Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 431/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 431/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-03-2013 în dosarul nr. 3990/94/2010
Dosar nr._
(2578/2012)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.431
Ședința publică de la 11 martie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
GREFIER - LUCREȚIA C.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă U. C., împotriva deciziei civile nr. 84 A din 11.09.2012, pronunțată de Tribunalul Ilfov - Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G. R. F..
Cauza are ca obiect – partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat M. Cițu N., în calitate de reprezentant al recurentei-pârâte U. C., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 11.03.2013, emisă de Baroul București, pe care o depune la dosar și intimatul-reclamant G. R. F., personal și asistat de avocat P. Ș. O., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 10.01.2013 emisă de Baroul București, depusă la dosar fila 12.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Avocatul recurentei-pârâte învederează că se află la primul termen în această fază procesuală și solicită comunicarea întâmpinării depusă la dosar.
Curtea comunică un exemplar de pe întâmpinarea depusă la dosar reprezentantului recurentei-pârâte.
Avocatul recurentei-pârâte apreciază că probele din dosar nu sunt complete, având în vedere că în fața instanței de fond a fost dispusă efectuarea unei expertize care nu a avut în vedere toate obiectivele pe care ar fi trebuit să le aibă, astfel încât această cauză să aibă o soluție făcută prin prisma tuturor elementelor care s-ar fi impus a fi avute în vedere la momentul la care se soluționează o cauză de partaj bunuri comune.
Consideră că expertiza efectuată în cauză ar fi trebuit să aibă ca și obiectiv; stabilirea valorii de circulație a imobilului la momentul dobândirii acestuia și susține această precizare deoarece se află în situația încheierii unui contract de vânzare-cumpărare între rude, apreciind că era necesar a se stabili care a fost valoarea patrimonială efectivă pe care părțile au dobândit-o la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, astfel încât să se aprecieze prin prisma acestei situații.
Menționează că avea posibilitatea efectuării unei expertize extrajudiciare, însă, având în vedere că această expertiză care va avea valoare de înscris nu va face decât să completeze punctele de vedere ale altor specialiști deja exprimate în acest dosar, apreciază că este utilă, pertinentă și concludentă proba cu înscrisuri constând într-un raport de expertiză extrajudiciar. Precizează că nu se află în posesia acestui înscris, având în vedere faptul că, nu a avut posibilitatea să cheltuiască o sumă de bani decât cu certitudinea faptului că instanța ar încuviința asemenea probă și faptul că recurenta are un copil în întreținere și are venituri mici.
Avocatul intimatului-reclamant se opune admiterii unei astfel de probe, întrucât în opinia sa este inadmisibilă, iar recurenta-pârâtă avea posibilitatea să formuleze obiecțiuni la raportul de expertiză, având în vedere că a fost prezentă la momentul la care s-au stabilit obiectivele și au fost stabilite de comun acord cu aceasta.
Apreciază că nu are nici o relevanță faptul că doamna avocat se află la primul termen în acest dosar întrucât este al doilea avocat angajat în cauză și nu se poate amâna cauza pentru a se administra o astfel de probă care în opinia sa este inadmisibilă, având în vedere și data dosarului din anul 2010.
Curtea, față de dispozițiile art.305 din Codul de procedură civilă, va respinge solicitarea formulată de recurenta-pârâtă, arătând că proba la care face referire reprezintă o probă extrajudiciară și nu poate fi asimilată probei cu înscrisuri astfel cum este definită prin ipoteza normei legale mai sus arătată. Constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul asupra excepției nulității recursului pentru neîncadrarea în drept a criticilor la care se face referire în memoriul de recurs, urmând ca recurenta să facă referire cu privire la încadrarea criticilor în motivele de casare sau de modificare prevăzute de art.304 din codul de procedură civilă și pe fondul recursului.
Avocatul recurentei-pârâte arată că temeiul de drept pe care își întemeiază criticile aduse hotărârii pronunțate de instanța de apel este art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă.
