Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 1037/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1037/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-06-2013 în dosarul nr. 6788/2/2011

reve

de 1 ave, repu de: abse cont

cere care cere data

situ: dq

înde pen cărc

Dosar nr._

(1708/2011)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ și PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR. 1037

Ședința publică de la 6.06.2013.

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - M. I.

JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.

JUDECĂTOR - I. D.

GREFIER - M. C.

* * * * * * * * * * *

Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurentul pârât S. M., împotriva deciziei civile nr. 783 A din data de 17.06.2010, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, în dosarul nr._/303/2006, în contradictoriu cu intimata reclamantă P. C.-D. și cu AUTORITATEA TUTELARĂ DE PE LÂNGĂ P. S. 6 BUCUREȘTI.

P. are ca obiect – încredințare minor.

Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 30.05.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la data de 06.06.2013, când a decis următoarele:

CURTEA

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 6 București reclamanta P. C. D. a solicitat desfacerea căsătoriei înregistrată Ia data de 12.11.2002 Ia P. Sector 5 București din vina exclusivă a pârâtului Stanculescu M.. A mai solicitat încredințarea spre creștere și educare pe minora S. Annemarie și obligarea pârâtului să contribuie Ia cheltuielile de creștere, învățătură și pregătire profesională a copilului.

Prin sentința civilă nr. 390/24.01.2008,s-a admis în parte acțiunea, s-a declarat desfăcută căsătoria părților din culpă comună, luându-se act de faptul că soții nu și-au schimbat numele prin încheierea căsătoriei, s-a dispus încredințarea minorei Annemarie născută Ia 23.12.2003 spre creștere și educare reclamantei - pârâte și a fost obligat pârâtul - reclamant să presteze întreținere în favoarea minorei, în cuantum de 825 USD lunar în lei, Ia cursul practicat de BNR în ziua prestației, începând cu data de 8.12.2006 și până la majoratul minorei.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență, că relațiile dintre soți s-au deteriorat pe fondul dificultăților financiare și a comportamentului agresiv al pârâtului și molestării sexuale a minorei de către acesta, precum și prin comportamentul reclamantei care în susținerea prezentului demers judiciar care a adus diverse acuzații nefondate soțului, distrugând astfel încrederea reciprocă care ar fi trebuit să existe între membrii unei familii.

Sub aspectul încredințării minorei, s-a reținut că probele administrate atestă faptul că aceasta este atașată de mamă și de bunicii materni, apreciindu-se că este în interesul minorei ca aceasta să fie încredințată mamei, mai ales din prisma deficiențelor relaționale ale minorei cu tatăl său, care nu a prezentat dovezi clare cu privire la condițiile de trai pe care le oferă minorei la domiciliul acestuia din SUA. Instanța a dispus și obligarea pârâtului - reclamant la plata pensiei de întreținere în favoarea minorei începând cu data introducerii acțiunii, dat fiind faptul că soții nu mai locuiau împreună, în cuantum de 825 USD lunar până la majorat minorei.

Împotriva sentinței civile nr. 390/24.01.2008 pronunțate de Judecătoria Sector 6 București în dosarul cu nr._/303/2006 a formulat apel intimatul - pârât S. M., calea de atac fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București Ia data de 16.04.2008.

În motivarea apelului, apelantul pârât a solicitat încredințarea minorei către acesta iar în subsidiar, a solicitat recalcularea pensiei de întreținere Ia care a fost obligat.

Apelantul a susținut că pensia stabilită în favoarea minorei, este prea mare în contextul situației sale, argumentând că veniturile sale s-au diminuat considerabil, întrucât și-a pierdut locul de muncă, în urma plângerilor penale formulate de reclamantă și a fost obligat să suporte de către justiția din SUA asigurarea de sănătate a copilului, asigurarea auto a reclamantei și ratele la bancă pentru plata mașinii reclamantei.

A mai susținut că nu s-a ținut cont de vârsta copilului respectiv de faptul că mama trebuie să contribuie de asemenea la creșterea și educarea acesteia.

La data de 18.06.2008, intimata - pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca fiind nefondat, precizând ulterior Ia data de 15.08.2008 că cererea depusă prin fax reprezintă de fapt o cerere de aderare la apelul declarat de către apelantul - pârât reclamant solicitând de fapt schimbarea în parte a hotărârii în sensul desfacerii căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtului - reclamant.

Prin încheierea de ședință din data de 9.10.2008, instanța de apel a respins ca fiind tardiv formulată cererea reclamantei pârâte de aderare la apel.

