Expropriere. Decizia nr. 172/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 172/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-05-2013 în dosarul nr. 53740/3/2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.172A
Ședința publică de la 10 mai 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - A. P.
JUDECĂTOR - D. F. B.
GREFIER - G.-M. V.
***********
Pe rol soluționarea pronunțarea asupra apelului formulat de apelanții-pârâți C. G. al Municipiului București și M. București prin Primarul G., cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291-293, sector 6, împotriva sentinței civile nr.723/28.03.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă M. D.-S., cu domiciliul în București, ..15-17, ., sector 1, având ca obiect „expropriere”.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică de la 12 aprilie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 19 aprilie 2013, 26 aprilie 2013 și apoi la 10 mai 2013.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 723/28.03.2012 pronunțată de Tribunalul București- Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta M. D. S., în contradictoriu cu M. București, reprezentat prin Primarul G. al Municipiului București, și cu C. G. al Municipiului București, s-a constatat că terenul proprietatea reclamantei, de 119,53 mp, cu nr. cadastral_/1, înscris în Cartea Funciară nr._, situat în M. București, ., nr. 8A, Sectorul 1, este expropriat de fapt, pentru utilitate publică de interes local în favoarea M. București și au fost obligate pârâtele M. București, reprezentat prin Primarul G. al Municipiului București și C. G. al Municipiului București, în solidar, la 505.291 lei despăgubiri pentru expropriere și la 1.600 lei cheltuieli de judecată, către reclamantă.
Analizând probele administrate în cauză, tribunalul a constatat că prin Sentința civilă nr. 3338/01.03.1999, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 14.487/1997, C. G. al Municipiului București a fost obligat să-i restituie reclamantei M. D.-S. în natură, terenul în suprafață de 956 mp, situat în București, ., nr. 24, sector 1, în temeiul Legii nr. 112/1995.
Prin Sentința civilă nr. 5857/19.04.1999 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 14.487/1997, a fost lămurit dispozitivul Sentinței civile nr. 3338/01.03.1999, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 14.487/1997, C. G. al Municipiului București fiind obligat să-i restituie reclamantei M. D.-S. în natură, terenul în suprafață de 956 mp, situat în București, ., nr. 24, sector 1, cu pre cizarea că, o suprafață de 253 mp a fost ocupată ilegal de către RADET și CONEL, cu obiective specifice activității acestora, 332 mp au fost ocupați ilegal de către . 38 mp au fost ocupați ilegal de către o societate particulară.
După restituirea terenului în suprafață de 956 mp, situat în București, ., nr. 24, sector 1, în natură, definitiv și irevocabil către reclamantă, aceasta susține că asupra unei părți din terenul restituit, după efectuarea documentației cadastrale a imobilului, a constatat că, încă de la . până în prezent, nu poate exercita în nici un fel atributele dreptului de proprietate, nu poate întrebuința lucrul potrivit naturii ori destinației lui (fructus), dreptul de a-i culege fructele și veniturile pe care le poate da (fructus) și dreptul de a dispune de acest lucru, fie prin înstrăinare, fie prin consumare (abusus), întrucât acest teren este afectat de diferite utilități de interes public, ocuparea cu astfel de utilități fiind ilegală, așa cum s-a reținut și din hotărârea judecătorească menționată mai sus, de lămurire a dispozitivului privind situația concretă a terenului.
Din expertiza tehnică întocmită de Comisia de experți formată din: arh. R. M., H. E. și C. G. (filele 138-153 din dosar), precum și din Planul de amplasament și delimitare a corpului de proprietate (fila nr. 146 din dosar), tribunalul reține că o suprafață de 119,53 mp din terenul restituit reclamantei în natură, este ocupat în fapt, de rețele și instalații edilitare subterane, prevăzute cu: borne, guri de aerisire și cămine de vizitare la suprafață, precum și de traseul B-dului I. de Hunedoara, ceea ce face imposibilă folosirea imobilului pentru orice alte destinații.
Din adresa nr. 5956 din 25 iulie 2011 emisă de către Primăria Mun. București – Direcția de Utilități Publice, așa cum a reținut și Comisia de experți, tribunalul reține că terenul în cauză este grevat de utilități publice precum: cabluri electrice, conducte de termoficare, instalații pentru metrou și canale de ventilație, rezultând astfel că, deși nu s-a făcut o declarație de utilitate publică și nu a avut loc o expropriere, în fapt, terenul reclamantei a fost afectat unor utilități publice de interes local, demersurile reclamantei pe lângă autoritățile pârâte, în vederea luării unor măsuri legale de expropriere cu o justă și prealabilă despăgubire, nefiind încununate de succes.
Comisia de experți nu a identificat un teren similar, care să poată fi atribuit în natură, prin compensare, iar în funcție de situația terenului, de standardele internaționale de evaluare și de prețurile de circulație în zonă, a stabilit că valoarea terenului de 119,53 mp situat în Zona O a Capitalei, este de 505.291 lei.
Prin Legea nr. 198/2004,din_, au fost adoptate o . măsuri speciale, prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local, fiind prevăzută posibilitatea luării unor măsuri de expropriere privind imobiliele proprietate privată aflate în “coridorul de expropriere”, printr-o procedură mai rapidă, derogatorie de la dreptul comun prevăzut de Legea nr. 33/1994.
Potrivit acestei proceduri, proprietarul afectat nu poate contesta măsura exproprierii, ci, doar cuantumul despăgubirilor stabilite de Comisia specială.
Astfel, potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004, privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local, tribunalul reține că “(1) Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4)-(8) și ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului”.
(2) În cazul în care hotărârea nu a fost comunicată, orice persoană care se consideră îndreptățită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanței judecătorești competente, în termen de 3 ani de la data afișării hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, în condițiile art. 7, sub sancțiunea decăderii.
(3) Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii”.
Potrivit art. 10 din aceeași lege, “(1) Cererile adresate instanței judecătorești pentru stabilirea, în contradictoriu cu statul român sau cu unitățile administrativ-teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia sunt scutite de taxa judiciară de timbru și sunt de competența instanțelor de drept comun.
(2) Prevederile alin. (1) nu sunt aplicabile litigiilor având ca obiect stabilirea dreptului de proprietate ori a altui drept real asupra imobilelor supuse exproprierii.
(3) Cheltuielile necesare pentru realizarea expertizelor de evaluare a cuantumului despăgubirilor cuvenite ca urmare a exproprierii în cadrul litigiilor prevăzute la alin. (1) vor fi avansate în conformitate cu procedura de drept comun”.
În cazul în speță, terenul reclamantei fiind ocupat în fapt, de traseul B-dului I. de Hunedoara și de celelalte rețele și instalații edilitare de utilitate publică de interes local, tribunalul constată că instituțiile pârâte aveau la îndemână mijlocul legal pentru a dispune chiar și măsura exproprierii care să nu poată fi contestată de către reclamanta-proprietară și să stabilească, respective, să consemneze despăgubirile ce i se cuvin și cu toate acestea, nu au apelat la mijloacele prevăzute de legea specială pentru a legaliza măsurile de fapt deja înfăptuite.
În consecință, tribunalul constată că se află în fața unei “exproprieri de fapt”, în care proprietarul a fost pus în imposibilitatea de a-și folosi bunul, fără a i se stabili sau acorda vreo despăgubire justă și prealabilă.
Chiar dacă nu s-a luat măsura legală a exproprierii pentru utilitate publică, având în vedere exproprierea de fapt reținută mai sus, precum și utilitatea publică evidentă a obiectivelor cu care este ocupat terenul reclamantei, acesteia nu i se poate refuza accesul la justiție pentru stabilirea justei despăgubiri ce i se cuvine.
De asemenea, potrivit art. 24 alin. 4 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, tribunalul reține că “în cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părți de teren sau din construcție, iar proprietarul cere instanței exproprierea totală, instanța va aprecia, în raport cu situația reală, dacă exproprierea în parte este posibilă”, iar “în caz contrar, va dispune exproprierea totală”.
