Evacuare. Decizia nr. 1325/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1325/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-06-2013 în dosarul nr. 21231/299/2007*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.1325R
Ședința publică de la 28 iunie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - AGLAIA VĂLAN
JUDECĂTOR - R. P.
JUDECĂTOR - A. P.
GREFIER - G.-M. V.
***********
Pe rol pronunțarea asupra recursurilor civile formulate de recurentele-pârâte R. B. și R. E. M. împotriva deciziei civile nr.1236A/18.12.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți B. G. și U. M., intimații-pârâți D. M., N. (fostă R.) C., V. P. A., V. I., V. I. C., G. S., P. D., E. M., E. C., S. C., J. Negrilești T. A., M. București prin Primarul General și intimata-intervenientă H. T., având ca obiect „evacuare”.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică de la 14 iunie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 21 iunie 2013 și apoi la 28 iunie 2013.
CURTEA
Prin cererea din 12 noiembrie 2007, astfel cum a fost întregită la 3 decembrie 2007, reclamanții B. G. și U. M. i-a chemat în judecată pe pârâții V. P. A., V. I., V. I. C., R. E., R. C., R. B., R. E., Orosz Gyula, Orosz I., G. S., D. M., N. C. și P. D., pentru evacuarea acestora din imobilul situat în București, ., Sector 1.
În motivare, au arătat că sunt proprietarii imobilului susmenționat în baza contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 1536/11 octombrie 2007 de BNP T. Gartig.
Vânzătorii E. M. și E. C. au devenit proprietarii imobilului, tot prin cumpărare, de la S. C. și Ghiară G., în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 922 din 26 mai 2003 autentificat de BNP Ș. R. O.. Aceștia din urmă au cumpărat imobilul de la J. – Negrilești T. A. și B. N., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 614/2002 de Notarul Public Ș. R. O.. Vânzătorii au redobândit imobilul în baza Legii nr. 10/2001 conform dispoziției Primarului General al Municipiului București nr. 248/13 martie 2002.
Prin aceeași dispoziție s-a dispus încetarea de drept a contractelor de închiriere încheiate între chiriași și AFI, însă pârâții, deși nu mai dețin nici un titlu, refuză să părăsească apartamentele ocupate.
În drept, au invocat dispozițiile art. 480 Cod civil, 1436 cod civil și 61 din Legea nr. 114/1996.
Prin întâmpinare pârâții V. P. A., V. I. și V. I. C. au solicitat respingerea acțiunii, cu motivarea că locuiesc în apartamentul situat la subsolul clădirii din . din anul 1961, în baza unui contract de închiriere care a fost prelungit legal, conform art. 10 alin. 1 și 11 din OUG nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor.
Prin cerere reconvențională, au solicitat obligarea reclamanților la încheierea de contracte de închiriere pentru spațiul ocupat, în baza art. 9 – 11 din OUG nr. 40/1999 și la plata contravalorii îmbunătățirilor de 80.000 lei efectuate de ei în apartament. Totodată, au solicitat instituirea unui drept de retenție asupra apartamentului până la plata contravalorii îmbunătățirilor solicitate.
Prin întâmpinare, pârâtele R. C. E., R. B. M. și R. E. M. au solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată, invocând în favoarea lor dispozițiile art.1402 Cod civil. Totodată au pretins că dețin imobilul în baza unui titlu locativ, respectiv contractul de închiriere prelungit în baza art. 6 din OUG nr. 40/1999.
Prin cerere reconvențională au solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1536/11.10.2007 autentificat la BNP T. Gartig, prin care reclamanții au devenit proprietarii imobilului, radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate înscris pe numele lor, nulitatea absolută a dispoziției Primarului General nr. 248/13 martie 2002 și constatarea inexistenței dreptului de proprietate al beneficiarilor dispoziției - J. Negrilești T. A. și Bâlcu N..
În motivarea cererii reconvenționale, au pretins că prețul din contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1536/11 octombrie 2007 de BNP T. Gartig de 100.000 euro, (care nici măcar nu a fost achitat) este neserios devreme ce imobilul valorează 2.050.000 euro. În plus s-a renunțat la privilegiul vânzătorului și s-a fixat termenul de plată a restului de preț peste 3 ani. Toate aceste elemente ale contractului dovedesc că acesta este lipsit de obiect și are o cauză ilicită.
De asemenea dispoziția Primarului General nr. 248/13 martie 2002 prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului este nulă întrucât are la bază o cauză ilicită și este contrară dispozițiilor Legii nr. 10/2001.
Prin cererea din 25.02.2008, reclamanții au chemat în garanție pe numiții E. M. și E. C., în temeiul art. 1337 cod civil,
pentru a răspunde pentru evicțiune în cazul în care vor cădea în pretenții ca urmare a admiterii cererii reconvenționale.
Chemații în garanție E. M. și E. C. au invocat excepțiile lipsei de interes și lipsei calității procesuale active din cererile reconvenționale ale pârâților – reclamanți D. M., R. C., R. B. și R. E..
Prin întâmpinare, M. București prin Primarul General a invocat excepțiile lipsei de interes și lipsei calității procesuale pasive a pârâților – reclamanți D. M., R. C., R. B. și R. Euegnia și excepția inadmisibilității cererii pentru constatarea nulității absolute a dispoziției Primarului General nr. 1248 din 13 martie 2003.