Prin încheierea de ședință de la 29.01.2009 judecata cauzei a fost suspendată.

Prin decizia civilă nr. 783A din 17.06.2010, Tribunalul București - Secția a III-a civilă, a constatat perimat apelul formulat de apelantul - pârât S. M., împotriva sentinței civile nr. 390/24.01.2008 pronunțate de Judecătoria S. 6 București, în contradictoriu cu intimata - reclamantă P. C. D. și Autoritatea Autoritate Tutelară P. Sector 6 București.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, orice cerere se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an și potrivit prevederilor art. 252 Cod procedură civilă, perimarea se constată și din oficiu.

În cauză, nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură de la termenul din 29.01.2009, când s-a dispus suspendarea judecății, conform art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, suspendare determinată așadar de lipsa de stăruință a părților în continuarea procesului, având în vedere că acestea nu s-au mai prezentat și nu au cerut judecarea în lipsă. De la data dispunerii suspendării începe să curgă termenul de perimare de 1 an, care se împlinește la data de 29.01.2010, în condițiile art. 101 alin. 3 Cod procedură civilă.

Perimarea, ca sancțiune de drept procesual operează în măsura în care se constată că există culpa părții interesate în rămânerea pricinii în nelucrare pe perioada prevăzută de lege.

În cauză, suspendarea s-a dispus ca urmare a acordului părților, acestora revenindu-Ie obligația repunerii cauzei pe rol.

În ceea ce privește cererea de repunere pe rol a cauzei depuse prin fax la data de 12.10.2009 de către intimata - reclamantă pârâtă, tribunalul a constatat că pentru a avea valoarea unui act întreruptiv în sensul art. 249 Cod procedură civilă, deoarece cererea de repunere pe rol a fost anulată ca fiind netimbrată prin încheierea de ședință din data de 25.02.2010, ceea ce semnifică faptul că acest pretins act de procedură, în absența îndepliniri obligației legale de timbrare nu a fost efectuat „în scopul continuării judecății."

Ulterior, la data de 4.03.2010, intimata - reclamantă pârâtă a formulat o nouă cerere de repunere pe rol a cauzei, dar față de natura juridică a sancțiunii perimării care operează de drept prin împlinirea termenului, tribunalul a constatat că această cerere de repunere pe rol a fost formulată după împlinirea termenului de 1 an, la data de 29.01.2010.

De asemenea, nu s-a făcut dovada că în cauză ar fi intervenit vreuna din situațiile prevăzute de art. 250 Cod procedură civilă care conduc la suspendarea termenului de perimare.

Suspendarea legală a judecății ca urmare a acordului părților, în lipsa îndeplinirii în termenul legal de perimare a unui act de procedură întreruptiv, atrage perimarea deoarece presupune lăsarea pricinii în nelucrarea din culpa părților, cărora le revine obligația solicitării continuării judecății.

Față de situația de fapt reținută și de dispozițiile legale menționate, în temeiul art. 252 Cod procedură civilă, instanța a apreciat că excepția de perimare invocată din oficiu este întemeiată și a admis-o constatând cererea de apel ca fiind perimată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs S. M., cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București Secția a III a Civilă, la data de 06.12.2010.

Recurentul a solicitat prin aceeași cerere repunerea sa în termenul de recurs arătând că nu a fost legal citat, conform art. 252 din Codul de procedură civilă, pentru termenul de judecată din data de 17.06.2010, termen la care s-a pus în discuție perimarea.

Arată că doar la data de 18.11.2010 a aflat de existența dosarului și a putut studia actele.

Solicită a se constata că perimarea nu a operat întrucât în cauză s-au făcut acte de procedură, instanța pronunțând o încheiere la data de 28.01.2010 prin care a dispus amânarea cauzei pentru imposibilitate de prezentare a avocatului intimatei, care a formulat cerere de repunere pe rol.

Susține că cererea de repunere pe rol, împiedica constatarea perimării, chiar dacă nu a fost timbrată, or dosarul era suspendat de la 29.01.2009 deci nu era împlinit un an pentru a fi perimat.

Prin decizia civilă nr. 573/12.05.2011, Curtea de Apel București Secția a III a Civilă, a respins cererea de repunere în termenul de recurs și a respins recursul ca tardiv formulat.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul pârât S. M., cererea fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București Secția a III a Civilă sub nr._ .

