Pretenţii. Decizia nr. 1616/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1616/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-10-2013 în dosarul nr. 22316/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.1616 R
Ședința publică din data de 03.10.2013
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: GAVRIȘ DUMITRU MARCEL
JUDECĂTOR: M. A. M.
JUDECĂTOR: S. G.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentele reclamante R. V. Z., S. V. G., B. V. M., împotriva sentinței civile nr. 1386/27.06.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cauza având, ca obiect, „pretenții – despăgubiri Legea nr.221/2009”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta reclamantă R. V. Z., personal și în calitate de mandatar al recurentelor reclamante S. V. G., B. V. M., lipsind intimatul pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurenta reclamantă precizează că nu mai are alte acte de depus.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau acte de depus, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Recurenta reclamantă R. V. Z., personal, arată că cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 11.11.2009, anterior modificării Legii nr.221/2009, iar din cauza invocării greșite a excepției inadmisibilității, de către Tribunalul București, au urmat numeroase amânări și tergiversări, din cauza cărora au pierdut drepturile care li s-ar fi cuvenit. Mai menționează că însăși Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat corectă hotărârea Curții de Apel București, care a trimis cauza spre rejudecare în condițiile Legii nr.221/2009. Solicită să se țină cont de presiunile fizice și psihice la care a fost supusă mama lor și, implicit ea însăși și surorile sale și soluționarea recursului să se facă în spiritul Legii nr.221/2009.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a V-a Civilă la 11 noiembrie 2009, reclamantele R. Z., S. G. și B. M. au chemat în judecată pe pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 400.000 euro, echivalent în lei la cursul BNR de la data rămânerii definitive a hotărârii, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a persecuției politice a mamei lor – C. Ș., ca urmare a măsurilor administrative cu caracter politic constând în deportarea și stabilirea domiciliului obligatoriu în perioada 18 iunie 1951 – 27 iulie 1955, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, reclamantele au arătat că, după cedarea Basarabiei, mama lor s-a refugiat din județul Tighina în România, mai întâi în județul B. și apoi în localitatea Variaș, județul T.. Au mai arătat că, în noaptea de 18 spre 19 iunie 1951, mama lor a fost arestată și deportată în Câmpia Bărăganului, stabilindu-i-se domiciliu obligatoriu în . prin Decretul nr. 200/1951.
Reclamantele au făcut trimitere la condițiile improprii de viață ale mamei și familiei în acea perioadă, la suferința psihică provocată mamei de măsura deportării, ceea ce a determinat decesul acesteia în 1955, în ziua următoare ridicării domiciliului obligatoriu.
Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, prin sentința civilă nr. 505 din 13 aprilie 2010, a admis excepția inadmisibilității, invocată din oficiu, și a respins acțiunea ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, pentru măsurile administrative cu caracter politic, persoana care a suferit astfel de măsuri ori soțul sau descendenții acesteia, pot solicita în condițiile Legii nr. 221/2009, doar despăgubiri materiale, conform literei b a art. 5, nu și despăgubiri morale, pentru că acestea din urmă se acordă doar în cazul condamnărilor, potrivit literei a a art. 5. S-a considerat că textele evocate sunt de strictă interpretare, neputând fi aplicate prin analogie persoanelor care au fost supuse măsurilor administrative.
Împotriva sentinței menționate au declarat apel reclamantele, criticând-o ca nelegală pentru greșita respingere a acțiunii ca inadmisibilă întrucât, din interpretarea logică și gramaticală a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a și b din Legea nr. 221/2009 rezultă că beneficiază de dreptul la despăgubiri morale și materiale atât persoanele condamnate politic, cât și cele care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic în perioada de referință.
Curtea de Apel București – Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale prin decizia civilă nr. 31 din 4 martie 2011, a admis apelul reclamantelor R. V. Z., S. V. G. și B. V. M. și a desființat sentința apelată cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că titlul Legii nr. 221/2009 cât și clarificările date prin O.U.G. nr. 62/2010 confirmă posibilitatea acordării daunelor morale pentru suferințele rezultate din măsurile administrative abuzive, astfel cum rezultă din interpretarea logico – sistematică și teleologică a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009.
