Legea 10/2001. Decizia nr. 257/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 257/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-02-2013 în dosarul nr. 1754/116/2012
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ,
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 257R
Ședința publică de la 5 februarie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - A. C. B.
JUDECĂTOR - M. G. R.
JUDECĂTOR - M. LĂMÎIȚA C.---LL.M
GREFIER - I. P.
Pe rol se află judecarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă P. M. CĂLĂRAȘI împotriva sentinței civile nr.1616/10.10.2012, pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și intimatul-reclamant I. V..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-pârâtă P. M. CĂLĂRAȘI, prin consilier juridic Ș. R., cu delegație la dosar, lipsind intimata – pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și intimatul-reclamant I. V..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea observă că asupra fondului recursului a fost invocată excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților în cuprinsul întâmpinării .
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenta-pârâtă P. M. CĂLĂRAȘI, prin consilier juridic, admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași - Secția Civilă, la data de 27.06.2012, sub nr._, reclamantul I. V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele P. M. Călărași, P. M. Călărași și A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea dispoziției nr.592/28.05.2012 a Primarului M. Călărași prin care s-a respins notificarea formulată de I. C. în baza Legii 10/2001 și obligarea pârâtei A. Națională pentru Restituirea Proprietăților de a pune în aplicare dispoziția nr.6365/25.10.2004 emisă de P. M. Călărași.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin notificarea efectuată în baza Legii nr.10/2001, înregistrată sub nr.242/26.06.2001, depusă prin Biroul executorilor judecătorești Asociați M. și Ș., tatăl său - I. C. a solicitat inițial restituirea prin echivalent bănesc a terenului în suprafață de 500 mp, situat în Călărași, ., însă ulterior, văzând că terenul este liber, a solicitat restituirea în natură. I. C. a decedat la data de 06.04.2003.
Notificarea a fost soluționată prin dispoziția nr.6365/2004 emisă de P. M. Călărași, acordându-i-se măsuri reparatorii la valoarea de_ lei (rol) pentru terenul în suprafață de 500 mp. Reclamantul a contestat în instanță această dispoziție, solicitând restituirea terenului în natură, contestație care a fost respinsă prin sentința civilă 1491/2004 a Tribunalului Călărași, menținută în căile de atac promovate împotriva acesteia de reclamant.
În februarie 2008 a depus reclamantul la A. Națională cele 10 titluri valorice nominale pe care le ridicase de la DGFP Călărași, fiind nefolosite pentru a fi convertite în titluri de despăgubire prin decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însă aceasta refuză punerea în aplicare a dispoziției motivat de faptul că terenul ar fi al statului. Or, cu decretul de expropriere nr.89/8.03.1982 și anexa la decret a făcut dovada faptului că acest teren în suprafață de 500 mp aparținea defunctului său tată, regăsindu-se înscris la poziția 16. Din același decret rezultă că exproprierea s-a făcut printre altele în scopul realizării unui număr de 412 apartamente și lucrărilor tehnico-edilitare aferente. Dacă acest teren nu era al tatălui său, ci al statului, nu avea de ce să mai intervină un decret de expropriere prin care să se dispună „trecerea în proprietatea statului și în administrarea directă a M. Călărași”, că doar terenul era al statului în opinia pârâtei.
Reclamantul a arătat că în acest context în mod nelegal prin dispoziția nr.592/2012 P. M. Călărași a revocat dispoziția nr.6365/2004 și i-a respins notificarea pe argumentele menționate, în sensul că terenul solicitat a aparținut statului și nu autorului reclamantului.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a solicitat proba cu acte, depunând la dosar: dispoziția nr.592/28.05.2012, copii acte de identitate (certificat de naștere și carte de identitate), certificat de calitate de moștenitor nr.38/12.03.2010, certificat de deces I. C., certificat de deces I. C., decret nr.89/08.03.1982 și plan de situație nr.1 anexat, dispoziția nr.6365/25.10.2004, decizia nr.2909/03.04.2007 pronunțată de ÎCCJ în dosarul nr._, decizia civilă nr.175/A/06.04.2006 pronunțată de C. în dosarul nr._, decizia civilă nr.1491/21.12.2004 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr.2137/2004.
