Drept de autor şi drepturi conexe. Decizia nr. 26/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 26/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-02-2013 în dosarul nr. 58009/3/2011
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ,
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.26A
Ședința publică de la 13.02.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M. D. O.
JUDECĂTOR - B. A. S.
GREFIER - E. D. C.
Pe rol soluționarea apelurilor declarate de apelanta-reclamantă G. V. și apelantul-pârât H. M. I. împotriva sentinței civile nr.948/26.04.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a civilă, în dosarul nr._ .
Dezbaterile de fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 30.01.2013, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a da posibilitatea apelantei-reclamante să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea în cauză la data de 06.02.2013, când având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea în cauză la data de 13.02.2013, când a hotărât următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a V-a Civilă, reclamanta G. V. a chemat în judecată pe pârâtul H. M. I., solicitând instanței să dispună mărirea remunerației din contractele de cesiune de drepturi de autor dintre reclamant si parat, conform art.43 alin. 3 din Legea nr.8/1996, la nivelul beneficiilor obținute de parat și în subsidiar, să dispună rezilierea contractelor, conform art.41 alin. l din Legea nr.8/1996, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părți s-au încheiat doua contracte de cesiune de drepturi de autor, având ca obiect cesiunea exclusiva a cotei de 1/8 din drepturilor patrimoniale de autor asupra operei literare a scriitorului M. S., astfel:
- un contract încheiat la 22 august 2010 pe o perioada de 2 ani, prețul cesiunii fiind de cate 1.000 euro/an;
- un contract încheiat la 5.11.2010, pentru o durată de 5 ani, prețul cesiunii fiind de cate 1.000 euro/an, plata efectuându-se în lei.
Reclamanta a precizat că la momentul încheierii acestor contracte a fost indusă în eroare cu privire la drepturile sale legale, mai ales cu privire la remunerația acordata, aflata in disproporție vădita fata de beneficiile realizate de parat; aspect despre care am aflat ulterior, urmărind tirajele impresionante editate din opera lui M. S.. Spre exemplu, cărțile "Frații Jderi", 3 volume, "Baltagul. Cazul Eugenitei C.", și "C. de aur. Ostrovul lupilor" au fost editate si comercializate împreuna cu ziarul Jurnalul Național care are un tiraj mediu zilnic de vânzare de peste 40.000 exemplare, fiecare carte fiind vândută la peste 10 lei.
Reclamanta a precizat că remunerația pe care a primit-o, in aceste condiții, este de cel puțin 10 ori mai mica decât cea normal cuvenita, existând a o disproporție evidenta intre remunerația primita si beneficiile paratului.
Pentru disproporția evidenta de remunerație, Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, a stabilit o soluție legala la art.43 alin. 3: "in cazul unei disproporții evidente între remunerația autorului operei si beneficiile celui care a obținut cesiunea drepturilor patrimoniale, autorul poate solicita organelor jurisdicționale competente revizuirea contractului sau mărirea convenabilă a remunerației".
Față de dispozițiile legale arătate, reclamanta a solicitat revizuirea contractului, cu mărirea remunerației la 1/8 din sumele încasate de parat.
În subsidiar, reclamanta a solicitat să se constate că sunt informe contractele încheiate cu paratul deoarece nu conțin datele prevăzute imperativ de lege, fiind sancționate cu rezilierea contractului. Astfel, potrivit art. 41 alin. l din lege "contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale trebuie sa prevadă drepturile patrimoniale transmise si sa menționeze, pentru fiecare dintre acestea, modalitățile de utilizare, durata si întinderea cesiunii, precum si remunerația titularului dreptului de autor. Absenta oricăreia dintre aceste prevederi da dreptul părții interesate de a cere rezilierea contractului".
În drept,cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.43 alin.3 si art.41 alin. l din Legea nr.8/1996.
În susținerea cererii, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și cu orice alta proba utila cauzei.
În susținerea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei contractul de cesiune de drepturi de autor, certificat de moștenitor nr. 826/05.05.1992, emis de notariatul de Stat - Local Sector 1 în dosar nr. 703/1992, certificatul de moștenitor nr. 1876/18.12.1987, emis de Notariatul de Stat Sector 1 în dosarul nr. 1861/1987.
Prin Serviciul Registratură, la data de 16.11.2011, pârâtul H. M. I. a depus întâmpinare, prin care a solicitat instanței să respingă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta G. V., arătând că aceasta este neîntemeiata, urmând să fie respinsă in consecința, pentru motivele următoare:
Pârâtul a arătat că a încheiat cu reclamanta doua contracte de cesiune a cotei de 1/8 din drepturile de autor asupra operei literare a scriitorului M. S..
Valoarea totala a acestor contracte este 7.000 Euro, suma pe care reclamanta deja a primit-o, 2000 Euro la data de 22.08.2010, iar echivalentul in lei al sumei de 5000 Euro -_ lei - la data de 05.11.2011.
Primul contract a fost încheiat la data de 22 august, pârâtul intenționând sa tipărească și să publice pe cont propriu cărți cu titlu sadovenian, scop in care a înființat Editura M. S..
Pârâtul a precizată că la data încheierii acestui contract de cesiune. 22 august 2010, drepturile reclamantei asupra operei literare a scriitorului M. S. aveau un caracter incert.
