Obligaţie de a face. Decizia nr. 1472/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1472/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 28392/299/2011
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.1472 R
Ședința publică din data de 19.09.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – MEDIAN ANCA-MIHAELA
JUDECĂTOR: S. G.
JUDECĂTOR: G. D. M.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenții reclamanți Z. D. și Z. A. împotriva deciziei civile nr.390A/12.04.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă P. SECTORULUI 1 BUCUREȘTI, cauza având, ca obiect, „obligație de a face”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimata pârâtă P. Sectorului 1 București, prin avocat M. G., cu împuternicire avocațială nr._/11.09.2013, la dosar, lipsind recurenții reclamanți Z. D. și Z. A..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că recursul este netimbrat, precum și faptul că intimata pârâtă a depus la dosar întâmpinare fin fax, într-un singur exemplar.
Apărătorul intimatei pârâte mai depune la dosar 2 exemplare de pe întâmpinare.
Curtea, din oficiu, invocă și pune în discuție excepția netimbrării recursului, față de faptul că recurenții reclamanți, deși au fost citați cu mențiunea achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și 0,3 lei timbru judiciar, nu s-au conformat acestei obligații legale.
Apărătorul intimatei pârâte P. Sectorului 1 București solicită admiterea excepției și anularea recursului, ca netimbrat.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5048/21.03.2012, Judecătoria sectorului 1 București a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei P. Sectorului 1 București, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții Z. D. și Z. A. împotriva pârâtei P. Sectorului 1 cu sediul în sector 1, București, .. 9-13 ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel ,în termen legal, reclamanții Z. D. și Z. A..
Prin decizia civilă nr. 390 A/12.04.2013 Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanții reclamanți Z. D. și Z. A. împotriva sentinței civile nr. 5048/21.03.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă P. S. 1 București.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că instanța de fond a analizat cu prioritate față de dispozițiile art.137 Cod procedură civilă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei P. S. 1 București.
Calitatea procesuală pasivă este o condiție de exercitare a acțiunii civile și presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.
În cauză P. sectorului 1 nu are atribuții de a rectifica sau modifica titluri de proprietate ce au intrat în circuitul civil ,astfel că nu are calitate procesuală în cauză. Titlul de proprietate a fost emis de Administrația Financiară în anul 1991,iar nu de pârâta P. sectorului 1.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamanții Z. D. și Z. A..
În motivarea recursului, s-au adus critici de nelegalitate hotărârii recurate.
Deși recurenții au fost citați cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru de 4 lei și a timbrului judiciar de 0,3 lei conform dovezilor aflate la filele 11-12 din dosarul C.A.B, recurenții nu și-au îndeplinit obligația legală de plată a acestor taxe, motiv pentru care Curtea a anulat recursul ca netimbrat conform art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/_ și art. 9 din OG nr. 32/1995.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenții reclamanți Z. D. și Z. A. împotriva deciziei civile nr.390A/12.04.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă P. Sectorului 1 București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.09.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. A. M. S. G. G. D. M.
GREFIER
M. D.
Red. SG
Tehnored. CG – 2 ex
25.09.2013
Jud. apel: L. C.
T. S.
← Legea 10/2001. Decizia nr. 190/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 1642/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|