Pretenţii. Decizia nr. 94/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 94/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-03-2013 în dosarul nr. 11166/3/2009*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IV A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 94 A
Ședința publică de la 13.03.3013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE:- D. Y.
JUDECĂTOR:- D. Z.
GREFIER:- F. J.
----------------
Pe rol soluționarea cererii de apel formulată de apelantul-reclamant T. R. împotriva Sentinței civile nr. 91/17.01.2012 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât P. R., având ca obiect, pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care Curtea, apreciază cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1310/19.10.2010 pronunțată de Tribunalul București Secția a V a Civilă, s-a admis excepția lipsei capacității de folosință și s-a respins acțiunea formulată de reclamantul T. R. deținut în P. București R. împotriva pârâtului P. R., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.
Această sentință a fost desființată în apel prin decizia civilă nr. 489/11.05.2011 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IV-a Civilă.
Curtea a reținut că potrivit dispozițiilor art. 10 alin. 3 din HG nr. 1849/2004, unitățile subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor au personalitate juridică, inclusiv P. R., situație în care în mod greșit tribunalul a constatat lipsa capacității procesuale de folosință a pârâtului.
Rejudecând cauza, prin sentința civilă nr. 91 /17.01.2012, Tribunalul București Secția a V -a Civilă, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul T. R..
Tribunalul a reținut că reclamantul potrivit precizării depuse la 19.10.2010, a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 850.000 lei cu titlu de daune morale, susținând că i-a fost afectată sănătatea prin câmpul electromagnetic generat de stațiile de emisie recepție. A precizat reclamantul că angajații penitenciarului care stau în aceleași condiții primesc un spor la salariu pentru supunerea la radiații electromagnetice.
A mai susținut reclamantul că deși a fost diagnosticat cu hepatica C, angajații penitenciarului nu i-a dat nici un fel de tratament.
Tribunalul a reținut că susținerile reclamantului nu au fost dovedite deși în condițiile art. 1169 Cod civil, sarcina probei îi revenea acestuia.
S-a mai reținut că potrivit raportului de expertiză efectuat de Institutul Național de Expertize Criminalistice, aflat la dosar și necontestat de reclamant, au fost evidențiate valori ridicate ale câmpului electromagnetic în spațiile care nu afectează deținuții.
Împotriva acestei sentințe reclamantul a declarat apel la data de 8.06.2012.
În dezvoltarea motivelor de apel, se susține că instanța nu a ținut cont de adresa nr. I/_/PBRB/20.06.2008 semnată și ștampilată de directorul Penitenciarului R. în care se menționa că funcționarii din penitenciar primesc sporuri salariale pentru condiții vătămătoare de lucru, respectiv câmpuri electromagnetice emise de tehnica din dotarea penitenciarului.
Tribunalul face referire doar la probele administrate de pârât, menționând un raport de expertiză conform căruia doar gardienii sunt radiați nu și deținuții, dar nu se pronunță și cu privire la buletinul de măsurători al câmpului radio electric din P. R. efectuat de Societatea Națională de Radiocomunicații și înregistrat cu nr._/13.11.2007.
Mai arată recurentul că tribunalul nu s-a pronunțat cu privire la art. 35 din Constituția țării la ordinul nr. 117/2002 la art. 130 R din Tratatul de la Maastricht la hotărârea nr. 1136/2006 și nici la Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1193/2006 conform căruia pârâtul avea obligația de a dezafecta tehnica poluantă și a proteja populația.
În această situație sentința tribunalului nu are o bază legală, iar recurentul susține că nu a fost ascultat pe fond, gardienii neprezentându-l la proces, astfel că nu și-a putut susține cauza.
Arată că o altă eroare constă în aceea că a fost judecat tot la secția a V-a care pronunțase și sentința anterioară, casată de Curtea de Apel.
Examinând criticile formulate, Curtea constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente.
În ceea ce privește susținerea că în mod greșit dosarul a fost repartizat spre soluționare în apel aceleiași secții, ca și în primul ciclu procesual, critica este neîntemeiată, având în vedere că nu ne aflăm în situația incidenței dispozițiilor art. 27 și următoarele din codul de procedură civilă.
Potrivit art.998-999 din Codul Civil din 1864 „orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara”.
În cauza de față, pentru angajarea răspunderii civile delictuale este necesar să fie îndeplinite trei condiții: existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu și a unei legături de cauzalitate.
Cu privire la fapta ilicită, aceasta este descrisă de reclamant ca fiind supunerea deținuților la radiații electromagnetice, peste limita admisă de lege, iar salariații Penitenciarului care lucrează în aceleași condiții primesc un spor la salariu.