Prin întâmpinarea formulată de pârâta P. M. Călărași, s-a susținut că acțiunea reclamantului este neîntemeiată pentru următoarele motive: dosarul conținând dispoziția nr.6365/25.10.2004 privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent domnului I. V., emisă de P. M. Călărași, a fost comunicat Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților pentru punerea în aplicare. La data de 01.03.2011, prin adresa nr.0851, dosarul este restituit Primăriei M. Călărași pe considerentul că soții I. C. și I. C., părinții reclamantului, au cumpărat o construcție compusă din două camere, antreu, bucătărie și anexe gospodărești, iar terenul aferent construcției în suprafață de 500 mp se află în patrimoniul de stat conform prevederilor art.30 din Legea 54/1974, aceștia exercitând doar drept de folosință asupra terenului pe durata construcției. Cât privește construcția expropriată, se aduce la cunoștință că această construcție nu a fost notificată, prin notificarea nr.6365/25.10.2004 solicitându-se acordarea beneficiului Legii 10/2001 doar pentru teren.
În raport de aceste îndrumări coroborate cu cercetarea amănunțită a pieselor de la dosar, piese ce au fost confruntate cu originalul înscrisurilor, Comisia pentru Aplicarea Legii 10/2001 a constatat în plus față de cele menționate în adresa ANRP că defunctul reclamantului, respectiv I. C. nu este persoană îndreptățită în condițiile dispozițiilor Legii 10/2001.
Pentru a hotărî în acest sens, comisia a avut în vedere dispozițiile art.24 din Legea 10/2001, care prevăd faptul că în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
În aplicarea prevederilor alin.1 și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sa, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.
Astfel, potrivit Decretului de expropriere nr.89/08.03.1982, la numărul curent 16 figurează ca proprietar al imobilului situat în Călărași, ., doar numitul G. N..
Mai mult decât atât, același proprietar este menționat și în fișa imobilului și în procesul-verbal nr.16 pentru evaluarea gospodăriei, emis de către Comisia de evaluare din cadrul Consiliului Popular al Județului Călărași, respectiv G. N..
Așa cum rezultă din actul de vânzare-cumpărare autentificat la notariatul de stat local Călărași sub nr.1464/08.09.1977, B. M. și A. A. declară că vând soților I. C. și I. C., imobilul situat în Călărași, ., compus din două camere, antreu, bucătărie și anexe gospodărești, iar terenul aferent construcției în suprafață de 500 mp se află în patrimoniul de stat conform prevederilor art.30 din Legea 54/1974, aceștia exercitând doar drept de folosință asupra terenului pe durata construcției.
Ulterior imobilul în litigiu a fost vândut de către I. C. și I. C. fără titlu legal de proprietate, ci cu chitanță de mână, numitului G. N. care plătește impozitul și primele ADAS așa cum rezultă din Certificatul nr.9666/30.08.1982.
Mai mult, reclamantul I. V. declară pe propria răspundere și sub sancțiunea legii penale că nu a primit despăgubiri pentru terenul loc de casă, situat în mun. Călărași, ., jud. Călărași. De asemenea, declară că a primit suma de 33.000 lei în anul 1982, cu titlu de despăgubiri pentru construcția situată pe terenul de la adresa mai sus menționată, potrivit declarației autentificată la BNP P. D. sub nr.114/13.01.2011.
În acest context, pârâta a considerat că autorul reclamantului nu poate beneficia de dispozițiile Legii 10/2001, atâta timp cât nu și-a putut dovedi calitatea de proprietar al imobilelor casă și teren situate în ., Călărași.
Prin întâmpinarea depusă la dosar de pârâta ANRP, s-a invocat, în primul rând, excepția necompetenței materiale a Tribunalului Călărași de a soluționa cauza și excepția lipsei calității procesuale pasive a ANRP.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a ANRP, s-a arătat că în raport de atribuțiile ANRP prevăzute de lege și de solicitarea reclamantului privind anularea dispoziției 592/2012 a Primăriei M. Călărași, ANRP nu poate avea calitate procesuală pasivă întrucât, în prezentul litigiu, reclamantul este nemulțumit de cele dispuse prin dispoziția unei alte autorități.
Pe fond, pârâta ANRP a arătat că în cadrul procedurii administrative reglementată de titlul VII din Legea 247/2005 sunt parcurse mai multe etape: etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor, etapa analizării dosarului de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului și etapa evaluării, când se constată că restituirea în natură a imobilului nu este posibilă și se trimite evaluatorului raportul de evaluare, finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlu în condițiile prevăzute de art.26 din OUG 81/2007.
În speță, dosarul reclamantului nu a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale de către P. M. Călărași și înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale.În lipsa dosarului de despăgubire nu se poate declanșa și urma procedura privind acordarea măsurilor reparatorii prevăzută în Titlul VII din Legea nr.247/2005, în cadrul căreia Comisia Centrală emite decizia conținând titlul de despăgubire. Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va emite decizia reprezentând titlul de despăgubire, numai după parcurgerea procedurii administrative prevăzute în Titlul VII din Legea nr.247/2005. Până atunci, Comisia Centrală nu poate cădea în pretenții, întrucât pârâtul, care poate fi obligat la executarea unei obligații în cadrul unui proces, trebuie să fie titularul unei obligații legale sau convenționale. Or, cum nu există vreo obligație în acest sens, în sarcina Comisiei Centrale instanța nu poate obliga o parte la o prestație imposibil de adus la îndeplinire.
În ceea ce privește termenul de 6 luni prevăzut de OUG 4/2012 (prelungit prin Legea 117/2012 până la 15.05.2013), prin instituirea acestui termen de 6 luni, obligațiile prevăzute de Titlul VII din Legea 247/2005, în toate ipotezele și implicit dreptul afirmat de reclamant, ca și condiție de exercitare a acțiunii civile, sunt afectate de un termen suspensiv în curs de desfășurare. Or, atât sub imperiul vechiului cod civil, cât și potrivit noului cod civil, creditorul-titular al unui drept afectat de un termen suspensiv nu poate cere realizarea dreptului, respectiv executarea obligației corelative acestui drept, înainte de împlinirea termenului.
Prin sentința civilă nr. 1616/10.10.2012, Tribunalul Călărași a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ANRP, a admis în parte acțiunea, a dispus anularea în tot a dispoziției nr.592/28.05.2012 emisă de P. M. Călărași și a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei ANRP la punerea în aplicare a dispoziției nr.6365/2004 a Primarului M. Călărași.
În ședința de judecată din 10.10.2012, instanța a respins excepția necompetenței materiale a tribunalului.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că prin dispoziția nr.6365/25.10.2004 emisă de P. M. Călărași s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru reclamantul I. V. în sumă de_ lei pentru terenul în suprafață de 560 mp situat în Călărași, ., ce a făcut obiectul notificării nr.242/26.06.2001 depusă la B. M. și Ș.. Această dispoziție a fost atacată în justiție de reclamant, însă contestația a fost respinsă.
După adoptarea Legii 247/2005, întreaga documentație care a stat la baza emiterii dispoziției nr.6365/2004 a Primarului M. Călărași a fost înaintată Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar ANRP – Direcția de C. și pentru Coordonarea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor prin adresa nr.0851/01.03.2011 a restituit întreaga documentație către Prefectura Județului Călărași, ca fiind incompletă și solicitând Primăriei M. Călărași să motiveze soluția adoptată în această dispoziție.
Urmare acestei restituiri a documentației, pârâtul P. M. Călărași a reanalizat toate actele, inclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în soluționarea contestației formulate de reclamantul I. V. și a emis dispoziția nr.592/28.05.2012 prin care a revocat dispoziția nr.6365/25.10.2004 și a respins notificarea formulată de reclamantul I. V. prin care a solicitat restituirea în echivalent bănesc a terenului în suprafață de 500 mp situat în Călărași, ., întrucât suprafața notificată se află în patrimoniul de stat conform prevederilor art.30 din Legea nr.58/1974, notificatorul exercitându-și doar dreptul de folosință asupra terenului, iar construcția expropriată nu a fost notificată, prin notificarea nr.242/26.06.2001, solicitându-se acordarea de măsuri reparatorii doar pentru teren.
A reținut tribunalul că dispoziția emisă de primar în soluționarea notificării formulate în baza Legii 10/2001 de persoanele îndreptățite, este un act juridic civil, întrucât conform art. 25 al.4 din Legea 10/2001 produce efecte pe planul dreptului de proprietate, născând drepturi cu caracter patrimonial în favoarea persoanei îndreptățite atunci când este admisă.
Mai mult, în stabilirea caracterului de act juridic civil al dispoziției primarului emisă în baza Legii 10/2001, instanța urmează a avea în vedere că litigiile care au ca obiect recunoașterea calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în baza Legii 10/2001 au caracter civil indiferent de calitatea unității deținătoare ori entității investită cu soluționarea notificărilor, autoritate publică ori societate comercială.
În cadrul acestor proceduri, autoritățile publice au calitatea de unitate deținătoare a bunului a cărui restituire este solicitată și nu acționează în regim de putere publică potrivit art.2 al.1 lit.c din Legea 554/2004, raporturile cu persoana îndreptățită sau cu terții având caracter civil. Au acest caracter civil nu numai dispozițiile prin care se aprobă restituirea în natură, ci și dispozițiile prin care se aprobă acordarea de măsuri reparatorii în echivalentul imobilului cerut.
În aceste condiții, fiind un act juridic civil, dispoziția primarului de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent în baza Legii 10/2001 este un act irevocabil potrivit principiului de drept comun al irevocabilității actelor juridice civile.
Față de aceste aspecte, s-a reținut că dispoziția nr.6365/25.10.2004 emisă de P. M. Călărași în soluționarea notificării reclamantului formulată în baza Legii 10/2001 și prin care s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul preluat abuziv, nu putea fi revocată prin dispoziția nr.592/28.05.2012 a Primarului M. Călărași.
Nu se poate reține că s-ar aplica excepția de la principiul irevocabilității actului juridic civil, respectiv că legea ar permite revocarea unilaterală a dispoziției de către primar, întrucât nici Legea 10/2001 și nici titlul VII din Legea 247/2005 care prevede regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, nu prevede posibilitatea acestei revocări.
Nici prin normele metodologice de aplicare a Legii 10/2001 nu se putea stabili această posibilitate, întrucât ele trebuie doar să expliciteze modul de aplicare a dispozițiilor legii și nu să aducă modificări sau completări legii. În ierarhia actelor normative nu este posibilă modificarea unor legi prin hotărâre de guvern.
Potrivit art.16 din titlul VII din Legea 247/2005 dispozițiile emise de entitățile investite cu soluționarea notificărilor prin care s-au stabilit sumele ce urmau a se acorda ca despăgubiri însoțite de documentația corespunzătoare trebuiau predate pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale căreia îi erau conferite atribuții în finalizarea procedurii de acordare a despăgubirilor, de a fixa cuantumul și modalitatea de plată a acestora și nicidecum de a restitui dosarele entităților ce au emis aceste dispoziții pentru a le reanaliza și emite noi dispoziții prin revocarea celor inițiale.
De altfel, în adresa ANRP de restituire a dosarului reclamantului, se menționează că acesta este incomplet și se impune motivarea soluției adoptate pentru ca și Comisia Centrală să-și poată îndeplini atribuțiile de analizare a posibilității de restituire în natură sau stabilirea cuantumului despăgubirilor. Nu se prevede în adresă că restituirea s-a făcut în vederea revocării dispoziției inițiale.
Din aceste dispoziții legale rezultă că pârâtul P. M. Călărași nu avea posibilitatea legală de a reveni asupra dispoziției inițiale și de a stabili o altă situație a reclamantului privitoare la îndreptățirea sa de a primi măsuri reparatorii pentru imobilul notificat, pentru că reclamantul, prin emiterea primei dispoziții din anul 2004 dobândise un bun în sensul dispozițiilor art.1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența CEDO.
A arătat instanța că în jurisprudența CEDO s-a lărgit accepțiunea noțiunii de bun și s-a stabilit că acesta cuprinde nu numai drepturile de proprietate și alte drepturi reale, ci și drepturile de creanță, chiar interesele economice și speranțele legitime cu anumite limitări. Unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului - conform aceleiași jurisprudențe CEDO – este principiul securității raporturilor juridice.
Tribunalul a constatat din această perspectivă că revocarea dispoziției – act juridic civil – prin care pârâtul P. M. Călărași a stabilit îndreptățirea reclamantului I. V. la despăgubiri - pentru imobilul notificat – printr-un act ulterior care desființează drepturi recunoscute inițial echivalează cu o încălcare a principiului securității raporturilor juridice.