În motivare, s-a arătat că decizia contestată a fost pronunțată la data de 12.05.2011, în condițiile în care procedura de citare cu contestatorul, pentru ziua judecății, nu a fost îndeplinită în condițiile legii, fiind incidente dispozițiile art.317 alin.1 pct.1 Cod de procedură civilă.

În prealabil, contestatorul a menționat că la judecata în fond a cauzei, prin adresa depusă la fila 30 dosar, a solicitat citarea sa la domiciliul din S.U.A. – 6015 S. Bridge Road, ._, indicând și un domiciliu în țară, în București, ..97, ..

Hotărârea instanței de fond nu a fost comunicată la domiciliul contestatorului din S.U.A., astfel cum ar fi trebuit în condițiile în care alegerea de domiciliu în România nu a fost făcută conform art.93 Cod de procedură civilă, nefiind indicată persoana însărcinată cu privirea corespondenței.

Instanța de apel nu l-a citat niciodată legal pe contestator, la adresa din S.U.A., conform art.93 Cod de procedură civilă și adresei de la fila 30 dosar fond și nici nu a avut vreodată ocazia de a lua la cunoștință de apelul făcut de avocatul său, pentru a-și însuși și motiva acest apel.

Apelul a fost declarat de către avocatul care l-a reprezentat în fața instanței de fond, fără a exista un contract cu contestatorul, același avocat indicând drept domiciliu ales un domiciliu pe care contestatorul nu l-a ales niciodată în realitate.

Astfel, contestatorul s-a înscris în fals în ce privește semnătura sa de pe delegația avocațială nr._/21.05.2008, întrucât semnătura efectuată în dreptul numelui său nu îi aparține.

Alegerea de domiciliu făcută de către avocat, în condițiile în care acesta nu avea un mandat de reprezentare în faza de apel, ar fi impus citarea contestatorului la adresa din SUA în vederea însușirii apelului, însă instanța a fost indusă în eroare de delegația avocațială, pe care la rubrica „client” era efectuată o semnătură, ce aparent era semnătura contestatorului.

În consecință, la data pronunțării deciziei a cărei anulare o solicită, nu a fost îndeplinită procedura în ceea ce-l privește pe contestator, astfel că este îndeplinită condiția admisibilității prezentei contestații în anulare.

Recursul declarat de către contestator a fost în realitate declarat de către același avocat în condiții identice apelului, nici delegația din recurs nefiind semnată de către contestator, însă ceea ce este importat este faptul că recursul a fost respins fără a fi fost judecat în fond, ceea ce atrage aplicabilitatea art.317 alin.2 Cod de procedură civilă.

Contestatorul a solicitat a se constata lipsa calității de reprezentant a avocatului ce a declarat recursul, întrucât delegația nu este semnată de către contestator, astfel încât domiciliul ales de către acesta nu este valabil, instanța de recurs fiind obligată să îi comunice actele de procedură la singura adresă valabilă, aceea din US.A (fila 30 dosar fond).

Ca urmare a admiterii contestației în anulare, contestatorul a solicitat admiterea recursului pe care a arătat că îl însușește, cu excepția domiciliului ales, singurul motiv de recurs de ordine publică fiind acela că nu i s-a comunicat hotărârea instanței de fond și nu a fost legal citat la nici măcar un termen pe parcursul derulării apelului, fapt ce atrage nulitatea absolută a deciziei atacate, conform art.304 pct.5 raportat la art.105 alin.2 și art.85, art.107 Cod de procedură civilă.

De asemenea, a solicitat, urmare admiterii recursului, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, întrucât a fost lipsit de această cale de atac devolutivă în totalitate, cale de atac ce permite administrarea de probe și formularea de cereri.

Intimata P. C. D. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației, întrucât motivele invocate de contestator sunt netemeinice, contestația fiind depusă cu intenția de a pricinui amânarea executării sentinței de divorț – pensia de întreținere a minorei Annemarie, din octombrie 2006 la zi – peste 50.000 $.

Prin decizia civilă nr. 756/26.04.2012, Curtea de Apel București Secția a III a Civilă, a admis contestația în anulare, a dispus anularea deciziei civile nr. 573/12.05.2011 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a III a Civilă, stabilind termen pentru soluționarea recursului.

Pentru a se dispune astfel, s-a reținut în esență că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a indicat adresa de domiciliu a pârâtului, contestatorul din prezenta cauză, ca fiind în SUA, 6015 S. Bridge Road, apartament 9205, Duluth GA –_ iar pârâtul, prin adresa înregistrată la instanța de fond la data de 17.01.2007 (fila 30 dosar fond), a învederat instanței că domiciliul prezent și permanent al său se află la adresa: 6015 S. Bridge Road, apt. 9205, Duluth, GA_, USA.

În cuprinsul aceleiași adrese, contestatorul a solicitat să fie citat la adresa imobilului din România pe care îl deține și în care nu locuiește în prezent, din București, .. 97, ., ., sector 1, deoarece administratorul imobilului este împuternicit să-i ridice corespondența.

De asemenea, în preambulul întâmpinării și cererii reconvenționale formulate la cererea introdusă la fond, contestatorul a precizat același domiciliu în Statele Unite ale Americii, și, totodată, a indicat același domiciliu ales în România pentru acest proces pentru comunicarea actelor de procedură.

La instanța de fond, contestatorul a fost reprezentat de Cabinet de avocat R. M., la dosar fiind atașată împuternicirea avocațială nr._/22.01.2007 emisă în baza contractului de asistență juridică nr._/22.01.2007 pentru formulare întâmpinare și reprezentare în dosarul nr._/303/06 în fața Judecătoriei sector 6 București.

Împotriva hotărârii primei instanțe s-a declarat apel, cererea de investire a instanței de apel fiind semnată de către avocat B. D. A. pentru pârâtul reclamant, această cerere purtând și ștampila acestui avocat. La dosar a fost depusă o împuternicire avocațială nr._ datată 21.05.2008, emisă de către același cabinet de avocatură ca în prima fază procesuală, purtând o semnătură la rubrica client.

În cuprinsul motivelor de apel a fost indicat același domiciliu permanent din Statele Unite ale Americii, precum și un domiciliu ales la sediul cabinetului de avocat R. M., în București, ., ., sector 3.

Ulterior, în cursului derulării judecății recursului, recurentul a fost citat pentru termenul din data de 03.03.2011 la adresa din București, .. 97, ., ., precum și la sediul cabinetului de avocat indicată prin cererea de recurs. La acest prim termen s-a prezentat un apărător în substituirea celui titular, recurentul dobândind termen în cunoștință, potrivit consemnărilor din citativul încheierii de la această dată. Cu toate acestea, recurentul a fost citat și la cel de-al doilea termen de judecată, respectiv 05.05.2010, la aceleași adrese, pe adresa din . fiind îndeplinită prin afișare pe ușa principală a clădirii, nefiind indicat apartamentul.

În calea de atac a contestației, avocat B. D. P. A. a făcut cunoscut instanței printr-o adresă depusă la dosar că în cuprinsul împuternicirii avocațiale . nr._ a fost din eroare trecut numărul contractului de asistență juridică nr._. având în vedere numărul mare de dosare în care a reprezentat această parte, dintr-o confuzie a trecut contractul de asistență juridică_, confuzie datorată și de faptul că în acea perioadă a fost încheiat un alt contract de asistență juridică cu această parte, respectiv contractul nr._ care se referă la mandatul dat pentru un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, nr._ .

A mai precizat acest avocat că pârâtul reclamant S. M. nu a dorit să îl mandateze printr-un contract scris cu privire la dosarul nr._/_.

Prin urmare, față de conținutul împuternicirii avocațiale depuse în calea de atac a recursului și actele atașate în susținerea celor expuse de către acest avocat, Curtea a apreciat că recurentul nu a fost legal reprezentat în calea de atac a recursului de către un avocat cu împuternicire legal încheiată cu această parte.

Citarea acestei părți în calea de atac a recursului, pentru ziua judecății - 05.05.2011- nu s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 87 pct. 8, art. 90, art. 93, art. 100 și art. 1141 alin. 4 Cod procedură civilă, întrucât partea trebuia citată la adresa din Statele Unite ale Americii, adresă la care nu a fost citată, față de faptul că procedura de citare la domiciliul ales din România, de către această parte, nu s-a realizat prin indicarea persoanei administratorului. În plus, citarea nu a fost corectă la adresa din București, .. 97, ., ., sector 1, indicată de parte în condițiile art. 1141 Cod procedură civilă, recurentul fiind citat în București, .. 97, ., ., fiind indicat greșit blocul 25 în loc de 25C, . de .. apartamentului lipsind cu desăvârșire din această citație.

Curtea nu a luat în considerare citația întocmită la cabinetul avocatului din . fiind faptul că pentru această fază procesuală nu s-a făcut dovada că recurentul S. M. l-ar fi mandatat pe avocat B. D. P. A.. Mai mult, în referire la această citație întocmită pe adresa din . a constatat că domiciliul ales este dat la avocat Băbăneasa D., fiind diferit ca nume de avocatul în discuție B. D. P. A..

