Legea 10/2001. Decizia nr. 190/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 190/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-01-2013 în dosarul nr. 22407/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IV A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 190 R
Ședința publică de la 30.01.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE:- D. Y.
JUDECĂTOR:- P. F.
JUDECĂTOR:- M. A.
GREFIER:- F. J.
----------------
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții-reclamanți N. I., G. M. A., C. H. G. și S. C. împotriva Sentinței civile nr. 1393/27.06.2012 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL și . S.A., având ca obiect, Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurentul-reclamant N. I. personal, recurentul-reclamant S. C. prin apărător, avocat S. I., cu împuternicire avocațială nr. 17 – fila 29 dosar și intimatul-pârât M. București prin Primarul General prin apărător, avocat M. A. A., cu împuternicire avocațială nr._ – fila 28 dosar, lipsă fiind recurenții-reclamanți G. M. A. și C. H. G. și intimatul-pârât . SA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apărătorul recurentului-reclamant S. C. depune la dosar declarații notariale autentificate, din partea tuturor recurenților-reclamanți, din care rezultă că renunță la acțiunea introductivă (nu la recurs), în acest proces.
În raport de aceste declarații, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, urmând a se lua act de renunțarea la judecata acțiunii.
Recurentul-reclamant N. I. personal, solicită ca instanța să ia act de renunțarea la judecata acțiunii.
Intimatul-pârât M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL prin apărător, solicită să se constate că recurenții-reclamanți au renunțat la acțiunea introductivă.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă sub nr._ la data de 28.03.2011, reclamanții G. M. A. și N. I., în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primar General au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună pe fond asupra notificării nr.1251/19.07.2001, dosar administrativ nr. 4530, având ca obiect retrocedarea imobilelor situate in București după cum urmează: 5000 mp ., sector 4; 5000 mp - L. V. Barzesti, fn; 7500 mp -/ ., B, sector 4; 9200 mp - L. V. Barzesti, fn; 35.000 mp - . sector 3, 600 mp - ., sector 3, față de refuzul nejustificat al entității deținătoare de a soluționa notificarea cu care a fost investita.
În motivare, s-a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare nr.475/23.08.1938 S. Ludodovic si I. L. vând către N. I. L. o suprafața de teren astfel cum este individualizata in actul anexat.
La data de 19.07.2001 autorul subsemnaților, N. I. L. a formulat notificarea nr. 1251/2001, formându-se dosarul nr. 4530/2001.
Deși in dovedirea cererii, reclamanții au depuse toate înscrisurile necesare si au solicitat nenumărate audiente în vederea soluționării dosarului, pârâta nu a dat curs cererii formulată de reclamanți. Mai mult decât atât, prin sentința pronunțata in dosarul_/3/2008, instanța s-a pronunțat prin obligarea paratei sa se pronunțe asupra notificării.
Prin decizia nr. XX din 19.03.2007 înalta Curte de Casație și Justiție, admițând recursul în interesul legii, a stabilit că - în aplicarea dispozițiilor art. 26 al. (3) din Legea nr. 10/2001 -„instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și notificarea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
Conform art. 650 c.civ. natura transmiterii moștenirilor este legala, la fel ca si cesiunea drepturilor, existând astfel identitate intre reclamant și persoanele care au calitatea de moștenitori ai fostului proprietar.
La data de 17.01.2012 reclamanții au depus cerere precizatoare, în contradictoriu cu pârâtul M. București – prin Primarul General.
Prin această cerere, reclamanții au înțeles să precizeze istoricul cesiunilor drepturilor deduse judecății, astfel cum rezultă din contractele de cesiune de drepturi litigioase nr. 2101/22.08.2008 autentificat la BNP R. I. D., prin care G. M. cedează cota de ½ din cererile de revendicare, conform notificării nr. 1251/19.07.2001 și prin contractul de cesiune nr. 2035/28.1._ autentificat la BNP R. I. D..
Prin sentința civilă nr. 1393/27.06.2012 Tribunalul București- Secția a IV-a Civilă a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții G. M. A. și N. I..
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin notificarea nr. 1251/19.07.2001, emisă prin B. „S. și N.”, N. I. L. a solicitat retrocedarea în natură a imobilelor 1) 5000 mp - ., sector 4, în calitate de proprietar conform actului de vânzare-cumpărare; 2) 5000 mp - L. V. Barzesti, FN, în calitate de moștenitor al lui N. M.; 3) 7500 mp - ., B, sector 4, în calitate de moștenitor al lui Giucov V. zis și I. V.; 4) 9200 mp - L. V. Barzesti, Fn,în calitate de moștenitor al lui I. L. și S. L.; 5) 35 000 mp – . sector 3 și 6) 600 mp - ., sector 3, în calitate de moștenitor al lui N. M..
Din actele depuse la dosar, a rezultat că notificarea nu a fost încă soluționată, deși s-a dispus aceasta și prin sentința civilă nr. 432/26.03.2009 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._/3/2008, irevocabilă.
Pentru acest motiv, reclamanții G. M. A. și N. I., au solicitat soluționarea pe fond a notificării.
Potrivit art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 „În termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură”, iar potrivit Conform art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. 1, să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.
Din ambele texte legale evocate rezultă că, indiferent dacă persoanei îndreptățite i se restituie în natură imobilului ori i se oferă restituirea prin echivalent sau chiar i se refuză un atare drept, unitatea deținătoare este obligată ca asupra solicitării adresată pe cale de notificare să se pronunțe printr-o decizie sau dispoziție motivată.
In situația în care lipsește răspunsul persoanei juridice notificate, lipsă datorată conduitei culpabile a acesteia, nu pot fi afectate interesele persoanelor îndreptățite, care nici nu pot fi lipsite în fapt de posibilitatea a-și apăra drepturile recunoscute de lege.
Ca urmare, deși legiuitorul nu a reglementat expres situația în care persoana juridică deținătoare nu respectă dispozițiile art. 25 alin. 1 din lege, totuși, cei îndreptățiți se pot adresa instanței judecătorești competente.
A considera că depășirea termenului de 60 de zile ar putea fi sancționată cel mult cu obligarea la despăgubiri, ar reprezenta o dovadă a unui formalism nejustificat, prin care s-ar nesocoti însuși caracterul reparatoriu al legii menționate, prin împiedicarea persoanelor îndreptățite în redobândirea drepturilor recunoscute de lege, impunându-li-se să aștepte în mod nelimitat un răspuns și să fie la discreția persoanei juridice sesizate, astfel cum judicios a pretins și reclamanta.
În acest sens, prin decizia nr. XX (20) pronunțată în recurs în interesul legii de către Înalta Curate de Justiție și casație se stabilea că „instanța de fond este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația împotriva dispoziției/deciziei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate”, decizia având caracter obligatoriu pentru instanțe potrivit art. 329 alin. 3 C.proc.civ.
Procedând la analizarea cererii de restituire pe fond, tribunalul a reținut că pentru a fi persoană îndreptățită la restituire în sensul dispozițiilor Legii 10/2001, contestatoarea trebuie să îndeplinească, cumulativ, două condiții: - imobilul să facă parte dintre „Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite” (art. 1 alin. (1) din lege); - persoana care solicită restituirea să fie persoană fizică, proprietar a imobilului la data preluării în mod abuziv a acestora ( art. 3 alin. 1 lit. (a) din lege) sau moștenitor legal sau testamentar al persoanelor fizice îndreptățite (art. 4 alin. 2 din lege).
Tribunalul a reținut, în prealabil, că analiza calității de persoană îndreptățită ține de esența fondului și constituie un capăt de cerere distinct, presupunând, în ansamblu, analizarea pretinsei calități de proprietar la data formulării notificării.
Referitor la imobil, tribunalul a reținut din actul de vindere autentificat sub nr. 4226/05.05.1907 de Tribunalul Ilfov – Secția notariat, că V. I., în vârstă de 75ani, plugar, a cumpărat un teren în suprafață de 5 ari, teren arabil, situat în .. Ilfov.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 475/23.08.1938 S. I. L. și I. L. vând numitului L. A. N. și d-nei N. D. B. o suprafață de teren de circa 5000mp (n.n. 5ari), în indiviziune, teren situat în ., M. București.
În anul 1938, proprietarul celor 5000 mp teren situat în ., M. București era numitul L. A. N..
Din copia registrului agricol dosar nr. 20/1956, emis de Sfatul Popular al Raionului T. V., privind rolul agricol al cetățeanului N. M., a rezultat că aceasta figura în evidențe cu teren în suprafață de 1 ha și 75 ari teren arabil, din care 1,25 ha situat în . 0,50 ari (500mp) teren arabil situat în .>
Din actul de partaj voluntar autentificat de Tribunalul Popular al Raionului 23 August și transcris sub nr. 272/27.03.1958, rezultă că N. M., N. L. și N. P. au partajat în mod voluntar averea rămasă de pe urma soțului, respectiv tatălui lor N. A., decedat la 03.10.1952, astfel: N. M. (soție) a primit un teren în suprafață de 14.518mp din terenul situat în București, Raionul 23 August. F.n.; N. L. (fiu) a primit, aferent cotei de 3/8, un teren în suprafață de 660mp situat în .. 25, Raionul T. V. și o porțiune de 17.186mp teren situat în raionul 23 August, ..n., iar N. P., în calitate de fiu, a primit aferent cotei de 3/8 un teren în suprafață de 1.900mp și construcții, situate în . și o porțiune de 336mp teren din terenul situat în București, raionul 23 August, ..n.
Din adresa nr. 10.600/15.09.2008 emisă de Primăria sector 3 – Direcția Impozite și taxe locale, rezultă că în arhiva acestei instituții nu se găsesc documente fiscale care să ateste existența imobilului teren în suprafață de 3,50 ha situat în București, Raionul 23 August, însă începând cu anul 1952 și până în anul 1966 la adresa din . a figurat ca plătitoare de impozit N. M. pentru teren în suprafață de 400 mp.
Din adresa nr. 3034/13.10.2008 emisă de ., la adresa din . au figurat ca proprietari N. I. L., N. P., Ș. I. P., P. N., R. V. și P. M., pentru teren în suprafață de 1620,00mp teren expropriat în baza Decretului nr. 404/1966, decizia nr. 1230/1966.
Concluzionând, tribunalul a reținut că a fost dovedit dreptul de proprietate numai cu privire la suprafața de teren de 1620mp, teren expropriat în baza Decretului nr. 404/1966, decizia nr. 1230/1966, care se regăsește și în extrasul din registrul agricol privind-o pe N. M., întocmit în dosarul nr. 20/1956, unde se face mențiunea că aceasta deținea un teren de 1666mp „provenit din moștenirea din 28.04”, pentru care, la data exproprierii (la adresa din .) au figurat ca proprietari N. I. L., N. P., Ș. I. P., P. N., R. V. și P. M..
În ceea ce privește terenul agricol și care a făcut obiectul actului de partaj voluntar autentificat de Tribunalul Popular al Raionului 23 August și transcris sub nr. 272/27.03.1958, nu există acte de trecere în proprietatea statului.
De altfel, chiar în certificatul de moștenitor nr. S/297/1959 emis de pe urma defunctei N. M., se face mențiunea că pentru terenurile care se regăsesc în partajul voluntar, amintit mai sus, și care se menționează și în acest certificat de moștenitor „nu au fost prezentate nici un fel de titluri de proprietate”.
În ceea ce privește cea de a doua condiție, tribunalul a reținut din certificatul de moștenitor nr. S/297/1959 din 25.09.1959 emis de Notariatul de Stat al Raionului T. V., că de pe urma defunctei N. M., decedată la 04.06.1959 au rămas ca moștenitori legali N. P. și N. I. L., în calitate de fii, cu o cotă de câte ½ fiecare.
Din certificatul de moștenitor nr. 1546/11.08.1992 emis de Notariatul de Stat sector 3, rezultă că de pe urma defunctului Ciucof V. zis și I. V., decedat la 02.08.1951, au rămas ca moștenitori I. N., fiică, I. C., fiu, decedat în 1972, P. P., fiică decedată în 1982, S. N., fiică, decedată în 1958 și N. I.-L., fiul lui N. M., fiică, fiecare cu câte o cotă de 1/5 din moștenire.
Din certificatul de calitate de moștenitor nr. 50/13.09.2006 emis de BNP Daniele P., rezultă că de pe urma defunctului N.-I. L., decedat la 14.07.2006, au rămas ca moștenitori N. I., în calitate de fiu, iar P. P., fiică și N.-I. N., soție, au renunțat la moștenire (fila 15). Rezulcă că N. I. a rămas unic moștenitor al defunctului N. I. L..
Din certificatul de calitate de moștenitor nr. 27/25.03.2008 2006 emis de BNP Daniele P., rezultă că de pe urma defunctei N.-I. N., decedată la data de 09.10.2007, a rămas ca unic moștenitor N. I., în calitate de fiu, întrucât P. P., fiică, a renunțat la moștenire.
Prin sentința civilă nr. 8152/05.11.2003 pronunțată de Judecătoria sector 3 București în dosarul nr. 6782/2003, s-a constatat că N. I. L. este unicul moștenitor al defuncților Ciucof V., decedat la 02.08.1951 și respectiv N. M., decedată la 04.06.1959.
Acest dosar a fost atașat la prezentul dosar din dispoziția tribunalului.
Din contractul de cesiune autentificat sub nr. 201/22.08.2008 la BNP R. I. D., rezultă că N. I. a cesionat cota de ½ din toate drepturile care îi revin în calitate de moștenitor în baza certificatului de moștenitor nr. 50/13.09.2006, act de vânzare-cumpărare încheiat între N. I. și S. L. și I. L., ca vânzători, și N. A. L., ca și cumpărător, către G. M. A.
Din același contract rezultă că G. M. A., în calitate de cesionar, a cedat către C. H.-G., în calitate de cesionar, toate drepturile litigioase, la poziția nr. 2 din contract fiind menționate drepturile care decurg din notificarea nr. 1251/19.07.2001 și care face obiectul prezentului dosar.
Din certificatul de deces . nr._ emis de Consiliul Local București, rezultă că I. L. a decedat la data 26.01.1941, la rubricile privind părinții nefiind înregistrată nicio mențiune.
Din certificatul de deces . nr._ emis de Consiliul Local sector 3, rezultă că I. S. a decedat la data 22.08.1952 și era fiica lui N. L. (tatăl) și N. E. (mama).
Din certificatul de deces . nr._ emis de Consiliul Local sector 3, rezultă că N.-I. Ludovig, născut la 17.10.1915, a decedat la 14.07.2006 și era fiul lui A. și M.. Din certificatul de deces . nr._ emis de Consiliul Local sector 3, rezultă că N.-I. N., născută la 02.11.1916, a decedat la data 09.10.2002 și era fiica lui D. și M..
Din contractul de cesiune atestat sub nr. 01/07.09.2011 la Cabinet av. C. R. potrivit art. 3 (1) din legea nr. 51/1995, rezultă că S. C., în calitate de cesionar, a cedat 25% din drepturile sale litigioase, care fac obiectul prezentului dosar, către C. H.-G..
Concluzionând, cu privire la bunurile imobile a căror restituire se solicită, tribunalul a reținut că a fost dovedit numai terenul în suprafață de 1620mp, nu și terenurile în suprafață de 1,25 ha, care, chiar în ipoteza în care am admite că este suficient să apară în actele oficiale la un moment dat, nu făcea obiectul prezentei legi, având natura juridică la ultima evidențiere, respectiv în anul 1958, ca teren agricol.
Or, potrivit art. 8 din Legea nr. 10/2001 „(1) Nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare.”
Că terenul a făcut obiectul legilor fondului funciar rezultă și din cererea de restituire a suprafeței de 1,25ha formulată de N. L. în baza Legii nr. 18/1991, în calitate de moștenitor al mamei sale N. M.. Cererea a fost reiterată în baza Legii nr. 247/2005.
N. M. G. și N. V., în calitate de fii ai defuncților N. P. și N. V., au solicitat și ei reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991.
Pentru teren au fost emise mai multe titluri în baza Legii nr. 18/1991, respectiv titlul nr._/15.11.1995 pe numele N. V. (filele 416-417), titlul nr._/21.01.1997 pe numele N. D. N., titlul nr._/14.02.1997 emis pentru N. Ludovig
Din raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmită la solicitarea lui N. I., în calitate de moștenitor al notificatorului N. I. L., rezultă că pentru imobilul în suprafață de 7500 mp a fost stabilită adresa ., iar dreptul de proprietate a fost stabilit în baza Legii nr. 18/1991, fiind restituit în natură în baza acestei legi, cererea de restituire fiind fondată pe titlul de proprietate amintit mai sus, încheiat în anul 1909 pentru 5 ari.
Astfel cum rezultă din notele de reconstituire întocmite de Primăria Municipiului București – Comisia de Lege nr. 10/2001, notificatorul a înțeles să se folosească de această expertiză, efectuată de dl. F. M., pentru identificarea imobilelor care fac obiectul notificării în cauză.
Tribunalul a reținut că la dosar s-au depus două certificate de moștenitor, care privesc același defunct, autentice, cu numere și conținut diferite.
Astfel cum s-a reținut deja, dosarul nr. 6782/2003 a fost atașat prezentului dosar.
Sentința civilă nr. 8152/05.11.2003 pronunțată de Judecătoria sector 3 București în dosarul nr. 6782/2003 s-a sprijinit pe certificatul de moștenitor nr. 1546/11.08.1992.
Prin cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată în dosarul judecătoriei sector 3 de către N. I. L., s-a susținut că N. V. și N. G., în calitate de moștenitori ai pârâților I. N. și N. P. sunt străini de moștenire, fapt infirmat de actele anterior reținute, în special cele formulate în baza Legii nr. 18/1991.
Așa fiind, soluția este în contradicție cu restul actelor de la dosar.
Mai mult, de pe urma defunctului Ciucof zis și I. V., au fost emise două certificate de moștenitor, cu două numere diferite: certificatul nr. 1546/11.08.1992 care stă la baza sentinței civile, în care data defunctului este rectificată cu pixul, la redactarea certificatului fiind înscrisă data decesului 02.08.1991, iar prin modificare cu scris de mână data decesului este înscrisă ca fiind 02.08.1931, fără se aplica ștampilă.
Cu privire la acest certificat de moștenitor, tribunalul a reținut că, astfel cum rezultă din relațiile comunicate de Camera Notarilor Publici sub nr. C3889/04.05.2012, la solicitarea tribunalului, s-a făcut mențiunea că el se regăsește în original în arhiva fostului Notariat sector 3 și privește dosarul succesoral nr. 1779/1992 care a făcut obiectul succesiunii unui alt defunct decât cel în cauză.
Cu privire la certificatul de moștenitor nr. 1272/11.08.1992 emis în dosarul succesoral nr. 1546/1992, tribunalul a reținut că este menționată ca dată a decesului data de 02.08.1991.
Din certificatul de moarte . nr._ emis de București – raionul T. V. rezultă că Giucof V. a decedat la data de 02.08.1931, iar nu la data de 02.08.1991 cum s-a reținut în certificatul de moștenitor.
În sfârșit, cu referire la acest defunct, tribunalul a reținut că nu există nici un fel de acte din care să rezulte că defunctul a figurat în acte și cu alte nume, după cum din actele depuse nu au rezultat fără echivoc nici raporturile de rudenie pretinse, și, pe cale de consecință, calitatea de moștenitor a reclamanților.
Potrivit dispozițiilor art. 19 coroborate cu art. 23 din Decretul nr. 40/1953, în vigoare la data emiterii celor două certificate, notarul nu poate emite mai multe certificate autentice, privind același defunct și care să cuprindă mențiuni diferite, astfel că ele vor fi înlăturate din probatoriul aflat la dosar, fiind apreciate ca fiind contrare legii.
Tribunalul reamintește că reclamantul N. I. se pretinde ca fiind singura persoană îndreptățită, iar reclamantul G. M. A. a dobândit drepturile prin cesiune de drepturi litigioase de la reclamantul N. I., astfel că nici acesta nu poate dobândi mai multe drepturi decât a avut autorul său în patrimoniu, potrivit principiului nemo plus iuris dt alium transferre potest, quam ipoe habet.
Împotriva sentinței, au declarat recurs reclamanții N. I., G. M. A., C. H. G. și S. C..
În motivarea recursului declarat de reclamantul N. I., se susține că sentința pronunțată este nelegală și netemeinică, deoarece s-a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului său pentru terenul de 7500 mp, situat în . colectivizare, teren care a fost identificat prin raportul de expertiză și stabilit că 2911 mp aflat în posesia Primăriei reprezintă teren liber ce poate fi restituit.
De asemenea, hotărârea ester nelegală și netemeinică, ignorând o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care s-a stabilit că tatăl reclamantului este singurul moștenitor al defunctului Ciucov, zis și I. V., iar prin certificatul de moștenitor nr. 50/2006, se atestă faptul că reclamantul este singurul moștenitor al acestuia.
Mai arată că solicitarea terenului și în baza Legii nr. 18/1991 și în baza Legii nr. 10/2001 nu dovedește decât insistența sa în a obține restituirea terenului preluat abuziv de stat.
Reclamanții G. M. A., C. H. G. și S. C. susțin că hotărârea este nelegală, deoarece prin contractul de cesiune nr. 2101/22.08.2008 autentificat de BNP R. I. D., N. I. a cesionat către G. M. A. cota de ½ din drepturile sale asupra documentelor și cererilor de revendicare conform notificării 1251/19.07.2001, iar prin contractul de cesiune nr. 2035/28.12.2008, autentificat la același BNP, G. M. A. a cesionat către C. H. G. drepturile dobândite în baza contractului nr. 2101/22.08.2008-.
Prin contractul de cesiune nr. 1/07.09.2011 atestat de Av. Cîrligel R., C. H. G. a cesionat către S. C. cota de 25% din drepturile sale, structura drepturilor procesuale fiind următoarea: N. I. deține 50%, C. H. G. deține 25%, iar S. C. deține 25%.
Deși s-a formulat cerere precizatoare, din dispozitivul sentinței, lipsesc atât C. H. G., cât și S. C., apărând în mod nejustificat G. M. A., care și-a cesionat drepturile.
Instanța a interpretat greșit atât acțiunea, cât și actele dosarului, deși recurenții au făcut dovada calității de succesori în drepturi pe cale convențională a persoanelor îndreptățite.
La 28.11.2012, reclamantul N. I. a formulat o completare a motivelor de recurs, susținând că din copia registrului agricol, rezultă că bunica reclamantului figura cu teren în suprafață de 1 ha și 75 ari, iar tatăl reclamantului figura cu 17.186 mp teren în Raionul 23 August.
La termenul de astăzi, recurentul reclamant S. C. a depus declarații autentice de renunțare la judecată din partea tuturor recurenților –reclamanți, prin care aceștia au declarat că renunță la acțiunea introductivă în procesul aflat pe rolul Curții de Apel București în dosarul nr._ (filele 36-38 dosar recurs).
În raport de aceste declarații și de principiul disponibilității părților, Curtea va admite recursurile formulate, va modifica sentința recurată și va lua act de renunțarea la judecata acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarat de recurenții-reclamanți N. I., G. M. A., C. H. G. și S. C. împotriva sentinței civile nr. 1393/27.06.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. București prin Primarul General și . S.A.
Modifică sentința recurată și ia act de renunțarea la judecata acțiunii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.01.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. Y. P. F. M. A.
GREFIER
F. J.
Red. DY
Tehnored. GC – 2 ex
14.03.2013
Jud. fond E. R.
| ← Succesiune. Decizia nr. 88/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1472/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
