciară în baza acestui titlu; repunerea în situația anterioară, respectiv reintrarea în patrimoniul RA APPS a terenului ce a format obiectul Deciziei nr.496/09.10.2002, emisă de R.A. A.P.P.S. în baza legii nr.10/2001.
În motivare se arată că prin Notificarea nr. 2054/19.04.2001, A. Ș. S. A. a solicitat restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 8054 mp situat în București. Sector 2, ., nr. 1.
Prin Hotărârea nr. 8 a Consiliului de Administrație al R.A. A.P.P.S. adoptată în ședința din data de 10.09.2002, s-a aprobat restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 8054 m.p. situat în București, . nr. 1, sector 2.
În temeiul acestei hotărâri R.A. A.P.P.S a emis Decizia nr. 496/9.10.2002, prin care A. Ș. S. A. i s-a restituit în natură imobilul-teren sus menționat. La data de 09.04.2003, sub nr. 373, încheindu-se și procesul verbal de punere în posesie.
Ulterior, emiterii acestei decizii, în anul 2008, R.A. A.P.P.S a aflat că pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție se afla în curs de soluționare cauza având ca părți pe revizuentul A. Ș. S. A. în contradictoriu cu P. de pe lângă Curtea de Apel București și ca obiect revizuirea hotărârii penale nr. 17/1946 a Tribunalului Poporului.
Prin această sentință penală tatăl revizuentului, G. (G.) A. - în calitate de Guvernator al Transnistriei din perioada Guvernului A. fusese condamnat pentru crima de dezastrul țării, la pedeapsa cu moartea, primind totodată, ca pedeapsă complementară, confiscarea tuturor bunurilor aflate în patrimoniul său, precum și în patrimoniul soției sau descendenților condamnatului, dobândite după data de 6 septembrie 1940, cu excepția celor dobândite prin succesiune.
La data de 06.05.2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a casat decizia recurată și, rejudecând în fond cauza a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuentul A. Ș. S. A., respingând ca nefondat recursul formulat de revizuent.
Față de această nouă situație, R.A. A.P.P.S., a dispus Comisiei de Aplicare a Legii nr. 10/2001, reanalizarea dosarului care a stat la baza soluționării notificării formulate de petentul A. Ș. S. A., constându-se că titlul de proprietate depus, respectiv contractul de donație nr._ a fost autentificat de Tribunalul Ilfov notariat, la data 10.04.1941, intrând astfel sub incidența dispozițiilor sentinței penale nr.17/1946.
În aceste condiții rezultă că titlul statului cu privire la acest imobil, era valabil, decurgând dintr-o sentință judecătorească, pronunțată în baza unei legi în vigoare la acea vreme, sentință care a intrat în puterea lucrului judecat iar pârâtul A. Ș. S. A., nu avea calitate de persoană îndreptățită potrivit Legii nr. 10/2001.
A mai susținut reclamanta că a existat o eroare în consimțământul manifestat de aceasta prin emiterea, în calitate de unitate deținătoare, a deciziei de restituire a terenului în cauză, în favoarea pârâtului. Această inducere în eroare s-a materializat prin prezentarea ca fiind valabil, de către petent a contractului de donație nr._ autentificat de Tribunalul Ilfov Notariat, la data 10.04.1941.
Or, în situația de față cauza (scopul) emiterii deciziei nu este una reală, este una falsă, dată din eroare asupra motivului determinant (scopul mediat), acela că R.A A.P.P.S a emis această decizie din considerentul că pârâtul (petent) avea un titlu de proprietate valabil, deci avea calitate de persoană îndreptățită potrivit Legii nr. 10/2001.
Prin sentința civilă nr.1473/16.11.2010, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 3 București.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut incidența dispozițiilor art.1 alin.1 Cod procedură civilă, apreciind că nici dispozițiile art.2 Cod procedură civil și, nici dispozițiile Legii nr.10/2001 nu reglementează competența tribunalului pentru judecarea acțiunilor directe formulate împotriva dispoziției de restituire în natură, examinată conform art.25 din Legea nr.10/2001 ca și titlu de proprietate.
Astfel, în raport de art.26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, numai persoana care se pretinde îndreptățită la restituirea în natură a unui imobil ce face obiectul de reglementare al legii speciale poate contesta dispoziția de respingere a notificării la secția civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul unității deținătoare.
Prin urmare, competența specială dată Tribunalului vizează numai soluționarea contestației formulată de persoana care se pretinde îndreptățită la restituirea în natură a unui imobil ce face obiectul de reglementare al legii speciale.
Pe de altă parte, dispoziția de restituire în natură conform prevederilor art.25 alin.4 din Legea nr.10/2001 constituie titlu de proprietate cu „forța probantă a unui înscris autentic”.
