Pretenţii. Decizia nr. 1145/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1145/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-06-2013 în dosarul nr. 5498/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.1145R
Ședința publică de la 7 iunie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - R. P.
JUDECĂTOR - A. P.
JUDECĂTOR - A. V.
GREFIER - G.-M. V.
***********
Pe rol soluționarea recursurilor civile formulate de recurenții-reclamanți D. C. D., D. G. și D. M. și de recurentul-pârât S. Român prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, împotriva sentinței civile nr.2253/12.12.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. București prin P. G. și P. G., având ca obiect „Legea nr.10/2001”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenții-reclamanți reprezentați de avocat Toia P., intimatul-pârât M. București reprezentat de consilier juridic M. E. L., lipsind recurentul-pârât S. Român prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor și intimatul-pârât P. G..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care invederează faptul că intimatul-pârât a depus întâmpinare la recursul declarat de recurenții-reclamanți, prin fax.
Apărătorul recurenților-reclamanți invederează că nu are cereri de formulat.
Reprezentantul intimatului-pârât M. București invederează că nu are cereri de formulat.
Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Apărătorul recurenților-reclamanți solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea în parte de sentinței recurate în sensul de a se înlătura din dispozitiv obligarea Municipiului București de a emite dispoziție motivată, având în vedere cp notificarea a fost soluționată de instanță. Solicită admiterea capătului de cerere subsidiar prin care a solicitat înaintarea dosarului administrativ direct la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Cu privire la recursul declarat de recurentul-pârât S. Român prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, solicită respingerea acestuia ca nefondat, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Depune la dosar concluzii scrise.
Reprezentantul intimatului-pârât M. București solicită respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea sentinței recurate, ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Prin cererea din 24.02.2012, reclamanții D. M., D. C.-D. și D. G. au chemat în judecată pe pârâții M. București prin Primar G. și personal, P. G. și S. Român prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, solicitând următoarele:
-soluționarea pe fond a notificării nr. 1794/03.08.2001 intentată conform Legii nr. 10/2001, pentru imobilul situat în București, .. 18, sector 5, format din teren în suprafață de 116 mp și construcție în suprafață desfășurată de 48,69 mp, în conformitate cu Legea nr. 10/2001, în sensul de a dispune restituirea acestuia în natură sau în echivalent la valoarea de piață de la momentul soluționării stabilită prin expertiză, pe baza standardelor internaționale de evaluare;
-obligarea pârâtului M. București să transmită imediat și direct către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor dosarul nr._/2001, aferent notificării nr. 1794/03.08.2001 însoțit de hotărârea judecătorească ce se va pronunța în cauză;
-obligarea pârâtului S. Român, prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, la înregistrarea dosarului transmis de M. București;
-obligarea pârâtului M. București în solidar cu P. general, la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului cert actual creat ca urmare a refuzului nejustificat de a soluționa notificarea, constând în despăgubirea reprezentând diferența dintre valoarea de piață a imobilului la data la care trebuia soluționată notificarea nr. 1794/03.08.2001, respectiv 30.12.2010 și valoarea de piață actuală de la momentul soluționării, pentru imobilele imposibil de restituit în natură și câștigul nerealizat reprezentat de dobânda legală aplicată la suma menționată calculată de la momentul soluționării prezentei cereri și până la momentul transmiterii dosarului către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În motivare, au arătat că prin notificarea nr. 1794/03.08.2001, transmisă prin executor judecătoresc la Primăria Municipiului București, au solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul compus din teren în suprafață de 116 mp și construcție în suprafață de 38,72 mp, situat în București, .. 18, sector 5, preluat în mod abuziv.
Imobilul a fost dobândit de către autoarea lor, D. P., în baza actului de partaj voluntar autentificat sub nr._/05.10.1928 la Tribunalul Ilfov, Secția notariat, iar în anul 1966 a fost înregistrat în evidențele fiscale.
În urma decesului autoarei D. P., intervenit în anul 1965, dreptul de proprietate asupra imobilului situat în .. 18, sector 5 a fost transmis numitului D. D., în calitate de fiu, acestuia revenindu-i întreaga masa succesorală, în baza certificatului de moștenitor nr. 358/03.08.1965, întocmit la Notariatul de Stat al Raionului V.I. Lenin.
Autorul lor a fost proprietar al imobilului (suprafața de 116 mp și construcție în suprafață de 38,72 mp) până la emiterea Decretului nr. 423/25.12.1986 când a fost preluat în mod abuziv, contra unei despăgubiri în valoare de 10.136 lei, din care pentru terenul evaluat la 2,5 lei/mp.
Pârâtul M. București a refuzat să respecte termenul imperativ de 60 de zile de la data înregistrării notificării sau a completării dosarului contrar dispozițiilor art. 25 alin. 1 și art. 26 din Legea nr. 10/2001 și a pct. 25 din H.G. nr. 250/2007 pentru emiterea dispoziției.
P. se afla în întârziere de drept, înaintea învestirii instanței (potrivit art. 1079 alin. (1) pct. 3 din Codul Civil din 1864, în vigoare la aceea dată). Lipsa de diligență a primarului, ca reprezentant al unității deținătoare, creează un raport de solidaritate între unitate și primar, solidaritate fundamentată pe dispozițiile art. 1000 alin. 3 din Codul civil.
M. București le încalcă și dreptul la un proces echitabil, privind soluționarea în termen rezonabil a notificării, principiu consacrat prin art. 6, paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale la care România a devenit parte. Într-un astfel de caz, lipsa oricărui răspuns din partea Municipiului București echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat.
Acest punct de vedere a fost exprimat și de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin Decizia XX/19 martie 2007.
În ceea ce privește calitatea procesuală a reclamantei S.C. R. G. Invest S.A., s-a susținut că aceasta este dovedită prin contractul de cesiune nr. 2593/29.11.2011, prin care reclamanții persoane fizice au cesionat 26% din drepturile lor la măsuri reparatorii prin echivalent ce li se vor acorda pentru imobilul din București, .. 18, sector 5.
În drept, au invocat dispozițiile Legii nr. 10/2001, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, art. 1073, art. 1523 alin. 2 lit. a, art. 1373 din cod civil din 1864, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare prin care a invocat necompetența materială a Tribunalului București în soluționarea capătului 3 de cerere, lipsa calității procesuale pasive cu privire la capetele de cerere 1, 2, 4 și 5, prematuritatea capătului 3 de cerere și inadmisibilitatea capătului de cerere privind stabilirea valorii de circulație a terenului.
Prin încheierea din 05.12.2012, tribunalul a respins excepțiile necompetenței materiale a Tribunalului București în soluționarea capătului 3 de cerere, excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu privire la capetele 1, 2, 4 și 5 ale cererii de chemare în judecată, excepția prematurității formulării capătului 3 de cerere și excepția inadmisibilității cererii privind stabilirea valorii terenului, ca fiind neîntemeiate.
Prin sentința civilă nr. 2253/12.12.2012, Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă a admis în parte acțiunea, a obligat pe pârât M. București la emiterea unei dispoziții motivate privind propunerea de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri stabilite în condițiile prevederilor speciale ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, scăzând valoarea actualizată a despăgubirilor deja acordate, pentru imobilul situat în București, .. 18, sector 5, format din teren în suprafață de 116 mp și construcție în suprafață de 48,69 mp, din care suprafață utilă de 38,72 mp.
A obligat pe pârâtul M. București să predea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, pe bază de proces-verbal de predare-primire, dispoziția vizând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri pentru imobilul menționat anterior, precum și întreaga documentație aferentă acesteia, cu respectarea dispozițiilor speciale ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
A respins cererea reclamantului de transmitere directă a dosarului administrativ către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor fără exercitarea controlului de legalitate, ca neîntemeiată.
A obligat pe pârâtul S. Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, să înregistreze dosarul transmis de M. București, cu respectarea dispozițiilor speciale ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
A respins capătul patru din cererea de chemare în judecată având ca obiect despăgubiri pentru prejudiciului creat prin refuzul nejustificat de soluționare a notificării, ca neîntemeiat.
A obligat pe pârâtul M. București la plata către reclamanții persoane fizice a sumei de 740 lei, iar către reclamanta . SA a sumei de 260 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, comunicată prin intermediul B.E.J.A. D. I. și Crafenco și înregistrată sub nr. 1794/2001 la Primăria Municipiului București, reclamanții au solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul teren situat în București, .. 18, sector 5.
Prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr._/05.10.1928 de Tribunalul Ilfov, Secția Notariat, numita P. I. D. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului de la nr. 14 . dimensiunile și vecinătățile menționate în cuprinsul actului.
Moștenitorul legal a numitei D. P., decedată la data de 08.03.1965, este D. D., căruia, în calitate de fiu, i-a revenit integral masa succesorală, astfel cum a rezultat din certificatul de moștenitor nr. 358/03.08.1965 emis de Notariatul de Stat al Raionului V. I. Lenin.
De pe urma defunctului D. D., decedat la 05.12.1998, au rămas ca moștenitori reclamanții, respectiv: D. M., în calitate de soție supraviețuitoare pentru o cotă de 2/8 din masa succesorală, D. C. D. și D. Garbiel, în calitate de fii, fiecare pentru o cotă de 3/8 din masa succesorală, astfel cum a rezultat din certificatul de moștenitor nr. 251/30.06.1999 emis de BNP I. D..
Prin contractul de cesiune autentificat sub nr. 2593/29.11.2011 de către BNP F. M. și Asociații, cedenții D. M., D. C. D., D. G. au transmis în favoarea cesionarului . cota-parte de 26% din drepturile la măsuri reparatorii prin echivalent asupra imobilului situat în București, .. 18, sector 5.
Dovada calității reclamanților de persoane îndreptățite rezultă din actul de partaj voluntar unit cu prezumția dedusă din dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 și lipsa oricăror probe contrare în accepțiunea dispozițiilor legale menționate.
Tribunalul a constatat că în cuprinsul anexei la Decretul nr. 423/23.12.1986 privind exproprierea unor terenuri și construcții, demolarea unor construcții, scoaterea din funcțiune a unor fonduri fixe precum și realizarea și desființarea unor artere de circulație situate în M. București, la poziția nr. 99, figurează autorul reclamanților, D. D., cu imobilul situat în București, .. 18, sector 5, format din teren în suprafață de 116 mp și construcții în suprafață de 48,69 mp, din care o suprafață utilă de 38,72 mp.
Potrivit disp. art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, republicată, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
În conformitate cu dispozițiile art. 25.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire poate avea două date de referință: fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare.
În cazul în care persoana îndreptățită a depus odată cu notificarea toate actele de care aceasta înțelege să se prevaleze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 de zile curge de la data depunerii notificării. Însă, în cazul în care odată cu notificarea nu s-au depus acte doveditoare, termenul respectiv va curge de la data depunerii acestora.
În situația în care persoana îndreptățită a depus toate actele doveditoare pe care le posedă și totodată a facut precizarea că nu mai deține alte probe, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe numai pe baza acestora, în termen de 60 de zile.
Prin Decizia nr. XX/19.03.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, s-a reținut că, în cazul când unitatea deținătoare sau unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune ca instanța învestită să evoce fondul în condițiile prevăzute în art. 297 alin. 1 din codul de procedură civilă și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură.
Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nici o dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente. Dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime. Instanța a constatat că, în speță, dosarul administrativ este complet, astfel încât notificarea putea fi soluționată într-un termen rezonabil.
Din nota de reconstituire întocmită la data de 18.11.2008, a rezultat că, în prezent, terenul situat în .. 18 este afectat în totalitate de detalii de sistematizare (ocupat de . aferent) și, ca atare, nu poate fi restituit în natură.
Așa fiind, tribunalul a admis în parte cererea, a obligat pârâtul la emiterea unei dispoziții motivate privind propunerea de despăgubiri prin echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, scăzându valoarea despăgubirilor deja acordate (în sumă de 10.136 lei pentru teren și 290 lei pentru construcție, astfel cum a rezultat din adresa nr. 2917/21.06.2001 emisă de . imobilul situat în București, .. 18, sector 5, format din teren în suprafață de 116 mp și construcție în suprafață de 48,69 mp, din care suprafață utilă de 38,72 mp.
De asemenea, instanța, în temeiul art. 16 alin. 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, a obligat pe pârât să predea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, pe bază de proces-verbal de predare-primire, dispoziția vizând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri pentru imobilele menționate anterior, precum și întreaga documentație aferentă acesteia, cu respectarea dispozițiilor speciale ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Solicitarea reclamantei de înaintare a dosarului astfel constituit de pârât direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, fără exercitarea controlului de legalitate de către prefect, nu a fost încuviințată, pe considerentul că aceasta contravine dispozițiilor legale.
De asemenea, instanța a obligat pe pârâtul S. Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, să înregistreze dosarul transmis de M. București, cu respectarea dispozițiilor speciale ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
În ceea ce privește capătul de cerere vizând obligarea pârâtului M. București la plata despăgubirilor pentru repararea prejudiciului creat ca urmare a refuzului nejustificat de a soluționa notificarea prin emiterea unei dispoziții, compus din prejudiciul efectiv reprezentat de diferența de valoare a imobilului între data la care trebuia soluționată notificarea și valoarea de piață actuală, la momentul soluționării, precum și dobânda legală aferentă, calculată de la momentul soluționării prezentei cereri și până la data plății prejudiciului efectiv, tribunalul a respins-o, ca neîntemeiată.
În acest sens a reținut că daunele pretinse au caracter de daune materiale, iar nu morale, astfel încât proba acestora nu este lăsată la aprecierea instanțelor judecătorești, ci dimpotrivă trebuie să reiasă în mod cert din mijloacele de probă administrate în cauză.
Deși cele două momente la care reclamanții și-au raportat pretențiile sunt clar determinate și este evident că diferența de valoare a imobilului ar putea fi stabilită prin expertiză de specialitate, acest prejudiciu nu are caracter cert, prin această condiție înțelegându-se siguranța existenței prejudiciului și posibilitatea evaluării sale.
Prejudiciul material invocat de reclamantă are caracter eventual, putându-se determina existența și cuantificarea sa numai la momentul plății efective a despăgubirilor de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, reprezentând diferența dintre despăgubirile efectiv încasate la data respectivă și cele ce ar fi putut fi oferite la data la care pârâtul avea obligația să emită dispoziția.
Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă și reținând culpa procesuală a pârâtului, tribunalul l-a obligat pe acesta la plata către reclamanții persoane fizice a sumei de 740 lei, iar către reclamanta . SA a sumei de 260 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții și pârâtul S. Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Reclamanții au pretins că instanța nu a dat eficiență deciziei nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, atunci când l-a obligat pe pârâtul M. București la emiterea unei dispoziții motivate privind stabilirea dreptului la măsuri reparatorii prin echivalent, în loc să dispună, ea însăși, acordarea de măsuri reparatorii de către unitatea deținătoare.
Greșit a fost respins capătul de cerere privind înaintarea dosarului administrativ direct la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor fără efectuarea controlului de legalitate efectuat de prefect, în condițiile în care, sub acest aspect, dispozițiile art. 16 alin. 21 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu pot fi interpretate în sensul de institui dreptul prefectului de a superviza legalitatea unei hotărâri judecătorești.
În vederea soluționării cauzei într-un termen rezonabil se impune modificarea sentinței în sensul obligării pârâtului S. Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, la înregistrarea dosarului în vederea transmiterii acestuia la evaluator și a emiterii titlului de despăgubire.
Dispozitivul sentinței cuprinde dispoziții contradictorii nesusceptibile de executare silită.
Pârâtul S. Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a invocat necompetența instanței civile de soluționare a capetelor de cerere privind obligațiile instituite prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 printre care și aceea de obligare a Comisiei Centrale de înregistrare a dosarului administrativ transmis de M. București, în condițiile în care acesta i se înaintează după exercitarea controlului de legalitate de către prefect și centralizarea pe județe de la nivelul prefecturilor.
De altfel, capetele de cerere formulate în contradictoriu cu ea sunt prematur formulate în lipsa emiterii dispoziției de către entitatea investită cu soluționarea notificării.
Dată fiind interdependența motivelor de recurs formulate de recurenți, Curtea urmează a proceda la o analiză unitară a recursurilor constatând în același timp, că ambele recursuri sunt neîntemeiate.
Conform art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, decizia sau după caz dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului care este de competența curții de apel.
În speță, pârâtul M. București, ca și unitate deținătore, nu s-a conformat dispozițiilor art. 26 alin. 1 și 3 din Legea nr. 10/2001, în sensul de a emite o dispoziție motivată prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor a imobilelor preluate în mod abuziv.
În consecință, conform deciziei nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de judecată a devenit competentă să soluționeze acțiunea persoanei îndreptățite.
Ca urmare, just prima instanță a stabilit calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București, .. 18, sector 5, format din teren în suprafață de 116 mp și construcție în suprafață de 48,69 mp, din care suprafață utilă de 38,72 mp.
De asemenea, pe bună dreptate, instanța a obligat unitatea deținătoare, respectiv pe M. București, la emiterea dispoziției cu propuneri de măsuri reparatorii în echivalent, pentru imobilul din litigiu substituindu-se astfel în atribuțiunile acesteia.
Finalitatea procedurii instituită prin Legea nr. 10/2001 constă în transmiterea cererii, a notificării și a dispoziției către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, astfel cum rezultă din întreaga reglementare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și a art. 16 alin. 2 din Legea nr. 247/2005.
Din acest considerent, just prima instanță a obligat M. București să predea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, pe bază de proces-verbal de predare-primire, dispoziția emisă și l-a obligat pe acesta din urmă să înregistreze dosarul transmis de unitatea deținătoare.
Ca urmare, excepția de necompetență materială invocată de către pârâtul S. Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, urmează a fi considerată neîntemeiată.
Neîntemeiată este, în același timp, și pretenția reclamanților de a se dispune și obligarea pârâtului la transmiterea întregii documentații la evaluator și la emiterea titlului de despăgubire, căci aceste atribuții ale Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, stabilite prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, intră în sfera de competență a contenciosului-administrativ astfel cum se dispune prin dispozițiile art. 20 din lege.
În schimb, controlul de legalitate al prefectului instituit prin art. 16 alin. 21 din Legea nr. 247/2005, nu mai este necesar, ca urmare a faptului că dispoziția administrației publice locale a fost emisă în baza unei hotărâri judecătorești investită cu putere de lucru judecat.
Nu se impune însă, instituirea unei a doua obligații de înaintare și înregistrare a dosarului către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cum pretind reclamanții prin motivele de recurs.
În raport de aceste constatări, Curtea constată că hotărârea nu cuprinde motive contradictorii, iar dispozițiile art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă au fost respectate.
Așa fiind, reținând netemeinicia tuturor motivelor de recurs din ambele recursuri, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează ca recursurile să fie respinse, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, ambele recursuri formulate de recurenții-reclamanți D. C. D., D. G. și D. M. și de recurentul-pârât S. Român prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, împotriva sentinței civile nr. 2253 din 12.12.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. București prin P. G. și P. G..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.06.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. P. A. P. A. V.
GREFIER,
G.-M. V.
Red. AV
Tehnored. PS 2 ex.
26.06.2013
Jud. fond: C. M. I.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 366/2013. Curtea de... | Revendicare imobiliară. Încheierea nr. 27/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
