Revendicare imobiliară. Decizia nr. 59/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 59/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-01-2013 în dosarul nr. 6537/2/2012
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 59 R
Ședința publică de la 15.01.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – D. F. G.
JUDECĂTOR – F. C.
JUDECĂTOR – D. L. M.
GREFIER – S. V.
……………….
Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorii C. G. și C. A., împotriva deciziei civile nr. 1216R/12.06.2012, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații . SRL, B. M. M., B. N., I. M. M. și P. V. A..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorii C. G. și C. A. personal și asistați de avocat Ben Othmane L. D., cu împuternicire avocațială la dosar și intimatul . SRL reprezentat de avocat P. C. C., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimații B. M. M., B. N., I. M. M. și P. V. A..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Instanța procedează la legitimarea contestatoarei C. G., care se legitimează cu C.I. . nr._, eliberată de Secția 15, la data de 25.07.2002.
Contestatoarea C. G. personal semnează în fața instanței motivele contestației în anulare și precizează că este reprezentată de avocat Ben Othmane L. D..
Apărătorul intimatului . SRL depune la dosar un înscris, respectiv copia procesului verbal privind încetarea executării silite și comunică și părții adverse o copie de pe acesta.
Apărătorii părților arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor contestației în anulare.
Apărătorul contestatorilor C. G. și C. A. solicită admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulată. Să se constate că instanța de recurs în mod greșit a respins uzucapiunea. Arată că instanța de recurs nu s-a pronunțat cu privire la unele înscrisuri depuse la dosar și din care reieșea că nu există o suprapunere a terenurilor. Depune la dosar concluzii scrise. Își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Apărătorul intimatului . SRL solicită respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă. Deși se invocă dispozițiile art. 318 C.pr.civ., solicită să se constate că instanța de recurs în mod corect a apreciat că nu se pot analiza motivele de recurs privind identificarea terenului contestatorilor și al intimatului. Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 28.02.2007, reclamanta . București a chemat în judecată pe pârâții C. G. și C. A. pentru a fi obligați să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie o suprafață de teren de 36,32 mp și să se stabilească linia de hotar dintre terenurile aflate în proprietatea părților din proces; să se constate nulitatea parțială a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2459/31.10.2000 autentificat de BNP M. V. sub aspectul transmiterii către vânzătorii C. a suprafeței de teren de 36,32 mp, suprafață de teren ce nu se afla în proprietatea autorului pârâților, la data transmiterii dreptului de proprietate asupra terenului.
Pârâții C. au formulat cerere reconvențională și au solicitat să se constate că au dobândit prin uzucapiune, suprafața de teren de 36,32 mp aflată în litigiu; de asemenea, au cerut să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 2006 între reclamantă și pârâții I. M. M. și Padinc V., pe care i-au chemat în judecată în acest proces.
Pârâții C. au formulat și cerere de chemare în garanție împotriva numitelor Bucoviceanu M. M. și Bucoviceanu N. solicitând obligarea lor, în calitate de vânzătoare, să le asigure liniștita posesia asupra terenului pe care l-au înstrăinat prin vânzare, reclamanților C. prin actul nr. 2459/31.10.2000, a cărei anulare se cere în prezentul proces.
Prin sentința civilă nr. 3175 din 02.06.2008 Judecătoria sectorului 4 București a admis, în parte, cerere principală în revendicare împotriva pârâților C. și a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților, conform raportului de expertiză întocmit în cauză, iar apelul declarat de pârâții C. împotriva sentinței a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 179 din 23.02.2011 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă.
Prin decizia civilă nr.1216R/ 12 iunie 2012 pronunțata de Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de recurenții-pârâți C. A. și C. G. împotriva deciziei civile nr.179/23.02.2011 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă . SRL, intimații-pârâți P. V. A., I. M. M. și intimatele-chemate în garanție B. M. M. și B. N. si au fost obligati recurenții C. A. și C. G. la plata sumei de 3000 de lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimata . SRL.
Pentru a pronunta aceasta decizie instanta de recurs a retinut urmatoarele:
Se retine inainte de toate ca motivele de recurs invocate au fost urmatoarele: a) dreptul recurenților-pârâți este preferabil, în pofida celor susținute de instanța de apel, deoarece ei se află în posesia terenului și au titlul cu data cea mai veche și, de asemenea, dreptul de proprietate asupra terenului este intabulat, fiind opozabil erga omnes; recurenții au titlul cel mai vechi, deoarece dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren de 316 mp este înscris într-un act de proprietate din anul 1941, act ignorat de către instanța de fond; b) nu există identitate între terenul identificat prin sentința civilă nr. 414/19.01.1998 a Judecătoriei Sector 4 și terenul ce a primit nr. cadastral_, aspect constatat în concluziile de la pct. 1 din raportul de expertiză efectuat în faza apelului; c) sub aspectul respingerii cererii de constatare a dobândirii dreptului prin uzucapiune, motivarea instanței de apel este greșită, deoarece instanțele de judecată au constatat că statul nu a avut niciodată un titlu valabil asupra terenului; d) instanța de apel a adăugat, nepermis, la raportul de expertiză tehnică imobiliară alte concluzii decât cele stabilite de expert.
Instanta de recurs retine in considerente că nu poate fi investită cu cercetarea criticilor formulate de recurenti împotriva hotărârii instanței de fond, chiar dacă, în motivele de recurs, recurenții au făcut o comparație între considerentele celor două hotărâri ale instanțelor de fond. Aceasta deoarece, potrivit art. 299 Cod procedură civilă numai hotărârea pronunțată în faza apelului este supusă recursului.
De asemenea, instanța de recurs precizează că, aspectele de fapt referitoare la identificarea terenului nu pot fi analizate în limitele art. 304 Cod procedură civilă, deoarece instanța de recurs nu poate fi investită decât pentru analizarea unor motive de nelegalitate a hotărârii atacate.
Asupra criticilor formulate în baza art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă instanța de recurs constată că, având în vedere situația de fapt – necontestată – în care ambele părți din proces se află în posesia unui titlu de proprietate, instanța de apel a stabilit preferabilitatea unuia dintre titluri, în baza criteriilor de notorietate stabilite atât în doctrină, cât și în practica judiciară, pentru soluționarea acțiunilor în revendicare. În acest context, instanța de apel a comparat titlurile de proprietate ale autorilor părților și a constatat că titlul de proprietate al reclamantei este preferabil în baza elementelor de fapt enumerate în decizia atacată, elemente care reprezintă aspectele esențiale, în baza cărora, în practică, este admisă o acțiune în revendicare, respectiv recunoașterea, în favoarea autorilor reclamantei, a dreptului de proprietate asupra imobilului printr-o sentință judecătorească irevocabilă anterioară transmiterii bunului. De asemenea, nu are relevanță în cauză împrejurarea că pârâții-recurenți se află în posesia terenului, deoarece criteriul „in pari causa melior est causa possidendis” se aplică în situația în care părțile din proces nu prezintă titluri de proprietate asupra terenului revendicat (or, în speță, ambele părți au titlu) sau în situația în care, deși ambele părți au titluri de proprietate, nu se poate stabili care drept de proprietate este preferabil, ceea ce nu a fost cazul în speță, deoarece instanța a stabilit titlul preferabil în baza unor criterii suficiente și corect reținute. De asemenea, recurenții C. au dobândit prin actul de vânzare nr. 2459/2000 numai 300 mp de teren (fila 122 dosar recurs) și au în posesie 335,66 mp (fila 152 dosar apel - expertiză) rezultând că, pentru suprafața de teren revendicată de reclamanți, părății nu dețin un titlu de proprietate.
Acesta este și motivul pentru care, ei au cerut să se constate că au dobândit terenul prin uzucapiune. Însă, sub acest ultim aspect, instanța de recurs susține în totalitate motivarea instanței de apel în sensul că, de vreme ce, înainte de anul 1990, toate terenurile din zona în litigiu se aflau în proprietatea statului, ele nu puteau fi uzucapate, prin exercitarea unei posesii utile, începută anterior anului 1990 (anterior anului 1991 precizează instanța de recurs) astfel că, nu se poate pune în discuție, în acest proces, dobândirea dreptului de proprietate de către pârâți prin uzucapiune, pe un termen de 30 de ani, cerut de art. 1890 Cod civil.
Aceasta deoarece, prescripția achizitivă având ca obiect dreptul de proprietate al statului asupra terenului nu putea să curgă, în speță, înainte de anul 1991, în condițiile în care proprietatea statului în totalitatea ei, era scoasă afară din comerț (art. 1844 Cod civil) și nu putea face obiectul proprietății private datorită destinației și naturii sale.
Constituția din anul 1991 a făcut diferența în art. 136 și prin legile ulterioare între proprietatea publică și proprietatea privată a statului, astfel că, numai de la . actului normativ menționat putea începe să curgă prescripția achizitivă pentru cazul terenurilor aflate în proprietatea privată a statului. Dar, înainte de data menționată, terenurile aflate în proprietatea statului erau imprescriptibile, aspect ce a fost reținut și în decizia nr. IV din 2006 dată în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, decizie prin care se face o distincție netă între terenurile la care se referă dispozițiile art. 1844 cod civil și terenurile la care se referă Legile nr. 58 și 59 din 1974, terenuri ce și-au păstrat apartenența la domeniul proprietății private, atât timp cât nu au fost trecute în altă formă de proprietate, adică în proprietatea statului.
Terenul în litigiu s-a aflat în proprietatea statului anterior anului 1998, cu titlu de expropriere, aspect dovedit prin sentința civilă nr. 414/19.01.1998 a Judecătoriei Sector 4 București (fila 46 dosar fond) motiv pentru care a fost necesară pronunțarea unei sentințe pentru revendicarea terenului de către autorii reclamanților, în contradictoriu cu Municipiul București.
De aceea, pârâții-recurenți nu puteau dobândi până la data de astăzi dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu prin uzucapiune, în lipsa împlinirii termenului de 30 de ani, iar sub aspectul existenței unui titlu de proprietate asupra terenului revendicat de reclamanți, ei nu au prezentat un act de proprietate, ci au susținut numai o posesie utilă, aspect rezultând fără echivoc din contractul de vânzare-cumpărare nr. 2459/2000 (fila 122 dosar recurs).
Având în vedere că din actele de proprietate ale autorilor recurenților, a rezultat existența dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de teren de 300 mp, includerea scriptică în actul de proprietate din anul 2000 a unei suprafețe de teren mai mari, nu a avut nici un temei legal, astfel că, susținerea recurenților cu privire la existența unui titlu mai vechi cu privire la terenul în litigiu este nefondată, iar conform expertizelor, diferențele minore față de actele de proprietate din anul 1941 se datorează modului diferit de măsurare sub aspectul tehnicii folosite.
Impotriva acestei decizii s-a formulat prezenta contestatie în anulare de catre recurentii C. A. și C. G., invocandu-se urmatoarele motive:
- Instanta de recurs a refuzat sa se pronunte pe motivul de recurs privind identificarea terenului, respectiv daca terenul revendicat se suprapune cu parte din terenul contestatorilor sau cu alt teren, considerand ca nu este motiv de legalitate.
Se arată că, dacă nu este stabilită corect starea de fapt, nici aplicarea legii nu poate fi făcută corect.
Degeaba instanta a analizat actiunea in revendicare prin comparare de titluri si aplicarea uzucapiunii daca nu a stabilit cu exactitate sau a socotit fara temei cărui teren de fapt i se aplica normele legale amintite mai sus.
Astfel, din fisa corp proprietate rezulta cu certitudine ca suprafata de teren revendicata de parati se suprapune cu ., respectiv CADASTRUL CU NR. 4288 SE SUPRAPUNE CU-CADASTRUL 4702 CARE ESTE . SI NU ..
Aceasta suprapunere a fost operata in 2005 cand la dosarul de dezmembrare a lotului de cadastru 4288/4 s-a inlocuit expertiza judiciara de identificare a terenului care facea parte integranta din sentinta nr. 414/1998 efectuata de ing. V. M. cu o schita intocmita de ing P. R. in care se stabileau alte vecinatati si suprapunere cu parte din proprietatea mea.
Nu s-a luat in considerare de nici o instanta scrisoarea agentiei de cadastru nr_/24.04.2010 in care se confirma ca suprapunerea reala este cu . cu . artificial prin schita arata mai sus a ing P. R..
De mentionat ca reclamantii cu buna-stiinta si intentionat nu au depus niciodata dosar expertiza V. anexa la sentinta 414/1998.
S-a criticat decizia instanței de apel și sub aspectul răstălmăcirilor concluziilor expertizei D. M., iar instanța de apel, nejustificat, a confirmat expertiza de la fond. Asadar, au existat dovezi indubitabile, adica scrisoarea agentiei cadastru si expertiza D. M. administrate in apel.dar atat instanta de el cat si instanta de recurs au omis sa le valorifice, validand astfel un fals.
Contestatorii fac, mai departe, referiri la situația de fapt și probele administrate.
2. Neexistand identiate de imobile. Contestatorii au invocat în recurs institutia uzucapiunii în ce priveste suprafata aflata pe terenul lor si pe care autorii lor au stăpânit-o inca din anul 1941.
Nu se poate interpreta ca notificarea prin care și-au manifestat intentia de a cumpăra terenul, ca o recunostere a dreptului de proprietatea,deoarece C. A. nu a dorit decat sa stingă litigiul pe cale amiabila, acesta manifestare de vointa nu a fost exprimata si de C. G. si, mai mult decat atat, la data manifestarii de voință a formularii notificarii, termenul de prescriptie achizitiva era deja împlinit,acesta incepand sa curga din anul 1941.
Așadar, nu putea opera institutia întreruperii sau a suspendarii intrucat manifestarea de vointa a fost îndoielnică, fiind facuta cu intentia de a stinge un litigiu si la momentul exprimării termenul prescriptiei achizitive era deja implinit.
Greșit instanta de recurs a retinut ca terenul s-a aflat in proprietatea statului prin expropriere, deoarece acest teren nu a facut obiectul sentintei 414/1998, nefiind niciodata expropriat pentru ca nu exista identitate de teren, între terenul inscris in sentința civilă nr. 414/1998 si terenul contestatorilor.
Nefiind trecut in proprietea statului sunt incidente prevederile deciziei Inaltei Curți de Casatie si Justitie nr IV din 2006.
În drept se invoca art.318 Cod procedură civilă.
Soluționând contestația în anulare formulată, Curtea o va respinge ca nefondată, pentru următoarele motive:
Dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă permit formularea unei contestații în anulare împotriva unei decizii pronunțate în recurs, în situația în care instanța, respingând recursul, sau admițându-l numai în parte, a omis să cerceteze unul dintre motivele de recurs.
În cauza prezentă, prin contestația în anulare formulată nu se invocă de către contestatori o astfel de omisiune de cercetare a motivelor de recurs, ci se invocă, astfel cum rezultă din analiza contestației, greșeli de interpretare a probelor administrate, precum și aplicarea greșită a legii.
Or, modul de apreciere a probatoriului și modul de aplicare a legii nu pot constitui niciodată temei pentru contestația în anulare, această cale extraordinară de atac fiind reglementată pentru motive strict delimitate de art. 317 și art. 318 Cod procedură civilă.
În ce privește susținerea contestatorilor că instanța de recurs „a refuzat să se pronunțe pe motivul de recurs privind identificarea terenului”, Curtea constată că nici această situație nu poate deschide calea contestației în anulare, pentru că exact așa cum arată și contestatorii, instanța nu a omis să cerceteze criticile formulate în recurs cu privire la identificarea terenului, ci a refuzat, în mod justificat legal, să le cerceteze.
În cuprinsul deciziei în discuție se menționează în mod expres: „instanța de recurs precizează că, aspectele de fapt referitoare la identificarea terenului nu pot fi analizate în limitele art. 304 Cod procedură civilă, deoarece instanța de recurs nu poate fi investită decât pentru analizarea unor motive de nelegalitate a hotărârii atacate.”
Așadar, nu suntem în prezența unei omisiuni a instanței de recurs de a cerceta anumite critici formulate prin cererea de recurs, ci instanța de recurs a avut în vedere aceste critici, dar nu le-a dat relevanță, a precizat expres acest lucru și a motivat aceasta soluție.
Pentru toate aceste motive, în baza art. 318 Cod procedură civilă, va fi respinsă contestația ca nefondată.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, vor fi obligați contestatorii la 2000 lei cheltuieli de judecată către intimata . SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorii C. G. și C. A., împotriva deciziei civile nr. 1216R/ 12.06.2012, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații . SRL, B. M. M., B. N., I. M. M. și P. V. A..
Obligă pe contestatori la 2000 lei cheltuieli de judecată către intimata . SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. F. G. F. C.D. L. M.
GREFIER,
S. V.
RED.DFG
Tehnored.DFG/MȘ/ PS/2 ex.
24.01.2013
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 405/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 891/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