În consecință, Tribunalul a apreciat că cererea de chemare în judecată reprezintă o acțiune de drept comun, formulată potrivit dispozițiilor art.109 alin.1 și 112 Cod procedură civilă, iar competenta de soluționare a acesteia aparține judecătoriei în conformitate cuart.1 alin.1 C. proc. civ.
Pentru toate aceste considerente, Tribunalul a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.
Prin sentința civilă nr._/7.11.2012, Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului la Curtea de Apel București pentru soluționare.
Pentru a se dispune astfel, s-a reținut că prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată la data de 28.02.2012, reclamanta a învestit instanța cu o acțiune în anularea Deciziei nr.496/09.10.2002, a procesului verbal nr.373/09.04.2003 și a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.899/2003.
Atât decizia nr. 496/09.10.2002, cât și contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 899/2003 vizează imobilul situat în București . (fost caporal N. Z. nr.1) sector 2, imobil inițial restituit prin decizia nr.496/09.10.2002 emisă în baza Legii nr.10/2001 și ulterior înstrăinat prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 899/2003.
Astfel cum reiese din cuprinsul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 899/2003, valoarea imobilului in litigiu, prin raportare la prețul de vânzare, a fost apreciată ca fiind de 250.000 USD, echivalentul a 8._.000 lei.
Având în vedere criteriul valoric care delimitează competența judecătoriei de competența tribunalului, ca primă instanță, în cazul proceselor și cererilor în materie civilă, conform art.2 pct.1 lit.b din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că, în speță, competența de soluționare a cauzei de față aparține tribunalului.
În acest sens, instanța a avut în vedere că acțiunea de față este o acțiune de drept comun, dar este acțiune patrimonială, având în vedere scopul urmărit de părți.
Pe cale de consecință, întrucât valoarea bunului care formează obiectul litigiului, așa este indicat în cererea modificată, depășește valoarea de 5 miliarde până la care competența revine judecătoriei, instanța a apreciat că prin raportare la dispozițiile art. 2 pct.1 lit.b din Codul de procedură civilă, competența revine tribunalului.
Împrejurarea că în cuprinsul convenției încheiate între . I. și C. P. este indicat prețul de 3._ lei, preț la care imobilul a fost vândut prin actul autentificat sub nr.2752/30.09.2004, ulterior revocat prin acordul părților, este lipsită de relevanță sub aspectul determinării competenței, pe o parte având în vedere cererea modificată prin care validitatea acestui act nu mai este supusă analizei instanței, iar pe de alta parte, având în vedere că actul sus menționat este subsecvent contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 899/2003 a cărui anulare se cere.
Prin urmare, pentru considerentele expuse, având în vedere dispozițiile art. 158 din codul de procedură civilă coroborat cu art. 159 pct.2 din Codul de procedură civilă excepția a fost admisă, cu consecința declinării competenței în favoarea Tribunalului București.
S-a constatat ivit conflict negativ de competență.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie sub nr._ .
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține în ceea ce privește conflictul negativ de competență, cu care a fost legal sesizată, în conformitate cu prevederile art.20 Cod de procedură civilă, următoarele:
Așa cum rezultă din cererea introductivă, reclamantul a investit prima instanță cu soluționarea unei acțiuni civile prin care a solicitat instanței de fond, constatarea, în contradictoriu cu pârâtul chemat în judecată, anularea Deciziei nr. 456/09.10.2002, prin care a restituit, în temeiul Legii nr. 10/2001, în natură, imobilul teren în suprafață de 8054 mp., situat în București, situat în București. Sector 2, ., nr. 1, anularea procesului verbal prin care s–a procedat la punerea în posesie a pârâtului, în raport de acest imobil și repunerea părților în situația anterioară.
Așadar, așa cum au reținut ambele instanțe, această acțiune, care are ca obiect principal constatarea nulității unui act juridic, emis ca efect al epuizării procedurii administrative reglementate de Legea nr. 10/2001, are caracter patrimonial, interpretarea dată prevederilor art. 2 pct. 1 lit. a și art. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, prin decizia dată în interesul legii nr.32/2008, de Înalta Curte de Casație si Justiție, fiind general obligatorie, conform art. 330 7Cod procedură civilă.
În cauză, nu sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 26 din Legea nr. 10/2001, care dă în competența secției civile a tribunalului soluționarea contestațiilor formulate împotriva deciziilor de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură, câtă vreme, această normă reglementează o situație specială, aceea în care persoana care se pretinde îndreptățită, contestă o decizie prin care se soluționează în sens negativ o notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, situație premisă care nu este incidentă în speță.