Apreciază că instanțele de fond și apel au interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale și probele existente la dosarul cauzei și a nesocotit dispozițiile Codului civil în materia vânzării-cumpărării bunurilor prin aceea că neinterpretând probele existente la dosar a înțeles să nu dea valoare probatorie acestora; nu a observat împrejurarea că ne aflăm în fața unei vânzări-cumpărări de bun comun între rude, că prețul contractului de vânzare-cumpărare nu putea fi serios de la momentul vânzării, ci era un preț stabilit în cazul unei vânzări între rude. În acest sens se referă la adresa nr.3699 din 01.06.2007 ( aflată la fila 83 din dosarul de fond) emisă de Primăria comunei Găneasa către Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, înscris care atestă faptul că recurenta a fost cea care s-a ocupat efectiv de obținerea titlului de proprietate asupra terenului. Acest aspect conexat cu împrejurarea că recurenta era fiica și respectiv nepoata vânzătorilor atestă pe deplin faptul că prețul vânzării a fost de cel puțin 3 ori mai mic decât prețul real existent pe piața imobiliară la momentul efectuării vânzării-cumpărării.
În situația în care instanța de apel în virtutea rolului activ ar fi avut în vedere probele existente la dosar, ar fi constatat că din declarația martorului D. T. existentă la fila 104 din dosarul de fond, rezultă faptul că, prețul vânzării era de cel puțin 5 ori mai mare și dacă ar fi observat concluziile raportului de expertiză valoarea era de 3 ori mai mare decât prețul plătit de părți în baza contractului de vânzare-cumpărare.
În această împrejurare, instanța de apel ar fi trebuit să se raporteze direct la materia partajului judiciar reglementat de dispozițiile art.671 din Codul de procedură civilă și urm. și ar fi trebuit să observe valoarea patrimonială.
Apreciază că este dovedită împrejurarea că probele existente la dosar și normele de drept invocate atestau pe deplin contribuția majoritară a recurentei la dobândirea bunurilor supuse partajării în varianta în care instanțele ar fi acordat prevalență raportului de expertiză efectuat în cauză din care rezultă o contribuție de 80% a recurentei asupra bunului supus partajării, iar în condițiile în care s-ar fi dat prevalență declarației de martori cu privire la valoarea terenului de la momentul înstrăinării bunului, valoare necontestată de partea adversă, contribuția recurentei era de 90% la dobândirea bunului comun.
În concluzie, solicită respingerea excepției nulității recursului și admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, urmând a se aprecia cu privire la cote în funcție de cele precizate, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Avocatul intimatului-reclamant solicită în principal să se constate nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 din Codul de procedură civilă.
În subsidiar, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile atacate ca temeinică și legală, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Criticile formulate de recurentă prin motivele de recurs sunt nefondate întrucât instanțele de fond și apel au reținut în mod corect situația de fapt și au apreciat probele în adevărata lor valoare.
Menționează că există la dosar un act autentic din care rezultă că în timpul căsătoriei intimatul-reclamant a achitat prețul imobilului, iar printr-o declarație de martor, respectiv declarația martorului D. T. existentă la fila 104 din dosarul de fond la care face referire recurenta nu poate fi avută în vedere împotriva actului autentic.
De asemenea, arată că la fila 102 din dosarul de fond există un interogatoriu din care rezultă că recurenta a recunoscut că principala sursă de venit a familiei provenea din activitatea comercială . faptul că nu are nici un fel de calificare cu privire la activitatea societății, iar la filele 52-54 există carnetul de muncă al intimatului-reclamant din care rezultă că acesta presta activitatea aducătoare de venituri.
Prin urmare, întregul material probator administrat în cauză a fost apreciat de instanță la adevărata valoare, astfel încât, hotărârea instanței de apel este temeinică și legală, motiv pentru care solicită respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, reclamantul-pârât G. R. – F., a chemat în judecată pe pârâta-reclamantă U. C., pentru ca, prin sentința ce se va pronunța să se dispună partajarea bunurilor comune dobândite de părți în timpul căsătoriei, care a fost desfăcută prin sentința civilă nr.5846 din 20.11.2008, pronunțată în dosarul civil nr._ .
