Legea 10/2001. Decizia nr. 405/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 405/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-03-2013 în dosarul nr. 36413/3/2010
Dosar nr._
(2522/2012)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.405
Ședința publică din 05.03.2013
Curtea constituită din:
Președinte - S. G. P.
Judecător - M. V.
Judecător - L. D.
Grefier - E. C.
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurenta-reclamantă H. M. și de recurenta-pârâtă U. POLITEHNICĂ din București, împotriva sentinței civile nr. 1488 din 13.09.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă P. M. BUCUREȘTI, PRIN PRIMARUL GENERAL.
Cauza are ca obiect acțiune formulată în temeiul Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă doamna avocat S. M. în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013, eliberate de Baroul București (fila 21) și T. G. în baza procurii aflate la fila 5 din dosarul Tribunalului București– ambii în calitate de reprezentanți ai recurentei-reclamante H. M., doamna consilier juridic C. V. în calitate de reprezentant al recurentei-pârâte U. Politehnică din București, în baza delegației aflate la fila 22 și domnul consilier juridic I. M. în calitate de reprezentant al intimatei-pârâte P. M. București, prin Primarul General, în baza delegației aflate la fila 23 din dosar.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Reprezentantul recurentei-pârâte U. P. depune la dosar, potrivit dispozițiilor cuprinse în încheierea de la termenul anterior o precizare în sensul că nu deține acte care să dovedească încasarea efectivă a despăgubirilor de către autoarea reclamantei, însoțită de actele existente în arhiva instituției întocmite cu ocazia demolării construcției situate în ., sector 6, respectiv: fila 5 dintr-un document de evaluare a unor imobile, printre care și cel aflat în litigiu, calculul suprafețelor ce se cer a fi scoase din circuitul agricol cu ocazia construirii „Grupului Social Studențesc Regie” – două file, adresa Inspectoratului pentru Construcții din cadrul Sfatului Popular al Orașului București privind autorizarea demolării inclusiv a imobilului ce face obiectul prezentei cauze, decizia Ministerului Învățământului pentru casarea unor bunuri, din 15.10.1966, în care figurează și bunul în discuție, deviz financiar privind plata locuitorilor expropriați în vederea construirii „Grupului Social Studențesc Regie”, în care autoarea reclamantei, Miloșanu V. figurează cu suma de 7429 lei.
Avocatul recurentei-reclamante depune, la rândul său, potrivit dispozițiilor instanței de la termenul precedent, următoarele înscrisuri în copii certificate pentru conformitate cu originalul: certificat de moștenitor nr.316/15.02.1993 de pe urma defunctei L. V., autorizația de încheiere căsătorie nr._/07.07.1971, în traducere din limba engleză și o declarație autentificată de Consulatul General al României la New York sub nr.500/582 din 25.02.2013, prin care H. M. declară că nu a încasat despăgubiri pentru terenul în litigiu. Depune și copii ale acestor înscrisuri, care se comunică reprezentanților părților adverse.
Cât privește înscrisurile depuse de către reprezentantul Universității P., acesta arată că nu deține copii pentru comunicare, iar instanța le înfățișează reprezentanților recurentei-reclamante și intimatei-pârâte actele depuse la dosar. Aceștia arată că nu solicită amânarea judecății pentru a studia respectivele documente.
Părțile arată că nu au alte cereri de formulat și nu solicită administrarea altor probe, împrejurare față de care, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurenta-reclamantă H. M., prin avocat, solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate, în sensul anulării deciziei nr. 374/2010 emise de U. P. din București, cu obligarea de a se emite o altă deciziei de restituire în natură a terenului.
Ca o primă critică, arată că instanța de fond nu a motivat soluția de respingere a cererii de restituire în natură a terenului, menționând sumar că acesta nu este liber, în sensul Legii nr.10/2001, că face parte din domeniul pârâtei și că ar afecta funcționalitatea universității; tribunalul nu a analizat probele administrate de reclamantă, inclusiv raportul de expertiză, potrivit cărora terenul solicitat este liber de construcții, astfel că poate fi restituit în natură.
O a doua critică se referă la faptul că reclamanta a formulat notificare pentru suprafața de 130 m.p. pentru care deține acte de proprietate, în schimb instanța s-a pronunțat numai cu privire la 128,82 m.p. – suprafața expropriată.
Solicită ca instanța de recurs să aibă în vedere toate aspectele din cuprinsul motivelor depuse la dosar și înscrisurile depuse ca probe, urmând să admită recursul, fără cheltuieli de judecată.
Recurenta-pârâtă U. P. din București, prin consilier juridic, având cuvântul, solicită respingerea cererii de recurs formulate de reclamantă, ca nefondată, și menținerea hotărârii atacate, ca fiind temeinică și legală, potrivit apărărilor din cuprinsul întâmpinării.
Reprezentantul intimatei-pârâte P. M. București, prin Primarul General solicită, ca rândul său, respingerea recursului reclamantei, ca nefondat, susținând că, potrivit planurilor de amplasament a rețelelor edilitare, terenul nu poate fi restituit în natură.
Având cuvântul în susținerea propriului recurs, reprezentantul recurentei-pârâte U. P. din București solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței, în parte, în ceea ce privește obligarea sa la emiterea dispoziției pentru construcția demolată, având în vedere că, potrivit Legii nr.10/2001, competența în soluționarea acestei cereri îi revine M. București; nu solicită cheltuieli de judecată.
Recurenta-reclamantă H. M., prin avocat, solicită respingerea recursului pârâtei U. P., deoarece Legea nr.10/2001 prevede că unitatea deținătoare și notificată este în măsură să soluționeze cererea.
Consideră că soluția pronunțată de instanța de fond cu privire la acest aspect este legală, P. M. București fiind scoasă din cauză.
Reprezentantul intimatei-pârâte P. M. București, prin Primarul General solicită ca instanța să aibă în vedere dispozițiile art. 32 alin. 1 din Legea nr.10/2001.
Consideră că U. P. ar trebui să completeze decizia emisă și cu privire la construcția demolată, apoi să fie înaintat dosarul la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin contestația formulată la 29.07.2010, precizată la 25.11.2010, reclamanta Hortvath M. a solicitat, în contradictoriu cu P. M. București și U. Politehnică București, anularea Deciziei nr.374/30.06.2010 emisă de aceasta din urmă pârâtă în temeiul Legii nr.10/2011 și obligarea ei la emiterea unei decizii de restituire în natură a terenului situat în București, ., sector 6, în suprafață de 130 mp, precum și acordarea de despăgubiri prin echivalent pentru construcția demolată existentă pe acesta.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este unica moștenitoare, în calitate de fiică a numitei Miloșanu V., expropriată de imobilul mai sus amintit în temeiul Decretului nr.759/1965 al CS al RSR, imobilul dobândit de către bunicii săi Miloșanu V. și Miloșanu E. prin contractul de vânzare-cumpărare transcris în Registrul de Transcripțiuni al Tribunalului Ilfov – Secția notariat sub nr._ .
A mai arătat reclamanta că notificarea formulată inițial către P. M. București, purtând nr.198, a fost transmisă spre soluționare Universității Politehnice București, care, deși a dispus de toate actele doveditoare ale dreptului său de proprietate, în mod nelegal a respins cererea de restituire în natură a terenului și nu s-a pronunțat nici cu privire la cererea de acordare de despăgubiri prin echivalent pentru construcția demolată existentă pe acesta.
Deși obiectul notificării îl constituia suprafața de teren de 130 mp ce rezultă din actele de proprietate depuse la dosar, pârâta, în mod greșit, s-a pronunțat prin decizia amintită doar cu privire la o suprafață de 128,82 mp.
Pârâta U. Politehnică București a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
La termenul din 25.11.2010, instanța a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei P. M. București, reținând că reclamanta contestă, în baza prevederilor Legii nr.10/2001, decizia nr.374/30.06.2010 a Universității Politehnice București, solicitând obligarea unității deținătoare la restituirea în natură a terenului și acordarea de despăgubiri bănești pentru construcția demolată situată în ., sector 6.
Pe cale de consecință, conform art.26 din Legea nr.10/2001, instanța a constatat că nu există identitate între persoana pârâtului Municipiul București prin Primarul General și unitatea deținătoare, respectiv emitenta dispoziției contestate și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât.
Prin sentința civilă nr.1488/13.09.2012, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis în parte contestația, astfel cum a fost precizată de reclamanta H. M., a dispus completarea Deciziei nr.374/30.06.2010, emisă de U. P. București, în sensul că la pct.2 al acesteia se va menționa că acordarea despăgubirilor în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005 se va face atât pentru terenul în suprafață de 128,82 mp, situat în București ., sector 6, cât și pentru construcția demolată, astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză efectuat de expert P. C., a păstrat restul dispozițiilor deciziei și a obligat pârâta la 2.400 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că prin Decizia nr.374/30.06.2010 emisă de pârâta U. Politehnică București, având ca obiect soluționarea notificării nr.198/2002 formulată de reclamantă în baza Legii nr.10/2001, a fost respinsă cererea acesteia de restituire în natură a terenului situat în București, ., sector 6, pronunțându-se acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005 pentru suprafața de teren de 128,82 m.p. ce nu poate fi restituită în natură.
Reclamanta a făcut dovada că are calitatea de persoană îndreptățită în accepțiunea art.1 și art.4 al.2 din Legea nr.10/2001 (aspect necontestat în cauză), în sensul că este unica moștenitoare a autoarei sale Miloșanu V., pe numele căreia imobilul în litigiu, compus din teren în suprafață de 128,82 m.p. și construcție (ulterior demolată), a fost expropriat în temeiul Decretului nr.759/1965 – poziția 19 din anexa acestuia, fără a se încasa despăgubiri în urma exproprierii, astfel cum rezultă din declarația autentificată depusă la dosar.
În ce privește suprafața terenului în litigiu, din actele depuse reiese că exproprierea s-a făcut pentru 128,82 m.p., suprafață ce a fost avută în vedere și în cuprinsul deciziei contestate.
Referitor la cererea reclamantei de restituire în natură a terenului, tribunalul a constatat că aceasta este neîntemeiată, întrucât respectivul teren nu este liber în înțelesul Legii nr.10/2001, el făcând parte din complexul universitar deținut de pârâtă, fapt atestat și prin concluziile expertizei topo efectuată în cauză, restituirea sa fiind de natură a afecta funcționalitatea și scopul pentru care au fost construite construcțiile ce fac parte din respectivul complex universitar, sens în care devin incidente prevederile art.11 alin.4 din Legea nr.10/2001 – ce conferă posibilitatea acordării de despăgubiri în echivalent pentru terenul ce nu poate fi restituit în natură.
Cât privește construcția cu destinația de casă ce s-a aflat pe teren, ulterior demolată, tribunalul a apreciat că în cauză existența acesteia a fost dovedită atât cu actul de vânzare-cumpărare din 9.04.1927 al autorilor reclamantei, Miloșan V. și E., cu istoricul de rol fiscal de la P. sector 6 București, cu autorizația de construire înregistrată sub nr._/30.03.1923 la P. orașului București, cât și cu autorizația de construire V. Miloșan emisă de P. M. București, înregistrată sub nr.44S/14.05.1955; din adresa emisă de Sfatul Popular București rezultă că această instituție a autorizat-o pe pârâtă să demoleze respectiva construcție, situație în care aceasta avea obligația să se pronunțe și cu privire la cererea reclamantei de acordare de măsuri reparatorii în echivalent pentru construcția demolată.
Ca urmare, întrucât în privința construcției demolate în cauză sunt incidente prevederile art.11 alin.2 din Legea nr.10/2001, tribunalul, în temeiul art.24 din Legea nr.10/2001, a admis contestația în parte, în sensul arătat mai sus și a făcut aplicarea art.274 pct.3 C.pr.civ., obligând pârâta la 2.400 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Hortvath M., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, admiterea contestației precizate și completate cu consecința anulării deciziei contestate și obligării intimatei U. Politehnică București la emiterea unei decizii de restituire în natură a terenului din București, ., sector 6 și acordarea de despăgubiri în echivalent pentru construcția demolată existentă pe acesta.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că în mod corect instanța de fond reține că are calitatea de persoană îndreptățită în accepțiunea art.1 și 4 alin.2 din Legea nr.10/2001, fiind unica moștenitoare a autoarei Miloșeanu V., al cărei imobil a fost expropriat în temeiul Decretului nr.759/1964.
Cu privire însă la cererea de restituire, tribunalul, nu numai că nu indică temeiul de drept ce a stat la baza convingerii sale, dar face și o motivare contradictorie, arătând că terenul nu este liber, deși expertul a concluzionat în sens contrar (liber de construcții, neafectat de rețele edilitare sau elemente de sistematizare). Motivarea este una lacunară, lipsită de fundament juridic și nu prezintă suficiente elemente care să justifice luarea acestei decizii. Pe de altă parte, nu se indică în ce mod ar fi afectate funcționalitatea și scopul pentru care au fost edificate construcțiile și, mai mult, nici construcțiile ce ar fi afectate, în condițiile în care din raportul de expertiză anexat la dosar rezultă că terenul în cauză se află lângă o singură construcție, cantina universității.
Or, pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebuie să evidențieze că judecătorul a examinat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate în acord cu art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece această convenție nu urmărește să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective. Hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantei.
A mai arătat recurenta că instanța de fond nu a analizat probele administrate și nu a prezentat motivele pentru care au fost înlăturate susținerile sale.
Astfel, a reținut tribunalul că terenul de 130 mp este cuprins într-un program de „reabilitate, modernizare, dezvoltare și echipare a infrastructurii educaționale la cantina R II, având ca destinație alee de acces pentru persoane și autoturisme la clădirea cantinei”.
Or, acest motiv nu a fost dovedit, neavând suport juridic, neexistând un program avizat și aprobat. Pe de altă parte, terenul este liber de construcții, iar eventualitatea edificării pe acest teren, în viitor, de alei de acces pentru automobile și persoane la clădirea cantinei nu constituie un motiv de neaplicare a dispozițiilor imperative prevăzute de art.7 alin.1 din Legea nr.10/2001.
Art.9 din actul normativ menționat consacră expres, cu titlu de principiu, faptul că imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află, se restituie în natură, ceea ce trebuie făcut și în speța de față, în condițiile în care terenul a fost preluat abuziv și poate fi restituit în natură, neexistând niciun impediment la restituirea sa. Pe teren nu se află rețele edilitare, iar accesul la cantina universității se face pe o altă latură a clădirii, nu pe cea învecinată cu terenul revendicat, cantina fiind împrejmuită de terenuri libere de construcții, existând, așadar, posibilitatea pentru pârâtă de a construi alei de acces la cantină și pe alt teren proprietatea universității.
Prin urmare, motivarea instanței, în sensul că restituirea în natură este imposibilă, afectând funcționalitatea imobilului construcție edificat pe terenul aparținând intimatei este contrazisă chiar de probele administrate.
Recurenta a susținut și că prima instanță a reținut greșit suprafața de teren revendicată, ca fiind de 128,82 mp, deși în contestația și în actele depuse la dosar, dar și în ambele rapoarte de expertiză efectuate, se menționează o suprafață măsurată de 130 mp.
A invocat și încălcarea sau aplicarea greșită a prevederilor art.10 alin.4 din Legea nr.10/2001, caz în care sunt incidente dispozițiile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă.
Prin urmare, chiar și în situația arătată de pârâtă, în care terenul ar fi fost cuprins într-un program de reabilitare, în temeiul dispozițiilor sus arătate instanța trebuia să pună în aplicare principiul priorității restituirii în natură a terenului preluat abuziv.
Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și pârâta U. Politehnică București, solicitând modificarea în parte a sentinței, în sensul înlăturării obligației acestei instituții de a completa decizia contestată cu mențiunea acordării despăgubirilor și pentru construcția demolată.
În drept, a arătat că au fost încălcate prevederile art.32 alin.1 din Legea nr.10/2001, caz în care, în situația imobilelor construcții demolate, notificarea se soluționează, potrivit art.10 sau 11, prin dispoziția motivată a primarului unității administrative teritoriale în a cărui rază s-a aflat imobilul, în speță de Primarul General al M. București. Prevederile art.32 alin.2 din Legea nr.10/2001 se aplică în mod corespunzător, cu referire la art.22 – 28 din lege.
Pe de altă parte, întrucât reclamanta nu a urmat procedura administrativă prealabilă prevăzută de Legea nr.10/2001 și nu a formulat notificare și pentru imobilul construcție, în condițiile legii, acțiunea sa cu privire la acordarea de despăgubiri și pentru construcție este inadmisibilă.
Prin întâmpinare, intimata U. Politehnică București a solicitat respingerea recursului declarat de contestatoarea Hortvath M., ca nefondat.
În esență, a arătat că motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.7 Cod de procedură civilă privind nemotivarea hotărârii nu poate fi primit față de considerentele expuse.
În speță, după ce analizează raportul de expertiză întocmit în cauză, în mod firesc instanța concluzionează că terenul în litigiu este parte integrantă a complexului universitar, menit a deservi interesele comunității de cadre didactice și studenți, iar restituirea sa în natură ar afecta funcționalitatea și scopul pentru care au fost construite clădirile ce fac parte din respectivul complex.
În plus, conform aceluiași raport, se poate observa că prin colțul din dreapta al terenului în litigiu trece conducta de termoficare ce aparține RADET și care deservește întreaga zonă, fapt ce face aplicabile dispozițiile art.10 pct.3 din HG nr.250/2007.
Tot în acest raport de expertiză se menționează că terenul revendicat se află pe spațiul verde aferent cantinei universității, aspect ce întărește concluzia privind imposibilitatea restituirii în natură a imobilului.
Tocmai analiza corectă și temeinică a probei administrate a permis primei instanțe să stabilească regimul juridic al terenului în litigiu, o asemenea apreciere de drept neputând fi făcută de un expert.
În raport de prevederile art.11 alin.4 din Legea nr.10/2001, prima instanță a făcut distincție între noțiunile de teren liber și teren liber ce poate fi restituit în natură, știut fiind că posibilitatea restituirii în natură a terenului liber este subordonată afectațiunii sale. Faptul că pe terenul în litigiu nu există construcții nu este un temei suficient pentru restituirea sa în natură, câtă vreme face parte dintr-un spațiu conceput și amenajat pentru satisfacerea nevoilor comunității universitare.
Din economia Legii nr.10/2001 se poate observa că, deși legea instituie principiul restituirii în natură al imobilelor, de la acesta există și excepții, cu referire la măsurile reparatorii ce se pot acorda prin echivalent.
Reclamanta Hortvath M. a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului declarat de pârâta U. Politehnică București, arătând că a urmat procedura administrativă prealabilă prevăzută de Legea nr.10/2001 și a formulat notificarea nr.198/30.01.2002, prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului teren și construcție din București, ., sector 6.
Nu poate fi reținută interpretarea restrictivă pe care o dă pârâta noțiunii de imobil, în sensul exclusiv de teren, cât timp prin notificare s-a solicitat restituirea întregului bun, cum a aparținut autoarei reclamantei, respectiv teren și construcție.
D. consecință, reclamanta a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei U. Politehnică București, invocată numai sub aspectul emiterii deciziei privind măsurile reparatorii prin echivalent pentru construcția demolată.
A precizat că, față de dispozițiile art.10 și 11 alin.2 din Legea nr.10/2001, raportat la principiul plenitudinii de competență în soluționarea notificărilor formulate în baza acestui act normativ, unitatea deținătoare are calitatea de a emite decizie și pentru construcția demolată, legiuitorul nestabilind în mod expres competența în sarcina unei anume instituții.
Pe de altă parte, P. M. București și-a declinat competența de soluționare în favoarea Universității Politehnice București, având în vedere caracterul acesteia de unitate deținătoare a imobilului revendicat, dosarul de revendicare fiind înaintat cu adresa nr._/13.04.2009.
În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri, la dosar fiind depuse următoarele acte: extras privind calculul valorii terenului expropriat, calculul suprafețelor ce se cer a fi scoase din circuitul civil cu ocazia construiri „Grupului Social Studențesc Regie II – etapa a II-a”, justificarea metrică a întregii suprafețe, adresa Sfatului Popular al Orașului București – Secțiunea de Arhitectură și Sistematizare – Inspectoratul pentru Construcții, decizia pentru casarea unor bunuri din 15.10.1966, devizul financiar privind plata locuitorilor expropriați în vederea construirii „Grupului Social Studențesc Regie II – etapa a II-a”, declarația autentificată sub nr.500/582/25.02.2013 dată de reclamantă la Consulatul General al României la New York, SUA, certificatul de moștenitor nr.316/15.02.1993 emis de Notariatul de Stat Sector 6 București, în dosarul nr.185/1993, Autorizația de încheiere căsătorie nr._/07.07.1971, traducere din limba engleză, emisă de Statul New York.
Examinând sentința recurată prin prisma prevederilor art.304 pct.7 și 9 Cod de procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Prin notificarea formulată la data de 31.01.2002, contestatoarea Hortvath M. a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în București, ., sector 6 și care a aparținut mamei sale Miloșeanu V., imobil expropriat prin Decretul Consiliului de Stat al RSR nr.759/1959. Atașat acestei notificări, reclamanta a prezentat actele de proprietate ale autorilor săi, inclusiv adresa nr._/1966 a Institutului Politehnic București de expropriere și despăgubire a mamei sale Miloșeanu V..
Această notificare a fost înaintată spre soluționare intimatei de față, U. Politehnică București, conform adresei nr._/13.04.2009, aflată la fila 64 dosar fond, întrucât imobilul era deținut de Institutul Politehnic București.
Ulterior, U. Politehnică București a emis Decizia nr.374/30.06.2010, prin care a respins cererea de restituire în natură a terenului din București, ., sector 6, întrucât acesta este cuprins în programul de „Reabilitate, modernizare, dezvoltare și echiparea infrastructurii educaționale la cantina R II”, având destinația alee de acces pentru persoane și autoturisme la clădirea cantinei, a propus pentru imobilul notificat – teren în suprafață de 128,82 mp din București, ., sector 6, care nu poate fi restituit în natură acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005, modificată și completată.
Criticile expuse de către reclamantă au vizat, pe de o parte, nemotivarea hotărârii instanței de fond, din perspectiva art.304 pct.7 Cod de procedură civilă, cu referire la art.261 alin.1 pct.5 Cod de procedură civilă, iar, pe de altă parte, greșita soluție asupra cererii de restituire în natură a imobilului din București, ., sector 6, în ceea ce privește aplicarea prevederilor art.7 din Legea nr.10/2001, și, totodată, determinarea suprafeței de teren în litigiu.
Curtea observă că prima instanță a reținut că cererea de restituire în natură a terenului este neîntemeiată, întrucât acest imobil nu este liber în sensul Legii nr.10/2001, el făcând parte din complexul universitar deținut de pârâtă. Totodată, instanța de fond a apreciat că prin admiterea acestei cereri s-ar afecta funcționalitatea și scopul pentru care au fost construite construcțiile ce fac parte din respectivul complex universitar, caz în care sunt aplicabile dispozițiile art.11 alin.4 din Legea nr.10/2001.
În aceste condiții, Curtea consideră că au fost respectate prevederile art.261 alin.1 pct.5 Cod de procedură civilă, în sensul că hotărârea primei instanțe cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea acesteia, precum și cele pentru care s-a înlăturat cererea reclamantei, caz în care nu pot fi aplicabile prevederile art.304 pct.7 Cod de procedură civilă.
Nu este vorba de o motivare sumară și confuză a hotărârii judecătorești, care să echivaleze cu nemotivarea hotărârii, întrucât au fost respectate cerințele textului de lege menționat, au fost prezentate motivele și probele avute în vedere, astfel încât să se poată exercita controlul judiciar de către instanța de recurs.
Împrejurarea că prima instanță a reținut drept cauză pentru imposibilitatea de restituire în natură faptul că această măsură ar afecta funcționalitatea și scopul pentru care au fost edificate construcțiile ce fac parte din complexul universitar nu se constituie într-un motiv de modificare a hotărârii prin prisma art.304 pct.7 Cod de procedură civilă, acest aspect urmând a fi avut în vedere de Curte la analiza aplicării prevederilor Legii nr.10/2001, respectiv art.10 și 11. De altfel, instanța a indicat și temeiul de drept în raport de care se impune respingerea cererii de restituire în natură.
În consecință, Curtea va înlătura această critică ca nefondată.
Referitor la celelalte critici susținute prin cererea de recurs de către contestatoare, Curtea reține că prin notificare a fost solicitată restituirea în natură a imobilului din București, ., sector 6, noțiunea de imobil urmând a fi înțeleasă, raportat și la prevederile Legii nr.10/2001, ca incluzând atât terenul, cât și construcția.
Conform art.6 din Legea nr.10/2001, „prin imobile, în sensul prezentei legi, se înțeleg terenurile, cu sau fără construcții, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în aceste construcții”.
Astfel, chiar dacă nu s-a menționat în mod expres că este vorba de teren și construcție, în notificare au fost indicate elementele de identificare a bunului imobil solicitat, reclamanta atașând, totodată, și actele doveditoare pentru acesta.
Suprafața de teren înscrisă în actul de proprietate al autorilor reclamantei era de 130 mp. Cât privește construcția cu destinația de casă ce s-a aflat pe teren, demolată ulterior, în cauză s-a reținut existența acesteia, conform actului de vânzare-cumpărare din 09.04.1927 al autorilor reclamantei, Miloșan V. și E., istoricului de rol fiscal de la P. sector 6 București, autorizației de construire înregistrată sub nr._/30.03.1923 și autorizației de construire V. Miloșan înregistrată sub nr.44S/14.05.1955. Mai mult, din adresa emisă de Sfatul Popular București rezultă că pârâtă a fost autorizată să demoleze respectiva construcție.
În ceea ce privește întinderea dreptului de proprietate, Curtea are în vedere suprafață de 130 mp., chiar dacă în actul de expropriere se face vorbire de o suprafață de 128,82 mp.
Potrivit art.24 alin.1 din Legea nr.10/2001, „În absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive”.
Aplicarea acestor prevederi operează numai în absența unor probe contrare, fapt ce implică, pe de o parte, condiția obținerii de către solicitant a negațiilor referitoare la actele de proprietate, obținute ca urmare a cererilor adresate Arhivelor Naționale și primăriei în a cărei rază este situat imobilul revendicat, dublate de depunerea unei declarații olografe, prin care solicitantul declară pe propria răspundere că nu mai deține alte înscrisuri, și, pe de altă parte, coroborarea informațiilor furnizate de actele normative sau de autoritate, prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în aplicare măsura preluării abuzive, cu celelalte informații aflate la dosarul de restituire.
Or, în speță, dovada dreptului de proprietate a fost făcută de reclamantă în acord cu art.23.1 din Norme metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 – prin act juridic translativ de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică (act de vânzare-cumpărare).
De altfel, așa cum reiese din raportul de expertiză întocmit în speță, suprafața de teren expropriată a fost în realitate de 130 mp, prin actul de expropriere fiind afectată suprafața de 128,82 mp, cealaltă suprafață de 1,16 mp fiind preluată de stat în fapt. Este, astfel, greu de presupus că, din moment ce s-a procedat la exproprierea întregului imobil în litigiu, înscris în titlul de proprietate al autorilor reclamantei cu valoarea de 130 mp, preluarea în drept s-ar fi făcut numai cu referire la suprafața indicată în decizia contestată, respectiv doar pentru 128,82 mp.
În aceste condiții, pârâta U. Politehnic din București trebuia să propună reclamantei acordarea de măsuri reparatorii în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005 pentru terenul în suprafață de 130 mp., situat în București, ., sector 6.
Referitor la cererea reclamantei de restituire în natură a terenului ce a făcut obiectul notificării, Curtea constată că, deși Legea nr.10/2001 instituie principiul restituirii în natură al imobilelor, de la acesta regulă există și excepții, cu referire la măsurile reparatorii ce se pot acorda prin echivalent.
În speță, în raport de prevederile art.11 alin.4 din Legea nr.10/2001, prima instanță a făcut distincție între noțiunile de teren liber și teren liber ce poate fi restituit în natură, cât timp posibilitatea restituirii în natură a terenului liber este subordonată afectațiunii sale.
Tribunalul a constatat că respectivul teren nu este liber în înțelesul Legii nr.10/2001, el făcând parte din complexul universitar deținut de pârâtă, fapt atestat și prin concluziile expertizei topo efectuată în cauză, restituirea sa fiind de natură a afecta funcționalitatea și scopul pentru care au fost construite construcțiile ce fac parte din respectivul complex universitar.
Împrejurarea că pe terenul în litigiu, de numai 130 mp, nu există construcții nu este un temei suficient pentru restituirea sa în natură, câtă vreme face parte dintr-un spațiu conceput și amenajat pentru satisfacerea nevoilor comunității universitare. Terenul de 130 mp este cuprins în programul de „reabilitate, modernizare, dezvoltare și echipare a infrastructurii educaționale la cantina R II, având ca destinație alee de acces pentru persoane și autoturisme la clădirea cantinei”. Așadar, funcționalitatea terenului pârâtei a fost gândită prin luarea în considerare și a terenului solicitat de reclamantă, astfel încât ea nu poate fi tratată individual.
Potrivit art.11 alin.4 din Legea nr.10/2001, în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil. Ipoteza enunțată la textul menționat vizează situația în care terenul expropriat este integral ocupat de lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, caz în care se vor stabili numai măsuri reparatorii în echivalent pentru întregul imobil.
Or, în cauză, exproprierea a fost realizată prin Decretul nr.759/1965 al CS al RSR.
Curtea apreciază că, pentru stabilirea împrejurării dacă este sau nu posibil a fi restituit în natură terenul preluat de la autorii reclamantei, se impune a fi avut în vedere scopul pentru care s-a luat măsura exproprierii imobilului.
Astfel, scopul respectivei exproprieri - dispuse prin decretul menționat - a fost acela al executării lucrărilor pentru Institutul GGD (actuala U. Politehnică București).
Executarea lucrărilor menționate și existența, în prezent, a complexului universitar constituie aspecte necontestate de părți, contestatoarea însăși precizând în conținutul notificării că terenul solicitat este amplasat în curtea Universității
Din probatoriul administrat rezultă că terenul a fost, încă de la epoca preluării lui de la autorii contestatoarei, dat în administrarea fostului Minister al Învățământului, iar U. Politehnică București este instituția care, în calitate de continuatoare, a înștiințat-o pe reclamantă de faptul că urmează a-i plăti despăgubiri pentru imobilul expropriat.
Astfel, reținând că terenul în litigiu a fost preluat în scopul constituirii instituției de învățământ superior menționate, că s-au realizat lucrările în vederea cărora s-a luat măsura exproprierii, iar, potrivit expertizei efectuate în cauză, terenul se află în incinta/curtea complexului universitar edificat, Curtea apreciază că acest imobil este parte componentă a „spațiului universitar”, în acord cu prevederilor art.91 alin.1din Legea nr.84/1995 (normă conform căreia „spațiul universitar este constituit din totalitatea edificiilor, terenurilor, campusurilor universitare, dotărilor de orice fel și cu orice destinație folosite de instituția de învățământ superior, indiferent de titlul juridic sub care aceasta este îndreptățită să le utilizeze”).
Mai mult, față situația de fapt reținută și de prevederile art.166 alin.1 și 4 din același act normativ - care sunt în sensul că „Baza materială a învățământului de stat constă în întregul activ patrimonial al Ministerului Educației și Cercetării, al instituțiilor și unităților de învățământ și de cercetare științifică din sistemul de învățământ existent la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum și în activul patrimonial redobândit sau dobândit ulterior ” și „Baza materială a instituțiilor de învățământ superior de stat și de cercetare științifică universitară este de drept proprietatea acestora” - Curtea apreciază că terenul în litigiu se află în prezent chiar în proprietatea Universității Politehnice București
În consecință, criticile contestatoarei cu privire la nedispunerea restituirii în natură a imobilului apar ca nefondate, întrucât lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren expropriat. Într-un astfel de caz, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent, conform art.11 alin.4 din Legea nr.10/2001. Terenul nu poate fi socotit „liber”, adică restituibil în natură potrivit prevederilor Legii nr.10/2001 ca urmare a constatării neocupării lui de clădirile propriu-zise ale instituției de învățământ. Așa cum a arătat și expertul, terenul face parte din incinta unității de învățământ și este afectat de detalii de sistematizare care determină a se considera că este ocupat funcțional în întregime. În același sens sunt și normele de aplicare a Legii nr.10/2001, aprobate prin HG nr.250/2007, care, la pct.11.3, arată că pot fi socotite libere imobilele expropriate care nu au primit afectațiunea pentru care s-a dispus exproprierea. Or, în speță, imobilul a primit afectațiunea pentru care s-a dispus exproprierea.
În raport de toate aceste considerente, Curtea, conform art.312 alin.1 cu referire la art.304 pct.9 Cod procedură civilă, va admite recursul formulat de recurenta – reclamantă Hortvath M. împotriva sentinței civile nr.1488/13.09.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, va casa, în parte, sentința recurată, va anula, în parte, dispoziția contestată, va obliga pe pârâta U. Politehnic din București să propună reclamantei acordarea de măsuri reparatorii în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005 pentru terenul în suprafață de 130 mp, situat în București, ., sector 6 și va menține celelalte dispoziții ale Deciziei nr.374/30.06.2010.
În speță, casarea hotărârii primei instanțe este determinată de aplicarea prevederilor art.312 alin.5 Cod procedură civilă, în ceea ce privește recursul declarat de recurenta pârâtă U. Politehnică București, cu referire la încheierea de ședință de la 25.11.2010, prin care a fost admisă excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei P. M. București, reținându-se că reclamanta contestă, în baza prevederilor Legii nr.10/2001, Decizia nr.374/30.06.2010 a Universității Politehnice București, respectiv solicită obligarea unității deținătoare la restituirea în natură a terenului și acordarea de despăgubiri bănești pentru construcția demolată situată în ., sector 6.
În cauză, P. M. București nu numai că nu deține în prezent terenul a cărui restituire se solicită, dar nici nu a avut în patrimoniu acest teren de la data preluării lui de către stat, el fiind folosit în tot acest interval de timp potrivit scopului pentru care s-a făcut exproprierea de către U. Politehnică București.
În raport de situația de fapt dedusă judecății, au fost încălcate prevederile art.32 alin.1 din Legea nr.10/2001, care dispun în sensul că „În situația imobilelor-construcții demolate, notificarea formulată de persoana îndreptățită se soluționează potrivit art.10 sau 11 prin dispoziția motivată a primarului unității administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a aflat imobilul, respectiv a Primarului General al M. București”, cu aplicarea în mod corespunzător a dispozițiilor art.22-28 din legea specială.
Prin urmare, notificarea trebuia să fie soluționată prin dispoziția motivată a primarului unității administrative teritoriale în a cărui rază s-a aflat imobilul, în speță de Primarul General al M. București, ceea ce implică înlăturarea obligației Universității Politehnice București de a completa decizia contestată cu mențiunea acordării despăgubirilor și pentru construcția demolată.
Întrucât în mod greșit P. M. București și-a declinat competența de soluționare a cererii de acordare de despăgubiri pentru construcția demolată în favoarea Universității Politehnice București, având în vedere caracterul acesteia din urmă de unitate deținătoare a terenului revendicat, precum și nepronunțarea pe fond asupra acestei cererii în limitele cadrului legal dedus judecății, Curtea va casa încheierea de ședință de la 25.11.2010 și va trimite cauza Tribunalului București pentru soluționarea cererii ce vizează măsurile reparatorii pentru construcția demolată, în contradictoriu cu P. M. București.
Vor fi menținute dispozițiile sentinței recurate de admitere, în parte, a contestației și de obligare a pârâtei U. Politehnică din București la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de recurenta – reclamantă HORTVATH M. și de recurenta – pârâtă U. POLITEHNICĂ BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.1488/13.09.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă.
Casează încheierea de ședință de la 25.11.2010 și, în parte, sentința recurată.
Anulează, în parte, dispoziția contestată și obligă pe pârâta U. Politehnică din București să propună reclamantei acordarea de măsuri reparatorii în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005 pentru terenul în suprafață de 130 mp situat în București, ., sector 6.
Menține celelalte dispoziții ale Deciziei nr.374/30.06.2010.
Trimite cauza Tribunalului București pentru soluționarea cererii de acordare de măsuri reparatorii pentru construcția demolată, în contradictoriu cu P. M. București.
Menține dispozițiile sentinței recurate de admitere, în parte, a contestației și de obligare a pârâtei U. Politehnică din București la plata cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 05.03.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
S.-G. P. M. V. L. D.
GREFIER
E. C.
Red.M.V.
tehdact.R.L.
2 ex./26.06.2013
TB-S.3 – M.P.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1341/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 59/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