Tot astfel, în cauză nu este incidentă nici situația la care face trimitere Decizia dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interesul legii, nr. XX /2007, câtă vreme în discuție nu este un refuz de soluționare al unei notificări de către entitatea deținătoare ci, o decizie deja emisă, prin care s-a recunoscut un drept la restituirea în natură, în conformitate cu prevederile legii speciale de restituire - Legea nr. 10/2001, în cauză invocându-se nulitatea actului juridic civil – Decizia nr. 496/09.10.2002, pentru cauză falsă, respectiv pentru dol.
Având în vedere această constatare, Curtea nu poate decât să concluzioneze că într-o astfel de situație, pentru determinarea competenței de soluționare a cauzei în prima instanță, este necesar să se raporteze la valoarea obiectului acțiunii, la data sesizării Tribunalului București - 20.05.2010.
Or, în raport de acest criteriu, câtă vreme în cauză, nu a fost administrată o probă cu caracter științific, fundamentată pe criterii obiective în vederea stabilirii valorii bunului, iar instanțele au omis a pune în vedere reclamantului să procedeze efectiv la evaluarea imobilului, rezultă că singurul element de referință la care prezenta instanță se poate raporta, este evaluarea realizată de pârâtul S. . cererii sale de chemare în garanție–fila 48 dosar nr._/301/2011 al Judecătoriei Sector 3 București.
Astfel, această parte a evaluat imobilul care face obiectul Deciziei ce se solicită a fi anulată la suma de 250.000 USD (echivalentul sumei de 848.550 lei Rol-la un curs oficial BNR, la data de 20.05.2010 - data înregistrării cererii pe rolul Tribunalul București, de 3,3942 Lei/ 1 Usd ).
Curtea are în vedere, totodată, din verificarea actelor dosarelor atașate că această evaluare nu a fost contestată nici de către reclamant și nici de către ceilalți pârâți.
Este adevărat că la dosar au fost anexate două contracte de vânzare cumpărare având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra același imobil, potrivit cu care acesta a fost evaluat convențional la suma de 250.000 USD (echivalentul sumei de 8._ Rol) și respectiv la suma de 3._ Rol, la data de 24.01.2005.
Curtea nu poate valida însă punctul de vedere al instanțelor anterioare, referitor la împrejurarea că în cauză, competența materială de soluționare a cauzei ar trebui raportată la această evaluare convențională.
Curtea are în vedere în acest sens, faptul că această evaluare convențională nu reflectă valoarea imobilului la data sesizării instanței cu acțiunea introductivă -20.05.2010, ci la momentul încheierii celor două contracte de vânzare-cumpărare, moment care nu este nici apropiat în timp față de cel al sesizării instantei cu acțiunea introductivă.
Or, singurul element temporal care prezenta relevanță în stabilirea valorii bunului și deci a competenței materiale de soluționare a cauzei, este cel al sesizării instanței cu cererea de chemare în judecată.
Tot astfel, nu poate fi ignorată, notorietatea evoluției pozitive a pieței imobiliare, ulterior anului 2005.
Pe de altă parte, plecând de la caracterul imperativ al normelor care reglementează competența materială în soluționarea unei acțiuni civile, trebuie admis că valoarea obiectului litigiului este cea indicată de părți și numai în situația în care, această valoare este contestată ori instanța are îndoieli fundamentate temeinic pe mijloace de dovadă pertinente și concludente, cu privire la evaluarea astfel realizată - prin actul de sesizare al instanței - se poate dispune administrarea de dovezi pe acest aspect.
Or, în cauză, nu au fost administrate, așa cum s-a arătat, nici dovezi contrare evaluării realizate prin actul procedural menționat și nici nu s-a contestat, prin raportare la elemente de fapt certe, fundamentate pe probe care să reflecte valoarea imobilului la momentul înregistrării acțiunii pe rolul Tribunalului București Secția a V a Civilă, evaluarea astfel realizată.
Pentru toate considerentele anterior expuse, Curtea, urmează a stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București, reținând incidența prevederilor înscrise în art. 2 pct. 2 lit. b din Codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta R. AUTONOMĂ ADMINISTRAȚIA PATRIMONIULUI PROTOCOLULUI DE STAT cu sediul în .-8, sector 1, în contradictoriu cu pârâtul A. Ș. S. A., domiciliat în București, .. 3, ., scara 2, sector 3, și . sediul în București, ., sector 2, în favoareaTribunalului București – Secția Civilă.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 14 februarie 2013.
PREȘEDINTE
M. I. GREFIER
M. C.
Red.M.I.
Tehnored.M.I/B.I.
6 ex/26.02.2013
| ← Rezoluţiune contract. Decizia nr. 182/2013. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 5/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
