Legea 10/2001. Decizia nr. 280/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2013

Decizia nr. 280/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-02-2013 în dosarul nr. 47544/3/2010

Dosar nr._

(1516/2012)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III-A CIVILA

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ nr.280

Ședința publică de la 14.02.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. S.

Judecător C. G.

Judecător M. H.

Grefier S. R.

Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor formulate de recurentul - reclamant M. O. - S. și de recurenții - pârâți S. R. PRIN COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR și M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr. 2244 din data de 14.12.2011, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul - pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.

Dezbaterile și susținerilor părților au avut loc în ședința publică de la 31.01.2013, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat consecutiv pronunțarea la 07.02.2013 și apoi la 14.02.2013, hotărând următoarele:

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 05.10.2010, pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă, sub nr._, reclamantul M. O. S. a chemat în judecată pe pârâții M. București prin Primarul General și S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța să dispună acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilului, situat în București, ., sector 5; stabilirea valorii de piață a imobilului, reprezentând echivalentul măsurilor reparatorii, precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în fapt, prin notificarea nr.5509/31.10.2001, adresată prin executorul judecătoresc și înregistrată la PMB în dosarul nr._, a solicitat măsuri reparatorii, pentru imobilul - teren și construcție - preluat abuziv de către stat, situat în București, ., sector 5.

Terenul și construcția din cărămidă, compusă din 8 camere, l bucătărie, o baie, situate în București, ., sector 5, a fost dobândit prin moștenire testamentară de către autoarea sa M. I. T. ( după căsătorie M.), de la mătușa sa M. C., astfel cum rezultă din Jurnalul nr.3937/22.02.1935, aflat în Dosarul nr.959 al Tribunalului Ilfov Secția IV civilă și Comercială.

La data de 20 iunie 1981, mama sa, M. M., a decedat și conform certificatului de moștenitor nr.1360/23.11.1981, emis de Biroul notariatului de Stat al Sectorului 2 București, au rămas ca moștenitori M. F. în calitate de soț supraviețuitor, fratele său M. F. M. și reclamantul.

Din informațiile furnizate prin adeverința nr.A/_/1286/18.09.2006, privind istoricul de rol fiscal, al imobilului, situat în ., sector 5, București, rezultă că M. M. a fost impusă în anul 1952 cu suprafața de teren de 1082,25 mp și construcție, apoi,în anul 1955, a vândut o suprafață de teren de 250 mp., din totalul de 1100 mp., în anul 1959, figurează cu o suprafață totală de 850 de mp de teren, iar în anul 1972, vinde un apartament din clădire, situat la parter și o suprafață indiviză de teren de 58,80 mp., rămânând în proprietate cu o suprafață de teren de 791 mp.

După decesul autoarei sale, survenit la data de 20 iunie 1981, fiscal a fost schimbat pe numele moștenitorilor.

Atât construcția în suprafață de 284,41 mp. cât și suprafața de teren de 554 mp, din suprafața totală de dobândită prin actul de vânzare cumpărare amintit, a trecut în proprietatea statului în mod abuziv, în baza Decretului nr.249/11 iulie 1984, după cum figurează în Tabelul - Anexa nr. l a Decretului, la poziția nr.14 din planul de amplasament și numărul curent 4.

Pentru imobilul naționalizat prin Decretul menționat, s-au stabilit despăgubiri în valoare 80. 000 lei.

După decesul tatălui său, M. F., intervenit la data de 18.06.1983, toată masa succesorală a acestuia a fost preluată de către reclamantul și fratele său M. F. M., conform certificatului de moștenitor nr.1159/1993 emis de BNP D.- N. E., iar după decesul fratelui său, singurii moștenitori ai acestuia au rămas reclamantul și soția sa supraviețuitoare M. E., situație atestată de certificatul de moștenitor nr.08/09.10.2000, emis de BNP S. C..

La rândul ei, soția supraviețuitoare a fratelui său M. F. M., prin contractul de cesiune de drepturi succesorale nr.1029/30.05.2002, autentificat la BNP C. & C.G. C., i-a cedat toate drepturile succesorale, de care ar fi beneficiat de pe urma soțului său și prin depunerea notificării, reclamantul a rămas singura persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii, pentru imobilul situat în București, .,sector 5. Conform planurilor cu suprapunere și a adresei nr._/ind SU/03.11.2006, eliberată de PMB Serviciul Urbanism, terenul nu este restituibil în natură, fiind inclus în amplasamentul imobilului denumit Palatul Parlamentului, iar construcția a fost demolată, astfel că reclamantul este îndreptățit la acordarea de măsuri reparatorii, conform art. 3 din Legea 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

În conformitate cu dispozițiile Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, a depus la dosar, toate documentele pe care le-a anexat în original sau, după caz, în copie legalizată, prin care a făcut dovada: calității de proprietar al imobilului la momentul preluării abuzive, preluarea abuzivă, dovada rolului fiscal a imobilului, existent până în momentul preluării, calitatea de moștenitor a reclamantului, situația juridică a imobilului, situația juridică a despăgubirilor acordate.

În conformitate cu dispozițiile art.25 din Legea nr.10/2001, prin adresa înregistrată la pârâta nr.l, sub nr._/15.02.2008, a solicitat expres prin mandatarul său, să emită Dispoziția, anexând, în original sau în copie legalizată, toate documentele de care înțeleg să se folosească pentru probarea drepturilor conferite de lege, iar prin adresele nr._/30.04.2000 și nr._/03.04.2009, a formulat prin mandatarul său, somație pentru emiterea dispoziției de acordare de despăgubiri.

Cu toate acestea, pârâta nu a dorit să respecte termenul de 60 de zile prevăzut de art.25 alin.1 și 26 din Legea nr.10/2001 și a pct.25 din H.G.250/2007, potrivit cu care PMB, avea obligația ca înlăuntrul acestui termen să o fi informat-o cu privire la situația în care, fundamentarea și emiterea dispoziției cu privire la imobilul în discuție, ar fi fost condiționate de către reclamant sau în numele său și a altor probe.

În lipsa unei asemenea solicitări, în urma primirii actelor doveditoare de care a înțeles să se folosească și a declarației sale că nu mai are alte acte de depus, reprezintă o confirmare a faptului că dosarul este complet.

Urmare a acestui refuz, reclamanta a făcut sesizări la Prefectura Municipiului București, la Biroul Corpului de Control al ANRP, sesizări care au rămas fără rezultat, pârâta Primăria Municipiului București refuzând să-și îndeplinească obligația de a emite dispoziție de acordare de măsuri reparatorii.

Prin urmare pârâta nr.1 încalcă dreptul la un proces echitabil, privind soluționarea în termen rezonabil a notificării, principiu consacrat prin art. 6 paragraful l din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a libertăților fundamentale la care România a devenit parte.

Cum, unitatea investită cu soluționarea notificării, nu respectă obligația instituită prin art.25 și 26 din Legea 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz de la data depunerii actelor doveditoare, se impune ca instanța de judecată să evoce fondul în condițiile prevăzute de art.297 alin.1 Cod procedură civilă și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură sau de acordare de despăgubiri.

Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv a entității investite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nici o dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci dimpotrivă, însăși Constituția prevede la art.21 alin(2), că nici o lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.

Același punct de vedere 1-a exprimat Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin Decizia nr.XX/19 martie 2007, prin care a fost admis recursul în interesul legii, privind aplicarea dispozițiilor art.26 alin 3 din Legea nr.10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989.

