Evacuare. Decizia nr. 968/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 968/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-05-2013 în dosarul nr. 18301/302/2011
DOSAR NR._
(605/2013)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECTIA A III A CIVILA ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.968
Ședința publică de la 29.05.2013
Curtea constituită din:
P. - I. A. H. P.
JUDECATOR - E. V.
JUDECĂTOR - A. D. T.
GREFIER - Ș. P.
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentele-reclamante A. M. și I. N., împotriva deciziei civile nr.1221 A din 13.12.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât-reclamant D. G. și cu intimații-pârâți D. A., G. I. C., D. C., D. G. A. și D. E. D..
P. are ca obiect – evacuare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta-reclamantă A. M., personal și asistată de avocat A. Gafia, în baza împuternicirii avocațiale . nr._/10.04.2013, emisă de Baroul București – Cabinet Individual, aflată la fila 25 dosar, același avocat reprezintă și interesele recurentei-reclamante I. N., intimatul-pârât-reclamant D. G., personal, și asistat de avocat B. E., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/22.05.2013, emisă de Baroul București – Cabinet Asociat Avocatură, aflat la fila 48 dosar, intimatele-pârâte D. A. și G. I. C., personal, lipsind intimații-pârâți D. C., D. G. A. și D. E. D..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocatul intimatului-pârât-reclamant solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, constând în analize medicale ale părții și comunică un exemplar părților prezente.
Avocatul recurentelor-reclamante, nu se opune administrării probei cu înscrisuri și nu solicită termen pentru a lua cunoștință de conținutul acestora.
Curtea, în urma deliberării, în temeiul art.305 din codul de procedură civilă încuviințează proba cu înscrisuri, la cererea intimatului-pârât-reclamant, prin avocat, administrate astăzi în ședință publică.
Părțile prezente și reprezentate, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul recurentelor-reclamante, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în parte a deciziei civile nr.1221 A/2012, în sensul respingerii apelului, admiterea acțiunii principale, iar pe fondul cauzei menținerea sentinței civile nr.2249/13.03.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București.
Arată că în cauză există un contract principal de închiriere între recurente și P.M.B, fiind adevărat că reclamantele au subînchiriat acest imobil intimaților după o perioadă de timp, însă au efectuat cerere de evacuare.
Consideră că două instanțe de fond au apreciat corect și în cazul în care există un contract de subînchiriere fără termen, acesta poate fi denunțat prin voința unilaterală a uneia dintre părți, folosința nu poate fi perpetuă și veșnică conform legii.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Avocatul intimatului-pârât-reclamant, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea deciziei pronunțată anterior ca fiind legală și temeinică.
Criticile invocate în recurs nu se încadrează în cazul prevăzut de art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, instanța de apel corect a constatat faptul că în speță nu sunt incidente dispozițiile art.1436 al.2 din Codul civil referitoare la denunțarea unilaterală în raport de existența unei sentințe irevocabilă nr.8954/19.12.2001, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, care a statuat în mod irevocabil faptul că intimații-pârâți au drepturi locative până la încetarea contractului de închiriere. Consideră că atâta vreme cât aceste drepturi le-au fost recunoscute intimaților-pârâți printr-o hotărâre intrată în puterea lucrului judecat, recurentele-reclamante nu au dovedit că situația s-a schimbat din acel moment, contractul de închiriere principal este în vigoare și apreciază că nu se poate pronunța o hotărâre care să încalce aceste drepturi deja recunoscute.
Solicită să se aibă în vedere și elementele circumstanțiale, situația medicală a intimatului D. G., faptul că în apartamentul în speță locuiesc 6 persoane, că intimații-pârâți au efectuat îmbunătățiri cu bună credință, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată conform chitanței nr.49/23.05.2013, pe care o depune la dosar.
Depune la dosar și concluzii scrise.
Intimata-pârâtă D. A., personal, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat, arătând că nu există nici un contract de subînchiriere încheiat cu recurentele.
Intimata-pârâtă G. I. C., personal, având cuvântul, de asemenea, solicită respingerea recursului.
Curtea reține pricina spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2548/09.04.2010, Judecătoria Sectorului 5 București a admis cererea formulată de reclamantele A. M. și I. N., în contradictoriu cu pârâții D. A. G., D. A., G. I. C., D. C., D. G. și D. E. D. și a dispus evacuarea pârâților din apartamentul nr.7 situat în București, ., ..
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că între reclamanta A. M. și . fost încheiat contractul de închiriere nr. 193/14.01.2000 (fila nr. 4) cu privire la apartamentul nr.7 situat în București, ., .. De drepturi locative derivate beneficiază și reclamanta și I. N. (fostă I.), în calitate de fiică a titularului de contract.