Tribunalul apreciază că, prin analogie, această dispoziție legală poate fi aplicată de către instanță și în situația de față, în care nu s-a făcut o declarație de utilitate publică și nu s-a luat o măsură legală de expropriere.
Astfel, având în vedere starea de fapt reținută mai sus și dispozițiile legale citate, tribunalul sesizat cu cererea reclamantei, apreciază că se impune stabilirea despăgubirilor echivalente conform art. 25 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru utilitate publică, scop în care s-a administrat proba cu expertiză tehnică de evaluare și stabilire a despăgubirilor prin Comisia formată din cei trei experți (unul desemnat de către instanță și câte unul de către părțile aflate în conflict), dispunându-se evaluarea terenului expropriat în fapt și determinarea eventualului prejudiciu suferit de către reclamantă, conform concluziilor reținute mai sus din expertiză.
În ceea ce-l privește pe specialistul C. G. desemnat de M. București să participe la efectuarea expertizei, tribunalul apreciază că situația acestuia (în sensul că nu are calitatea de expert judiciar autorizat), nu poate afecta concluziile raportului de expertiză tehnică, pe care, de altfel, și le-a însușit, potrivit principiului disponibilității părților în procesul civil, instituțiile pârâte, având dreptul de a-și alege și de a aprecia cu privire la competențele profesionale ale persoanei de specialitate, desemnată să participe la efectuarea lucrărilor.
Conform dispozițiilor art. 27 din Legea nr.33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de persoanele supuse exproprierii, astfel încât, despăgubirea acordată de instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de către expropriat sau de altă persoană interesată.
În consecință, la stabilirea valorii despăgubirilor pentru măsura exproprierii pentru utilitate publică, instanța trebuie să aibă în vedere că această despăgubire trebuie să fie cuprinsă între limitele solicitate de către expropriați, ca limită maximă și limitele despăgubirii oferite de către expropriator, ca limită minimă.
Între aceste repere și ținând cont de prețurile de circulație în zonă la data efectuării expertizei, Tribunalul a constatat că cererea reclamantei este întemeiată, și a admis-o, și a constatat că terenul proprietatea reclamantei, de 119,53 mp, cu nr. cadastral_/1, înscris în Cartea Funciară nr._, situat în M. București, ., nr. 8A, Sectorul 1, este expropriat de fapt, pentru utilitate publică de interes local în favoarea M. București.
Pârâtele M. București, reprezentat prin Primarul G. al Municipiului București și C. G. al Municipiului București, vor fi obligate în solidar, la 505.291 lei despăgubiri pentru expropriere, către reclamantă.
Totodată, având în vedere dispozițiile art. 10 alin. 3 din Legea nr. 198/2004, raportat la art. 38 din Legea nr. 33/1994, care constituie dreptul comun în materie de expropriere, tribunalul a constatat că “toate cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere, inclusiv înaintea instanțelor judecătorești, se suportă de expropriator”, astfel că expropriatorul de fapt va fi obligat la suma de 1600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă, reprezentând onorarii pentru experți.
Împotriva sentinței civile pronunțate la fond, au declarat apel M. București prin Primarul G. și C. G. al Municipiului București, solicitând admiterea acestuia și desființarea sentinței civile atacate, și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât, instanța de judecată în mod greșit a admis acțiunea și a obligat pârâtele în solidar, la 505.291 lei despăgubiri pentru expropriere.
Instanța de judecată constată că terenul reclamantei este ocupat în fapt de traseul B-dului lancu de Hunedoara si de celelalte rețele si instalații edilitare de utilitate publica de interes local, si considera, in mod greșit, ca se afla in fata unei exproprieri de fapt, proprietarul fiind pus in imposibilitatea de a-si folosi bunul si fără a i se stabili sau acorda vreo despăgubire justa si prealabila.
Astfel, pentru a se putea expropria un teren trebuie parcursa, o procedura speciala. Procedura exproprierii presupune parcurgerea mai multor etape, pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite proprietarilor si reprezintă o procedura speciala.
Legea nr. 198/2004 privind unele masuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi si drumuri naționale constituie un act normativ special, chiar si fata de legea cadru privind exproprierea, si se aplică prioritar fata de prevederile codului civil.
Reclamanta susține ca a făcut demersuri pe lângă autoritățile pârâte (PMB si CGMB), în vederea luării unor masuri legale de expropriere cu o justa si prealabila despăgubire, acestea nefiind încununate de succes, dar nu depune acte in susținerea acestei afirmații.
Potrivit art.24 alin.4 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză, de utilitate publică, in cazul in care expropriatorul cere exproprierea numai a. unei părți de teren sau din construcție, iar proprietarul cere instanței exproprierea totala, instanța va aprecia, în raport cu situația reala, dacă exproprierea în parte este posibila, iar în caz contrar, va dispune exproprierea totala.
In mod greșit instanța de fond, prin analogie o aplica si in situația de fata, in acest dosar in care nu s-a făcut o declarație de utilitate publică si nu s-a luat o măsura legala de expropriere si de asemenea, apreciază ca se impune stabilirea despăgubirilor echivalente conform art. 25 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru utilitate publica.
Un alt aspect pe care îl contestăm este si acela privind stabilirea prețului, respectiv despăgubirea pe care o acorda instanța de fond, având in vedere ca expropriatorul (PMB si CCMB) nu au ofertat reclamanta cu nici o suma de bani deoarece in prezent nu are in derulare proiecte in zona care sa necesite acțiuni de expropriere pentru cauza de utilitate publica.
Conform dispozițiilor art.27 din Legea nr.33/1994, privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică, primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta si cu pretențiile formulate de persoanele supuse exproprierii, astfel încât, despăgubirea acordată de instanța nu va putea fi mai mica decât cea oferita, de expropriator si nici mai marc decât cea solicitată de către expropriat sau de altă persoana interesata.
Instanța de fond, la stabilirea valorii despăgubirilor pentru măsura exproprierii pentru utilitate publică, susține ca a avut in vedere ca aceasta despăgubire trebuie să fie cuprinsa între limitele solicitate de către expropriați, ca limită maximă si limitele despăgubirii oferite de către expropriator, ca limită minimă.
Exproprierea pentru cauza de utilitate publica in baza Legii nr.33/1994 este aplicabila pentru lucrări de interes național sau de către interes local care se intenționează a fi realizate de către Guvern sau de către CGMB.
La data punerii, in posesie a terenului către reclamanta M. D., acesta deja era grevat de utilități publice (drumuri publice, trotuar, cabluri electrice, conducte de termoficare, metrou si canale subterane de ventilație), Primăria Municipiului București, in prezent nu are in derulare proiecte in zona care sa necesite acțiuni de expropriere pentru cauza de utilitate publica.
Astfel, rețeaua de termoficare aparține patrimoniului public local, in conformitate cu prevederile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publica care prevede ca "rețelele de termoficare cu instalațiile, construcțiile si terenurile aferente, fac parte din bunurile ce alcătuiesc domeniul public al municipiului.
Având in vedere faptul ca rețeaua de termoficare a fost realizata la o data la care statul era proprietarul terenului, s-a creat o stare de servitute prevăzuta de art.625 cod civil care precizează ca "destinațiunea proprietarului tine loc de titlu in privința servituților continue si aparente".
Aceasta servitute este menționata si in Legea nr.213/1998 la art.13 care prevede: "servituțile asupra bunurilor din domeniul public sunt valabile numai in măsura in care aceste servituți sunt compatibile cu uzul sau interesul public căruia îi sunt destinate bunurile aferente "situație corespunzătoare rețelelor de termoficare.
De asemenea, conform art. 5 alin.2 din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice "operatorii furnizori/prestatori de servicii de utilități publice, indiferent de modul de organizare, de forma de proprietate, natura capitalului sau țara de origine, au dreptul de servitute legala asupra sistemelor de utilități publice destinate realizării serviciilor".
Apelurile sunt nefondate.