Prin încheierea din 30 iunie 2008, Judecătoria Sectorului 1 București a luat act de renunțarea la judecată a reclamanților în raport de pârâta N. C., iar prin încheierea din 7 iulie 2008, aceeași instanță a respins excepțiile necompetenței materiale și inadmisibilității capătului de cerere din cererea reconvențională formulată de pârâții – reclamanți D. M., R. C., R. B. și R. E. privind constatarea nulității absolute a dispoziției Primarului General nr. 1248 din 23 martie 2002. Totodată, a respins excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a acelorași părți pe capătul de cerere privind constatarea nulității dispoziției Primarului General nr.1248/13 martie 2002, cât și excepția lipsei de interes a acelorași pârâți – reclamanți pe capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1356/11 octombrie 2007. A fost admisă însă excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamanților – pârâți pe capetele cererii reconvenționale a pârâților –reclamanți V. P. A.,V. I. și V. J. C. privind contravaloarea îmbunătățirilor și dreptului de retenție.
Prin sentința civilă nr. 9206 din 6 iulie 2009 Judecătoria Sectorului 1 București, a admis acțiunea precizată și completată în sensul că a dispus evacuarea pârâților din imobilul situat în București, ., sector 1, compus din construcție cu subsol, parter, . apartamentele 2, 3 și 5. S-a respins cererea reconventionala formulata de paratii-reclamanti V. P. A., V. I., V. I. C., referitor la obligarea reclamanților la incheierea contractelor de inchiriere, ca neintemeiata. S-a respins cererea reconventionala formulata de paratii-reclamanti V. P. A., V. I., V. I. C., referitor la obligarea reclamanților la plata contravaloarii imbunatatirilor aduse imobilului și la instituirea unui drept de retentie asupra acestuia, ca fiind indreptata impotriva unor persoane fara calitate procesuala pasiva. S-a respins cererea reconventionala formulata de paratii-reclamanti D. M., R. C., R. B., R. E., ca neintemeiatî. S-a respins cererea de chemare in garantie formulata de reclamantii B. G. și U. M., ca lipsita de obiect. S-a luat act de renuntarea la judecata formulata de reclamantii B. G. și U. M., în contradictoriu cu pârâta N. C.. Pârâții au fost obligați în solidar la plata către reclamanți a sumei de 20,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut că la data de 13.03.2002, prin dispozitia nr. 248, M. Bucuresti prin Primarul General a dispus restituirea în natura a imobilului situat in București, ., Sector 1, (format din constructie cu subsol, parter, etaj 1 si garaj) exceptand apartamentele 2, 3 si 5, către B. N. si J. Negrilesti T. A.. Predarea-primirea imobilului s-a făcut de către AFI, intocmindu-se astfel procesul verbal de predare-primire nr. 6231/19.03.2002. La data de 09.04.2002, paratii au fost notificati de catre AFI prin adresa nr. 6231, în sensul ca imobilul a fost restituit în natură catre B. N. si J. Negrilesti T. A.. Prin contractul de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 614/21.03.2012 de catre BNP S. R.-O., numiții B. N. si J. Negrilesti T. A. au vandut imobilul catre S. C. si Gheara G..
Prin contractul de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 922 din 26.05.2003, de catre BNP S. R.-O., imobilul a trecut în proprietatea lui E. M. si E. C., ocazie cu care s-a întocmit documentatia cadastrala - nr. cadastral 7582/1, fiind intabulat in CF colectiva sub nr._ si in CF individuala sub nr._. Potrivit documentatiei cadastrale intocmite, imobilul este compus din constructie cu subsol (suprafata utila de 85,62mp), parter (suprafata de 168,39 mp), etaj l (suprafata de 60,98mp), (intreg etajul cu exceptia apartamentului nr. 2) si garaj, terenul in suprafata de 792,01 mp conform actelor de proprietate, (898,04 mp conform masuratorilor cadastrale), construit si neconstruit. Prin contractul de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 1536 din 11.10.2007, de catre BNP T. Gartig, imobilul situat in Bucuresti, ., Sector 1 a fost dobandit de reclamantii B. G. si U. M..
In perioada 1999 – 2000, paratii V. P. A., V. I., V. I. C., G. S., Orosz Gyula, R. E. au încheiat contract de inchiriere cu Primăria Municipiului Bucuresti prin DGAFI pentru folosinta imobilului situat in București, ., sector 1. F. de notificarea inaintată de AFI la 09.04.2002 si cuprinsul dispozitiei nr. 248/13.03.2002, contractele de inchiriere incheiate au incetat. După această data, paratii nu au incheiat cu proprietarul imobilului contracte de inchiriere, astfel că in prezent ocupă imobilul fara titlul locativ.
In drept, potrivit art. 480 C.civ., proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege. De asemenea, conform art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general”.
Curtea Europeană a decis în mod constant că adoptarea unei legislații naționale de protecție a chiriașilor privește reglementarea folosinței bunurilor și reprezintă o măsură de interes general. Tot instanța de contencios european a arătat însă în repetate rânduri că este necesar să existe un raport de proporționalitate între exigențele interesului general și imperativul apărării drepturilor fundamentale ale individului, în speță dreptul de proprietate (ex.: cauza Sporrong și Lonnroth c. Suediei).
Din modul de reglementare al institutiilor prelungirii, respectiv reînnoirii contractului de închiriere prin OUG nr. 40/1999, rezultă că, dupa data de 08.04.2004, contractele de inchiriere încheiate cu privire la imobilele retrocedate adevaratului proprietar sau mostenitorilor acestuia nu sunt prelungite de drept, intrucat nu mai exista temei legal pentru aceasta. Prin OUG nr. 8/2004 au fost prorogate numai contractele de inchiriere asupra spatiilor locative detinute de stat.
Dispozitiile art. 9 – 11 din OUG nr. 40/1999, care prevad incheierea, respectiv, prelungirea contractelor de inchiriere, trebuie interpretate in sensul ca este posibila reinnoirea contractului, dar prin acordul partilor si nu ca o obligatie impusa de lege in sarcina proprietarului, care ar conduce practic la recunoasterea in favoarea chiriasilor a unui drept perpetuu la prelungirea locatiunii si la impunerea fata de proprietari a unei sarcini exorbitante, care ar aduce o atingere grava a dreptului lor de proprietate. Este unanim statuat ca durata unui contract de inchiriere, ce reprezinta doar o varietate a contractului de locatiune, nu poate fi perpetua, vesnică, locatiunile ereditare (concesionarile perpetue de folosinta imobiliara) fiind interzise în baza art. 1415 C civ.. Contractului de inchiriere ii sunt aplicabile dispozitiile dreptului comun referitoare la locatiune.
Instanta a făcut trimiteri la Cauza R. si S. contra Romaniei, pronunțată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cuprinsul careia s-a retinut ca sistemul pus la punct de autoritatile nationale, prin adoptarea O.U.G. nr. 40/1999, nu este criticabil in sine, având in vedere in special marea marja de apreciere permisa de aliniatul doi al articolului 1 al Protocolului nr. 1. Cu toate acestea, din moment ce implica riscul de a impune locatorului o sarcina excesiva in privinta posibilitatii de a dispune de bunul sau, autoritatile erau obligate sa aplice proceduri sau mecanisme legislative previzibile si coerente, prevazand anumite garantii pentru punerea lor in practica si incidenta lor asupra dreptului de proprietate al locatorului să nu fie nici arbitrara, nici imprevizibila. În aceste conditii, Curtea a aratat ca nu este convinsa ca aceasta ordonanta de urgenta a guvernului a instaurat o asemenea piedica pentru a evita riscurile de imprevizibilitate sau de arbitrar. De asemenea, Curtea a retinut ca restrictiile suferite de reclamanti in privinta folosirii bunului lor imobiliar ..... nu au inlesnit un echilibru just intre protectia dreptului individului la respectarea bunurilor sale si cerintele interesului general.
In speta, reclamantii au facut cunoscuta paratilor intentia lor de a nu incheia contractul de inchiriere, in lumina principiului libertatii contractuale. În aceste condiții paratii dețin imobilul în lipsa unui titlu locativ, astfel încât a apreciat că se impune evacuarea acestora și admiterea acțiunii. Pe cale de consecinta, instanta a respins cererea reconventionala privind obligarea reclamanților la incheierea contractelor de inchiriere, formulata de paratii-reclamanti V. P. A., V. I., V. I. C., ca neintemeiată.
Avand in vedere încheierea din data de 07.07.2008, instanta a respins capatele de cerere privind obligarea reclamanților la plata contravalorii imbunatatirilor si instituirea unui drept de retentie, din cererea reconvențională formulata de paratii-reclamanti V. P. A., V. I., V. I. C., ca fiind indreptata impotriva unor persoane fără calitate procesuala pasiva.
Referitor la constatarea inexistentei dreptului de proprietate asupra imobilului din București, ., sector 1 a numiților B. N. si J. Negrilesti T. A. si nulitatea absolută a dispozitiei Primarului General nr. 248/13.03.2002, instanta a retinut că în anul 1999, B. N. si J. Negrilesti T.-A. au formulat o actiune în nulitate absolută și revendicare în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului Bucuresti si ulterior cu persoanele care au cumparat o parte din apartamentele din imobilul situat in Bucuresti, ., Sector 1. La data de 18.05.2001, reclamantii au instrainat catre D. L. dreptul litigios ce forma obiectul acestui dosar, in conditiile art. 1402 si urmatoarele din Codul Civil.
B. N. si J. Negrilesti T.-A. au notificat in temeiul Legii 10/2001, Primaria Municipiului Bucuresti solicitand restituirea in natura a imobilului accesând astfel, în calitate de persoane indreptatite, procedura administrativa reglementata de legea reparatorie.
La data de 15.11.2001, J. Negrilesti T.-A. a mandatat pe D. L., prin procura autentificata sub nr. 2118/15.11.2001 de BNP S. R. O., sa o reprezinte în fata autoritatilor competente pana la obtinerea unei dispozitii favorabile in vederea obtinerii în temeiul Legii 10/2001 a drepturilor ce decurg din calitatea de mostenitoare (cota parte indiviza) a fostilor proprietari ai imobilului situat in Bucuresti ., Sector 1. Prin acelasi act D. L. a fost mandatata să ia orice hotarari de administrare sau dispozitie, fara limita in timp, cu privire la cota indiviza din dreptul de proprietate asupra imobilului. In cuprinsul procurii se mentioneaza explicit că în cazul in care cererea de restituire a imobilului va fi solutionata pe cale administrativa mandatara D. L. este indreptatita sa renunte la actiunea civila aflata pe rolul TMB, Sectia a III -a Civila - Dosar nr. 4510/1999.
La data de 13.11.2001, B. N., N. E., P. M. A. si I. S. E. au mandatat pe aceeasi D. L. sa indeplineasca acelasi obiect al mandatului ca in precedent cu privire la cota lor indiviza din dreptul de proprietate asupra imobilului.
La data de 10.01.2002, prin declaratia autentica nr. 20, N. E., P. M. A. si I. S. E. l-au reconfirmat pe B. N. ca unic mostenitor al lui I. A. (fostul propietar indiviz al imobilului situat in Bucuresti ., Sector 1) si au confirmat certificatul de mostenitor nr. 403/1973, emis cu ocazia dezbaterii succesiunii acestui defunct.
Prin declaratiile autentificate sub nr. 74 si 75/20.02.2009, D. L. si S. C., acesta din urma in calitate de legatar cu titlu particular al defunctului B. N. (decedat in cursul judecatii), in temeiul dispozitiilor art. 190 Cod Civil au confirmat contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 614/21.03.2002, aratand în mod expres că, in baza contractului de cesiune de drepturi litigioase si autentificat sub nr. 891/15.05.2001, nu au fost instrainate drepturile decurgand din calitatea de persoana indreptatita, conform procedurii administrative reglementata de Legea 10/2001. Prin aceste declaratii, partile semnatare clarifica motivele pentru care, pe de o parte dispozitia de restituire in natura nr. 248/13.03.2002 a fost emisa pe numele notificatorilor B. N. si J.-Negrilesti T.-A. si pe de alta parte calitatea lui D. L. de reprezentant (mandatar) al acestora in contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr. 614/21.03.2002.
Declaratiile autentice mentionate sunt confirmate si de adresa nr. 6769/20.02.2009 a Municipiului București, din care rezultă că în baza art. 6 alin. 1 din HG 614/2001, Normele metodologice de aplicarea Legii 10/2001. Dispozitia de restituire în natura nu putea fi emisa decat pe numele persoanelor indreptatite/mostenitorilor acestora si care au formulat notificarea in termenul prevazut de lege. Este neindoielnic ca D. L. nu avea aceasta calitate, iar N. E., P. M. A. si I. S. E. au renuntat expres la aceste drepturi, reconfirmandu-l pe B. N. ca unic mostenitor al lui I. A..
Contractul de cesiune de drepturi litigioase nr. 891/18.05.2001 avea ca obiect litigiul ce forma obiectul dosarului nr. 4510/1999, aflat la acea data pe rolul TMB, Sectia a III-a Civila si solutionat in prezent cu caracter irevocabil prin decizia nr. 5423/05.10.2004, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in dosarul nr. 602/2003 si nu drepturile decurgand din calitatea de mostenitori ai persoanelor fizice îndreptatite, rezultate din starea procedurii administrative, reglementata de dispozitiile legii speciale.
În raport de aceste dovezi nu se justifică nici un motiv de nulitate invocat de catre paratii-reclamanti, cu privire la dispozitia de restituire in natura a imobilului și nici cu privire la contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 614/21.03.2002, încheiat intre beneficiarii masurii reparatorii, J. Negrilesti T. A. si BaIeu N., prin mandatar D. lucica, in calitate de vanzatori pe de-o parte, si S. C. si Gheara G. in calitate de cumparatori, pe de alta parte.
Referitor la constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1536/11.10.2007 de catre BNP T. Gartig si radierea mentiunilor din cartea funciara cu privire la dreptul de proprietate, motivele de nulitate absoluta invocate au fost simulatia, nevalabilitatea cauzei si neseriozitatea pretului.
În cauza nu s-a facut dovada incidentei simulatiei ce ar face inopozabil paratilor-reclamanti titlul de proprietate. Astfel, potrivit art. 1175 C.Civ, actul secret, care modifica un act public nu poate avea putere decat intre partile contractante si succesorii lor universali. In speta, nu s-a facut dovada existentei unui act ascuns, secret.
În privinta cauzei actului juridic atacat și a obiectivul urmarit la incheierea acestuia, instanta a constatat că, în momentul incheierii operatiunii juridice, s-au respectat conditiile cerute de art. 966-968 C.Civ..
În privinta pretului pretins neserios, analizand continutul contractului de vanzare cumpărare, instanta a retinut respectarea cerintelor impuse de art. 1295 C.civ.. Pretul a fost de 2.050.000 euro, la incheierea contractului achitandu-se 100.000 euro, diferenta urmand a fi achitata in termen de 3 ani de la incheierea contractului.
De asemenea, paratii-reclamanti au solicitat constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare incheiat cu incalcarea dreptului de preemtiune, conferit de art. 18 din OUG nr.40/1999. Dar, in aceasta situatie sanctiunea nu este nulitatea absoluta, ci subrogarea beneficiarilor in drepturile cumparatorului, platind acestuia pretul vanzarii in termen de 60 de zile de la notificarea contractului de vanzare-cumparare. In speta, paratii au avut cunostinta inca din anul 2005, de cand au fost notificati prin executor judecatoresc de catre E. M., despre existenta vanzarii si puteau exercita dreptul de subrogare in drepturile cumparatorilor, astfel cum stipuleaza art. 20 din OUG nr. 40/1999, prin oferta de plata si consemnatiuni în conditiile Codului de Procedura Civila.
Cu privire la aplicarea art. 1402 și 1403 C.Civ. - retractul litigios, instanta a constatat ca nu sunt intrunite conditiile prevăzute de acest text, neexistand proces inceput dar neterminat asupra fondului dreptului (cesiunea vizand dreptul de proprietate asupra imobilului), procesul sa fie in curs de judecata atat in momentul cesiunii cât si in momentul exercitarii retractului, dreptul de proprietate asupra imobilului a incetat sa mai fie litigios la data emiterii dispozitiei de restituire in natura din 2002, manifestarea vointei de a exercita retractul trebuie sa fie insotita de faptul material al platii pretului cesiunii, cu dobanzile aferente din ziua platii si a cheltuielilor facute de cesionar.
În consecință, instanta a respins cererea reconventionala formulata de paratii-reclamanti D. M., R. C., R. B., R. E., ca nefondată.
Împotriva sentinței au declarat apel pârâții D. M., R. C., R. B. și R. E., dar și pârâții V. I., V. P. A. și V. I. C., cât și reclamanta U. M., care au susținut nelegalitatea și netemeinicia acesteia.
Prin decizia civilă nr. 1041/16 noiembrie 2010, Tribunalul București Secția a V -a Civilă a respins apelul declarat de pârâții D. M., R. C., R. B. și R. E., a admis apelul declarat de pârâții V. I., V. P. A. și V. I. C., a desființat în parte sentința în ceea ce privește capetele de cerere din cererea reconvențională privind obligarea reclamanților la plata contravalorii îmbunătățirilor și instituirea unui drept de retenție asupra imobilului și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru continuarea judecăți sub aceste aspecte.
Apelul declarat de reclamantă a fost admis, sentința a fost schimbată, iar pârâții au fost obligați la plata către aceasta a sumei de 90.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 394 din 5.03.2012 Curtea de Apel București Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a admis recursurile declarate de către reclamantul B. G., pârâții D. M., R. C., R. B. și R. E. M., precum și de către pârâții V. P. A., V. I. și V. I. C. împotriva deciziei, pe care au casat-o, iar cauza a fost trimisă aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelurilor.
Reluând judecata apelurilor împotriva sentinței nr. 9206/2009 a Judecătoriei Sectorului 1 București, Tribunalul București Secția a V -a Civilă, prin decizia civilă nr. 1236 A din 18 decembrie 2012, a luat act de renunțarea la judecarea cererii de intervenție accesorie formulată de H. T. în apel, a respins, ca neîntemeiat, apelul formulat de pârâta reclamanta R. B., a admis apelul formulat de pârâtele reclamante D. M. și R. (actual N.) C. E., a schimbat, în parte, sentința, în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor D. M., R. (actual N.) C. E. și P. D.. A respins acțiunea principală îndreptată împotriva acestor pârâte, ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesual pasivă. A admis apelul formulat de pârâții reclamanți V. I., V. P. A. Și V. I. C., în sensul că a desființat, în parte, sentința apelată în ceea ce privește capetele din cererea reconvențională având ca obiect obligarea la plata contravalorii îmbunătățirilor și instituirea dreptului de retenție și a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe. A admis apelul formulat de reclamanta pârâta U. M.. A schimbat, în parte, sentința în sensul că a obligat pe pârâta R. B. la plata sumei de 7.000 lei, iar pe pârâtele R. E. și G. S. la plata sumelor de câte 3000 lei, fiecare, precum și pe parații reclamanți V. I., V. P. A. și V. I. C. la plata sumei de 3.000 lei aferentă acțiunii în evacuare, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanta U. M..
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că apelul formulat de pârâtele – reclamante D. M. și R. C. E. este întemeiat, întrucât legitimarea procesuală pasivă reprezintă traducerea procesuală a calității de subiect obligat în raportul de drept material dedus judecății, în virtutea căreia pârâtul stă în justiție. Așadar, legitimarea procesuală pasivă presupune identitatea dintre persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic litigios. Întrucât reclamantul declanșează procedura jurisdicțională, lui îi revine sarcina de a demonstra atât legitimarea sa procesuală, cât și pe aceea a pârâtului, respectiv faptul că transpunerea pe plan procesual se face în legătură cu un raport juridic de drept material în care părțile litigiului au calitatea de titular al dreptului și, în mod corespunzător, al obligației corelative.
Această obligație își are izvorul în dispozițiile art. 112 pct. 3 și 4 Cod procedură civilă, care prevede că cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă, printre alte elemente, obiectul, precum și motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea reclamantului. Prin indicarea pretenției sale, precum și a împrejurărilor de fapt și de drept pe care se bazează aceasta, reclamantul justifică îndreptățirea de a introduce cererea împotriva unui anumit pârât.
In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratelor D. M. si R. (actualmente N.) C. E. invocata prin motivele de apel, precum si a paratei P. D. invocata în timpul judecată apelului, tribunalul a retinut ca aceasta este intemeiata, dat fiind faptul ca in fata instanta de recurs D. M. a depus la dosar o adeverinta eliberata de Asociatia de Proprietari . rezulta ca aceasta locuieste împreuna cu sotul sau la adresa din ., ., . din data de 20.09.1995, imobilul in cauza fiind atribuit lui R. E..
În ceea ce o priveste pe parata R. (actualmente N.) C. E., tribunalul a retinut ca tot în fata instanței de recurs, parata a depus la dosar o adeverinta eliberata de Asociatia de Proprietari .. 6, . rezulta ca aceasta impreuna cu sotul sau locuiesc in imobilul situat in .. 6, . luna mai 2006.
Aceeasi situatie s-a retinut si pentru pârâta P. D., care a depus la dosar contractul de vanzare cumparare nr.718/1993 cu privire la imobilul situat in Drumul Taberei, nr. 120, nr. 120, ., ., sector 6, aspect confirmat si de adeverinta eliberata de Asociatia de Prorprietari din care rezulta ca parata locuieste in imobil din 1982.
In ceea ce le priveste pe pârâtele R. B. si R. E., instanța a retinut ca sub aspectul raportului juridic obligational nu s-a facut dovada ca acestea nu ar locui in imobil, motiv pentru care acestea au calitatea procesual pasiva.
Referitor la capetele de cerere din cererea reconvențională a pârâților D. M., R. (actualmente N.) C. E., R. E. M. si R. B., suscitați, constând în constatarea inexistenței dreptului de proprietate asupra imobilului din București, ., sector 1 a numiților B. N. și J. Negrilești T. A. și nulitatea absolută a dispoziției Primarului General nr. 248 din 13 martie 2002, instanța și-a însușit în integralitate statuările din prima instanță.
Cu privire la capetele de cerere din cererea reconvențională formulată de către aceiași pârâți, referitor la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1536 din 11 octombrie 2007 de către Biroul Notarului Public „T. Gartig” și radierea mențiunilor din Cartea funciară cu privire la dreptul de proprietate, tribunalul a reținut netemeinicia acestora pentru considerentele reținute în sentință.
De asemenea instanța și-a însușit argumentația primei instanțe referitor la incidența în cauză a dispozițiilor art. 1402 și 1403 Cod civil, reținând că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile retractului litigios.
Cu privire la excepția inadmisibilității actiunii in evacuare în conditiile in care reclamantii aveau la indemana actiunea in revendicare, tribunalul a retinut că apelanții – reclamanți – pârâți B. G. și U. M., în temeiul principiului disponibilității au învesti instanța de judecată cu o acțiune în evacuare dovedind că sunt proprietarii imobilului și invocand dispozitiile art. 480 Cciv.
Faptul ca intre parti nu exista raporturi locative care sa justifice formularea unei actiuni in evacuare nu determină caracterul inadmisibil al cererii. In materia acțiunii în evacuare, nu se pune în discuție însuși dreptul de proprietate asupra imobilului, ci doar dreptul de folosința încălcat de către pârâți, urmare a ocupării fără titlu a imobilului. Acțiunea în evacuare este un instrument juridic aflat la îndemâna proprietarului sau posesorului unui imobil, pentru apărarea folosinței bunului, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate.
Astfel, tribunalul a constatat că pârâții ocupă fără titlu imobilul în litigiu, iar reclamantii în calitate de proprietari au dreptul la dobândirea folosinței bunului, ca atribut al dreptului de proprietate. De altfel, reclamantii nu au urmărit valorificarea unui drept de proprietate exclusiv și absolut în cadrul unei acțiuni în revendicare, ci doar un drept personal de creanță având caracter relativ, în cadrul acțiunii în evacuare, urmând constrângerea debitorului la executarea obligației de a face. Altfel spus, reclamantii nu au solicitat obligarea pârâților să le recunoască dreptul de proprietate asupra imobilului, ci doar evacuarea acestora și predarea bunului în materialitatea sa. Dispozițiile art. 480 C. civ. constituie temei de drept inclusiv pentru acțiunea în evacuare, ca mijloc procedural de valorificare a posesiei și folosinței asupra bunurilor, ceea ce face pe deplin admisibilă și întemeiată acțiunea.
A susține că reclamantii nu se pot prevala de titlul lor decât în cadrul unei acțiuni in revendicare prin comparație de titluri, în condițiile în care pârâții nu au afirmat că ar deține vreun titlu, contravine dispozițiilor legale sus menționate. Totodată, o asemenea abordare restrictivă conduce la consfințirea unei inechități sociale, protejând culpa pârâților, cărora li se permite folosința unui bun, în lipsa oricărei justificări legale.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele de apel formulate de către pârâții V. I.,V. P. Adrianși V. I. C., tribunalul a reținut că imobilul în cauză a fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950, astfel cum a rezultat din dispoziția nr. 1248 din 13 martie 2002, iar potrivit art. 2 din Legea nr. 10/2001, bunurile naționalizate în baza acestui act normativ sunt considerate ca fiind preluate fără titlu valabil. Or, conform art. 48 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, în cazul imobilelor preluate de stat fără titlu, obligația de despăgubire pentru îmbunătățirile aduse imobilului de către chiriași revine statului sau unității deținătoare, dreptul de alegere între aceste instituții revenind creditorului.
După pronunțarea soluției, dispozițiile art. 48 din Legea nr. 10/2001 s-au modificat în sensul că, chiriașii au dreptul la despăgubiri pentru sporul de valoare adus imobilului, iar obligația despăgubirii revine persoanei îndreptățite, indiferent dacă imobilul a fost preluat cu titlu valabil sau fără titlu.
În aceste condiții, tribunalul a apreciat ca si curtea de apel în recurs, că menținerea soluției pronunțată de către instanța de fond ar fi de un formalism excesiv și ar genera prelungirea litigiului dintre părți, prin introducerea de către pârâții – reclamanți a unei noi cereri de chemare în judecată având același obiect și fiind îndreptată împotriva acelorași reclamanți – pârâți.
Prin urmare, tribunalul admițând apelul declarat de aceștia pârâți, a desfiintat în parte sentinta sub aspectul solutionarii cererii reconventionale, avand ca obiect obligarea la contravaloarea imbunatatirilor si instituirea dreptului de retentie si a trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Analizând cererea de apel formulată de reclamantă, instanța a reținut că aceasta a solicitat instanței de fond obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. Instanța, deși a admis cererea de chemare în judecată, a obligat pârâții în solidar la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 20,3 lei, omițând să se pronunțe asupra onorariului de avocat în cuantum de 108.270 lei.
Conform art. 274 C. partea care cade în pretențiuni va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Potrivit art. 276 Cod procedură civilă, când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor.
Atat jurisprudenta Curtii Constitutionale Ddecizia nr.401/14.07.2005 de respingere a exceptiei de neconsitutionalitate a prevederilor art.274 alin, 3C.pr.civ.) cât si cea a Curtii Europene a Drepturilor Omului Hotararea din 24 mai 2006 in cauza Weissman si altii v.Romaniei, hotararea din 5 aprilie 2005 din cauza Monory v.Romaniei, hotararea din 24 mai 2005 cauza B. v.Romaniei etc) a statuat ca acordarea cheltuielilor de judecata se poate dispune numai in masura in care acestea constituie cheltuieli necesare și au fost în mod real facute, in limita unui cuantum rezonabil.
F. de munca depusa de aparator in fata instantei de fond, de sustinerile orale si scrise ale aparatorului ales in raport de apararile formulate de fiecare dintre parati, de imprejurarea ca factura depusa la dosar nu cuprinde o justificare in detaliu pentru fiecare dintre prestatiile efectuate pentru a se aprecia in concret asupra realitatii si necesitatii lor, și în raport de solutia de admitere a exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a paratelor D. M.. R. (N.) C. E., P. D., instanța a retinut că se impune obligarea paratei R. B. la plata sumei de 7000 lei, a paratelor R. E. si G. S. la plata sumei de câte 3000 lei, fiecare, precum si a paratilor - reclamanti V. I., V. P. A. si V. I. C., la plata sumei de 3000 lei aferenta actiunii in evacuare, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanta U. M., onorariul stabilit fiind considerat proporțional si în limita unui cuantum rezonabil.
Chiar daca soluția pronunțată asupra apelului formulat de pârâții – reclamanți V. I., V. P. A., V. I. C. a fost in sensul admiterii si trimiterii cauzei spre rejudecare, tribunalul a reținut ca actiunea in evacuare a acestora din imobilul in litigiu a devenit irevocabila, criticile formulate in apel vizand solutionarea cererii reconventionale sub aspectul obligarii reclamanților la contravaloarea imbunatatirilor si instituirea dreptului de retentie, astfel ca sub aspectul cheltuielilor de judecata privind solutionarea actiunii in evacuare acestia, urmeaza a fi obligati la plata lor. Nu prezinta nici o relevanta ca urmeaza a fi solutionata cererea reconventionala, părtilor putând solicita ulterior compensarea lor.
Împotriva deciziei au declarat recurs pârâtele R. E. M. și R. B..
Prin recursul său, pârâta R. E. M., invocând motivele de modificare prev. de art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă a adus, în concret, următoarele critici:
- judecătorii au încălcat dispozițiile art. 129 Cod procedură civilă, când i-au respins proba cu emiterea unei adrese către biroul notarial la care s-a încheiat contractul de vânzare – cumpărare nr. 1536/11 octombrie 2007 a cărui anulare a solicitat-o, pentru a stabili dacă între timp s-a achitat diferența de preț de 1.950.000 euro. Acest demers era necesar pentru a se cerceta cererea privind constatarea caracterului simulat al acestui contract în raport de dispozițiile art. 6 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 12/1998, care sancționează cu nulitatea convenția de vânzare prin care părțile se înțeleg, printr-un act secret, să plătească un preț mai mare decât cel care se declară în actul autentic;
- greșit a fost admisă acțiunea în evacuare în condițiile în care reclamanții nu au făcut dovada deplină a dreptului de proprietate prin stipularea în contractul autentic de vindere – cumpărarea unui preț serios și ei au eludat legea taxei de timbru;
- greșit s-a stabilit că reclamanta este îndreptățită la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat la nivelul sumei de 60.000 Euro plus TVA, în condițiile în care în contractul de asistență juridică nu s-au specificat datele de identificare ale clienților, iar celălalt coreclamant nu a pretins cheltuieli de judecată;
Pârâta R. B. a criticat decizia sub aspectul greșitei respingeri a capetelor de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1536/11 octombrie 2007 pentru preț derizoriu, lipsa cauzei și a obiectului în condițiile art. 948 pct. 4, 966 și următoarele Cod civil.
De asemenea a pretins că soluția este nelegală și sub aspectul neconstatării inexistenței dreptului de proprietate al numiților Bâlcu N. și J. Negrilești T. A. asupra imobilului din litigiu și a nulității absolute a dispoziției Primarului General nr. 248/13 martie 2002 pentru lipsa obiectului și pentru cauză ilicită, ca urmare a încălcării dispozițiilor Legii nr. 10/2001, pe considerentul că autorii persoanelor pretins îndreptățite nu erau proprietarii imobilului din litigiu, aspect care nu a fost lămurit sub aspect probatoriu.
Curtea reține că recursurile nu sunt întemeiate.
Astfel, constată că ambele pârâte sunt titularele cererii reconvenționale prin care au solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1536/11 octombrie 2007 întocmit de BNP T. Carting pentru încălcarea prevederilor art. 948 pct. 3 și 4 și 966 și următoarele Cod civil, constatarea nulității absolute a dispoziției Primarului General nr. 248/13 martie 2002 pentru lipsa obiectului și cauză ilicită corelativ cu constatarea inexistenței dreptului de proprietate al numiților Bâlcu N. și J. Negrilești T. A. asupra imobilului teren și construcție situat în București, ., sector 1. În plus, au pretins că prin contractul de vânztare - cumpărare susmenționat, nu s-a transmis un drept litigios, ci s-a asigurat cumpărătorilor – reclamanți o contraprestație de 100.000 euro, situație în care se impune aplicarea art. 1402 Cod civil.
Prin motivele de recurs, se pretinde că tribunalul a încălcat dispozițiile art. 129 Cod procedură civilă, când a respins proba cu emiterea unei adrese către biroul notarial pentru a se stabili dacă s-a achitat diferența de preț de 1.950.000 euro stipulat în contractul de vânzare – cumpărare nr. 1536/11 octombrie 2007.