Prin sentința civilă nr. 6769/15.12.2011, Judecătoria B. a admis în parte cererea de chemare în judecată, a admis în parte cererea reconvențională, a omologat raportul de expertiză efectuat în cauză în varianta 2 a acestuia, a atribuit reclamantului pârât lotul 1, identificat în anexa 2, iar pârâtei reclamante lotul 2 identificat în aceiași anexă și a compensat cheltuielile de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că după administrarea probelor, în cauză a fost pronunțată la data de 08.04.2011, o încheiere interlocutorie, în temeiul art. 673 ind.5 cod procedură civilă.
Prin respectiva încheiere s-a stabilit compunerea masei bunurilor de împărțit, dispunându-se totodată efectuarea unei expertize topometrice care a avut ca obiectiv: identificarea terenului, evaluare, propuneri de lotizare (eventual stabilirea valorii loturilor și a sultei corespunzătoare).
Raportul de expertiză efectuat în cauză de către expertul B. S., a răspuns obiectivelor stabilite de instanță.
În condițiile date și în baza art. 36 codul familiei se va dispune sistarea stării de devălmășie urmând a fi omologat raportul de expertiză efectuat în cauză în varianta nr. 2, a acestuia, va atribui reclamantului-pârât Lotul nr. 1, identificat în Anexa 2, a raportului de expertiză, iar pârâtei-reclamante Lotul nr. 2, identificat în aceeași schiță a raportului de expertiză.
Împotriva sentinței civile nr.6769/15.12.2011 a formulat apel pârâta solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței civile apelante și pe fondul cauzei admiterea cererii reconvenționale așa cum a fost formulată cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin cererea de apel formulată apelanta pârât a criticat sentința apelată sub aspectul temeiniciei respectiv a modului în care instanța de fond a apreciat probele administrate. Astfel a susținut apelanta că deși instanța de fond i-a încuviințat probele propuse a pronunțat o încheiere interlocutorie ce nu s-a bazat pe probele încuviințate, dispunând prin încheiere anularea acestora, fapt ce a condus la reținerea unei situații eronate și pronunțarea unei hotărâri netemeinice.
Sub aspectul nelegalității sentinței atacate, apelanta a arătat că instanța de fond a omis cercetarea unor înscrisuri importante în soluționarea cauzei și anume cererea nr._/01.06.2007 adresată comisiei județene pentru constatarea dreptului de proprietate, certificatele de moștenitor nr.136/11.08.1998 și nr. 123/22.10.2007, suplimentul la certificatul de moștenitor nr. 136 care coroborate cu răspunsul la interogatoriu al intimatului prin care acestea recunoaște că nu a avut nicio legătură cu terenul schimbă situația apelantei.
A mai invocat apelanta pârâtă că din anul 2004 și până la separarea în fapt și în drept în anul 2008, reclamantul nu a avut nicio contribuție și nu s-a implicat în nicio activitate gospodărească în timpul căsătoriei, motivele fiind unele medicale așa cum rezultă și din rapoartele medicale depus la dosar și că ea a fost cea care s-a ocupat de toate demersurile și a ținut legătura cu autoritățile locale pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafața totală de 1 ha, reprezentând suprafața de 8200 mp în extravilan și suprafața de teren de 1800 mp în intravilan.
Apelanta pârâtă a arătat că și în prezent impozitul pentru teren este plătit de mama sa U. N., aceasta fiind și cea care ajutat-o să achite prețul de 15.000 euro, reprezentând contravaloarea terenului.
În dovedirea motivelor de apel apelanta pârâtă a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, probei testimoniale cu 1 martor, probei cu interogatoriul intimatului și proba cu expertiza topometrică.
În drept au fost invocate disp. art. 282 și urm. C. pr. Civ. art. 287 și urm C. Pr. Civ., art. 673 și urm C. pr. Civ. și art. 30 Codul Familiei.