Din cuprinsul fișei locative, anexă la contract (fila nr.6), rezultă că apartamentul în litigiu este format din două camere, având în total o suprafață de 25,08 mp.
După cum s-a reținut în considerentele sentinței civile nr.8954/19.12.2001, pronunțată în dosarul nr. 8665/2001 al Judecătoriei Sectorului 5 București (fila nr.23), între reclamanta A. M. și pârâtul D. G. a intervenit în mod valabil un contract de subînchiriere, în condițiile art. 1418 C.civ. coroborate cu art. 17 din Legea nr. 5/1973, prin care reclamanta se obliga să asigure pârâtului și familiei sale folosința a cel puțin două camere din compunerea apartamentului, în schimbul plații unei chirii care a luat, în mod excepțional, forma unei singure plăți (500.000 lei reclamantei și 2.500.000 lei numitei M. V.).
A mai reținut instanța prin amintita sentință că durata contractului de subînchiriere este similară cu cea a contractului de închiriere principal și că nu a fost dovedit un motiv care să ducă la încetarea acestuia.
Prin prezenta cerere, reclamantele, în calitate de beneficiare ale drepturilor locative născute în baza contractului de închiriere încheiat cu . evacuarea pârâților, arătând că spațiul locativ este insuficient pentru familia lor.
Raportat la dezlegările în drept cuprinse în sentința civilă nr.8954/19.12.2001 și care se opun în cauză cu puterea lucrului judecat, privind existența unui contract de subînchiriere valabil încheiat, fără un termen determinat, va trebui stabilită semnificația juridică a prezentei cereri de chemare în judecată pentru raporturile locative existente între părți.
Astfel, este știut faptul că de esența locațiunii este durata sa limitată în timp, inclusiv în situația în care chiria se fixează în mod global.
Cu alte cuvinte, durata contractului, chiar dacă nu este determinată (cum este și cazul în speță), nu poate fi perpetuă, veșnica, în condițiile în care locațiunile ereditare (așa-numitele concesiuni perpetue de folosință imobiliară) sunt interzise prin art. 1415 C.civ.
Instanța a apreciat că evacuarea solicitată de reclamante echivalează cu denunțarea unilaterală a contractului de subînchiriere.
Prin decizia civilă nr.1160/17.12.2010, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis apelul declarat de apelanții pârâți D. A. G., D. A., G. I. C., D. C., D. G. și D. E. D., a desființat sentința apelată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că este întemeiat motivul de apel ce vizează împrejurarea că prima instanță nu s-a pronunțat asupra cererii formulate la fila 22 din dosarul de fond, cerere prin care pârâții solicitau obligarea reclamantelor să restituie pârâților suma de 40.000 de dolari, pârâții arătând că această sumă reprezintă suma achitată pentru schimbul de locuință și valoarea îmbunătățirilor, în acest context, instanța avea îndatorirea să pună în discuția părților, potrivit art. 129 Cod de procedură civilă, calificarea acestei cereri și, constatând că aceasta are caracterul unei cereri reconvenționale, să o analizeze ca atare.
Cu privire la celelalte motive de apel, tribunalul a constatat că acestea sunt neîntemeiate. Astfel, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 156 alin. 1 Cod de procedură civilă nu a fost primită, dat fiind că textul art. 156 alin. 1 Cod de procedură civilă nu are legătură cu fondul cauzei, nefiind întrunite cerințele art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată. De asemenea, a fost găsită neîntemeiată excepția autorității lucrului judecat, invocată în raport cu sentința civilă nr. 8954/2001, instanța de fond reținând, în mod corect, că este de esența locațiunii durata sa limitată în timp, în raport de dispozițiile art.1415
Cod civil. In acest sens, chiar dacă, prin sentința pronunțată în anul 2001, instanțele au respins cererea de evacuare purtată între aceleași părți, hotărârea menționată nu se poate opune cu autoritate de lucru judecat prezentului litigiu, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 6 din Decretul nr.167/1958, orice titlu executoriu își pierde puterea executorie în termen de 3 ani.
A fost apreciată, de asemenea, neîntemeiată excepția prematurității acțiunii în evacuare, o atare acțiune nefiind condiționată de împlinirea unui termen, cu privire la dreptul de retenție, invocat de apelant, instanța analizând acest motiv în considerentele anterioare și stabilind că se impune ca instanța fondului să analizeze această cerere.
Cauza s-a reînregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 11.10.2011, iar prin sentința civilă nr.2249/13.03.2012 s-a admis cererea principală formulată de reclamantele-pârâte A. M. și I. N., în contradictoriu cu pârâtul-reclamant D. G. și pârâții D. A. G., D. A., G. I. C., D. C. și D. E. D., s-a dispus evacuarea pârâților din apartamentul nr. 7 situat în București, ., ., s-a respins cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant D. G. ca neîntemeiată și s-a respins totodată, cererea pârâtului reclamant D. G. de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 8954/19.12.2001, pronunțată de Judecătoria Sector 5 București, irevocabilă, s-a respins o altă cerere a reclamantei A. M. având ca obiect evacuarea pârâților D. G., A., D., O., T. și A., din locuința pe care o ocupă, situată în București, ., sector 5.
În considerentele hotărârii s-a reținut că între reclamanta A. M. și pârâtul D. G. a intervenit în mod valabil un contract de subînchiriere, în condițiile art. 1418 cod civil coroborate cu art. 17 din Legea nr. 5/1973, prin care reclamanta se obliga să asigure pârâtului și familiei sale folosința a cel puțin două camere din compunerea apartamentului în litigiu, în schimbul plății unei chirii care a luat, în mod excepțional, forma unei singure plăți (500.000 lei reclamantei și 2.500.000 lei numitei M. V., dar tot în contul reclamantei).
S-a mai reținut că durata contractului de subînchiriere este similară cu cea a contractului de închiriere principal și că nu a fost dovedit un motiv care să ducă la încetarea acestuia.
Potrivit art. 1200 pct. 4 și art. 1202 alin. 2 Cod civil, prezumția de lucru judecat (forma în care se manifestă autoritatea de lucru judecat, atunci când nu există identitatea de elemente reglementată de art. 1202 Cod civil, ci doar o suprapunere de chestiuni litigioase) are caracter absolut între părțile procesului care nu vor putea să demonstreze în contra a ceea ce s-a statuat.
Instanța a mai reținut că de esența locațiunii este durata sa limitată în timp.
Contractul de locațiune se poate încheia fără precizarea termenului (pe un timp nedeterminat), însă locațiunea nu poate fi veșnică, perpetuă, locațiunile ereditare (concesiunile perpetue de folosință imobiliară) fiind interzise de lege (art. 1415 Cod civ.).
Potrivit art. 1436 alin. 2 Cod civil contractul de închiriere fără termen poate fi denunțat prin voința unilaterală a uneia dintre părți, evacuarea solicitată de reclamanta A. M. echivalând cu denunțarea unilaterală a contractului de subînchiriere.
Față de considerentele ce preced, instanța a admis cererea principală și a dispus evacuarea pârâților din apartamentul nr.7 situat în București, ., ..
Având în vedere că, astfel cum s-a reținut în sentința civilă nr.8954/19.12.2001 a Judecătoriei Sectorului 5 București, suma achitată reclamantei de pârâtul D. G. reprezintă chirie datorată în schimbul drepturilor locative recunoscute pârâților, a respins cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant D. G. ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr.1221/13.12.2012, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis apelul formulat de apelantul pârât-reclamant D. G. Și Apelanții Pârâți G. I. C., D. Constanta, D. E. D., D. G. A. și D. A., împotriva sentinței civile nr. 2249/13.03.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București – Secția a II-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele reclamante A. M. și I. N., a schimbat în parte sentința civilă apelată în sensul că a respins cererea principală, ca neîntemeiată și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că în înscrisul intitulat „chitanță”, încheiat între M. V., A. M. și D. G., la data de 12.05.1995 se menționează faptul că M. V. a primit de la D. G. suma de 3.000.000 lei pentru efectuarea schimbului de locuință dintre ea și A. M., aceasta din urmă primind și ea suma de 500.000 lei, pentru a-l lăsa pe fratele său D. G. cu familia sa în casa care a făcut schimbul de locuință (., . de folosință și atunci când apartamentul se va cumpăra de la stat să aibă dreptul la jumătate din apartamentul respectiv.
Acest schimb de locuință a avut loc, așa cum reiese din adresa nr.19/06.06.1995 emisă de . – dosar nr._/302/2009).
Chiar dacă excepția autorității de lucru judecat este neîntemeiată, aspect reținut definitiv și irevocabil, în decizia nr. 1160/17.12.2010, puterea de lucru judecat împiedică contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute unei părți, sau constatările făcute printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o hotărâre posterioară, astfel că instanța este ținută să verifice aspectele dezlegate prin hotărârea anterioară, care s-ar opune litigiului de față, cu putere de lucru judecat.
Acest principiu a fost respectat și de către instanța de fond, în analiza situației de fapt, însă, deși a constatat că prin sentința civilă nr.8954/19.12.2011 s-a mai reținut că durata contractului de subînchiriere este similară cu cea a contractului de închiriere principal, ulterior a apreciat instanța de fond, că acest contract (de subînchiriere) este încheiat fără precizarea termenului, dând eficiență dispozițiilor art. 1436 alin. 2 Cod civil, care reglementează denunțarea unilaterală a unui asemenea contract.
Tribunalul a constatat însă că, drepturile locative ale apelanților au fost recunoscute și sunt opozabile intimatelor reclamante până la încetarea contractului principal (de închiriere), astfel că nu poate opera denunțarea unilaterală.
Aspectele invocate de către intimatele reclamantei, imposibila conviețuire și presupuse acte de violență din partea apelantului D. G. nu a fost dovedite, prin probatoriile administrate în cauză.
Astfel, deși s-a demonstrat că în acel imobil locuiesc 11 persoane, 6 persoane care compun familia apelantului D. G. și 5 persoane care compun familia intimatelor, din înțelegerea părților (constatată cu putere de lucru judecat ca fiind un contract de subînchiriere) nu rezultă că cele două familii urmau a locui împreună.
În ceea ce privește presupusele acte de violență, deși s-a depus un certificat medico-legal la dosar, din care rezultă că intimata A. M. a avut o leziune traumatică ce s-ar fi putut produce la data de 16.08.2011 prin lovire cu sau de corp dur, nu s-a dovedit prin nici un mijloc de probă că aceasta a fost produsă de apelantul D. G..
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantele – apelante, criticând-o ca nelegală, prin prisma dispozițiilor art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, în susținerea motivelor de recurs arătându-se că instanța de apel însă, în mod greșit, a apreciat că nu poate opera denunțarea unilaterală a contractului de subînchiriere, datorită faptului că acesta a fost încheiat pe o perioadă nedeterminată.
Potrivit dispozițiilor art.312 alin.1 Cod de procedură civilă, Curtea va găsi nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Instanța de apel reține în considerentele deciziei recurate că între părți s-a încheiat un contract de subînchiriere cu termen, pe o perioadă determinată, respectiv până la încetarea contractului de locațiune principal încheiat între reclamante și . apartamentul situat în București, ., ., sector 5.
Prin motivele de recurs recurentele invocă o singură critică, respectiv că acest contract de subînchiriere pe care l-au încheiat cu pârâții este un contract fără termen, încheiat pe o perioadă nedeterminată și, ca atare, poate fi denunțat unilateral de către ele.
Curtea nu va primi această critică.
Analizând contractul încheiat între părți la data de 12.05.1995, intitulat „chitanță”, instanța constată că acesta este un contract complex. Contra sumei de bani primită de la pârâți (3.000.000 lei) reclamantele cedează folosința a două camere pârâților până la momentul cumpărării apartamentului de la stat de către reclamante.
După acest moment, părțile convin ca pârâții „să aibă dreptul la jumătate din apartamentul nr.7 din ., sector 5”.
Curtea apreciază că acest act juridic încheiat de părți cuprinde două obligații juridice asumate de către reclamantele – recurente, prima dintre ele având ca obiect cedarea folosinței apartamentului în litigiu până la momentul cumpărării acestuia de la stat.
Nefăcând obiectul prezentei cauze nu va fi analizată cea de a doua obligație asumată de reclamante vizând transmiterea a ½ din acest apartament pârâților.
În ceea ce privește însă cedarea folosinței apartamentului către pârâți, instanța constată că momentul până la care pârâții pot folosi două camere din acest apartament este momentul încetării contractului de locațiune principal prin semnarea contractului de vânzare – cumpărare dintre reclamante și stat.
Ca atare, contractul de subînchiriere încheiat de părți nu este pe perioadă nedeterminată, fiind un contract cu termen. Ca atare, dreptul locativ rezultat din contractul intitulat „chitanță” este opozabil recurentelor, acestea neputând denunța unilateral subînchirierea.
În ceea ce privește puterea de lucru judecat reținută de instanța de apel rezultată din sentința civilă nr.8954/19.12.2011 va fi menținută și de instanța de recurs, în cuprinsul acestei sentințe fiind calificat contractul de subînchiriere în litigiu ca un contract a cărui durată este similară cu cea a contractului de închiriere principal.
În consecință, față de aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondat recursul, iar potrivit dispozițiilor art.274 Cod de procedură civilă va obliga recurentele la 500 lei cheltuieli de judecată față de intimatul D. G., reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentele-reclamante A. M. și I. N., împotriva deciziei civile nr.1221 A din 13.12.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât-reclamant D. G. și cu intimații-pârâți D. A., G. I. C., D. C., D. G. A. și D. E. D..
Obligă recurentele la 500 lei cheltuieli de judecată față de intimatul D. G..
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 29.05.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I.-A. H.-P. E. V. A.-D. T.
GREFIER
Ș. P.
Red.I.A:H.P.
Tehdact.R.L.
2 ex./08.07.2013
TB-S.5 – M.B.; L.P.
Jud.S.5- F.F.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1711/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 907/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