În realitate, critica nu vizează un motiv de nelegalitate a deciziei, ci aspecte privind modul de administrare a probelor în instanța de apel, aspecte ce nu mai pot fi analizate în recurs, în raport5 de prevederile art. 304 Cod procedură civilă. Pe bună dreptate instanțele au reținut că nu se poate reține motivul de nulitate privind lipsa contraprestației sau caracterul derizoriu al acesteia din contractul de vânzare – cumpărare susmenționat, atâta vreme cât prin acesta s-a stabilit un preț al imobilului de 2.050.000 euro. Faptul că părțile au convenit ca diferența de preț să fie achitată ulterior, vizează modalitatea de executare a contractului și nu validitatea acestuia. Astfel fiind, criticile privind lipsa obiectului și lipsa sau ilicitatea cauzei, pentru considerentele sus citate, sunt neîntemeiate.
Recurenții nu justifică un interes legitim pentru constatarea caracterului simulat al contractului în raport de nestipularea în acesta a prețului real al imobilului, și a eludării legii taxei de timbru în condițiile în care nu sunt părți în contract. În plus de aceasta nu au dovedit că prețul imobilului ar fi altul decât cel indicat în contractul autentic, printr-un contraînscris, iar în recurs nu poate schimba situația de fapt stabilită de primele instanțe.
Ordonanța Guvernului nr. 12/1998 privind taxele de timbru a fost abrogată prin Legea nr. 343/2006, anterior datei introducerii acțiunii din anul 2007, astfel încât nulitatea absolută expresă instituită prin art. 6 din aceasta, pentru actul aparent, ca și pentru actul public, nu mai este consacrată legislastiv.
Recurentele au pretins că numiții Bâlcu N. și J. Negrilești T. A. nu era îndreptățiți la restituirea terenului și construcțiilor, imobil situat în București, ., sector 1 și că dispoziția nr. 248/13 martie 2002 emisă de Primarul General al Municipiului București este nulă pentru lipsa obiectului și cauză ilicită, însă din situația de fapt stabilită definitiv de primele instanțe, imposibil de modificat în recurs, nu rezultă că dispoziția a fost dată cu încălcarea prevederilor Legii nr. 10/2001. Astfel fiind, pe bună dreptate, tribunalul, ca și prima instanță, în mod judicios au reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 948 pct. 3 și 4 și 966 Cod civil, pentru constatarea nulității absolute a dispoziției de restituire în natură a imobilului.
Prin contractul de vânzare – cumpărare nr. 1536 din 11 octombrie 2007 încheiat la Camera Notarilor Publici București, Biroul Notarului Public T. Garting, reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului, în timp ce pârâtele – recurente nu pot dovedi existența unui drept locativ asupra apartamentului deținut.
Acest drept a încetat, conform art. OUG nr. 40/1999, în luna aprilie a anului 2004, iar menținerea sine die a recurentelor în imobil, printr-o interpretare extinctivă a dispozițiilor ordonanței, ar echivala cu încălcarea art. 1 din protocolul nr. 1 Adițional a Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum se constată prin cauzele R. și S. c României, P. și Toadei c României, C. și M. c României, P. și T. c României, etc.
Justul echilibru dintre imperativul respectării și protejării unui drept de proprietate garantat de convenție și imperative de ordin general, ar fi încălcat dacă proprietarii ar fi lipsiți de atributele dreptului lor de proprietate o perioadă îndelungată de timp, cum a decis curtea în aceste cauze.
Conform art. 1402 Cod civil cel în contra căruia există un drept litigios văndut, se va putea libera de cesionar numârându-i prețul real al cesiunii, spezele contractului și dobânda din ziua când cesionarul a plătit prețul cesiunii.
În cauză nu sunt îndeplinite nici una din condițiile retractului litigios astfel cum sunt ele enumerate prin textul de lege susmenționat, cum just a reținut instanța de apel.
Recurenta R. E. M. pretinde că cheltuielile de judecată la care a fost obligată către reclamantă sunt exagerate și solicită diminuare a lor. Din examinarea deciziei recurate, Curtea constată că recurenta R. E. M. a fost obligată la plata sumei de 3000 lei cheltuieli de judecată reprezentând parte din onorariu de avocat către reclamanta U. M..
Instanța a luat în considerare faptul că deși reclamanta a pretins obligarea pârâților la plata sumei de 108.270 lei reprezentând onorariu de avocat, dovedit cu chitanța aflată la dosarul cauzei, cuantumul pretins este exagerat și a făcut aplicarea art. 274 alin. 3 și 276 Cod procedură civilă, când a obligat-o pe pârâta recurentă la plata sumei de 3000 lei cu acest titlu.
Curtea apreciază că în raport de complexitatea cauzei, de cererile și apărările părților, de parcurgerea a două cicluri procesuale și de numărul mare de termene acordate în cauză, suma de 3000 lei la care a fost obligată recurenta, căzută în pretenții pentru acoperirea parțială a cheltuielilor de judecată ale reclamantei, nu este exagerată.
Așa fiind, reținând netemeinicia tuturor motivelor de recurs, ale ambelor recursuri, analizate împreună în privința motivelor de recurs comune, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează a respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurentele-pârâte R. B. și R. E. M. împotriva deciziei civile nr.1236A/18.12.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți B. G. și U. M., intimații-pârâți D. M., N. (fostă R.) C., V. P. A., V. I., V. I. C., G. S., P. D., E. M., E. C., S. C., J. Negrilești T. A., M. București prin Primarul General și intimata-intervenientă H. T..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28 iunie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. V. R. P. A. P.
GREFIER
G. M. V.
Red. A.V.
Tehnored. T.I.
2 ex./12.07.2013
| ← Reintegrare spaţiu locativ. Decizia nr. 1692/2013. Curtea de... | Cereri. Decizia nr. 1924/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