Curtea apreciază că nu există o situație similară între cea avută de salariații penitenciarului și cea a deținuților deoarece salariații își desfășoară activitate în temeiul unui raport individual de muncă, iar statul, în calitate de angajator, are obligații specifice de a asigura desfășurarea activității, în condiții normale și lipsite de riscuri, în conformitate cu legislația privind protecția muncii, în timp ce deținuții se află în executarea unor pedepse privative de libertate, ca urmare a condamnării definitive, iar „măsurile privative de libertate sunt însoțite de obicei de suferințe și umilințe, așa cum a reținut și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Păvălcache, cererea nr._/03, hotărâre din 18 octombrie 2011 sau în Cauza M. împotriva României, publicată în Monitorul Oficial Nr. 651 din 13 septembrie 2011.
Ca atare, nu se poate face o comparație între condițiile de muncă pe care trebuie să le asigure statul român pentru personalul angajat în penitenciar și deținuții, care se află în executarea unei pedepse privative de libertate și care trebuie să suporte anumite restricții inerente regimului de detenție.
Pe de altă parte, din cuprinsul fișei care consemnează rezultatul măsurătorilor radiației electromagnetice de radio frecvență aflată la fila 18 din primul dosar de recurs, rezultă că depășirea valorii expunerii este foarte mică (0,01) și că se referă la stațiile de emisie recepție tip telefon mobil montate pe autovehiculele din dotare și la radiotelefoanele portabile de către cadre, constatări efectuate și în raportul de expertiză criminalistică extrajudiciar depus la filele 57 - 59 dosar fond, raport pe care apelantul – reclamant nu l-a contestat.
Expertiza a reținut că depășirea nivelelor maxime ale densității de putere a câmpului electromagnetic se datorează instrumentelor folosite exclusiv în activitatea de pază și protecție de către personalul angajat, instrumente care nu pot fi utilizate de către deținuți.
Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că nu există fapta ilicită constând în expunerea la radiați în penitenciar de natură a atrage discriminarea între deținuți și personalul penitenciarul.
Cu privire la prejudiciu, Curtea constată că apelantul – reclamant nu a precizat în ce constă prejudiciul pe care l-a suferit respectiv dacă este vorba de un prejudiciu material sau moral, limitându-se a solicita acordarea unor daune morale pentru prejudiciul suferit.
Cum prejudiciul trebuie dovedit iar sarcina probei revine celui ce pretinde că a fost vătămat, nici această condiție a răspunderii civile delictuale nu este îndeplinită.
În ceea ce privește existența unei legături de cauzalitate, Curtea constată că nu se impune analizarea incidenței acestei condiții, dat fiind că nu s-a făcut dovada existenței celorlalte două condiții ale răspunderii civile delictuale.
Susținerile apelantului în sensul că instanța de fond nu a ținut cont de adresa nr. I/_/PBRB/20.06.2008 nu sunt întemeiate. Adresa aflată la fila 19 din dosarul de fond al Tribunalului București din primul ciclu procesual, se referă la normele de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul Administrației Penitenciare și nu au legătură cu situația apelantului – reclamant, așa cum deja am arătat.
De asemenea, actele normative invocate de apelantul – reclamant respectiv hotărârea nr. 1136/2006 a Guvernului României, se referă tot la drepturile angajaților și la obligațiile impuse angajatorilor în asigurarea unor condiții de muncă nevătămătoare.
În ceea ce privește buletinul de măsurători al timpului radioelectric din P. R., Curtea a apreciat că depășirile valorilor admise sunt mici, iar eventuala afectare a sănătății apelantului – reclamant determinată de aceste depășiri ale valorilor admise ar fi trebuit dovedită pe baza unei expertize medico legală, probă care însă nu a fost solicitată de apelantul – reclamant.
Împrejurarea că reclamantul nu a fost prezentat la proces de către angajații penitenciarului nu reprezintă un motiv de nulitate a sentinței pronunțate, având în vedere că reclamantul a solicitat judecata cauzei în lipsă, iar prin adresa nr._/14.11.2010 aflată la fila 17 din ultimul dosar de fond, penitenciarul a justificat neprezentarea reclamantului la termenul fixat în fond în această cauză, cu o suprapunere a termenului peste termenul fixat la Judecătoria Sectorului 4 București într-o cauză penală. Pe de altă parte, în condițiile în care susținerile părților au fost analizate de către instanță, Curtea constată că drepturile procesuale ale apelantului reclamant nu au suferit o vătămare din cauza absenței acestuia de la dezbaterea pe fond a cauzei.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul ca nefondat .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant T. R., cu domiciliul în București, sector 6, ., ., . civile nr. 91/17.01.2012 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât P. R., cu sediul în București, ., sector 5.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13 martie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
D. Y. D. Z.
GREFIER
F. J.
Red. D.Y.
Tehnored. T.I
4 ex./29.04.2013
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 367/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Sechestru asigurător. Decizia nr. 187/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