Pe de altă parte, trebuie avută în vedere relevanța deosebită pentru domeniul de aplicare a Legii 10/2001 respectarea exigențelor art.1 din primul Protocol adițional la CEDO.

În consecință, reclamantul a solicitat admiterea cererii, acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, ., sector 5, și stabilirea valorii de piață a măsurilor reparatorii în echivalent valoric pentru imobil precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate cu prezentul proces.

În drept, cererea se întemeiază pe dispozițiile Legii 10/2001 art.1 din Protocolul nr.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dispozițiile Legii 247/2005 și a normelor metodologice de aplicare a acestei legi, art. 274 Cod civilă.

În dovedirea cererii, s-au depus la dosar următoarele înscrisuri în copie conformă cu originalul: Jurnalul nr.3937/22.02.1935, aflat în Dosarul nr. 959 al Tribunalului Ilfov Secția IV civilă și Comercială; fișa tehnică a imobilului; certificatului de moștenitor nr.1360/23.11.1981, emis de Biroul Notariatului de Stat al Sectorului 2 București; certificatului de moștenitor nr.1159/1993 emis de BNP D.- N. E.; certificatul de moștenitor nr.98/09.10.2000, emis de BNP S. C., contractul de cesiune de drepturi succesorale nr.1029/30.05.2002, autentificat la BNP C. & C.G. C.; Decretului nr.249/11 iulie 1984, cu Tabelul - Anexa nr.1; adresei nr._/indSU/03.11.2006, eliberată de P.M.B. Serviciul Urbanism; adeverința nr.A/_/1286/18.09.2006, privind istoricul de rol fiscal, al imobilului; adeverința nr.R/_/19.11.2007, eliberată de DITL Sector 5, însoțită de documentația aflată la rolul fiscal; adresa nr. 2847/08.09.2006, emisă de S.C. COTROCENI SA; adresa nr._/14.10.2007, emisă de AFI; adresa nr._/5688/26.04.2007, emisă de DEIC- Serviciul Evidența Proprietății; C. acte stare civilă; notificarea; copie cerere și somație de emitere dispoziție de acordare de măsuri reparatorii; planuri cu suprapunere l :500 și l :2000.

Prin cererea precizatoare formulată la data de 18.05.2011, reclamantul M. O. S. a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât și a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice.

Totodată, a arătat că, obiectul cererii de chemare în judecată, îl reprezintă solicitarea pronunțării unei hotărâri judecătorești, prin care se va soluționa notificarea formulată în baza Legii nr.10/2001, în cadrul căreia:

1. să se constate calitatea reclamantului de persoană îndreptățită, în conformitate cu dispozițiile Legii nr.10/2001, la acordarea de măsuri reparatorii în natură sau în echivalent constând în despăgubiri la valoarea de piață a imobilului, potrivit standardelor internaționale de evaluare, ce se va stabili prin raportul de expertiză, pentru imobilul compus din teren în suprafață de 791 mp și construcție în suprafață de 284 mp, situat în București, ., sector 5;

2. să fie obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata despăgubirilor bănești egale cu valoarea de piață a imobilului imposibil de restituit în natură, potrivit standardelor internaționale de evaluare, stabilit prin raportul de expertiză;

3. să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.

În subsidiar, în situația în care se va considera că trebuie "parcursă procedura administrativă prevăzută de Legea nr.247/2005, după ce va admite primul capăt de cerere, care vizează soluționarea notificării pe fondul ei, solicită instanței să dispună:

2. obligarea pârâtului Municipiului București la emiterea Dispoziției cu propunerea de acordare de măsuri reparatorii constând în despăgubiri bănești, reprezentând echivalentul măsurilor reparatorii la valoarea de piață, potrivit standardelor internaționale de evaluare, pentru terenul în suprafață de 791 mp și construcție în suprafață de 284 mp, situat în București, ., sector 5, condițiile Legii nr.247/2005;

3. obligarea pârâtei Municipiului București prin Primarul General să trimită dosarul direct la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea emiterii titlului de Despăgubire, având în vedere că prin hotărârea instanței se efectuează și controlul de legalitate, care va avea în vedere suma stabilită prin raportul de expertiză ;

4.obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.132 Cod procedură civilă, Legea nr.10/2001, art.1073- 1075 Cod civil, Decizia nr.33/2008, a ÎCCJ, Decizia nr.XX a ÎCCJ, art.1 din Primul Protocol Adițional CEDO, art.6 din Legea nr. 213/1998, art. 25, art. 6 din CEDO, art. 20 alin 2 din Constituție.

Prin întâmpinarea formulată la data de 18.05.2011, pârâtul S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a arătat că apreciază solicitarea reclamantului privind stabilirea măsurilor reparatorii la valoarea de piață, în contradictoriu cu S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ca fiind neîntemeiată, având în vedere prin Titlul VII din Legea nr.247/2005, au fost reglementate atât sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr.10/2001, cât și înființarea unei entități, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu atribuții în privința emiterii deciziilor conținând titlurile de despăgubire.

Astfel, procedura administrativă prevăzută de actul normativ amintit presupune parcurgerea mai multor etape și anume: - etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor, aceasta etapă fiind prevăzută de dispozițiile art.16 alin.1 și 2 Capitolul V Titlul VII, modificat și completat prin O.U.G nr.81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, - etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării și - etapa evaluării, etapă în care, dacă, după analizarea dosarului, se constată că, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlul în condițiile prevăzute de pct.26 din O.U.G nr.81/2007, prin care este introdus, în cuprinsul Titlului VII din Legea nr.247/2005, Capitolul V1, Secțiunea I intitulată "Valorificarea titlurilor de despăgubire".

Pe cale de consecință, parcurgerea etapelor enunțate mai sus implică soluționarea unei notificări formulate în temeiul Legii nr.10/2001 de către entitatea învestită cu soluționarea notificării/unitatea deținătoare, iar ulterior finalizării procedurii administrative prevăzută de Legea nr.10/2001, deciziile sau dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor însoțite de întreaga documentație ce a stat la baza adoptării lor, vor fi înaintate Secretariatului Comisiei Centrale.

Or, în cauza dedusă judecății, procedura administrativă prevăzută de Legea nr.10/2001, nu a fost finalizată, întrucât notificarea reclamantului, având drept obiect imobilul situat în M. București, ., sector 5, nu a fost soluționată printr-o dispoziție motivată, care să fie emisă de unitatea deținătoare, respectiv Primăria Municipiului București, și astfel nu se poate declanșa și urma procedura privind acordarea măsurilor reparatorii prevăzută în Titlul VII din Legea nr.247/2005, în cadrul căreia Comisia Centrală dispune evaluarea imobilului și emite decizia conținând titlul de despăgubire.

Faptul că dreptul reclamantei privind acordarea de măsuri reparatorii aferente cotei părți din imobilul situat în M. București, ., sector 5, nu a fost recunoscut printr-o dispoziție motivată emisă de Primăria Municipiului București, în temeiul Legii nr.10/2001, republicată, nu poate constitui o culpă a Comisiei Centrale, care nu are atribuții în cadrul procedurii administrative prevăzute de actul normativ amintit.

Mai mult, solicitarea privind stabilirea măsurilor reparatorii la valoarea de piață denotă ignorarea dispozițiilor legale, respectiv Titlul VII din Legea nr.247/2005 potrivit cărora evaluarea pretențiilor de restituire în echivalent având ca obiect imobile demolate, înstrăinate sau alte imobile a căror restituire în natură nu este posibilă, este atributul evaluatorilor autorizați, desemnați în mod aleatoriu de către Comisia Specială pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Prin urmare, nici o altă entitate/instanță judecătorească nu se poate substitui acestor atribuții stabilite în sarcina Comisiei Centrale prin actul normativ amintit.