Potrivit sentinței civile nr. 3338/01.03.1999 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București și respectiv a sentinței civile nr. 5857/19.04.1999 a aceleiași instanțe, ambele definitive și irevocabile, reclamantei M. D. S. i s-a restituit în natură, terenul în suprafață de 956 mp situat în București, . nr. 24, sector 1, care, ulterior efectuării documentației cadastrale a primit număr poștal 8 A.
De la data intrării în posesie și până la sesizarea instanței de judecată, la 08.11.2010, reclamanta nu a putut beneficia de atributele dreptului de proprietate, întrucât terenul este afectat de diferite utilități de interes public (conducte RADET, cabluri de energie, gură de aerisire metrou suprateran și canalele subterane de ventilație).
Nu se contestă că în cauză nu s-a efectuat declararea utilității publice de interes local în ce privește terenul în suprafață de 119,53 mp nr. topo_/1 a C.F nr._ situat în București, . nr. 8 A, sector 1 și ca atare, expropriatul nu are deschisă calea unei acțiuni civile întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 33/1994 decât în condițiile art. 4 din lege.
În fapt însă, apelanta-reclamantă a suferit o expropriere incompatibilă cu dispozițiile constituționale ce garantează respectarea dreptului de proprietate, iar potrivit jurisprudenței C.E.D.O, noțiunea de privare de proprietate semnifică preluarea completă și definitivă a unui bun, în contextul în care titularul său nu mai poate exercita vreunul din atributele conferite de dreptul de proprietate – cauza Burdov c. Rusia, cauza Sporrong c. Suedia și Cauza Papamichalopolus c. G..
Ca atare, prin promovarea acțiunii, reclamanta urmărește să obțină o justă despăgubire pentru lipsirea de dreptul de proprietate asupra imobilului.
Instanța de fond a acordat în mod întemeiat eficiență dispozițiilor art. 24 alin. 4 din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, reținând că „în cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părți de teren sau din construcție, iar proprietarul cere instanței exproprierea totală, instanța va aprecia, în raport cu situația reală, dacă exproprierea în parte este posibilă, iar în caz contrar, va dispune exproprierea totală”.
Coroborând aceste prevederi legale cu dispozițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, a fost omologat raportul de expertiză efectuat de către Comisia de experți în sensul că pârâții au fost obligați la 505.291 lei despăgubiri pentru terenul expropriat în suprafață de 119,53 mp, cu nr. cadastral_/1 înscris în CF nr. 5915 situat în M. București, . nr. 8 A, sector 1.
Prin soluția pronunțată, instanța a avut în vedere și prescripțiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, în sensul că valoarea despăgubirilor acordate de instanță, este limitată pe de o parte, în sensul că nu poate fi mai mică decât despăgubirea oferită de expropriator, iar pe de altă parte, aceasta nu poate depăși despăgubirea solicitată de către expropriat ori de către altă persoană interesată.
Va fi respinsă ca nefondată critica apelanților pârâți vizând instituirea unei servituți prevăzută de art. 13 din Legea nr. 213/1998, coroborată cu Legea nr. 51/2006 (art. 5 alin. 2), câtă vreme, pârâții nu au sesizat instanța de fond cu o cerere distinctă privind stabilirea servituții legale, astfel că instanța de fond s-a pronunțat în limitele sesizării cu respectarea principiului disponibilității părților.
De precizat că raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat la instanța de fond de către experții R. M., Hintea E. și C. G. nu a fost contestat de către pârâți, deși la data de 28.02.2012, instanța a acordat termen pentru a se lua cunoștință de raportul de expertiză ce a fost comunicat pârâților.
Pentru aceste argumente, apelurile urmează a fi respins ca nefondate, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de apelanții-pârâți C. G. al Municipiului București și M. București prin Primarul G., cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291-293, sector 6, împotriva sentinței civile nr.723/28.03.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă M. D.-S., cu domiciliul în București, ..15-17, ., sector 1.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.05.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A. P. D. F. B.
GREFIER
G.-M. V.
Red. .. GC – 5 ex
20.06.2013.
Jud. fond S. V.
| ← Rectificare carte funciară. Decizia nr. 948/2013. Curtea de... | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 366/2013. Curtea de... → |
|---|