În rejudecarea recursului, s-au emis adrese către cabinetul de avocat Babaneacsa D. P. A., respectiv cabinetul de avocat Mocuta R. și Baroul București, solicitându-se comunicarea contractului de asistență juridică nr._/21.05.2008, în temeiul căruia a fost emisă delegația avocațială nr. 280.988/21.05.2008, aflată la fila 8 a dosarului de apel nr._/303/2006 al Tribunalului București Secția a III a Civilă și orice date cunoscute de destinatarii acestor adrese referitoare la contractul și delegația avocațială anterior menționată.

Prin adresa din 12.09.2012, cabinetul de avocat Babaneacsa D. P. A. a comunicat că nu deține contractul de asistență juridică solicitat și că acest contract nu a fost semnat de către recurent.

Prin adresa din 02.10.2012, cabinetul de avocat Mocuta R. a comunicat că atât contractul, cât și împuternicirea au fost negociate de avocatul stagiar, la acel moment Babaneacsa D. P. A., dar în cele din urmă nu s-a mai decis continuarea colaborării începute în dosarul de fond, ce se judecase la Judecătoria S. 6 București, contractul nefiind semnat de către clientul Stanculescu M..

S-a mai precizat că semnătura de la rubrica client aflată pe delegația avocațială nr. 280.988/21.05.2008, aparține avocatului stagiar Babaneacsa D. P. A.. Având în vedere că pe parcursul derulării discuțiilor, recurentul nu a venit în România și nu a formulat un punct de vedere clar cu privire la reprezentarea și asistarea sa judiciară în căile de atac, s-a procedat la formularea apelului, în condițiile stabilite de art. 69 din Codul de procedură civilă.

La dosarul cauzei (nr._ al Curții de Apel București Secția a III a Civilă) la fila 176, a fost atașat contractul de asistență juridică nr._/21.05.2008 care nu poartă semnătura clientului.

Prin adresa nr.9150R/01.10.2012, Baroul București a comunicat că din evidențele sale aferente perioadei 2005-2008, nu rezultă că avocat Mocuta R. sau avocat Babaneacsa D. P. A., ar fi ridicat carnet de contracte de asistență juridică și împuterniciri avocațiale având plaja de serii_.950, care să cuprindă contractul de asistență juridică nr._/21.05.2008.

La data de 04.10.2012, Curtea, având în vedere cererea recurentului prin care acesta a declarat că înțelege să se înscrie în fals împotriva semnăturii de la rubrica client aflată pe delegația avocațială nr. 280.988/21.05.2008 și indicarea de către acesta a autorului falsului, în conformitate cu prevederile art. 180 și urm. din Codul de procedură civilă, a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, pentru cercetarea falsului.

Cauza a fost suspendată la același termen, până la terminarea cercetărilor penale.

La data de 13.03.2013, prin adresa nr. 1900/P/2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, la dosar a fost înaintată rezoluția emisă la data de 06.03.2013, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de Mocuta R. și Babaneacsa D. P. A., avocați în Baroul București, sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 290 alin. 1 și art. 291 din Codul Penal.

La solicitarea instanței, prin adresa nr. 1900/P/2012, din 26.04.2013, s-a comunicat faptl că împotriva acestei rezoluții nu au fost înregistrate plângeri, Curtea apreciind astfel că nu mai subzistă temeiul suspendării judecății.

Totodată, a fost atașat și dosarul penal nr. 1900P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

În ceea ce privește cererea recurentului de repunere în termenul de recurs.

Curtea reține că în cauză obiect al recursului îl reprezintă decizia civilă nr. 783A din 17.06.2010 a Tribunalului București - Secția a III-a civilă,prin care s-a constatat perimat apelul formulat de apelantul - pârât S. M., împotriva sentinței civile nr. 390/24.01.2008 pronunțate de Judecătoria S. 6 București, în contradictoriu cu intimata - reclamantă P. C. D. și Autoritatea Autoritate Tutelară P. Sector 6 București, hotărâre supusă- în ceea ce privește calea de atac- prevederilor art.253 alin.2 din Codul de procedură civilă.

Astfel, potrivit acestei nome: „hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare”.

Potrivit art. 252 alin. 1 din Codul de procedură civilă: „Perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate. Președintele instanței va cita de urgență părțile și va dispune ca grefa să întocmească o dare de seamă asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea”.

Așadar, în acest caz termenul pentru exercitarea căii de atac curge de la pronunțarea hotărârii, legiuitorul având în vedere, pe de o parte faptul că o atare sancțiune operează de drept și că pricina nu este soluționată pe fond ci, în temeiul unui incident procedural iar pe de altă parte, că această reglementare urmărește a curma starea de incertitudine creată asupra unor raporturi juridice deduse judecății prin cererea de chemare în judecată lăsată în nelucrare timp de un an.

În aceste condiții, în analiza cererii de repunere în termenul de recurs, Curtea urmează a pleca de la faptul că prezumția trasă de lege din faptul citării corespunzătoare a părții, este aceea că aceasta, fiind încunoștințată în timp util despre judecată, are posibilitatea de a-și exercita dreptul la apărare cunoscând soluția instanței chiar de la momentul pronunțării acesteia și având posibilitatea de a o ataca cu recurs, atunci când apreciază că este în interesul său.

În consecință, Curtea apreciază că nelegala citare la termenul la care a fost pronunțată decizia ce face obiect al recursului, împrejurare invocată de recurent în susținerea cererii de repunere în termenul de exercitare a recursului, poate fi considerată o împrejurare mai presus de voința părții, de natură să justifice repunerea acesteia în termenul de recurs.

Referitor la această chestiune litigioasă, care constituie și motiv de recurs și care urmează a fi analizată în cele ce urmează, Curtea retine următoarele:

Așa cum rezultă din cererea de apel, aceasta a fost semnată de către avocatul Băbăneasca D. A. pentru pârâtul reclamant, cererea purtând și ștampila acestui avocat.

În această cerere de apel, se menționează că apelantul își alege domiciliul procesual la sediul cabinetului de avocat Mocuta R. situat în București, .. 75, ., apt.30, sector 1, recurentul contestând însă existenta mandatului dat acestui avocat pentru faza procesuală a apelului și invocând faptul că se impunea a fi citat la adresa sa de domiciliu.

În referire la aceste susțineri, Curtea reține că în ceea ce privește împuternicirea avocațială nr._/ 21.05.2008, emisă cabinetul de avocat Mocuta R., se constată că deși la rubrica client, aceasta poartă o semnătură, potrivit dovezilor administrate în cauză, în rejudecarea recursului, anterior reliefate, această semnătură nu aparține recurentului ci, a fost executată de avocatul Babaneasca D. A., care la acea dată activa în cadrul cabinetului avocatului Mocuta R..

Totodată, așa cum s-a arătat anterior, contractul de asistență juridică nr._/21.05.200, nu poartă semnătura clientului, ci poartă mențiunea „încheiat prin fax /e-mail”.

În referire la această ultimă mențiune, Curtea reține că potrivit art. 123 din Statutul Profesiei de avocat din 25.09.2004, în forma în vigoare la data emiterii acestor acte: „Dreptul avocatului de a asista, a reprezenta ori a exercita orice alte activități specifice profesiei se naște din contractul de asistență juridică, încheiat în formă scrisă, între avocat și client ori mandatarul acestuia. Forma, conținutul și efectele contractului de asistență juridică sunt stabilite prin prezentul statut. Avocatul nu poate acționa decât în limitele contractului încheiat cu clientul său, cu excepția cazurilor prevăzute de lege”.

În același timp, potrivit art. 126 din Statutul anterior menționat: „Contractul de asistență juridică este încheiat în formă scrisă, cerută ad probationem. Contractul de asistență juridică poate fi încheiat și prin orice mijloc de comunicare la distanță, care poate reproduce legal semnăturile părților. În acest caz, data încheierii contractului este data la care avocatul a luat cunoștință de semnarea contractului de către client. Se prezumă că avocatul a luat cunoștință de încheierea contractului la următoarele date: a) data la care contractul a sosit prin fax sau e-mail (semnătură electronică) la sediul profesional al avocatului; dacă transmisiunea prin fax are loc după ora 19.00, se prezumă că avocatul a luat cunoștință în ziua lucrătoare următoare zilei transmisiunii; b) data primirii contractului semnat prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Contractul de asistență juridică poate lua forma unei scrisori de angajament care să indice raporturile juridice dintre avocat și destinatarul scrisorii, inclusiv serviciile avocațiale și onorariul, semnată de avocat și transmisă clientului. În cazul în care clientul semnează scrisoarea sub orice mențiune expresă de accept a conținutului scrisorii, aceasta dobândește valoarea unui contract de asistență juridică”.