Referitor la cererea reclamantei pârâtul a arătat că în măsura în care instanța va aprecia că este necesară obligarea Comisiei Centrale la îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin, solicită respingerea cererii privind plata cheltuielilor de judecată, potrivit art.275 Cod procedură civilă.

În măsura care se va aprecia justificată acordarea cheltuielilor de judecată, solicită reducerea acestora într-un cuantum corespunzător.

În drept, au fost invocate Legea nr.10/2001, republicată, Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, O.U.G. nr.81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, art. 115-119 din Codul de Procedură Civilă.

La data de 20.09.2011, pârâtul S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepția prematurității emiterii titlului de despăgubire, excepție ce a fost respinsă ca lipsită de obiect, prin încheierea de ședință de la acea dată, pentru considerentele expuse în cuprinsul acesteia.

În ședința publică de la data de 21.09.2011, tribunalul a încuviințat pentru reclamant și pentru pârâtul M. București, proba cu înscrisuri, iar pentru reclamant și proba cu expertiză tehnică în specialitatea topografie și evaluare.

La dosarul cauzei a fost depus, în copie, dosarul administrativ nr._ ce are ca obiect notificarea nr. 5509/2001 formulată de reclamant pentru imobilul din București, ., sectorul 5 (filele 74-204 dosar).

La data de 09.11.2011 au fost depuse raportul de expertiză tehnică în specialitatea topografie, întocmit de expert B. G. (fila 221-227) și raportul de expertiză evaluare întocmit de expert Barad M. (fila 228-240).

Prin sentința civilă nr.2244/14.12.2011 Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis, în parte, acțiunea, formulată de reclamantul M. O. S., a constatat că reclamantul este persoană îndreptățită la acordarea de acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în București, ., sector 5, compus din teren în suprafață de 554 mp. și construcția demolată în suprafață construită de 284,41 mp, suprafață utilă 220,50 mp., despăgubiri ce se acordă în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005, a obligat pârâtul M. București să înainteze dosarul administrativ vizând notificarea nr.5509/31.10.2001 privind imobilul din București, ., sectorul 5, către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Totodată, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice pe cererea subsidiară având ca obiect restituirea prin echivalent și în consecință respinge acest capăt de cerere ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și pe cale de consecință, a obligat pârâtul M. București la 1500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat și onorariu expert în specialitatea topografie.

Pentru a decide astfel, instanța de fond a reținut că prin Notificarea înregistrată la B. S. și N. sub nr.5509/_ (fila 201) și transmisă Primăriei Municipiului București, reclamantul M. O. S. a solicitat în temeiul dispozițiilor legii nr.10/2001, restituirea în echivalent a imobilului situat în București, ., sector 5, compus din teren în suprafață de 445 mp. și construcție alcătuită din 8 caemere.

Tribunalul a avut în vedere că potrivit dispozițiilor obligatorii ale Deciziei nr. XX/2007 dată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța este competentă să soluționeze acțiunea persoanei îndreptățite, în ipoteza refuzului nejustificat al unității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.

Așa fiind, față de împrejurarea că notificarea adresată de reclamant, unității deținătoare nu a fost soluționată până la data formulării prezentei acțiuni, notificarea nefiind soluționată nici în prezent, tribunalul a apreciat că această atitudine a pârâtului echivalează cu un refuz al soluționării notificării, iar față de dispozițiile deciziei anterior evocată obligatorie pentru instanțe conform art.3307 alin.4 cod procedură civilă, și a reținut că are competența soluționării acțiunii persoanei îndreptățite.

Prin urmare, în examinarea pe fond a notificării ce vizează restituirea imobilului situat în București, ., sector 5, tribunalul a verificat dacă bunul imobil a cărui restituire se solicită se include în domeniul de aplicare al legii nr.10/2001, dacă notificatorul are calitatea de persoană îndreptățită la restituire precum și dacă bunul imobil poate fi restituit în natură.

Astfel, tribunalul a reținut potrivit situației juridice comunicată de . 178) că imobilul compus din teren și construcție, proprietatea numiților M. F., M. F. M. și M. S. O., situat la adresa din București, . a intrat în proprietatea statului, în temeiul Decretului Consiliului de Stat nr.249/1984, în prezent construcția fiind demolată.

Așa fiind, tribunalul a constatat că imobilul situat în București, ., sector 5 a făcut obiect al Decretului Consiliului de Stat nr.249/1984, astfel că se apreciază că preluarea acestuia în proprietatea statului s-a realizat abuziv, conform art. 2 alin. 1 litera i) din Legea nr.10/2001 rep.

Sub aspectul calității de persoană îndreptățită tribunalul a avut în vedere, potrivit Jurnalului nr.3937/22.02.1935 (fila 161-163), că autoarea reclamantului, M. (fostă T.) M., a dobândit prin succesiune de la defuncta C. M., întreaga avere mobilă și imobilă ce aparținuse acesteia, printre care și imobilul situat în București, ..

Ulterior, prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1551/198/12.04.1956 de fostul Notariat de Stat București –Biroul Lenin (fila 133), aceasta a înstrăinat către cumpărătorii M. D. și T. I. o cameră –magazie și o suprafață de teren de 250 mp. din suprafața totală indicată în cuprinsul contractului, de 1100 mp. Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat de fostul Notariat de Stat al sectorului 6 București (fila 134), M. M. a vândut numitei M. E. apartamentul nr.2 A aflat la parter împreună cu cota indiviză de teren de 58,80 mp.

Potrivit certificatului de moștenitor nr. 1360/23.11.1981 eliberat de fostul Notariat de Stat al sectorului 5 București, rezultă, urmare a dezbaterii succesiunii defunctei M. M., că au rămas ca moștenitori, M. F., în calitate de soț supraviețuitor împreună cu reclamantul M. Octavin S. și M. F. M., în calitate de fii, în masa succesorală fiind inclus și imobilul situat în București, ., sector 5 compus din teren în suprafață de 443,20 mp. și o construcție având 8 camere, o baie și o bucătărie.

Ca urmare a decesului lui M. F. survenit la data de 18.06.1993, succesiunea rămasă de pe urma acestuia a fost culeasă de reclamantul din prezenta cauză și M. F. M., fratele acestuia, astfel cum reiese din cuprinsul certificatului de moștenitor nr.1151/21.09.1993 emis de fostul Notariat de Stat sector 5 (fila 165).

Din cuprinsul certificatului de moștenitor nr.98/09.10.2000 (fila 166) de BNP C. S., rezultă că de pe urma defunctului M. F. M., decedat la data de 11.11.1998, au rămas ca moștenitori, M. E., soție supraviețuitoare și reclamantul M. O. S., fratele defunctului.

Coroborând cele mai sus reținute cu mențiunile rezultate din actul de preluare în proprietatea statului a imobilului în litigiu și cu cele cuprinse în istoricul proprietății și făcând aplicația art.23.1 din normele metodologice de aplicare a legii nr.10/2001 care prevăd că prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate vor fi avute în vedere orice acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau ascendentul/testatorul acesteia la data preluării abuzive (extras carte funciară, istoric de rol fiscal, proces-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea persoanei respective; pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol) tribunalul apreciază că reclamantul a justificat calitatea sa de persoană îndreptățită.

Cum potrivit dispozițiilor art.24 din legea nr.10/2001, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive, iar conform alin.2 în aplicarea prevederilor alin.(1) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar, în raport de situația de fapt reținută și prevederile legale evocate, tribunalul a apreciat că prezumția relativă reglementată de textul legal evocat, își găsește aplicare în cauză.