Reținând că, în mod nelegal, nu s-a analizat fondul acțiunii reclamantelor, curtea de apel a apreciat că pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, care va avea în vedere și dispozițiile art. 147 din Constituție, cu referire la Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010.
Recursul formulat de recurentul - pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei instanței de apel a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 1504/05.03.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția I Civilă.
A constatat Înalta Curte că instanța de apel s-a pronunțat corect doar din perspectiva analizei admisibilității acțiunii, temeinicia pretențiilor reclamantelor neputând fi cenzurată direct în faza apelului, câtă vreme nu a fost examinată de prima instanță.
Pentru aceleași considerente, s-a reținut corect că, fără a se încălca un grad de jurisdicție, prima instanță urmează să analizeze și apărările intimatei cu privire la declararea neconstituționalității art. 5 din Legea nr. 221/2009.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a V-a Civilă sub nr._ .
A fost administrată proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 1386/27.06.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantele R. Z., S. G. și B. M., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantele invocă faptul că mama lor a fost supusă unei măsuri administrative în sensul Legii nr. 221/2009, întrucât împotriva acesteia s-a luat măsura dislocării din zona frontierei de vest și i s-a stabilit domiciliu obligatoriu în localitatea Perieții Noi - Slobozia, în perioada 18.06.1951 - 1955, prin decizia MAI nr. 200/1951.
În drept, tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a, b din Legea nr. 221/2009, potrivit cărora „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. 4, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la: 1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;2. 5.000 de euro pentru soțul/soția și descendenții de gradul I; 3. 2.500 de euro pentru descendenții de gradul al II-lea.
Cu toate acestea, tribunalul a reținut că, prin Decizia nr. 1354/21.10.2010 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial nr. 761/15.11.2010 s-a stabilit că dispozițiile art. I pct. 1 și art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sunt neconstituționale, iar prin Decizia nr. 1358/2010 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 761 din_, s-a reținut că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Prin urmare, tribunalul a reținut că este necesar a se stabili care este efectul juridic al celor două decizii pronunțate de Curtea Constituțională. Astfel, art. 31 alin. 3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale dispune că „dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept”.
Pe cale de consecință, efectele art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, atât în forma sa inițială, cât și în cea modificată potrivit O.U.G. nr. 62/2010, fiind suspendate timp de 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziilor instanței de control constituțional, înseamnă că acestea nu se produc în intervalul de timp menționat. Efectul suspendării constă în suprimarea temporară a acțiunii normei juridice, astfel încât tribunalul a reținut că nu se poate raporta în soluționarea cauzei la respectiva normă juridică. În plus, constatând că, la împlinirea termenului de 45 de zile de la publicarea deciziilor Curții Constituționale, dispozițiile constatate neconstituționale nu au fost puse în acord cu prevederile Constituției, acestea și-au încetat efectele juridice.
În ceea ce privește aplicarea cu prioritate a prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și ale Declarației Universale a Drepturilor Omului, în conformitate cu dispozițiile art. 20 din Constituția României, tribunalul a reținut, reluând pasaje din motivarea deciziilor Cur’ii Constituționale, că legiuitorul român a acordat o atenție deosebită reglementărilor referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, astfel încât nu se poate reține că dispozițiile naționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului sunt mai puțin favorabile decât cele internaționale.
În același timp, tribunalul a reținut că prin decizia nr. 12/19.09.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 789/07.11.2011, obligatorie pentru instanțe conform dispozițiilor art. 3307 alin. 4 Cod procedură civilă, s-a statuat că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Față de considerentele expuse și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție care este general obligatorie și produce efecte de la data publicării în Monitorul Oficial, tribunalul a apreciat că, nemaiexistând cadrul legal în limitele căruia reclamantele au înțeles să-și organizeze apărarea, a dispărut temeiul de drept menționat, în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă existând reglementări paralele și anume, Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, și O.U.G. nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare, astfel că, având în vedere și aspectele deduse din jurisprudența instanței europene, a respins cererea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs reclamantele R. V. Z., S. V. G. și B. V. M., solicitând modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtului la plata sumei de cel puțin 10.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de autoarea lor ca urmare a măsurii administrative luate împotriva acesteia, respectiv deportarea și stabilirea domiciliului obligatoriu, apoi internarea într-un spital de psihiatrie în perioada 18 iunie 1951 - 27 iulie 1955.
