Evacuare. Decizia nr. 2167/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2167/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-12-2013 în dosarul nr. 2908/236/2011
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2167R
Ședința publică de la data de 13.12.2013
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE - C. M. STELUȚA
JUDECĂTOR - Z. D.
JUDECĂTOR - P. R.
GREFIER - D. L.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-pârât C. V. L. împotriva deciziei civile nr. 36/15.03.2013 pronunțată de Tribunalul G. Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă E. G. prin Preot Miracă I. A., cauza având ca obiect „uzucapiune, accesiune, acțiune în constatare”.
Dosarul se află la primul termen și a fost strigat la ordinea listei de recursuri.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul-pârât C. V. L. reprezentat de avocat A. P. Rakoczy în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2013, intimata-reclamantă E. G. reprezentată de Preot Miracă I. A. și de avocat G. M. în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2013.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 07.11.2013, la registratura secției s-a înregistrat întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă, un exemplar fiind comunicat recurentului-pârât, dovada în acest sens fiind depusă la dosar.
Reprezentantul recurentului-pârât depune la dosar împuternicirea avocațială și dovada privind achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei (chitanța în original nr._/1/13.12.2013) și timbru judiciar de 0,15 lei.
De asemenea, depune note de ședință cu privire la rectificarea erorii materiale strecurate în conținutul motivelor de recurs cu privire la numărul deciziei recurate, în sensul că recursul de față este declarat împotriva deciziei civile nr. 36/15.03.2013 pronunțată de Tribunalul G. Secția Civilă, în dosarul nr._ .
Totodată, solicită să se ia act că recurentul-pârât își însușește și ratifică în mod expres recursul și motivele de recurs formulate de către apărătorul ales de la fond, doamna avocat R. Tagpe, semnate de aceasta și comunică o copie de pe notele de ședință depuse la dosar reprezentantei intimatei – reclamante.
Curtea ia act de îndreptarea erorii materiale formulată de recurentul-pârât și de faptul că își însușește motivele de recurs formulate de apărătorul ales.
Totodată, se va lua act de achitarea taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar.
Reprezentanții părților având cuvântul arată că nu au de formulat cereri noi, probe de administrat sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat cereri noi, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului declarat în cauză.
Recurentul-pârât C. V. L., prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
În susținerea motivelor de recurs, arată că admiterea calității procesuale active pentru episcopie echivalează cu constituirea unui drept pentru episcopie de a face acte de administrare asupra patrimoniului care nu i-a aparținut niciodată și nici nu-i aparține.
Problema care se pune în speța de față este dacă episcopia ar avea dreptul să solicite evacuarea din imobil.
Din actele de dobândire rezultă că biserica precum și casa parohială au fost construite de I. S., fiind lăsate comunității. În anul l943, a fost sfințită biserica, iar de la această dată nu există nici un înscris care să ateste faptul că biserica se află măcar în administrarea Episcopiei G. cu atât mai puțin casa parohială.
Intimata-reclamantă, prin întâmpinarea formulată, arată că potrivit HG nr. 53/2008, are dreptul să administreze casa de cult. Aparent este corect, însă în realitate legea stabilește că acest drept apare numai când biserica dobândește cu un titlu.
Dacă i se va lăsa intimatei-reclamante dreptul de a promova acțiune în evacuare ar însemna să i se recunoască o aparenâă a dreptului asupra imobilului aflat în litigiu.
Hotărârea nr.1/2010, de ridicare a dreptului recurent de a sluji, este doar definitivă și nu irevocabilă. Fiind incert în momentul de față, acest drept, în mod evident, recurentul are dreptul să locuiască în imobilul aflat în litigiu.
Din hotărârea Consiliului Local invocată de intimată, rezultă că au fost trecute aceste bunuri din domeniul public în domeniul privat, însă în această hotărâre nu se menționează faptul că aceste imobile au trecut în proprietatea Episcopiei Giurgiului, sau cel puțin în administrarea acestei episcopii.