În ceea ce privește al doilea capăt de cerere, tribunalul a constatat că pârâta ANRP a fost chemată în judecată în raport de acest capăt, nu și de primul, astfel încât a analizat în acest context procesual calitatea procesuală pasivă a acestuia și temeinicia acțiunii reclamantului.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a ANRP, tribunalul a constatat că această pârâtă are obligația prevăzută de lege, ca după primirea documentației emise de P. M. Călărași privind dispoziția emisă reclamantului prin care i s-a propus despăgubiri în baza Legii 10/2001, să procedeze la îndeplinirea procedurii prevăzute de titlul VII din Legea 247/2005.
În raport de această obligație, reclamantul a formulat capătul doi de cerere din acțiunea sa, solicitând ca această pârâtă să pună în aplicare dispoziția nr.6365/2004 sub aspectul parcurgerii procedurii prevăzută de titlul VII din Legea 247/2005.
Astfel, față de capătul doi de cerere din acțiunea reclamantului și cele menționate anterior, pârâta ANRP are calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește temeinicia acestui capăt de cerere, tribunalul a constatat că restituirea de către pârâta ANRP către Prefectura Călărași a dosarului conținând dispoziția nr.6365/2004 emisă în favoarea reclamantului I. V. s-a făcut pentru completări și motivarea soluției adoptată în această dispoziție așa cum rezultă din adresa nr.0851/1.03.2011 a ANRP, nerezultând că această pârâtă ar refuza să pună în aplicare această dispoziție sau nu i-ar recunoaște valabilitatea.
Mai mult, în acest moment, procedura de evaluare a imobilelor pentru care se acordă despăgubiri și de emitere a titlurilor de despăgubire în baza titlului VII din Legea 247/2005 a fost suspendată până la 15.05.2013 prin OUG 4/2012, astfel încât nu se poate reține un refuz din partea pârâtei ANRP de a urma procedura legală în ceea ce privește dispoziția nr.6365/2004 emisă de P. M. Călărași pentru reclamantul I. V..
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții P. M. Călărași și P. municipiului Călărași, solicitând modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
În motivare, s-a arătat de către recurenți că instanța de fond a interpretat greșit înscrisurile depuse la dosar, reținând că dispoziția emisă de primar în soluționarea notificării formulate în baza Legii 10/2001 de persoanele îndreptățite, este un act juridic civil.
Consideră recurenții că P. M. Călărași a procedat legal prin emiterea unei noi dispoziții care să revoce prima dispoziție.
Cât privește motivul pentru care s-a procedat în acest mod, comisia constituită în baza dispozițiilor Legii 10/2001 a avut în vedere adresa ANRP 0851/01.03.2011 prin care se comunică faptul că atât în Decizia Civilă nr. 175/A/06.04.2006 a Curții de Apel București, cât și în Decizia nr. 2909/03.04.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele au reținut în considerentele hotărârilor că I. C. și I. C., defuncții autori ai reclamantul, au cumpărat în anul 1977 o construcție, în suprafață de 500 mp care se afla în patrimoniul de stat conform prevederilor art. 30 din Legea 58/1974, aceștia exercitând doar drept de folosință asupra terenului pe durata construcției. S-a reținut că reclamantul nu are dreptul la acordarea măsurilor reparatorii pentru terenul în litigiu, deoarece antecesorii săi nu au dobândit dreptul de proprietate.
Referitor la construcția expropriată, aceasta nu a fost notificată prin notificarea 242/2001 solicitându-se acordarea beneficiului Legii 10/2001 doar pentru teren.
Instanța de fond nu a avut în vedere înscrisurile administrate la dosarul cauzei, înscrisuri de unde rezultă fără putință de tăgadă faptul că defuncții autori ai reclamantului nu a avut niciodată în proprietate imobilul situat în Călărași, .. Potrivit tabelului anexă la Decretul de Expropriere nr. 89/08.03.1982, la poziția 16 figura ca proprietar pentru imobilul indicat mai sus doar G. N., nu și defunctul I. C..
Menționează recurenții că la momentul formulării notificării, reclamantul a atașat la cerere înscrisuri false care nu au fost certificate ca fiind conforme cu originalul.
Instanța nu a observat diferența între cele două tabele anexe la Decret depuse de către cele două părți litigante. Astfel, în tabelul depus de reclamant la notificarea din 2001, se poate observa cum apare în plus și numitul I. C., în timp ce din tabelul anexat de către pârât cel care este conform cu originalul și corespunde realității, defunctul autor al reclamantul nu este menționat; în aceste condiții comisia a hotărât că I. C. nu este persoană îndreptățită în condițiile dispozițiilor Legii 10/2001.
Ca atare, reclamantul se face vinovat de unele fapte care atrag împotriva lui răspunderea penală, iar instanța de judecată trebuia să aibă în vedere acest fapt la pronunțarea hotărârii. Mai mult decât atât, același proprietar este menționat și în fișa imobilului și în procesul-verbal nr. 16 pentru evaluarea gospodăriei, emis de către Comisia de evaluare din cadrul Consiliului Popular al Județului Călărași, respectiv G. N..
Potrivit actului de vânzare-cumpărare autentificat la Notariatul de stat local Călărași sub nr. 1464/08.09.1977, B. M. și A. A. declară că vind soților I. C. și I. C., imobilul situat în Călărași, ., compus din două camere, antreu, bucătărie și anexe gospodărești, iar terenul aferent construcției în suprafață de 500 mp se află în patrimoniul de stat conform prevederilor art. 30 din Legea 54/1974, aceștia exercitând doar drept de folosință asupra terenului pe durata construcției.
Ulterior imobilul în litigiu a fost vândut de către I. C. și I. C. fără titlu legal de proprietate, ci cu chitanță de mână numitului G. N. care plătea impozitul și primele ADAS așa cum rezultă din Certificatul nr. 9666/30.08.1982.
Chiar dispozițiile art. 24 din Legea 10/2001 prevăd faptul că în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive, persoana individualizată în actul normativ este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.
Astfel, potrivit Decretului de Expropriere nr. 89/08.03.1982, la nr. curent 16 figura ca proprietar al imobilului din Călărași, ., doar numitul G. N..
Mai mult, chiar reclamantul I. V. declară pe propria răspundere și sub sancțiunea legii penale că nu a primit despăgubiri pentru terenul loc de casă, situat în municipiul Călărași, ., jud. Călărași. De asemenea, declară că a primit suma de 33.000 lei în anul 1982, cu titlu de despăgubiri pentru construcția situată pe terenul de la adresa mai sus menționată, potrivit declarației autentificată la BNP P. D. sub nr. 114/13.01.2011.
În acest context este lesne de înțeles că statul român de la acea epocă și-a îndeplinit obligația față de autorul reclamantului, numitul I. C., în ceea ce privește despăgubirile acordate pentru imobilul casă, situat în Călărași, .. Obiectivul general al legilor de restituire este acela de a atenua consecința anumitor încălcări ale dreptului de proprietate cauzate de regimul comunist, cu toate acestea este necesar a se asigura că această atenuare a vechilor încălcări nu creează noi neajunsuri disproporționale.
Instanța de judecată trebuia să aibă în vedere faptul că din înscrisurile existente la dosarul, autorul reclamantului nu poate beneficia de nici un fel de despăgubire atât timp cât nu și-a putut dovedi calitatea de proprietar iar din toate înscrisurile rezultă că I. C. nu a deținut sub nume de proprietar imobilul-teren din ..
În drept, ne întemeiem prezenta pe dispozițiile art. 304 Cod. proc. civ. și prevederile legale sus menționate.
Intimatul reclamant a formulat, de asemenea, întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. În motivare, se arată de către intimat, în esență, că dispoziția emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 este un act civil cu caracter irevocabil, astfel că emitentul nu poate să revină asupra sa, în plus revocarea dispoziției la opt ani după emitere ar avea ca efect încălcarea gravă a principiului securității raporturilor juridice.
Analizând actele și lucrările dosarului, raportat la criticile formulate, ținând seama și de dispozițiile art. 3041 C.pr.civ., Curtea constată că recursul nu este fondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare:
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă P. M. CĂLĂRAȘI împotriva sentinței civile nr.1616/10.10.2012, pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și intimatul-reclamant I. V., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.02.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. C. M. G. M. LĂMÎIȚA
B. R. C. –LL.M
GREFIER
I. P.
Red. MR
Tehnored. .> 2 ex. / ………………..
Tribunalul Călărași - Secția Civilă
Judecător: M. A. C.
| ← Evacuare. Decizia nr. 2167/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 644/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