Recurentele au reluat situația de fapt expusă prin cererea de chemare în judecată și au făcut istoricul cauzei, evocând hotărârile judecătorești care s-au pronunțat în ciclul procesual anterior.
Recurentele au arătat că, astfel cum se precizează în decizia civilă nr. 31 din 4.03.2011 a Curții de Apel București, prevederile Legii nr. 221/2009 nu îndreptățeau instanța de fond să se îndepărteze de practica judiciară a celorlalte instanțe de judecată, care, pe baza regulilor de interpretare logico –sistematică și teleologică a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a ale Legii nr. 221/2009, acordau daune morale pentru suferințele rezultate din măsurile administrative.
Recurentele au mai arătat că în mod greșit Ministerul Finanțelor Publice apreciază că i s-au acordat autoarei lor despăgubiri morale în baza Decretului – Lege nr. 118/1990, deoarece aceasta a decedat în anul 1955.
De asemenea, s-a mai arătat că în mod greșit au fost invocate deciziile Curții Constituționale nr. 1358/2010 și 1360/2010, precum și decizia ÎCCJ nr. 12/2011, neținându-se cont de nedreptatea creată din cauza unei erori judiciare ce a produs recurentelor alte traume morale.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 299, 301, 302, 304 pct. 7,8,9 și art. 305 Cod procedură civilă, art. 3 lit. c și art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor expuse mai sus, Curtea constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Reclamantele și-au întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea 221/2009, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii care prevedeau că orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare.
Anterior pronunțării hotărârii recurate, prin deciziile nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010, pronunțate de Curtea Constituțională, publicate in Monitorul Oficial al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010, s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Prin decizia nr. 1504/05.03.2012 pronunțată în primul ciclu procesual, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că prima instanță urmează să analizeze și apărările intimatei pârâte cu privire la declararea neconstituționalității art. 5 alin. 1 din Legea 221/2009.
Tribunalul a analizat aceste apărări și a făcut o corectă aplicare a deciziilor menționate reținând că, după declararea neconstituționalității art. 5 alin. 1 din Legea 221/2009, aceste dispoziții legale nu mai pot constitui temei juridic pentru acordarea de daune morale, soluție confirmată și prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție publicată în Monitorul Oficial nr. 789 din 7 noiembrie 2011, obligatorie de la această dată, conform art. 330 ind. 7 alin. 3 Cod procedură civilă.
Prin decizia amintită, instanța supremă a stabilit că: urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
În motivarea deciziei, Înalta Curte de Casație și Justiție a analizat efectele deciziilor Curții Constituționale asupra procedurilor jurisdicționale aflate în curs de desfășurare și a reținut totodată că soluția adoptată nu încalcă dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dreptul la un bun, garantat de art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție și nici dreptul la nediscriminare prevăzut de art. 14 din Convenție și art. 1 din Protocolul 1 Adițional la Convenție.
În consecință, având în vedere că la data publicării deciziilor de neconstituționalitate, cauza nu fusese soluționată definitiv și ținând seama de forța obligatorie a deciziei în interesul legii menționate, Curtea constată că în mod corect a fost respinsă cererea formulată de reclamante.
Pentru considerentele expuse mai sus, în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
Văzând și disp. art. 377 alin. 2 pct. 4 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentele reclamante R. V. Z., S. V. G. și B. V. M. împotriva sentinței civile nr. 1386/27.06.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.10.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR G. D. M. M. A. M. S. G.
GREFIER
M. D.
Red/tehnoredMAM
Tehnored. GC/TI/15.10.2013
2 ex .Jud. fond: E. D.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 30/2013. Curtea de Apel... | Evacuare. Decizia nr. 2167/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