Înainte de a promova o acțiune în evacuare pentru dovedirea calității procesuale active, consideră ar fi trebuit să prezinte un înscris care să demonstreze o succesiune a drepturilor asupra imobilului în litigiu. Or, neexistând un asemenea înscris, în mod corect instanța de fond a respins acțiunea pentru lipsa calității procesuale active a reclamantei; fără cheltuieli de judecată.
Intimata-reclamantă E. Giurgiului, prin avocat, solicită respingerea recursului, menținerea deciziei pronunțată de instanța de apel ca fiind legală.
În combaterea motivelor de recurs, arată că suntem în cadrul unei legislații speciale prevăzute de Legea nr. 489/ 2006 și HG nr. 53/2008, aplicabilă unităților de cult atât în privința modalităților de folosire a bunului cât și a altor acțiuni cu personalul bisericesc. Apreciază că legislația specială se completează cu legislația generală și consideră că prin actele depuse la dosar coroborate cu textele de lege invocate, a făcut dovada dreptului de proprietate asupra casei parohiale, art. 27 din Legea nr.489/2006, potrivit căruia o biserică odată cu sfințirea ei intră în proprietatea unităților de cult.
Casa parohială este echivalentă unei locuințe de serviciu.
Din înscrisurile depuse la dosar a făcut dovada că imobilul din a cărei evacuare se solicită este casă parohială, aspect necontestat de nimeni; cu cheltuieli de judecată conform chitanței anexată împuternicirii depuse la dosar.
În replică, reprezentantul recurentului-pârât arată că legea civilă dispune pentru viitor; mai arată că la dosar nu există nici un înscris din care să rezulte că E. ar fi dobândit orice fel de drept de proprietate.
Curtea constatând închise dezbaterile reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub nr._, reclamanta E. G. a chemat în judecată pârâtul C. V. L., solicitând să se dispună evacuarea pârâtului din casa Parohială din jud. G., comuna Călugăreni, ., casă ce aparține de drept Bisericii, fiind asimilată Bunurilor sacre ale Bisericii conform art. 169 și 170 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, solicitând de asemenea, în conformitate cu dispoz. 274 Cod procedură Civilă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că prin Hotărârea Consistoriului Eparhial nr. 1/2010 definitivă și executorie, potrivit art. 67 alin 3 din Regulamentul de Procedură al Instanțelor disciplinare și de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, pârâtul a fost depus din treaptă, ceea ce înseamnă că a pierdut calitatea de a mai oficia orice lucrare sacră (orice slujbă cu caracter religios). Ca atare, pârâtul avea obligația de a pune la dispoziția reprezentanților Episcopiei Casa Parohială în care pârâtul își are reședința, aceasta asemănându-se unei locuințe de serviciu, fiind atribuită preotului ce slujește în parohia respectivă. Această Hotărâre se sprijină și pe art. 23 din Legea nr. 489/2006, coroborat cu art.27-31 din lege.
În drept, au fost invocate prevederile art. 480 C.civ., HG nr. 53/2008, Legea 489/2006, art. 44 din Constituția României, conform cererii precizatoarea formulate la data de 8.04.2011.
Pârâtul C. V. L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepția inadmisibilității și a lipsei de interes a acțiunii
Prin sentința civilă nr. 4705/11.06.2012 Judecătoria G. a respins excepțiile inadmisibilității și lipsei de interes, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și a respins acțiunea ca fiind formulată de către o persoană fără calitate procesuală activă.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță de fond a constatat că excepțiile inadmisibilității și lipsei de interes invocate de către pârât, sunt neîntemeiate.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, instanța a constatat că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului respectiv, din actele depuse la dosar nerezultând acest drept.
Titlul de proprietate invocat de reclamantă - certificatul nr. 3053/1943 eliberat la data de 12.03.1943 de către Arhiepiscopia Bucureștilor - nu constituie titlu de proprietate, fiind doar un document ce atestă o stare de fapt survenită la anumit moment, neputând fi asimilat unui act translativ de proprietate, conform dispozițiilor legale civile în materie, neîncadrându-se în nici unul din modurile de dobândire a proprietății prevăzute de art. 644 și 645 C.civ.
Însăși dispozițiile legale speciale invocate de către reclamantă respectiv prevederile Legii nr. 489/2006, art. 27 cât și prevederile HG nr. 53/2008 fac referire la dobândirea cu titlu a bunurilor ce aparțin patrimoniului cultelor.
Prin Hot. nr.15 din 24.04.2003, s-a aprobat de către Consiliul local al ., modificarea Anexei nr. 11, cu privire la inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al ., în sensul excluderii cimitirelor și caselor parohiale din domeniul public local, prin urmare aceste bunuri aparțin domeniului privat al comunei fiind supuse dreptului comun.
Motivarea subsidiară a reclamantei, că are un drept de administrare a imobilului respectiv, nu a fost primită de către instanță, având în vedere că exercițiul acțiunii civile aparține proprietarului, ca titular al dreptului subiectiv.
Împotriva sentinței civile nr. 4705/2012 a declarat apel reclamanta E. G..
În motivarea apelului, reclamanta a arătat că în cauza de față este aplicabilă legislația specială, respectiv Legea nr. 489/2006, art. 27 și 31 din lege, precum și HG nr. 53/2008, acte normative care prevăd și alte modalități de dobândire a dreptului de proprietate, precum și de dovedire a proprietății unităților de cult asupra imobilelor.
Certificatul nr.3053/1943 emis de Sfânta Arhiepiscopie a Bucureștilor face dovada proprietății imobilului din litigiu, înscris care se coroborează și cu Hotărârea Consiliului Local Călugăreni nr. 15/2003 și 892/2003 a Consiliului Județean, prin care s-a dispus modificarea anexei nr. ll, în sensul excluderii din domeniul public al comunei a cimitirelor și caselor parohiale.
Prin decizia civilă nr. 36/15.03.2013 Tribunalul G. a admis apelul declarat de apelanta reclamantă E. G. prin Preot M. I. A. în contradictoriu cu intimatul-pârât C. V. L., a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare Judecătoriei G..
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că în motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin Hotărârea Consistoriului Eparhial nr. 1/2010 definitivă și executorie, potrivit art. 67 alin 3 din Regulamentul de Procedură al Instanțelor disciplinare și de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, pârâtul a fost depus din treaptă, ceea ce înseamnă că a pierdut calitatea de a mai oficia orice lucrare sacră (orice slujbă cu caracter religios). Ca atare, pârâtul avea obligația de a pune la dispoziția reprezentanților Episcopiei casa parohială în care pârâtul își are reședința, aceasta asemănându-se unei locuințe de serviciu, fiind atribuită preotului ce slujește în parohia respectivă. Această Hotărâre se sprijină și pe art. 23 din Legea nr. 489/2006, coroborându-se și cu art. 27-31 din aceiași Lege.
Eliberarea Casei Parohiale este necesară în vederea instalării și exercitării atribuțiilor specifice de către noul preot desemnat în acest sens, conform reglementărilor legale, respectiv Legea nr. 489/2006 și HG nr. 53/2008.
Tribunalul a constatat că potrivit dispozițiilor art. 27 alin. 1 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, cultele recunoscute și unitățile lor de cult pot avea și dobândi, în proprietate sau în administrare, bunuri mobile și imobile, asupra cărora pot dispune în conformitate cu statutele proprii.
Tribunalul a mai constatat că, spre deosebire de acțiunea în revendicare, acțiunea în evacuare este specifică raporturilor juridice de locațiune.
Totodată, în cazul contractului de locațiune calitatea de locator nu aparține exclusiv proprietarului imobilului ci și aceluia care are un drept de administrare.
Or, litigiul de față are o natură aparte prin prisma raporturilor juridice existente între părți a dispozițiilor legale speciale aplicabile, respectiv Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor precum și Statutele și canoanele specifice bisericii ortodoxe.
În ceea ce privește imobilul din care se solicită evacuarea intimatului pârât, așa cum rezultă din probele administrate în cauză, acesta are destinația de casă parohială, imobil care este evident că aparține cultului religios, fie în calitate de proprietar, fie de administrator, drepturi conferite de dispozițiile art. 27 alin. 1 din Legea nr. 489/2006.
Totodată, tribunalul a mai reținut că ocuparea imobilului de către intimat s-a făcut în calitatea acestuia de preot, imobilul fiind pus la dispoziție de către apelanta reclamantă.
Prin urmare, în mod greșit a procedat instanța de fond prin constatarea lipsei calității procesuale active a reclamantei condiționată de calitatea acesteia de proprietar al imobilului din care se solicită evacuarea pârâtului.
Împotriva decizie civile nr. 36/2013 a declarat recurs pârâtul C. V. L., în motivarea căruia a susținut următoarele critici de nelegalitate:
Constatarea instanței de apel conform căreia recurentul-pârât și-a pierdut dreptul de a mai locui în imobilul ce formează obiect al litigiului este nefondată, întrucât art. 23 și art. 27-31 din Legea nr. 489/2006, reținute de instanța de apel, nu fac nici un fel de referire cu privire la calitatea de proprietar sau de administrator al cultelor religioase asupra caselor parohiale.
Tribunalul apreciază în mod corect că acțiunea în evacuare este specifică raporturilor de locațiune, însă recurentul susține că în cauză nu există dovada nici a calității de proprietar, nici de administrator a reclamantei, deși în cazul oricărui contract de locațiune calitatea de locator nu o poate avea decât proprietarul ori administratorul imobilului.
Recurentul-pârât susține că intimata-reclamantă nu a reușit să probeze cu acte calitatea sa de proprietar sau de administrator, așa încât în mod corect prima instanță de fond a reținut lipsa calității procesuale active. Nici certificatul nr. 3053/1943 nu face dovada proprietății, ci atestă doar o stare de fapt, astfel încât nu se poate reține îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 27 din Legea nr. 489/2008 care prevede că patrimoniul cultelor este compus din acele bunuri dobândite cu titlu.
Tribunalul G. a reținut că imobilul de unde se solicită evacuarea pârâtului este deținut de Biserica Ortodoxă încă din 30 octombrie 1943 conform Hotărârii nr. 3053/1943, însă recurentul susține că acesta nu constituie un titlu de proprietate ce îi poate fi opus și că nu este înscris în cartea funciară, aspect care reiese din adresele emise de OCPI G..
Recurentul-pârât a mai arătat că potrivit Anexei 11 reprezentând Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al . M. Of. nr. 679 bis din 13 septembrie 2002, la poz. 19 este înscrisă biserica și terenul aferent, probe ce dovedesc faptul că intimata-reclamantă nu avea calitatea de proprietar sau de administrator al imobilului în litigiu, o dovadă în plus a lipsei calității procesuale active constituind-o și faptul că pe rolul Judecătoriei G. se află dosarul nr._/236/2012 prin care reclamanta solicită să se constate dreptul de proprietate ca efect al uzucapiunii, cerere respinsă în primă instanță.
În motivarea recursului, recurentul-pârât a mai arătat că instanța de apel nu poate invoca în sprijinul stabilirii calității procesuale active a apelantei-reclamante incidența unor legi care reglementează organizarea și funcționarea acesteia, deoarece respectivele legi au caracter general și se referă la calificarea unor bunuri generic indicate, dar neindividualizate în substanța lor; astfel că aceste legi urmează a se aplica în corelare cu celelalte legi care stabilesc modul în care se poate face un transfer de proprietate sau modul în care se naște un drept de proprietate.
Nu este suficient să existe legea generică ci se impune ca în aplicarea acestei legi să existe un alt act normativ sau o altă procedura prin care bunurile la care se referă să fie în mod precis identificate.
Or, arată recurentul-pârât, instanța de apel nu indică nici o lege specială care să arate că imobilul în cauză se află în patrimoniul intimatei-reclamante, situație în care nu poate opera dobândirea de drept de către intimata-reclamantă a lăcașului de cult și a bunurilor imobile în cauză.
Imobilele în discuție, existând la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 489/2006 și a HG nr. 53/2008, rezultă că în materia dovedirii proprietății se aplică regulile dreptului comun, ceea ce înseamnă prezentarea unui titlu de proprietate, titlu pe care intimata-reclamantă nu l-a prezentat.
În consecință, recurentul-pârât solicită să se constate lipsa de temei legal și aplicarea greșită a legii de către instanța de apel.
Recurentul-pârât a mai susținut că instanța de apel a acordat mai mult decât i s-a cerut, întrucât, deși era în discuție doar excepția calității procesuale active, instanța de apel, prin respingerea excepției lipsei calității procesuale active, a legitimat reclamanta în a promova acțiunea în evacuare și i-a conferit un titlu asupra bunurilor în discuție.
Recurentul susține că, dacă s-ar menține soluția instanței de apel, s-ar constitui în mod nelegal un titlu în favoarea intimatei-reclamante, respectiv un drept de a dispune de imobilele în cauză.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C.pr.civ.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că în cauză operează legislația specială, art. 31 din Legea nr. 489/2006, precum și art. 183 din HG nr. 53/2008 potrivit căruia o biserică, imediat după sfințirea ei, trece în proprietatea și folosința unităților de cult din cadrul eparhiei pe teritoriul căreia a fost edificată, cu terenul și clădirile afectate ei, și stă sub dispozițiile prezentului Statut. Nu este întemeiat cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C.pr.civ. deoarece instanța s-a pronunțat strict asupra excepției lipsei calității procesuale active. Aspectul că recurentul-pârât nu mai are calitatea de a oficia slujbe religioase este relevant în soluționarea cauzei, deoarece prin Hotărârea nr. 1/2010 a pierdut definitiv calitatea de a sluji ca preot paroh, iar potrivit art. 48 alin. 1 din HG nr. 53/2008, numai preoții și diaconii sunt datori a locui în parohie, în case parohiale unde acestea există, sau în case închiriate, și au dreptul de folosință gratuită, drept care, arată intimata-reclamantă, a încetat odată cu pierderea calității de a sluji.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C.pr.civ., recurentul-pârât susține că instanța de apel a acordat mai mult decât i s-a cerut, în sensul că, prin respingerea excepției lipsei calității procesuale active, a constituit un titlu de proprietate în favoarea intimatei-reclamante, asupra imobilului din care se solicită evacuarea pârâtului.
Critica este nefondată.
Astfel, Curtea învederează că motivul de recurs plus petita prevăzut de art. 304 pct. 6 C.pr.civ. are în vedere acea ipoteză în care prima instanță de fond, cu încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. 6 C.pr.civ., nu se pronunță în limitele obiectului cererii de chemare în judecată, ci include în dispozitivul hotărârii mai mult decât s-a cerut prin cererea de chemare în judecată. În cazul hotărârilor pronunțate de instanțele de apel, acest caz de recurs este incident doar în ipoteza în care, admițând apelul, instanța de apel schimbă soluția primei instanțe și se pronunță pe fondul pretențiilor ce fac obiectul cererii de chemare în judecată. Or, faptul că instanța de apel, admițând apelul, a schimbat soluția instanței de fond sub aspectul respingerii excepției lipsei calității procesuale active, nu înseamnă că instanța de apel a depășit limitele obiectului cererii de chemare în judecată; ci că s-a pronunțat în limitele investirii sale ca instanță de control judiciar.
Prin urmare, cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C.pr.civ. nu este incident în cauză.
Cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., în cadrul căruia recurentul-pârât susține aplicarea sau interpretarea greșită a legii de drept substanțial aplicabilă în cauză, este nefondat.
Recurentul susține aplicarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor relevante din Legea nr. 489/2006 și HG nr. 53/2008, susținând că aceste acte normative nu sunt suficiente prin ele însele să facă dovada dreptului de proprietate sau de administrare al intimatei-reclamante asupra casei parohiale, deoarece chiar textele de lege indicate prevăd că dreptul de proprietate sau de administrare trebuie să reiasă dintr-un titlu legal de dobândire, înscris doveditor care nu a fost administrat în cauză de către intimata-reclamantă.
Curtea constată că prin acțiunea promovată reclamanta a solicitat evacuarea pârâtului din casa parohială situată în com. Călugăreni, ., jud. G., pe motiv că prin Hotărârea Consiliului Eparhial nr. 1/2010 pârâtul a pierdut calitatea de a oficia slujbe cu caracter religios, situație în care pârâtul avea obligația de a pune la dispoziția reprezentanților Episcopiei casa parohială, care are natura unei locuințe de serviciu și care a fost atribuită pârâtului în calitate de preot care slujește în parohia respectivă.
În mod corect tribunalul a identificat norma juridică cu caracter special aplicabilă în cauza de față, ca fiind cea prevăzută de Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor; precum și normele juridice derivând din Statutele și Canoanele specifice bisericii ortodoxe.
Astfel, specificul acțiunii în evacuare de față este determinat atât de calitatea părților, reclamanta fiind E. Giurgiului, iar pârâtul având calitatea de preot; cât și de destinația imobilului-construcție din care se solicită evacuarea, de casă parohială.
În această situație, în mod corect instanța de apel a constatat că raporturile juridice specifice dintre părți se reglementează în baza legislației speciale, a legii privind regimul general al cultelor, precum și a Statutelor și Canoanelor specifice bisericii ortodoxe. Ca legislație cu caracter special, aceste acte normative se aplică cu precădere în situația avută în vedere la edictarea normei, iar norma de drept comun în materia acțiunii în evacuare se aplică în completarea normei speciale, dacă legea specială nu conține prevederi derogatorii.
Or, examinând conținutul Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, Curtea constată că, în ceea ce privește regimul juridic general al acțiunii în evacuare, acest act normativ nu cuprinde dispoziții generale derogatorii de la dreptul comun și nici nu interzice ca, în completarea normelor cu caracter special, instanțele judecătorești investite cu o acțiune în evacuare, să aplice dreptul comun în această materie. Dimpotrivă, la art. 29 alin. 1, legea prevede dreptul exclusiv al cultelor de a „valorifica obiectele și bunurile necesare activității de cult, în condițiile legii”, ceea ce înseamnă dreptul unităților de cult de a exercita orice fel de acțiuni de administrare, de conservare sau de dispoziție având ca scop valorificarea și protejarea obiectelor și bunurilor necesare activității de cult, deși inclusiv o acțiune în evacuare.
De aceea, Curtea constată că în mod corect instanța de apel a analizat calitatea procesuală activă în cauză din perspectiva dreptului comun al acțiunii în evacuare, arătând că legitimarea procesuală a reclamantei derivă din existența raporturilor juridice de locațiune existente între părțile litigante, raporturi juridice ce poartă un element distinctiv datorită calității părților (aceea de unitate de cult religios și de preot) și datorită destinației speciale a locuinței de unde se solicită evacuarea (aceea de casă parohială).
În mod corect a calificat tribunalul construcția din care se solicită evacuarea pârâtului ca fiind asimilabilă unei locuințe de serviciu, calificare ce este susținută din punctul de vedere al normei juridice de drept comun aplicabile în cauză în completarea normelor speciale enunțate mai sus, respectiv de dispozițiile art. 2 lit. d) din Legea locuinței nr. 114/1996, în redactarea în vigoare la data introducerii acțiunii, potrivit cărora locuința de serviciu este acea „locuință destinată funcționarilor publici, angajaților unor instituții sau agenți economici, acordată în condițiile contractului de muncă, potrivit prevederilor legale”.
Or, în cauza de față recurentul-pârât nu a contestat faptul că are calitatea de angajat cu contract individual de muncă al unei unități de cult bisericești ci, dimpotrivă, a depus la dosar (fila 2 din dosarul de fond) copia carnetului de muncă . nr._ din care rezultă că este angajat din data de 7 mai 1992 la Protoieria G. în calitate de preot paroh.
Având în vedere că pârâtul nu a contestat pe parcursul procesului calitatea sa de angajat al Protoieriei G., conform carnetului de muncă depus la dosar, și nu a contestat nici faptul că ocupă casa parohială în calitate de preot, în vederea exercitării atribuțiilor de serviciu, Curtea constată că în mod corect tribunalul a reținut ca fiind dovedite raporturile locative dintre părți, cu consecința corectei rețineri a calității procesuale active a reclamantei în a promova acțiunea în evacuare.
Nu este întemeiată critica recurentului-pârât potrivit căreia reclamanta trebuia să administreze probe prin care să-și demonstreze dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, deoarece în materia acțiunii în evacuare nu se pune în discuție însuși dreptul de proprietate asupra imobilului, ci doar folosința acestuia, precum și faptul dacă folosința a fost încălcată de către pârât prin ocuparea fără titlu a imobilului.
De aceea, Curtea va respinge toate acele critici prin care recurentul-pârât susține lipsa unui titlu de proprietate al intimatei-reclamantei asupra casei parohiale, prin care face referire la conținutul și natura juridică a certificatului nr. 3053/_ emis de Sfânta Arhiepiscopie a București, la faptul că reclamanta nu este înscrisă în cartea funciară cu drept de proprietate asupra casei parohiale, în rolul fiscal sau în rolul agricol; precum și referirile la Inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al . s-ar primi aceste critici s-ar ajunge la denaturarea naturii juridice a acțiunii promovate de către reclamantă, de mijloc juridic pentru apărarea folosinței bunului, și transformarea ei în acțiune în revendicare, care este o acțiune petitorie în cadrul căreia instanța are de verificat existența dreptului de proprietate al reclamantului.
Acțiunea în evacuare este acel instrument juridic aflat la îndemâna atât a proprietarului unui imobil, cât și a posesorului unui imobil, pentru apărarea folosinței bunului, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate.
Prin urmare, prin promovarea acestei acțiuni, reclamanta nu urmărește valorificarea unui drept real de proprietate, exclusiv și absolut, asupra casei parohiale, ci urmărește doar protejarea unui drept personal de creanță având caracter relativ, prin constrângerea debitorului la executarea unei obligații de a face, respectiv de a-i respecta dreptul de folosință asupra unui bun imobil ce este ocupat de pârât în baza unor raporturi de locațiune, având în vedere că aceste raporturi de locațiune sunt accesorii la raportul de muncă, iar prin invocarea Hotărârii nr. 1/2010 reclamanta pretinde încetarea de drept a acestor raporturi locative.
Curtea respinge ca nefondate criticile privind aplicarea sau interpretarea greșită a legii de către instanța de apel, precum și susținerile prin care recurentul invocă faptul că nu s-a făcut dovada nici a calității de proprietar, nici de administrator a reclamantei, deoarece existența raporturilor locative a fost reținută în mod corect de către instanța de apel, conform celor menționate în cele ce preced, iar în al doilea rând, Curtea constatând că în litigiul de față reclamanta nu a solicitat obligarea pârâtului să îi recunoască vreun drept de proprietate asupra imobilului, ci doar a se evacuarea pârâtului, în cadrul obligației de predare a bunului accesoriu atribuțiilor de serviciu ale pârâtului, de a sluji ca preot în cadrul Schitului C. de Piatră, reactivat cu hramul Sfântul Proroc I. Tezviteanu, din loc. Călugăreni, jud. G., Protoieria G., prin decizia nr. 6/2010 a Episcopiei Giurgiului.
Pentru aceste motive, constatând că nu sunt întemeiate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6 și 9 C.pr.civ., în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul declarat de pârât, ca nefondat.
În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. 1 C.pr.civ., constatând culpa procesuală a recurentului-pârât, care a căzut în pretenții prin respingerea căii de atac, îl va obliga la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă, reprezentând onorariu de avocat dovedit cu chitanța nr. 108/29.10.2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât C. V. L. în contradictoriu cu intimata- reclamantă E. G. pirin Preot Miracă I. A..
Obligă recurentul la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata – reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 13.12.2013.
Președinte, Judecător,Judecător,
C. M. Steluța Z. D. P. R.
Grefier,
D. L.
Red.dact.jud.MSC
Tehnored. GC/2 ex./8.01.2014
Jud. apel – G. T.
I. C.-M.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1616/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 257/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