În acest sens, tribunalul a reținut, în lipsa unor mențiuni exacte referitoare la întinderea proprietății, mențiunile cuprinse în tabelul anexă al actului normativ de preluare (fila 182), referitoare la suprafața imobilului, respectiv, 554 mp teren și construcția demolată în suprafață construită de 284,41 mp, suprafață utilă 220,50 mp.

Cum preluarea imobilului în proprietatea statului s-a realizat de la numiții M. F., M. F. M. și M. S. O., în raport de prevederile art.24 anterior amintit, tribunalul consideră și prin raportare la aspectele de fapt expuse, că aceștia aveau calitatea de proprietari ai imobilului.

Sub aspectul întinderii dreptului de proprietate al reclamantului M. S. O., tribunalul a apreciat că notificarea formulată de acesta a vizat dreptul său de proprietate asupra imobilului cât și cotele dobândite pe cale succesorală de la M. F. și M. S. O., în privința cotei ce i-ar fi cuvenit soției supraviețuitoare a acestuia din urmă, a operat dreptul de acrescământ, în favoarea reclamantului, conform art.4 alin.4 din legea nr.10/2001.

Prin urmare, față de cele ce preced, tribunalul a apreciat că reclamantul, are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în înțelesul art.3 alin.1 lit.a) și art.4 alin.2 din Legea nr.10/2001.

În ceea ce privește modalitatea de restituire, tribunalul a avut în vedere dispozițiile art.1 din legea nr.10/2001 conform cu care imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr.139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, precum și dispozițiile art.7 alin.1 care stabilește că de regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură.

Așa fiind, din coroborarea concluziilor raportului de expertiză judiciară în specialitatea topografie (fila 221-227 din dosarul cauzei) și a notei de reconstituire întocmită în dosarul administrativ (fila 83), tribunalul constată că în prezent construcțiile situate la fosta adresă din București, ., sector 5 au fost demolate iar terenul a fost supus sistematizării acesta fiind în prezent, în totalitate de Palatul Parlamentului.

Față de împrejurarea că în raport de situația de fapt reținută, în sensul că terenul ce aparținut fostei proprietăți din București, ., sector 5 a fost supus sistematizării în timp ce construcțiile au fost demolate, tribunalul apreciază că restituirea în natură nu este posibilă, astfel că în conformitate art.7 alin.2 și art.10 alin.1 din legea nr.10/2001, reclamantul este îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul compus din teren și construcție, urmând ca la stabilirea cuantumului despăgubirii să fie avute în vedere sumele încasate de reclamant și autorii săi cu acest titlu pentru construcția demolată.

Așadar, pentru toate argumentele expuse și temeiurile de drept invocate, reținând și dispozițiile obligatorii ale Deciziei nr.XX/2007 dată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, tribunalul a admite acțiunea și a constatat că reclamantul este persoană îndreptățită la acordarea de acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în București, ., sector 5 compus din teren în suprafață de 554 mp. și construcția demolată în suprafață construită de 284,41 mp, suprafață utilă 220,50 mp., despăgubiri ce se acordă în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005; a obligat pârâtul M. București să înainteze dosarul administrativ vizând notificarea nr.5509/31.10.2001 privind imobilul din București, ., sectorul 5, către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Față de împrejurarea că, pentru considerentele ce preced nu este posibilă restituirea în natură a imobilului situat în București, ., sector 5, compus din teren și construcție, tribunalul a apreciat că se impune examinarea capătului subsidiar, al cererii de chemare în judecată.

Sub acest aspect, tribunalul a avut în vedere că în ședința publică de la data de 14.12.2011, a fost invocată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, și cum potrivit dispozițiilor art.137 alin.1 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, tribunalul examinând cu precădere această excepție.

Analizând excepția invocată, tribunalul a avut în vedere că, prezenta cerere de chemare în judecată, este circumscrisă cadrului procesual reglementat de prevederile art.26 alin.3 din legea nr.10/2001 astfel că raportul juridic prevăzut în textul de lege invocat se naște prin transmiterea notificării și este stabilit între persoana îndreptățită care a transmis notificarea și entitatea juridică care, conform legii speciale, a soluționat notificarea sau avea obligația de a o soluționa. Așa fiind, în plan procesual acest raport juridic stabilit de lege oferă calitate procesuală activă persoanei îndreptățite care a transmis notificarea, iar calitate procesuală pasivă entității juridice care, potrivit legii, a soluționat notificarea sau are competența de a o soluționa, situație în raport de care S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, nu are calitate procesuală pasivă, pentru că, potrivit legii, nu este titular de drepturi și obligații, nefiind justificată obligarea acestuia la plata despăgubirilor la valoarea de piață actuală în cadrul cererii subsidiare formulate în cauză.

Cum calitatea procesuală pasivă, condiție de exercițiu a acțiunii civile presupune existența unei identități între persoana chemată în judecată în calitate de pârât și acela ținut de îndeplinirea obligației ce intră în conținutul raportului juridic dedus judecății și în raport de argumentele ce preced, tribunalul a apreciat că reclamantul nu a justificat legitimarea procesuală pasivă pe cererea formulată în subsidiar, a pârâtului S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice pe cererea subsidiară având ca obiect restituirea prin echivalent și în consecință și a respins acest capăt de cerere ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Totodată, tribunalul a considerat că în toate cazurile, stabilirea și acordarea despăgubirilor se realizează în condițiile stabilite de legea specială, potrivit dispozițiilor art.16-19 cuprinse în capitolul V din titlul VII al legii nr.247/2005, iar nu pe calea unei acțiuni de drept comun, parcurgerea procedurii administrative fiind obligatorie ea fiind compatibilă cu limitările acceptate de C.E.D.O. ale dreptului de acces la o instanță.

Potrivit dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, instanța de apel a obligat pârâtul M. București la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu pentru expertiza tehnică în specialitatea topografie și onorariu de avocat.

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, în termen legal, părțile au declarat recurs.

În motivarea recursului său, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.9, art.3041 și art.312 Cod procedură civilă, recurentul-reclamant M. O. – S. a arătat că acest recurs privește fondul acțiunii, respectiv întinderea suprafeței de teren aferentă imobilului situat în București, sectorul 5, ., pentru care instanța de fond a constatat calitatea reclamant de persoană îndreptățită la acordarea de despăgubiri, în sensul că instanța de fond a reținut, în dispozitivul sentinței recurate, că terenul aferent imobilului în litigiu are o suprafață de 554 mp, față de suprafața reală a terenului preluat abuziv pe numele reclamantului și a autorilor săi, M. F. și M. F. M., care este de 721 mp.

În considerentele hotărârii pronunțată de instanța de fond, s-a reținut că în lipsa unor mențiuni exprese referitoare la întinderea proprietății, mențiunile cuprinse în tabelul anexă al actului normativ de preluare, referitoare la suprafața imobilului, sunt cele care trebuie avute în vedere, respectiv 554 mp. teren și construcția demolată în suprafață construită de 284,41 mp, suprafața utilă de 220,50 mp.

Recurentul apreciază că suprafața de teren de 554 mp, care a aparținut fostului imobil situat în București, sectorul 5, ., reținută de instanța de fond în sentința civilă recurată, este greșită, această instanță apreciind în mod nelegal că în cauză se impune a fi aplicate dispozițiile art. 24 din Legea nr._, republicată, deși la dosarul cauzei s-au depus înscrisuri doveditoare ale dreptului de proprietate asupra imobilului preluat abuziv de stat, astfel că nu se impune aplicarea acestor dispoziții din legea specială, pentru a se stabili suprafața terenului aferent acestui imobil.

