Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 1948/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1948/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-12-2013 în dosarul nr. 515/303/2011
Dosar nr._
(1309/2013)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1948
Ședința publică de la 2 decembrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
GREFIER - LUCREȚIA C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă Ș. ( fostă F. ) S. – V., împotriva deciziei civile nr. 434 A din 24.04.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant F. C..
Cauza are ca obiect – partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare a cauzei se prezintă recurenta-pârâtă Ș. ( fostă F. ) S. – V., personal și asistată de avocat M. V., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 28.09.2013, emisă de Baroul București, pe care o depune la dosar și avocat N. C., în calitate de reprezentant al intimatului-reclamant F. C., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 23.09.2013, emisă de Baroul București, depusă la dosar fila 38.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Apărătorul intimatului-reclamant invocă excepția nulității recursului, apreciază că, recursul este nemotivat, întrucât toate criticile formulate de recurentă prin motivele de recurs constă într-o reinterpretare a probatoriului administrat la instanța de apel și nu chestiuni care țin de nelegalitatea deciziei civile atacate.
Curtea acordă cuvântul asupra excepției nulității recursului invocată de intimatul –reclamant.
Apărătorul recurentei-pârâte solicită respingerea excepției nulității recursului, având în vedere motivele de recurs formulate prin care se invocă criticile de nelegalitate a hotărârii atacate.
Curtea unește excepția cu fondul cererii de recurs și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul recurentei-pârâte solicită în principal, admiterea recursului, casarea deciziei civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare; în situația în care se va aprecia că nu sunt incidente dispozițiile referitoare la casarea deciziei civile, solicită admiterea recursului, modificarea civile atacate în sensul de a se constata creanța intimatului F. C. în cuantum de 50% din totalul ratelor achitate în timpul căsătoriei, precum și stabilirea valorii dreptului de creanță a intimatului prin raportare la valoarea de circulație a garsonierei situată în București, ..23, sector 3, raportat la valoarea apartamentului din litigiu.
La întrebarea instanței, apărătorul recurentei-pârâte învederează că această critică se încadrează în dispozițiile prevăzute de art.304 pct.7,8 și 9 din codul de procedură civilă .
Cu privire la cheltuielile de judecată, arată că le va solicita pe calea unei acțiuni separate.
Apărătorul intimatului-reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile atacate ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Apreciază că pârâta Ș. ( fostă F. ) S. – V. încearcă o reapreciere a probatoriului, întrucât din probatoriul administrat la instanța de fond, recurenta nu a demonstrat data la care s-au achitat ratele și în ce cuantum, astfel încât hotărârile pronunțate anterior sunt legale și temeinice raportat la situația de fapt probată.
Prin raportul de expertiză efectuat la instanța de fond cât și prin raportul de expertiză efectuat în apel s-a avut în vedere aceeași sumă achitată de reclamant din prețul de achiziție al garsonierei.
Menționează că prețul integral al garsonierei, care a fost vândută de către ambii soți, se regăsește în prețul apartamentului.
Consideră că dreptul de creanță al intimatului constă în ratele plătite la garsoniera din ..23, sector 3, actualizat la valoarea apartamentului din . se adaugă actualizarea sumei de 500 USD la aceeași valoare a imobilului, întrucât ambele sume au fost folosite exclusiv la achiziționarea imobilului și se regăsesc integral în valoarea de piață a acestuia; la această valoare contribuind și îmbunătățirile efectuate de foștii soți, în timpul căsătoriei, potrivit celor reținute prin încheierea de admitere în principiu și, ulterior, în raportul de expertiză efectuat la instanța de fond, aspect necontestat de recurentă.
În replică, apărătorul recurentei-pârâte, arată că, garsoniera a fost vândută de către recurentă.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 23.11.2010 reclamantul F. C. a solicitat desfacerea căsătoriei încheiată la data de 05.09.1993, încredințarea minorilor spre creștere și educare, acordarea pensiei de întreținere în favoarea minorilor, revenirea pârâtei la numele purtat anterior, precum și partajarea în cote de 50% a bunurilor dobândite prin căsătorie.
Prin sentința civilă nr.133/11.01.2011 Judecătoria Sectorului 6 București a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între părți și a disjuns capătul de cerere privind partajul, formându-se dosarul cu nr._ .
La termenul de judecată din 15.03.2011 reclamantul a depus la dosar cererea completatoare și modificatoare a cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat împărțeala bunurilor comune dobândite de părți în timpul căsătoriei, menționând că în timpul căsătoriei a efectuat îmbunătățiri la apartamentul bun comun.
Prin precizările cererii reconvenționale din data de 13.09.2011 pârâta a solicitat partajarea bunului imobil autoturismul marca Ford Focus, constatarea contribuției egale a părților la dobândirea bunului imobil, atribuirea acestuia către reclamant cu obligarea unei sulte corespunzătoare către aceasta; să se constate că imobilul este bunul său propriu, nefiind supus partajării, iar în subsidiar, să se constate că a avut o contribuție mai mare la dobândirea imobilului și astfel îi revine o cotă de 92,85% din apartament.
Prin sentința civilă nr.2803/27.03.2012, Judecătoria sectorului 6 București a admis, în parte, cererea introductivă precizată formulată de reclamantul F. C., domiciliat în București, ., ., apartament 78, sector 6, în contradictoriu cu pârâta F. S. V., cu același domiciliu, a admis, în parte, cererea reconvențională precizată formulată de pârâta reclamantă împotriva reclamantului pârât, a constatat că reclamantul-pârât F. C. și pârâta-reclamantă F. V. au achiziționat în perioada căsătoriei, în cote de contribuție egală autoturismul marca Ford Focus,a constatat că imobilul situat în București ., ., etaj 8, . este bun propriu al pârâtei-reclamante,a constatat că reclamantul-pârât are un drept de creanță față de pârâta-reclamantă de 50% din plata ratelor achitate (și împrumutul de 500 USD) echivalent bănesc actualizat la valoarea imobilului din . din anul 2011,a partajat bunul comun, dobândit de părți în timpul căsătoriei, astfel: a atribuit reclamantului-pârât F. C., în întregime și în natură, autoturismul marca Ford Focus, . WFOFXXWPDFZL69634, nr. de înmatriculare_, care urma să achite pârâtei-reclamante F. V. suma de 7.996,00 lei,a obligat pârâta-reclamantă F. V. să achite reclamantului-pârât F. C., 119.592,56 lei reprezentând: 50% din plata ratelor achitate (și împrumutul de 500 USD) echivalent bănesc actualizat la valoarea imobilului din . din anul 2011, a compensat, în întregime cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța aceasta sentința, instanța de fond a reținut ca, prin încheierea pronunțată la data de 11 octombrie 2011, filele 137-139, care face parte integrantă din prezenta sentință, s-au stabilit, bunurile supuse împărțelii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia și creanțele născute din starea de proprietate comună pe care coproprietarii le au unii față de alții, dispunându-se efectuarea a două expertize.
În urma administrării celor două expertize a rezultat că, autoturismul marca Ford Focus, . WFOFXXWPDFZL69634, nr. de înmatriculare_, are o valoare de circulație de 15.992,00 lei, iar ½ din valoarea ratelor achitate (și împrumutul de 500 USD) au un echivalent bănesc actualizat de 119.592,56 lei.
Instanța a avut în vedere valoarea actuală a autovehiculului deoarece, bunul urmează a fi atribuit reclamantului-pârât, și este echitabil ca, dacă el a beneficiat de folosința autovehiculului, atunci trebuie să suporte și uzura acestuia.
Având în vedere că autovehiculul a fost folosit de reclamantul-pârât și datorită faptului că pârâta-reclamantă, oricum urmează să achite reclamantului-pârât, 50% din plata ratelor (și împrumutul de 500 USD) echivalent bănesc actualizat la valoarea imobilului din . din anul 2011, instanța a atribuit reclamantului-pârât autoturismul marca Ford Focus, . WFOFXXWPDFZL69634, nr. de înmatriculare_, cu obligarea sa de a achita pârâtei-reclamante suma de 7.996,00 lei, reprezentând ½ din valoarea autoturismului.
De asemenea, instanța a obligat-o pe pârâta-reclamantă să achite reclamantului-pârât, 119.592,56 lei reprezentând: 50% din plata ratelor achitate (și împrumutul de 500 USD) echivalent bănesc actualizat la valoarea imobilului din . din anul 2011.
Deoarece în procesul de partaj bunuri comune, ambele părți au calități ambivalente, reclamantul fiind în același timp pârât și pârâtul, reclamant, instanța a compensat în întregime cheltuielile de judecată făcute de fiecare dintre părți, în temeiul art. 274, 277 Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr.434A/24.04.2013 Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a menținut soluția de mai sus, consecință a respingerii ca nefondat a apelului pârâtei.
La rândul său, instanța de apel a arătat următoarele:
Tribunalul a constatat ca imobilul garsoniera situat în București, ..23, sector 3, este bun propriu al apelantei dobândit potrivit contractului de vânzare-cumpărare de la data de 31.05.1993, cu trei luni înainte de încheierea căsătorii părților, respectiv la data de 05.09.1993.
Din interogatoriul administrat apelantei F. S. V. (fila 114 dosar fond) a rezultat ca soții aveau o relație de concubinaj din luna august 1992 si, la momentul achiziționării imobilului, locuiau împreuna în casa părinților intimatului, iar garantul plătitor al imobilului a fost mama intimatului.
Din coroborarea probei cu înscrisuri, interogatorii și martori, tribunalul a reținut ca, atât anterior achiziționării imobilului din . si după acest moment, părțile au avut un loc de munca, iar intimatul obișnuia sa lucreze si suplimentar realizând venituri.
La data de 04.07.2000, in timpul căsătoriei, soți au vândut imobilul garsoniera si cu prețul încasat de 13.000 lei s-a achiziționat la data de 27.07.2000 imobilul din . au mai adăugat suma de 500 USD împrumut de la nașa acestora.
Or, tribunalul a constatat ca prețul garsonierei a fost achitat de către apelanta și intimat împreuna, astfel încât imobilul dobândit in timpul căsătoriei își menține același caracter in ceea ce privește dreptul de creanța al intimatului.
De asemenea, în cazul partajului de bunuri comune, pentru a se asigura o egalitate a părților, s-a avut în vedere valoarea de circulație a imobilului de la momentul împărțirii bunului, astfel încât nici unul dintre soți sa nu fie dezavantajat.
Or, in speța, in mod corect a apreciat instanța de fond ca, la stabilirea dreptului de creanța al intimatului sa fie avuta in vedere valoarea imobilului din . class="BodyText"> Tribunalul nu a putut primi susținerea apelantei de stabilire a dreptului de creanța la valoarea imobilului din . prin actualizare cu indicele de inflație, întrucât s-ar crea apelantei un avantaj, deși intimatul a contribuit cu toate veniturile sale la achitarea prețului, așa încât dreptul cuvenit trebuie sa fie echitabil si sa sigure o reparație actuala. Din aceste motive, tribunalul nu a avut avea în vedere raportul de expertiza tehnica imobiliara efectuat în cadrul apelului.
Prin recursul declarat împotriva acestei din urmă hotărâri, pârâta – reclamantă a susținut că instanța nu a analizat și nici nu s-a pronunțat cu privire la primul motiv de apel, respectiv cel care privea stabilirea dreptului de creanță al reclamantului – pârât într-un cuantum de 50% din plata ratelor achitate. Or, dreptul de creanță al reclamantului – pârât nu poate fi de 50% din plata ratelor achitate, astfel cum s-a reținut de instanța de fond atât în cuprinsul încheierii de admitere în principiu cât și în considerentele și dispozitivul sentinței civile recurate, ci de 50% din totalul ratelor achitate în timpul căsătoriei, respectiv sumele achitate în perioada septembrie 1993 – aprilie 2000.
În mod greșit, se arată în motivarea recursului, instanța de apel a apreciat drept corectă și a menținut dispoziția instanței de fond cu privire la actualizarea dreptului de creanță al reclamantului – pârât la valoarea imobilului din ., din anul 2011 ca o consecință a aplicării greșite a dispozițiilor art.32 lit.f din Codul Familiei. Jocul pieței imobiliare, respectiv creșterea valorii imobilului garsonieră profită numai proprietarului, iar nu și reclamantului – pârât care are decât poziția unui creditor chirografar.
Instanța de apel reține în mod eronat faptul că din coroborarea probei cu înscrisuri, interogatorii și martori, a rezultat că atât anterior achiziționării imobilului din . și după acest moment, părțile au avut un loc de muncă, iar intimatul obișnuia să lucreze și suplimentar, realizând venituri.
În mod eronat se reține și faptul că în timpul căsătoriei soții au vândut imobilul garsonieră, deși numai recurenta – pârâtă a vândut acest bun ca și bun propriu.
Hotărârea instanței de apel este criticată și prin prisma reținerii eronate a faptului că prețul garsonierei a fost achitat de către apelantă și intimat împreună, deși este în mod evident că prețul garsonierei și o parte din rate au fost achitate în avans de recurentă, iar plata finală de la 12.06.2000 a reprezentat restul sumei datorate conform contractului de vânzare – cumpărare.
La dosarul cauzei nu există nici o dovadă, nici înscris, nici răspuns la interogatoriu sau alte probe din care să rezulte faptul că intimatul a contribuit cu toate veniturile sale la achitarea garsonierei.
În drept au fost indicate dispozițiile art.304 pct.7,8 și 9 din Codul de procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată la data de 25.09.2013, intimata a solicitat respingerea recursului arătând în esență că ambele hotărâri sunt legale și temeinice prin raportare la situația de fapt probată, iar prezumția de contribuție a reclamantului la plata ratelor la imobilul din litigiu nu a fost răsturnată prin nici un mijloc de probă.
Examinând cauza prin prisma criticilor mai sus evocate, Curtea a apreciat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Asupra excepției nulității recursului, excepție invocată la termenul de judecată de la 02.12.2013 de intimatul – reclamant, Curtea apreciază că aceasta este nefondată.
Astfel, Curtea apreciază că deși au fost indicate în mod generic, în memoriul de recurs, dispozițiile art.304 pct.7,8 și 9 din Codul de procedură civilă, în realitate doar anumite critici se circumscriu pct.7 și 9 al art.304 din Codul de procedură civilă, celelalte reprezentând critici de netemeinicie a hotărârii instanței de apel.
Din perspectiva caracterului extraordinar al recursului, reluarea situației de fapt de către instanța de control judiciar și analiza modului în care instanțele de fond au interpretat probele administrate în cauză, sunt inadmisibile deoarece reprezintă critici de netemeinicie a deciziei care formează obiectul prezentului recurs, iar prin Legea nr.219/2005, dispozițiile art.304 pct.10 și 11 din Codul de procedură civilă, au fost abrogate.
În privința nemotivării hotărârii, Curtea arată că această critică nu poate fi primită. Prin apelul declarat împotriva primei instanțe, pârâta – reclamantă a afirmat că nu contestă existența unui drept de creanță a reclamantului – pârât, ce rezultă din contribuția acestuia la plata ratelor ce au fost achitate în timpul căsătoriei pentru plata prețului garsonierei, dar cuantumul acestui drept de creanță este mai mic decât cel stabilit de instanța de fond, respectiv de 50% din plata ratelor achitate. Instanța de apel a arătat că pe seama probelor administrate în cauză a rezultat că părțile realizau venituri în timpul căsătoriei, că au vândut imobilul garsonieră, bun propriu al recurentei și că prețul garsonierei a fost achitat de către cei doi soți împreună așa încât și imobilul apartament dobândit în timpul căsătoriei își menține același caracter în ceea ce privește dreptul de creanță al intimatului, cota de contribuție a celor doi soți la dobândirea bunurilor comune nefiind contestată.
Prezumția de contribuție egală prevăzută de dispoziția art.30 -31 din Codul Familiei nu a fost răsturnată de recurenta – reclamantă căreia îi incumba sarcina probațiunii, în condițiile în care susținea pe cale reconvențională, o altă contribuție decât aceea reținută de instanțele de fond.
Hotărârea recurată îndeplinește exigențele dispoziției art.261 din Codul de procedură civilă deoarece răspunde fără echivoc tuturor criticilor expuse în apel.
Tribunalul a arătat, de asemenea, că atâta timp cât prezumția de contribuție egală la dobândirea imobilului în regimul comunității de bunuri nu a fost răsturnată, această cotă de contribuție se raportează la întreaga masă de bunuri care aparțin soților și se raportează implicit și la dreptul de creanță al intimatului care a contribuit cu toate veniturile sale la achitarea prețului și în temeiul principiului egalității părților se va avea în vedere valoarea de circulație a bunului la data realizării partajului în condițiile art.6736 din Codul de procedură civilă.
Prin urmare, reținând că dispozițiile legale la care se face referire în recurs au fost corect aplicate situației de fapt stabilită în mod definitiv de instanțele de fond, Curtea a apreciat că criticile întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.7 și 9 din Codul de procedură civilă sunt nefondate și urmează a fi respinse.
Curtea observă că celelalte motive de recurs, care în opinia recurentei se încadrează în prevederile art.304 pct.8 din Codul de procedură civilă, sunt critici care se referă la greșita interpretare a actelor juridice în sensul de mijloace de probă, iar nu de voință internă (negotium juris) așa cum se are în vedere prin ipoteza textului de lege menționat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția nulității recursului invocată de intimatul – reclamant.
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-pârâtă Ș. (fostă F.) S. – V., împotriva deciziei civile nr.434 A din 24.04.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant F. C..
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 02.12.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
DOINIȚA M. D. A. B. I. B.
GREFIER
LUCREȚIA C.
Red.D.M..
Tehnored. D.M./C.S.
Ex.2/11.12.2013
T.B.Secția a III-a Civ.- D.A.D.
- C.T.
Jud.sector 6Buc. – G.D. C.
| ← Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 811/2013.... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 24/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