Prin întâmpinarea depusă la data de 03.05.2012, intimatul reclamant a solicitat respingerea apelului formulat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
Cu privire la primul motiv de apel, intimatul reclamant a arătat că se aduc critici nefondate cu privire la aprecierea probelor întrucât atât în încheierea interlocutorie cât și în considerentele hotărârii rezultă că instanța a apreciat probele administrate la adevărata lor valoare probatorie.
Cu privire la motivul 2 al apelului intimatul reclamant a arătat că înscrisurile la care face referire apelanta sunt acte fără relevanță față de obiectul cauzei întrucât nu are relevanță cui au aparținut bunurile supuse partajării înainte ca cei doi soți să devină proprietari prin act autentic. A mai susținut intimatul reclamant că terenul a fost achitat cu banii săi acesta fiind și motivul pentru care actul a fost încheiat pe numele său.
Cu privire la probele solicitate de apelanta pârâtă prin cererea de apel, intimatul reclamant a solicitat respingerea acestora ca neîntemeiate iar în condițiile în care se admite pentru apelanta pârâtă una din aceste probe, pentru egalitate de tratament a solicitat încuviințarea acelorași probe.
Intimatul reclamant a solicitat obligarea apelantei pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri și au fost respinse proba cu interogatoriu și proba testimonială solicitată de ambele părți.
Prin decizia civilă nr.84/A/11.09.2012, Tribunalul Ilfov a respins apelul formulat de apelanta pârâtă U. C. împotriva sentinței civile nr.6769/15.12.2011, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant G. R. F., ca nefondat; a dispus darea în debit a apelantei cu suma de 2028,80 lei reprezentând taxa judiciara de timbru; a luat act că intimatul și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a constatat că prin cererea introductivă de instanță s-a solicitat instanței să dispună partajarea bunurilor comune ale părților. În fața primei instanțe ambelor părți li s-a încuviințat la termenul de judecată din data de 2.12.2010 proba cu înscrisuri, un martor și interogatoriu, aceste probe fiind administrate la termenul de judecată din data de 31.03.2011. De asemenea, prin încheierea interlocutorie din data de 8.04.2011 instanța a dispus efectuarea unei expertize tehnice de specialitate. Prin urmare, tribunalul constată că ambele părți au avut posibilitatea de a propune probe acestea fiind și administrate. În aceste condiții solicitarea apelantei ca instanța de apel să refacă probele care au fost deja administrate apare ca neîntemeiată din moment ce această instanță are posibilitatea de reapreciere a materialului probator administrat.
Apelanta a invocat faptul că prima instanță a omis să cerceteze unele înscrisuri importante pentru soluționarea cauzei care ar fi dus la constatarea contribuției sale exclusive la dobândirea imobilului care a făcut obiectul contractului de vânzare – cumpărare. Această critică este neîntemeiată. Potrivit art.30 alin.1 din Codul familiei, în vigoare la data nașterii raporturilor juridice dintre părți, bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților. Or, imobilul care a făcut obiectul contractului de vânzare – cumpărare autentificat cu nr. 1765/12.05.2008 a fost dobândit în timpul căsătoriei dintre părți și este așadar prezumat ca fiind bun comun, potrivit textului de lege enunțat mai sus. Împrejurarea că apelanta a efectuat demersurile pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilului care a făcut obiectul contractului de vânzare – cumpărare menționat nu poate conduce la concluzia existenței unei contribuții exclusive a sa la dobândirea acestuia, întrucât contraprestația cumpărătorului din acest contract a fost reprezentată de prețul achitat în schimbul imobilului, iar nu de efectuarea demersurilor pentru reconstituirea dreptului de proprietate. Faptul că mama apelantei a avut calitatea de vânzător al imobilului nu prezintă relevanță întrucât imobilul a fost deținut în coproprietate de către mama apelantei împreună cu alte două persoane. În ceea ce privește veniturile realizate de către soți în timpul căsătoriei se constată că intimatul – reclamant a avut calitatea de salariat începând cu data de 19.03.2004 și până la desfacerea căsătoriei părților, cu o întrerupere de un an, între 01.09.2004 și 01.09.2005 (f. 46 – 47), având cuantumul salariului cuprins între 280 de lei și 600 de lei. De asemenea, apelanta a avut venituri salariale asemănătoare cuprinse între 310 lei și 600 de lei, în timpul căsătoriei părților. Niciuna dintre părți nu a făcut dovada realizării unor venituri suplimentare celor salariale.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, în temeiul prevederilor art.296 C. pr. civ., cererea de apel a fost respinsă ca neîntemeiată.
În temeiul prevederilor art.212 alin. 3 C.pr.civ. din Legea nr.146/1997, întrucât apelantei i s-a eșalonat plata taxei de timbru în două rate a câte 2.014,4 lei fiecare, iar aceasta nu a făcut dovada achitării decât a sumei de 2.000 de lei (f. 111), s-a dispus darea acesteia în debit cu privire la obligația de plată a sumei de 2.028,8 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
S-a luat act că intimatul și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs U. C., arătând în cuprinsul motivelor de recurs cererile cu care a fost învestită instanța de fond – Judecătoria B., atât prin cererea principală, cât și prin cererea reconvențională.
De asemenea, a arătat probele ce au fost administrate în cele două etape procesuale și situația de fapt ce consideră că a rezultat din cuprinsul acestora.
Se menționează că toate înscrisurile atestau contribuția exclusivă a pârâtei reclamante la suportarea cheltuielilor necesare dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului supus partajării, acestea coroborându-se și cu interogatoriul administrat în cauză reclamantului pârât, pe care le redă întocmai.
În continuare, prezintă cuprinsul depoziției martorului D. T. și maniera personală în care ar fi trebuit interpretată aceasta.
Se mai susține și că instanța de apel a omis să se refere la prima critică ce viza lipsa de apreciere a probelor, astfel încât s-au încălcat dispoz.art.395 C.proc.civ. vizând stabilirea situației de fapt, instanța de apel rezumându-se la a preciza că ambele părți au avut posibilitatea de a propune probe, fără însă a analiza anumite susțineri ale părților.
Se mai arată că au fost încălcate și dispoz.art.298 raportat la art.261 C.proc.civ., redându-se forma dispoziției sus citate și în continuare arătând că înscrisurile de la dosar și depoziția martorilor puteau fi interpretate și apreciate în favoarea sa, astfel cum a susținut anterior.
Intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizându-se actele și lucrările dosarului, Curtea a pus în discuția părților excepția nulității recursului pentru neîncadrarea în dispozițiile art.304 C.proc.civ.
Deși în cuprinsul acestora sunt menționate ca dispoziții legale presupus încălcate art.295, 298 raportat la art.261 alin.1 pct.5 C.proc.civ., acestea au doar un caracter formal, întrucât din dezvoltarea ulterioară a motivelor de recurs, rezultă că recurenta solicită de fapt o reapreciere și reinterpretare a probelor administrate în cele două etape procesuale anterioare.
Recursul este o cale extraordinară de atac și se poate exercita doar pentru nerespectarea cerințelor de legalitate, motivele de recurs fiind limitate expres la pct.1-9 din art.304 C.proc.civ.
Niciunul din motivele menționate în cuprinsul memoriului de recurs nu poate fi calificată ca o critică a deciziei pronunțate în apel, fiind în fapt o expunere a situației de fapt a dosarului, astfel încât procedând din oficiu, Curtea nu poate încadra aceste susțineri în niciuna din criticile de nelegalitate prevăzute de lege.
Astfel fiind, în temeiul art.306 C.proc.civ., recursul va fi declarat nul.
Văzând și dispozițiile art.274 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul declarat de recurenta pârâtă U. C. împotriva deciziei civile nr.84/A/11.09.2012, pronunțată de Tribunalul Ilfov, în contradictoriu cu intimatul reclamant G. R. F..
Obligă recurenta la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 martie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
DOINIȚA M. D. A. B. I. B.
GREFIER
LUCREȚIA C.
Red.D.A.B.
Tehnored.B.I
2 ex/18.03.2013
----------------------------------
T.Ilfov – M.E.
- A.D.
Jud.B. – A.C.
| ← Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 813/2013.... | Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 1037/2013.... → |
|---|