In acest sens, pârâtul arată că prin Sentința civila nr.1497/22.12.2009 pronunțata in Dosarul nr._, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a constatat nulitatea certificatului de moștenitor nr.826/30.05.1992 emis de Notariatul de Stat al Sectorului l București, in baza căruia reclamanta G. V. deținea cota de 1/8 din drepturile de autor asupra operei literare a scriitorului M. S., la cererea reclamantei COPYRO.
Pârâtul a mai arată că a încheiat primul contract de cesiune asumându-și riscul ca reclamanta G. V. sa piardă cota-parte de 1/8 din drepturile de autor asupra operei literare a scriitorului M. S..
Acest risc s-a reflectat si în prețul contractului, iar reclamanta nu putea, la acel moment, să cesioneze aceste drepturi altei persoane, întrucât nicio editura nu putea, în mod logic, sa își asume un astfel de risc.
Cel de-al doilea contract de cesiune a fost încheiat la insistențele repetate ale reclamantei, care mi-a propus cesiunea pe o durata de 10 ani, întrucât avea nevoie presanta de bani pentru a cumpăra un apartament.
În urma negocierilor purtate s-a convenit încheierea celui de-al doilea contract de cesiune pe o perioada de 5 ani, contra sumei totale de 5000 Euro/21.250 lei, pârâtul încheind acest contract numai din dorința de a o ajuta pe reclamanta, întrucât cesiunea inițiala, respectiv contractul inițial era încă în vigoare, cesiunea producând efecte până la data de 22 august 2012.
Pârâtul a mai arătat că nici la încheierea celui de-al doilea contract drepturile reclamantei nu aveau un caracter cert, întrucât, deși Curtea de Apel București a admis apelul formulat de G. V. prin Decizia nr.208A/2010 pronunțata la data de 28.09.2010 si a modificat sentința pronunțata de prima instanța în sensul respingerii în tot a acțiunii, intimata-reclamanta COPYRO formulase recurs împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel.
Recursul formulat de COPYRO a fost respins abia la data de 11 octombrie 2011. prin Decizia nr.7023/2011 pronunțata de înalta Curte de Casație si Justiție - în dosarul nr._ .
Pârâtul a precizat că prin niciunul din cele doua contracte reclamanta nu si-a asumat obligația de a restitui remunerația primita in situația in care s-ar fi constatat prin hotărâre judecătoreasca irevocabila nulitatea certificatului de moștenitor in baza căruia deținea cota de 1/8 din drepturile de autor in discuție.
De asemenea, prin niciunul din contractele de cesiune reclamanta nu si-a asumat obligația de a-l despăgubi pe pârât in cazul in care COPYRO i-ar fi solicitat remunerația pentru utilizarea cotei de 1/8 din drepturilor de autor.
Se constata ca, in realitate, ambele contracte au avut un caracter aleatoriu. întrucât întinderea prestațiilor nu a fost cunoscuta de părți Ia încheierea lui, depinzând de un eveniment viitor si incert, respectiv de modul de soluționare a cauzei ce forma obiectul Dosarului nr._, aflat atunci pe rolul Curții de Apel București - Secția a IX-a.
Caracterul aleatoriu s-a reflectat, in mod firesc, in prețul fiecăruia dintre cele doua contracte.
Față de cele anterior menționate si de prevederile art.43 alin.(3) din Legea nr.8/1996, pârâtul consideră că este imposibili să se stabilească in mod obiectiv o disproporție vădită intre remunerația autorului operei si beneficiile celui care a obținut cesiunea drepturilor patrimoniale de autor, întrucât nu se poate stabili in mod obiectiv valoarea drepturilor incerte deținute de reclamanta la momentul semnării contractelor de cesiune.
Mai mult, deși reclamantei ii revine sarcina probei, aceasta nu a demonstrat existenta unei disproporții intre remunerația primita in baza celor doua contracte de cesiune.
Reclamanta s-a limitat la a afirma un tiraj mediu de vânzare de peste 40.000 de exemplare, la un preț de vânzare de 10%, pentru mai multe titluri din opera sadoveniană, afirmație nedovedită.
Chiar de-ar fi fost dovedita împrejurarea ca la chioșcurile de ziare ar fi fost vândute 40.000 de volume din opera scriitorului M. S. la prețul de vânzare de 10 lei, aceasta nu este de natura sa îndreptățească afirmația ca remunerația primita de reclamanta este "de cel puțin 10 ori mai mica decât cea normal cuvenita", afirmație făcuta de reclamanta prin cererea de chemare in judecata, afirmație in susținerea căreia nu a fost prezentata vreo explicație sau vreun mod de calcul.
Pârâtul a menționat că aceasta afirmație dovedește faptul ca reclamanta nu poate estima in mod obiectiv realitățile pieței romanești de carte, întrucât înmulțind suma de 7000 Euro pe care a primit-o cu 10 si cu 8 (raportat la cota de 1/8 pe care o deține), s-ar ajunge la suma de 560.000 Euro, o suma fabuloasa indiferent de reperele la care ne raportam.
De asemenea, prin aceasta afirmație reclamanta arata ca nu cunoaște practica si uzanțele tipăririi de cârti pentru distribuția împreuna cu ziarele tipărite.
Cat privește cererea subsidiara a reclamantei, de reziliere a celor doua contracte de cesiune, aceasta s-a limitat la a cita prevederile art.41 alin.(l) din Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, fără a motiva in vreun fel incidența acestei norme legale in prezenta speța.
În consecința, pârâtul a arătat că se află într-o imposibilitate obiectiva de a formulat apărările fata de aceasta cerere subsidiara, urmând ca, in măsura in care reclamanta va înțelege sa iși precizeze aceasta cerere.
Pârâtul consideră că cele doua contracte de cesiune a drepturilor de autor au fost încheiate cu respectarea condițiilor de fond si de forma impuse de Legea nr.8/1996 și cuprind mențiunile prevăzute de art.41 alin.(l) din Legea nr.8/1996. respectiv drepturile patrimoniale transmise, modalitățile de utilizare, durata si întinderea cesiunii si remunerația pentru dreptul de autor.
În drept, pârâtul a invocat dispozițiile art.115 si urm. C.pr.civ., Legea nr.8/1996.
În susținerea cererii, pârâtul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei, orice alta proba a cărei administrare s-ar dovedi necesara.
La termenul din 15.12.2011, reclamanta a depus cerere precizatoare, prin care a arătat că mărirea remunerației din contractele de cesiune de drepturi de autor, conform art. 43 alin. 3 din Legea nr. 8/1996, la 1/8 din sumele încasate de pârât, o apreciază provizoriu ca fiind în cuantum de 50.000 lei.
La același termen de judecată, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriu privind condițiile de negociere la încheierea contractului de cesiune de autor.
Prin serviciul registratură, la data de 14.02.2012, pârâtul a depus la dosarul cauzei contractul de editare a operelor sadoveniene din data de 03.11.2010, facturi fiscale nr. HMI01/01.09.2011, HMI02/05.09.2011, HMI03/07.09.2011, HMI04/09.09.2011, pentru suma totală cu TVA inclus de 240.037,28 lei, suma netă fără TVA 183.224 lei, ordine de plată emise de .. SRL, în valoare totală de 549.453,28 lei, reprezentând remunerații plătite în baza contractului de editare, sume incluzând TVA, suma netă reprezentând remunerațiile fiind de 443.107,48 lei.
Pârâtul a menționat că nu a încheiat nici un contract cu Jurnalul Național și că nu are nici un fel de raporturi contractuale cu vreuna din societățile din grupul Jurnalul Național și a solicitat ca instanța să ia în considerare TVA aferent tranzacțiilor, atât în privința facturilor, cât și în privința plăților efectuate. De asemenea, pârâtul a precizat că are domiciliul stabil în Olanda, iar pentru negocierea și semnarea contractelor, atât cu reclamanta, cât și cu . SRL, a efectuat mai multe deplasări în țară și a făcut și alte cheltuieli.
Prin sentința civilă nr. 948/26.04.2012 tribunalul a admis acțiunea și a majorat remunerația stabilită în favoarea reclamantei prin contractele de cesiune de autor asupra operei literare a scriitorului M. S., contracte încheiate la 22 august 2010 și 5 nov. 2010, la 1/8 din veniturile obținute de pârât privind valorificarea drepturilor cesionate, obligînd pîrîtul la plata către reclamantă a remunerației restante în cuantum de_ euro.
Pentru a pronunța această hotărîre, tribunalul a reținut următoarele: reține că între părți s-au încheiat două contracte de cesiune drepturi de autor având ca obiect cesiunea exclusivă a cotei de 1/8 din drepturile patrimoniale de autor asupra operei literare a scriitorului M. S..
Primul contract s-a încheiat la 22.08.2010 pe o perioadă de 2 ani, prețul cesiunii fiind stabilit la 1.000 euro/an urmând ca plata să se efectueze în lei. Cel de-al doilea contract s-a încheiat la 05.11.2010 pentru o durată de 5 ani, prețul cesiunii fiind de 1.00 euro/an cu plata în lei.
Pentru a stabili contravaloarea drepturilor cesionate, părțile nu au avut în vedere o valoare estimativă a drepturilor patrimoniale de autor ce urmau să fie valorificate astfel că prețul stabilit inițial are un caracter pur aleatoriu.
Potrivit art. 43 alin. 3 din Legea 8/1996 privind dreptul de autor în cazul unei disproporții evidente între remunerația autorului operei și beneficiile celui care a obținut cesiunea drepturilor patrimoniale, autorul poate solicita organelor jurisdicționale competente revizuirea contractului sau mărirea convenabilă a remunerației.
În raport de aceste dispoziții, ținând seama de valoarea operei sadoveniene, instanța apreciază că prețul cesiunii stabilit inițial prin cele două contracte nu a avut în vedere valoarea drepturilor cesionate și respectiv, câștigurile efective ale cesionarului pentru a se păstra o proporție rezonabilă între drepturile celor două părți în contract, astfel că sumele prevăzute ca preț al cesiunii o prejudiciază în mod evident pe reclamantă fiind foarte mici.
Din aceste considerente, instanța apreciază că se impune revizuirea contractelor în sensul de a stabili remunerația prin raportare la veniturile cesionarului, respectiv la cota de 1/8 din veniturile obținute de pârât prin valorificarea drepturilor cesionate.
În speță, reclamanta în calitate de moștenitoare a drepturilor de autor, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor 826/05.05.1992 eliberat de Notariatul de Stat Local Sector 1 se subrogă în drepturile autorului și poate culege remunerația la care se referă art. 43 alin. 3 din Legea 8/1996 astfel că aceste dispoziții sunt incidente în speță și reclamantei.
În raport de datele furnizate de pârât privind beneficiul realizat din publicarea operelor cesionate și cu care reclamanta a fost de acord, instanța va obliga pe pârât să plătească reclamantei remunerația restantă în cuantum de 14.500 euro calculată în raport de noul preț revizuit care reprezintă 1/8 din veniturile cesionarului obținute prin valorificarea drepturilor cedate.
Astfel, s-a reținut că reclamanta a primit suma de 7.000 euro în baza contractelor de cesiune.
Prin raportare la suma de 172.000 euro declarată de pârât, cota de 1/8 reprezintă 21.500 euro. Scăzând suma primită de 7.000 euro, pârâtul mai datorează diferența de 14.500 euro.
Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanța in dosarul nr._ au declarat apel ambele părți.
În cererea de apel, pîrîtul H. M. I. solicită schimbarea sentinței, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În motivarea apelului s-au arătat următoarele:
În fapt, prin cererea de chemare în judecată, intimata-reclamanta G. V. a solicitat instanței, in principal, să dispună majorarea remunerației din contractele de cesiune de drepturi de autor încheiate cu pârâtul, iar în subsidiar să dispună rezilierea contractelor.În motivarea cererii, intimata-reclamantă a susținut că între părți s-au încheiat două contracte de cesiune, unul la 22.08.2010 pe o perioadă de doi ani și pentru o remunerație de 1000 Euro/an, iar cel de-al doilea la 05.11.2010, pentru o durată de 5 ani, prețul cesiunii fiind de 1000 Euro/an.
Cu privire la capătul de cerere privind rezilierea contractelor, G. V. a apreciat că cele două contracte nu respecta prevederile art. 41 alin. l din Legea nr. 8/1996, solicitând pentru acest motiv si rezilierea lor. În urma administrării probatoriului, intimata-reclamantă a arătat că solicită mărirea remunerației la suma de 21.500 Euro, suma din care trebuie scăzut onorariul de 7.000 Euro primit în urma încheierii celor doua contracte de cesiune.Prin sentința civila nr. 948/26.04.2012, Tribunalul București a admis acțiunea formulata de G. V. în ceea ce privește majorarea remunerației pentru cesiunea drepturilor de autor și a lăsat nesoluționat capătul de cerere privind rezilierea celor două contracte.
Sentința civilă apelată este lipsită de temei legal, fiind pronunțata cu nerespectarea dispozițiilor legale în materie, și cu ignorarea probatoriului administrat.
În primul rând, instanța de fond a omis să se pronunțe cu privire la capătul de cerere privind rezilierea celor două convenții de cesiune de drepturi patrimoniale de autor, intervenite între pîrît și intimata-reclamantă G. V.. Prin precizarea făcută la termenul din 12.04.2012, intimata-reclamantă a solicitat doar rezilierea celui de-al doilea contract de cesiune. Chiar dacă această cerere avea un caracter subsidiar, fiind astfel o cerere accesorie, instanța de fond, avea obligația să se pronunțe și asupra acesteia, potrivit principiului disponibilității.
Referitor la aceasta cerere, trebuie subliniat ca intimata-reclamanta a susținut ca aceste convenții nu respecta "datele prevăzute imperativ de art. 41 alin. l" din Legea nr.8/1996, insa a omis sa arate care dintre prevederile impuse de lege lipsesc din cuprinsul acestor contracte.Pentru a lamuri situația învederez instanței ca respectivele convenții prevăd toate elementele impuse de lege astfel:• Drepturile patrimoniale transmise sunt prevăzute de art.1.1. si art. 5.1. din ambele contracte;Modalitățile de utilizare sunt 4.4 din contracte;
- Durata cesiunii este de doi ani potrivit primului contract (art.2.1.) si de cinci ani potrivit celui de-al doilea (art.2.1.);
- întinderea cesiunii este arătata la art.5.2. din cele doua contracte;
- Remunerația titularului de drepturi este de 2.000 Euro, potrivit primului contract (art.3.1.) si de 5.000 Euro potrivit celei de-a doua convenții (art.3.1.).Având în vedere aceste aspecte, reiese ca ambele convenții au fost încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, rezultând astfel atât caracterul neîntemeiat al acestui capăt de cerere, cât și vădita rea-credință a intimatei-reclamante care, nesocotind principiul efectului de lege al contractului între părțile sale și cel al executării cu bună credință a convențiilor, încearcă pe orice cale, legală sau mai puțin legală, desființarea contractului de cesiune de drepturi de autor.
În al doilea rînd, instanța de fond, a considerat în mod eronat că se impune revizuirea contractelor de cesiune de drepturi de autor încheiate între subsemnatul și intimata-reclamantă, în sensul majorării remunerației datorate de cesionar la suma de 21.500 Euro, reprezentând 1/8 din veniturile subsemnatului obținute prin valorificarea drepturilor cedate. Pronunțând o astfel de hotărâre, instanța de fond a ignorat atât limitele de aplicare a art. 43 alin. 3 din Legea nr. 8/1996, cât și situația de fapt referitoare la contractele de cesiune. Odată cu încheierea celor două contracte de cesiune au devenit aplicabile dispozițiile art. 969 din Codul civil, forma în vigoare la data semnării celor două contracte (actualmente dispozițiile art. 1270 alin. l din Noul Cod Civil), potrivit cărora "contractul valabil încheiat are putere de lege intre părțile contractante".Aceste prevederi legale stabilesc regula în materie, respectiv faptul că, odată ce acordul de voința al părților a fost perfectat, acestea nu pot reveni asupra prevederilor contractuale, urmând ca respectiva convenție să își producă efectele până la încetarea acesteia prin acordul părților ori din cauze autorizate de lege. Totuși, art. 43 alin. 3 din Legea nr. 8/1996 prevede o excepție de la principiul puterii de lege a convențiilor, dispunând următoarele: "în cazul unei disproporții evidente între remunerația autorului operei și beneficiile celui care a obținut cesiunea drepturilor patrimoniale, autorul poate solicita organelor jurisdicționale competente revizuirea contractului sau mărirea convenabilă a remunerației".Ceea ce trebuie subliniat este că acest text de lege, fiind o excepție de la norma generala, este de stricta interpretare și aplicare, neputând fi extins prin analogie și altor situații decât cele descrise de acest text de lege. Astfel, primul aspect ce trebuie menționat este că art. 43 alin. 3 din Legea nr. 8/1996 prevede ca cererea de revizuire a contractului sau de mărire a remunerației poate fi făcuta de autor, iar intimata-reclamanta din aceasta cauza NU are această calitate.
Potrivit art. 3 alin. l din Legea nr. 8/1996 este autor persoană fizică sau persoanele fizice care au creat opera. În mod evident, intimata-reclamantă nu poate susține că a creat opera sadoveniană, astfel că aceasta nu este autorul operei ci este un subiect al dreptului de autor.La încheierea celor două contracte, intimata-reclamanta avea calitatea de TITULAR AL DREPTURLUI DE AUTOR. Aceasta distincție, dintre noțiunea de autor și cea de titular al drepturilor de autor este prevăzută chiar de art. 39 alin 1 din Legea nr. 8/1996, care dispune că "Autorul SAU titularul dreptului de autor (subl. ns.) poate ceda prin contract altor persoane numai drepturile sale patrimoniale".
Având în vedere aceasta distincție făcuta chiar de legiuitor, nu se poate considera ca existând identitate între calitatea de autor al operei sadoveniene și calitatea de titular de drepturi asupra acestor opere. Intimata-reclamantă din prezenta speță este moștenitoare a autorului M. S., prin urmare având calitatea de titular de drepturi patrimoniale asupra operelor.
Daca legiuitorul ar fi dorit să acorde acest drept și titularului de drepturi patrimoniale de autor, ar fi făcut referire și la acesta, astfel cum se face referire la titularii de drepturi de autor si in alte articole din Legea nr. 8/1996, cum ar fi: art. 39 alin. l, art. 121 alin. l, art. 123 alin. l, etc.
În atare condiții reclamanta NU se poate prevala de dispozițiile art. 43 alin. 3 din Legea nr. 8/1996, întrucât acest text, de stricta interpretare si aplicare, conferă doar autorului operei dreptul de a solicita revizuirea contractului de cesiune sau mărirea convenabilă a remunerației.
Pentru acest motiv cererea formulată de intimata-reclamantă este neîntemeiată, întrucât contractul încheiat între aceasta, în calitate de titular de drepturi de autor, și subsemnatul este supus dispozițiilor normei generale, potrivit căreia convenția are putere de lege între părti, iar dispozițiile art.43 alin.3 din Legea nr.8/1996 nu sunt aplicabile in cauza.
Mai mult, instanța a apreciat in mod greșit si asupra înscrisurilor depuse la dosar, înscrisuri referitoare la sumele încasate de subsemnatul din valorificarea drepturilor.
Dacă ar fi analizat în mod pertinent aceste înscrisuri, instanța de fond ar fi observat ca G. V. nu a dovedit nici existența văditei disproporții între beneficiul obținut de subsemnatul și remunerația acordată, astfel cum avea obligația potrivit prevederilor legale invocate.
În urma cererii precizatoare, intimata-reclamanta a arătat ca ar fi avut dreptul la suma de 21.500 euro, reprezentând 1/8 din suma prevăzuta in contractul de editare dintre subsemnatul si . SRL. Din aceasta suma, intimata-reclamanta a dedus suma de 7.000 Euro deja primită, solicitând obligarea mea la plata sumei de 14.500 euro.
În legătura cu aceasta suma trebuie făcute câteva precizări, întrucât intimata-reclamanta a încercat sa inducă in eroare instanța de judecata, întrucât beneficiile obținute de subsemnatul sunt în realitate mai mici.
În primul rând, arăt că din suma de 172.000 Euro, prevăzută în contractul de editare, subsemnatul am primit doar 549.453,28 lei (125.733 Euro, suma calculata potrivit cursului BNR de 4,37 lei/Euro), potrivit facturilor fiscale depuse la dosarul cauzei. Această sumă trebuie cenzurată, întrucât subsemnatul am plătit conform legii TVA-ul aferent si impozitul datorat. Trebuie subliniat faptul ca reclamanta nu va mai plați aceste contribuții in cazul in care sumele sunt obținute ca efect al unei hotărâri judecătorești.
În atare condiții, beneficiul real obținut de subsemnatul este: 125.733 Euro - 30.175,92 Euro (TVA-ul datorat) - 20.117,28 Euro (impozitul de 16%) = 75.439.80 Euro
Din această sumă, cota de 1/8 a intimatei reprezintă 9.429,97 Euro, în condițiile în care odată cu încheierea contractelor de cesiune de drepturi am achitat reclamantei suma de 7.000 Euro.
În considerarea beneficiului realizat de subsemnatul mai trebuie arătat și faptul că doar eu am întreprins demersuri pentru valorificarea operei sadovenîene pe timpul si pe cheltuiala proprie, in timp ce intimata-reclamanta nu a putut dovedi niciun demers de acest fel.
La data încheierii primului contract de cesiune. 22 august 2010, drepturile intimatei-reclamante asupra operei literare a scriitorului M. S. aveau un caracter incert.
În acest sens, arat ca prin Sentința civila nr.1497/22.12.2009 pronunțata in Dosarul nr._, Tribunalul București - Secția a lll-a Civila a constatat nulitatea certificatului de moștenitor nr.826/30.05.1992 emis de Notariatul de Stat al Sectorului 1 București, in baza căruia intimata-reclamanta G. V. deținea cota de 1/8 din drepturile de autor asupra operei literare a scriitorului M. S., la cererea reclamantei COPYRO.
Am încheiat primul contract de cesiune cu riscul ca intimata-reclamanta G. V. sa piardă cota-parte de 1/8 din drepturile de autor asupra operei literare a scriitorului M. S..
Acest risc s-a reflectat și în prețul contractului, iar intimata-reclamantă nu putea la acel moment să cesioneze aceste drepturi altei persoane, întrucât nicio editură nu putea, în mod logic, să își asume un astfel de risc.
Cel de-al doilea contract de cesiune a fost încheiat la insistentele repetate ale intimatei-reclamante, care mi-a propus cesiunea pe o durata de 10 ani, întrucât avea nevoie presanta de bani pentru a cumpăra un apartament.
În urma negocierilor purtate s-a convenit încheierea celui de-al doilea contract de cesiune pe o perioada de 5 ani, contra sumei totale de 5000 Euro/21.250 lei, subsemnatul încheind acest contract numai din dorința de a o ajuta pe intimata-reclamantă, întrucât contractul inițial era încă în vigoare, cesiunea producând efecte până la data de 22 august 2012.
Nici la încheierea celui de-al doilea contract drepturile intimatei-reclamante nu aveau un caracter cert întrucât deși Curtea de Apel București a admis apelul formulat de G. V. prin Decizia nr. 208A/2010 pronunțată la data de 28.09.2010 și a modificat sentința pronunțată de prima instanță în sensul respingerii în tot a acțiunii, intimata-reclamanta COPYRO formulase recurs împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel.
Recursul formulat de COPYRO a fost respins abia la data de 11 octombrie 2011, prin Decizia nr. 7023/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția în dosarul nr._ .
În plus, prin niciunul din cele două contracte intimata-reclamantă nu și-a asumat obligația de a restitui remunerația primită în situația în care s-ar fi constatat prin hotărâre judecătoreasca irevocabila nulitatea certificatului de moștenitor în baza căruia deținea cota de 1/8 din drepturile de autor in discuție.
De asemenea, prin niciunul din contractele de cesiune intimata-reclamantă nu și-a asumat obligația de a îl despăgubi în cazul în care COPYRO ar fi solicitat remunerația pentru utilizarea cotei de 1/8 din drepturilor de autor.
Se constată că, în realitate, ambele contracte au avut un caracter aleatoriu. întrucât întinderea prestațiilor nu a fost cunoscută de părți la încheierea lui, depinzând de un eveniment viitor si incert, respectiv de modul de soluționare a cauzei ce forma obiectul Dosarului nr._, aflat atunci pe rolul Curții de Apel București - Secția a IX-a.
Caracterul aleatoriu s-a reflectat, în mod firesc, în prețul fiecăruia dintre cele două contracte.
Având în vedere că 1/8 din beneficiul obținut de apelantul pîrît (remunerația pe care reclamanta o considera echitabila) reprezintă 9.429,97 Euro, ca la data semnării celor doua contracte de cesiune drepturile intimatei-reclamante erau încă în litigiu, dar și că reclamanta nu a efectuat niciun demers pentru valorificarea operei sadoveniene, rezultă că remunerația primită de intimata-reclamantă în urma încheierii celor doua contracte este echitabilă și că nu există o disproporție evidentă între aceasta și beneficiile pîrîtului.
Apelanta reclamantă G. V. a formulat următoarele motive de apel fata de sentința civila nr.948/2012:
Instanța de fond a admis acțiunea față de H. M. I. și a majorat remunerația stabilită prin contractele de cesiune de autor asupra operei literare a scriitorului M. S., contracte încheiate la 22 august 2010 si 5 noiembrie 2010, la 1/8 din veniturile obținute de pârât privind valorificarea drepturilor cesionate și a obligat pârâtul la plata remunerației restante în suma de 14.500 euro.
Instanța de fond a reținut încheierea celor 2 contracte, primul pe o perioada de 2 ani, prețul cesiunii fiind de 1000 euro/an, al doilea pe o durata de 5 ani, prețul cesiunii fiind de 1000 euro/an, fără ca părțile să fi avut în vedere valoarea estimativa a drepturilor patrimoniale de autor, iar conform art. 43 alin. 3 din Legea nr.8/1996 dacă exista disproporție evidentă între remunerație și beneficiile obținute de cesionar se impune revizuirea contractelor în sensul de a stabili remunerația prin raportare la veniturile cesionarului, adică 1/8 din veniturile de 172.000 euro, deci 21.500 euro, din care s-au primit 7.000 euro și au rămas de achitat 14.500 euro.
Ulterior introducerii acțiunii, și-a precizat acțiunea și a solicitat rezilierea contractelor de cesiune de drepturi de autor dintre mine și pârât, conform art. 41 alin. l din Legea nr. 8/1996, iar pentru folosirea drepturilor sale, să se dispună mărirea remunerației cuvenite ca urmare a cesiunii, conform art. 43 alin. 3 din Legea nr.8/1996, la nivelul beneficiilor obținute de pârât.
Rezilierea se impunea deoarece contractele propuse de parat nu conțin datele prevăzute imperativ de art. 41 alin. l din lege, potrivit cărora "contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale trebuie sa prevadă drepturile patrimoniale transmise și să menționeze, pentru fiecare dintre acestea, modalitățile de utilizare, durata și întinderea cesiunii, precum și remunerația titularului dreptului de autor. Absența oricăreia dintre aceste prevederi dă dreptul părții interesate de a cere rezilierea contractului".
Or, instanța de fond nu a luat in seama solicitarea sa.
Instanța de fond, deși constata ca valorificarea de către cesionar a drepturilor patrimoniale privind opera sadoveniană s-a făcut în baza primului contract, obținându-se 172.000 euro, în mod nejustificat le-a răsfrânt și asupra celui de-al doilea contract. A primit din primul contract 2.ooo euro și față de suma ce trebuie să o primească, de 21.500 euro, diferența este de 19.500 euro. Însă, s-a adăugat nejustificat și suma de 5.000 euro din cel de-al doilea contract, astfel că deși suma de 21.500 euro este corespunzătoare primului contract, s-au scăzut 7.000 euro, rămânând 14.500 euro. Menționează ca cel de-al doilea contract intră în vigoare la expirarea primului contract, adică la data de 22.08.2012.
O asemenea soluție nu poate fi reținuta decât daca se dispune ca cel de-al doilea contract sa fie reziliat pentru absenta elementelor esențiale prevăzute de art.41 alin. l din lege, ceea ce si solicită prin prezentul apel.
Solicită admiterea apelului, casarea in parte a hotărârii atacate si pe fond rezilierea contractul din 5 noiembrie 2010.
Analizînd sentința apelată, în limita cererilor de apel, prin prisma dispozițiilor art. 295 alin. 1 cpc, Curtea reține următoarele:
Cu privire la omisiunea primei instanțe de a se pronunța asupra cererii de reziliere a contractelor de cesiune, motiv invocat de ambele părți în apel, Curtea reține că potrivit art. 281 indice 2 C.,: „ Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.”
Astfel, prin prisma articolului 281 indice 2 a C., care prevede că îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 281 - 281^2, critica privind omisiunea tribunalului de a soluționa cererea de reziliere a contractelor de cesiune este nefondată, o asemenea solicitare în calea de atac fiind inadmisibilă.
Analizînd în continuare apelul reclamantei, Curtea reține următoarele: Critica privind eroarea tribunalului în aprecierea valorii remunerației, în sensul că beneficiile din contractul de editare nu puteau fi luate ca reper și în cazul celui de –al doilea contract de cesiune, este de asemenea, nefondată. Curtea reține că obiectul cauzei a avut în vedere mărirea remunerației pentru cele două contracte de cesiune, așa cum rezultă cu claritate din cererea de chemare în judecată, probele efectuate în cauză indicînd ca beneficii ale cesionarului din valorificarea drepturilor cedate de reclamantă sumele reprezentînd preț al contractului de editare, în raport de care tribunalul a mărit remunerația cesiunii. Susținerea reclamantei, în sensul că prețul contractului de editare reprezintă echivalentul beneficiilor cesionarului rezultate doar din primul contract de cesiune, este lipsită de suport probator, nefiind administrate dovezi care să confirme o altă situație de fapt decît cea reținută de prima instanță.
Analizînd apelul pîrîtului, Curtea constată nefondată critica privind omisiunea instanței de a soluționa cererea de reziliere a contractelor, conform considerentelor deja expuse, în analiza apelului reclamantei.
Curtea reține ca nefondate criticile privitoare la aplicarea art. 43 alin. 3 din legea 8/1996, în sensul că reclamanta, neavînd calitatea de autor al operei, nu poate solicita revizuirea contractului sau mărirea remunerației.
Articolul 43 din legea 8/1996 are următorul conținut:
„ (1) Remunerația cuvenită în temeiul unui contract de cesiune a drepturilor patrimoniale se stabilește prin acordul părților. Cuantumul remunerației se calculează fie proporțional cu încasările provenite din utilizarea operei, fie în sumă fixă sau în orice alt mod.
