Drept de autor şi drepturi conexe. Decizia nr. 1186/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1186/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-05-2013 în dosarul nr. 34403/3/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ,CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1186 R
Ședința publică de la 21 mai 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE A. C. B.
Judecător S. G. N.
Judecător M. G. R.
Grefier C. S.
Pe rol soluționarea recursului civil formulat de recurenta-pârâtă ., în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. R. PENTRU ADMINISTRAREA DREPTURILOR ARTIȘTILOR INTERPREȚI - CREDIDAM, împotriva sentinței civile numărul 2061/15.11.2012 pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat S. M. pentru intimatul-reclamant, cu împuternicire avocațială nr._/2013 aflată la fila 19 din dosar, lipsă fiind reprezentantul recurentei-pârâte.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pentru acest termen de judecată procedura de citare cu părțile a fost legal îndeplinită, s-a achitat taxa judiciară de timbru, au fost comunicate motivele de recurs, la data de 20.05.2013 intimatul-reclamant a depus întâmpinare la dosar, a fost solicitată judecata cauzei în lipsă.
Avocat S. M. pentru intimatul-reclamant având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată conform filei 20 din dosarul de recurs. Motivul de recurs este o copie identică a întâmpinării formulată în fața instanței de fond și solicită să se constate că obligația de plată nu rezultă din factura proformă, la fila 13 din dosarul instanței de fond există declarația recurentei-pârâte pe propria răspundere cu privire la punctele de lucru unde se difuzează prestațiile artistice, la fila 14 – 15 fiind depusă autorizația/licență exclusivă, iar la fila 16 fiind anexa – modalitatea de recepție/transmisie a programelor radio, toate acestea raportate la legea drepturilor de autor și a drepturilor conexe. Consideră că susținerile recurentei sunt nerelevante în raport de obiectul dedus judecății. Sunt incidente temeiurile de drept prevăzute de art. 46 C. comercial, Legea nr. 82/91, OG 3/1992 și OG 17/2010, toate nefiind incidente în prezenta speță. Licența are ca perioadă de valabilitate, sub sancțiunea Codului de procedură penală, facturile proforme sunt de a informa concret care este cuantumul plăților. Mai arată faptul că din momentul modificării Codului de procedură fiscală au fost și ei obligați să plătească TVA către stat, fiind organizație nonprofit ei nu au de unde să achite acest TVA și tocmai de aceea se emite acea factură proformă. Cu privire la valabilitatea licenței consideră că era în interesul lor să încaseze remunerațiile. Solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată la data de 30.08.2012, pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă, sub nr._/3/2012, reclamantul C. R. pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți – CREDIDAM a solicitat în contradictoriu cu pârâta .:
- obligarea pârâtei la plata sumei de 2023,68 lei (cu TVA inclus ) reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora precum și a precum și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 01.01.2011 – 30.06.2011, in incinta punctului de lucru pe care îl administrează;
- obligarea pârâtei la plata sumei de 758,06 lei reprezentând penalități legale de întârziere în plată a obligațiilor;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pârâta avea obligația legală să achite remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți către CREDIDAM, pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual in incinta punctului de lucru pe care îl administrează, sală de jocuri – 450 mp, restaurant -320 mp și club bar-1000 mp, obligație pe care nu și-a respectat-o.
A arătat că în baza declarației pârâtei nr._/18.06.2010, CREDIDAM a eliberat pârâtei autorizația / licență neexclusivă nr._/18.06.2010 pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora și autorizația / licență neexclusivă nr._/18.06.2010 pentru comunicarea publică a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, în baza cărora au fost emise facturile proformă nr._/10.03.2011 și nr._/28.06.2011 pentru perioada 01.10._11, pe care pârâta nu a înțeles să le achite.
În ceea ce privește penalitățile de întârziere, acestea sunt calculate conform tabelului anexat acțiunii, în baza Legii nr. 8/1996 și a deciziei ORDA nr. 399/2006.
În cauză au fost depuse la dosar următoarele înscrisuri, în copie: facturile proforma nr._/10.03.2011 și nr._/28.06.2011 declarație nr._/18.06.2010, autorizația / licență neexclusivă nr._/18.06.2010, autorizația / licență neexclusivă nr._/18.06.2010.
În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 8/1996, decizia ORDA nr. 399/2006, art. 1166 din Noul Cod Civil.
Prin sentința civilă numărul 2061/15.11.2012 pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, s-a admis cererea de chemare în judecată, fiind obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 2.023,68 lei, reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial precum și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 01.01.2011 – 30.06.2011, precum și la plata sumei de 758,06 lei penalități de întârziere calculate până la data de 22.08.2012 (sumele includ TVA). A fost obligată pârâta la 439,3 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Între părți a fost încheiată autorizația / licență neexclusivă nr._/18.06.2010 pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, ca și autorizația / licență neexclusivă nr._/18.06.2010 pentru comunicarea publică a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual.
În baza acestora reclamantul a emis factura proformă nr._/28.06.2011 pentru suma de 1.011,84 lei pentru perioada 01.01._11 și factura proformă nr._/10.03.2011 pentru suma de 1.011,84 lei pentru perioada 01.04._11.
Pârâta nu a făcut dovada achitării sumelor mai sus menționate, deși avea această obligație potrivit art. III pct.1 din autorizațiile / licență neexclusivă nr._ și nr._ din 18.06.2010 încheiate între părți.
În raport de aceste înscrisuri, Tribunalul a constatat că pârâta datorează reclamantului suma de 2.023,68 lei reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial precum și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, în perioada 01.01.2011 – 30.06.2011 in incinta spațiilor pe care le administrează, sală de jocuri – 450 mp, restaurant -320 mp și club bar-1000 mp, conform declarației sale.
De asemenea, s-a constatat că pârâta datorează reclamantului suma de 758,06 lei penalități de întârziere calculate până la data de 22.08.2012, conform art. III pct. 2 din autorizațiile / licență neexclusivă nr._ și nr._ din 18.06.2010 încheiate între părți.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, a fost obligată pârâta la 439,3 Ron cheltuieli de judecată către reclamant, din care 400 lei onorariu de avocat și 39, 3 lei taxă de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei sentințe pârâta a formulat recurs în termen legal, solicitând în principal, casarea în totalitate a sentinței și trimiterea dosarului spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea sentinței, în sensul respingerii cererii reclamantei ca fiind nelegală și neîntemeiată, în toate capetele de cerere.
În motivarea recursului, întemeiat pe art. 302, 304 pct. 9 si art. 3041 din Codul de Procedură Civilă, recurenta a arătat că a formulat apărări și în cuprinsul întâmpinării de la fond, despre care instanța nu a făcut mențiune în niciun fel în cuprinsul sentinței.
Reclamanta a procedat la emiterea facturii proforme nr._/10.03.2011 pentru perioada 01.01._11 (deși în mod corect si conform Declarației și „Autorizației/Licenței neexclusive”, trebuia să factureze perioada 01.01._11- data expirării licenței), pe care pârâta nu a putut-o înregistra în contabilitate și în consecință achita, deoarece:
- nu este document de plată,
- nu are ca și efect obligația destinatarului de a o achita,
- nu este un document recunoscut de Codul Fiscal românesc si
- nu are valoare contabila, deci nu trebuie și nu poate fi înregistrată în contabilitatea destinatarului.
În mod similar și contrar prevederilor punctului 4 din Capitolul VI, încetarea valabilității/rezilierea autorizației din cuprinsul „Autorizației/Licenței neexclusive”, conform căruia "În cazul întârzierilor de plată mai mari de 90 de zile, autorizația încetează de drept", la data de 28.06.2011 reclamanta a procedat la emiterea unei alte facturi proforme nr. l1060868/28.06.2011, pe care pârâta nu a înregistrat-o în contabilitate și în consecință, nu a achitat-o pentru motivul că autorizația/licența neexclusivă era încetată de drept începând cu data de 01.04.2011.
Prin emiterea acestor „facturi proforme", reclamanta nu și-a putut înregistra în contabilitatea proprie, sumele din cuprinsul acestora ca și venituri, în consecință, solicitarea privind obligarea pârâtei la plata unor sume care nu apar în contabilitatea acesteia, ca și venituri de recuperat, este nelegală, neîntemeiată și abuzivă.
Conform art. 46 din Codul comercial (în vigoare la data emiterii de către reclamantă a facturilor proforme) obligațiile comerciale se probează cu facturi acceptate, în sensul de facturi legale acceptate. Aceste documente contabile, care produc consecințe pe plan juridic, trebuie să respecte dispozițiile Legii nr. 82/1991, ale Ordonanței Guvernului nr. 3/1992 și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 17/2000.
S-a considerat că solicitarea privind obligarea pârâtei la plata sumei de 2.023,68 lei rezultând din niște facturi proforme fără valoare contabilă, este neîntemeiată și nelegală.
S-a invocat ca practică judiciară similară, Decizia nr. 807 din 7 iunie 2002 a Curții de Apel București: „Facturile pe care se întemeiază acțiunea sunt facturi pro-forma, și nu facturi legale, așa cum rezultă din dosarul de fond. Conform art. 46 din Codul comercial, obligațiile comerciale se probează cu facturi acceptate, în sensul de facturi legale acceptate. Aceste documente contabile, care produc consecințe pe plan juridic, trebuie să respecte dispozițiile Legii nr. 82/1991, republicată, ale Ordonanței Guvernului nr. 3/1992 și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 17/2000. Nu se poate accepta să se dea eficiență juridică unor înscrisuri neconforme cu legea.”