Așadar, în conformitate cu aceste norme, pentru a se putea reține încheierea contractului de asistență juridică la distanță era necesară fie utilizarea unui mijloc de comunicare la distanță, apt de a reproduce legal semnăturile părților - fax sau e-mail (semnătură electronică) fie, semnarea contractului de către client și retransmiterea lui prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire fie, semnarea de către client a unei scrisori de angajament care să indice raporturile juridice dintre avocat și destinatarul scrisorii, inclusiv serviciile avocațiale și onorariul.

Mai mult, potrivit art. 127 alin. 2 din Statutul din 2004, lipsa semnăturii atrage nevalabilitatea contractului dacă s-a produs o vătămare ce nu poate fi altfel remediată.

Or, în cauză, așa cum rezultă din adresele comunicate de către cei doi avocați, recurentul nu a înțeles să continue colaborarea cu cabinetul de avocat care îl reprezentase în prima faza procesuală, declararea apelului fiind realizată, de acesta în considerarea prevederilor înscrise în art. 69 alin. 2 din Codul de procedură civilă.

Aceeași stare de fapt rezultă și din constatările parchetului în dosarul nr. 1990/ P/2012, în sensul că avocatul care a semnat împuternicirea defăimată ca fiind falsă, a avut acordul recurentului de a se ocupa de formularea apelului în dosarul nr._/303/2006. Curtea constată că în cauza penală, nu s-a reținut că acest acord a vizat și existența unei împuterniciri a avocatului de a primi actele de procedură pentru apelant, o atare mențiune nefiind făcută nici în cuprinsul contractului aflat la fila 176 dosar nr._ .

Pe de altă parte, din corespondența electronică aflată în dosarul penal atașat nu rezultă o împuternicire dată de către apelant, avocatului care a procedat la semnarea delegației, la rubrica client, de a primi actele de procedură emise pentru de acesta, în calea de atac a apelului.

Curtea reține, totodată, că în conformitate cu art. 93 din Codul de procedură civilă: „în caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea arătări, la domiciliul părții” .

Potrivit acestei norme, alegerea de domiciliu trebuie să fie neechivocă; ea nu se presupune prin simpla alegere de către parte a unui reprezentant. În lipsa unei precizări privitoare la comunicarea actelor de procedură la domiciliul reprezentantului partea va fi citată în continuare la domiciliul său.

Or, în cauză, o atare alegere de domiciliu procesual - la cabinetul avocatului care a formulat apelul - în condițiile în care partea nu a semnat personal cererea de apel nu putea fi fundamentată decât pe contractul de asistență juridică încheiat cu avocatul căruia partea i-a dat acordul de a se ocupa de formularea apelului.

Or, chiar plecând de la premisa acordului recurentului în sensul reprezentării acestuia de către avocatul care a semnat delegația (deși în lipsa semnăturii și în prezența invocării și dovedirii înregistrării unei vătămări ca urmare a necitării sale în apel la domiciliu, în considerarea existenței la dosar a unei împuterniciri avocațiale întocmite în temeiul acestui contract încheiat în condițiile anterior reliefate, acesta este supus sancțiunii prevăzute de art. 127 din Statut), din verificarea conținutului contractului, Curtea constată că singurele activități ce urmau a fi realizate de avocat vizau asistența juridică și reprezentare, redactare și semnare documente în dosarul nr._/303/2006 al Tribunalul București Secția a III a Civilă, or, avocatul nu poate acționa decât în limitele contractului încheiat cu clientul său, cu excepția cazurilor prevăzute de lege.

Cum, potrivit art. 93 din Codul de procedură civilă, alegerea de domiciliu trebuie să fie expresă, ea neputându-se prezuma din alegerea de către parte a unui reprezentant, rezultă că în apel, se impunea citarea părții la domiciliul indicat de aceasta în cursul procesului, în conformitate cu regula generală înscrisă în art. 90 din Codul de procedură civilă.

Curtea nu poate primi nici susținerile intimatei în sensul că în apel, recurentul a fost legal citat, câtă vreme avocatul pe care acesta l-a împuternicit în prima faza procesuală să-l reprezinte în proces, a acționat conform prevederilor art. 69 alin. 2 din Codul de procedură civilă.

Astfel, potrivit acestei norme: „Avocatul care a asistat pe o parte la judecarea pricinii, chiar fără mandat, poate face orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen și care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp. El poate să exercite de asemenea orice cale de atac împotriva hotărârii date; în acest caz însă, toate actele de procedură se vor îndeplini numai față de partea însăși”.

Așadar, într-o atare situație, potrivit legii, avocatul care nu are mandat în căile de atac poate exercita în numele părții apel, însă, în acest caz, toate actele de procedură trebuie îndeplinite numai față de partea însăși.

Or, în lipsa unei alegeri de domiciliu - la cabinetul avocatului care a acționat întemeindu-se pe o împuternicire izvorâtă din lege - realizată de partea însăși, acesta nu putea fi citată la sediul avocatului ci la „domiciliul” indicat de ea în fazele procesuale anterioare.

În cauză, însă, așa cum rezultă din dovada de citare emisă pentru apelant pentru termenul de judecată din data de 17.06.2010, termen la care părțile se impuneau a fi citate în conformitate cu prevederile art. 252 din codul de procedură civilă și la care pricina a fost soluționată prin decizia civilă recurată – fila 34 dosar apel - citația emisă pentru acesta, a fost comunicată prin afișare, pe ușa principală a locuinței aflată la adresa din București, .. 75, ., apt.30, sector 1 - cabinetul avocatului Mocuta R. - indicat în cererea de apel ca fiind domiciliul ales al apelantului, la acest termen consemnându-se, în practicaua deciziei recurate, absența apelantului.

În aceste condiții, câtă vreme, așa cum rezultă din chiar cererea de chemare în judecată, adresa de domiciliu a pârâtului, este în SUA, 6015 S. Bridge Road, apartament 9205, Duluth GA –_ iar prin adresa înregistrată la instanța de fond la data de 17.01.2007 (fila 30 dosar fond), recurentul a solicitat să fie citat la adresa din București, .. 97, ., ., sector 1, citarea acestuia la cabinetul avocatului, este de natură a vătăma apelantul, acesta fiind astfel lipsit de posibilitatea de a se apăra în cauză.

Potrivit art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă, actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule, dacă prin acestea s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se putea înlătura decât prin anularea lor.

Cum citarea acestei părți, în calea de atac a apelului, pentru ziua judecății, 17.06.2010, nu s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 87 pct. 8, art. 90, art. 93 Cod procedură civilă, întrucât partea trebuia citată la domiciliul său, adresă la care nu a fost citată, vătămarea procesuală a recurentului este evidentă, dată fiind lipsa părții nelegal citate.

Procedându-se la judecată în absența apelantului-pârât, care, pentru considerentele anterior expuse pe larg, nu a fost legal citat, au fost încălcate dispozițiile art. 85 și art. 107 din Codul de procedură civilă, care prevăd că judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, respectiv că președintele va amâna judecata ori de câte ori va constata că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulității.

Această neregularitate conduce la nulitatea actului de procedură realizat în aceste condiții, subzistând o vătămare a intereselor procesuale ale părții nelegal citate, legată de lezarea dreptului său la apărare, în contextul în care acesta nu a avut posibilitatea de a formula în apel, o apărare corespunzătoare în referire la incidentul procedural al perimării.

Citarea nelegală a apelantului și judecarea pricinii cu nesocotirea principiilor contradictorialității și a dreptului la apărare atrag incidența prevederilor art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă și întrunirea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă.

Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază ca fiind fondată atât cererea recurentului de repunere în termenul de recurs, cât și această critică din recurs.

În consecință, Curtea urmează a respinge excepția tardivității recursului ca nefondată.

În raport de acest motiv, care face de prisos analiza criticilor de fond referitoare la incidentul perimării formulate de recurent, potrivit dispozițiilor art. 312 alin.1 și alin. 5 din Codul de procedură civilă, recursul urmează a fi fost admis, cu consecința casării deciziei atacate și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMALE LEGII

DECIDE:

Admite cererea de repunere în termenul de declarare a recursului.

Respinge excepția tardivității recursului.

Admite recursul formulat de recurentul - pârât S. M., împotriva deciziei civile nr. 783 A din data de 17.06.2010, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._/303/2006, în contradictoriu cu intimata - reclamantă P. C. - D. și cu Autoritatea tutelară P. S. 6 BUCUREȘTI.

Casează în tot decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 06.06.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

M. I. M.-A. N.-G. I. D.

GREFIER

M. C.

Red.M.I.

Tehdact. M.I.

2 ex./12.06.2013

T.B. S.3 – B. Ramașcanu

– I.I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 1037/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI