Legea 10/2001. Decizia nr. 1341/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1341/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-09-2013 în dosarul nr. 3385/3/2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1341R
Ședința publică de la 2 septembrie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - ION POPA
JUDECĂTOR - M. STELUȚA C.
JUDECĂTOR - C. M. S.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții reclamanți G. M. M. și V. E. împotriva sentinței civile nr. 293/08.02.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect: Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenții reclamanți reprezentați de avocat C. M. cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimatul pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care Reprezentanta recurenților reclamanți arată că nu mai are de formulat cereri prealabile judecății.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta recurenților reclamanți având cuvântul în susținerea recursului arată că, în mod greșit instanța a reținut că a fost investită cu soluționarea unei contestații întemeiată pe art. 26 din Lg. 10/2001, ori cu o acțiune în acordarea de despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv.
Arată că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantele au solicitat să se constate că au calitatea de persoane îndreptățite la restituirea în natură, sau în echivalent a imobilelor ce au aparținut autoarei lor.
Precizează că nu au solicitat emiterea unei dispoziții în baza Lg. 10/2001 sau acordarea de despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv de către S. R..
Arată că au formulat o acțiune care să complinească lipsurile ce ar fi condus la excluderea recurentelor din calitatea de petente îndreptățite la restituire, în baza Lg. 10/2001.
În susținerea motivelor de recurs arată că suma de 100.000 franci elvețieni acordată ca despăgubiri autoarei recurentelor nu a reprezentat o justă despăgubire pentru imobilele identificate ca făcând obiectul despăgubirii conform „Acordului” din data de 3.08,1951, raportat la valoarea reală a acestora în perioada anilor 1950, iar înscrisurile depuse la dosar reprezintă stenogramele discuțiilor dintre parte română și partea elvețiană puse la dispoziție de autoritățile elvețiene.
Arată că, în mod greșit, instanța a reținut lipsa calității procesuale a Statului R. și a încălcat principiul contradictorialității.
Dezvoltă oral motivele de recurs și solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, în scris, modificarea în tot a sentinței recurate și pe fond admiterea acțiunii, urmând să solicite cheltuieli de judecată pe cale separată.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrata la data de 27.01.2010 pe rolul Tribunalului Bucuresti Sectia a III a Civila sub nr._, reclamantele Voineascu E. si G. M. M. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice,ca pe baza hotărârii judecătorești ce se va pronunța sa se constate ca reclamantele sunt îndreptățite la restituirea în natura sau în echivalent, în temeiul Legii nr.10/2001, a imobilelor ce au aparținut autoarei lor, Rieder V. A. și să se dispună obligarea reclamantelor la restituirea către Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a sumei de_ franci elvețieni(actualizați cu indicele de inflație de la data plății până în momentul restituirii) în cuantumul corespunzător fiecărui imobil și/sau bun restituit sau care face obiectul unei cereri de restituire din cele patru pentru care au fost acordate despăgubirile.
În motivarea cererii, se arată că reclamantele sunt moștenitoarele autoarei lor, Rieder V. A..
De pe urma defunctei V. C. E. Frederica, decedata la 18.04.1970, au ramas ca mostenitoare V. E. si B. V. Lygia R. I., potrivit certificatului de mostenitor nr. 76/27.05.1997 iar potrivit certificatului de mostenitor nr. 119/04.10.1999 de pe urma defunctei Rieder V. A., decedata la data de 13.06.1984, au ramas ca mostenitoare aceleasi V. E. si B. V. Lygia R. I., in calitate de verisoare primare.
Ulterior a decedat si B. V. Lygia R. I. la data de 10.08.2009 iar conform certificatului de mostenitor nr. 90/24.09.2009, a ramas ca mostenitoare reclamanta G. M. M., in calitate de fiica.
Se arata ca în anii 1945, membrii familiei detineau în proprietate numeroase bunuri de valoare și imobile.
In anul 1948 Rieder V. A. se casatoreste cu cetateanul elvetian A. Christian Rieder, dobandind astfel cetatenia elvetiana, cetatenia romana fiindu-i retrasa, aceasta plecand definitiv in Elvetia.
Prin „Acordul dintre Republica Populara R. si Confederatia elvetiana privind indemnizarea intereselor elvetiene in RPR” semnat la Bucuresti la data de 03.08.1951 se stabileste in art. 5 pct. 2 din „Protocolul Confidential” faptul ca: Diversele contributii ale d-nei A. ieder nascuta V. la societatile D. V. SA Bucuresti, D. V. SA orasul Stalin(Brasov), Cartuseria R. SA Timis-Stalin(Brasov), Morarit si fabrica de uleiuri din Baldana, Tepes Voda, jud. Dambovita si drepturile lor de proprietate privind bunurile imobiliare nationalizate, respectiv imobilele din Bucuresti, .. 42, . S. Voda 31, I. G., nr.3, Dobroiesti, .. Vlasca vor fi indemnizate cu suma neta de_ franci elvetieni reprezentand indemnizatia totala pentru totalitatea bunurilor, dobanzilor si creantelor din Republica Populara Română.
Reclamantele nu au avut cunostinta de acest acord de despagubire nici în momentul formularii notificarilor si nici la momentul solutionarii acestora iar o mare parte din aceste imobile au fost deja restituite.
In drept actiunea a fost întemeiata pe disp. art. 5 din Legea nr. 10/2001, HG nr. 250/2007 și art. 111 Cod proc. Civ.
La termenul din 26.02.2010 numita Aanicai M. a formulat cerere de interventie în interes propriu în temeiul disp. art. 49 alin.2 Cod proc. Civ. prin care a solicitat respingerea actiunii ca inadmisibila.
La data de 21.05.2010, reclamantele au formulat o cerere precizatoare a actiunii in sensul ca solicita a se constata ca reclamantele sunt indreptatite la restituirea in natura sau in echivalent, in temeiul Legii nr. 10/2001, a urmatoarelor imobilele: 1. Imobilul compus din constructii(corp A si B) si teren situat in Bucuresti, Calea S. Voda, nr. 31, sector 4;
2. teren situat in Bucuresti, ., sector 2;
3. al cincilea etaj al imobilului din Bucuresti, .. 3-5, sector 3 si terenul aferent;
Totodata au solicitat sa se dispună obligarea reclamantelor la restituirea catre Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a sumei de_ franci elvetieni(actualizati cu indicele de inflatie de la data platii pana in momentul restituirii) in cuantumul corespunzator fiecarui imobil si/sau bun restituit sau care face obiectul unei cereri de restituire pentru care au fost acordate despagubirile.
In sustinerea actiunii au fost depuse la dosar inscrisuri si rapoartele de expertiza extrajudiciara evaluatorie intocmit de expert V. V.(filele 507-526) si completarea la acest raport(filele 576-578) si contabil intocmit de expert Dalimon V.(filele 612-681).
Reclamantele au depus la dosar si declaratii autentificate pe propria raspundere prin care se obliga sa restituie despagubirile încasate(filele 667-668).
Au fost depuse dosarele administrative nr.2900/2001,3566/2001 si 3565/2001 de Primaria Municipiului Bucuresti( filele 189-226, 233-384), precum si dosarul Institutului N. al Monumentelor Istorice(filele 396-506).
Prin sentința civilă nr.293/8.02.2013 Tribunalul București Secția a III a Civilă a respins acțiunea ca neîntemeiată.
S-au reținut următoarele:
Potrivit disp. art. 5 din Legea 10/2001, nu sunt îndreptățite la restituire în natură sau la măsuri reparatorii în echivalent persoanele care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaționale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie, enumerate în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta lege.
Conform Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 pentru asigurarea exigențelor art. 5 din lege nu este necesară lista nominală a persoanelor care au beneficiat de măsuri reparatorii în baza unor tratate internaționale, deoarece este suficientă existența acordului internațional pentru imobilele preluate în mod abuziv. În vederea asigurării exigențelor art. 5 din lege este necesar ca în toate cazurile în care notificarea este formulată de persoane, cetățeni străini sau apatrizi ori de cetățeni români, pentru realizarea drepturilor unor persoane (proprietari deposedați) care au emigrat în statele prevăzute în anexa nr. 1 la lege să se solicite depunerea unei declarații autentificate date pe propria răspundere, prin care notificatorii declară că ei sau ascendenții lor, proprietari ai imobilului la data preluării, nu au făcut obiectul acordurilor internaționale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie și totodată se obligă la restituirea imobilului sau, după caz, la plata de despăgubiri în cazul constatării ulterioare a incidenței prevederilor art. 5 din lege.
Prin „Acordul dintre Republica Populara R. si Confederatia elvetiana privind indemnizarea intereselor elvetiene in RPR” semnat la Bucuresti la data de 03.08.1951 se stabileste in art. 5 pct. 2 din „Protocolul Confidential” faptul ca: Diversele contributii ale d-nei A. Rieder nascuta V. la societatile D. V. SA Bucuresti, D. V. SA orasul Stalin(Brasov), Cartuseria R. SA Timis-Stalin(Brasov), Morarit si fabrica de uleiuri din Baldana, Tepes Voda, jud. Dambovita si drepturile lor de proprietate privind bunurile imobiliare nationalizate, respectiv imobilele din Bucuresti, .. 42, . S. Voda 31, I. G., nr.3, Dobroiesti, .. Vlasca vor fi indemnizate cu suma neta de_ franci elvetieni reprezentand indemnizatia totala pentru totalitatea bunurilor, dobanzilor si creantelor din Republica Populara R..
Prin inventarul din 01.12.1950 s-au identificat bunrile pentru care au fost acordate aceste despagubiri potrivit „Acordul dintre Republica Populara R. si Confederatia elvetiana privind indemnizarea intereselor elvetiene in RPR” semnat la Bucuresti la data de 03.08.1951, printre aceste imobile fiind toate cele trei imobile solicitate in prezenta cauza.
Conform adresei Ministerului Afacerilor Externe din 05.01.2005(fila 64) rezulta ca în urma încheierii Acordului dintre Republica Populara R. si Confederatia elvetiana privind indemnizarea intereselor elvetiene in RPR” semnat la Bucuresti la data de 03.08.1951, guvernul roman se angaja sa plateasca guvernului elvetian suma de_ franci elvetieni cu titlu de indemnizatie globala forfetara pentru toate bunurile, drepturile si interesele elvetiene atinse de o masura romaneasca de nationalizare sau expropriere sau de orice alta masura in legatura cu schimbarile structurii economice survenite in Romania, urmand ca guvernul elvetian sa asigure distribuirea indemnizatiei, platite de guvernul roman, cetatenilor care aveau dreptul sa fie despagubiti.
Conform adresei nr.1556/30.11.2007 emisa de MAE catre Institutul N. al Monumentelor Istorice (fila 534) se arata ca acest acord are efect liberatoriu pentru statul roman, acesta fiind exonerat de obligatiile care-i incumba în baza acestui acord.
Conform Anexei nr.1 la Legea nr.10/2001 se enumera acordurile incheiate de Romania cu alte state privind reglementarea problemelor financiare în suspensie iar la litera m se arata ca si alte asemenea acorduri încheiate de Romania intra sub incidenta disp. art. 5 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești au formulat recurs reclamantele Grăzăvescu M. M. și V. E., criticând-o pentru nelegalitate.
Se susține că instanța de fond a făcut o calificare greșită a obiectului cauzei deduse judecății, fără a avea în vedere că potrivit precizării formulate, s-a solicitat ca în baza dispozițiilor art.111 Cod procedură civilă completate cu dispozițiile art.5 din Legea nr.10/2001, H.G.nr.250/2007 și art.1 din Primul Protocol al CEDO să se constate că sunt îndreptățite la restituirea în natură sau în echivalent, în temeiul Legii nr.10/2001 a imobilelor identificate în petitul acțiunii și, de asemenea, să se dispună obligarea reclamantelor la restituirea către S. R. a sumei de 100.000 franci elvețieni în cuantumul corespunzător fiecărui imobil.
Ca urmare, susțin recurentele, soluția este nelegală și în ceea ce privește considerentele instanței de fond privind împrejurarea că acțiunea nu a fost formulată în contradictoriu cu unitatea deținătoare întrucât prin acțiune se tinde a se complini lipsurile ce ar fi condus la excluderea acestora din categoria persoanelor îndreptățite la restituire conform legii nr.10/2001.
Faptul că o parte din imobilele în litigiu au fost deja restituite nu poate determina netemeinicia acțiunii formulate, așa cum a fost reținut prima instanță.
Recurentele reclamante arată că soluția instanței de fond este greșită și în ceea ce privește incidența puterii de lucru judecat.
Prin sentința civilă nr.938/02.06.2008 pronunțată în dosarul nr._/3/2007 al Tribunalului București (filele 597 și următoarele) prin care a fost soluționată contestația împotriva unei dispoziții emise de Primăria Municipiului București în baza Legii nr.10/2001 prin care se revocase, în baza dispozițiilor art.5 din Legea nr.10/2001, o decizie anterioară de restituire către recurentele a unui imobil ce a aparținut familiei V. instanța a stabilit cu putere de lucru judecat.
Chiar dacă despăgubirile obținute de autoarea reclamantelor în baza Acordului din 3.08.1951 ar fi vizat și acest imobil, este evident că față de ansamblul bunurilor imobile nominalizate în anexa la acordul menționat, suma totală acordată în cuantum de 100.000 franci elvețieni nu putea reprezenta o despăgubire reală de natură a bloca accesul persoanelor îndreptățite la prevederile Legii nr.10/2001 (fila 599) iar prin hotărârile pronunțate în dosarul nr._ a fost reținute aspectele stabilite de instanțe prin hotărârile pronunțate în dosarul nr._/3/2007 ca fiind intrate în puterea de lucru judecat (filele 585 . 595).
Rezultă în mod clar că instanțele care s-au pronunțat anterior au reținut că această despăgubire nu putea reprezenta o despăgubire reală de natură a bloca accesul persoanelor îndreptățite la prevederile Legii nr.10/2001.
De asemenea, recurentele susțin că instanța de fond a omis a analiza susținerile dovedite prin probatoriile administrate în cauză în dovedirea violențelor fizice și psihice la care a fost supusă autoarea lor pentru a accepta despăgubirile în discuție, care nu pot reprezenta o despăgubire justă, fiind derizorie față de valoarea reală a respectivelor bunuri mobile și imobile în perioada anilor 1950.
Se mai susține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art.1 din Protocolul 1 la Convenția pentru Apărarea Dreptului Omului și Libertăților Fundamentale și cele ale art.8 și 10 din Constituția din 1948.
Față de aceste texte de lege precum și față de dispozițiile art.5.1 din H.G.nr.250/2007 recurentele susține că se poate proceda la restituirea despăgubirii primite de autoarea acestora pentru fiecare imobil și în acest mod dispozițiile art.5 nu ar fi incidente situației juridice a recurentelor reclamante.
Analizând actele și lucrările de la dosarul cauzei în raport de criticile formulate, Curtea reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește prima critică vizând greșita calificare a obiectului acțiunii, se reține că instanța de fond a analizat în mod corect acțiunea așa cum a fost precizată, argumentând amplu incidența dispozițiilor art.5 din Legea nr.10/2001 în ceea ce privește lipsa calității de persoane îndreptățite a reclamantelor la restituirea în echivalent sau în natură a imobilelor în discuție, în temeiul legii 10/2001.
De vreme ce acest petit al acțiunii reclamantelor a fost întemeiat pe dispozițiile speciale ale legii 10/2001 și nu pe dreptul comun, este evident că o constatare a calității de persoană îndreptățită la restituire este urmată în mod firesc de emiterea unei dispoziții de restituire în temeiul art.25 sau 26 din Legea nr.10/2001.
Or, în cauză, în mod corect, prima instanță a constatat că reclamantele nu pot fi considerate persoane îndreptățite la restituire în echivalent sau în natură întrucât în ceea ce privește imobilele în discuție sunt incidente dispozițiile art.5 din Legea nr.10/2001 autoarea reclamantelor primind despăgubiri în baza Acordului dintre Republica Populară Română și Confederația elvețiană privind indemnizarea intereselor elvețiene de la 3.08.1951, în sumă de 100.000 franci elvețieni, împrejurare necontestată în cauză.
Soluția „legislativă” oferită de reclamante în sensul restituirii acestei despăgubiri pentru a putea deveni „persoane îndreptățite” nu poate fi reținută întrucât dispozițiile legii nr.10/2001 nu conțin o asemenea dispoziție, norma cuprinsă în art.5 având caracter imperativ.
Nu se poate reține, de asemenea, că abuzurile regimului comunist nu au putut fi înlăturate prin semnarea unor astfel de acorduri internaționale întrucât părțile semnatare, respectiv Elveția, în speță, erau state democrate ce apărau interesele propriilor cetățeni și ca urmare nu se poate primi nici susținerea reclamantelor privind valoarea derizorie a despăgubirii încasate.
Din perspectiva incidenței normelor speciale ale legii nr.10/2001, instanța de fond a analizat și împrejurarea că în cauză nu a fost chemată unitatea deținătoare ci S. R., fără a respinge acțiunea pentru lipsa calității procesuale pasive a Statului R. și ca urmare, principiul contradictorialității invocat de recurente nu a fost încălcat.
În ceea ce privește critica vizând incidența puterii de lucru judecat față de hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul nr._ și dosarul nr._, Curtea reține că respectivele considerente invocate de recurente sunt inserate în motivarea unor hotărâri judecătorești, având ca obiect contestația împotriva unei dispoziții de restituire privind alt imobil decât cele ce fac obiectul prezentei acțiuni, imobil ce nu face obiectul acordului cu statul elvețian, având într-adevăr un caracter subsidiar din acest punct de vedere.
În ceea ce privește violențele fizice și psihice la care a fost supusă autoarea reclamantelor, Curtea reține că față de incidența dispozițiilor art.5 din Legea nr.10/2001 acestea nu pot avea relevanță în ceea ce privește calitatea de persoane îndreptățite pentru reclamante, putând constitui eventual temei pentru acordarea unor despăgubiri în baza altui act normativ.
Așa cum în mod legal a reținut și prima instanță, dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 la CEDO și art.8 și 10 din Constituția din 1948, statului îi este recunoscută o amplă marjă de apreciere în alegerea tipurilor de măsuri necesare, acestea fiind indicate de Curte cu titlu cu titlu pur orientativ, mai ales în contextul dificil și complex al punerii în balanță a diferitelor aspecte economice și de legislație impuse de acest demers.
Prin urmare, faptul ca din nota privind rezultatul negocierilor rezulta ca suma de_ franci elvetieni a fost propusa de statul elvetian dupa ce statul roman amenintase ca va redeschide procesul împotriva Aureliei Rieder sub acuzația de căsătorie fictiva, nu poate duce la o alta concluzie, câta vreme a existat o despagubire conform înțelegerilor internationale dintre state care vizau mai multi cetateni, nu doar cazul autoarei reclamantelor,fiind un acord privind reglementarea problemelor financiare în suspensie.
De asemenea, s-a statuat în jurisprudența constantă a CEDO că parcurgerea unei proceduri administrative prealabile este compatibilă cu limitările acceptate de Curtea Europeană ale dreptului de acces la o instanță, iar exigențele coerenței și certitudinii statuate de Curte în ceea ce privește acordarea de măsuri reparatorii pentru bunurile preluate abuziv impun autorităților statale, inclusiv celor judiciare, să respecte regulile adoptate prin legi speciale pentru restituirea în natură sau aplicarea de măsuri reparatorii.
În acest context, referirile instanței de fond la inexistența unei contestații împotriva dispoziției de restituire nr.833/2003 este îndreptățită întrucât dispozițiile legii speciale nu pot fi aplicate decât unitar.
Față de aceste considerente, în baza dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă Curtea urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenții reclamanți G. M. M. și V. E. împotriva sentinței civile nr. 293/08.02.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 septembrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. P. M. Steluța C. C. M. S.
GREFIER
V. Ș.
RED.CMS
Tehnored.MȘ/ 2 ex.
13.09.2013
| ← Pretenţii. Decizia nr. 287/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 405/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