(2) Când remunerația nu a fost stabilită prin contract, autorul poate solicita organelor jurisdicționale competente, potrivit legii, stabilirea remunerației. Aceasta se va face avându-se în vedere sumele plătite uzual pentru aceeași categorie de opere, destinația și durata utilizării, precum și alte circumstanțe ale cazului.
(3) În cazul unei disproporții evidente între remunerația autorului operei și beneficiile celui care a obținut cesiunea drepturilor patrimoniale, autorul poate solicita organelor jurisdicționale competente revizuirea contractului sau mărirea convenabilă a remunerației.
(4) Autorul nu poate să renunțe anticipat la exercițiul dreptului prevăzut la alin. (3).”
Este adevărat că textul enunțat folosește termenul „autor”, însă, trebuie coroborat cu art. 39 alin 3 din legea 8/1996, care prevede posibilitatea cesiunii drepturilor patrimoniale ale titularului dreptului de autor. În calitate de moștenitoare a autorului, reclamanta are calitate de titular al dreptului de autor, subrogîndu-se în drepturile patrimoniale ale autorului, și fiind astfel beneficiară a remunerației prevăzute de art. 43, așa cum corect a reținut tribunalul.
Din moment ce reclamanta a avut calitatea de parte a contractului de cesiune, obiectul fiind cota de 1/8 din drepturile patrimoniale de autor asupra operei literare a scriitorului M. S., are inclusiv posibilitatea de a solicita mărirea remunerației cuvenită cedentului, în condițiile art. 43 alin. 3 din legea 8/1996.
Nefondată este și critica pîrîtului privitoare la modalitatea de apreciere a instanței de fond asupra disproporției dintre beneficiul obținut de cedent și remunerația cesionarului. Potrivit art. 43 alin.1 din legea 8/1996, cuantumul remunerației se calculează fie proporțional cu încasările provenite din utilizarea operei, fie în sumă fixă sau în orice alt mod, astfel că prima instanță a avut ca reper beneficiile realizate de cesionar din publicarea operelor cesionate, beneficii rezultînd din contractul de editare a operelor sadoveniene, încheiat cu . SRL. și cota parte deținută de reclamantă din drepturile patrimoniale în calitate de moștenitoare a autorului.
Se observă că suma totală cu titlu de remunerație a fost stabilită de tribunal pentru cele două contracte de cesiune, contracte ce vizează perioadele 22 august 2010 -22 august 2012, respectiv 22 august 2012 – 22 august 2017 inclusiv. În aceste împrejurări, suma de 21.500 Euro, cu titlu de remunerație a cesiunii, apare ca echitabilă, prețul contractului de editare depus la dosar fiind considerat echivalentul beneficiilor obținute de cesionar din valorificarea drepturilor cedate de reclamantă pentru întregul interval de timp prevăzut în cele două contracte de cesiune.
Curtea apreciază ca nu se poate ține seama de calculul efectuat de apelantul pîrît, potrivit căruia beneficiul real este mai mic decît prețul menționat în contractul de editare, ca urmare a faptului că a primit suma de 125.733 Euro, în loc de suma prevăzută în contract de 172.000 Euro, și a achitării de către acesta a impozitului și taxei pe valoare adăugată. Neîndeplinirea obligației de plată de către editor este o chestiune de executare a contractului de editare, ce nu poate influența cuantumul remunerației datorate în temeiul contratelor de cesiune ce fac obiectul prezentului litigiu.
Nefondată este și susținerea privind caracterul aleatoriu al celor două contracte de cesiune, care ar fi influențat astfel remunerația cuvenită cedentului. Existența unui litigiu cu privire la calitatea de moștenitor a cedentei nu caracterizează contractul de cesiune avînd ca obiect cota parte din drepturile de autor ca fiind contract aleatoriu, existența și întinderea prestațiilor datorate de către părți putînd fi apreciate chiar la momentul încheierii contractului, cu obligația cedentului de a-l garanta pe cesionar în privința drepturilor transmise.
Este irelevant argumentul neefectuării demersurilor de valorificare a operei sadoveniene de către cedentă în aprecierea valorii remunerației cesiunii, ce poate fi stabilită de părți în orice mod, prin negociere, și cenzurată de instanță în situația lipsei evidente de proporție între remunerația autorului operei și beneficiile celui care a obținut cesiunea.
Față de considerentele expuse, în aplicarea a art. 296 C., apelurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelurile declarate de apelanta-reclamantă G. V., cu domiciliul ales la C. Avocat G. G. în București, ., nr. 44, . și apelantul-pârât H. M. I., cu domiciliul ales la C. Avocat Gil V. în București, .. 62, ., sector 3, împotriva sentinței civile nr.948/26.04.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a civilă, în dosarul nr._, ca nefondate.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică de la data de 13.02.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. D. O. B. A. S.
GREFIER
E. D. C.
Red. MDO
Tehnored. NC/MDO
4 exemplare/data redactării………….
Tribunalul București – Secția a V-a Civilă
Judecător: S. M.
| ← Drept de autor şi drepturi conexe. Decizia nr. 2648/2013.... | Drept de autor şi drepturi conexe. Decizia nr. 209/2013. Curtea... → |
|---|