În drept, s-au invocat și dispozițiile art. 46 din Codul comercial, dispozițiile Legii nr. 82/1991,ale Ordonanței Guvernului nr. 3/1992 și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 17/2000.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicita respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor invocate, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale incidente, Curtea apreciază că se impune respingerea ca nefondat a recursului, pentru următoarele considerente:
Pe de o parte, recurenta-pârâtă aduce argumente cu privire la nelegalitatea emiterii de către reclamată a facturilor proforma (nr._/10.03.2011 și nr. l1060868/28.06.2011).
Într-adevăr, facturile proforma nu au valoarea unor facturi fiscale, nici nu pot proba obligațiile comerciale potrivit art. 46 din Codul comercial. În speță, însă, ele au fost comunicate pârâtei cu confirmare de primire, având valoarea unor înștiințări de plată, alături de notificarea pe care reclamanta a transmis-o recurentei-pârâte în data de 06.08.2012.
Ceea ce interesează în cauză, este faptul că obligația de plată a pârâtei nu izvorăște din acceptarea facturilor, ci din dispozițiile legale conținute de art. 98 alin. 1 lit. g și alin. 3 coroborat cu art. 131 și următoarele din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, precum și din propria declarație de utilizator din 27.05.2010 înregistrată sub nr._/18.06.2010, ca și din autorizațiile/licențele neexclusive nr._/18.06.2010 și nr._/18.06.2010 pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, cu anexe.
Prin urmare, debitul principal alături de penalitățile de întârziere au fost corect reținute ca fiind datorate.
Pe de altă parte, recurenta-pârâtă formulează critici referitoare la perioada de facturare efectuată de către reclamantă, susținând că autorizația/licența neexclusivă era expirată la data 28.02.2011, încetând de drept de la data de 01.04.2011, în virtutea efectelor prevederilor punctului 4 din Capitolul VI al „Autorizației/Licenței neexclusive”.
Curtea observă că interpretând în acest mod prevederile contractuale, pârâta își invocă propria turpitudine, prevalându-se în favoarea sa de pactul comisoriu de grad IV. Creditorul obligației (în speță, reclamanta) este cel care are posibilitatea de a opta între executarea obligațiilor contractuale și rezoluțiunea de drept a contractului. Debitorul care nu și-a îndeplinit obligația (în speță, pârâta) nu poate pretinde rezoluțiunea contractului de plin drept, ci are posibilitatea transmiterii unei notificări scrise către creditor, în vederea rezilierii celor două autorizații.
Potrivit dispozițiilor autorizațiilor licență neexclusivă (cap. VII „Durata de valabilitate”), rezilierea acesteia, cu efect în planul obligației de plată, poate fi solicitată doar în baza unei notificări comunicată în scris celeilalte părți, cu 30 de zile înainte de termen.
Prin urmare, exonerarea pârâtei de la plata remunerației, nu poate opera decât după data notificării înregistrate la reclamantă, până atunci fiind deplin operante obligațiile asumate de către această parte. Cum în speță nu a existat o notificare de reziliere a pârâtei, sumele au fost corect reținute pentru perioadele în discuție.
Trebuie menționat totodată că precedentul judiciar, sub forma unei practici judiciare invocate de către părți, nu poate avea pentru instanțe, decât valoare orientativă.
Ca atare, sentința atacată pronunțată în cauză este legală și temeinică, nefiind afectată de vreunul dintre motivele de casare sau modificare, prevăzute de art. 304 Cod pr. civilă, astfel că, în baza art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, recursul pârâtei urmează a fi respins ca nefondat.
Făcând aplicarea dispozițiilor art. 274 Cod pr. civilă, recurenta va fi obligată la plata către intimat a cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 lei reprezentând onorariu avocațial, conform facturii depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă ., în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. R. PENTRU ADMINISTRAREA DREPTURILOR ARTIȘTILOR INTERPREȚI - CREDIDAM, împotriva sentinței civile numărul 2061/15.11.2012 pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, ca nefondat.
Obligă recurenta la 800 lei cheltuieli de judecată către intimatul CREDIDAM.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Mai 2013.
Președinte, A. C. B. | Judecător, S. G. N. | Judecător, M. G. R. |
Grefier, C. S. |
Red. ACB/ Tehnored. NC/ACB /2 ex.
Tribunalul București – Secția a V-a Civilă
Judecător: F. E.
| ← Acţiune în contrafacere. Decizia nr. 63/2013. Curtea de Apel... | Marcă. Decizia nr. 189/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