Art.24 alin.1 din Legea nr.10/2001, republicată, dispune că, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, legea specială instituind prin urmare o prezumție relativă privind dreptul de proprietate asupra imobilelor care fac obiectul acestei legi.

Pe de altă parte, în cauza prezentă, reclamantul a depus, în temeiul art.23 din Legea nr.10/2001, acte doveditoare privind existența și întinderea dreptului de proprietate asupra terenului situat în București, sectorul 5, ., după cum urmează:

Prin Jurnalul nr.3937/22.02.1""935 (filele 161-163), autoarea sa, M. (fostă T. ) M., a dobândit prin succesiune de la defuncta C. M., întreaga avere mobilă și imobilă a acesteia, inclusiv imobilul situat în București, ..

Ulterior, prin actul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr.1551/198/12.04.1956, de fostul Notariat de Stat București - Biroul Lenin, autoarea sa a înstrăinat către cumpărătorii M. D. și T. I. o suprafață de teren de 250 mp și o cameră - magazie, din suprafața totală de teren de 1100 mp., iar prin contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr._/24.10.1972 de fostul Notariat de Stat al Sectorului 6 București, autoarea sa a mai vândut către M. E. apartamentul nr.2 A de la parterul construcției principale, având destinația de locuință, împreună cu cota indiviză de teren de 58,80 mp., din suprafața totală deținută, la acea dată, de 750 mp.

Conform datelor înscrise la rolul fiscal, comunicate cu adresa nr.R/_/2993/19.11.2007 de Direcția impozite și Taxe Locale Sector 5 București, prin procesul verbal de impunere din data de 12.02.1982, pe numele M. F., M. F. M. și M. O. S., s-a înscris la rolul fiscal al imobilului din București, sectorul 5, ., o suprafață de teren de 791 mp. și o construcție.

În mod eronat, în anexa la Decretul de expropriere nr.249/1984, reclamantul și autorii săi, M. F. și M. F. M., au fost înregistrați, la adresa București, ., cu suprafața de 554 mp. teren, iar cei doi cumpărători precizați mai sus, respectiv T. I. a fost înregistrată cu 290 mp. teren, deși a cumpărat doar o suprafață indiviză de teren de 250 mp teren, iar M. E. cu suprafața de teren de 176 mp, deși și aceasta a cumpărat tot o suprafață indiviză de doar 58,85 mp.

D. urmare, în mod corect și legal, reclamantul, împreună cu tatăl său și cu fratele, dețin o suprafață de teren de 791 mp. și nu de doar 554 mp., cât s-a înregistrat în mod eronat în anexa la decretul de expropriere.

Suprafața reală și corectă de teren deținută, anterior exproprierii, de reclamant și de cei doi autori ai săi, a fost stabilită și prin raportul de expertiză tehnică topografică, întocmit în cauză de expert tehnic B. G., din care rezultă că din suprafața de teren totală de 1062 mp., identificată în ., pe baza planului topografic întocmit în anul 1953, anterior exproprierii și sistematizării zonei și pe care era delimitat fostul imobil în litigiu, preluat de stat de la toți proprietarii imobilului, aflați în indiviziune, pe numele lor, a fost preluată o suprafață de teren de 721 mp., aferent corpului A de clădire, care le-a aparținut, suprafață care este apropiată de cea de 750 mp., precizată în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/24.10.1972, prin care autoarea sa a vândut o suprafață de teren de 58,80 mp către M. E..

Suprafața totală a terenului, aferentă fostului imobil din ., sectorul 5, București, de 1062 mp, stabilită de expertul tehnic, este apropiată de cea evidențiată în schița tehnică întocmită în anul 1978 de Institutul Proiect București, anterior exproprierii imobilului, de 1020 mp.

Rezultă că suprafața de 554 mp. teren, evidențiată în anexa la decretul nr.249/1984, pe numele reclamantului și a autorilor săi, este greșită, având în vedere că din suprafața totală de 1020 mp teren, stabilită prin schița întocmită în anul 1978, ceilalți doi coproprietari ai imobilului dețineau legal doar 250 mp T. I., în loc de 290 mp, iar M. E. deținea 58,80 mp, în loc de 176 mp.

D. urmare, rezultă că reclamantul și autorii săi dețin, în mod real, o suprafață de teren de 711 mp., apropiată de suprafața de 721 mp. stabilită prin raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză.

Având în vedere că din actele doveditoare a dreptului de proprietate, rezultă, în baza dispozițiilor art.23 alin.1 din Legea nr.10/2001, republicată, că reclamantul și autorii săi dețin o suprafață de teren de 721 mp., aferentă imobilului în litigiu, suprafață care se coroborează cu cea stabilită prin raportul de expertiză întocmit în prezenta cauză, concluzia care se impune este aceea că, suprafața de teren la care recurentul are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent este de 721 mp, în loc de 554 mp., cât a reținut în mod neîntemeiat instanța de fond, astfel că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.24 alin.1 din Legea nr.10/2001, prezumția relativă stabilită de acest text din legea specială, privind existența și întinderea dreptului de proprietate, neputând să fie reținută în prezenta cauză, existând acte doveditoare certe care stabilesc situația de fapt.

În concluzie, având în vedere motivele de fapt și de drept arătate mai sus, recurentul – reclamant solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței civile nr. 2244/14.12.2011, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în sensul ca în ceea ce privește primul capăt de cerere, să se constate că reclamantul este persoana îndreptățită la acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în București, sectorul 5, ., compus din teren în suprafață de 721 mp și construcția demolată în suprafață construită de 284,41 mp. și suprafață utilă de 220,50 mp, despăgubiri ce se acordă în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

În motivarea recursului declarat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a arătat că, potrivit art.299 și următoarele, art. 304 pct.9, art.3041 din Codul de procedură civilă, sentința civilă recurată este netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:

Instanța de fond în mod netemeinic și nelegal a obligat Primăria Municipiului București să înainteze dosarul administrativ vizând notificarea formulată de reclamant, către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, fără ca aceasta să emită o dispoziție și fără a dispune transmiterea întregii documentației către Prefectura municipiului București, în vederea exercitării controlului de legalitate și întocmirii referatului conținând avizul de legalitate al Instituției Prefectului M. București pentru imobilul notificat, așa cum prevăd dispozițiile legale stabilite de art.16, alin.2 indice 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

În speța dedusă judecății, reclamantul a formulat, în temeiul Legii nr.10/2001 notificare, prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în M. București, ., sector 5.

Primaria Municipiului București, în calitate de entitate notificată, nu a soluționat printr-o dispoziție motivată notificarea reclamantului în termenul de 60 de zile prevăzut de art.25, alin.1 din Legea nr.10/2001, republicată.

Reclamantul nemulțumit de nesoluționarea cererii de restituire s-a adresat instanței de judecată, solicitând acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul notificat.

Învederează instanței că, potrivit Legii nr.10/2001, republicată, unitatea

deținătoare a bunului imobil solicitat prin notificare, sau entitatea învestită cu soluționarea notificării, după caz, are obligația de a emite o decizie/dispoziție prin care soluționează notificarea formulată în temeiul acestui act normativ reparatoriu. Odată cu emiterea deciziei/dispoziției de către unitatea deținătoare/entitatea învestită cu soluționarea notificării, procedura administrativă prevăzută de Legea nr.10/2001 se încheie.

Prin urmare, competența de soluționare a notificării revine Primăriei Municipiului București, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor neavând competențe în procedura administrativă prevăzută de Legea nr.10/2001.

Cu privire la măsurile reparatorii ce se stabilesc, potrivit Legii nr.10/2001, recurenta arată că potrivit modificărilor aduse Legii nr.10/2001, republicată, prin Titlurile 1 și VII ale Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.

Astfel, potrivit art.1, alin.2 din Legea nr.10/2001, republicată, măsurile reparatorii prin echivalent constau în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv

În privința măsurilor reparatorii în echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, învederează faptul că acestea se propun a fi acordate prin decizia sau, după caz, dispoziția motivată a entității învestite cu soluționarea notificării.

În cazul de față procedura administrativă prevăzută de Legea nr.10/2001 nu a fost finalizată.

Astfel, că pentru a fi urmată procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al Legii nr.247/2005, trebuie să fie finalizată procedura administrativă prevăzută de Legea nr.10/2001, prin emiterea unei dispoziții de către entitatea notificată, în speță, Primăria Municipiului București.

Recurenta arată că așa cum a precizat și în întâmpinarea depusă la termenul din data de 01.02.2011, procedura prevăzută în cuprinsul Titlului VII intitulat: Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în

mod abuziv din Legea nr.247/2005, vizează analizarea, sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură și sub aspectul cuantumului pretențiilor de restituire în echivalent a dosarelor constituite în temeiul Legii nr.10/2001 și soluționate, fie printr-o dispoziție ce conține oferta de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, emise înainte de . Legii nr.247/2005, respectiv data de 25 iulie 2005, fie printr-o decizie/dispoziție de propunere privind acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, emisă ulterior intrării în vigoare a actului normativ amintit. În acest context, învederează instanței că procedurile de transmitere a dosarelor de către entitățile învestite cu soluționarea notificărilor în procedura administrativă prevăzută de Legea nr.10/2001 sunt prevăzute în cuprinsul art.16 din Titlul VII din Legea nr.247/2005.

Pe cale de consecință, având în vedere aceste prevederi legale (cele regăsite în cuprinsul art.16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005), se reține că aceste proceduri presupun soluționarea unei notificări formulate în temeiul legii nr.10/2001 de către entitatea învestită cu soluționarea notificării/unitatea deținătoare soluționare concretizată în emiterea unei decizii/dispoziții de restituire în echivalent, iar ulterior finalizării procedurii administrative prevăzută de legea nr.2001, deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor însoțite de întreaga documentație ce a stat la baza adoptării lor, vor fi înaintate instituției prefectului, în vederea exercitării controlului de legalitate.

Potrivit dispozițiilor art.16, alin.21 și art.22 din Titlul VII, aceasta va transmite secretariatului comisiei centrale întreaga documentație, însoțită de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului.

După primirea dosarelor, pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor procedează la analizarea dosarelor în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură. Ulterior acestei analize, dosarele, în care în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, vor fi transmise evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate în mod aleatoriu de către Comisia Centrală, în vederea întocmirii raportului de evaluare.

În baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, ulterior decizia se va transmite, în termen de 10 zile de la emitere la societatea de administrare a Fondului" Proprietatea" și la entitatea de depozitare și înregistrare a acțiunilor Fondului, acesta reprezentând de altfel momentul final al procedurii reglementate de Titlul VII din Legea nr.247/2005.

Adoptarea Legii nr.247/2005 nu este lipsită de semnificație, întrucât, adoptarea acestui act normativ a scindat procedura stabilirii măsurilor reparatorii prin echivalent (cu referire la despăgubiri) în două etape distincte, egal obligatorii: - cea prevăzută de Legea nr.10/2001 al cărei punct final (în cazul în care s-a stabilit calitatea de persoană îndreptățită și au fost excluse celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege - regula restituirii în natură și celelalte subsidiare și alternative, prin echivalent - compensare cu alte bunuri sau servicii), îl reprezintă decizia sau dispoziția motivată cu propunerea de acordare a despăgubirilor, emisă în procedura administrativă ori în cea judiciară; și - procedura derulată sub imperiul Titlului VII din Legea nr.247/2005 de stabilire și plată, în condițiile acestui act normativ, a despăgubirilor ce urmează a se converti în titluri de despăgubire (dat fiind ca efectele O.U.G. nr. 81/2007 sunt în prezent suspendate pentru o perioada de 2 ani prin O.U.G. nr. 62/2010), cu efect pentru despăgubirile de până în 500.000 lei, dacă persoana îndreptățită optează pentru încasarea unei sume în numerar, în aceasta limită.

Procedura administrativă reglementată în Titlul VII din Legea nr.247/2005 este derulată îndată ce procedura prevăzută de Legea nr.10/2001 se finalizează prin emiterea dispoziției ori deciziei motivate, însă nu înainte de transmiterea acestora, însoțite fiind de întreaga documentație ce a constituit dosarul administrativ de la baza emiterii acestora, conform dispozițiilor art.16 alin.21 din Titlul VII.

În acest context, precizează că procedurile de transmitere Secretariatului Comisiei Centrale a dosarelor de către entitățile învestite cu soluționarea notificărilor în procedura administrativă prevăzută de Legea nr.10/2001, însoțite de întreaga documentație ce a stat la baza adoptării lor, sunt prevăzute în cuprinsul art.16 din Titlul VII din Legea nr.247/2005, așa cum a precizat mai sus.

Pentru toate aceste considerente vă solicităm, domnule președinte să

În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr.10/2001, republicată, Legii nr.247/2005, Hotărârea Guvernului nr.361/2005, art.299 și următoarele din Codul de Procedură Civilă

Potrivit art.242 alin.2 din Codul de Procedură Civilă, recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Prin recursul declarat în cauză, pârâtul M. București prin Primarul General a invocat dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă: "Hotărâre a pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".

Astfel, arată că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii întrucât, în mod greșit instanța de fond l-a obligat să înainteze toată documentația către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Așadar, față de dispozițiile Legii nr.247/2005, dispozițiile O.U.G. nr._, unitatea deținătoare sesizată cu soluționarea notificării nu are obligația de a acorda masuri reparatorii sub formă de despăgubiri bănești, nici de a propune o anumită sumă ci aceste obligații, conform Legii nr.10/2001, republicată, se limitează numai la emiterea unei decizii motivate cu propunerea de acordare de despăgubiri, conform art.29 din Legea nr.10/2001 și în condițiile speciale ale Legii nr.24 7/2005 privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv. Iar în art.61 din Titlul VII al Legii nr.247/2005 se prevede în mod expres faptul că valoarea echivalentă a imobilului solicitat urmează a fi stabilită de către Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietăților.

Din analiza dispozițiilor art.29 alin.3 din Legea nr.10/2001, republicată, se poate constata că Primarul General al Municipiului București are competenta numai de a propune acordarea de masuri reparatorii prin echivalent în condițiile legii, prin art.1 alin.1 Titlul VII care a modificat și completat Legea nr.10/2001 se reglementează sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu mai pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr.10/2001.

Așadar, apreciază ca M. București are obligația legală de a propune acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și de a înainta dosarul administrativ Instituției Prefectului Municipiului București în vederea verificării legalității actului emis.

Înainte de a ajunge la Secretariatului Comisiei Centrale, M. București are obligația să înainteze dosarul către Instituția Prefectului Municipiului București, în vederea întocmirii unui aviz de legalitate. Iar la art.16 din titlul VI se prevede în mod expres faptul ca, valoarea echivalenta a imobilului solicitat urmează a fi stabilită de către Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietăților, iar notificările formulate potrivit Legii nr.10/2001 în sensul acordării de masuri reparatorii se predau pe baza de proces verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, numai dacă sunt însoțite de avizul de legalitate al Prefectului.

Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor, în care în mod întemeiat cererea de restituire a fost respinsă, după care, acestea vor fi transmise evaluatorului sau societăți de evaluatori desemnate în vederea întocmirii raportului de evaluare. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.

Constatându-se legal investită și competentă să soluționeze calea de atac promovată, Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, reține următoarele:

În ceea ce privește recursul reclamantului, din examinarea cererii de declarare a căii de atac, Curtea constată că singura critică formulată vizează întinderea suprafeței de teren, pentru care s-a solicitat acordarea măsurilor reparatorii în condițiile legi speciale.

Așa cum rezultă din sentința recurată, prima instanță a stabilit suprafața de teren pentru care a constatat calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile legii 247/2005, titlul VII, dând eficiență prevederilor art.24 din legea 10/2001 prin aplicarea prezumției consacrate de acest text de lege, reținând pe cale de consecință că suprafața totală a terenului este de 554 mp, potrivit mențiunilor din anexa actului de preluare a imobilului în proprietatea statului.

Pentru a răspunde acestei critici, Curtea pornește în analiza sa de la dispozițiile art.23 și 24 din legea 10/2001, potrivit cărora actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire, pot fi depuse până la data soluționării notificării. Potrivit prevederilor art 24 din legea 10/2001, legiuitorul a reglementat regimul probatoriu al dreptului de proprietate prin instituirea unor prezumții referitoare la întinderea acestui drept, precum și la titularul său, pentru a atenua dificultățile pe care le întâmpină foștii proprietari în recuperarea proprietăților imobiliare pierdute în perioada regimului comunist. Potrivit acestor prevederi legale, legiuitorul a statuat că în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. De asemenea, legiuitorul completează dispozițiile alineatului 1, în sensul că stabilește că, în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.

Rațiunea instituirii unui astfel de sistem derogatoriu de la exigențele dreptului comun, îl reprezintă pe de o pare perioada mare de timp care a trecut de la momentul preluării imobilelor de către stat, modalitatea abuzivă în care s-a realizat deposedarea foștilor proprietari, inclusiv prin preluarea actelor de proprietate pe care aceștia le dețineau pentru a-și legitima calitatea de titulari ai imobilelor respectiv, la care se adaugă și caracterul imprecis al titlurilor vechi de proprietare, din punct de vedere al individualizării imobilelor, sub aspectul suprafeței și amplasamentului.

Pe cale de consecință, nu mai este necesară înfățișarea a unor înscrisuri translative ori constitutive de proprietate, fiind suficientă prezumția legala relativa enunțata, pe baza actelor vizând preluarea imobilului, ce operează în favoarea persoanei ce figurează în acest acte drept proprietar.

Prin Normelor metodologice de aplicare a legii 10/2001, legiuitorul a explicitat aceste prevederi legale, arătând că înscrisurile menționate la art. 24 alin. (1) din lege sunt considerate acte doveditoare ale dreptului de proprietate, cu precizarea că aplicarea acestor dispoziții legale operează numai în absența unor probe contrare, fapt ce implică, pe de o parte, condiția obținerii de către solicitant a negațiilor referitoare la actele de proprietate, obținute ca urmare a cererilor adresate Arhivelor Naționale și primăriei în a cărei rază este situat imobilul revendicat, dublate de depunerea unei declarații olografe, prin care solicitantul declară pe propria răspundere că nu mai deține alte înscrisuri, și, pe de altă parte, coroborarea informațiilor furnizate de actele normative sau de autoritate, prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în aplicare măsura preluării abuzive, cu celelalte informații aflate la dosarul de restituire.

Din economia tuturor acestor dispoziții legale, rezultă că aplicarea prezumțiilor instituite de dispozițiile art.24 din legea 10/2001, funcționează în lipsa unor probe contrarii, Curtea având în vedere și faptul că acest text de lege a fost edictat de legiuitor în favoarea persoanei îndreptățite, pentru a-i facilita modalitățile de dovedire a dreptului de proprietate.

Examinând materialul probatoriu administrat în cele două faze procesuale, din istoricul de rol fiscal coroborat cu cele două contracte de vânzare cumpărare încheiate de autoarea reclamantului în anii 1972 și respectiv 1956( prin care aceasta a înstrăinat unor terțe persoane suprafețele de 58 mp și respectiv 250 mp din suprafața totală a terenului, astfel cum a fost menționate în clauzele contractuale de 750 mp, respectiv 1100 mp), și cu concluziile raportului de expertiză specialitatea topografie efectuat în fața primei instanțe( potrivit căror suprafața terenului notificat, reconstituit de către expert este de 1062 mp), Curtea constată că suprafața terenului în litigiu este de fapt mai mare decât cea menționată în tabelul anexă la decretul de expropriere nr.249/1984. Pentru fundamentarea acestei concluzii, Curtea are în vedere și procesul verbal de inventar al averii succesorale rămase de pe urma defunctei C. M. (autoarea reclamantului, dobânditoarea inițială a imobilului prin contractul de vânzare cumpărare încheiat în anul 1909), din care rezultă că terenul a avut o suprafață totală de 1184 mp, fiind împărțit în trei porțiuni: 434 mp teren construibil și 453 mp teren impropriu construirii și 297 mp reprezentând o râpă cu o diferență de nivel de 9 m. În completarea probațiunii, Curtea, administrând proba cu înscrisuri, a obținut de la Arhivele Naționale și contractul de vânzare încheiat în anul 1909, prin care defuncta C. M. a dobândit prin cumpărare imobilul respectiv, terenul fiind identificat în cuprinsul contractului, sub aspectul întinderii și a amplasamentului, prin indicarea dimensiunilor laturilor și a vecinilor din cele 4 puncte cardinale, fără să fie indicată vreo suprafață și fără să existe o schiță anexă contractului.

Față de această situație, Curtea constată că prezumția instituită de dispozițiile art 24 din legea 10/2001 nu poate opera în prezenta cauză, în condițiile în care din analiza coroborativă a materialului probator administrat în prezenta cauză, se identifică existența unor dovezi contrare, care probează faptul că suprafața terenului în litigiu este mai mare decât cea menționată în anexa decretului de expropriere. De asemenea, Curtea consideră necesar să sublinieze faptul că indicarea unor suprafețe de teren mai mici decât cea din tabelul anexă decretului de expropriere, în notificarea formulată de reclamant în temeiul legii 10/2001, precum și în certificatul de moștenitor emis în anul 1981, după defuncta M. M.( autoarea reclamantului) nu este de natură să conducă la o altă concluzie, Curtea înțelegând să dea relevanță, pe lângă istoricul de rol fiscal și inventarul efectuat asupra averii succesorale rămase de pe urma lui C. M. și raportului de expertiză efectuat în cauză, care este o lucrare de specialitate, competentă să stabilească cu rigoare suprafața terenului, pe baza fișei tehnice a imobilului și a planului topografic din anul 1953, cu ajutorul cărora expertul a identificat terenul în litigiu, în configurația avută anterior demolării construcției și sistematizării zonei respective.

Pentru toate aceste motive, Curtea apreciază că se impune înlăturarea incidenței dispozițiilor art.24 din legea 10/2001 și reformarea sentinței primei instanțe, ca urmare a admiterii recursului reclamantului, în sensul constatării calității reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul format din suprafața de teren de 721 mp, astfel cum a solicitat reclamantul prin cererea de recurs și construcție demolată, în suprafață de 284,41 mp( suprafață utilă 220,50 mp), care se vor stabili potrivit titlului VII al legii 247/2005, cu luarea în considerare a faptului că fostul proprietar a primit, cu titlu de despăgubiri suma de_ lei rol, la nivelul anului 1985, pentru clădirea demolată.

În ceea ce privește recursul formulat de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Curtea, față de dispozițiile art 137 cod procedură civilă, va examina cu prioritate excepția lipsei de interes invocată de pârâtul M. București.

Având în vedere că interesul( definit în doctrină, ca fiind folosul practic obținut de parte prin promovarea unei forme de procedură) este una dintre condițiile de exercitare a acțiuni civile, cerință ce se impune a fi îndeplinită la efectuarea oricărui act procedural, inclusiv la exercitarea unei căi de atac, precum și faptul că prima instanță stabilit nicio obligație în sarcina acestei recurente, Curtea, apreciind excepția invocată ca fiind întemeiată, o va admite ca atare.

În ceea ce privește recursul formulat de pârâtul M. București, din examinarea cererii de declarare a căii de atac, Curtea constată că sentința primei instanțe este criticată sub aspectul greșitei obligări a recurentului de a înainta Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților a întregii documentații aferente notificării formulate de reclamant. În detalierea argumentelor învederate de recurent în susținerea acestui motiv de critică, pârâtul face referire la dispozițiile art.16 din legea 247/2005, titlul Vii, evidențiind că transmiterea dosarului administrativ de lege 10/2001 se face, potrivit acestor norme legale, către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, după exercitarea controlului de legalitate realizat de către Prefect și emiterea avizului corespunzător.

Pentru a răspunde acestor critici, Curtea consideră necesar să analizeze dispozițiile relevante din legea 247/2005 titlul VII.

Potrivit dispozițiilor art.1 din acest act normativ, legiuitorul arată că obiectul de reglementare în reprezintă sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, cu modificările și completările ulterioare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 501/2002, a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 66/2004, cu modificările ulterioare.

În ceea ce privește procedura de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, art.16 din legea 247/2005 titlul VII, statuează faptul că deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a acestei legi. În alineatul al doilea al acestui text de lege, se prevede că notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispozițiilor sau după caz, a ordinelor.

Prin acest text de lege, legiuitorul a stabilit că, pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură, urmând să le centralizeze pe cele în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, și să le transmită, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. După realizarea acestei lucrări, evaluatorul sau societatea de o va transmite Comisiei Centrale, cu precizarea că acest raport de expertiză va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.

Prin alineatul 2 indice 1 din legea 247/2005 titlul VII se prevede că dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.

Din examinarea acestor dispoziții legale, Curtea constată că operațiunea de stabilire a măsurilor reparatorii prin echivalent se realizează de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform unei proceduri reglementate de prevederile legii 247/2005, titlul VII, care se impune a fi urmată atât în cazul în care se admite contestația persoanei notificatoare în temeiul prevederilor art.26 din legea 10/2001 cât și în ipoteza în care calitatea reclamantelor de persoană îndreptățită la acordarea acestor măsuri este constată de instanța de judecată, în cadrul unei acțiuni întemeiate pe decizia civilă nr.20/2007 pronunțată de Înalta Curte de Justiție în recurs în interesul legii.

În ceea ce privește necesitatea obținerii avizului de legalitate al Prefectului, Curtea constată că această cerință vizează situația în care calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatori prin echivalent este stabilită de către unitatea deținătoare prin dispoziție motivată, Primăria Municipiului București fiind obligată în această ipoteză să trimită dosarul administrativ instituției Prefectului pentru exercitarea controlului de legalitate, impus de normele legale. În cazul în care, indiferent de temeiul investirii, în sensul că indiferent că este vorba de o contestație introdusă în temeiul prevederilor art.26 alin.3 din legea nr.10/2001 sau de o acțiune având ca obiect soluționarea pe fond a notificării, în temeiul deciziei civile nr.20/2007, pronunțate de instanța supremă în recurs în interesul legii, organul judiciar este cel care verifică și statuează asupra îndeplinirii cumulative a cerințelor impuse de dispozițiile art.2, 3 și 4 din legea 10/2001, concluzionând că persoana care a formulat notificarea are calitatea de persoană îndreptățită să obțină măsuri reparatori prin echivalent, în condițiile legii speciale, Curtea apreciază că nu se mai impune exercitarea controlului de legalitate de către Prefect, dosarul administrativ putând fi trimis direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Această soluția își găsește justificarea în garanțiile pe care le presupune tranșarea irevocabilă a chestiunilor anterior menționate de către o instanță de judecată, precum și în rațiuni de celeritate, prin raportare și la deficiențele funcționale ale sistemului reparatoriu instituit de legea 10/2001, sub aspectul timpului efectiv necesar pentru foștii proprietari de a obține o reparație echitabilă.

Față de aceste considerații, Curtea constată că susținerile pârâtului sunt parțial întemeiate, în sensul că, potrivit dispozițiilor legale, trimiterea dosarului administrativ, constituit în temeiul notificării formulate de reclamant,potrivit normelor legii speciale de reparație, trebuie să se dispună către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit prevederilor art.16 din legea 247/2005 titlul VII, fără însă a mai fi necesară exercitarea controlului de legalitate de către Prefect, pentru rațiunile expuse în cele ce preced.

Pentru toate aceste considerente, văzând și dispozițiile art 312 cod procedură civilă, Curtea va respinge ca lipsit de interes recursul formulat de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și va admite recursurile celorlalte părți, urmând a modifica în parte sentința atacată, în sensul că se va constata că reclamantul este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul format din teren în suprafață de 721 mp. și construcția demolată în suprafață de 284,41 mp. (suprafața utilă de 220,50 mp) care se vor stabili conform Legii nr.247/2005, Titlul VII și va obliga pârâtul M. București să înainteze dosarul administrativ de Legea nr.10/2001 către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Dând eficiență prevederilor art.274 alin.3 cod procedură civilă, care permit instanței să reducă onorariul de avocat în cazul în care îl apreciază ca fiind disproporționat de mare față valoarea litigiului, de complexitatea cauzei și munca depusă de apărător, Curtea, constatând incidente în cauză aceste criterii, va obliga pârâtul M. București la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei către reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca lipsit de interes, recursul STATULUI R. PRIN COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR împotriva sentinței civile nr.2244 din data de 14.12.2011, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul - pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.

Admite recursurile reclamantului M. O. S. și pârâtului M. BUCUREȘTI formulate împotriva sentinței civile nr.2244 din data de 14.12.2011, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul - pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.

Modifică în parte sentința atacată în sensul că:

Constată că reclamantul este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul format din teren în suprafață de 721 mp. și construcția demolată în suprafață de 284,41 mp. (suprafața utilă de 220,50 mp) care se vor stabili conform Legii nr.247/2005, Titlul VII.

Obligă pârâtul M. București să înainteze dosarul administrativ de Legea nr.10/2001 către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Obligă pârâtul M. București la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei cu aplicarea art.274 alin.3 Cod procedură civilă către reclamant.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 14.02.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

I. S. C. G. M. H.

GREFIER

S. R.

Red. I.S.

Tehnored. C.S.

Ex.2.

T.B.Secția a V-a Civilă – E.P. J.

← Legea 10/2001. Decizia nr. 275/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI  Anulare act. Decizia nr. 546/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Legea 10/2001. Decizia nr. 280/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI